UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
LUCRARE DE DIPLOMĂ
„Studiu de geografie socială – Municipiul Brăila”
Coordonator ştiinţific:
Lector doctor Nicolae Ion
Absolvent:
Ionescu Ana – Cristina
Bucureşti
-2001-
1
Cuprins:
Introducere
Istoricul cercetării oraşului Brăila
Capitolul I: Condiţiile generate de dezvoltarea
comunităţii umane în oraşul Brăila
1.1. Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
1.1.1. Poziţia geografică şi limitele
1.1.2. Relieful
1.1.3. Clima
1.1.4. Hidrografia
1.1.5. Solurile
1.1.6. Vegetaţia şi fauna
1.2. Cadrul istorico-geografic, geodemografic şi
economico-geografic
1.2.1. Cadrul istorico-geografic
1.2.2. Cadrul geodemografic
1.2.3. Transformări în domeniul activităţilor
economice
Capitolul II: Factori determinanţi ai comportamentului
social
Capitolul III: Dinamica recentă a proceselor şi
fenomenelor sociale
3.1. Şomajul, în contextul restructurării economice
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra
fenomenelor sociale
3.2.1. Divorţurile şi căsătoriile
3.2.2. Starea de sănătate a populaţiei
3.2.3. Participarea la procesul educaţional şi de
instruire
3.2.4. Participarea la procesul cultural
3.2.5. Diferenţieri teritoriale după veniturile
populaţiei
3.3. Fenomenul de infracţionalitate
Concluzii
2
1
3
7
7
9
11
14
16
16
18
25
41
50
54
55
66
66
69
79
85
88
100
107
INTRODUCERE
Studiul de geografie socială a unui teritoriu implică analiza cantitativă
şi calitativă a componentelor mediilor geografice, a interdependenţei
elementelor sale, dar mai ales, a modului cum acestea influenţează
activitatea umană şi condiţionarea reciprocă a antropicului cu cadrul natural.
Alegerea spre studiu a zonei oraşului Brăila a necesitat o bună
cunoaştere a zonei, a componentelor de bază a acestui mediu geografic, bine
individualizat în cadrul Câmpiei Române, nord-estul acesteia, respectiv
Câmpia Brăilei sau a Bărăganului nordic, pe care s-a grefat o puternică
activitate umană care poate duce la degradarea sa, dacă nu se iau măsuri de
protecţie în timp.
În elaborarea acestui studiu de geografie socială am parcurs cele trei
etape de întocmire ale unei lucrări: documentare, cercetare, redactare.
Lucrarea este structurată în funcţie de particularităţile mediului
geografic, particularităţi existente în zonă, dar şi în funcţie de activitatea
umană, de impactul om-natură, care a generat aspecte inedite ale vieţii
umane din această zonă.
Lucrarea debutează cu o analiză succintă a cadrului natural, insistând
mai ales pe acelea care şi-au pus mai mult amprenta pe activitatea umană din
zona municipiului Brăila.
În etapa de documentare a fost consultată o vastă bibliografie privind
cadrul natural care coroborată cu datele existente în anuarele de statistică au
promis o bună analiză a fenomenelor sociale.
Redactarea lor a permis, mai ales prin folosirea de texte şi chestionare
o mai bună cunoaştere a acestor fenomene sociale.
Marele nostru geograf, George Vâlsan spunea: „Geografia ţării trebuie
să înceapă cu geografia locului natal, ale cărui elemente proaspete, pline de
imagini şi de simţire există în sufletul fiecărui copil. Prin cunoaşterea
ţinutului natal formezi <<alfabetul geografic>>…” - este motivul pentru
care am ales să studiez arealul municipiului Brăila, acesta fiind locul meu
natal.
Dorinţa de a realiza un studiu de geografie socială îşi are originea
chiar în domeniul de studiu al acestei ramuri geografice care se
individualizează ca ştiinţă a ansamblului de fenomene şi procese ce
3
caracterizează apariţia, dezvoltarea şi diversificarea comunităţilor umane ca
parte integrantă a mediului geografic.
În mod simplist, geografia socială este orientată spre cercetarea
relaţiilor dintre om şi natură, ceea ce mi-a permis, prin realizarea acestei
lucrări, să cunosc atât natura locului, latura umană, cât şi interdependenţa
dintre ele, acestea având un accentuat caracter de specificitate pentru oraşul
Brăila.
În încheiere, dar nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc domnului
lector doctor Nicolae Ion şi Direcţiei de Statistică Brăila, fără ajutorul cărora
acest studiu de geografie nu ar fi avut meritul unei lucrări ştiinţifice.
4
ISTORICUL CERCETĂRII ORAŞULUI BRĂILA
Prima încercare de a înfăţişa trecutul Brăilei a făcut-o profesorul
Grigore Tocilescu într-o conferinţă ţinută în localitate la finele secolului
trecut; textul acestei conferinţe nu s-a tipărit; el a servit însă la redactarea
capitolului „Istoricul oraşului” din articolul consacrat acestui oraş şi port
dunărean din „Marele Dicţionar Geografic al României”, apărut în 1892.
Cele mai vechi cercetări făcute asupra oraşului Brăila au fost realizate
de istorici, astfel încât cele mai numeroase lucrări referitoare la acest oraş au
caracter istoric. Ulterior, mai ales după anul 1900 au fost realizate lucrări cu
caracter militar, cultural, dar şi numeroase lucrări geografice.
Cele mai numeroase lucrări referitoare la oraşul Brăila au fost tipărite
după anul 1900, între acestea mai importante sunt: descrierea presei apărute
în Brăila în timpul ocupaţiei, precum şi istoricul întregii prese brăilene – de
la primul periodic, din 1839, până la cele 26 de periodice din 1926 – se află
în meritoria lucrare a lui a lui S. Semilian, tipărită în 1927. În preajma celui
de-al doilea război mondial a apărut studiul lui N. Petrovici, „Brăila sub
ocupaţiune 23 decembrie 1916 – 10 noiembrie 1918”.
În anul 1929 a apărut revista „analele Brăilei”, întemeiată de Gh. T.
Marinescu, această revistă a publicat cele mai multe din studiile consacrate
istoriei oraşului şi judeţului Brăila, pe lângă acestea au fost publicate şi
studii geografice. „Analele Brăilei” a creat o adevărată mişcare culturală,
ştiinţifică, literară şi artistică, precum şi una turistică privind Brăila.
Numeroase cercetări şi lucrări cu caracter istoric au fost prezentate de
Nicolae Iorga, între care deosebite sunt: „Cei dintâi ani în zona Brăila
românească 1832 – 1866. Istorie şi documente (pentru o sută de ani de la
întemeierea oraşului”, Bucureşti, 1929; „Unde e istoria Brăilei”, articol
publicat în „Analele Brăilei” în anul 1929; „Caracteristici ale brăilenilor” în
„Analele Brăilei” – 1931.
Despre trecutul istoric al oraşului şi judeţului Brăila au mai scris Gh.
T. Marinescu, Nae A. Vasilescu (Schiţe – documente şi însemnări din oraşul
şi judeţul Brăila), o contribuţie însemnată privind lucrările alcătuite de
brăileni au avut-o N. C. Istrate şi I. C. Băcilă. Numeroase informaţii despre
Brăila se pot obţine din succesivele sinteze asupra istoriei noastre, acelea ale
lui A. D. Xenopol, N. Iorga, Constantin C. Giurescu.
5
O importanţă deosebită o are lui Constantin C. Girescu: „Istoricul
oraşului Brăila”, apărută în anul 1968 şi care reprezintă o sinteză a istoriei
oraşului Brăila, înfăţişând în acelaşi timp dezvoltarea sub diferite raporturi a
acestui însemnat centru din cele mai vechi timpuri şi până astăzi.
Referindu-ne la cercetările, studiile şi lucrările geografice realizate în
oraşul Brăila, citez în primul rând preţioasa statistică din 1828, întocmită
îndată după eliberarea de sub turci, statistică arătând numărul şi numele
locuitorilor din oraş, pe mahalale, şi din satele judeţului; ea a fost publicată
de profesorul Mihai Popescu. Tot el a tipărit şi unul din planurile cetăţii
Brăila, planuri alcătuite de austrieci şi păstrate în Arhivele din Viena;
acestea au fost publicate sub denumirea „Cartografia din 1828 a oraşului şi
judeţului Brăila”, în „Analele Brăilei” (1932).
Gh. T. Marinescu publica în anul 1929 un „Album” care înfăţişa
Brăila veche, album ce cuprinde stampe, planuri, hărţi.
În anul 1930, Ion Vârtosu publică în „Analele Brăilei” trei preţioase
cartografii ale locuitorilor Brăilei din anul 1837.
Problema aşezărilor omeneşti din raiaua Brăilei la 1790 şi 1828 a fost
analizată de profesorul Gh. Mihăiescu, acestea au fost analizate în
comparaţie cu cele de pe harta austriacă care datează din 1790.
Profesorul brăilean Radu Perianu s-a ocupat de raiaua brăilei în
„Anuarul de antropogeografie şi geografie”, II (1911 – 1911), publicând şu
un plan al oraşului care datează din 1830.
Lucrări cu caracter descriptiv au fost realizate de I. G. Apostoleanu, în
anul 1884 „Băile Lacu Sărat”, iar în anul 1889 „Descrierea staţiunii balneare
de la Lacu Sărat, Brăila”.
În anul 1894 apare “Dicţionarul geografic al judeţului Brăila”, realizat
de I. Delescu şi O. Demetrescu.
Cele mai importante cercetări în analul analizat le-au făcut, însă marii
geografi Vintilă Mihăilescu, care descrie cadrul natural în care se află situat
oraşul Brăila, în volumele: „România – geografie fizică” (1926) şi
„Dealurile şi câmpiile româniei” (1966). Acestor lucrări li se adaugă cea a
lui G. Murgoci, Câmpia Română şi Balta Dunării în „Opere alese” (1952),
lucrarea lui George Vâlsan – „Câmpia Română” (1915), Traian Naum şi
colaboratorii realizează un studiu privind raionarea morfologică a părţii de
nord-est a Câmpiei Române în „Probleme de geografie” (1954); A. Banu
publică în anul 1964 lucrarea „Bărăganul”.
Referitor la viaţa economică a oraşului Brăila, până în anul 1940, M.
Trufaşu, publică în „Analele Brăilei” – „Consideraţiuni asupra industriei
Brăilei”.
6
Petre Gâştescu publică în anul 1973 lucrarea „Judeţul Brăila”,
realizând o analiză complexă a judeţului.
În arealul analizat au fost făcute şi cercetări cu privire la turism, astfel,
în anul 1965, Costin Ştefănescu publică „Brăila. Mic îndreptar turistic.”, L.
Cucută realizează un studiu pentru dezvoltarea de perspectivă a turismului în
judeţul Brăila, este o lucrare manuscris din anul 1974.
Cercetările din domeniul geografiei umane au dus la apariţia unor
importante lucrări de geografie, între acestea „Demografia oraşelor
României”, publicată în anul 1977 de I. Measenicov, I. Hristache şi Al.
Trebici, mai recent a apărut „Gruparea urbană Galaţi – Brăila” – Dimitrie
Oancea.
Se constată că în arealul analizat au fost efectuate cercetări de către
oameni de ştiinţă din cele mai vaste domenii: istorie, geografie, cultură,
biologie, cele mai numeroase fiind însă cele din domeniul istoriei şi
geografiei. Cercetările geografice s-au amplificat după anul 1900, în
concordanţă cu dezvoltarea geografiei în România.
Aspecte legate de problematica efectelor sociale şi impactul lor asupra
populaţiei unei regiuni au fost mai puţin studiate în geografia socială
românească. Din acest motiv analizele realizate s-au bazat doar pe un
material statistic bogat şi mai puţin pe o serie de lucrări existente în
domeniu. S-au folosit mai des o serie de chestionare care au avut drept scop
evidenţierea modului cum locuitorii percep propriul oraş, şi mai des
evidenţierea anumitor efecte în planul societăţii brăilene.
Acestea fiind spuse, istoricul cercetării porneşte de la definirea
geografiei sociale ca ramură recentă a geografiei umane.
Studiile de geografie socială cele mai prolifice şi de o reală valoare au
fost realizate de cercetători aparţinând şcolilor de geografie socială
americană, britanică, franceză şi germană.
Premisele definirii geografiei ca ştiinţă cu valenţe sociale se
prefigurează la sfârşitul secolului trecut, odată cu opera lui Ratzel, care sub
influenţa lui Haeckel şi a evoluţionismului, a orientat cercetarea asupra
potenţialurilor dintre om şi mediu.
Chiar dacă pune accentul numai pe influenţele pe care mediul le
exercită asupra omului şi asupra societăţii, contribuţia autorului menţionat
nu poate fi negată, dimpotrivă, trebuie subliniat faptul că prin orientările sale
Ratzel este socotit unul dintre întemeietorii geografiei umane, din care,
ulterior s-a desprins şi geografia socială.
Denumirea de geografie socială a fost lansată la sfârşitul secolului al
XIX-lea de geograful francez contemporan cu Ratzel, Eliseé Reclus.
7
În România, noţiunea de geografie socială a fost utilizată pentru prima
oară de V. A. Urechea în anul 1902, în lucrarea „Un proiect de geografie
socială a României”. Ulterior, Vintilă Mihăilescu, în anul 1968, considera în
mod inspirat geografia socială ca ramură a geografiei umane, alături de
geografia economică şi cea politică.
Este de la sine înţeles că modurile de abordare a acestui domeniu sunt
dintre cele mai variate datorită multitudinii şi diversificării fenomenelor
sociale, pe de o parte, iar pe de altă parte datorită dinamismului propriu
societăţii româneşti care a determinat „straturi succesive de studii
corespunzătoare diferitelor faze de progres din cercetare şi între care efortul
de sinteză logică, necesară unificării profunde a câmpului de cunoştinţe, nu a
fost făcut” (Clavel, 1973).
Aspectele surprinse în formulările mai sus menţionate pune în
evidenţă, în mod ilustrativ, o realitate fără echivoc, şi anume: conturarea
încă neclară a domeniului de studiu al geografiei sociale.
Opinia lui Pacione, una dintre cele mai actuale şi mai avizate, este
edificatoare din acest sens. Lipsa unei viziuni coerente asupra
fenomenologiei sociale de esenţă geografică generează, la diferite nivele ale
demersului ştiinţific, numeroase inadvertenţe urmate de suprasolicitarea sau
dimpotrivă minimalizarea conceptului în sine.
Geografia socială se individualizează ca ştiinţa ansamblului de
fenomene şi procese ce caracterizează apariţia, dezvoltarea şi diversificarea
comunităţilor umane; ea operează selectiv vizând doar aspectele ce derivă
din matricea mediului geografic sau pe cele care sunt condiţionate de
acestea.
O primă categorie de aspecte studiate prin intermediul unor subramuri
sunt cele referitoare la habitat, educaţie, cultură, credinţa religioasă.
Geografia socială îşi asumă un vast domeniu de investigate analizat de
numeroasele sale subramuri.
8
Capitolul I
CONDIŢIILE GENERALE DE DEZVOLTARE A
COMUNITĂŢII UMANE ÎN ORAŞUL BRĂILA
1.1.Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
1.1.1. POZIŢIA GEOGRAFICĂ ŞI LIMITELE
În cadrul ţării, municipiul Brăila este situat în partea de est-sud-est a
României, aproximativ la intersecţia paralelei de 45º25’ cu meridianul de
27º54’ longitudine estică. Municipiul Brăila este situat în nord-estul Câmpiei
Române, în Câmpia Brăilei sau Bărăganul Nordic, pe stânga Dunării – în
subsectorul bălţilor, la 20 m altitudine.
În cadrul judeţului Brăila, oraşul ocupă nord-estul judeţului, fiind
situat într-o zonă complexă de contact între unităţi fizico-geografice variate:
Lunca Dunării, Câmpia Brăilei şi Câmpia Siretului Inferior. Această
localizare geografică la contactul dintre luncă şi câmpie , favorizată de
condiţiile naturale oferite de luncă şi câmpie, se resimt pregnant în aspectul
exterior, structura funcţională şi textura oraşului. Din suprafaţa totală a
judeţului Brăila (4724 km2), oraşul Brăila are o suprafaţă de numai 3329 ha.
În ceea ce priveşte poziţia geografică a oraşului Brăila, Vintilă
Mihăilescu considera Brăila ca făcând parte din categoria oraşelor “cap de
drum (obstacole de cale – în bibliografia franceză)”, în această categorie
erau incluse porturile dunărene sau maritime.
În cadrul reţelei urbane, oraşul Brăila face parte din categoria
municipiilor, oraşe importante cu o populaţie numeroasă, care au un rol
însemnat în viaţa economică, politică, socială şi cultural ştiinţifică a ţării. A
fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. Astfel, după numărul de
locuitori, oraşul Brăila face parte din categoria oraşelor mari, cu o populaţie
de 232.409 locuitori, deţinând în acelaşi timp cea mai mare pondere a
populaţiei urbane din judeţul Brăila. Oraşele mari reprezintă 9,2% din
totalitatea oraşelor şi 40,8% din populaţia urbană. Aceste oraşe mari sunt
răspândite în toate zonele geografice; unele sunt vechi capitale de provincii,
iar altele au beneficiat de poziţia geografică favorabilă – cum este cazul
oraşului Brăila.
Deoarece suprafaţa oraşului este redusă (31 km2) şi numărul
populaţiei este mare, Brăila se înscrie în reţeaua urbană din România în
cadrul oraşelor cu mare densitate a populaţiei, peste 700 locuitori/km2.
9
În funcţie de producţia economică a oraşului, de numărul locuitorilor
şi de structura populaţiei active, oraşul Brăila face parte din reţeaua de oraşe
cu potenţial economic de importanţă naţională aflate în curs de consolidare
şi diversificare.
După gradul şi zonele de influenţă, oraşul Brăila face parte din
categoria oraşelor “centre nodale” sau “poli de creştere”, având o sferă de
influenţă ce variază între 60 şi 100 de km, peste 100.000 locuitori, acestea
se mai numesc şi centre de convergenţă economică ridicată. Ele domină un
anumit hinterland, cu raporturi pe linie economică, sanitară, culturală sau
comercială, au tendinţa de dezvoltare complexă şi de hipertrofiere. Aceste
oraşe asigură peste 30% din producţia globală industrială, cu ponderi ale
industriei superioare mediei pe ţară şi cu o pondere mai mică a funcţiei
terţiare (Brăila, Galaţi, etc., care sunt hipertrofiate industrial). (Nicolae
Iliuca, 1999)
Pe plan industrial, municipiul Brăila a cunoscut o dezvoltare intensă
până în anul 1989. Datorită apariţiei în oraşul Brăila şi dezvoltării accentuate
a unor ramuri industriale, de importanţă naţională, acesta a devenit un oraş
complex, polarizator de primul rang, având un nivel de dezvoltare ridicat.
Municipiul Brăila deţinea până în anul 1989 primul loc pe ţară la
producţia de excavatoare, deţinea locul doi în ceea ce priveşte producţia de
plăci aglomerate, din lume locul trei la producţia de celuloză. Industria
deţinea circa 68 % în comparaţie cu celelalte activităţi (agricultura,
construcţii, transport, etc.).
Prin urmare principala funcţie a oraşului Brăila a devenit cea
industrial agrară, făcând din acesta un important centru polarizator şi unul
dintre cele mai dezvoltate oraşe ale ţării (mai ales din punct de vedere
industrial).
După anul 1990, funcţia oraşului a rămas aceeaşi, însă, datorită
puternicelor restructurări industriale, importanţa economică a oraşului în
cadrul ţării a scăzut foarte mult.
În privinţa limitelor, oraşul Brăila se extinde până la localităţile:
Cazasu în sud, Roman în sud-vest, Gemenele în vest, Scorţaru în nord-vest,
Siliştea şi Baldovineşti la nord, iar în est până la malul Dunării; ele
reprezintă în general zona periurbană.
10
1.1.2.RELIEFUL
Municipiul Brăila este situat în partea de nord-est a Câmpiei Române,
pe Dunărea inferioară, într-o zonă de contact dintre unităţi fizico-geografice
variate: Lunca Dunării, Câmpia Brăilei şi Câmpia Siretului Inferior.
C.C. Giurescu (1968) spunea despre aşezarea Brăilei că este pe stânga
Dunării, „nici mai spre sud, nici mai spre nord de locul său actual pentru că
aici Câmpia Bărăganului înaintează ca un pinten până la malul apei,
dominând-o, în timp ce în restul regiunii, numita câmpie, coboară la nivelul
Dunării, transformându-se în lumea inundabilă a acesteia, improprie deci
unei aşezări permanente.”
