Povestea lui Harap-Alb Contextul apariţiei: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă a apărut în Convorbiri literare, în anul 1877. Specie: Basm cult-Este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acţiune implicând fabulosul/supranaturalul şi supusă unor stereotipuri convenţionale, care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Perspectiva narativă: Naraţiunea la persoana a lll-a este realizată de un narator omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecţii. Tema: Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria. Titlu: Titlul este simplu şi sugestiv. Harap înseamnă om cu pielea şi cu părul de culoare neagră. Prin tradiţie, în Orient, oamenii cu pielea neagră erau robi din naştere, astfel încât harap a devenit sinonim pentru sclav. Numele Harap-Alb semnifica sclav-alb, rob de origine nobilă. Construcţia discursului narativ: Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Timp şi spaţiu: Coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei:, Amu cică era odată într-o ţară un crai,. Formule tipice: În basm, sunt prezente clişee compoziţionale. Formula iniţială - “Amu cică era odată” - şi formula finală – “Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă” - sunt convenţii care marchează intrarea şi ieşirea din fabulous. Formulele mediane – “Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă” - realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin suspansul. Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni convenţionale/momentele subiectului (modelul structural al basmului): o situaţie iniţială de echlibru (expoziţiunea), o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul iniţial (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, acţiunea reparatorie/ trecerea probelor, refacerea echilibrului iniţial şi răsplata eroului (deznodământ). Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale şi modificarea statutului social al protagonistului. Situaţia iniţială: Scrisoarea primită de la Împăratul Verde, care neavând fete are nevoie de un moştenitor la tron, este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre fii craiului. Trecerea podului urmează unei etape de pregătire. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sfintei Duminici, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia calul şi armele şi hainele cu care tatăl său a izbândit. Calul, descoperit cu tava de jăratec după trei încercări, va deveni tovarăşul şi sfătuitorul lui Harap Alb, având şi puteri supranaturale. Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint, simbol ambivalent, loc al morţii şi regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va începe. Coborârea în fântână are în plan simbolic, semnificaţia spaţiului naturii şi regenerării. Schimbarea numelui/identităţii prezintă începutul iniţierii spirituale. Personajul intra în fântână naiv fecior pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spanului. Trecerea probelor: Ajunşi la curtea Împăratului Verde, Spanul îl supune la trei probe: aducerea sălătilor din Grădina ursului, aducerea pielii cerbului „cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc”, şi a fetei Împăratului Ros pentru căsătoria Spanului. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiectele magice necesare. A treia probă presupune o altă etapă a iniţierii, este mai complexă şi necesită mai multe ajutoare. Drumul spre Împăratul Roş începe cu trecerea altui pod, simbolistica fiind trecerea într-o altă etapă a maturizării. Drept răsplată pentru bunătatea sa, primeşte în dar de la crăiasa furnicilor şi de la cea a albinelor, o aripă. De asemenea, fiind prietenos şi comunicativ, îşi găseşte ajutoare în personajele himerice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Pasări-Lăţi-Lungilă. La curtea Împăratului Roş, Harap-Alb e supus la două serii de probe, fiind ajutat de personajele cu puteri supranaturale: casa de aramă-cu ajutorul lui Gerilă trece de proba focului; ospăţul pantagruelic cu mâncare şi vin din belşug: „12 harabele cu pâini, 12 ialoviţe fripte şi 12 bruţi pline cu vin” cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă; alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor. Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă şi pândirea fetei, transformată în pasăre.Aici este ajutat de Ochila şi Pasari-Lati-Lungila, iar la ghicitul fetei-cu ajutorul albinei. Fata Împăratului Roş impune o ultimă probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei trebuie să aducă „trei smicele de măr dulce şi apa vie şi moartă, de unde se bat munţii în capete”. Ajuns la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, iar acesta îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul, iar apoi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea e încheiată, iar rolul Spanului ia sfârşit. Calul e acela care distruge întruchiparea răului: „zboară cu dânsul în înaltul cerului şi apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spanul până jos praf şi pulbere”. Decapitarea eroului e ultima etapă şi finalul iniţierii. După ce este înviat de farmazoană, primeşte recompensă pe fata Împăratului Roş şi împărăţia. Nunta şi schimbarea statului social, confirma maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplata eroului. Registrele stilistice: oral, popular şi regional conferă originalitatea limbajului. Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalisme fantastice sau lexicale. Umorul e redat prin ironie, porecle şi apelative caricaturale, caracterizări pitoreşti, expresii populare şi scene comice. Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizaează prin expresii narative tipice, exprimarea afectivă în propoziţii interogative şi exclamative, inserarea de versuri populare. În concluzie,” Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularităţi: reflectarea concepţiei despre lume a autorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului.