Epidemiologie
HOLERA
Specială
Holera
Holera este o boală infecțioasă a tractului intestinal produsă de vibrionul holeric
(Vibrio cholerae) caracterizată clinic prin diaree apoasă, vărsături, crampe musculare,
simptomatologie care se poate complica cu sindrom de deshidratare acută și rapidă, colaps.
Agentul infecțios
Vibrionul holeric este un bacil scurt GN, ușor încurbat (ca o virgulă) foarte mobil cu
ajutorul flagelului terminal. Aparține genului Vibrio, familia Vibrionacee. Vibrionul holeric
conține mai multe antigene:
 Antigen somatic O – specific de grup (doar serogrupurile O1 și O139 – produc
epidemii);
 Antigen flagelar H – specific de tip, care elaborează o entero – toxină termolabilă
(compusă dintr-o unitate A și 5 unități B);
Serogrupul O1 este subdivizat în 2 biotipuri: clasic și El tor. Atât clasicul cât și El
tor-ul sunt înpărțite în serotipurile Inaba (antigen A și C), Ogawa (antigen A și B) și Hikojima
(antigen A, B și C).
Serogrupul O139 (Bengal) se aseamănă cu El tor, dar poate avea în plus o capsulă
polizaharidică.
Boala este dată de serogrupurile O1 și O139 ale căror tulpini produc toxină holerică
(El tor și Bengal).
Habitatul bacteriei este unul acvatic. Cresc și se dezvoltă mult mai rapid comparativ
cu alți germeni GN. Sunt sensibili la agenții fizici și chimici uzuali – căldură și suc gastric
(aciditate). Dezinfectantele uzuale omoară bacteria în 10 minute, laptele de var și clorul au efecte
bactericide. El Tor supraviețuiește în mediul extern pe fructe și legume, carne, apă, lapte crud,
bânzeturi. El Tor este mai rezistent în mediul extern comparativ cu varianta clasică.
Serotipul O1 este sensibil la tetracicline, cloramfenicol, eritromicină și ampicilină,
colistin și Biseptol. Serotipul O139 este sensibil la cloramfenicol, ampicilină, ciprofloxacină.
Sunt descrise și rezistențe la antibiotice precum furazolidon și Biseptol (serotipul O139).
Patogenie
Pătrunși în organism pe cale digestivă (apă, alimente – contaminate, mai rar mâni
murdare), vibrionii holerici depășesc bariera gastrică și se multiplică în mediul alcalin al IS.
1
By Dr.Hindi
Epidemiologie
HOLERA
Specială
Doza infectantă este de 106 pentru indivizii cu hipoaciditate și de 1011 la cei cu hiperaciditate
gastrică. La nivelul IS se produce entero – toxina care prin componenta B (factor de aderență) –
aderă pe receptoprii specifici intestinali urmând ca componenta A să pătrundă în mucoasa
intestinală (atacă enterocitul).
Hipersecreția de Na și Cl face ca mucoasa să permită trecerea pasivă a apei – debit de
1litru / oră – deshidratare celulară cu dezechilibre HEL. Hemoconcentrația accentuează
hipoperfuzia tisulară indusă colaps  necroză tubulo – interstițială cu oligoanurie / anurie.
Manifestări clinice
Perioada de incubație poate ajunge și până la 5 zile cu limite de 4 ore la 7 zile.
Stadiul diareic apare brusc cu diaree, inapetență, astenie și amețeli.
Stadiul de deshidratare este reprezentat de diaree și vărsături. Scaunele sunt
nefetide, eliminate în jet, fără tenesme. Numărul acestora este de 25 – 50 pe zi (cca 3 –15 litri/zi
pierderi lichidiene). Apare sindromul de deshidratare acută.
Stadiul de colaps este caracterizat prin scăderea valorilor TA sub 90/60 mmHg, puls
filiform, oligurie, paloare, tegumente reci, polipnee, crampe musculare intense, senzație
imperioasă de sete. Apare anxietate și delir. Cca 6% din acești pacienți pot ajunge la stadiul
uremic – afectare renală până la IRA (mecanism de necroză tubulo – interstițială).
Paraclinic
Evidențierea vibrionului holeric se face din materii fecale sau lichid de vărsătură
prin inoculare pe mediu cu apă peptonată (pH 9,2) și apoi după 5 – 8 ore e examinează la
microscop. Pozitiv cca 80%.
