INTRODUCERE ÎN ECONOMIA CANTITATIVĂ SUBIECTELE TEMEI: 1. Obiectul de studiu al economiei cantitative 2. Structura cursului de economie cantitativă 3. Principiile şi funcțiile economiei cantitative 4. Metode şi instrumente de analiză cantitativă OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI CANTITATIVE ISTORIC Economia cantitativă, ca ştiinţă autonomă, este fundată spre sfârşitul sec. XVIII de către Adam Smith. În sec. XVIII – XIX, denumirea de „economie politică” este recunoscută şi utilizată de către reprezentanţii tuturor şcolilor şi doctrinelor economice. În ultimul deceniu, o dată cu trecerea la economia de piaţă, în loc de „economie politică” se foloseşte termenul „teorie economică”. În linii generale, noţiunile de „economie politică”, „teorie economică” şi „economie” pot fi folosite ca sinonime, cu toate că există anumite deosebiri de conţinut între ele. OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI CANTITATIVE Principalele curente şi şcoli de gândire economică 1. Mercantilizmul Fiziocraţii Economia politică clasică 2. Marxismul 3. Şcoala istorică 4.Marginaliştii (microeconomia) Obiectul de studiu Avuţia naţională Relaţiile de producţie Economia naţională în ansamblu Comportamentul agenţilor economici, căile şi mijloacele atingerii scopurilor urmărite Principalele curente şi şcoli Obiectul de studiu de gândire economică 5.Keynesismul Mecanismul funcţionării (macroeconomia) economiei naţionale ca un tot întreg 6.Curentul instituţional- Institutele şi schimbările sociologic instituţionale 7. Teoria sintezei neoclasice Avuţia naţională, formele şi motivaţia comportamentului uman în condiţiile resurselor limitate ECONOMIA CONTEMPORANĂ În ştiinţa economică contemporană, ca obiect de studiu al economiei cantitative se consideră cercetarea modalităţilor de optimizare a relaţiei resurse limitate – nevoi nelimitate. NEVOILE. DEFINIȚIE Prin nevoi (sau trebuinţe) se înţeleg necesităţile pe care oamenii trebuie să şi le satisfacă pentru a putea exista. Nevoile sunt legate de dorinţele, aspiraţiile şi idealurile umane. Tendinţele oamenilor de a-şi satisface nevoile constituie mobilul întregii lor activităţi. GRUPAREA NEVOILOR I. În funcţie de caracterul existenţei umane: material-individuale (sau biolo gice-naturale), cum ar fi nevoia de hrană, nevoia de adăpost; sociale, legate de conveţuirea în societate, şi anume nevoia de libertate, nevoia de comunicare. II. După gradul de complexitate: elementare (primare) – nevoia de îmbrăcăminte, nevoia de apă, hrană; superioare (complexe) – nevoia de instruire, nevoia de a se informa, nevoia de a se distra. RESURSELE. DEFINIȚIE Toate elementele (naturale, umane, financiare, informaţionale şi tehnologice) pe care omul le foloseşte în activitatea sa pentru a-şi satisface nevoile sale formează resursele. GRUPAREA RESURSELOR: resurse primare, formate din potenţialul uman şi potenţialul natural; resurse derivate, formate pe baza celor primare (maşini, utilaje, experienţe ştiinţifice etc.). I. După durata folosirii lor în timp: regenerabile (pământul, apa, aerul); neregenerabile (zăcăminte de combustibili, minereuri). II. După posibilitatea recuperării (refolosirii) lor în producţie sau consum: recuperabile (o serie de materii prime, ca fierul vechi etc.); parţial recuperabile (cele biologice); nerecuperabile (energia, combustibilul). RAPORTUL RESURSE – NEVOI În decursul timpului nevoile nu rămân aceleaşi, ci se diversifică şi sporesc odată cu dezvoltarea societăţii. De aceea, sistemul nevoilor are un caracter dinamic şi nelimitat. Resursele, spre deosebire de nevoi, sunt limitate. Limitarea resurselor este o problemă principală a omenirii, căci creşterea nevoilor depăşeşte creşterea resurselor. De aceea, resursele trebuie utilizate cât mai raţional şi eficient. CONCLUZIE Utilizarea eficientă a resurselor şi stabilirea raportului dintre resurse şi nevoi este o problemă a teoriei economice. Această ştiinţă studiază modul de alocare (repartizare) a resurselor limitate în vederea satisfacerii cât mai depline a nevoilor nelimitate. STRUCTURA CURSULUI DE ECONOMIE CANTITATIVĂ COMPARTIMENTELE CURSULUI Microeconomia studiază comportamentul consumatorului şi al producătorului, care poate fi un individ, o întreprindere sau chiar statul. Microeconomia are în centrul atenţiei sale analiza pieţei, precum şi procesul de formare a preţurilor pe diferite pieţe. Tot microeconomia analizează şi procesul de repartiţie a veniturilor între participanţii procesului de producţie. Macroeconomia studiază economia naţională ca un tot întreg. Acest lucru se face prin intemediul mărimilor globale, care sunt: produsul intern brut; venitul naţional; masa monetară; inflaţia; deficitul bugetar şi datoria externă; veniturile, consumul şi investiţiile; ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Macroeconomia analizează, de asemenea, caracterul şi perspectivele dezvoltării economice, fluctuaţiile economice, creşterea