PLAN DE ÎNVĂȚARE REMEDIALĂ Clasa a V-a Plan personalizat de intervenție UNITATEA DE INVĂȚĂMÂNT- Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău NUMELE SI PRENUMELE ELEVULUI: M. Ș. A CLASA: a V-a DISCIPLINA: Biologie DURATA: Anul școlar 2016-2017 INFORMATII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE: Elevul a fost diagnosticat cu Deficiență mintală ușoară/neuropsihic. Datorită acestui fapt, prezintă uneori și tulburări comportamentale (interiorizare sau nervozitate, timiditate) coroborate și cu o deficiență de vorbire datorită operației de recuperare și întregire a palatului dur osos, precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali. INFORMAȚII DESPRE MEDIUL SOCIAL DE PROVENIENȚĂ: elevul este situat în familie monoparentală, care manifestă interes pentru îngrijirea lui și o permanentă urmărire a modului lui de învățare și comportare, o legătură continuă cu școala atât prin părinte (mama) cât și prin bunică. DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Profesorul de specialitate urmărește să sprijine elevul sus amintit, în desfășurarea orelor de specialitate, printr-o tratare diferențiată față de ceilalți elevi, prin curriculum diferențiat, a metodelor de tip incluziv. RESPONSABIL P.P.I. – profesor de biologie David Aura-Manuela SPECIALIȘTII CARE VOR INTERVENI ÎN APLICAREA P.P.I. • Profesor de biologie David Aura-Manuela • părinte • directorii școlii ALTE PERSOANE IMPLICATE: • psihologul școlii, profesor C. O. • doctor școlar/asistent medical • diriginte, profesor L. V. DATA ELABORĂRII P.P.I.: 15 octombrie 2016 DURATA APLICĂRII P.P.I.: Anul școlar 2016 – 2017 ARIA DE INTERVENȚIE: Deficiență mintală ușoară/neuropsihic cu tulburări de vorbire CARACTERISTICI: prezintă uneori și tulburări comportamentale (timiditate sau nervozitate, lipsă de reacție la cerințe) precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali, vorbire greoaie si lentă. 1. INFORMAȚII DESPRE URMĂTOARELE DOMENII DE ACTIVITATE ALE ELEVULUI : Cognitiv - limbaj şi comunicare: cunoaște toate literele, vocabular sărac, posibilităţi de exprimare reduse, vorbire rară, ezitantă, încetinită, greu inteligibilă; în scris apar omisiuni sau lipsa textului mult mai reduse decat în anii trecuți (evoluție). Emoţional / comportamental -elevul are o atitudine relativ prietenoasă, s-a acomodat destul de repede unor reguli şcolare de grup, dezvoltând relaţii interpersonale, însă în privinţa achiziţiilor cognitive, progresele sunt încă reduse. Se deplasează însoțit de acasă la şcoală şi invers. Comunică cu colegii şi cu prietenii atât cât să realizeze un climat de desfăşurare a activităţilor comune. Fizic/senzorial - elevul prezintă o coordonare şi o stabilitate a gesturilor şi mişcărilor sale corespunzătoare unei activităţi de învăţare eficientă, dar întâmpină dificultăţi în organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice de spaţiu, lucru ce duce la o însuşire relativ redusă a cititului, înregistrează progrese în scris, necesită repetare pentru a înțelege să noteze. 2. INFORMAȚII GENERALE DIAGNOSTIC: - dificultăţi de învăţare; - nu face faţă cerinţelor educaţionale; - adaptare în progres la asimilarea cunoștințelor și formarea capacităților de învățare, la cerinţele programei şcolare pentru clasa a V-a şi a curriculumului, - deficiențe mintale ușoare ; - deficiențe de vorbire. 3. INFORMAȚII EDUCATIONALE : Evaluare iniţială: observaţia spontană şi dirijată, convorbirea individuală şi de grup, test scris, fişa psihopedagogică PUNCTE TARI: - colaborare cu profesorul la oră; - înțelegere bună a obiectivelor trasate; - efectuarea temelor acasă cu ajutor din partea mamei. DIFICULTĂȚI CU CARE SE CONFRUNTĂ ELEVUL : - oboseală, în momentul în care i se cere prea mult; - nu poate urmări profesorul la tabla, de aceea trebuie lucru diferențiat cu fișe separate de evaluare; - copie de pe tablă schema lecției, dar când se explică și se notează, fără a se trece pe tablă, nu efectuează cerința decât dacă i se repetă personal de către profesor. - retragere, nu răspunde la întrebări (anumite perioade); - lipsă de interes și atenție (uneori). DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Biologie - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; - dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) - dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă ; OBIECTIVE PE TERMEN SCURT : - mânuirea corectă a instrumentelor pentru desenat; - citirea unor scheme simple; - luarea notițelor în același timp cu restul colegilor; - recunoașterea unor desene și a semnificațiilor acestora; - implicarea mai activă la ore, solicitarea să răspundă la evaluarea orală. STRATEGII SI INTERVENTII UTILE - asezarea elevului, în primul rând pentru a urmări mai bine exercițiile ce se desfășoară (s-a realizat); - lucru diferențiat, cu o programă și planificare a materiei aparte, în funcție de ritmul elevului, de lucru (de la simplu la complex); - evaluare și itemi de evaluare adaptați; - pauze de lucru mai dese; - se pune accent pe stilul kinestezic și auditiv (repetitiv); - încurajarea lucrului individual