Cultivarea bacilului se face pe medii de tip TCBS (agar – tiosulfat – citrat – săruri
biliare) – colonii galbene.
ELISA – detectarea toxinei holerice din materii fecale.
PCR – determinarea acidului nucleic.
PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
Răspândirea interesează zonele subdezvoltate în principal (Asia, Africa, America
latină), însă a fost descrisă și la turiștii din zonele industrializate. Receptivitatea este generală cu
o incidență mai crescută la copii. Forma clasică – 50% fac boala, 50% asimptomatici. Forma El
tor – 50% forme subclinice, 25% boală, 25% sindrom diareic atipic. Grupe de risc sunt
2
By Dr.Hindi
Epidemiologie
HOLERA
Specială
reprezentate de copii, indivizi cu grupa sangvină 01, gravidele și bătrânii dezvoltă forme mai
grave, pescari + culegători de fructe de mare (mediul acvatic). Copii alăptați la sân sunt protejați.
Factorii de risc sunt reprezentați de sărăcie, lipsa infrastructurii urbane, dezastre (inundații),
mișcări populaționale, refugiați, sezoanele de vară, aclorhidria gastrică. Manifestările
procesului epidemiologic sunt epidemic – endemice. Epidemiile sunt corelate cu prezența
factorilor de risc în special igiena precară, iar endemiile sunt asociate cu transmiterea prin apă,
apă și obiecte contaminate, consumul de fructe ce mare, moluște, crustacei.
Sursa de infecție o reprezintă omul bolnav cu formele clinice și subclinice, indivizii
în convalescență și purtătorii sănătoși de agent patogen. Eliminarea formei El tor, de către
purtători se face timp îndelungat de 3 –4 luni. Bolnavul, prin fecale și lichid de vărsătură, este
contagios de la debutul bolii. Calea de transmitere este indirectă pe cale digestivă (fecal - orală)
– prin ingestia de apă (John Snow – Epidemia de holeră din London – 1854) / alimente
contaminate sau – de la omul infectat, prin contactul cu materiile fecale / lichidul de vărsătură, în
lipsa igienei mâinilor. Musca este considerată vector. Doza infectantă pentru calea digestivă este
variabilă în funcție de aciditatea gastrică. Imunitatea post infecție nu este de durată (prezența
IgAs). Imunitatea de la un serotipul O1 nu este valabilă pentru O139.
MĂSURI DE PREVENȚIE ȘI DE CONTROL
Prevenție:
 Educarea populației și informarea despre boală și calea de transmitere.
 Igiena mâinilor în special pentru indivizii care manipulează alimente, lanțurile
producătoare de apă și personalul care îngrijește copii;
 Asigurarea unor surse potabile de apă (clorinarea apei);
 Igiena alimentară riguroasă;
 Încurajarea alăptatului la sân;
 Vaccinarea antiholeră oferă protecție parțială (50%) și de durată de maxim 6 luni.
Pentru tulpina O1 – vaccin viu care se administrează în doză unică iar al doilea este un
vaccin cu vibrioni inactivați.
 TRATAMENT:
 Reechilibarea hidroelectrolitică;
3
By Dr.Hindi
Epidemiologie
HOLERA
Specială
 Etiologic: Furazolidon sau Biseptol – copii, adult – Doxiciclină sau
Biseptol. Rezistența se tratează cu florochinolone sau macrolide (eritromicină,
azitromicină);
 Externarea se face după 3 coproculturi negative luate la distanță de cel puțin 2
zile între ele;
 Monitorizarea – la 10 zile și la 30 de zile de la externare prin examen
coprobacteriologic;
Control:
 Raportare în special cele 2 tulpini;
 Spitalizarea pentru pacienții gravi. Nu este nevoie de izolare strictă. Cazurile mai puțin
severe se vor monitoriza ambulatoriu și se recomandă hidratare orală.
 Dezinfecția concomitentă pentru obiectele folosite de bolnav, în special lenjeriile de
pat;
 Ancheta – depistarea sursei de infecție și a contacților.
 Tratamentul antibiotic profilactic nu se face de rutină (și nici la nivel populațional) ci
doar la anumite categorii (închisori+++);

Membrii familiilor bolnavilor vor fi testați prin examen coprobacteriologic;
4
By Dr.Hindi