Nume : Chifor Anca, anul I
1.
Considerați că este o idee bună să oferim o acceptare pozitivă necondiționată (o atitudine de acceptare și
iubire totală) pentru toate comportamentele unui copil? Argumentați răspunsul.
2.
Cum pot părinții să sprijine dezvoltarea inteligenței copiilor lor?
3.
Cum s-ar schimba viața dvs. dacă nu ați avea un sentiment de durere? Cum s-ar schimba dacă nu ați avea
avea miros? Care credeți că ar fi mai rău și de ce?
4.
Ce presupune automatismul? Argumentați avantajele și dezavantajele automatismului în viața cotidiană.
1.
Considerați că este o idee bună să oferim o acceptare pozitivă necondiționată (o atitudine de
acceptare și iubire totală) pentru toate comportamentele unui copil? Argumentați răspunsul.
În opinia mea, oferirea unei acceptări necondiționate unui copil nu înseamnă neapărat aprobarea tuturor
comportamentelor, ci mai degrabă înseamnă că dragostea și sprijinul adultului nu sunt condiționate de
comportamentele acestuia. Ideea este de a crea un mediu sigur din punct de vedere emoțional în care copilul să
se simtă iubit și acceptat indiferent de acțiunile sale, dar acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să existe
îndrumări
sau
educație
privind
comportamentele
adecvate.
Deoarece, conform abordării umaniste in psihologie, un copil percepe dezaprobarea cu privire la
comportamentul său ca o dezaprobare la adresa întregii sale persoane, consider că este important ca părinții să
recunoască toate sentimentele unui copil ca fiind valabile, indiferent de comportamentele acestuia. Cu toate
acestea, consider că este la fel de important de remarcat că acest lucru nu înseamnă tolerarea sau ignorarea
comportamentelor periculoase sau inadecvate ale copilului. Asemenea lui Carl Rogers, sunt de părere că, în mod
ideal, un copil ar trebui să se simtă acceptat și iubit, deși anumite din comportamente sale sunt dezaprobate.
Iubirea necondiționată fiind importantă pentru dezvoltarea încrederii în sine a unui copil, în egală măsură cred
că este esențial ca părinții să stabilească limite sănătoase și să îl ajute pe copil să înțeleagă consecințele acțiunilor
lui. Prin urmare, aș spune că atitudinea de acceptare și iubire necondiționată trebuie echilibrată cu o educație
adecvată și o stabilire de limite sănătoase, pentru a asigura siguranța copilului.
Pentru a promova o dezvoltare emoțională si o încredere de sine echilibrată, cred că este esențial să echilibrăm
acceptarea necondiționată cu un ghidaj al copilului în comportamente sale. Servind drept model, părinții pot
demonstra comportamentele pe care le așteaptă de la copil.
Prin urmare, ideea de a oferi o acceptare pozitivă necondiționată unui copil este bună, cu scopul de a stabili o
bază de încredere și sprijin, în timp ce îl învățăm abilitățile necesare pentru a naviga prin lumea din jurul său.
2.
Cum pot părinții să sprijine dezvoltarea inteligenței copiilor lor?
Sprijinirea dezvoltării inteligenței copiilor este un proces continuu și implică diverse domenii ale vieții lor, inclusiv
cognitiv, emoțional, social și fizic. Bazându-mă pe teoria lui Howard Gardner privind cele șapte tipuri de
inteligență, iată câteva exemple de implicare activă a părinților în dezvoltarea intelectuală a copiilor lor.
Interacțiunea cu copilul de la o vârstă fragedă, vorbind cu el, citindu-i povești regulat și discutând povești l-ar
putea ajuta în dezvoltarea inteligenței lingvistice, îmbogățindu-i vocabularul.
Învățarea unui instrument muzical sau participarea la lecții de muzică i-ar putea dezvolta capacitatea de a crea și
ar putea contribui la dezvoltarea inteligenței lui muzicale.
Participarea la jocuri de societate care necesită gândire strategică sau care stimulează gândirea logică, i-ar putea
dezvolta capacitatea de rezolvare a problemelor și i-ar putea consolida abilitățile matematice.
Practicarea unui sport sau a unor activități manuale i-ar putea stimula abilitățile corporal-kinestezice și dezvolta
capacitatea de control asupra corpului său, pentru a rezolva probleme sau a confecționa produse.
Vizitele la muzee și expoziții, precum și jocurile în aer liber i-ar putea stimula gândirea spațială.
Explorarea subiectelor care îl interesează (vizitând muzee, citind cărți sau vizionând documentare, de exemplu)
i-ar putea încuraja curiozitatea.
Încurajarea copilului să participe la discuții despre experiențele sale, reflectând asupra acestora, explorându-și
gândurile și sentimentele, ar putea stimula dezvoltarea conștientizării de sine.
Oferindu-i copilului oportunități variate de a interacționa cu ceilalți l-ar ajuta în dezvoltarea inteligenței
interpersonale. Un exemplu ar fi, participarea copilului în grupuri de joacă, unde ar putea interacționa și socializa
cu alți copii. Astfel de experiențe i-ar oferi oportunități pentru dezvoltarea abilităților sociale și învățarea regulilor
sociale.
