UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI SPECIALIZAREA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ MAPA LOGOPEDICĂ A SUNETULUI “N” COORDONATOR: LECT. UNIV. DR. ECATERINA TOTOLAN STUDENT: TĂNASĂ ȘTEFANA ARINA Introducere Logopedia este ştiinţa care se ocupă de studiul limbajului şi al tulburărilor apărute în dezvoltarea acestuia. Terapia tulburărilor de limbaj cuprinde evaluarea logopedică şi ulterior dezvoltarea unui program, aplicarea exerciţiilor specifice fiecărui diagnostic logopedic, în vederea corectării, îmbunătăţirii sau reducerii efectelor negative care pot inerveni în dezvoltarea complexă a individului. Se recomandă să fie începută cât mai devreme, dar există şi cazuri în care adulţii necesită intervenţii specifice (în special în urma unor accidente care conduc la afectarea centrului vorbirii sau a unor părţi componente ale întregului sistem implicat în vorbire). Această terapie este executată de către logoped, dar există şi alţi specialişti care au competenţe de acest gen (psiholog, psihopedagog). Important pentru a putea practica logopedia este ca această disciplină să fie studiata în cadrul studiilor universitare/postuniversitare. Pronunțarea fonemului „n” nu este însoțită de vibrații laringiene care se amplifică prin rezonanța cavității bucale și a cavității nazale, de aceea fonemul „n” este sonant. El este nazal deoarece drumul urmat de curentul de are, în expirație, este faringe, coane, narine. La pronunțarea sunetului „n” participă în mod activ partea dorsală a limbii, clasificându-se astfel în grupa consoanelor antero-linguale-dorsale, este dental-alveolară, pentru că arcada dentară superioară (partea alveolară) constituie organul pasiv în procesul pronunției. Prin urmare, după particularitățile fonetice, consoana „n” este un fonem sonant, nazal, antero-lungual-dorsal și dental-alveolar. Fonemul “N” în alfabetul dactil Fonemul “N” în alfabetul braille Fonemul “N” în scrierea de mână Tehnica pronunției În pronunțarea fonemului „n”, aspectul general al feței și poziția organelor de fonare sunt aceleași ca în pronunția sunetelor t și d. Din această cauză, în procesul citirii pe buze, acesta se confundă ușor. Poziția organică în pronunția fonemului „n” – limba este plasată cu marginile ei pe coroana alveolară a arcadei dentare superioare. Vălul palatin este coborât, astfel curentul de aer, în expirație, are calea deschisă spre cavitatea nazală, ieșind prin narile, ale căror vibrații pot fi percepute. Metode și procedee pentru emiterea sunetului Demonstrarea poziției organice a sunetului se face în fața oglinzii de articulație. În același timp se intuiesc palatograma și lingograma. Pentru diferențierea sunetului „n” de sunetul „t” se demonstrează caracterul specific sunetului „n”; se procedează similar și în cazul diferențierii de celălalte consoane cu care se poate confunda. După realizarea poziției organice, profesorul pronunță model în timp ce elevii îl imită. Apoi, fonemul „n” se detașează din cuvântul în care a fost prezentat cu acesta și se fac exerciții de pronunțare, fără ca limba să se deplaseze de la locul de articulație. În continuare se pronunță înglobat în grupe de silabe sau în cuvinte (în poziție inițială, mediană sau finală). Pentru pronunția corectă și clară a consoanei „n” urmată de „t” în cuvinte, ca „dental, frontal, cantitate, cântec, cântar, etc.” se fac exerciții și de articulație a grupului consonantient articulând pe „n” până când limba fără a se desprinde de palatal dur, ajunge în regiunea de articulație a sunetului „t”. Odată cu închiderea cavității rino-faringiene se opresc vibrațiile, iar aerul înmagazinat în cavitatea bucală este eliminat brusc, prin desprinderea limbii din poziția de articulație a sunetului „t” și așezarea ei pe planșeul bucal. Numai așa elevii surzi reușesc să nu intercaleze între consoanele „n” și „t” (fenomen ce alterează claritatea vorbirii). Segmentul consonatic simplu “n” Modul de producere: 1. Corzile vocale sunt închise şi vibrează producând un sunet specific sonantelor care sunt combinaţii de zgomote şi tonuri, predominând tonurile, ceea ce le apropie din punct de vedere acustic de vocale. 