și în echipă; - folosirea de metode de lucru diferențiate (bazate pe scheme simple și multe desene) - folosirea recompensei, ca stimul. ECHIPA DE LUCRU; - profesorul de biologie: David Aura-Manuela - elevul M. Ș. A - colectivul clasei a V-a (în special colegii de bancă: stau câte trei în bancă) INTERVALUL DE TIMP; De-a lungul orei de specialitate ce se desfășoară, în fiecare săptămână, a unui an școlar. RESURSE SI MIJLOACE DE REALIZARE; Orele se pot desfășura în sala de clasă sau în laborator (mai rar). EVALUAREA - itemi de evaluare diferiți concentrați pe desene și răspunsuri la alegere; - fișe de lucru adaptate; - tema pentru acasă; - fișa progresului școlar; - portofoliul elevului. Activități de învățare remedială Nr. crt. Competențe Activități 1. Receptarea informațiilor din lumea vie Recunoașterea alcătuirii unei plante și rolul părților componente. Exerciții de observare a alcătuirii unei plante. Exerciții de observare a părților componente. Exerciții de identificare a rolului părților componente. Identificarea grupelor de plante Exerciții de observare și descriere a și reprezentanți ai unor grupe plantelor. de plante Exerciții de clasificare a plantelor după mediul de viață. Metode și mijloace de realizare Conversația, explicația, exercițiul. jocul didactic Desen Fișe de lucru Perioada Criterii minimale de de apreciere a intervenție progreselor Tot anul Identificarea și școlar denumirea corectă a părților componente ale unei plante (oral și scris) Metode și instrumente de evaluare Probe scrise: Fișe de lucru Desen. Probe orale Exercițiul Conversația, Modelarea Jocul didactic Fișe de lucru Tot anul școlar Recunoașterea unor plante: trandafir, laleaua, nufărul, ghiocelul, cireș, măr, brad Probe scrise: Fișe de lucru tip grilă și cu imagini. Exerciții- joc de recunoaștere a unor caracteristici ale plantelor ca adaptare la mediul de viață Experiențe simple pentru evidențierea caracteristicilor plantelor ornamentale. Desenul Chestionarul Algoritmizarea Creșterea unei plante în apartament Fotografierea unor momente din dezvoltarea acesteia: sămânță, plantulă, căderea frunzelor. Tot anul școlar Cunoașterea stadiilor de dezvoltare a unor plante: sămânță – planta adultă Explicarea unor etape din viața unei plante: apariția frunzelor, înflorire, apariția fructului, căderea frunzelor. Probe practice Îngrijirea unei plante ornamentale Germinarea semințelor de fasole. 2. Explorarea sistemelor biologice Realizarea unor experiențe simple pe teme date. 3. Comunicarea orală și scrisă utilizând corect terminologia specifică biologiei Utilizarea modalităților diverse de înregistrare a informațiilor Exerciții de utilizare a desenului pentru înregistrarea observației. Exerciții de realizare a unor scheme ale desfășurării unor procese (prin desen). Prezentare de portofolii tematice. Observația Experimentul Instruirea programată Fișe de lucru cu desene Portofoliul tematic Tot anul școlar Desenarea și explicarea schemei de dezvoltare a unei plante Probe scrise Fișe de lucru Portofoliul Utilizarea unor diverse surse de informare Activități practice de căutare și selectare a informațiilor cerute în fișe/teme folosind manualul, atlasul, internetul, dicționar. Tot anul școlar Căutarea și selectarea informației după un algoritm dat. Realizarea unui rezumat al informațiilor. Probe practice Realizarea unui ierbar Realizarea unei planșe Transferarea și integrarea cunoștințelor și metodelor de lucru specifice biologiei Manifestarea unui comportament ecologic Activități practice de aplicare a regulilor de protecția a plantelor și a mediului lor de viață. Completarea de rebusuri Participarea la concursuri tematice. Instruirea programată Metoda „Știu/vreau să știu/am învățat” Realizarea de portofolii după teme date sau planșe. Algoritmizarea Jocul didactic Modelarea Realizarea de planșe, desene, costume eco din Tot anul școlar Enumerarea unor reguli de protecția mediului Realizarea unor activități simple de protecție a Probe practice Desene Planșe Fotografii 4. materiale reciclabile mediului prin activități de colectare și igienizare a spațiului verde Costume din materiale reciclabile PLAN DE ÎNVĂȚARE REMEDIALĂ CLASA A VI-A Plan personalizat de intervenție UNITATEA DE INVĂȚĂMÂNT- Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău NUMELE SI PRENUMELE ELEVULUI: M. Ș. A CLASA: a VI-a DISCIPLINA: Biologie DURATA: Anul școlar 2017-2018 INFORMATII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE: Elevul a fost diagnosticat cu Deficiență mintală ușoară/neuropsihic. Datorită acestui fapt, prezintă uneori și tulburări comportamentale (interiorizare sau nervozitate, timiditate) coroborate și cu o deficiență de vorbire datorită operației de recuperare și întregire a palatului dur osos, precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali. INFORMAȚII DESPRE MEDIUL SOCIAL DE PROVENIENȚĂ: elevul este situat în familie monoparentală, care manifestă interes pentru îngrijirea lui și o permanentă urmărire a modului lui de învățare și comportare, o legătură continuă cu școala atât prin părinte (mama) cât și prin