Relieful judeţului, cât şi al municipiului se caracterizează prin
monotonie şi uniformitate, singurele accidente de teren fiind apele
curgătoare, crovurile şi depresiunile lacustre.
Câmpia Brăilei, denumită şi Bărăganul nordic reprezintă un
interfluviu cu altitudini ce variază în general între 20 – 30 metri. Ea este
situată între Lunca Dunării, a Călmăţuiului, a Siretului şi a Buzăului până în
zona braţelor părăsite ale Buzăului dintre Făurei şi Ulmu; face parte din
terasa inferioară a Dunării de vârstă holocenă. În vest se prezintă ca un câmp
îngust pe dreapta Buzăului, cu altitudine ce urcă până la 40 – 50 de metri
(datorită depozitelor eoliene relief de dune), pe când în est se prezintă ca o
zonă netedă sub forma unei prispe prelungi, terminată abrupt spre Dunăre şi
Siret, dominând Dunărea cu 8 – 12 metri. Podul terasei, între Dunăre şi
Valea Iencii are o lăţime de 10 – 15 metri, cu o înclinare uşoară de la vest
spre est. Porţiunea de la vest de Valea Iencii se prezintă mai înaltă şi datorită
prezenţei crovurilor, suprafaţa ei pare ondulată. În cadrul Câmpiei Brăilei se
disting mai multe unităţi: Câmpul Mircea Vodă, Câmpul Ianca sau Movila
Miresii, Câmpul Viziru, Câmpul Roman – Gemenele.
Municipiul Brăila, oraşul propriu-zis se află situat în partea de nord a
Câmpului Viziru. Acesta are altitudinea medie de 20 de metri, iar în nord,
spre Baldovineşti şi în cartierul Pisc din Brăila, altitudinea ajunge la 33 de
metri datorită acumulărilor eoliene, iar spre Dunăre se termină printr-o pantă
abruptă, dominând Valea Dunării cu circa 10 metri.
La Brăila, fruntea terasei, spre Lunca Siretului Inferior, a fost terasată,
în cea mai mare parte, în vederea înlăturării surpării, iar spre Dunăre, fruntea
terasei este fragmentată în nouă văi, numite vaduri, prin care s-a circulat din
vechi timpuri din oraş către port; adâncimea lor creşte de la sud la nord;
diferenţa de adâncime se explică prin prezenţa nisipurilor eoliene din partea
de nord care au favorizat o eroziune mai accentuată; înainte de a fi terasată,
11
fruntea terasei se surpa, iar materialul rezultat se deplasa cu 7 – 8 metri faţă
de baza terasei.
În rada portului apăreau izvoare la nivelul străzii, atunci când nivelul
freatic era mai ridicat, izvoare ce au fost drenate subteran în urma
amenajărilor efectuate.
Municipiul Brăila ocupă şi o parte din Câmpul Roman – Gemenele,
partea de est a acestuia. Este un interfluviu acoperit cu nisipuri fluviatile,
transportate de vânt. Acestea sunt fixate cu viţă de vie şi salcâmi; totuşi
acţiunea eoliană se manifestă, într-o măsură mai mică. Altitudinea medie
este de 25 metri.
În nord, Brăila se află la contactul cu lunca Siretului Inferior, o
câmpie încă în formare, joasă cu soluri aluviale, cu multe albii părăsite.
Lăţimea sa ajunge la 25 – 30 de kilometri ca urmare a fenomenului de
subsidenţă din cursul Siretului Inferior. Această lăsare este pusă în evidenţă
de convergenţa râurilor, de marea aluvionare a albiilor, de gradul înalt de
meandrare, de abaterea Siretului spre nord şi de numeroasele cursuri
părăsite în sud. Altitudinea variază între 5 – 6 metri şi 13 – 15 metri.
În est, oraşul se învecinează cu Balta Brăilei, denumită Insula Mare a
Brăilei; ea reprezintă suprafaţa cuprinsă între cele două braţe ale Dunării
(Dunărea Veche sau Braţul Măcin şi Dunărea Nouă). S-a format într-un
regim deltaic de eroziune şi acumulare fluviatilă. Se întinde pe o lungime de
60 de kilometri pe direcţia nord-sud (Vadul Oii – Brăila) şi pe 20 de
kilometri lăţime. Are altitudini de 2 – 12 metri – grindurile sudice şi de 6
metri în nord. Cea mai mare altitudine (45 de metri) o întâlnim în popina
Blasova, rest din Munţii Dobrogei scufundaţi şi erodaţi în decursul timpului,
iar cele mai mici altitudini absolute sunt reprezentate de fundurile lacurilor
Zăton şi Dunărea Veche (1,2 metri).
În ceea ce priveşte numele de Bărăgan, folosit pentru Câmpia Brăilei
(Bărăganul de nord) şi pentru Câmpia Călmăţuiului (Bărăganul de mijloc), el
este întâlnit pentru prima dată în anul 1597.
C. Banu (1964) consideră că acest cuvânt este o formă derivată din
cuvântul „buragan” care însemna „furtună de zăpadă”, „vârtej de zăpadă”,
fenomen ce caracterizează această regiune. În limba română acest cuvânt a
intrat în timpul dominaţiei pecinegilor, populaţie migratoare din neamul
turcilor, care au ocupat în secolele X – XI o parte din Ţara Românească.
Bărăgan înseamnă regiune cu populaţie rară, loc neted, cu ape subterane
rare, cu vânturi puternice şi căldură mare.
12
Resursele subsolului. Resursele subsolului sunt modeste în aria
judeţului Brăila.
Resursele minerale cu valoare economică din arealul studiat se
rezumă la acumulările de petrol de la Plopu, de petrol şi gaze de la
Oprişeneşti şi de la Lişcoteanca.
Depozitele loessoide formează materia primă folosită în ceramica
inferioară, iar în albia apelor curgătoare şi în anumite lacuri se găsesc
nisipuri fine.
Nămolurile din apele sărate de la Lacu Sărat dispun de calităţi
terapeutice deosebite.
1.1.3.CLIMA
În cele mai multe dintre procesele care duc la modelarea reliefului, a
problemelor legate de combaterea eroziunii şi ameliorarea terenurilor
degradate, a utilizării teritoriului, a desfăşurării diferitelor activităţi
antropice, se constată prezenţa influenţelor climatice.
Municipiul Brăila, aflat în Câmpia Brăilei, se suprapune pe partea de
nord-est a Câmpiei Române, caracterizându-se printr-o climă temperat
continentală cu un pronunţat caracter de excesivitate. Contrastele climatice
sunt evidenţiate de amplitudinea termică mare, numărul mare de zile
tropicale şi geroase, lungile perioade de secetă, dar şi cele mai violente ploi
torenţiale, toate determinate de poziţia regiunii la locul de interferenţă a
maselor de aer cu caracteristici diferite.
Printre acestea, un rol deosebit îl au masele de aer continental, arctic
şi polar, şi cel maritim, de origine oceanică şi mediteraneană.
a) Radiaţia solară are valori ridicate, de 125 kcal/cmp/an, legată de durata
de strălucire a soarelui care în Câmpia Română de Est înregistrează un
număr de 2200 h/an (doar 75 de zile dintr-un an fără soare).
b) Temperatura aerului se caracterizează prin medii anuale cuprinse între
10,3 ºC şi 10,5 ºC în câmpie, însă la Brăila valorile sunt mai ridicate ca
urmare a influenţei Dunării, dar mai ales degajării de energie calorică
datorată activităţilor economice şi gospodăreşti din oraş, respectiv 11,1
ºC.
În cursul anului, temperaturile medii lunare înregistrează o creştere
continuă din februarie până în iulie, apoi o descreştere din august până în
ianuarie, evidenţiind contrastele termice dintre iarnă şi vară.
13
Se remarcă, de asemenea, că procesele de încălzire şi respectiv de
răcire ale aerului sunt cele mai puternice în luna aprilie şi respectiv în
octombrie, luni în care acestea au valori aproximativ egale (circa 6 ºC).
Temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) are valori de –2,1
o
C la Brăila şi mai mici în restul judeţului, aceasta datorită caracterului
moderator pe care îl are Dunărea în regiunea Brăilei.
Temperatura medie a lunii celei mai calde, iulie are valori de circa
o
23,1 C la Brăila.
Temeratura maximă absolută de +44,5 oC, care este recordul termic
din ţară, a fost înregistrată la staţia meteorologică Ion Sion, la 10 august
1951, datorită unor invazii de aer tropical, venite din Câmpia Padului.
Maxima termică înregistrată la staţia meteorologică Brăila este de
+40,5 oC, temperatură înregistrată la data de 22 iulie 1943.
Temperaturile minime absolute au valori cuprinse între –25 oC şi -29
o
C.
Amplitudinea termică este de 24-25 oC în cazul temperaturilor medii şi
de 70 – 74 oC în cazul celor extreme absolute, evidenţiind specificul
climatului temperat-continental excesiv cu consecinţe asupra dinamicii
proceselor fizico-geografice, a dezvoltării vegetaţiei şi culturilor agricole.
Se remarcă prezenţa unui mare număr de zile de vară şi zile tropicale
în arealul analizat care se datorează unui număr mare de zile tropicale în
arealul analizat care se datorează invaziei de aer cald tropical şi continental.
Astfel, zilele cu temperaturi de 25 oC (zile de vară) sunt de circa 110, iar
cele tropicale, cu temperaturi de 30 oC şi peste, totalizează circa 42 zile la
Brăila. În anotimpul rece, în circa 110 zile se produce îngheţul, acesta se
produce în 80 de zile numai noaptea, ziua depăşind 0 oC.
c). Regimul precipitaţiilor
Regimul precipitaţiilor are o foarte mare variabilitate în timp şi spaţiu,
reflectând tipul de climat continental. Astfel, precipitaţiile medii anuale au
valori reduse sub 500 mm pe întreg cuprinsul Bărăganului, iar la Brăila
valorile sunt de 454 mm. În semestrul cald (aprilie – septembrie) cade 59 –
62 % din cantitatea de precipitaţii, uneori însă în ultima parte a verii apar
intervale îndelungate de secetă (80 – 100 de zile).
În semestrul rece, o parte din precipitaţii cad sub formă de zăpadă,
ningând în medie 15 – 16 zile şi totalizând 20 – 23 % in cantitatea de
precipitaţii. În medie, stratul de zăpadă, discontinuu, persistă în Câmpia
Brăilei timp de 40 de zile, cu o grosime medie de 10 metri, sau acesta este
chiar absent.
14
Sumar, cele mai mari valori ale precipitaţiilor se înregistrează în lunile
mai – iunie, iar cele mai mici în lunile august septembrie.
Caracterul deficitar al precipitaţiilor din Câmpia Brăilei propriu
regiunilor continentale se reflectă şi în regimul evapotranspiraţiei, astfel
valorile anuale ale evapotranspiraţiei potenţiale depăşesc cu circa 200 – 250
mm valorile precipitaţiilor atmosferice.
Înscriindu-se în analul zonelor semiaride, secetele din zona Brăilei
sunt fenomene frecvente, cu cicluri pe ani secetoşi, încât se impun o serie de
măsuri hidroameliorative. Alteori, ploile se suprapun cu momentul topirii
zăpezilor provocând eroziunea în suprafaţă a solului, inundaţii păgubitoare
ce afectează aşezările omeneşti, căile de comunicaţie, terenurile agricole.
d). Vântul
Vântul este elementul climatic cu o influenţă deosebită în
morfodinamica proceselor actuale din Câmpia Brăilei a culturilor agricole, a
căilor de comunicaţie şi aşezărilor omeneşti. Urmărind frecvenţa şi viteza
medie a vântului se constată că cea mai mare frecvenţă o au vânturile de
nord, urmate de cele de nord – est şi vest şi aceeaşi ordine se menţine în
privinţa vitezei.
Iarna, predominante sunt masele de aer continentale provenite din
anticiclonul siberian sub numele de Crivăţ. Vara, bate Suhoveiul, din est, un
vânt cald şi uscat, are o frecvenţă mai mică, dar care intensifică
evapotranspiraţia şi măreşte ariditatea relativă a climatului.
În zilele în care se formează Bălţăreţul, un vând care ia naştere
datorită diferenţelor de temperatură dintre uscat şi suprafaţa acvatică,
precipitaţiile sunt mai bogate. Cu frecvenţă mai mică sunt vânturile de vest,
vânturi care aduc şi ele precipitaţii. Viteza medie a vânturilor este relativ
ridicată, cu vitezele maxime, de peste 100 km/h se înregistrează în timpul
iernii, vânturile de nord şi nord – est.
În urma analizei principalilor parametri climatici din Câmpia Brăilei,
se poate constata o amplitudine termică maximă de 74,5 oC, printre cele mai
mari de pe teritoriul ţării, o cantitate anuală de precipitaţii scăzută şi rolul
activ al vântului.
15
1.1.4. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ
Reţeaua hidrografică poartă amprenta climatului temperat continental
şi a reliefului, alcătuit din câmpuri relativ netede, în cuprinsul cărora sunt
schiţate văi largi şi depresiuni închise în care se găsesc lacuri temporare sau
permanente.
Hidrografia judeţului Brăila se caracterizează, pe de o parte, prin
faptul că apele curgătoare (Dunărea, Siretul, Buzăul, Călmăţuiul) au caracter
tranzitoriu, iar, pe de altă parte, prin faptul că în toate microdepresiunile
(crovuri) sunt cantonate lacuri.
a).Râurile
Cea mai importantă arteră hidrografică este Dunărea, care străbate
municipiul Brăila în estul său, oraşul Brăila s-a dezvoltat pe stânga Dunării.
În regiunea analizată se desfăşoară subsectorul bălţilor, pe o lungime
de 195 km2 între Călăraşi şi Brăila. În această regiune Valea Dunării este
largă, prezentând fenomenul despletirii cursului sau în cele două braţe
principale: Braţul Măcin (Dunărea Veche), spre Dobrogea, şi Braţul
Cremenea, spre Câmpia Brăilei, închizând la mijloc fosta Baltă a Brăilei,
astăzi incinta îndiguită Insula Mare a Brăilei.
Pentru a se evita inundaţiile care se produceau în timpul apelor mari,
mai ales primăvara (datorită ploilor torenţiale asociate cu topirea zăpezilor),
în această regiune braţele Dunării au fost îndiguite.
Oricum, portul Brăilei se află la o înălţime de 7,40 metri deasupra
nivelului mării, iar oraşul Brăila la 25 metri, fiind la adăpost de orice viitură.
Debitul maxim atins înainte de îndiguire a fost de 7926 m3/s, iar după
îndiguire, ca urmare a îngustării văii, debitul maxim atins a fost de 15470
m3/s în anul 1970, iar cel minim de 1490 m3/s la Brăila. Nivelurile maxime
se produc primăvara şi vara (martie – iulie). În anul 1970, la Brăila s-a
înregistrat nivelul maxim de 632 centimetri. Înainte de îndiguire, apele mari
inundau însemnate suprafeţe. În prezent pe teritoriul judeţului Brăila,
Dunărea este îndiguită pe o lungime totală de 225 kilometri, apărându-se
astfel de inundaţii peste 100000 de hectare, teren agricol, un număr mare de
localităţi, obiective industriale şi agricole, căi de comunicaţie.
Dunărea are o mare importanţă economică, atât din punct de vedere al
navigaţiei, cât şi prin faptul că apele fluviului alimentează cu apă municipiul
Brăila, importante obiective economice, precum şi marile sisteme de irigaţii.
Pe teritoriul judeţului Brăila se mai întâlnesc şi cursurile inferioare ale
unor râuri tributare Dunării: Siretul, Buzăul şi Călmăţuiul.
16
b).Lacurile
Pe teritoriul municipiului Brăila nu se găsesc lacuri, însă pe teritoriul
judeţului se deosebesc mai multe tipuri de lacuri, lacuri de stepă şi de luncă.
Cele mai răspândite sunt lacurile cantonate în marile depresiuni de tasare în
löess sau crovuri. Ele alcătuiesc grupa de lacuri clastocrastice şi sunt
răspândite în zona endoreică dintre Buzău şi Călmăţui, de exemplu: Lacul
Plopu, Lacul Ianca, Lacul Lutul Alb, Lacul Tătaru, Lacul Colţea, etc.
O altă categorie de cuvete lacustre o formează limanele fluviatile, ele
se află pe malul stâng al râului Buzău (Lacul Jirlău, Lacul Câineni, Lacul
Ciulniţa).
Lacurile de meandru şi de braţ părăsit se găsesc mai des în Lunca
Dunării (Balta Brăilei) – Dunărea Veche sau Blasova se întinde pe 400 de
hectare şi Japşa Plopilor pe 176 de hectare, iar în apropiere de Brăila se
găseşte Lacul Sărat cu 175 de hectare, acesta are calităţi terapeutice, este
folosit în scop terapeutic, având şi dotările corespunzătoare, este declarat
staţiune balneoclimaterică.
Lacurile de luncă sunt cantonate în lunca râurilor principale, ele
ocupă denivelările din luncă, rezultate în urma acţiunii de eroziune a apelor.
În judeţul Brăila se întâlnesc şi lacuri artificiale executate pentru
scopuri piscicole sau pentru irigaţii, exemplu Lacul Măxineni, Lacul
Gradiştea, Lacul Însurăţei, Lacul Ulmu, Lacul Rezi, etc. se mai găsesc şi
lacuri de acumulare, cum sunt lacurile Galbenu şi Sătuc pe pârâul Valea
Boului, precum şi Mircea Vodă şi Horia pe Brezoel Nord, a căror apă este
folosită pentru irigaţii.
Prezenţa acestor lacuri în apropierea acestor lacuri a avut o importanţă
deosebită pentru dezvoltarea turismului (Lacul Sărat), pentru dezvoltarea
economică (Lacul Măxineni – piscicol), lacuri folosite pentru irigaţii.
c).Apele subterane
Apele freatice se găsesc cantonate în depozite löessoide şi în nisipurile
eoliene de pe interfluvii precum şi în aluviunile din luncile râurilor.
În zona Brăilei, apele freatice au adâncimi de 5 – 10 metri şi de peste
zece metri, ajungând chiar până la 30 de metri, ele se găsesc pe interfluvii.
Datorită condiţiilor climatice, a cantităţilor reduse de precipitaţii în cursul
anului, nivelul hidrostatic înregistrează variaţii de 2 – 3 metri. De asemenea
se reduce considerabil, la unele aproape complet, capacitatea de debitare.
17
Apele de adâncime . Sunt cantonate în pietrişurile de Frăteşti şi
depozite cuaternare nisipoase, uneori în luncile Călmăţuiului şi Buzăului şi
în depozite argilo-nisipoase.
Apele de adâncime sunt mai mult utilizate la alimentarea cu apă
potabilă a localităţilor sau a obiectivelor industriale.
1.1.5. SOLURILE
Aproximativ 75% din suprafaţa arealului studiat este acoperită cu
cernoziomuri, soluri bogate în humus şi deci cu o fertilitate ridicată. În aria
analizată se găsesc cernoziomuri carbonatice în cea mai mare parte, la care
se adaugă solurile aluviale întâlnite în estul municipiului (soluri slab
solificate, aflate în stadiul de formare, dar foarte fertile), solonceacurile apar
insular în zonele fără drenaj, în părţile joase ale zonelor depresionare, la
marginea lacurilor sărate şi în locul fostelor lacuri sărate, ele au fertilitate
redusă. Se mai întâlnesc în nordul municipiului şi aluviunile gleizate,
formarea acestor soluri fiind favorizată de prezenţa apelor freatice la mică
adâncime şi cu grad scăzut de mineralizare.
În general, pe întreg teritoriul judeţului Brăila, se găsesc soluri fertile,
intens utilizate pentru culturile agricole, ceea ce a favorizat şi dezvoltarea
municipiului Brăila.
1.1.6. FLORA ŞI FAUNA
Influenţa omului şi-a pus amprenta asupra vegetaţiei spontane din
regiunea Brăilei. În trecut vegetaţia caracteristică era reprezentată prin stepă
în zonele de câmpie şi prin vegetaţia de stepă şi de baltă în Balta Brăilei.
Stepa a fost desţelenită şi înlocuită cu vegetaţie de cultură în proporţie de
90%, ea se mai găseşte astăzi sub formă de pajişti naturale, pe marginea
drumurilor, de-a lungul digurilor şi canalelor de irigaţie. Speciile
predominante sunt reprezentate prin graminee: negara, păiuşul, pirul crestat,
mai cresc: traista ciobanului, păpădia, rostogolul, troscotul, coada
şoricelului, volbura, lumânărica, ceapa ciorii, etc.
Vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin tufişuri de porumbar,
migdalul pitic, nucul negru şi rugul, ea se întâlneşte din ce în ce mai rar.
Vegetaţia arborescentă este relativ puţin reprezentată, majoritatea
pădurilor sunt de luncă, speciile cele mai des întâlnite sunt: plopul (plopi
18
negri, plopi hibrizi, plopi indigeni), salcia, salcâmul, stejarul, mai rar se
întâlneşte şi cătina; alături de stejar şi salcâm, mai apare ulmul, frasinul.
În mod spontan, pe dunele de nisip, apare vegetaţia psamofilă
reprezentantă prin romaniţă, laptele câinelui, salcia de nisip.
Vegetaţia halofilă este reprezentată prin genuri şi specii adaptate la
condiţiile de sărătură, spre exemplu: sărăţica, rogozul de sărătură, pătlagina,
limba peştelui.
Vegetaţia acvatică se întâlneşte predominant în bălţile şi în lacurile
zonei inundabile a Dunării.
Fauna spontană a fost şi ea influenţată de activitatea umană, astfel
desţelenirea stepei, îndiguirea şi desecarea Bălţii Brăilei, crearea sistemelor
de irigaţii, au dus la reducerea sau dispariţia unor specii (dropia, spurcaciul,
pelicanul, lupul), la migrarea unora în alte zone, la adaptarea altora la noile
condiţii de viaţă.
În prezent, dintre mamifere, cele mai răspândite sunt rozătoarele
reprezentate prin: popândăul, hârciogul, şoarecele de câmp, şoarecele de
stepă, iepurele de câmp.
În păduri, din ce în ce mai rar întâlnite sunt: căprioarele, vulpile,
dihorii, nevăstuicile, mistreţii.
Dintre animalele de apă, de interes cinegetic, bizamii sunt cei mai
numeroşi, vidrele aproape de dispariţie. Păsările sunt bine reprezentate.
Ihtiofauna este reprezentată prin peşti autohtoni şi migratori, dintre cei
autohtoni amintim: crapul, somnul, şalăul, văduviţa, linul, babuşca, ştiuca,
carasul, mreana, obletele, iar cei migratori sunt de mare importanţă
economică, pătrund în Dunăre din Marea Neagră pentru a-şi depune icrele,
sunt reprezentaţi prin: nisetru, cegă, morun şi păstruga (sturionii).
19
1.2. Cadrul istorico-geografic, geo-demografic şi economicogeografic
1.2.1. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC
ISTORICUL POPULĂRII ZONEI
Condiţiile favorabile oferite de zona de câmpie şi luncile aferente au
atras populaţia încă din timpuri străvechi, formându-se aici aşezări stabile.
Câmpia a oferit terenuri bune pentru păşunatul animalelor şi cultura
plantelor, cât şi locuri mai înalte, bune pentru aşezări, ferite de inundaţiile
distrugătoare ale Dunării şi ale celorlalte râuri. „Piscurile” câmpiei erau
totodată puncte de unde se putea veghea împotriva năvălirilor duşmane.
Un rol important în popularea acestui teritoriu l-au avut însă, luncile şi
bălţile limitrofe care reprezentau în trecut aşa cum arăta C. Brătescu:
„…regiuni naturale de o rară bogăţie, cu păşuni fragede şi verzi, cuprinse
între stepele îngălbenite de arşiţa vremii, cu belşugul peştelui şi al vânatului,
de multe feluri, şi cu locuri de adăpost vremelnic în timp de restrişte…”.
Datorită acestor condiţii prielnice pentru apariţia aşezărilor omeneşti,
se presupune că cele mai vechi dintre ele au existat încă înainte de paleolitic.
Descoperirile arheologice făcute în arealul municipiului Brăila, atestă o
locuire omenească de peste cinci milenii. Cele mai vechi urme de locuire
aparţin ariei neolitice Boian II, marcată de prezenţa aşezărilor de la Brăiliţa,
şi Lişcoteanca, Baldovineşti, Siliştea (Nazăru), Râmnicelu şi Însurăţei.
Urmele celor zece aşezări situate pe terasele Dunării, Buzăului şi
Călmăţuiului, atestă prezenţa culturii Gumelniţa alături de aria Boian.
Repertoriul arheologic al judeţului indică o continuitate neîntreruptă de
locuire a acestor ţinuturi.
Numeroase dovezi de locuire permanentă au fost găsite din perioada
traco – geto – dacă, precum şi din cea a migraţiilor.
Dacă pentru secolele IX – XIII, prezenţa populaţiei autohtone este
atestată arheologic prin săpăturile de la Chiscani (sec. IX – X), Baldovineşti
(sec. X – XI) şi Brăila (sec. XIII), începând din secolul al XIII -lea, se
păstrează unele documente scrise despre evoluţia populaţiei şi activitatea sa
economică, mai ales cea comercială. Apare prima menţiune a numelui
Brăilei prin privilegiul comercial dat negustorilor din Braşov şi Ţara Bârsei
20
de adevăratul stăpân al acestor locuri – domnitorul Vladislav I – la 20
ianuarie 1368 (C. C. Giurescu, 1968).
Numeroase alte documente citează existenţa unor aşezări în secolele
XV – XVII îndeosebi în apropierea Dunării (Tufeşti, Brăiliţa) legate de
potenţialul economic al Bălţii Brăilei şi activitatea portuară a oraşului Brăila.
Timp de aproape 300 de ani, începând din anul 1540, Brăila şi zona sa
înconjurătoare a trăit o viaţă de cetate, schelă şi raia turcească, cu o creştere
a populaţiei într-un ritm mai scăzut, dar cu o intensă activitate economică.
Raiaua deţinea mai bine de jumătate din teritoriul actual al Câmpiei
Brăilei (55 de sate), dovedită de numeroase denumiri de sate, movile, bălţi,
străzi turceşti ca: Nazâru (Siliştea), Ciurea (Albina), Hadji – Kapitan
(Cazasu), strada Fortificaţiei, Citadelei, Bastionului, etc.
Procesul de populare al acestui teritoriu s-a intensificat mai ales după
eliberarea de sub ocupaţia otomană (1929), după liberalizarea comerţului pe
Dunăre şi îndeosebi odată cu dezvoltarea extensivă a agriculturii, ca urmare
a desţelenirilor din această zonă stepică.
Creşterea numerică a populaţiei, dezvoltarea aşezărilor omeneşti s-a
făcut sub influenţa imigrărilor şi a transhumanţei populaţiei transilvănene
subcarpatice, care a format sate noi (odăi, câşle, turle), mai ales în cuprinsul
Bălţii Brăilei, atraşi de bogăţiile acesteia.
Treptat, locul păşunilor şi fâneţurilor fiind luat de arături, populaţia
din acest teritoriu îşi diversifică şi mai mult preocupările şi ocupaţiile
productive. Viaţa portuară a Brăilei generează un aflux al populaţiei rurale
româneşti alături de care se stabilesc numeroşi străini (greci, turci, bulgari,
etc.) asimilaţi ulterior în masa populaţiei autohtone. Valorificarea terenurilor
fertile ale câmpiei, punerea în valoare a resurselor naturale din Balta Brăilei
şi îndeosebi dezvoltarea portuară şi industrială a oraşului Brăila, cu profil
industrial diferit, a dus la intensificarea necontenită a procesului de populare
a teritoriului de concentrare a populaţiei în oraşul Brăila.
21
EVOLUŢIA TERITORIALĂ A ORAŞULUI BRĂILA
Evoluţia teritorială a oraşului Brăila desfăşurată în funcţie de cauzele
generale şi particulare ale dezvoltării oraşului, poartă în bună parte amprenta
microreliefului, ca fiind determinată de numărul de locuitori şi de
dezvoltarea funcţiilor economice în raport cu condiţiile politice.
Analiza aspectelor variate pe care le îmbracă evoluţia teritorială şi
zonele funcţionale, demonstrează că oraşul Brăila cooperează cu Galaţiul şi
invers:
- apariţia unor funcţiuni noi – transport feroviar industrial, au
determinat extinderea spaţiilor clădite, suburbiile şi cartierele mărginaşe cu
număr mare de locuitori furnizau oraşului propriu-zis contingente de forţă de
muncă ieftină. În anumite perioade de timp, au existat prin grija
administraţiilor respective, numeroase terenuri libere foarte ieftine, apte
pentru construcţiile industriale mai ales, situate în imediata apropiere a
portului, gării sau zonei rezidenţiale. Construcţia unor industrii pe aceste
terenuri a dus la extinderea intravilanului şi la sudura, până la înglobare, a
suburbiilor (de fapt sate), aflate în imediata apropiere (exemplu: Piscul,
Brăiliţa, Nedelcu – Chercea şi Radu – Negru care au fost incluse în oraş
după 1930).
De-a lungul istoriei, acest oraş a avut când perioade de progres, când
perioade de regres, datorită evenimentelor politice. Este suficient să se
amintească faptul că, începând din secolul al XV-lea şi până la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial a fost de mai multe oraş complet asediat, prădat,
ocupat de forţe militare străine, bombardat, populaţia decimată de molime
sau inundaţii. Astfel, Brăila a fost complet arsă în anii 1470, 1594 şi 1659.
Aşa se explică şi unele stagnări, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea
teritorială, cât şi în activitatea economică. Dar, după fiecare eveniment care
atrăgea pagube materiale şi umane, oraşul se refăcea repede, urmând o linie
ascendentă.
Analiza detaliată a unor evenimente de care dispunem astăzi arată că,
în dezvoltarea generală, mai ales în ceea ce priveşte evoluţia teritorială şi
formarea texturii, un rol deosebit l-au jucat principalele drumuri comerciale
care se îndreptau spre Dunăre. Unele dintre acestea, ca de exemplu cel al
Siretului, era utilizat „încă înainte de era noastră” (C. C. Giurescu, 1968,
p.56). Drumurile Călăraşilor, Bucureştilor, Buzăului, Focşanilor, Galaţilor se
transformau în „les principaux axes directeus” (I. Sandru, V. Cucu, V.
Sficlea, 1963, p. 156) ale oraşului, chiar în zilele noastre se mai disting încă
22
„les ancieus noyan” (I. Şandru şi colab, 1963) ale oraşului, strâns legate de
cheile portului.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, de
când există posibilităţi pentru reconstituirea evoluţiei teritoriale, intravilanul
Brăilei se întindea pe malul Dunării, în zona portului, dar şi pe terase.
Brăila, aflată în acea vreme sub ocupaţie turcească (încă de la 1540),
fusese întărită cu cetate de zid, având patru incinte, iar intravilanul
înconjurat cu zid exterior, pe traseul actualului Bulevard Alexandru Ioan
Cuza, şi cu şanţ de apărare de-a lungul străzii Unirii. Unul din cele mai vechi
planuri, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, întocmit de căpitanul
austriac Johann von Vermatti, ne aduce o primă imagine asupra Brăilei din
acele timpuri. Din acest plan se constată că gospodăriile erau grupate în
majoritate pe teritoriul delimitat de zidul exterior al cetăţii şi doar câteva în
afara acestuia, spre sud.
De asemenea, se mai observă că, toate străzile converg spre cheiul
schelei, mulţimea de corăbii din port, şi „Insula pastramagiior”, vestită încă
de la începutul ocupaţiei turceşti a acestui teritoriu prin producţia de
pastramă, furdă, seu(C. C. Girescu, 1968).
Din urmele cetăţii turceşti, dărâmată în anii 1828 – 1829 (C. C.
Girescu, 1968), se mai păstrează până în zilele noastre un fragment din zidul
înconjurător aflat în partea de est a Grădinii Publice. Numele străzilor în
măsura în care s-au păstrat până astăzi, confirmă existenţa cetăţii, prin
denumiri ca: Cetăţii, Fortificaţiei, Citadelei.
Între anii 1800 şi 1856, intravilanul depăşeşte linia zidului exterior al
cetăţii şi şanţul exterior de apărare, întinzându-se până la actuala stradă a
Griviţei. Prin dărâmarea zidului exterior al cetăţii este creat un bulevard,
care astăzi poartă numele de Alexandru Ioan Cuza, se construieşte şi spaţiul
dintre acesta şi fostul şanţ exterior, strada Unirii.
Textura, deşi iniţial neregulată în această veche parte a Brăilei, a fost
corectată în bună parte până în zilele noastre.
Primul plan a fost întocmit în 1830 de către locotenentul colonel G.
Rivière, iar al doilea, în acelaşi an, de către colonelul Nilson, ele cuprinzând
crearea unui mare bulevard de centură la limita oraşului, precum şi traseele
străzilor, localizarea pieţelor, instituţiilor (conform C. C. Girescu, 1968).
Aceste două planuri sunt însă respinse de divanul ţării. La 1834, un mare
plan de sistematizare este întocmit şi aplicat din 1835, de către un căpitan
rus, din ordinul generalului Kisseleff. Acesta prevedea existenţa foburgului
dincolo de şanţul oraşului, proiectarea traseului Bulevardului Alexandru
Ioan Cuza (pe locul fostului zid dărâmat cu numai cinci ani înainte); axele de
comunicaţie amintite, a Bucureştilor (rue de Kisseleff) şi a Călăraşilor (rue
23
de Siliştei); pieţe, numeroase construcţii care prin proiecte de sistematizare
rămâneau în mijlocul străzilor existente şi care trebuiau îndepărtate.
Proiectarea şi realizarea Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, sub forma unui
semicerc, avea să determine textura de mai târziu, ca şi cea actuală a Brăilei,
radiar semi-inelară.
Transformările rapide prin care trecea Brăila, sunt determinate de
obţinerea libertăţii comerţului pe Dunăre şi mare (1829) şi de declararea sa,
la 13 ianuarie 1836, porto-franc; în acei ani se întreprind o serie de acţiuni
menite să înfrumuseţeze oraşul.
La 1832, se pavează cu piatră o parte a pieţei centrale; începând cu
anul 1835 se aliniază străzile, se amenajează grădina publică „Belvedere”, se
schiţează şi parcul din sud, dincolo de foburg, prin construirea
monumentului ridicat în amintirea companiei din 1828 – 1829, iar în 1836,
în legătură cu via mişcare comercială care duce la dezvoltarea tot mai
accentuată a portului şi deci a oraşului; încep studiile pentru construirea
cheiurilor Brăilei. De-a lungul acelor ani, oraşul era împărţit, pentru uşurinţa
administraţiei, în mai multe sectoare.
În acea perioadă, apar şi câteva mici aşezări rurale: în nord Piscul (al
Brăilei, desigur), în vest Iarba Dulce şi Nedelcu (numite mai târziu Izlazu),
în apropierea intravilanului, iar în sud, Vărsătura. Primele trei aveau să fie
înglobate, pe rând oraşului, în timp ce ultimul a rămas şi astăzi în extravilan,
la doi kilometri.
Între anii 1856 – 1888 se adaugă o nouă zonă, urmărind acelaşi
semicerc dictat de incinta exterioară a fostei cetăţi, cu o prelungire spre sud,
ca o pană de-a lungul căii Siliştei (actuala stradă a Călăraşilor). Limita
vestică se opreşte aproximativ la actualul bulevard al Dorobanţilor, în timp
ce în nord-est, acesta se oprea la strada George Enescu de astăzi,
construcţiile evitând, în această parte, fruntea şi marginea podului terasei (cu
evidente alunecări şi, mai ales, surpări ale materialului löessoid), precum şi
zona joasă inundabilă (în jurul docurilor de astăzi). Continuând să exercite o
puternică atracţie pentru populaţia din împrejurimi, Brăila îşi măreşte
necontenit numărul locuitorilor, al caselor, suprafaţa intravilanului, dar şi
activităţile economice, comerciale şi de transporturi.
La 1830, în oraş existau doar 496 de case, 282 de prăvălii şi 5 mori de
vânt (C. C. Giurescu, 1968, p. 158, nota intrapaginală 67) .
La 1859, existau 5664 de clădiri şi case la un loc, precum şi 5 mari
mori cu abur. Noi terenuri erau ocupate de şantierele de reparaţii navale
„Brăila”, înfiinţate la 1864, de două rafinării de ţiţei lângă Dunăre, la 1864,
de uzina de gaz pentru iluminat, la 1869, de fabrica de ciment „I. G.
Cantacuzino” la 1888, etc.
24
În anul 1869 încep lucrările la gara Brăila, iar în 1876 oraşul este
introdus în circuitul naţional feroviar, calea ferată Bucureşti – Brăila – Galaţi
întregind funcţia de transport. În anul 1872 sunt terminate cheiurile, iar în
1883 începea construcţia docurilor, terminată în 1892. La construcţia
acestora s-a întrebuinţat pentru prima oară în ţară betonul armat, după
proiectele şi reţetele inginerului român Anghel Saligny.
Spre sfârşitul perioadei, oraşul se extinsese pe un teritoriu care însuma
405 hectare şi el avea să crească încă, mai ales în trei direcţii care exercitau
o atracţie deosebită: calea ferată şi gara, portul şi docurile, precum şi spre
sud, în zona de construcţii industriale. Aşa se explică faptul că până la
sfârşitul secolului al XIX-lea au fost ocupate de intravilan şi zonele de
alunecări şi inundaţii (cartierul Comorofca, locuit mai ales de pescari şi
muncitorii din port), precum şi noi terenuri în vest, de-a lungul căii ferate,
până în satul Izlaz, iar în sud şi nord în legătură cu construcţiile (fabrica de
ciment şi fabrica de scândură).
O parte din terenurile virane au fost ocupate de populaţia în continuă
creştere, apoi de marile mori „Violatos” (1898), „Likiardopolis”, „Milas şi
fiul”, fapt justificat dacă avem în vedere specializarea cerealieră a portului
Brăila, iar spre sud, noi terenuri se adaugă la intravilan prin construirea
uzinei de apă (1889). Cu toate acestea, între limita de vest a intravilanului la
1856, Bulevardul Dorobanţilor, şi zona construită în preajma căii ferate,
sudura nu se produsese încă în anul 1900.
Ea avea să se facă cu încetul, înaintea primului război mondial, în
această lungă perioadă apărând noi aşezări, cu caracter semiurban: Brăiliţa în
nord şi Radu Negru în sud. Toate aceste suburbii sunt înglobate în intravilan.
În primele patru decenii ale secolului nostru, evoluţia teritorială se
face încă pe seama dezvoltării funcţiei industriale. Sunt construite
întreprinderi industriale atât în limitele intravilanului, cât şi în afara lui
crescând astfel teritoriul oraşului. Printre acestea amintim Uzina Electrică
(1900); Rizeria română (1904), o serie de întreprinderi metalurgice –
„Izbânda” (1907, în piaţa Fortunei), „Întreprinderea metalurgică franco –
română”(1921, în faţa portului), „David Goldenburg fiii” (1931, numită din
1938 „Întreprinderile metalurgice dunărene”, azi „Laminorul”, pe strada
Transilvaniei, lângă calea ferată), „Atelierele de material de drum de fier”, în
prelungirea intravilanului, spre nord, nord-vest (1921, azi uzinele
„Progresul”, „Industria sârmei”, (1932, în sud), şantierul naval „România”
S.A. (1940), o fabrică de cuie, ateliere mecanice, şantiere mecanice, etc.
Se remarcă cu uşurinţă că între anii 1900 şi 1940 se dezvoltă
îndeosebi funcţia industrială, prin ramura metalurgiei, fapt explicat de
25
dependenţa de importuri de materii prime din Europa Centrală şi ieftinătatea
transportului acestora pe Dunăre.
În anii fostei perioade socialiste, intravilanul nu s-a mai extins în afara
limitelor pe care le avea imediat după al II-lea război mondial, ci de fapt, s-a
dat o nouă destinaţie, şi anume rezidenţială, unor terenuri virane situate între
Parcul Poporului (azi Parcul Monument), cimitirul Sf. Constantin şi
Bulevardul Hipodrom.
Oraşul s-a înscris astfel cu un peisaj nou, dat de ansamblul de locuinţe
din Piaţa Halelor, Victoriei, Marna, Obor şi noile cartiere Hipodrom, Viziru
I, II, III, Vidin – alături de care putem adăuga impunătoarea platformă
industrială Chiscani. S-a trecut la amenajarea falezei Dunării, modernizarea
spaţiilor verzi ale Bulevardului Karl-Marx, Dorobanţi, a parcului Monument.
Ulterior, frumuseţea oraşului a fost întregită prin extinderea spaţiilor
verzi pe trotuarele tuturor străzilor principale, dar şi în interiorul tuturor
cartierelor, dar mai ales de construirea unui ansamblu de fântâni arteziene,
unice în ţară ca estetică şi originalitate, amplasate lângă Casa Albă şi
coborând pe faleza Dunării.