2. Vălul palatin nu este ridicat, curentul de aer, de o intensitate slabă, trece prin nas. 3. Limba are aproximativ aceeaşi poziţie ca în pronunţarea oclu- sivelor „t" şi „d". Există o mică deosebire. Atingerea dintre limbă şi dinţi este mai slabă. în pronunţia silabei "na", la trecerea spre vocala „a" nu se mai produce explozia ci numai o simplă deschidere. Emiterea Ca şi la „m" se poate pleca de la silaba inversă „an". în silaba inversă, sunetul „n" este pronunţatmai uşor de copii, decât în silaba directă. în pronunţia silabică de multe ori „n" este însoţit de „d" sau „t". Dacă procedeul nu dă rezultate şi se pronunţă „al" în loc de „an", adică va fi lăsat aerul expirator să iasă pe lângă marginile limbii, atunci trebuie să se pornească de la pronunţarea lui „n" cu vârful limbii între dinţi: „an". După aceea limba se retrage în spatele incisivilor superiori. În emiterea lui „n" se poate pleca şi de la silaba „na" cu o ţinută lungă a lui „n" şi cu o detentăentă în trecerea spre „a". în această trecere copilul va percepe vibraţiile bărbiei. După ce reuşeşte să pronunţe pe „n" în mod corect, se trece la: fixarea, diferenţierea şi automatizarea sunetului introducându-l în cât mai variate medii fonetice, în silabe simple directe, inverse precum şi în grupuri consonantice de 2-3 consoane, apoi în cuvinte. Defecte de pronunţie A. „nt" sau „nd" - Cauza: Vălul palatin se ridică în momentul detentei în aşa fel încât în partea finală a sunetului apare „t" sau „d", după cum corzile vocale nu mai vibrează sau mai vibrează încă. - Corectarea: Se cere copilului să pronunţe un „n" prelungind ţinuta consoanei şi realizând o trecere foarte lentă de la consoană la vocala "a". în acelaşi timp copilul poate intui cu mâna vibraţiile nazale. B. „d" în loc de „n". - Cauza: Ridicarea vălului palatin în aşa fel încât aerul nu pătrunde în cavitatea nazală adunându-se în cavitatea bucală, având o anumită presiune. Implicit şi limba îşi măreşte contracţia apăsând alveolele incisivilor superiori şi realizând o ocluzie totală în aşa fel încât are ca rezultat emiterea sunetului „d". - Corectarea: Se folosesc de regulă cele două procedee indicate la emitere pornind de la „an" sau de la „na". în ambele cazuri se intuieşte vibrarea nasului. C. „1" în loc de „n"; ex: nas, las. - Cauza: Ocluzia linguo-dentală nu este completă ceea ce face ca aerul expirator să treacă pe lângă marginile limbii auzindu-se astfel sunetul "1". Aerul, găsind această cale greşită reuşeşte în mod reflex să ridice vălul palatin. - Corectarea: începe cu pronunţare prelungită a sunetului „n" cu limba între dinţi. Pe măsură ce copilul se obişnuieşte cu această pronunţare independentă, limba se retrage în poziţie normală, adică în spatele incisivilor superiori. Ca material verbal se foloseşte atât silaba directă „na", cât şi cea inversă „an", prelungind în ambele cazuri ţinuta sunetului. D. „n" înmuiat. - Cauza: Contactul Iinguo-palatal este foarte întins. - Corectarea: Se va face scoţând limba printre dinţi şi emiţând un „n" interdental. Numai după ce copilul reuşeşte să pronunţe acest „n" interdental se trece la introducerea limbii în gură, în spatele incisivilor superiori. E. „n" în falset. - Corectarea: Se face prin procedeele indicate la corectarea vocii în falset. Etapele corectării sunetului 1. Etapa de impostare Etapa de impostare (emitere a sunetului)- obținerea izolată a sunetului se face prin două procedee: Procedeul demonstraţiei articulatorii. Derivării sunetului din sunetele pronunţate corect . Onomatopee: Nino-nino, Na-na-na, Cling-cling, Ding-dong. 2. Etapa de consolidare Etapa de consolidare – exersarea sunetului în silabe fără sens în care