economică, balanţa de plăţi. Mezoeconomia studiază comportamentul anumitor subsisteme ale economiei naţionale, cum ar fi ramurile acesteia (industria, agricultura, serviciile etc.), sectoarele activităţii economice (primar, secundar, terţiar), aspectul regional (sau administrativ-teritorial) al dezvoltării economice. Mondoeconomia studiază interdependenţa dintre economiile naţionale şi economia mondială. Ea cercetează comerţul internaţional, problemele economice globale (ex., protecţia mediului pe plan mondial), integrarea economică regională etc. MODALITĂȚI DE TRATARE A VIEŢII ECONOMICE Economia pozitivă studiază viaţa economică reală. În acest scop, sunt adunate faptele concrete, care mai apoi sunt sistematizate şi analizate, după ce are loc explicarea cauzelor diferitor fenomene economice. Economia normativă arată cum ar trebui să fie, ce ar trebui să se întreprindă ca situaţia economică să fie mai bună. Cu ajutorul economiei normative sunt trasate direcţiile şi modalităţile de dezvoltare pentru a obţine rezultate mai bune. PRINCIPIILE ȘI FUNCȚIILE ECONOMIEI CANTITATIVE PRINCIPII 1. Alegerea – oamenii se confruntă cu diferite tipuri de alegeri. Orice decizie individuală presupune renunţarea la un bun pentru a obţine alt bun. 2. Costul – luarea deciziilor necesită compararea costurilor şi beneficiilor diferitor alternative. 3. Analiza marginală – oamenii iau decizia de alegere doar dacă venitul marginal depăşeşte costul marginal. 4. Interesele personale – oamenii acţionează în conformitate cu interesele personale, reeşind din modificarea costurilor şi a veniturilor. 5. Specializarea, schimbul, comerţul determină îmbogăţirea. 6. Piaţa, ca formă de organizare a activităţii economice – pieţele duc spre cea mai bună alocare a resurselor existente. 7. Guvernele pot uneori să îmbunătăţească rezultatele pieţei. 8. Standardul de viaţă dintr-o ţară – depinde de capacitatea acesteia de a produce bunuri şi servici în cantităţi, structuri şi de calitate corespunzătoare. 9. Stabilitatea preţurilor şi inflaţia – preţurile cresc atunci cînd guvernul tipăreşte prea mulţi bani. Iar inflaţia ridicată impune o seamă de costuri sociale. 10. Alegerea dintre inflaţie şi şomaj – societatea este confruntată cu alegerea dintre mai puţină inflaţie şi mai mult şomaj, sau invers. PRINCIPIILE ECONOMIEI CANTITATIVE Primele patru principii se referă la luarea deciziilor economice individuale, următoarele trei privesc modul în care oamenii intră în interacţiuni economice unii cu alţii, în timp ce ultimele trei vizează modul în care funcţionează economia unei ţări ca un tot întreg. FUNCȚIILE ECONOMIEI CANTITATIVE Funcţia cognitivă – constă în studierea realităţii economice, colectarea fenomenelor economice şi explicarea acestora. Funcţia metodologică – constă în elaborarea modalităţilor şi instrumentelor de analiză a fenomenelor economice, acestea fiind folosite de către celelalte ştiinţe economice. FUNCȚIILE ECONOMIEI CANTITATIVE Funcţia normativă (sau practică ) - constă în elaborarea strategiilor şi programelor de organizare mai eficientă a activităţii economice. Funcţia instructiv-educativă – constă în formarea orizontului economic al cetăţenilor unei ţări. METODE ŞI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ CANTITATIVĂ DEFINIȚIE Metoda constituie totalitatea mijloacelor şi instrumentelor folosite de o ştiinţă oarecare pentru a studia lumea înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub formă de categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele. METODE DE CERCETARE A FENOMENELOR ECONOMICE Metoda abstracţiei ştiinţifice. Abstracţia ştiinţifică este un procedeu prin care fenomenul cercetat este „curăţat” de lucrurile secundare (mai puţin importante), pentru a accentua trăsăturile dominante (principale) pentru fenomenul cercetat. Metoda unităţii dintre analiză şi sinteză. Analiza descompune fenomenul cercetat în părţile lui componente, fiecare parte fiind analizată complex. Prin sinteză, elementele analizate separat sunt reunite, pentru a studia fenomenele în întregime. Metoda istorică. Orice fenomen economic are o evoluţie istorică, adică apare, se dezvoltă, apoi dispare sau se transformă în altceva. Metoda logică. Fenomenul este reprodus doar prin ceea ce acesta are mai important, mai esenţial. Metoda unităţii analizei cantitative şi calitative. Evaluarea mărimilor economice se efectuează atât în unităţi naturale (tone, kg, metri etc.), cât şi în expresie bănească. Metoda economico-matematică. Presupune reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem linear. Modelele economico-matematice sunt expuse sub forma unor ecuaţii şi formule matematice sau sub forma unor grafice geometrice. CONCLUZIE Metodele utilizate au la bază legile generale ale dezvoltării din natură şi societate, prin care rezultatele economice sunt cercetate în evoluţia şi interdependenţa lor, pentru a înlătura cauzele care frânează dezvoltarea acestora.