Caracteristica generală a dezvoltării teritoriale a Brăilei, începând din
secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre, o constituie adăugarea, în diferite
etape analizate, de noi zone concentrice faţă de nucleul iniţial determinat,
după cum s-a spus, de zidul şi şanţul exterior al fostei cetăţi.
Se poate menţiona că, pe lângă fosta etapă socialistă, oraşul s-a extins
mai ales pe orizontală, astăzi însumând suprafeţe destul de mari. După 1955,
creşterea s-a făcut dimpotrivă, mai ales pe verticală, ca urmare a
numeroaselor construcţii pentru forţa de muncă atrasă de oraş, datorită
dezvoltării funcţiei industriale şi portuare.
26
1.2.2.Cadrul geodemografic
Populaţia, ca formă elementară de organizare şi de existenţă a speciei,
nu poate supravieţui decât în interdependenţă cu factorii abiotici, dar şi cu
ceilalţi factori biotici.
Condiţiile naturale, socio-istorice şi economice au favorizat popularea
oraşului Brăila, dar şi a celorlalte oraşe ale judeţului din cele mai vechi
timpuri.
EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI ORAŞULUI BRĂILA
Cercetările întreprinse în arealul municipiului Brăila, atestă prezenţa
în aceste locuri a unei populaţii încă din neolitic, populaţie atrasă în aceste
locuri mai ales de bogăţia floristică şi faunistică a luncii Dunării; în zona
cartierului Brăiliţa s-au descoperit numeroase dovezi care atestă prezenţa
unei populaţii stabile în acest teritoriu.
Din punct de vedere demografic, Brăila a înregistrat de-a lungul
timpului fluctuaţii în limite largi, cu ritmuri diferite în funcţie de condiţiile
socio-politice şi economice, fiind cel mai sensibil parametru de stare la
modificările presiunii mediului.
Referitor la numărul populaţiei din municipiul Brăila există
numeroase date, dar certe sunt cele care datează începând din anul 1829,
celelalte provin din mărturiile unor călători care au făcut uneori aprecieri
generale. Astfel, în anul 1812, ungurul Koraczy tipăreşte o lucrare în care
Brăila era consemnată ca având 30.000 de locuitori (Gr. Mihăilescu, 1932).
În anul 1828, mareşalul Von Moltka arată în memoriile sale că Brăila are
40.000 de locuitori, dar prin părăsirea oraşului de către turci rămân doar
6.000 de locuitori (591 familii).
Ulterior acestei perioade numărul populaţiei din oraşul Brăila creşte
continuu, stimulat de libera dezvoltare a comerţului care atrage un număr tot
mai mare de negustori români şi străini.
În anul 1853, oraşul Brăila era al treilea oraş din Ţara Românească, ca
număr de locuitori după Bucureşti şi Ploieşti (C.C. Giurescu, 1968).
Deschiderea navigaţiei pe Dunăre, unirea principatelor, liberalizarea
comerţului, înfiinţarea serviciilor de navigaţie şi transporturi feroviare,
apariţia industriei fac din oraşul Brăila un puternic centru de concentrare a
populaţiei. Se constată că cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea
oraşului Brăila, pentru definirea sa ca important centru urban şi economic a
avut-o poziţia sa geografică, între care merită să menţionăm situarea sa pe
malul stâng al Dunării, prezenţa acesteia a favorizat dezvoltarea
27
transporturilor, a comerţului, situarea oraşului în cadrul reliefului de câmpie,
puţin accidentat, a favorizat şi ea apariţia şi dezvoltarea transporturilor
feroviare şi rutiere, apariţia şi dezvoltarea unităţilor industriale. În final,
toate acestea au dus la creşteri însemnate ale numărului populaţiei.
Astfel, în anul 1862, oraşul avea deja 15.000 locuitori, iar la
recensământul din 1899 totaliza 56.330 locuitori, fiind clasat pe locul IV
între oraşele ţării, după Bucureşti, Iaşi şi Galaţi (C.C. Giurescu,1968).
La recensământul din anul 1912 se înregistrează o creştere a
populaţiei cu 115 % faţă de anul 1899. În acest an oraşele Brăila şi Galaţi
deţineau 70 % din numărul populaţiei de pe tot cursul românesc al Dunării,
Brăila avea 65.000. Creşterea rapidă a numărului de locuitori s-a datorat mai
ales sporului migratoriu, acesta se va reduce în timpul primului război
mondial. Din această cauză, până în anul 1936, populaţia oraşului Brăila
cunoaşte o creştere numerică redusă, ajungând la 68.718 locuitori.
Stagnarea în ceea ce priveşte creşterea numărului de locuitori, se
datorează pe de o parte sporului natural scăzut (fenomen ce se înregistra în
majoritatea oraşelor mari din ţară), iar pe de altă parte se datorează afluxului
mic de populaţie din regiunile înconjurătoare.
În următorii cinci ani, până în anul 1941 se înregistrează o creştere
rapidă a numărului populaţiei din oraşul Brăila, această creştere nu este
determinată de schimbări intervenite în mişcarea naturală a populaţiei, ci se
datorează includerii în populaţia oraşului a populaţiei din suburbiile Chercea
şi Radu-Negru (care vor deveni cartiere ale oraşului Brăila), ce deţineau
peste 10.000 de locuitori fiecare.
Astfel populaţia oraşului Brăila ajunge la 99.531 persoane în anul
1941, în principal datorită extinderii teritoriale a oraşului.
În anii celui de-al doilea război mondial, pierderile de vieţi omeneşti,
diminuarea activităţii economice, deplasarea unui număr însemnat de
persoane spre zone mai adăpostite, scăderea puternică a natalităţii, sărăcia
pregnantă – foametea, duc la o scădere însemnată a numărului de locuitori în
oraşul Brăila, populaţia atingea un număr de 94.514 persoane.
După război, ca urmare a refacerii oraşului, dar mai ales datorită
dezvoltării economice care capătă o amploare tot mai mare în perioada
socialistă, se înregistrează o creştere demografică susţinută.
Alături de dezvoltarea economică, creşterea numerică a populaţiei
municipiului Brăila s-a datorat politicii demografice din epoca socialistă,
care a avut drept efect o explozie demografică. Prin urmare, în decurs de 25
de ani, populaţia oraşului s-a dublat, numărul populaţiei stabile a crescut de
la 144.551 persoane în anul 1966 până la 242.595 locuitori în anul 1989.
28
Tabelul nr.1: evoluţia numerică a populaţiei din municipiul Brăila
până în anul 1989
Ani
Nr. Locuitori
1930
68.317
1956
102.500
1966
144.551
1977
195.659
1985
240.971
1989
242.592
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Tabel nr.2. Evoluţia numerică a populaţiei din municipiul Brăila între
anii 1990 – 2000
Ani
Nr.
Locuitori
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
247.902 249.902 236.970 236.344 235.763 236.197 235.243 234.648 233.756 232.409 231.900
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Grafic numărul 2.
Evoluţia numerică a populaţiei din municipiul Brăila 1930 - 2000
2000
1999
1998
1997
1996
1995
1994
1993
1992
1991
1990
1989
1985
1977
1966
1956
1930
300.000
250.000
200.000
150.000
100.000
50.000
0
Creşterea numerică a populaţiei înregistrată până în anul 1989, a
continuat, dar cu ritmuri de creştere mai reduse, până în anul 1993, fiind
efectul migraţiei interne, determinat exclusiv de afluxul populaţiei de la sat
la oraş, mai ales după abrogarea legislaţiei privind stabilirea domiciliului în
municipii şi oraşe mari. Prin urmare, populaţia oraşului Brăila a crescut
numeric din anul 1989 – 242.592 locuitori stabili, atingând o valoare
maximă în anul 1991 – respectiv 249.902 locuitori stabili.
Începând cu anul 1993, se înregistrează o scădere a numărului
populaţiei stabile, însă ritmul cu care numărul populaţiei scade are valori
mici; dacă în anul 1993 populaţia stabilă din Brăila înregistra un număr de
29
236.344 persoane, în anul 2000 numărul locuitorilor stabili s-a redus până la
231.900 persoane. Principala cauză a reducerii numărului de locuitori stabili
din municipiul Brăila este restructurarea economică, foarte multe persoane
rămase fără loc de muncă s-au retras în mediul rural, înregistrându-se după
anul 1993 o migraţie inversă faţă de perioada anterioară, respectiv din
mediul urban către mediul rural (de la oraş la sat). Alături de restructurarea
economică o altă cauză a exodului urban a constituit-o şi împroprietărirea
agrară care a determinat retragerea citadinului pe locul natal, spre vatra de
care aparţine proprietatea sa funciară.
În concluzie, după primii trei ani de la Revoluţia din Decembrie 1989,
populaţia a înregistrat o scădere accentuată în municipiul Brăila, scădere
care se continuă şi astăzi, reflectând stoparea migraţiei populaţiei de la sat la
oraş, starea precară a economiei, dar şi valori extrem de reduse ale natalităţii
care au dus în final la înregistrarea unui spor natural negativ.
NATALITATEA, MORTALITATEA ŞI SPORUL NATURAL
Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi
numărul decedaţilor, dintre natalitate şi mortalitate. Efectele natalităţii şi
mortalităţii determină un spor natural al populaţiei diferit pe ansamblul ţării,
dar mai ales de la un judeţ la altul şi de la un oraş la altul.
Sporul natural al populaţiei din oraşul Brăila a înregistrat de-a lungul
timpului, de la un recensământ la altul fluctuaţii însemnate, acestea fiind
determinate de conjunctura social – economică, istorică, dar şi de o anumită
concepţie a populaţiei în ceea ce priveşte familia.
În anul 1890, în oraşul Brăila, cifra absolută a sporului natural era de
433, reprezentând diferenţa dintre 1875 născuţi vii şi 1441 persoane
decedate.
Valori apropiate s-au înregistrat şi în prima jumătate a secolului al
XX-lea, creşterea numărului de locuitori făcându-se aproape exclusiv pe
seama sporului migratoriu.
Între cele două războaie mondiale sporul natural s-a menţinut în jurul
valorii de 3,5 ‰, mult mai scăzut faţă de perioada anterioară a războiului, ca
urmare a natalităţii scăzute în antiteză cu mortalitatea ridicată.
Între anii 1949-1955, sporul natural a cunoscut o uşoară creştere ca
urmare a îmbunătăţirii nivelului de trai, după care a scăzut din nou foarte
mult, ajungând în anul 1965 la o valoare de 1,7 ‰.
30
Pe baza măsurilor luate şi a legislaţiei pentru stimularea natalităţii, a
politicii pronataliste care s-a bazat în principal pe interzicerea avorturilor,
dar şi pe acordarea de ajutoare financiare familiilor care aveau mai mulţi
copii, începând din anul 1968, sporul natural a înregistrat o creştere bruscă,
rapidă, ajungând în doar 10 ani să atingă valori de 12 ‰. Se constă astfel că
a avut loc o explozie demografică, un „baby – boom”, aceasta susţinută şi de
scăderea ratei mortalităţii au determinat o creştere a sporului natural
impresionantă, de la 1,7 ‰ în anul 1965 la 11,7‰ în anul 1977. Aceasta este
şi perioada în care numărul populaţiei stabile din municipiul Brăila creşte
foarte mult.
Tabel nr.3. Evoluţia sporului natural 1977 – 1998
Ani
Spor natural
(0/00)
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
11,7
9,4
8,3
6,4
5,2
5,2
3,5
5,2
4,9
6,3
5,3
Ani
Spor natural
(0/00)
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
5,2
5,9
3
0,8
-0,2
-0,7
-1,3
-1,7
-1,9
-2,1
-1,8
1995
1997
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 3
Evoluţia sporului natural 1977 - 1998
15
10
5
1993
1991
31
1989
1987
1985
1983
1981
1979
-5
1977
0
După anul 1977 sporul natural cunoaşte o reducere, dar se
menţine relativ ridicat, până în anul 1989 sporul natural al populaţiei
brăilene variind în jurul valorii medii de 5 – 6 ‰.
În perioada 1989 – 1991, în doar doi ani, sporul natural
cunoaşte o scădere accentuată, de la 5,9 ‰ la 0,08 ‰, însă rămâne pozitiv.
Această situaţie se datorează în principal descreşterii ratei natalităţii de la
13,5 ‰ în anul 1989 la 7,9 ‰ în anul 1994 şi chiar sub 6‰ în anul 1998,
această valoare fiind sub valoarea medie pe ţară (10,9 ‰).
Ca urmare a scăderii accentuate a ratei natalităţii, în municipiul Brăila,
începând din anul 1992 se înregistrează valori negative ale sporului natural,
valori ce scad continuu.
Această reducere accentuată a ratei natalităţii se datorează abrogării
legislaţiei care interzicea întreruperile de sarcină, însă au acţionat şi alţi
factori, cum ar fi de exemplu cei economico-sociali, în perioada de tranziţie
către economia de piaţă, recurgându-se la un nou model de familie, cu un
singur copil sau chiar fără.
În ciuda faptului că rata mortalităţii în rândul populaţiei brăilene a
înregistrat valori relativ mici, 9,2 ‰ în anul 1996, valoare sub nivelul ratei
pe ţară (11,7 ‰), totuşi începând cu anul 1992 valorile sporului natural
devin negative şi cunosc o scădere continuată până în prezent. Dacă în anul
1992, sporul natural înregistra valori de –0,2 ‰, în anul 1997 această
valoare a scăzut la –2,1 ‰, înregistrându-se apoi o uşoară creştere (-1,8 ‰
în anul 1998).
Menţinerea sporului natural la valori negative determină în timp
apariţia unui fenomen demografic grav, cu repercusiuni asupra tuturor
fenomenelor demografice, sociale şi economice, acesta fiind fenomenul de
îmbătrânire a populaţiei.
MOBILITATEA TERITORIALĂ A POPULAŢIEI
Creşterea numărului de locuitori din oraşul Brăila s-a realizat atât prin
sporul natural ridicat, dar şi datorită sporului migratoriu, care de multe ori a
fost determinant.
Explicaţia este dată de rolul de centru polarizator al fiecărui oraş
pentru populaţia de pe un areal foarte extins, iar oraşul Brăila, în cadrul
judeţului, a fost, este şi va rămâne cel mai important centru polarizator.
32
În anul 1828, când se deschid porţile oraşului amploarea migraţiei
devine tot mai pregnantă; mocanii transilvăneni plătesc 1593 taleri şi 102
bani pentru oi (C. C. Giurescu, 1968).
În anul 1837, în oraşul Brăila se stabileşte un număr apreciabil de
transilvăneni, români din Dobrogea, aromâni din Macedonia, greci, bulgari,
ultimii deţinând în anul 1838, 412 capi de familie, reprezentând 23,69 % din
populaţia totală (C.C. Giurescu, 1968). Se mai stabilesc în arealul analizat şi
numeroşi lipoveni, mai ales în satul Piscu, sat ce a devenit ulterior cartier al
oraşului Brăila, s-a realizat în acest fel o largă eterogenizare a locuitorilor.
Sporul migratoriu joacă un rol important şi la începutul secolului al
XX-lea, între anii 1912-1930, a înregistrat creşteri de 15,7 % anual, fiind cel
mai important mod de sporire a populaţiei urbane.
Această situaţie continuă, ceea ce pune în evidenţă atracţia pe care o
exercită oraşul Brăila asupra localităţilor din judeţ, dar şi asupra aşezărilor
dintr-un areal mult mai extins din estul Câmpiei Române.
În anul 1966, sporul total era de 1142 locuitori, din care: 160 de
persoane au provenit din sporul natural, iar restul locuitorilor, 982 persoane
au fost rezultatul direct al sporului migratoriu. Creşterea puternică a sporului
migratoriu în această perioadă se datorează faptului că în acest timp, în
oraşul Brăila s-a dezvoltat foarte mult industria, au apărut numeroase unităţi
industriale care necesitau forţă de muncă numeroasă .
Astfel între anii 1977 – 1980, sporul migratoriu a depăşit de aproape
două ori sporul natural.
Tabel nr.4: Evoluţia sporului migratoriu în 1985 - 2000
Anul
Număr
persoane
1985 1986 1987 1988
1.566 608 1.009
793
1989
1990
1991
1992
600 16.321 2.028 1.450
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999 2000
992 1.035 1.040 1.120 1.110 1.131 1.215 1.273
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 4.
Evoluţia sporului migratoriu în 1985-2000
20.000
15.000
10.000
5.000
33
20
00
19
99
19
98
19
97
19
96
19
95
19
94
19
93
19
92
19
91
19
90
19
89
19
88
19
87
19
86
19
85
0
Analizând tabelul nr.4 cu graficul aferent se constată că în oraşul
Brăila, în intervalul 1985 – 2000, au sosit 34.471 persoane şi au plecat, în
acelaşi timp, 11.252 persoane, revenind astfel un spor migratoriu de 23.219.
Transformările social – economice care au survenit după anul 1990 au
impus în toate oraşele ţării o mobilitate teritorială accentuată reprezentată
prin deplasări definitive şi temporare pentru lucru. În cazul oraşului Brăila,
aceste transformări au determinat o scădere treptată a sporului migratoriu,
deşi această scădere s-a făcut într-un ritm redus, totuşi ea este însemnată.
DENSITATEA POPULAŢIEI
Densitatea populaţiei reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi
unitatea de suprafaţă pe care aceştia locuiesc, se exprimă în locuitori/km2,
din acest motiv constituie un parametru deosebit de important prin
semnificaţia sa ecologică.
Municipiul Brăila are o suprafaţă de 3.329 hectare şi o populaţie
stabilă de 231.900 persoane, de aceea se înscrie cu valori ale densităţii de
peste 1.000 locuitori/km2 ; este vorba de o densitate strict zonală care
provine din raportul dintre o populaţie numeroasă şi un spaţiu administrativ
relativ mic.
Valorile cele mai mari ale densităţii se înregistrează în zonele în care
construcţiile sunt înalte (cu mai multe nivele). Aici se încadrează Calea
Călăraşilor şi a Dorobanţilor, cartierul Viziru.
În cartierele periferice, Lacu Dulce, Chercea, Brăiliţa, Radu Negru,
unde predomină locuinţele cu un singur nivel (casele), valorile densităţii
scad.
În conformitate cu Legea nr.5/1973, a fost stabilită suprafaţa locuibilă
pe persoană la 10m2. Ca urmare a acestei indicaţii, construcţiile de locuinţe
executate până în anul 1989, au un grad de disconfort ridicat. Aceasta
constituie şi unul dintre motivele creşterii densităţii populaţiei în zona
construcţiilor înalte.
Tabel nr. 5: Evoluţia densităţii populaţiei în oraşul Brăila
Anul
Densitate locuitori/km2
1966
3571,2
1977
5877,4
1985
7349,7
1990
7195,1
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
34
1995
7095,1
2000
6981,3
Graficul numărul 5
Evoluţia densităţii populaţiei în oraşul Brăila
8000
6000
4000
2000
0
1966
1977
1985
1990
1995
2000
Ca urmare legii promulgate în 1973, se constată o creştere bruscă a
densităţii populaţiei de la circa 5.000 locuitori/km2 în anul 1975 la peste
7.000 locuitori/km2 în anul 1985, oraşul Brăila fiind unul dintre oraşele cu
cele mai mari densităţi dintre oraşele ţării. Începând din anul 1990,
densitatea populaţiei a scăzut, cu un ritm lent, ajungând în anul 2000 la o
valoare de circa 6.900 locuitori/km2.
Potrivit datelor statistice, densitatea populaţiei pe judeţul Brăila este
apropiată de media pe ţară, mai scăzută însă în Insula Mare a Brăilei şi mai
ridicată în celelalte oraşe ale judeţului. Spre exemplu, densitatea medie a
populaţiei în judeţul Brăila, în anul 2000 era de 81,2 locuitori/km2, iar în
oraşul Făurei densitatea depăşeşte 700 locuitori/km2.
Însă, diferenţa dintre densitatea populaţiei din municipiul Brăila şi cea
a celorlalte oraşe ale judeţului este foarte mare, această situaţie se datorează
rolului de centru polarizator pe care îl are oraşul Brăila.
35
Structura populaţiei în oraşul Brăila
STRUCTURA POPULAŢIEI PE GRUPE DE VÂRSTĂ ŞI SEXE
Structura populaţiei pe sexe a suferit transformări în cadrul fiecărui
oraş din judeţul Brăila, dar mai ales în oraşul Brăila ca urmare a mutaţiilor
ce au avut loc în domeniul economic. Spre exemplu, în municipiul Brăila,
după anul 1960, alături de ramurile industriei grele, au apărut şi s-au
dezvoltat foarte mult ramuri ale industriei chimice, uşoare (mai ales textilă şi
de confecţii), ramuri ale industriei alimentare, care au atras şi reţinut
populaţia de sex feminin, determinând un echilibru între sexe.