sunetul se află la început, la mijloc şi la sfârşit. Se realizează cu ajutorul cuvintelor pornind de la cele mai simple la cele mai complexe, cuvinte care conţin sunetul respectiv; este de preferat ca sunetul afectat să fie prezent de mai multe ori în cuvânt; apoi să se exerseze în propoziţii din ce în ce mai grele. Introducerea sunetului în silabe: - silabe ce conțin sunetul în poziția inițială: na, ne, ni, no, nu - silabe ce conțin sunetul în poziția finală: an, en, in, on, un - silabe ce conțin sunetul în poziția mediană: ana, ene, ini, ono, unu - silabe cu și fără sens ce conțin sunetul în poziția inițială: nar, net, nic, nun, nor, nas - silabe cu și fără sens ce conțin sunetul în poziția finală: san, ton, ren, tin, tan, ran - silabe dublate ce conțin sunetul în poziția inițială și mediană: nana, nene, nini, nono, nunu - -silabe ce conțin sunetul în poziția inițială și finală: nan, nen, nin, non, nun nas nasture bun neam nume tun nes ani sun nord fani pian nod bani avion nuca buni balcon nor luni creion nota rani sapun nou cana scaun nea mana desen nara luna vagon nuc tanar carton nava bunic castan negru inel ciocan norocos caine bazin ninge haina camin nufar han ecran nisip tren stapan nectar crin telefon nunta plin biberon noros fin noapte lin nebun vin nepot bon noroi con 3. Etapa de diferențiere Etapa de diferențiere –când sunetul s-a consolidat se exersează sunetul alături de sunetele cu care se aseamănă în cuvânt şi silaba. Se diferenţiază de sunetul cu care îl confundă. Se introduc cuvinte în care se află sunete cu care se aseamănă. suma - suna nai - rai noi - moi munte - multe ninge - minge meniu - mediu nor - mor bon - bot nai - mai bunic - buric gem - gen cana - casa rama - rana nor - por - cor - dor nod - mod pana – pata – cana – cada nufar - cufar spada – para – mana – spate nod - pod carte – arde – carne –parte nor - dor rana - rata nora - hora nara - bara noua - roua nume - lume pana - pata nota - cota 4. Etapa de automatizare Ana are cinci baloane rotunde. Se aduna nori negri. Regina are o coroana cu diamante. Asistenta face injectii cu seringa. Nimeni nu se naste invatat. Nicu nu are note in carnet. In perne sunt multe pene. Am fost nasa la nunta lui. El s-a ranit si a sunat la Alina. Bunica sta pe scaunul negru. Luna este pe cer noaptea. Bunicul are o cana plina cu vin. Dana si Corina sunt prietene bune. Elena a cumparat un corn tare bun. Ghicitori Cine nu poate alerga desi are doua picioare ? (Pantalonul) Ce seamana cu mana si nu e mana ? (manusa) Nasturele de la haina trebuie intarit. Masina salvarii face ninonino. Trandafirul de la tine are spini. La han muncitorii s-au oprit sa manance. Pacientul care a venit acum are multe rani. Anul are doisprezece luni. Cristinei ii plac trandafirii, crinii si narcisele. Avionul zboara la mare altitudine. Pianistul canta la pianul din hol. Corina i-a frant inima lui Dorin. Ce nu poti cantari ? ( gandul ) Pe camasi, haine, flanele, Sunt banuti cu gaurele ! ( nasturii) Cine mananca fier ? (rugina) Ce porti cu tine si nu simti ? ( numele ) Pe deasupra se arata, Munti de vata scarmanata ! ( norii ) Poezie Ninge, sania mea mica ! Si copii sunt afara Somnoroaso, ti-este frica De ghetus ? De asta – vara Dormi in pod. Acum, hai fuga, Eu mi-am pus fularul, gluga… Prin troieni galagiosii Toti sunt cu obrajii rosii… Numaratoarea Catarat pe cos Canta un cocos. Am acasa doi Iepurasi de soi. Eu, Dan si Andrei Ne jucam in trei. Pe-un bilet de teatru Vrem sa intram patru. In vitrina-s cinci Rotunjoare mingi. Sase oi latoase Are unchiul Tase. Am in punga sapte Biscuiti cu lapte. Tata taie-n opt Pepenele copt. In cuibar sunt oua Zilnic, cate noua. Si deget cu deget Numar fara preget Si adun incet Zece in caiet. Bibliografie Gherle, Ș.( 2008). Și eu vreau să vorbesc corect!- Minighid logopedic, Cluj Napoca: Imprimeria Ardealul Maria, A.( 2007). Logopedie, Cluj Napoca: Presa Universitara Clujeana