bunică. DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Profesorul de specialitate urmărește să sprijine elevul sus amintit, în desfășurarea orelor de specialitate, printr-o tratare diferențiată față de ceilalți elevi, prin curriculum diferențiat, a metodelor de tip incluziv. RESPONSABIL P.P.I. – profesor de biologie David Aura-Manuela SPECIALIȘTII CARE VOR INTERVENI ÎN APLICAREA P.P.I. • Profesor de biologie David Aura-Manuela • părinte • directorii școlii ALTE PERSOANE IMPLICATE: • psihologul școlii, profesor C. O. • doctor școlar/asistent medical • diriginte, profesor L. V. DATA ELABORĂRII P.P.I.: 1 octombrie 2017 DURATA APLICĂRII P.P.I.: Anul școlar 2017 – 2018 ARIA DE INTERVENȚIE: Deficiență mintală ușoară/neuropsihic cu tulburări de vorbire CARACTERISTICI: prezintă uneori și tulburări comportamentale (timiditate sau nervozitate, lipsă de reacție la cerințe) precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali, vorbire greoaie si lentă. 1. INFORMAȚII DESPRE URMĂTOARELE DOMENII DE ACTIVITATE ALE ELEVULUI : Cognitiv - limbaj şi comunicare: cunoaște toate literele, vocabular sărac, posibilităţi de exprimare reduse, vorbire rară, ezitantă, încetinită, greu inteligibilă; în scris apar omisiuni sau lipsa textului mult mai reduse decat în anii trecuți (evoluție). Emoţional / comportamental -elevul are o atitudine relativ prietenoasă, s-a acomodat destul de repede unor reguli şcolare de grup, dezvoltând relaţii interpersonale, însă în privinţa achiziţiilor cognitive, progresele sunt încă reduse. Se deplasează însoțit de acasă la şcoală şi invers. Comunică cu colegii şi cu prietenii atât cât să realizeze un climat de desfăşurare a activităţilor comune. Fizic/senzorial - elevul prezintă o coordonare şi o stabilitate a gesturilor şi mişcărilor sale corespunzătoare unei activităţi de învăţare eficientă, dar întâmpină dificultăţi în organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice de spaţiu, lucru ce duce la o însuşire relativ redusă a cititului, înregistrează progrese în scris, necesită repetare pentru a înțelege să noteze. 2. INFORMAȚII GENERALE DIAGNOSTIC: - dificultăţi de învăţare; - nu face faţă cerinţelor educaţionale; - adaptare în progres la asimilarea cunoștințelor și formarea capacităților de învățare, la cerinţele programei şcolare pentru clasa a VI-a şi a curriculumului, - deficiențe mintale ușoare ; - deficiențe de vorbire. 3. INFORMAȚII EDUCATIONALE : Evaluare iniţială: observaţia spontană şi dirijată, convorbirea individuală şi de grup, test scris, fişa psihopedagogică PUNCTE TARI: - colaborare cu profesorul la oră; - înțelegere bună a obiectivelor trasate; - efectuarea temelor acasă cu ajutor din partea mamei. DIFICULTĂȚI CU CARE SE CONFRUNTĂ ELEVUL : - oboseală, în momentul în care i se cere prea mult; - nu poate urmări profesorul la tabla, de aceea trebuie lucru diferențiat cu fișe separate de evaluare; - copie de pe tablă schema lecției, dar când se explică și se notează, fără a se trece pe tablă, nu efectuează cerința decât dacă i se repetă personal de către profesor. - retragere, nu răspunde la întrebări (anumite perioade); - lipsă de interes și atenție (uneori). DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Biologie - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; - dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) - dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă ; OBIECTIVE PE TERMEN SCURT : - mânuirea corectă a instrumentelor pentru desenat; - citirea unor scheme simple; - luarea notițelor în același timp cu restul colegilor; - recunoașterea unor desene și a semnificațiilor acestora; - implicarea mai activă la ore, solicitarea să răspundă la evaluarea orală. STRATEGII SI INTERVENTII UTILE - asezarea elevului, în primul rând pentru a urmări mai bine exercițiile ce se desfășoară (s-a realizat); - lucru diferențiat, cu o programă și planificare a materiei aparte, în funcție de ritmul elevului, de lucru (de la simplu la complex); - evaluare și itemi de evaluare adaptați; - pauze de lucru mai dese; - se pune accent pe stilul kinestezic și auditiv (repetitiv); - încurajarea lucrului individual și în echipă; - folosirea de metode de lucru diferențiate (bazate pe scheme simple și multe desene) - folosirea recompensei, ca stimul. ECHIPA DE LUCRU; - profesorul de biologie: David Aura-Manuela - elevul M. Ș. A. - colectivul clasei a VI-a (în special colegii de bancă: stau câte trei în bancă) INTERVALUL DE TIMP; De-a lungul orelor de specialitate ce se desfășoară, în fiecare săptămână, a unui an școlar. RESURSE SI MIJLOACE DE REALIZARE; Orele se pot desfășura în sala de clasă sau în laborator (mai rar). EVALUAREA - itemi de evaluare diferiți concentrați pe desene și răspunsuri la alegere; - fișe de lucru adaptate; - tema pentru acasă; - fișa progresului școlar; - portofoliul elevului. Activități de învățare remedială Nr. crt. Competențe 1. Receptarea informațiilor din lumea vie Identificarea unor grupe și specii de animale Activități Metode și mijloace de realizare Exerciţii de observare a alcătuirii unui mamifer. Exerciţii de