Tabel nr.6: Structura populaţiei pe sexe în municipiul Brăila (1930 –
2000)
Anul
masculin
feminin
1930
38.316
36.001
1959
49.031
53.469
1966
72.616
71.935
1977
1989
1992
1995
1998
2000
98.027 121.300 114.205 114.556 112.649 111.299
97.632 121.295 119.905 121.641 121.107 120.610
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Graficul numărul 6
Structura populaţiei pe sexe în municipiul Brăila (1930 - 2000)
140.000
120.000
100.000
80.000
60.000
40.000
20.000
0
Persoane de sex
masculin
00
20
98
19
95
19
92
19
89
19
77
19
66
19
59
19
19
30
Persoane de sex
feminin
Această situaţie de egalitate numerică a populaţiei de sexe diferite s-a
menţinut mai mulţi ani în şir, proporţia fiind de 50,11% bărbaţi la 49,9%
femei.
36
După anul 1989, balanţa s-a schimbat în favoarea persoanelor de sex
feminin, proporţia fiind în anul 1992 de 52,2 % femei la 48,8 % bărbaţi.
După acest an până în prezent, populaţia de sex feminin înregistrează o
creştere uşoară, dar continuă, în timp ce populaţia de sex masculin se reduce
simţitor.
Populaţia pe grupe de vârstă depinde direct de natalitate şi mortalitate.
Ultimul recensământ pune în evidenţă o creştere a populaţiei apte de muncă,
cuprinsă între 15 şi 59 de ani.
În trecut, ea a fost supusă unei variaţii ca reflex al transformărilor
economico – sociale prin care a trecut oraşul. Dacă în anul 1930 reprezintă
58,4%, până în 1956 creşte la 66,9%, apoi cunoaşte o scădere până la 62,9%
în anul 1977, urmată de o nouă creştere la 64,2 % cu o cifră de 150.337
persoane. Populaţia tânără, sub 20 de ani, numără 108.703 persoane, însă se
observă scăderi la grupurile de vârstă de 0 – 14 ani, datorită ratei scăzute a
natalităţii. Astfel, dacă în anul 1966, populaţia tânără avea o pondere de
20,4%, în anul 1977 această pondere creşte până la 22,0%; până în anul
1987, datorită exploziei demografice care caracterizează perioada epocii
socialiste, ponderea populaţiei tinere creşte foarte mult, până la 27%, după
anul 1989 această pondere coboară până la 23,2% în anul 1992 şi chiar mai
mult, 21,3% în anul 1998. Această scădere a ponderii populaţiei tinere se
datorează în principal scăderii natalităţii, dar şi migraţiei persoanelor tinere
spre oraşe mai mari, mai dezvoltate economic, în principal spre Bucureşti.
STRUCTURA POPULAŢIEI OCUPATE PE RAMURI DE
ACTIVITATE
Schimbările din domeniul economic al oraşului Brăila care au
intervenit după anul 1989 au dus la modificarea însemnată a structurii
populaţiei ocupate pe ramuri de activitate.
Modificările petrecute în economia oraşului Brăila după al doilea
război mondial s-au bazat pe dezvoltarea industrială puternică a oraşului, pe
diversificarea funcţiilor sale, toate acestea au avut urmări asupra numărului
şi structurii populaţiei active.
În perioada anilor 1930 – 1965, populaţia activă reprezenta 40% din
populaţia totală. Din anul 1966, ponderea populaţiei active ocupate a
înregistrat o creştere lentă, de la 41,9% (1966), crescând până la valoarea de
46,2% în anul 1977. După anul 1989, ca urmarea evoluţiei demografice, a
pensionărilor înainte de vârsta standard şi mai ales datorită apariţiei şi
creşterii continue a şomajului, numărul populaţiei active ocupate scade,
37
reprezentând 42,4% din numărul locuitorilor; această scădere continuă şi
astăzi.
La sfârşitul anului 1993, populaţia ocupată înregistra 102750
persoane, ponderea fiind cu 7,8% mai mică faţă de 1989 şi cu 10,6% mai
mică faţă de anul 1990.
Modificările demografice care s-au înregistrat în structura populaţiei
active pe ramuri de activitate, reflectă evoluţia funcţională a oraşului.
Astfel, până în anul 1956, cea mai mare pondere din populaţia activă
era ocupată în agricultură, iar după acest an, populaţia activă ocupată în
industrie înregistrează o creştere continuă ca urmare a dezvoltării industriale.
Această creştere însemnată se prezintă astfel: populaţia activă ocupată în
industrie reprezenta în anul 1956 46,3% din totalul populaţiei active, această
pondere creşte până la 49% în anul 1966 şi la 51,2% în anul 1977. După anul
1989, această pondere cunoaşte o scădere bruscă, ca urmare a
restructurărilor industriale, astfel încât în anul 1992, ponderea populaţiei
active ocupată în industrie reprezenta doar 19,8% din totalul populaţiei
active, în anul 1995 – 18,1%, iar în anul 1998, ponderea a scăzut până la
17,2%.
În domeniul construcţiilor, ponderea populaţiei active ocupată în acest
domeniu era în anul 1956 de 7,4%, această pondere a crescut până la 12,25%
în anul 1966, ulterior această pondere a scăzut până la 9,6% - valoare
înregistrată în anul 1977.
Între anii 1980 – 1987, s-au înregistrat procente mari ale populaţiei
ocupată în construcţii, valori ce depăşeau uşor ponderea de 15%. După anul
1990, ponderea populaţiei active ocupată în domeniul construcţiilor cunoaşte
o scădere apropiindu-se de valoarea înregistrată în anul 1956, 17,7%.
Creşteri substanţiale se remarcă în cazul ponderii populaţiei active
ocupată în comerţ (9.634 persoane), în domeniul transporturilor şi
telecomunicaţiilor (8.758 persoane), finanţe, asigurări, servicii comerciale
(3.892 persoane) şi servicii publice, sociale şi personale (15.590 persoane).
Modificările survenite în activitatea diferitelor sectoare ale economiei
şi la nivelul agenţilor economici privaţi au influenţat fluctuaţiile produse pe
piaţa muncii, redistribuirile forţei de muncă între ramurile economice,
mutaţiile în profilul socio-profesional şi neocupaţional.
Reducerea considerabilă a populaţiei ocupată în industrie (cu 29,3%
mai mică în anul 1993 faţă de 1989) s-a realizat îndeosebi pe seama
ramurilor prelucrătoare ale industriei, mai ales în industria chimică – a
firelor şi fibrelor sintetice, a celulozei şi a hârtiei şi în cea a maşinilor şi
echipamentelor industriale, care prin gradul ridicat de concentrare a
38
activităţii, au constituit principala sursă de alimentare şi întreţinere a
şomajului.
După intrarea în vigoare, la începutul anului 1991 a Legii nr. 1/1991
privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională, pe
fondul agravării crizei economice, fenomenul de şomaj a evoluat rapid de la
18.625 persoane în 1992 la 21.800 în anul 1996. Ritmul s-a accentuat cu un
an mai târziu, concomitent cu manifestarea dezechilibrelor structurale acute
pe piaţa forţei de muncă, repercutând în diminuarea capacităţii economiei de
a absorbi personalul disponibil. Dezvoltarea sectorului privat este
insuficientă pentru a crea un număr corespunzător de locuri de muncă şi mai
mult decât atât, acoperirea necesarului său de resurse umane se bazează pe
alegerea de persoane active din sectorul public şi mai puţin pe repartiţiile
oficiilor forţei de muncă (această problemă a fost tratată detaliat în capitolul
3).
STRUCTURA POPULAŢIEI PE NAŢIONALITĂŢI
Urmărind structura etnică a populaţiei din municipiul Brăila observăm
că populaţia de naţionalitate română a fost întotdeauna dominantă, deţinând
procente covârşitoare faţă de celelalte naţionalităţi.
Pentru a evidenţia cum a evoluat structura pe naţionalităţi în cadrul
populaţiei brăilene am ales doi ani de referinţă: anul 1930, respectiv 1992.
Structura populaţiei în anul 1930 se prezintă astfel în municipiul
Brăila: românii deţin o majoritate covârşitoare de 90,2 % din totalul
populaţiei, fiind urmaţi la mare distanţă de evrei, 2,8% din totalul populaţiei,
romi, 1,3% din populaţia totală, maghiari 0,6% din totalul populaţiei, ruşi
lipoveni 0,5%, acestor etnii principale li se mai adaugă alte naţionalităţi ce
deţin 4,6% din populaţia totală, fiind reprezentate mai ales de greci, turci,
tătari, populaţia de origine slavă, ruteni, bulgari, cehi, etc.
În anul 1992 structura naţională se prezintă astfel: ponderea românilor
rămâne dominantă, având valori mai mari decât în anul 1930, 98% faţă de
90,2% (1930).
Dintre celelalte etnii se menţin ponderi ridicate ale romilor 1,1%, ale
ruşilor lipoveni, ponderea acestora a crescut faţă de 1930, deţin 0,6% din
totalul populaţiei.
Ponderea celorlalte naţionalităţi a scăzut considerabil din anul 1930
până în anul 1992, astfel ponderea evreilor s-a redus de la 2,8% (1930) până
la 0,01%(1992), ponderea populaţiei maghiare a scăzut de la 0,6% (1930)
până la 0,05% (1992). Foarte mult a scăzut şi ponderea altor naţionalităţi din
39
totalul populaţiei, această pondere s-a redus de la 4,8% (1930) până la 0,3%
(1992), în cadrul acestora din urmă rămânând predominaţi grecii, turcii.
Structura naţională a populaţiei brăilene
în anul 1930
Români
Evrei
Romi
Maghiari
Ruşi-lipoveni
Alte naţionalităţi
Structura naţională a populaţiei brăilene în
anul 1992
Români
Romi
Maghiari
Ruşi-lipoveni
Alte naţionalităţi
40
STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI
Structura confesională (religioasă) a populaţiei din municipiul Brăila
s-a modificat în concordanţă cu evoluţia structurii naţionale, modificări
importante ce au avut loc în perioada 1930 – 1992.
În anul 1930, ponderea religiei ortodoxe era predominantă deţinând o
valoare de circa 70% din totalul religiilor întâlnite în municipiul Brăila.
Celelalte religii deţin ponderi aflate la distanţe considerabile faţă de religia
ortodoxă, între acestea ponderi mai mari deţineau în anul 1930: iudaismul,
circa 5%, religia catolic 8,2%, greco-catolică 9%, reformată 3%, alte religii
4,8 %.
Situaţia anului 1992 reflectă creşterea ponderii religiei ortodoxe până
la procentul de 86,8%, cu aproximativ 17% faţă de anul 1930, asociind
unităţii de neam şi o remarcabilă unitate confesională a poporului român.
În cadrul naţionalităţilor cultul ortodox deţine o pondere însemnată nu
doar la români, ci şi la romi şi ucrainieni.
Ponderea religiei iudaice a scăzut foarte mult din anul 1930 , de la 5%
la 0,5%, ponderea religiei greco-catolice a scăzut până la 4,2%, religia
catolică are o pondere de 4,5%, ponderea religiei reformate a scăzut foarte
puţin reprezentând 2,8% din totalul religiilor, alte religii deţin o pondere de
1,2%.
Structura confesională a populaţiei
brăilene în anul 1930
Religia ortodoxă
Religia iudaică
Religia catolică
Religia grecocatolică
Religia reformată
Alte religii
41
Structura confesională a populaţiei
brăilene în anul 1992
Religia ortodoxă
Religia iudaică
Religia catolică
Religia grecocatolică
Religia reformată
Alte religii
MUTAŢII ÎN EVOLUŢIA POPULAŢIEI DUPĂ ANUL 1989
Dacă până în anul 1989 recensămintele efectuate asupra populaţiei au
indicat o creştere continuă a numărului de locuitori în oraşul Brăila, creştere
ce a avut loc cu ritmuri diferite de la o perioadă la alta, după acest an situaţia
s-a modificat. De remarcat este faptul că în cazul structurii populaţiei pe
sexe, ponderea cea mai ridicată a deţinut-o populaţia masculină şi mai puţin
cea feminină, aceasta fiind o trăsătură specifică pentru câteva judeţe ale ţării.
Însă, între anii 1980 – 1989, raportul dintre sexe s-a echilibrat, existând
diferenţe foarte reduse, nesemnificative. Situaţia se modifică din nou după
anul 1989, când în oraşul Brăila ponderea cea mai însemnată din totalul
populaţiei este deţinută de persoanele de sex feminin.
Evoluţia ascendentă a populaţiei brăilene înregistrată până în anul
1989 este rezultatul direct al dezvoltării economiei din perioada socialistă,
apariţia a numeroase unităţi industriale, din diverse ramuri ale industriei,
necesita o forţă de muncă numeroasă; în aceste condiţii a avut loc o creştere
impresionantă a numărului de locuitori.
Transformările survenite după anul 1989, mai ales cele din domeniul
economic, dar şi legislativ, au impus mutaţii în evoluţia numerică a
populaţiei din Brăila.
Din domeniul legislativ este important să amintim abrogarea
legislaţiei privind întreruperile de sarcină, această abrogarea a avut efecte
directe în ceea ce priveşte evoluţia numerică a populaţiei, asigurând o
scădere accentuată a natalităţii.
42
Acestei legalizări a întreruperilor de sarcină i se adaugă şi alţi factori
(evoluţia economico-socială în perioada de tranziţie spre o economie de
piaţă), ce fac posibil un nou model de familii, cu un singur copil sau fără.
Din aceste cauze populaţia oraşului Brăila a scăzut continuu din anul
1991 până în prezent, însă cred că cea mai mare importanţă o are scăderea
accentuată a natalităţii care determină înregistrarea unui spor natural negativ.
Înregistrarea unui spor natural negativ pe o perioadă mare de timp va duce la
procesul de îmbătrânire a populaţiei, acest proces va avea repercusiuni în
toate domeniile, dar mai ales în cel economic şi social.
1.2.3.Transformări în domeniul activităţilor economice
(industriale)
A. ECONOMIA MUNICIPIULUI BRĂILA PÂNĂ ÎN ANUL 1989
Pentru a înţelege mai bine diferenţele existente în domeniul economic
al Municipiului Brăila, diferenţieri care sunt specifice perioadei actuale,
1990 – 2000, faţă de perioada anterioară, până în anul 1989, este bine să
precizăm, să consemnăm evoluţia treptată a oraşului Brăila din punct de
vedere economic.
Prima atestare documentară directă şi clară a oraşului Brăila datează
din anul 1368, ea consemnează devenirea Brăilei, transformarea acestei
aşezări în oraş târg, ceea ce ne arată că principalele sale funcţii în acea
perioadă erau cea comercială şi cea portuară. Aceste funcţii economice s-au
păstrat de-a lungul timpului, constituindu-se în principalele funcţii
economice ale oraşului până la începutul secolului al XX-lea. Deschiderea
comerţului pe Dunăre (1829), după pacea de la Adrianopole, amenajările
portuare, construirea căii ferate şi a gării (1872) au dus la o dezvoltare rapidă
a funcţiei de transport ce atinge la sfârşitul secolului al XIX-lea cote foarte
înalte. Funcţia comercială a fost susţinută atât de dezvoltarea oraşului pe
malul stâng al Dunării (în punctul în care Dunărea se află cel mai aproape de
Marea Neagră), schimbul de mărfuri făcându-se mai uşor pe „calea fără
pulbere”, transportul pe apă fiind mult mai accesibil (mai ieftin), dar a fost
susţinută şi de dezvoltarea Brăilei ca oraş piscicol mai întâi (încă din anul
1200) şi agricol ulterior. Astfel, cele două funcţii: comercială şi de transport
43
au dominat economia brăileană până la primul război mondial, înregistrând
apogeul dezvoltării lor.
După război, schimbarea rutelor de circulaţie a mărfurilor, scăderea
exportului de cereale, apariţia şi dezvoltarea altor porturi, au dus la
decăderea simultană a ambelor funcţii, creând probleme organelor
municipale care în anul 1929, în şedinţa Consiliului Municipal, la discuţia
generală a bugetului se arăta situaţia precară a portului şi a celor 3.000 de
căruţaşi şi se declara că „viitorul economic al Brăilei să se îndrepte spre
industrie” (D. Trufaşu, „Analele Brăilei”-1939).
Rafinăriile, morile, alte mici întreprinderi (Fabrica de ciment, Fabrica
de spirt, fabricile de săpun şi frânghii, etc.) ce existau la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea („Rizeria română”, „Izbânda”) nu
puteau cuprinde numărul mare de forţă de muncă eliberată prin scăderea
activităţii portuare.
Cei ce deţineau capitaluri, nu au neglijat excedentul de forţă de muncă
apărut, precum şi posibilităţile de transport pe care le oferea oraşul şi de
aceea au trecut la înfiinţarea unor noi întreprinderi: „Întreprinderea
metalurgică franco română” (apărută în anul 1921), „David Goldenburg şi
fii” (apărută în anul 1931), aceasta din urmă îşi schimbă numele în
„Întreprinderile metalurgice dunărene” (1938 – erau situate lângă calea
ferată, astăzi se numeşte „Laminorul”); în anul 1931 apare în N, NV, în
prelungirea intravilanului „Atelierele de material de drum de fier” (Uzinele
Progresul), „Industria sârmei” (apare în anul 1932), Fabrica de cuie
„Haritopol”, Şantierul naval „România” (apare în 1940).
Se remarcă cu uşurinţă că între anii 1900-1940 se dezvoltă mai ales
funcţia industrială a oraşului Brăila, industria fiind reprezentată îndeosebi
prin ramura sa metalurgică, datorită transportului ieftin pe Dunăre a
materiilor prime. Dezvoltarea acestei noi funcţii a oraşului Brăila, cea
industrială, este susţinută de ridicarea unităţilor industriale decăzute, prin
modernizare, dar şi prin apariţia unor unităţi noi, astfel încât întreprinderile
existente în acea perioadă iau amploare, sunt create unităţi puternice prin
unificarea micilor ateliere şi sunt reutilate uzinele vechi. Se diversifică rapid
producţia, creşte eficienţa muncii, creşte calitatea produselor ce devin
competitive pe plan extern. Industria îşi îmbogăţeşte structura prin apariţia
de noi ramuri: industria chimică (reprezentată prin Combinatul de Celuloză
şi Hârtie, Combinatul de fibre artificiale); energetică (Termocentrala
Chiscani).
Pe lângă cele amintite au mai apărut Fabrica de plăci aglomerate,
chibrituri şi mobilă, Fabrica de excavatoare, Fabrica de conserve din peşte,
fabrică de pâine, noi hale ale „Fabricii de confecţii”. Se remarcă o dezvoltare
44
mare şi a industriei uşoare ce vor valorifica în mare parte forţa de muncă
feminină. Aceasta este o cauză plauzibilă care explică creşterea foarte mare
a ponderii persoanelor de sex feminin din totalul populaţiei.
Aceasta puternică dezvoltare a industriei în municipiul Brăila a avut
drept consecinţă, atât modificarea teritorială a oraşului, extinderea teritorială
a acestuia prin înglobarea unor sate: Brăiliţa, Radu Negru, Nedelcu Chercea,
Lacu Dulce, care au devenit cartiere ale oraşului în urma amplasării unor
unităţi industriale pe teritoriul lor, apoi modificări în structura şi aspectul
oraşului prin amplasarea a numeroase obiective industriale în intravilan.
Dezvoltarea industrială a avut efecte şi asupra populaţiei oraşului
Brăila, sub toate aspectele, astfel, după apariţia numeroaselor unităţi
industriale se înregistrează în oraşul Brăila o puternică creştere numerică a
populaţiei, creşterea ponderii femeilor din totalul populaţiei, creşterea
impresionantă a populaţiei active ocupate în industrie, ponderea acesteia
depăşind cu mult populaţia ocupată în agricultură (care iniţial reprezenta
ocupaţia de bază), creşte densitatea populaţiei.
Această dezvoltare va face din oraşul Brăila un centru polarizator, mai
mult, va crea pentru populaţie o stare psihologică ce va duce la creşterea
indicatorilor demografici: a natalităţii, scăderea mortalităţii şi implicit
creşterea ratei sporului natural va duce la creşterea sporului migratoriu, în
Brăila instalându-se permanent un număr mult mai mare de persoane în
comparaţie cu persoanele plecate definitiv.
