Moara cu noroc de Ioan Slavici NUVELĂ PSIHOLOGICĂ ȘI REALISTĂ Despre Ioan Slavici, scriitorul ardelean cu o bogată activitate literară și, alături de I.L Caragiale, Ion Creangă și Mihi Eminescu, unul dintre marii clasici ai literaturii române, se afirmă, pe bună dreptate, că este întemeietorul nuvelei realist-psihologice din literatura română. Realismul este un curent literar afirmat la începutul secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva romantismului. ,,Moara cu noroc” a apărut în volumul de debut ,,Novele din popor” din 1881, contextul cultural și istoric fiind Epoca Marilor Clasici, moment în care se afirmă spiritul critic în literatură, prin care valoarea unei cărți este apreciată după criterii estetice ferme. Nuvela este un text epic în proză, având o construcție riguroasă, cu o acțiune mai dezvoltată decât a schiței și a povestirii, pusă pe seama mai multor personaje, ale căror caractere se dezvăluie în conflicte puternice și printr-o intrigă complicată. Caracterul realist al nuvelei se evidențiază prin fixarea acțiunii în timp și spațiu, perspectiva narativă obiectivă asupra întâmplărilor, caracterul verosimil al faptelor, descrierea prin detalii semnificative, încadrarea personajului principal în tipologia omului care cade pradă propriei patimi, ilustrarea unui aspect semnificativ din realitate (banul, înavuțirea). ,,Moara cu noroc” este totodată și o nuvelă psihologică prin tematică, personajul dilematic, conflictul interior puternic, modalitățile de caracterizare a personajului și de investigare psihologică (autoanaliza, monologul interior, scenele dialogate însoțite de analiza gesturilor și a mimicii, stilul indirect și indirect liber). Tema nuvelei este dezumanizarea ca efect al dorinței oarbe de înavuțire, pe fundalul unei societăți în schimbare economică și morală. Iluzionându-se că banii îi pot aduce fericirea, Ghiță ia în arendă hanul de la Moara cu noroc și își schimbă condiția de cizmar cu aceea de cârciumar. Dar când situațiile neașteptate îi tulbură echilibrul sufletesc și pe cel al familiei sale, omul nu poate renunța la tentația de a câștiga banii obținuți prin mijloace necinstite. Un element de compoziție relevant pentru tema nuvelei este conflictul care se desfășoară pe două planuri. Conflictul interior principal ilustrează sentimente și trăiri contradictorii, în cazul protagonistului: dorința de a rămâne om cinstit, dar sărac și dorința de a se îmbogăți alături de Lică Sămădăul cu prețul pierderii cinstei. În plan exterior, conflictul se manifestă prin confruntarea dintre Lică și Ghiță, reprezentanții unor lumi cu mentalități și reguli de comportament opuse: lumea negustorilor cinstiți (Ghiță și familia lui) și lumea răufăcătorilor, a hoților (Lică și oamenii săi). Putem vorbi și de un conflict de natură morală care vizează lupta dintre bine și rău, virtute și viciu, adevăr și minciună. Semnificativ pentru temă este și titlul nuvelei, referitor la un topos simbolic. Moara părăsită unde este așezată cârciuma arendată de Ghiță, este un loc nefast. În ,,Dicționarul de simboluri” al Doinei Ruști, moara are multiple conotații. Abandonată și ieșită din uz, moara atrage duhurile necurate, reprezintă un loc în care timpul nu mai acționează, materia se află în stagnare și își pierde sensul de a deveni continuu. În mentalitatea populară se spune că roata morii, simbol al trecerii timpului, se ascund duhurile rele dacă aceasta nu-și mai exercită rolul. Sintagma ,,cu noroc” este o antifrază și are un sens ironic, deoarece locul unde Ghiță spera să prospere pentru binele familiei se dovedește a fi ,,cu nenoroc”, marcând tragic destinul lor. Perspectiva narativă aparține unui narator obiectiv, heterodiegetic, omniscient, omniprezent, care facilitează o viziune de ansamblu asupra faptelor. Omnisciența naratorului este dublată de vocea bătrânei, personaj alter-ego al scriitorului, cu apariții simetrice în operă, prin care autorul își transmite concepția moralizatoare ce caracterizează colectivitatea rurală. Acțiunea nuvelei, organizată în 17 capitole, are o desfășurare liniară, urmărind cronologic evenimentele care au condus la moartea eroilor. Nu este dinamică, fiind adesea întreruptă de analiza trăirilor interioare ale personajelor. Scriitorul recurge la un artificiu de compoziție, plasând intriga, motivul pentru care Ghiță se mută la Moara cu noroc, în primul capitol, în discuția dintre Ghiță și soacra lui. Prezentarea cadrului, locul și timpul acțiunii, specifică expozițiunii, se află la începutul capitolului al II-lea. Timpul diegetic în care se petrec evenimentele este încadrat între două repere cu semnificație religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paști. Spațiul este reprezentat de câteva toponime care conturează o zonă aflată la limita dintre real și imaginar: Ineu, Salonta, Șicula, Fundureni, Arad, muntele Bihorului. Acestora le sunt asociate forme de relief ce definesc mai bine caracteristicile locului: lunca, dealurile, munte, vale, câmpia nesfârșită. Incipitul și finalul se află în relație de simetrie, deoarece se caracterizează prin prezența bătrânei, personaj simbolic cu rol moralizator. Replica inițială conține un avertisment sub forma unei cugetări sau judecăți cu privire la viață, cumpătare și fericire: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. Sensul afirmației este acela că fericirea nu este dată de puterea banului, ci de ,,liniștea colibei”. Finalul închis, aparține tot bătrânei, prin a cărei voce este transmisă intenția moralizatoare a autorului: ,,Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat!...” El sugerează concepția că omul stă sub semnul destinului implacabil, al fatalității, că o forță supranaturală decide dinainte ce i se va întâmpla omului. În expozițiune, Ghiță, cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a oferi familiei un trai mai bun. Cârciuma se află la o răscruce de drumuri, izolată de restul lumii. O vreme, la Moara cu noroc, afacerile îi merg bine, însă apariția lui Lică Sămădăul, șeful porcarilor și stăpânul neoficial al locurilor constituie intriga și declanșează în sufletul lui Ghiță conflictul interior. El înțelege prețul compromisului pentru a rămâne la han, anume să devină tovarășul de nelegiuiri al lui Lică. Desfășurarea acțiunii ilustrează procesul înstrăinării față de familie. Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează treptat de Ana și devine complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: acceptă porci furați, nu spune adevărul în privința jefuirii arendașului, primește de la Lică bani furați de la arendaș și de la femeia ucisă de Lică. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoț de codru și tovarăș cu Lică Sămădăul, pe care vrea să se răzbune pentru o trădare din trecut. Punctul culminant al nuvelei demonstrează dezumanizarea lui Ghiță. La sărbătorile pascale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică, lăsând-o singură la cârciumă, în timp ce el merge să-l anunțe pe jandarmul Pintea că Lică are asupra lui bani furați. Simțindu-se trădată, Ana cade în brațele lui Lică. Este ucisă de soț, din gelozie, Ghiță fiind la rândul lui ucis de Răuț, la ordinul lui Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în brațele lui Pintea, Lică se sinucide. Singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii, nuvela având astfel un final moralizator. Există mai multe scene semnificative pentru dorința de îmbogățire, tema centrală a nuvelei. Una dintre acestea este discuția dintre Ghiță și Soacra sa................................... Relevante pentru temă sunt și episoadele care prezintă intențiile lui Ghiță de a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea. Deși îi mărturisește lui Pintea că Lică are bani furați de la arendaș și de la femeia ucisă în pădure, el nu este cinstiti până la capăt și nu-i spune că sămădăul îi dă o parte din acești bani și lui...... Personajele se dezvăluie ca modele verosimile și credibile ale lumii reale. Lică este răul din societate, un personaj demonic în fața căruia tremură toți, având în construcția sa elemente de factură romantică. Ghiță este protagonistul și personajul cel mai bine legat de intențiile moralizatoare ale scriitorului. Nuvela se caracterizează printr-un stil sobru, necăutat și printr-un limbaj comun pentru narator și personajele sale, popular și regional. Se remarcă prezența a numeroase proverbe și zicători care ilustrează intenția moralizatoare a scriitorului: Omul să fie mulțumit cu sărăcia, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”, ,,ce să-i faci, așa e omul! Oricât de bun ar fi, tot are câte un păcat. Fie cât de mic, tot îl are”. Destinul Lui Ghiță ilustrează ideea că mulțumirea sufletească pe care banul i-o oferă individului este temporară și iluzorie. Viziunea clasică a autorului se concretizează în intenția moralizatoare a autorului care își construiește personajele astfel încât să ilustreze o teză formulată la începutul nuvelei prin vorbele bătrânei, dar și prin raportarea eroilor la conceptul de fatalitate sau destin, ca în tragedia clasică.