observare a caracteristicilor diferitelor grupe de animale nevertebrate și vertebrate, comparativ cu un mamifer. Recunoașterea unor grupe de animale: viermi (râma), insecte (fluturi, albine, muște, gandaci), arahnide (păianjen), crustacee (rac), moluște (melci) și vertebrate (pești, broscuțe, șerpi, broaște țestoase, păsări și mamifere). Perioada de intervenție Criterii minimale de apreciere a progreselor Metode și instrumente de evaluare Conversația Explicația Observația Jocul didactic Fișe de lucru adaptate cu itemi de evaluare concentrați pe desene și răspunsuri la Tot anul școlar Descrie un animal pe baza înfăţişării sale şi a caracteristicilor de viaţă Probe scrise Fișe de lucru Portofoliu Recunoașterea alcătuirii generale a unui mamifer. Stabilirea relațiilor între factorii de mediu și diversitatea animalelor. 2. Exerciţii de observare şi descriere a mamiferelelor pornind de la iepure. Exerciţii – joc de recunoaştere a unor caracteristici de adaptare a unor mamifere la mediul de viaţă și pentru supraviețuire identificarea structurii externe și interne a unui mamifer. Exerciţii – joc de recunoaştere a unor caracteristici de adaptare a unor mamifere la mediul de viaţă și pentru supraviețuire Explicarea structurii și funcțiilor organismului unor viețuitoare. Identificarea părților componente și a rolului acestora (externe și interne) Stabilirea relațiilor între tipurile de comportamente și procesul de adaptare a organismului la mediu Explorarea sistemelor biologice Utilizarea metodelor și a mijloacelor adecvate explorării lumii animale Exemplificarea unor tipuri de comportamente la iepure pentru supraviețuire și adaptarea la mediu Realizarea activităților experimentale și interpretarea rezultatelor Transferarea rezultatelor experimentale în activitățile de Exerciţii de realizare a unor algoritmi de lucru pentru diferite tipuri de activităţi; Exerciţii de observare a factorilor de mediu care influenţează viaţa animalelor; Experienţe simple pentru evidenţierea caracteristicilor animalelor determinate/legate de mediul de viaţă. Comparea rezultatelor la animale din specii diferite. Exerciții de alimentare și îngrijire a unor pui de mamifere (pisici, cățeluși) alegere (grilă – 1 răspuns corect) Portofoliu cu tema: „Animalul meu de casă” Algoritmizarea Experimentul Comparația Observația Activități practice de îngrijire a unui animal de casă Fotografierea acestor activități Proiectul „Animalul meu” Tot anul școlar Enumerarea stadiile de dezvoltare ale unui animal (cu/fără sprijin), pe baza observaţiilor din natură și asupra celor din laborator. Probe practice Îngrijirea unui animal de casă, fotografierea lui Probe scrise Realizarea unui proiect cu tema dată 3. 4. 5. creștere și de îngrijire a animalelor Utilizarea si construirea de modele si algoritmi în scopul demonstrării principiilor lumii vii Reprezentarea structurii și funcțiilor sistemelor biologice pe baza modelelor. Elaborarea și aplicarea unor algoritmi de identificare, investigare, experimentare și rezolvare a unor situații problemă Comunicarea orala si scrisa utilizand corect terminologia specifică biologiei Exersarea utilizării unor surse de informare Utilizarea adecvată a terminologiei specific biologiei în diferite situații de comunicare Transferarea si integrarea cunotintelor si metodelor de lucru specifice biologiei Rezolvarea situațiilor problemă în relația Exerciţii de utilizare a desenului pentru înregistrarea unor observaţii; Exerciţii de realizare a unor scheme ale desfăşurării unor procese (hrănire, locomoție, înmulțire etc.); Experimente, interviuri, simulări, jocuri – concurs, dezbateri, comentarii pentru Prezentare de portofolii tematice. Observația Algoritmizarea Jocul didactic Experimentul Descoperirea Activități practice Portofoliul tematic Tot anul școlar Utilizează diverse surse de informare despre mediu (albume, atlas, planşe, reviste, filme documentare etc.). Realizează observaţii/experienţe simple, respectând paşii unui algoritm de lucru. Probe practice Îngrijirea unui animal în anumite condiții date. Realizarea unui insectar Probe scrise Realizarea de planșe și desene Portofoliul tematic Activităţi practice de utilizare a unor surse diverse de informare: albume, atlase, reviste, filme documentare, internet, dicţionare etc.; Utilizarea de soft educaţional. Rebusuri simple şi concursuri tematice sau de desene. Algoritmizarea Modelarea Observația Descoperirea Fișe de lucru Realizarea de planșe și desene pentru concursuri Tot anul școlar Enumerarea unor reguli de protecția mediului și a animalelor fără stăpân. Probe orale Probe scrise Activităţi practice de ocrotire a animalelor fără adăpost Jocul didactic Activități practice de îngrijire a unor animale fără adăpost Tot anul școlar Realizează activităţi practice de îngrijire a animalelor din curtea unității școlare și din laborator. Probe practice Realizarea unui insectar; Realizarea de portofolii pe teme date (categorii de animale etc.); dintre om și regnul animal Manifestă comportamente adecvate respectând reguli de protecţia mediului şi a animalelor în