Starea economică a oraşului Brăila a influenţat foarte mult (aşa cum
influenţează şi azi) procesele şi fenomenele sociale. Astfel, datorită unei
dezvoltări economice intense, într-un timp relativ scurt, nivelul de trai al
populaţiei crescuse destul de mult, astfel încât starea de infracţionalitate era
redusă, infracţiunile se produceau doar accidental, excepţional, şomajul era
inexistent, gradul de participare al populaţiei la procesul de educaţie şi
instruire era mult mai mare faţă de situaţia actuală, divorţurile erau
fenomene care se produceau foarte rar, în schimb numărul căsătoriilor era
foarte ridicat, etc.
Reîntorcându-ne la dezvoltarea industrială, după ce am amintit şi
influenţa acesteia asupra populaţiei şi fenomenelor sociale din oraşul Brăila;
putem spune că apariţia zonei industriale pe teritoriul Brăilei a îmbrăcat
aspecte diferite în timp. Limitele acesteia s-au conturat în două mari
perioade: prima, a dezvoltării mai mult sau mai puţin întâmplătoare, până în
1948, cu o puzderie de întreprinderi mici în intravilan şi doar câteva
întreprinderi mari în apropierea mijloacelor de transport cele mai adecvate:
Dunărea şi calea ferată; a doua perioadă, după 1948, când s-a ţinut seama, în
linii mari şi atât cât a fost posibil de sistematizarea intravilanului.
45
Caracteristic este faptul că zona industrială nu ocupa un teritoriu
continuu. În oraşul Brăila se va constata existenţa a două zone industriale
mari – în apropierea Dunării şi a căii ferate, apariţii insulare în intravilan, noi
amplasamente în extravilan (C.C.H. şi C.F.A.).
Primele începuturi ale conturării zonelor industriale datează de la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, cu excepţia
industriei construcţiilor şi reparaţiilor vamale, care este una dintre cele mai
vechi ramuri industriale. Apariţia şi dezvoltarea acestor zone industriale a
dus la apariţia cartierelor muncitoreşti, care a dus la apariţia de noi fenomene
şi procese locale, de noi comportamente a grupurilor umane, noi relaţii a
acestora cu spaţiul.
În zona industrială din apropierea căii ferate se disting unităţile
industriale.
Aparţinând industriei constructoare de maşini, ia fiinţă în anul 1924,
în nord – vestul oraşului Brăila pe teritoriul fostei comune suburbane
Brăiliţa, cu capital de provenienţă franceză şi română, unitatea industrială
denumită „Atelierele de material de drum de fier”. Cuprindea doar o singură
hală în care se aflau trei secţii: cazangerie, turnătoria de bronz şi fierăria.
Scopul declarat era de a repara material rulant căii ferate, tramvaie, cât şi de
a efectua operaţiuni metalurgice şi construcţii metalice. La sfârşitul anului
1940 era cea mai mare întreprindere din oraş, iar în perioada socialistă a
cunoscut o dezvoltare şi diversificare a producţiei sub numele de
„Întreprinderea de utilaj greu – Progresul”.
Astăzi ocupă o suprafaţă de 14 hectare şi împreună cu cartierul
Brăiliţa constituie o parte integrantă a oraşului Brăila. A jucat un rol deosebit
în extinderea oraşului prin sudura uzinei cu satul Brăiliţa de restul
teritoriului orăşenesc de atunci, cât şi la apariţia ulterioară a cartierului
Vidin.
Uzina va fi organizată în trei sectoare:
- fabrica de semifabricate turnate şi forjate;
- fabrica de utilaj industrial;
- fabrica de excavatoare.
Profilul complex al producţiei a făcut ca multe întreprinderi industriale din ţară să aibă utilaje produse aici: cilindri pentru laminoarele de la
Roman, utilaj pentru şantierele navale de la Brăila şi Galaţi, utilaje pentru
industria materialelor de construcţii (în primul rând excavatoare de diferite
tipuri şi mărimi cu deplasare pe şenile sau pneuri, electrice sau hidraulice,
constituind şi un principal produs pentru export).
Face parte din zona industrială nord.
46
Întreprinderea „Laminorul II” ia fiinţă din anul 1920 pe un teren viran
din apropierea gării şi a oborului de cereale. Mai târziu apare „Întreprinderea
metalurgică Dunăreana” care produce, din 1921, sârmă trefilată, cuie,
broaşte, lanţuri, şuruburi, din anul 1930, capacitatea de producţie a acesteia a
fost mărită prin construirea a două laminoare care intrau în funcţiune un an
mai târziu.
A dus la extinderea spaţiului urban prin alipirea satului Nedelcu
Chercea (azi cartierul Chercea) la vechea zonă rezidenţială.
Zona industrială din apropierea Dunării, reprezentată în special de
„Zona Industrială de Sud”, urmată în aval de „Întreprinderea de morărit”,
„Abator” şi „Fabrica de cărămidă”.
În componenţă intră o serie de întreprinderi:
„Laminorul I” construit din anul 1929 în partea de sud a
intravilanului pe un teren care fusese destinat agriculturii, la început a purtat
denumirea de „Osarie”, mai târziu a purtat denumirea de „Industria sârmei”.
A intrat în producţie în anul 1930 şi în cadrul lucrărilor de extindere a
capacităţii, suprafaţa obiectivului industrial s-a mărit cu un chei şi un ponton
pentru descărcarea produselor finite. Cele două întreprinderi (Lamiorul II şi
Laminorul I) s-au unit în anul 1959, când a luat naştere întreprinderea
„Laminorul”, ce producea o gamă variate de laminate din oţel, a crescut
producţia şi a crescut şi foarte mult numărul personalului muncitor din
această întreprindere.
„Şantierul Naval Brăila” , ramură industrială veche, s-a format prin
comasarea într-un singur şantier nou. În anul 1940 s-a înfiinţat „Şantierul
naval România” ce cuprindea 8 întreprinderi mici. În anul 1964 s-a înfiinţat
„Şantierul pentru reparaţii navale Brăila”.
A fost reorganizat în anul 1968, prin fuzionarea cu şantierul naval
„Viitorul”.
Acordându-se investiţii pentru organizare şi modernizarea producţiei,
la acea vreme, şantierul şi-a extins teritoriul de fabricaţie cu circa 200 de
metri mai în amonte, unde au existat condiţii, construindu-se un nou bazin şi
o nouă cală, cu o capacitate de 20.000 tone. Materia primă provenea: tabla –
de la Combinatul Siderurgic Galaţi (SIDEX – azi), iar motoarele de la Reşiţa
şi din import. Navele produse intrau în dotarea flotei interne sau se îndreptau
spre export, mai ales spre China şi Belgia. Dezvoltarea acestui şantier a dus
la absorbirea unei numeroase forţe de muncă.
„Combinatul de prelucrare a lemnului Brăila”, a intrat în producţie
din anul 1958, localizarea geografică a acestuia a fost condiţionată şi
determinată de principiul valorificării superioare a materiilor prime
lemnoase din orizontul local, Lunca şi Delta Dunării şi de folosirea
47
transportului ieftin pe apă. În perioada socialistă, în cadrul combinatului
existau: o linie de P.A.L., fabrică de chibrituri şi fabrici de mobilă, în cadrul
lor se produceau plăci aglomerate din lemn, mobilă, chibrituri, utilaje şi
piese de schimb.
Fabrica de ciment „Stânca”, a fost înfiinţată în 1889, a contribuit la
construcţia cheiurilor şi docurilor din porturile fluvio-maritime, precum şi la
construcţia obiectivelor industriale, culturale, etc.
Întreprinderile situate în aval de zona industrială sud reprezentate de
„ABATOR” şi de „Moara Bălcescu”, întreprinderi ale industriei alimentare,
se alătură acestora „Fabrica de cărămidă”, constituind în ansamblu mari
poluatori ai Dunării prin deversări reziduale zilnice.
În zona Industrială Vest erau concentrate mai ales unităţi agricole
(depozite pentru produsele agricole) sau unităţi ale industriei alimentare, de
exemplu: „IAS AVICOLA”, „AGROSEM”, „SMA 1 Mai”, etc.
Aici a fost şi este localizat „Liceul Agroindustrial” şi un obor pentru
animale şi alte unităţi destinate sectorului agro-animalier.
În cadrul intravilanului s-au mai dezvoltat şi alte obiective industriale,
dar cu caracter insular. Acestea sunt reprezentate de: „Fabrica de lapte şi
produse lactate”, „Fabrica de mobilă şi tâmplărie” de pe strada
Dorobanţilor, „Fabrica de confecţii”, a fost înfiinţată în anul 1950, ulterior
s-a extins, s-a mărit producţia şi numărul muncitorilor în acelaşi timp,
„Fabrica de biscuiţi şi paste făinoase” situată între Bulevardul Al. I. Cuza şi
Strada Unirii, „Fabrica de bere”, „Fabrica de oxigen”, mai ales unităţi ale
industriei uşoare.
În domeniul industriei chimice au apărut: „Combinatul de Celuloză şi
Hârtie” (C.C.H.) (construit între anii 1956 – 1959), şi-a diversificat
producţia ulterior, iar în perioada socialistă o bună parte din producţie era
destinată exportului; „Combinatul de fire şi fibre artificiale” (C.F.A., apărut
în 1962 - 1964), însă aceste unităţi aparţinând unei industrii poluante au fost
amplasate în extravilan.
Transformarea oraşului Brăila într-un puternic centru polarizator, întrun oraş cu funcţii multiple: agricolă, comercială, portuară (de transport), dar
mai ales industrială a dus la creşterea numărului de locuitori, creştere ce s-a
datorat natalităţii ridicate, dar şi sporului migratoriu foarte mare (deplasarea
populaţiei se făcea din mediul rural către oraş); au apărut noi zone
rezidenţiale, etc.
Datorită acestei dezvoltări economice fenomenul de şomaj era
necunoscut, iar celelalte fenomene şi procese sociale, considerate negative
(infracţiuni, divorţuri, starea de sănătate precară, participarea redusă la
procesele educaţionale şi culturale, etc.) erau fenomene rar întâlnite.
48
B. TRANSFORMĂRILE PRODUSE ÎN ECONOMIA (CU
PRECĂDERE ÎN INDUSTRIE) MUNICIPIULUI BRĂILA
DUPĂ ANUL 1990
După anul 1989, ca urmare a trecerii la o economie de piaţă, concurenţială, au loc mutaţii importante în cadrul unităţilor industriale din
municipiul Brăila.
Aceste modificări produse între anii 1990 şi 2000, au afectat diferit
unităţile industriale, în funcţie de rentabilitatea lor, astfel: unităţi industriale
considerate nerentabile au fost închise, aflându-se în proces de lichidare; în
cadrul unor unităţi industriale au fost închise doar anumite secţii considerate
nerentabile, altele au cunoscut o dezvoltare şi o modernizare superioară faţă
de perioada anterioară (mai ales unităţi ale industriei uşoare, îndeosebi
industria confecţiilor şi alimentară). Cele mai multe unităţi industriale au
fost transformate începând cu anul 1991 în societăţi comerciale, în acest an
promulgându-se „Legea societăţilor comerciale”. Începând din anul 1994,
unităţile industriale rămase în economia brăileană au fost privatizate cu
certificate de acţionar, altele se află în prezent în stadiul de privatizare. Toate
unităţile şi-au modificat denumirea, însă mai important este faptul că în
cadrul tuturor întreprinderilor au avut loc disponibilizări masive ale forţei de
muncă. Aceste disponibilizări au dus la apariţia fenomenului de şomaj,
numărul şomerilor fiind foarte mare în Brăila şi se află în continuă creştere.
Rata şomajului, aflată în creştere continuă din anul 1990 şi până în anul
2001 se datorează disponibilizărilor în masă ale forţei de muncă dar şi
inexistenţei unor alte domenii de activitate economică care să absoarbă forţa
de muncă disponibilizată din industrie.
După anul 1990, s-a dezvoltat cu precădere comerţul, zona comercială
a oraşului a cunoscut o expansiune şi o dispersie către toate zonele
rezidenţiale, însă acesta este reprezentat de numeroase puncte comerciale
mici, de tipul chioşcurilor şi buticurilor (apariţia micilor afacerişti) care nu
au putut absorbi decât o mică parte din forţa de muncă disponibilizată.
Principalele unităţi industriale care au cunoscut aceste mutaţii, cu
grave repercusiuni asupra populaţiei oraşului Brăila, asupra fenomenelor şi
proceselor sociale sunt: Combinatul de Celuloză şi Hârtie şi Combinatul de
fibre şi fire sintetice. Aceste două combinate chimice au fuzionat în anul
1989, transformându-se în „Combinatul de fibre artificiale, celuloză şi
hârtie”(C.F.C.H.). În anul 1991 s-au desprins din nou în două unităţi:
49
Combinatul de Celuloză şi Hârtie, respectiv Combinatul de fibre şi fire
artificiale.
În anul 1991, au fost transformate în societăţi comerciale,
schimbându-li-se denumirea, astfel: Combinatul de Celuloză şi Hârtie se va
numi S.C. „Celhart Donaris”, iar Combinatul de fibre şi fire artificiale se
va numi S.C.„Dunacor”S.A. În anul 1995, S.C. „Dunacor” S.A. va fi
închisă, iar în anul 1996 a avut loc lichidarea acesteia.
În cazul S.C. „Celhart Donaris”, aceasta va fi privatizată cu
certificate de acţionar în anul 1994 şi se va numi S.C.”Ceprohart” S.A.
Deşi situate în extravilan, în afara oraşului Brăila, cele două unităţi
industriale au avut şi au mare importanţă pentru industria oraşului Brăila, dar
mai ales pentru locuitorii acestuia pentru că cele două combinate concentrau
10.000 de persoane din forţa de muncă, iar în urma închiderii „Combinatului
de fibre şi fire artificiale” (S.C. Dunacor S.A.) au fost disponibilizaţi peste
5.000 persoane.
Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul”, se numeşte astăzi „S.C.
Promex”, şi-a redus mult producţia după anul 1990, fiind închise unele
secţii; a participat şi ea la creşterea numărului de şomeri. În prezent se
găseşte în stadiul de privatizare. Producţia s-a redus datorită învechirii,
uzării maşinilor şi utilajelor de producţie, dar şi datorită scăderii cererilor de
astfel de produse pe piaţa economică.
„Şantierul Naval Brăila” se numeşte S.C. SANAB S.A:, iar din anul
1995 a intrat în procesul de privatizare cu certificate de acţionar. Producţia a
cunoscut mari reduceri datorită comenzilor tot mai scăzute, în prezent se
realizează mai ales reparaţii de nave, şi a cunoscut disponibilizări, dar mai
reduse în comparaţie ce alte unităţi industriale.
Fabrica de ciment „Stânca”, înfiinţată din 1889, nu mai este
funcţionabilă în prezent.
Întreprinderile de P.A.L. şi chibrituri s-au diversificat şi cuprind două
linii P.A.L. de diferite grosimi, una de P.A.L. melaminat, două linii de
chibrituri şi o fabrică de mobilă şi o fabrică de mobilă de bucătărie, toate cu
sediul pe Strada Fabricilor. Acestora li se adaugă şi „Atelierul de mobilă”
de pe strada Dorobanţilor, privatizat în totalitate încă din anul 1993, având
un patron străin. Datorită modernizării, reutilării acesteia, producţia a
crescut, ea este în principal destinată exportului.
Singurele unităţi industriale care nu au contribuit la creşterea
numărului de şomeri, în cadrul cărora nu au avut loc restructurări, ci, din
contră, au cunoscut o importantă dezvoltare după anul 1990 sunt: Fabrica de
lapte şi produse lactate, care a fost privatizată cu certificate de acţionar,
50
devenind „S.C. BRAILACT S.A.”, această unitate şi-a mărit producţia şi a
înregistrat chiar reîncadrări în muncă (angajări) în perioada 1993 – 1994.
Fabrica de confecţii, devenită S.C. BRAICONF S.A. a fost privatizată
cu certificate de acţionar, nu a avut un rol determinant, chiar unul redus
pentru creşterea numărului de şomeri. Alături de aceasta au apărut ateliere,
fabrici de confecţii şi textile, având patroni italieni sau turci. Apariţia
acestora a avut ca efect absorbirea unei ponderi importante de forţă de
muncă feminină.
În concluzie, se remarcă pentru economia oraşului Brăila după anul
1990, o decădere puternică a sectorului industrial, mai ales a unităţilor
industriei grele, concomitent rămân pe loc sau cunosc o oarecare dezvoltare
unităţi ale industriei uşoare (confecţii, alimentară). Comerţul cunoaşte o
dezvoltare importantă, mai apar şi alte activităţi economice industriale, cele
ale sectorului de servicii, dar au o dezvoltare redusă.
Deoarece industria concentra în Brăila peste 60 % din forţa de muncă
brăileană, din populaţia activă ocupată, în urma restructurării masive a
acesteia a luat naştere fenomenul de şomaj. Rata şomajului are valori
îngrijorătoare în oraşul Brăila, depăşind cu mult media pe ţară, acest
fenomen (al şomajului) are implicaţii directe şi în acelaşi timp negativ
asupra proceselor şi fenomenelor sociale (analiza acestui fenomen cu
implicaţiile sale sociale este prezentată în detaliu în cadrul capitolului trei).
51
Capitolul 2
FACTORI DETEMINANŢI AI
COMPORTAMENTULUI SOCIAL
Interpretarea unor fenomene sociale, mai importante din municipiul
Brăila, se bazează pe interpretarea cadrului fizico-geografic şi economicogeografic care a imprimat anumite caractere fenomenelor sociale, transpuse
în comportamente şi analize sociale.
Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico-geografic
scoate în evidenţă situarea regiunii studiate în cadrul reliefului de câmpie,
respectiv Câmpia Brăilei.
Fenomenul social observat cu privire la cadrul natural a fost acela al
migrării populaţiei active spre regiunile învecinate oraşului (pentru
agricultori), mai ales în urma restructurării industriale masive, dar pe de altă
parte se observă şi aglomerarea oraşului ca urmare a apariţiei unor unităţi
industriale mici şi mijlocii, mai ales în domeniul industriei uşoare.
Fenomenul uman şi economico-geografic scoate în evidenţă situaţia
zonei studiate.
Un alt factor deosebit de important în analiza şi determinarea
comportamentului social este piaţa muncii şi industrializarea (respectiv
restructurarea industrială) din municipiul Brăila.
Obiectivele care se impun în scopul menţinerii echilibrului pieţei
muncii sunt:
- integrarea forţei de muncă disponibile
- dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii care să creeze noi
locuri de muncă
- formarea profesională
- aplicarea măsurilor active de combatere a şomajului.
Se impune deci intervenţia unor instituţii specializate care să regleze
funcţionarea pieţei muncii.
Studierea fenomenelor sociale este destul de greu de realizat atunci
când fenomenul se studiază pentru acelaşi popor, dar în condiţii de
guvernare şi de schimbare economică diferită. Se poate spune că şi
comportamentul electoral este unul din factorii determinanţi ai fenomenelor
sociale.
În ceea ce priveşte economia de piaţă, se constată după anul 1989, o
schimbare radicală care duce implicit la o privatizare proastă a
52
întreprinderilor, la o diminuare a locurilor de muncă, la creşterea şomajului
şi implicit la scăderea nivelului de trai. Pentru a înţelege mai bine acest
factor, al determinării şomajului şi scăderii nivelului de trai, o să analizăm
mai mult fenomenul de piaţă a muncii.
Acest concept poate fi definit ca spaţiul economic unde se întâlnesc,
se confruntă şi se negociază liber, crearea şi oferta forţei de muncă. Piaţa
muncii reglementează raporturi de muncă precum: durata zilei de muncă,
condiţii de muncă, drepturi salariale, reconversie şi perfecţionare
profesională, etc.
Între conceptele de cerere şi ofertă de locuri de muncă, şi cerere şi
ofertă de forţă de muncă, există o strânsă corelare, dar în acelaşi timp ele se
constituie în două categorii distincte. Cererea de locuri de muncă, reprezintă
solicitarea de locuri de muncă făcută de posesorii forţei de muncă. Oferta de
locuri de muncă corespunde numărului de locuri de muncă şi este formatată
de deţinătorii de capital (agenţi economici, instituţii) şi reprezintă nevoia de
muncă salarială ce există la un moment dat.
Oferta forţei de muncă şi oferta de muncă corespund numărului de
persoane care doresc să presteze o muncă în anumite condiţii salariale.
Oferta de muncă se formează în decursul unui timp mai îndelungat, timp în
care creşte şi se construieşte fiecare generaţie.
Oferta forţei de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii,
psihologie, etc. Ea depinde de populaţia de vârstă de muncă, care ar putea fi
structurată astfel:
- populaţia inactivă;
- populaţia activă, care la rândul ei se împarte în populaţia activă
ocupată şi şomeri (înregistraţi şi nedeclaraţi).