Învățând copilul importanța perseverenței în fața provocărilor intelectuale, acest lucru i-ar consolida capacitatea
de a depăși obstacolele și de a învăța noi abilități.
Prin combinarea acestor experiențe diverse, părinții ar putea crea un mediu care hrănește inteligența copilului,
stimulându-le intelectul, emoțiile și abilitățile sociale.
3.
Cum s-ar schimba viața dvs. dacă nu ați avea un sentiment de durere? Cum s-ar schimba dacă nu ați
avea miros? Care credeți că ar fi mai rău și de ce?
Sentimentul durerii servește ca un mecanism de protecție crucial în viața noastră. Ne avertizează asupra
potențialelor vătămări, ajutându-ne să evităm situațiile periculoase și să luăm măsurile de precauție necesare.
Fără capacitatea de a simți durere, viața mea ar fi semnificativ diferită și nu neapărat într-un mod pozitiv. Având
in vedere că durerea este un semnal de avertizare că ceva nu este în regulă cu corpul meu, fără ea, aș putea să
nu fiu conștientă de răni, ceea ce ar putea duce la consecințe și complicații mai grave. Durerea fiind un factor
care mă împiedică să mă angajez în activități care ar putea fi dăunătoare, fără acest mecanism de protecție, aș
putea fi predispusă să îmi asum riscuri iresponsabile și să mă angajez în comportamente periculoase.
Esențială pentru supraviețuire, durerea mă ajută să răspund rapid la amenințări. Fără această abilitate, n-aș putea
naviga cu succes în mediul înconjurător.
Jucând un rol crucial în percepția mea asupra lumii, lipsa mirosului ar modifica semnificativ diferite aspecte ale
experiențelor mele zilnice. Mirosul și gustul fiind strâns legate, pierderea mirosului mi-ar afecta capacitatea de a
percepe bogăția și complexitatea aromelor. Mirosul servind și ca un sistem de avertizare pentru detectarea unui
pericol potențial, cum ar fi o scurgere de gaz de exemplu, lipsa mirosului mi-ar putea cauza probleme de
siguranță. Anumite mirosuri putându-mi declanșa amintiri vii și provoca răspunsuri emoționale puternice, fără
miros, unele din experiențele mele emoționale ar fi mai puțin intense.
Prin urmare, deși ideea de a trăi fără durere pare atrăgătoare, aș spune că viața fără miros ar fi mai gestionabilă,
decât viața fără durere. În timp ce fără miros experiența mea de viață ar fi mai puțin vibrantă, lipsa senzației de
durere ar duce la riscuri semnificative pentru sănătatea și siguranța mea, deoarece nu aș putea conștientiza
pericolul și m-aș expune la un risc mai mare de vătămare.
4. Ce presupune automatismul? Argumentați avantajele și dezavantajele automatismului în viața
cotidiană.
În psihologie, automatismele sunt acțiuni sau comportamente care, odată ce au fost bine învățate, ele devin
automate și nu mai necesită control conștient. De exemplu, conducerea unei mașini pe un traseu familiar poate
deveni automat, la fel ca și spălatul pe dinți în fiecare dimineață. De asemenea, acestea pot include răspunsuri
emoționale automate sau modele de gândire prestabilite. Iată câteva avantaje și dezavantaje ale acestora în viața
cotidiană.
Deoarece necesită puțin control conștient, automatismele eliberează mintea de necesitatea de a se concentra
asupra fiecărui aspect al activităților zilnice, permițându-i să se concentreze asupra altor activități mai complexe.
Așadar, putem spune că automatismele permit o utilizare mai eficientă a resurselor noastre cognitive și o
executarea mai rapidă a sarcinilor. Ele pot facilita, de exemplu, luarea rapidă a deciziilor în situații familiare. De
asemenea, unele automatisme se pot ajusta în funcție de context, făcând mai ușor adaptarea la diferite situații,
fără
a
necesita
o
gândire
aprofundată.
Având în vedere că automatismele au loc fără a necesita o atenție conștientă, putem spune că ele implică o
pierdere a conștiinței. Acest lucru nu înseamnă neapărat o pierdere completă a conștiinței, ci mai degrabă că
activitatea are loc în fundal, eliberând mintea pentru alte sarcini. De exemplu, gesturile sau mișcările repetitive,
cum ar fi mersul pe jos sau cu bicicleta pe un traseu familiar, pot fi efectuate fără o atenție conștientă constantă.
Deoarece funcționează pe baza unor modele prestabilite, care pot să nu fie adecvate în toate situațiile,
automatismele pot cauza erori în luarea deciziilor sau pot duce la o rigiditate comportamentală. Dacă un individ
se bazează prea mult pe răspunsuri automate, acesta poate avea dificultăți de adaptare la schimbări sau la situații
noi.
În concluzie, deși automatismele oferă avantaje precum eficiența și viteza, acestea au și dezavantaje precum
riscul de a lua decizii incorecte sau de a pierde din flexibilitatea în gândire. Echilibrul dintre procesele automate
și gândirea conștientă depinde de contextul și complexitatea sarcinilor.