diferite contexte (curtea şcolii, parc, pădure etc.). PLAN DE ÎNVĂȚARE REMEDIALĂ CLASA A VII-A Plan personalizat de intervenție UNITATEA DE INVĂȚĂMÂNT- Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău NUMELE SI PRENUMELE ELEVULUI: M. Ș. A. CLASA: a VII-a DISCIPLINA: Biologie DURATA: Anul școlar 2018-2019 INFORMATII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE: Elevul a fost diagnosticat cu Deficiență mintală ușoară/neuropsihic. Datorită acestui fapt, prezintă uneori și tulburări comportamentale (interiorizare sau nervozitate, timiditate) coroborate și cu o deficiență de vorbire datorită operației de recuperare și întregire a palatului dur osos, precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali. INFORMAȚII DESPRE MEDIUL SOCIAL DE PROVENIENȚĂ: elevul este situat în familie monoparentală, care manifestă interes pentru îngrijirea lui și o permanentă urmărire a modului lui de învățare și comportare, o legătură continuă cu școala atât prin părinte (mama) cât și prin bunică. DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Profesorul de specialitate urmărește să sprijine elevul sus amintit, în desfășurarea orelor de specialitate, printr-o tratare diferențiată față de ceilalți elevi, prin curriculum diferențiat, a metodelor de tip incluziv. RESPONSABIL P.P.I. – profesor de biologie David Aura-Manuela SPECIALIȘTII CARE VOR INTERVENI ÎN APLICAREA P.P.I. • Profesor de biologie David Aura-Manuela • părinte • directorii școlii ALTE PERSOANE IMPLICATE: • psihologul școlii, profesor C. O. • doctor școlar/asistent medical • diriginte, profesor L. V. DATA ELABORĂRII P.P.I.: 1 octombrie 2018 DURATA APLICĂRII P.P.I.: Anul școlar 2018 – 2019 ARIA DE INTERVENȚIE: Deficiență mintală ușoară/neuropsihic cu tulburări de vorbire CARACTERISTICI: prezintă uneori și tulburări comportamentale (timiditate sau nervozitate, lipsă de reacție la cerințe) precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali, vorbire greoaie si lentă. 1. INFORMAȚII DESPRE URMĂTOARELE DOMENII DE ACTIVITATE ALE ELEVULUI : Cognitiv - limbaj şi comunicare: cunoaște toate literele, vocabular sărac, posibilităţi de exprimare reduse, vorbire rară, ezitantă, încetinită, greu inteligibilă; în scris apar omisiuni sau lipsa textului mult mai reduse decât în anii trecuți (evoluție). Emoţional / comportamental -elevul are o atitudine relativ prietenoasă, s-a acomodat destul de repede unor reguli şcolare de grup, dezvoltând relaţii interpersonale, însă în privinţa achiziţiilor cognitive, progresele sunt încă reduse. Se deplasează însoțit de acasă la şcoală şi invers. Comunică cu colegii şi cu prietenii atât cât să realizeze un climat de desfăşurare a activităţilor comune. Fizic/senzorial - elevul prezintă o coordonare şi o stabilitate a gesturilor şi mişcărilor sale corespunzătoare unei activităţi de învăţare eficientă, dar întâmpină dificultăţi în organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice de spaţiu, lucru ce duce la o însuşire relativ redusă a cititului, înregistrează progrese în scris, necesită repetare pentru a înțelege să noteze. 2. INFORMAȚII GENERALE DIAGNOSTIC: - dificultăţi de învăţare; - nu face faţă cerinţelor educaţionale; - adaptare în progres la asimilarea cunoștințelor și formarea capacităților de învățare, la cerinţele programei şcolare pentru clasa a VII-a şi a curriculumului, - deficiențe mintale ușoare ; - deficiențe de vorbire. 3. INFORMAȚII EDUCATIONALE : Evaluare iniţială: observaţia spontană şi dirijată, convorbirea individuală şi de grup, test scris, fişa psihopedagogică PUNCTE TARI: - colaborare cu profesorul la oră; - înțelegere bună a obiectivelor trasate; - efectuarea temelor acasă cu ajutor din partea mamei. DIFICULTĂȚI CU CARE SE CONFRUNTĂ ELEVUL : - oboseală, în momentul în care i se cere prea mult; - nu poate urmări profesorul la tabla, de aceea trebuie lucru diferențiat cu fișe separate de evaluare; - copie de pe tablă schema lecției, dar când se explică și se notează, fără a se trece pe tablă, nu efectuează cerința decât dacă i se repetă personal de către profesor. - retragere, nu răspunde la întrebări (anumite perioade); - lipsă de interes și atenție (uneori). DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Biologie - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; - dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) - dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă ; OBIECTIVE PE TERMEN SCURT : - mânuirea corectă a instrumentelor pentru desenat; - citirea unor scheme simple; - luarea notițelor în același timp cu restul colegilor; - recunoașterea unor desene și a semnificațiilor acestora; - implicarea mai activă la ore, solicitarea să răspundă la evaluarea orală. STRATEGII SI INTERVENTII UTILE - asezarea elevului, în primul rând pentru a urmări mai bine exercițiile ce se desfășoară (s-a realizat); - lucru diferențiat, cu o programă și planificare a materiei aparte, în funcție de ritmul elevului, de lucru (de la simplu la complex); - evaluare și itemi de evaluare adaptați; - pauze de lucru mai dese; - se pune accent pe stilul kinestezic