Piaţa muncii îndeplineşte următoarele funcţii:
- asigură realizarea echilibrului între necesităţile de resurse de
muncă şi posibilităţile pentru acoperirea lor;
- determină orientarea utilizării resurselor de muncă ale fiecărei zone
cu eficienţă crescândă, atât prin repartizarea forţei de muncă pe
profesii şi ramuri, cât şi prin folosirea lor în cadrul fiecărei unităţi;
- determină adoptarea şi aplicarea măsurilor de protecţie socială a
posesorilor de forţă de muncă.
În Brăila, după 1989, piaţa muncii cunoaşte o evoluţie rapidă datorită
schimbărilor economice. Astfel, unele meserii sunt mai puţin solicitate sau
chiar deloc; alte meserii apar noi pe piaţa muncii, datorită ocupaţiilor pe care
agenţii economic le-au solicitat.
Forţa de muncă se confruntă în Brăila pe de o parte cu lipsa locurilor
de muncă, iar pe de altă parte pregătirea profesională pe care o deţin
53
persoanele fără loc de muncă nu corespunde nevoilor beneficiarilor de locuri
de muncă.
În acest sens, un exemplu concludent este faptul că în luna februarie
2001 în oraşul Brăila existau 78 de posturi vacante pentru funcţia de
consilier asistenţă şi 2 posturi pentru funcţia de inspector asistenţă. Pentru ca
aceste posturi să fie ocupate de persoane competente s-a elaborat un program
de formare şi perfecţionare a tinerilor absolvenţi ai unor forme de
învăţământ superioare (cu studii superioare) sau chiar a tinerilor cu studii
medii (absolvenţi de liceu).
În situaţia actuală, economia municipiului Brăila se află într-un proces
de restructurare care va influenţa evoluţia pieţei muncii.
ŞOMAJUL CA FACTOR AL SĂRĂCIEI
Şomajul reprezintă factorul care aduce contribuţia majoră la creşterea
gradului de sărăcie. Trecerea în şomaj este compensată la început de ajutorul
de şomaj, dar numai parţial. Se ştie că ajutorul de şomaj echivalează în
medie (iunie 1994) cu salariul minim pe economie. Prelungirea şomajului
produce o scădere şi mai accentuată a veniturilor. Alocaţia de sprijin care
înlocuieşte după nouă luni ajutorul de şomaj, are un nivel şi mai scăzut (60
% din salariul minim pe economie). După alte 18 luni, alocaţia de sprijin
este suspendată. Şomajul cronic de lung termen reprezintă sursa cea mai
dramatică a sărăciei. În ţara noastră acesta tinde să se extindă; odată cu
intrarea în şomaj, mai bine spus odată cu pierderea locului de muncă,
persoana în cauză are o mică şansă de a-şi găsi un loc de muncă.
Începând cu anul 1993 proporţia şomerilor care au depăşit nouă luni,
trecând pe alocaţie de sprijin, dar şi a celor care au depăşit întreaga perioadă
în care primeau vreun sprijin material, a crescut foarte mult, în prezent
aceste persoane atingând un număr îngrijorător.
SĂRĂCIA ŞI PRAGURILE SĂRĂCIEI
În mod curent sărăcia este definită ca lipsa de mijloace financiare
asigurării unui trai adecvat în raport cu standardele colectivităţii. Există însă
o anumită oscilaţie a termenului de sărăcie între: sărăcie minimă –
desemnată prin ceea ce se cheamă sărăcie absolută şi o limită maximă –
desemnată prin termenul de sărăcie relativă.
54
Sărăcia absolută este reprezentată de inexistenţa unor condiţii minime
de trai, de viaţă: mâncare, îmbrăcăminte, locuinţă, necesare unei simple
supravieţuiri în condiţiile societăţii respective.
Pe termen lung, sărăcia absolută produce degradări biologice,
ireversibile. Sărăcia relativă se defineşte ca inexistenţa nivelului minim de
resurse care asigură o funcţionare normală a persoanei în contextul sociocultural dat. Sub pragul de sărăcie relativă se poate rezista fără o alterare de
durată a capacităţilor de funcţionare socială normală, însă doar o perioadă
limitată de timp.
Pragurile sărăciei permit identificarea incidenţei sărăciei şi a gradului
de sărăcie. Utilizarea gradului de sărăcie furnizează doi indicatori
importanţi: numărul săracilor şi amploarea sărăciei.
CONFIGURAREA SĂRĂCIEI PENTRU DIFERITE
CATEGORII DE POPULAŢIE
Conform studiilor realizate, referitoare la sărăcie – ca fenomen social
şi a standardului de viaţă în oraşul Brăila, s-a constatat că cel mai scăzut
nivel de trai, în termeni uzuali – cel mai prost trăiesc persoanele fără
ocupaţie, şomerii, casnicele, elevii şi studenţii care fac parte din familii cu
un venit modest, dar şi persoanele fără studii sau cu un nivel redus de studii,
aceştia din urmă lucrând ca muncitori necalificaţi, sezonieri (mai ales în
agricultură, construcţii) sau chiar ca zilieri.
Cel mai ridicat nivel de trai îl au patronii, urmaţi la distanţă
apreciabilă de persoanele cu studii superioare, pensionarii, salariaţii,
persoanele cu studii medii (liceu) şi de cei cu care locuiesc în mediul rural.
Se constată că per ansamblu pensionarii nu trăiesc mai rău decât
celelalte categorii, decât persoanele active, ci dimpotrivă, trăiesc mai bine.
Se poate spune chiar, pentru oraşul Brăila, că pensionarii reprezintă o
categorie favorizată de persoane şi asta în primul rând datorită faptului că au
o sursă sigură de venit, dar şi pentru faptul că de cele mai multe ori pensiile
sunt mai mari decât salariul persoanelor active ocupate. Această afirmaţie
este susţinută de analiza gradului de sărăcie asociat grupelor de vârstă.
Copiii şi tinerii trăiesc în familii semnificativ mai sărace decât adulţii
şi în mod special decât vârstnicii. S-a constatat că fiecare copil măreşte rata
sărăciei cu o valoare egală cu 6,6 % din situaţia din situaţia standard.
55
Capitolul 3
DINAMICA RECENTĂ A PROCESELOR ŞI
FENOMENELOR SOCIALE
Scăderea nivelului de trai pentru locuitorii oraşului Brăila a fost
generată de perioada de tranziţie în care se află economia Românei începând
din anul 1989, modificări economice care au dus la extinderea şi agravarea
sărăciei.
Concluziile studiilor făcute converg spre aprecierea că sărăcia est un
fenomen social foarte des întâlnit, având drept urmare amplificarea altor
fenomene sociale, foarte grave cum sunt: creşterea numărului de şomeri,
creşterea infracţionalităţii, scăderea numărului de căsătorii şi creşterea
numărului de divorţuri, scăderea nivelului de educaţie.
În această privinţă am realizat un studiu al comportamentelor sociale,
în municipiul Brăila, pe baza datelor statistice obţinute, dar şi pe bază de
chestionare.
Acest studiu cuprinde mai multe elemente ale comportamentului
social, dar se vor analiza doar concluziile ce au rezultat din acesta cu privire
la sărăcie şi la scăderea nivelului de trai, după anul 1989, în municipiul
Brăila.
Scopul chestionarului este de a culege informaţii pentru a verifica şi
analiza unele caracteristici ale mediului social din Brăila. Acest chestionar
cuprinde următoarele rubrici:
- date demografice – vârsta şi sexul;
- situaţia profesională – pregătire;
- starea socio-economică – venitul lunar şi condiţiile de locuit.
Pentru ca sondajul pe baza chestionarelor să fie cât mai concludent, au
fost acoperite toate cartierele oraşului Brăila şi toate grupele de vârstă şi
clasele sociale din Brăila.
În luna ianuarie 1990 salariul mediu al unui brăilean era de 2.952 lei.
După şapte ani, în decembrie 1997, salariul net crescuse de 318,6 ori,
ajungând la 940.500 lei.
În prima lună a anului 1999, C.N.S. a comunicat că salariul mediu pe
economie este de 1.240.900 lei. Cu toate că din ianuarie 1990 până în
ianuarie 1999 salariul mediu net a crescut de peste 420 de ori, puterea de
cumpărare a brăilenilor a scăzut. Din luna ianuarie până în luna august 1999,
56
salariul mediu net a crescut cu 383.283 lei (35,7%), ajungând la 1.624.183
lei. Această creştere s-a produs în situaţia în care rata inflaţiei în perioada
ianuarie – august 1999 a fost de 38,9 %, iar deprecierea leului în raport cu
dolarul american a fost de 46,44 %, tot în perioada menţionată.
3.1. Şomajul în contextul restructurării economice
Cronicizarea şomajului, ca şi creşterea numărului celor care solicită
pentru prima dată un loc de muncă au determinat sporirea ponderii
şomerilor.
Problema şomajului, a şomerilor este critică în municipiul Brăila, rata
şomajului depăşind în acest oraş cu mult media pe ţară; principala cauză a
acestei situaţii fiind perioada de tranziţie prin care trece economia
românească, respectiv restructurarea industriei, declararea ca falimentare a
unor întreprinderi mici şi mijlocii care absorbeau o forţă de muncă
numeroasă.
La aceste cauze se adaugă, dar în măsură mai mică, creşterea
numărului persoanelor care solicită pentru prima dată un loc de muncă.
Piaţa muncii în municipiul Brăila a fost o piaţă dirijată, ca toate
celelalte pieţe, o piaţă încremenită în tiparul în care modificarea era privită
ca o aberaţie, ca o crimă sau ca un accident de nereparat.
Rata şomajului la nivelul judeţului Brăila a avut o creştere continuă
din anul 1992 – 13,2 % până în anul 1999 – 17,5 %, depăşind cu mult media
pe ţară (11,1% în anul 1999).
Rata şomajului reprezintă raportul dintre numărul şomerilor şi
populaţia activă civilă, această valoare ridicată pe care o are judeţul Brăila
(17,5%) îl situează pe locul trei între judeţele ţării în ceea ce priveşte
numărul şomerilor, astfel încât, putem spune că este unul dintre judeţele
defavorizate, aflate într-o situaţie critică. De aceea se încearcă asigurarea
unei tranziţii rapide şi cu cât mai puţine costuri sociale. Acest lucru
înseamnă reducerea la maxim a perioadei între pierderea unui loc de muncă
şi câştigarea unui nou loc de muncă.
Pentru realizarea acestui proces, este esenţial să existe o strategie
clară, să ştim permanent care sunt profesiile cerute pe piaţă pentru a forma
profesional pe cei care urmează a le exercita şi de asemenea trebuie să ştim
permanent care sunt strategiile dezvoltării economice, regionale şi sectoriale,
pentru că numai aşa vom avea posibilitatea să pregătim oameni care să
lucreze şi să nu ajună la un şomaj de mare durată.
57
Din nefericire, municipiul Brăila se ală într-o situaţie critică în urma
acestui proces de tranziţie economică, putem spune chiar datorită acestei
dezorientări economice, care a avut drept efect creşterea continuă a
şomajului. Specialiştii în economie din Brăila, încearcă tot mai mult la
combaterea eficientă a şomajului sau stimularea ocupării eficiente a locurilor
de muncă. În acest sens, au fost create strategii şi planuri locale de
dezvoltare, bazate mai ales pe atragerea investitorilor străini sau români.
Pentru a evidenţia tot mai bine gravitatea şomajului în municipiul
Brăila, s-au luat în calcul date statistice privind:
- numărul populaţiei în vârstă de muncă, respectiv cei cu vârstă
cuprinsă între 16 şi 59 de ani – bărbaţi, 16 şi 54 de ani – femei;
- numărul mediu de salariaţi (mii persoane);
- numărul mediu de salariaţi pe principalele activităţi economice;
- numărul celor fără un loc de muncă, a şomerilor, cu diferenţierea
pe sexe;
- prin antiteza între numărul persoanelor active şi a celor fără un loc
de muncă s-a ajuns în final la rata şomajului.
Datorită faptului că cea mai mare importanţă o are dinamica recentă a
proceselor şi fenomenelor sociale, în cazul de faţă al şomajului, datele
statistice folosite pentru a reliefa această dinamică sunt corespunzătoare
ultimilor zece ani (1990 – 2000), perioadă în care au avut loc cele mai multe
modificări în plan social.
În ceea ce priveşte numărul populaţiei în vârstă de muncă se constată
o uşoară creştere a acesteia din anul 1990 până în anul 1998, ceea ce
înseamnă creşterea cererii de locuri de muncă.
Dacă în anul 1990, populaţia oraşului Brăila era de 242.595 locuitori
din totalul populaţiei, mai puţin de jumătate erau persoane cu vârstă de
muncă, respectiv 108.566.
În anul 1996, populaţia stabilă a oraşului Brăila cunoaşte o uşoară
scădere, ajungând la 235.243 persoane, din care, mai mult de jumătate sunt
persoane cu vârsta de muncă, respectiv 120.976 de persoane.
În anul 1999, populaţia oraşului însemnează 232.409 persoane (ceea
ce evidenţiază o scădere a numărului de locuitori), din care 122.428 sunt
persoane având vârsta de muncă, rezultă ca mai mult de ½ din locuitorii
oraşului Brăila sunt persoane cu vârsta de muncă.
Această situaţie pune în evidenţă creşterea cererii de locuri de muncă
în condiţiile în care oferta de locuri de muncă în Brăila este aproape nulă,
mai mult decât atât, în perioada 1990 – 2000 au loc disponibilizări masive
ale forţei de muncă, în urma restructurării industriei.
58
Tabel nr.7: Evoluţia numărului populaţiei în vârstă de muncă
Ani
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
Număr
persoane 108.566 115.060 115.318 115.240 116.104 117.474 120.976 121.620 121.929 122.428
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila
Graficul numărul 7
Evoluţia populaţiei în vârstă de muncă
125.000
120.000
115.000
110.000
105.000
100.000
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Creşterea numărului de şomeri şi a ratei şomajului pentru ultimii zece
ani este bine pusă în evidenţă de scăderea numărului mediu de salariaţi, în
municipiul Brăila, în aceeaşi perioadă.
Astfel, din anul 1989 până în anul 1999, numărul mediu de salariaţi a
scăzut continuu, ca urmare a restructurărilor din industrie şi a
disponibilizării, a trecerii în şomaj a unui număr mare de persoane. Dacă în
anul 1989, în oraşul Brăila exista un număr mediu de salariaţi de circa
104.600 persoane, acest număr a scăzut aproape la jumătate în mai puţin de
zece ani, astfel, în anul 1998 numărul mediu de salariaţi din municipiul
Brăila era de 65.426 persoane.
Această scădere foarte mare a numărului de salariaţi se datorează pe
de o parte pensionării unui număr mare de persoane, dar mai ales datorită
închiderii unui număr foarte important de întreprinderi mici şi mijlocii
declarate falimentare, dar care constituiau locul de muncă pentru numeroşi
locuitori ai oraşului Brăila.
Urmărind figura numărul 8 se poate observa clar scăderea numărului
mediu de salariaţi în municipiul Brăila şi implicit creşterea numărului de
persoane rămase fără loc de muncă.
59
Tabel nr. 8: Evoluţia numărului mediu de salariaţi
Anii
Persoane
(mii)
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
104,6
111
103,9
93,9
87
89,7
80
78,6
67,5
67,4
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Figura numărul 8
Evoluţia numărului mediu de salariaţi
120
100
80
60
40
20
0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Analizând tabelul de mai sus se pot determina şi anii când au avut loc
disponibilizări masive ale forţei de muncă, astfel: între anii 1990 – 1991,
numărul mediu de salariaţi a scăzut în Brăila cu circa 7.000 persoane, între
anii 1991 – 1992 cu circa 10.000 persoane. Alte scăderi masive ale
numărului de salariaţi au avut loc între anii 1994 – 1995, cu circa 9.000
persoane, între anii 1996 – 1997, numărul de salariaţi a scăzut cu circa
11.000 persoane. Această evoluţie reliefează clar creşterea numărului de
şomeri în municipiul Brăila şi prin urmare creşterea rapidă a ratei şomajului,
rată ce depăşeşte cu 6%, media pe ţară.
Urmărind evoluţia numărului mediu de salariaţi pe principalele
activităţi economice, în oraşul Brăila se constată ramurile economice care au
devenit neprofitabile şi care au dus la creşterea semnificativă a numărului de
şomeri. În acest scop s-a analizat comparativ situaţia pe doi ani: 1994 şi
respectiv 1998.
60
Tabel nr.9: Numărul mediu de salariaţi din oraşul Brăila pe
principalele activităţi economice 1994
Activitatea Agricultură Construcţii Transport Poştă,
Activităţi Tranzacţii Administraţie Sănătate Alte
economică
comunicaţii financiare imobiliare publică
activităţi
Număr
persoane
6.484
43.793
10774
4.958
6.917
1.080
694
820 5.623
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Graficul numărul 9.
Numărul mediu de salariaţi din oraşul Brăila pe principalele
activităţi economice - 1998
Agricultură
Construcţii
Transport
Poştă, comunicaţii
Activităţi financiare
Tranzacţii imobiliare
Administraţie publică
Sănătate
Alte activităţi
Tabel nr.10: Numărul mediu de salariaţi din oraşul Brăila pe
principalele activităţi economice – 1998.
Activitatea
economică
Număr
Activitatea
economică
Persoane
Agricultură
Industrie
Construcţii
5.105
Activităţi
financiare
907
28.574
Tranzacţii
imobiliare
1.184
5.618
Administraţie
publică
1
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
61
Comerţ,
hoteluri
8.165
Învăţământ
4.513
Transport
4.852
Sănătate
4.733
Poştă,
comunicaţii
1.180
Alte
activităţi
1.251
Graficul numărul 10.
Numărul mediu de salariaţi din oraşul Brăila pe principalele
activităţi economice - 1998
Agricultură
Industrie
Construcţii
Comerţ, hoteluri
Transport
Poştă, comunicaţii
Activităţi financiare
Tranzacţii imobiliare
Administraţie publică
Învăţământ
Sănătate
Alte activităţi
Pentru a înţelege mai bine evoluţia şomajului şi măsurile care trebuie
luate, este necesar să cunoaştem dezvoltarea industrială a oraşului de-a
lungul anilor şi până în prezent.
Ascensiunea industrială a oraşului a început în anii construcţiei
socialismului şi a înregistrat un ritm spectaculos de creştere şi dezvoltare.
Aceasta a dus într-un timp relativ scurt la transformarea oraşului Brăila întrun organism complex industrial – urban.
Modificările profunde s-au produs în toate laturile vieţii materiale şi
spirituale, oraşul analizându-şi sfera de influenţă asupra unui vast teritoriu.
Ca urmare numărul locuitorilor s-a extins continuu, ajungând în prezent la
232.409 persoane. Investiţiile alocate dezvoltării oraşului depăşesc jumătate
din volumul total al judeţului şi au fost folosite în proporţie de circa 89,2%
pentru extinderea activităţilor industriale, astfel că municipiul a ajuns în anul
1970 să concentreze peste 60% din valoarea producţiei globale a judeţului şi
circa 45% din numărul angajaţilor. Principalele ramuri industriale, cele care
au cunoscut o dezvoltare puternică în oraşul Brăila sunt: industria
constructoare de maşini reprezentată prin Şantierul naval şi Întreprinderea de
Utilaj Greu „Progresul”, metalurgia feroasă: se produceau laminate în cadrul
întreprinderilor „Laminorul” – Brăila, industria chimică începe să se afirme
din anul 1978, producând fibre şi fire artificiale, celuloză şi hârtie, în cadrul
Combinatului de fibre şi fire artificiale, şi respectiv al celui de Celuloză şi
62
hârtie (C.F.A. ŞI C.C.H.), industria lemnului, industria alimentară, industria
textilă.
Toate aceste unităţi industriale concentrau peste 60% din forţa de
muncă a municipiului Brăila. Ulterior, după anul 1989, ele au suferit
modificări: unele au fost închise definitiv, fiind declarate nerentabile (de
exemplu S.C. Dunacor S.A. – combinatul de fire şi fibre artificiale), în cazul
altora au fost închise doar anumite secţii – considerate nerentabile, unele au
fost privatizate, fiind cumpărate de investitori străini – mai ales unităţi ale
industriei uşoare: Industria textilă şi Industria de prelucrare a lemnului, altele
se află în curs de privatizare (de exemplu PRONEX - Brăila). În toate din
cazurile prezentate mai sus a avut loc acelaşi fenomen: restructurarea
locurilor de muncă, ceea ce a dus la un număr foarte mare de şomeri.