și auditiv (repetitiv); - încurajarea lucrului individual și în echipă; - folosirea de metode de lucru diferențiate (bazate pe scheme simple și multe desene) - folosirea recompensei, ca stimul. ECHIPA DE LUCRU; - profesorul de biologie: David Aura-Manuela - elevul M. Ș. A - colectivul clasei a VII-a (în special colegii de bancă: stau câte trei în bancă) INTERVALUL DE TIMP; De-a lungul orelor de specialitate ce se desfășoară, în fiecare săptămână, a unui an școlar. RESURSE SI MIJLOACE DE REALIZARE; Orele se pot desfășura în sala de clasă sau în laborator (mai rar). EVALUAREA - itemi de evaluare diferiți concentrați pe desene și răspunsuri la alegere; - fișe de lucru adaptate; - tema pentru acasă; - fișa progresului școlar; - portofoliul elevului. Activități de învățare remedială Nr. crt. Competențe Activități Metode și mijloace de realizare 1. Cunoașterea și întelegerea proceselor, a terminologiei, a conceptelor și a metodelor specifice Să observe organe și sisteme de organe din corpul uman. Să recunoască organe si sisteme de organe Exercitii de observare si recunoastere pe planse si mulaje a organelor si sistemelor de organe din corpul uman; Exercitii de stabilire a topografiei organelor in cavitatea generala a corpului; Exercitii de realizare a unor clasificari in functie de diverse criterii: sistem nervos, neuroni, hormoni Exercitii de identificare a rolului organelor si sistemelor de organe; Observația Comparația Demonstrația Algoritmizarea Modelarea Fișe de lucru Portofoliul Perioada de intervenție Criterii minimale de apreciere a progreselor Metode și instrumente de evaluare Tot anul Recunoaste organele si sistemele de organe din corpul uman, explică ce funcții îndeplinesc. Probe scrise Fișe de lucru și de evaluare ale corpului uman si functiile acestora. Sa stabileasca relatii intre functiile organelor, ale sistemelor de organe si influentele factorilor de mediu. Sa reprezinte grafic componentele structurale ale organismului uman si functiile acestora. 2. 3. Exercitii de identificare a factorilor de mediu care pot influenta starea de sanatate a organismului stabilirea cauzelor unor imbolnaviri; Exercitii de comparare a starii de sanatate cu starea de boala; jocuri de rol- pentru a evidential relatia medic –pacient; Realizarea unor modele de organe si sisteme de organe; Exercitii de reprezentare prin desen a caracteristicilor unor organe; Reprezentarea grafica a unor procese fiziologice. Dezvoltarea Exercitii de utilizare a ustensilelor si capacitatilor de aparaturii de laborator exploatare/investigare Realizarea disectiei inimii, rinichiului si in scopul rezolvarii de plamânului de porc; probleme specifice biologiei Sa utilizeze metode si mijloace adecvate studierii organismului uman. Sa realizeze activitati Exercitii de determinare a diferitelor experimentale sensibilitati cutanate )tactile, termica, dureroasă) Sa interpreteze Exprimarea propriilor păreri rezultatele experimentelor Dezvoltarea Exercitii de utilizare a unor albume, atlase, capacitatilor de enciclopedii; comunicare,utilizand Exercitii de extragere si inserare a corect limbajul informatiei din și in tabele. specific de biologie Sa-si formeze deprinderi de documentare si comunicare Algoritmizarea Experimentul Modelarea Activități de laborator Fișe de lucru Tot anul școlar Foloseste instrumentele, si aparatura de laborator. Realizează disecția unui organ dat. Probe practice Activități de laborator Desen Imprimarea degetelor pe hârtie – determinare și observare amprente digitale și palmare. Utilizeaza diverse surse de informare despre organismul uman (atlase, reviste, planse) Realizeaza experiente simple, respectand pasii Probe scrise Realizarea temei de acasă tip compunere cu o temă dată 4. Sa prelucreze datele inregistrate si să elaboreze concluzii Formarea unor atitudini şi deprinderi referitoare la impactul biologiei asupra naturii şi a societăţii Sa interpreteze relatia dintre propriul comportament si starea de sanitate Sa resolve situatiiproblema, sa acorde primul ajutor in cazul unor urgent medicale simple unui algoritm de lucru. Intocmirea unui Cod al bunelor maniere privind alimentatia si igiena vietii intelectuale pentru un tanar adolescent Acordarea primului ajutor in caz de febra,voma, diaree; Exercitii de stabilire a starii de sanatate in conditii de suprasolicitare fizica,consum de alcool, tutun. Exercițiul Jocul didactic Algoritmizarea Diagrama Venn Realizarea unui proiect cu tema „Sănătatea noastră” Tot anul școlar Enumeră boli ale unor sisteme din corp. Realizeaza predictii despre starea de sanatate a organismului uman in conditii de suprasolicitare fizica, consum de alcool, tigari Probe scrise Proiectul PLAN DE ÎNVĂȚARE REMEDIALĂ CLASA A VIII-A Plan personalizat de intervenție UNITATEA DE INVĂȚĂMÂNT- Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău NUMELE SI PRENUMELE ELEVULUI: M. Ș. A. CLASA: a VIII-a DISCIPLINA: Biologie DURATA: Anul școlar 2019-2020 INFORMATII DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE: Elevul a fost diagnosticat cu DEFICIENȚĂ MINTALĂ MEDIE/NEUROPSIHIC, GRAD DE HANDICAP GRAV (conform certificatului nr. 195/18.04.2019. Datorită acestui fapt, prezintă uneori și tulburări comportamentale (interiorizare sau nervozitate, timiditate) coroborate și cu o deficiență de vorbire datorită operației de recuperare și întregire a palatului dur osos, precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali. INFORMAȚII DESPRE MEDIUL SOCIAL DE PROVENIENȚĂ: elevul este situat în familie monoparentală, care manifestă interes pentru îngrijirea lui și o permanentă urmărire a modului lui de învățare și comportare, o legătură continuă cu școala atât prin părinte (mama) cât și prin bunică. DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Profesorul de specialitate urmărește să sprijine elevul sus amintit, în desfășurarea orelor de specialitate, printr-o tratare diferențiată față de ceilalți elevi, prin curriculum diferențiat, a metodelor de tip incluziv. RESPONSABIL P.P.I. – profesor de biologie David Aura-Manuela SPECIALIȘTII CARE VOR INTERVENI ÎN APLICAREA P.P.I. • Profesor de biologie David Aura-Manuela • părinte • directorii școlii ALTE PERSOANE IMPLICATE: • psihologul școlii, profesor C. O. • doctor școlar/asistent medical • diriginte, profesor L. V. DATA ELABORĂRII P.P.I.: 23 septembrie 2019 DURATA APLICĂRII P.P.I.: Anul școlar 2019 – 2020 ARIA DE INTERVENȚIE: Deficiență mintală ușoară/neuropsihic cu tulburări de vorbire CARACTERISTICI: prezintă uneori și tulburări comportamentale (timiditate sau nervozitate, lipsă de reacție la cerințe) precum și o mobilitate intelectuală și fizică mai scăzută, decât la elevii normali, vorbire greoaie si lentă. 1. INFORMAȚII DESPRE URMĂTOARELE DOMENII DE ACTIVITATE ALE ELEVULUI : Cognitiv - limbaj şi comunicare: cunoaște toate literele, vocabular sărac, posibilităţi de exprimare reduse, vorbire rară, ezitantă, încetinită, greu inteligibilă; în scris apar omisiuni sau lipsa textului mult mai reduse decât în anii trecuți (evoluție). Emoţional / comportamental -elevul are o atitudine relativ prietenoasă, s-a acomodat destul de repede unor reguli şcolare de grup, dezvoltând relaţii interpersonale, însă în privinţa achiziţiilor cognitive, progresele sunt încă reduse. Se deplasează însoțit de acasă la şcoală şi invers. Comunică cu colegii şi cu prietenii atât cât să realizeze un climat de desfăşurare a activităţilor comune. Fizic/senzorial - elevul prezintă o coordonare şi o stabilitate a gesturilor şi mişcărilor sale corespunzătoare unei activităţi de învăţare eficientă, dar întâmpină dificultăţi în organizarea conduitelor şi structurilor perceptiv-motrice de spaţiu, lucru ce duce la o însuşire relativ redusă a cititului, înregistrează progrese în scris, necesită repetare pentru a înțelege să noteze. 2. INFORMAȚII GENERALE DIAGNOSTIC: - dificultăţi de învăţare; - nu face faţă cerinţelor educaţionale; - adaptare în progres la asimilarea cunoștințelor și formarea capacităților de învățare, la cerinţele programei şcolare pentru clasa a VIII-a şi a curriculumului, - deficiențe mintale medii spre grave; - deficiențe de vorbire. 3. INFORMAȚII EDUCATIONALE : Evaluare iniţială: observaţia spontană şi dirijată, convorbirea individuală şi de grup, test scris, fişa psihopedagogică PUNCTE TARI: - colaborare cu profesorul la oră; - înțelegere bună a obiectivelor trasate; - efectuarea temelor acasă cu ajutor din partea mamei. DIFICULTĂȚI CU CARE SE CONFRUNTĂ ELEVUL : - oboseală, în momentul în care i se cere prea mult; - nu poate urmări profesorul la tabla, de aceea trebuie lucru diferențiat cu fișe separate de evaluare; - copie de pe tablă schema lecției, dar când se explică și se notează, fără a se trece pe tablă, nu efectuează cerința decât dacă i se repetă personal de către profesor. - retragere, nu răspunde la întrebări (anumite perioade); - lipsă de interes și atenție (uneori). DOMENIUL DE INTERVENȚIE: Biologie - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului oral; - dezvoltarea capacităţii de exprimare orală; - dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura) - dezvoltarea capacităţii de exprimare scrisă ; OBIECTIVE PE TERMEN SCURT : - mânuirea corectă a instrumentelor pentru desenat; - citirea unor scheme simple; - luarea notițelor în același timp cu restul colegilor; - recunoașterea unor desene și a semnificațiilor acestora; - implicarea mai activă la ore, solicitarea să răspundă la evaluarea orală. STRATEGII SI INTERVENTII UTILE - asezarea elevului, în primul rând pentru a urmări mai bine exercițiile ce se desfășoară (s-a realizat); - lucru diferențiat, cu o programă și planificare a materiei aparte, în funcție de ritmul elevului, de lucru (de la simplu la complex); - evaluare și itemi de evaluare adaptați; - pauze de lucru mai dese; - se pune accent pe stilul kinestezic și auditiv (repetitiv); - încurajarea lucrului individual și în echipă; - folosirea de metode de lucru diferențiate (bazate pe scheme simple și multe desene) - folosirea recompensei, ca stimul. ECHIPA DE LUCRU; - profesorul de biologie: David Aura-Manuela - elevul M: Ș. A. - colectivul clasei a VIII-a (în special colegii de bancă: stau câte trei în bancă) INTERVALUL DE TIMP; De-a lungul orei de specialitate ce se desfășoară, în fiecare săptămână, a unui an școlar. RESURSE SI MIJLOACE DE REALIZARE; Orele se pot desfășura în sala de clasă sau în laborator (mai rar). EVALUAREA - itemi de evaluare diferiți concentrați pe desene și răspunsuri la alegere; - fișe de lucru adaptate; - tema pentru acasă; - fișa progresului școlar; - portofoliul elevului. Activități de învățare remedială Nr. crt. Competențe 1. Cunoașterea și întelegerea proceselor, a terminologiei, a conceptelor și a metodelor specific Identificarea elementelor componente ale unui ecosistem. Activități Metode și mijloace de realizare Exercitii de observare si recunoastere pe Observația planse si atlas, dar și în natură a factorilor cu Comparația viață și fără viață din jurul unui organism; Explicația Descoperirea Activități practice de observare a mediului înconjurător Realizarea unei planșe Perioada de intervenție Tot anul școlar Criterii minimale de apreciere a progreselor Recunoaște componentele unui ecosistem, îl definește și identifică factorii cu viață și fără viață din acesta Operează cu termenii învățați la ecologie Metode și instrumente de evaluare Probe orale Probe scrise Realizarea unei planșe cu desene și explicații Probe practice Realizarea unei machete Exercitii de stabilire a funcționalității unui ecosistem pornind de la exemple simple (mediul de viață a unui cățeluș, o grădină; Exercitii de identificare a factorilor de mediu care pot influenta viața în oraș; Exerciții de identificare a unui ecosistem natural (pădurea) de unul antropizat (parcul); Realizarea unor modele de ecosisteme tip machetă. Explicarea modului de Identificarea anotimpurilor și explicarea acţiune a factorilor modificărilor produse de acestea asupra evoluţiei vegetației, păsărilor migratoare etc. Exerciții de identificare a unor organisme simple și diferențierea de cele mai evoluate (răma față de rață, pisica față de om etc.) Dezvoltarea Exercitii de utilizare a ustensilelor si Exercițiul capacitatilor de aparaturii de laborator. Demonstrația exploatare/investigare Observația in scopul rezolvarii de Experimentul probleme specifice Activități practice biologiei de studiu Utilizarea de mijloace individual şi metode adecvate explorǎrii/investigǎrii ecosistemelor Realizarea unor Exercitii de determinare a temperaturii, activitǎţi luminozității, numărarea indivizilor de pe o experimentale anumită suprafață. Interpretarea Exprimarea propriilor păreri, realizarea de rezultatelor comparații. investigaţiilor si ale experimentelor Descrierea organizarii functionale a unui ecosistem Compararea unor tipuri de ecosisteme naturale şi antropizate. 2. Foloseste instrumentele, și aparatura de laborator în determinarea temperaturii, observarea la microscop. Probe practice Investigarea mediului înconjurător din jurul blocului. Dezvoltarea capacitatilor de comunicare, utilizand corect limbajul specific de biologie Reprezentarea structurii funcţiilor sistemelor biologice pe baza modelelor Elaborarea şi aplicarea unor algoritmi de identificare, investigare, experimentare şi rezolvare a unor situaţii problemă Exercitii de utilizare a unor albume, atlase, enciclopedii; 4. Formarea unor atitudini în acord cu dezvoltarea bioeticii Formarea deprinderilor de documentare şi de comunicare. 5. Transferarea și integrarea cunoștințelor și a metodelor de lucru ale biologie în context noi Demonstarea unui mod de gândire ecologic în luarea unor decizii. Demonstrarea înţelegerii 3. Modelarea Observarea Algoritmizarea Realizarea temei pentru acasă folosind surse de informare: manual, atlas, internet Tot anul școlar. Intocmirea unui portofoliu cu diferite tipuri de ecosisteme naturale și antropizate prin selectarea si decuparea de imagini caracteristice din diferite reviste și materiale. Exercițiul Modelarea Algoritmizarea Realizarea unui portofoliu Tot anul școlar Protejarea mediului prin selectarea gunoiului menajer; Protejarea animalelor care se deplasează pe stradă sau în jurul nostru. Modelarea Exercițiul Algoritmizarea Conversația Activități practice Tot anul școlar. Exercitii de extragere si inserare a informatiei din si in tabele; Exercitii de elaborare a unor planșe cu imagini lipite pe o temă dată. Selectarea unor imagini și lipirea acestora la tema: „Poluarea Planetei”. Utilizeaza diverse surse de informare despre organismul uman (atlase, reviste, planse) și alcătuiește un portofoliu. Realizează experiente simple, respectand pasii unui algoritm de lucru: află temperature mediului înconjurător în aer și sol, numără râmele dintr-un spațiu determinat. Identifică diferite tipuri de poluare și analizează impactul acestora asupra organismelor Probe practice Probe scrise Realizarea unei planșe tip colaj. Probe scrise Realizarea unui portofoliu cu diferite tipuri de ecosisteme și situații de poluare a acestora. Protejarea mediului Probe practice prin selectarea Realizarea gunoiului menajer; unei machete. Realizarea unor Portofoliul din machete. colaje. consecinţelor propriului comportament în raport cu mediul.