Studiind cele două tabele care cuprind numărul mediu de salariaţi din
municipiul Brăila, pe principalele activităţi economice se observă că între
anii 1994 şi 1998 cel mai mare număr de şomeri provine din sectorul
industrial unde numărul de salariaţi a scăzut de la 43.793 (1994) la 28.574
salariaţi (1998), numărul persoanelor ocupate în industrie reducându-se
aproape de jumătate. Asemănător este cazul persoanelor ocupate în sectorul
construcţiilor; în acest caz numărul salariaţilor a scăzut la jumătate, de la
10.777 persoane active în 1994 la 5.618 în anul 1998. Un număr important
de şomeri provine din sectorul agricol, al transporturilor, dar şi domeniul
sănătăţii.
Un procent însemnat din forţa de muncă disponibilizată a fost
absorbit ulterior de domenii economice care au cunoscut o dezvoltare mai
mare faţă de perioada precedentă, între aceste domenii o dezvoltare mai
mare au: cel al comerţului, al activităţilor financiare, al tranzacţiilor
imobiliare, al telecomunicaţiilor şi chiar domeniul învăţământului.
În aceste sectoare de activitate numărul salariaţilor a crescut în anul
1998 faţă de 1994, de exemplu: în sectorul comerţului, numărul salariaţilor
aproape s-a dublat, de la 4.958 persoane în anul 1994 la 8.165 salariaţi în
1998,această creştere se datorează în principal apariţiei a numeroşi mici
afacerişti, apariţiei a numeroase puncte comerciale mici şi mijlocii, de tipul
chioşcurilor, buticurilor, etc.
Aceste sectoare de activitate nu au putut însă să ofere suficiente locuri
de muncă, astfel încât numărul şomerilor în municipiul Brăila se menţine
ridicat şi se află în continuă creştere.
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea şi
Formarea Profesională, în cadrul judeţului Brăila numărul şomerilor a
crescut continuu începând din anul 1991 şi până în prezent. Urmărind tabelul
numărul 11, cu graficul aferent, putem observa evoluţia numărului de şomeri
63
din anul 1991 până în anul 1998. Dacă în judeţul Brăila, existau în anul 1991
8.733 şomeri, acest număr s-a triplat până în 1998, şomerii atingând un
număr de 27.728, fiind perioada în care au avut loc cele mai importante
disponibilizări ale forţei de muncă, cele mai importante mutaţii în cadrul
economiei brăilene.
Tabel nr. 11: Evoluţia numărului de şomeri în cadrul judeţului Brăila,
în perioada 1991 – 1998
Ani
Număr total şomeri
din care femei
1991
8.733
14.605
1992
24.826
11.611
1993
20.145
11.231
1994
18.473
11.757
1995
18.378
7.000
1996
13.319
8.740
1997
21.108
8.740
1998
27.728
10.685
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 11.
Evoluţia numărului de şomeri, în judeţul Brăila, în
perioada 1991-1998
30.000
25.000
20.000
15.000
10.000
5.000
0
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
Analizând figura numărul 11 se constată că cel mai mare număr de
şomeri s-a înregistrat în anul 1992, 1977 şi 1998. dacă în anul 1991 şomerii
atingeau un număr de 8.773, în doar un an, până în anul 1992, numărul
acestora aproape s-a triplat, ajungându-se la un număr de 24.826 persoane.
Din anul 1996, numărul şomerilor scade, ajungându-se la un număr de
13.319 persoane fără loc de muncă.
O altă creştere explozivă a numărului de şomeri are loc în anul 1997,
când numărul acestora creşte de la circa 13.000 (1996) până la 21.108
persoane la sfârşitul anului 1997, cifra şomerilor continuă să crească
64
spectaculos, atingându-se un număr de aproximativ 28.000 şomeri, la
sfârşitul anului 1998.
În ceea ce priveşte numărul de şomeri pe grupe de sexe, peste 55%
dintre şomeri sunt femei, iar între anii 1995 şi 1998, situaţia se schimbă,
predominând printre şomeri bărbaţii, numărul acestora reprezentând peste
60% din numărul total al şomerilor (Tabelul nr. 11), cu toate acestea sunt
mai multe femei care vor să muncească.
Un fenomen care se observă în ultima vreme este acela al apariţiei
locurilor de muncă pe o perioadă determinată de timp (de obicei scurtă) şi
acela al creşterii numărului de locuri de muncă temporare. În Brăila,
numărul celor care acceptă o slujbă temporară a crescut foarte mult, în timp
ce numărul celor cu slujbe permanente a scăzut în fiecare an.
Specialiştii consideră că cele două fenomene şi anume apariţia
locurilor de muncă cu timp spaţial şi a locurilor de muncă temporare este un
semn de modernism, un semn care ne arată creşterea flexibilităţii populaţiei
în ceea ce priveşte locul de muncă. Aceste fenomene au fost constatate în
urma aplicării unui chestionar pe un eşantion de 450 de persoane în diferite
cartiere ale municipiului Brăila.
În chestionar s-a pus problema locurilor de muncă pe care le-au avut
respondenţii înainte de 1989 şi după acest an până în prezent.
Astfel, 60% dintre respondenţi şi-au modificat locul de muncă pe care
îl aveau înainte de 1989. Dintre aceştia 40% au făcut-o forţat datorită
restructurării industriei, iar 20% şi-au părăsit locul de muncă fie pentru a-şi
demara propria afacere, fie datorită unor oferte de salarizare mai bune. La
întrebarea „Din ce motive aţi părăsit vechiul loc de muncă?”, mai mult de
80% dintre cei chestionaţi au dat vina pe partidele politice aflate la putere şi
pe lipsa unei reorganizări rapide şi eficiente a economiei.
În ceea ce priveşte părăsirea locului de muncă pe categorii de vârstă,
se constată că tinerii sunt cei care şi-au schimbat cel mai frecvent locul de
muncă, persoanele mature, cu 10-20 de ani vechime în acelaşi loc nedorind
să-şi schimbe serviciul, în principal datorită obişnuinţei, a gradului redus de
adaptare al acestora la noi condiţii de muncă, noi colective, etc.
Un alt fenomen care se constată în municipiul Brăila este acela al
şomajului de lungă durată. Practic peste 50% din persoanele aflate în şomaj
se găsesc în această situaţie de mai mult de 2 ani. Se pare că politica în
domeniul profesional şi în special politica în domeniul salarizării trebuie să
pornească de la productivitate. Trebuie încurajate instituţiile, ratele mici ale
dobânzilor la împrumuturi permiţând astfel creşterea orientării către
investiţii care pot crea la rândul lor locuri de muncă.
65
În ceea ce priveşte numărul persoanelor care au primit diferite tipuri
de ajutoare băneşti, acest număr a crescut şi el odată cu creşterea numărului
şomerilor. Astfel, ajutorul de şomaj echivalează în medie cu salariul minim
pe economie şi se acordă timp de 9 luni. După 9 luni, ajutorul de şomaj este
înlocuit cu alocaţia de sprijin care reprezintă 60% din salariul minim pe
economie. După alte 18 luni este suspendată şi alocaţia de sprijin. Şomajul
pe termen lung reprezintă sursa cea mai dramatică a sărăciei.
Tabel nr.12: Numărul de persoane care au primit diferite tipuri de
ajutoare băneşti în anul 1998
Beneficiari de
Total
din care femei
Ajutor de şomaj şi de integrare profesională
10.283
3.417
Alocaţie de sprijin
10.586
4.367
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Se constată că din cei circa 28.000 şomeri în anul 1998, doar 20.000
dintre aceştia beneficiază de ajutoare băneşti, restul de 8.000 sunt persoane
aflate în evidenţa oficiilor forţelor de muncă, persoane care nu beneficiază
de drepturi băneşti.
În urma analizei datelor statistice obţinute am observat că peste 90%
din numărul şomerilor sunt muncitori şi doar o proporţie redusă din cei cu
studii superioare nu au un loc de muncă (circa 3%), ceilalţi fiind absolvenţi
ai formelor de învăţământ mediu.
Tabel nr.13: Cheltuieli cu protecţia socială a şomerilor în anul 1998,
milioane lei.
Total ţară
Total
Ajutor şomaj
Alocaţie de sprijin
Calificare, recalificare şomeri
Plata absolvenţilor
Ajutor de integrare profesională
Plăţi compensatorii
Alte cheltuieli
5.332.475
1.334.908
497.681
19.212
42.000
200.850
2.303.917
933.907
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
66
Judeţul
Brăila
66.946
27.673
14.306
25
244
4.102
17.837
2.759
Ponderea
judeţului în
total ţară (%)
1,3
2,1
2,9
0,1
0,6
2
0,8
0,3
Se constată la nivelul întregii ţări şi la nivelul municipiului Brăila că
se acordă ajutoare băneşti celor rămaşi fără un loc de muncă, şomerilor, dar
aceste ajutoare sunt acordate pe o perioadă limitată de timp, însă ceea ce este
mai important şi totuşi nu li se poate oferi oamenilor sunt noile locuri de
muncă pe care majoritatea celor aflaţi în această situaţie le doresc cu
disperare. Imposibilitatea de a crea noi locuri de muncă, în antiteză cu
restructurarea locurilor de muncă existente în aproape toate ramurile
economiei brăilene au făcut ca rata şomajului să se menţină ridicată şi să
crească continuu.
Tabel nr. 14: Evoluţia ratei şomajului în Brăila, 1991 – 1999
Anul
Rata şomajului (%)
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
4,6
13,2
11,0
9,9
10,8
8,2
13,5
17,2
17,5
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 14.
Evoluţia ratei şomajului în perioada 1991 - 1999 în
Brăila
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Analizând figura nr.14, se constată pentru municipiul Brăila că cele
mai mari valori ale ratei şomajului s-au înregistrat în anii 1991 – 4,6% şi
1996 – 8,2%, creşteri foarte mari ale raportului dintre numărul şomerilor şi
al persoanelor active ocupate s-au înregistrat în anii 1992, când rata
şomajului a crescut de la 4,6% la 13,2%, în anul 1997, când rata şomajului a
crescut de la 8,2% - 1996 la 13,5 % - 1997, şi în anul 1998 când rata
şomajului a ajuns la valoarea de 17,2 %, cu circa 6% mai mult decât media
67
pe ţară. În concluzie, rata şomajului a oscilat în cei zece ani în jurul valorilor
de 8 – 13%, însă în anul 1998 atinge o valoare îngrijorătoare – 17,5%.
Creşterea îngrijorătoare a numărului de şomeri, a ratei şomajului,
inflaţia economică, salarizarea redusă în raport cu preţurile practicate pe
piaţă sunt factori care au dus la o scădere alarmantă a nivelului de trai,
această scădere a nivelului de trai având un impact deosebit asupra
fenomenelor sociale.
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra fenomenelor
sociale
3.2.1. DIVORŢIALITATEA ŞI REDUCEREA NUMĂRULUI DE
CĂSĂTORII
Urmărind evoluţia numărului de divorţuri între anii 1989 şi 1998 se
observă că numărul acestora a crescut semnificativ în municipiul Brăila.
Principalele cauze care au dus la creşterea numărului de divorţuri
sunt: lipsa locurilor de muncă şi nivelul de trai scăzut, dar şi scăderea
nivelului de civilizaţie, încălcarea codurilor morale.
În urma chestionarului realizat s-a constat că majoritatea
respondenţilor, peste 60%, divorţaţi sau aflaţi în cursul divorţului sunt
persoane care fie nu mai au un loc de muncă, fie una din părţi este arestat
(arestată), un procent însemnat, 20% au divorţat datorită faptului că au fost
trădaţi (trădate). Dintre cei chestionaţi, 30% dintre femei au fost reticente cu
privire la acest subiect au afirmat că oricum ar fi situaţia nu ar divorţa din
cauza copiilor, pentru ca aceştia să aibă ambii părinţi, 35% dintre femei nu
ar divorţa din cauză că încă îşi iubesc partenerii şi în ciuda faptului că nu
trăiesc prea bine alături de ei acceptă situaţia, iar 35% dintre femei nu
divorţează pentru că le este frică de soţii lor. Acestea din urmă sunt în
general femeile maltratate fizic şi psihic de către partener.
Alte motive care generează divorţul, mai ales în rândul tinerilor
căsătoriţi sunt: fie dorinţa de libertate, de independenţă, fie imposibilitatea
asumării răspunderilor pe care le presupune viaţa în doi şi nu în ultimul rând
găsirea unui alt partener (parteneră).
68
Tabel nr. 15: Evoluţia numărului de divorţuri, în municipiul Brăila,
1989, 1994, 1998
Anul
Numărul de divorţuri
1989
1994
1998
Judeţ
646
893
826
Municipiu
599
763
702
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Figura numărul 15.
Evoluţia numărului de divorţuri, în municipiul Brăila,
1989, 1994, 1998
1000,0
800,0
600,0
400,0
200,0
0,0
1989
1994
1998
Analizând figura numărul 15 se constată că numărul divorţurilor a
crescut foarte mult din anul 1989, de la 599 divorţuri la un număr de 763
cupluri divorţate în anul 1994.
Din anul 1994 până în anul 1998 numărul divorţurilor a scăzut,
ajungându-se la 702 cupluri divorţate (1998).
Din anul 1998 până în prezent numărul divorţurilor a început din nou
să crească, dar nu se înregistrează o creştere semnificativă. Avocaţii spun că
în general lumea nu mai optează pentru divorţ, fiindcă această procedură
costă destul de mult, partenerii preferând să rămână doar separaţi.
Contrar aparenţelor care sugerează că „pasionaţii de divorţuri sunt
bărbaţii”, în municipiul Brăila, femeile deţin procentul cel mai mare în ceea
ce priveşte intentarea divorţului. Până în anul 1998, proporţia semnatarilor
era echilibrată între soţi şi soţii, însă în anul 1999 cele mai multe cereri de
divorţ au fost formulate de către femei (61,6%).
În ceea ce priveşte numărul de divorţuri în funcţie de grupa de vârstă a
soţilor se constată pentru municipiul Brăila că cele mai numeroase divorţuri
69
sunt datorate persoanelor cu vârstă cuprinsă între 24 şi 29 de ani, urmate de
grupele de 20 şi 24 de ani, şi 30 – 34 de ani.
Cel mai redus număr de divorţuri se înregistrează în cazul cuplurilor,
a persoanelor cu vârstă sub 20 de ani (dar în acest caz şi numărul căsătoriilor
este extrem de redus), apoi în cazul grupei vârstnice – numărul divorţurilor
este din ce în ce mai redus, ca şi în cazul persoanelor mature, cu vârste
cuprinse între 40 – 54 ani.
În ceea ce priveşte numărul divorţurilor pe medii: urban/rural se
constată că peste 90% din numărul acestora se înregistrează în mediul urban.
Concomitent cu creşterea numărului de divorţuri se remarcă scăderea
continuă a numărului de căsătorii, cauza principală fiind scăderea nivelul de
trai.
Numărul căsătoriilor a scăzut continuu în municipiul Brăila, situaţia
fiind similară la nivelul ţării (figura nr.16).
Tabel nr.16: Evoluţia numărului de căsătorii, 1989, 1994, 1998
Anul
Număr de căsătorii în judeţul Brăila
Număr de căsătorii în mediul urban
1.989
3.183
2.138
1.994
2.820
1.792
1998
2.595
1.775
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 6.
Evoluţia numărului de căsătorii, 1989 1998
4.000
3.000
2.000
1.000
0
1.989
1.994
1998
În ceea ce priveşte numărul de căsătorii pe grupe de vârste se remarcă
pentru Brăila faptul că cel mai mare număr de căsătorii se înregistrează în
cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20-24 ani, urmată de categoria de
vârstă 25 – 29 de ani; cel mai mic număr de căsătorii se realizează în cazul
persoanelor cu vârste de peste 35 de ani.
70
În ceea ce priveşte numărul de căsătorii pe medii urban/rural se
remarcă un echilibru care s-a menţinut constant din anul 1989 până în 1998.
Concluzia este că scăderea numărului de căsătorii şi creşterea
îngrijorătoare a numărului de divorţuri se datorează în primul rând
neajunsurilor, scăderii nivelului de trai, dar şi datorită democraţiei, libertăţii
căpătate după anul 1989, democraţie înţeleasă greşit de foarte multe
persoane.
3.2.2.Starea de sănătate a populaţiei
DIAGNOSTICUL GRADELOR ŞI FORMELOR DE SĂNĂTATE
Diagnosticul de sănătate nu este uşor de stabilit nici în cazul în care
nu se găseşte vreun semn de boală şi nici în cazul în care toate datele culese
se încadrează în limitele normalului şi sunt puse în evidenţă criteriile
pozitive, morfo-funcţionale şi comportamentale corespunzătoare.
Trecerea limitei de la starea de sănătate la cea de boală, existenţa unor
boli cronice care evoluează, limitele foarte largi ale normalului subliniază
relativitatea diagnosticului de sănătate.
Definiţia O.M.S. la care apelăm foarte des priveşte sănătatea ca pe o
stare de bine biologic, mental şi social, referindu-se la o sănătate ideală.
Meritul ei este acela că atrage atenţia asupra unităţii tridimensionale, adică
bio-psiho-sociale a individului, de care trebuie să ţinem seama în ecuaţia
diagnosticului de sănătate.
De aceea, sănătatea reprezintă nu numai o proprietate a vieţii
organismice a individului ci şi o consecinţă a relaţiilor sale cu un mediu
fizic, biologic şi social în care trăieşte.
Sănătatea este pe de o parte rezultatul unui proces complex între
forţele de apărare şi forţele de agresiune exercitate de diferiţi factori
patogenici.
În procesul de tranziţie de la starea de sănătate la starea de boală se
pot pune în evidenţă o serie de etape intermediare de sănătate. Există
următoarele stări de sănătate:
- starea de sănătate ideală – reprezintă mai mult un deziderat decât o
realitate concretă;
- starea de sănătate deplină – este caracterizată de absenţa factorilor
subiectivi şi obiectivi de boală, de absenţa factorilor de risc şi de încadrarea
tuturor datelor culese în limitele medii ale normalului, fără a atinge
extremele;
71
- starea de sănătate satisfăcătoare – caracterizată ca şi starea de sănătate
deplină, de absenţa oricăror elemente subiective sau obiective de boală;
- starea de sănătate îndoielnică – se caracterizează prin prezenţa factorilor
de risc; este stadiul preclinic;
- starea de sănătate subminată – caracterizată de prezenţa unor leziuni
biochimice şi anatomice minime care nu pot fi descoperite decât cu ajutorul
unor investigaţii de mare fineţe;
- starea de sănătate compromisă – este stadiul manifest în care apar
modificări clinice, biochimice şi morfologice;
- starea de sănătate pierdută apare atunci când leziunile biochimice şi
anatomopatologice devin ireversibile şi invalidante.
INDICATORII STĂRII DE SĂNĂTATE ŞI INDICATORII DE
OCROTIRE A SĂNĂTĂŢII
Starea de sănătate a populaţiei cumulează influenţe mai mult sau mai
puţin îndepărtate, directe sau indirecte ale modului de viaţă, motiv pentru
care acest aspect are o importanţă majoră în aprecierea nivelului de trai atins
de o anumită colectivitate.
Pentru aprecierea condiţiilor materiale ce influenţează starea de
sănătate, a influenţei factorilor social – economici şi sanitari, în analiza
nivelului de trai a municipiului Brăila se foloseşte un sistem de indicatori,
grupaţi în funcţie de aspectele specifice pe care le sesizează:
a). Indicatorii accesibilităţii populaţiei la asistenţa sanitară urmăresc să
identifice suportul material al ocrotirii sănătăţii.
În acest sens am urmărit evoluţia numărului de unităţi sanitare
(spitale, policlinici dispensare, cabinete medicale, farmacii, etc.), a
numărului de paturi în spitalele din oraşul Brăila, a numărului de medici şi
personal mediu sanitar, luând ca ani de referinţă: 1992, 1995, 1997 şi 1998.
Tabel nr. 17: Evoluţia numărului de unităţi sanitare din sectorul public
Ani
Spitale
Policlinici
Dispensare medicale
Farmacii
Creşe
Leagăne
1992
4
10
67
18
2
1
1995
4
9
56
14
4
1
1997
4
9
47
6
4
1
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila
72
1999
4
9
35
6
4
1
Graficul numărul 17.
Evoluţia numărului de unităţi sanitare din sectorul
public
80
Spitale
60
Policlinici
40
Dispensare
medicale
Farmacii
20
Creşe
Leagăne
0
1992
1995
1997
1999
Acestor unităţi sanitare care aparţin sectorului public li se adaugă
începând din anul 1992 alte unităţi sanitare care aparţin sectorului privat.
Acestea din urmă au apărut într-un număr semnificativ, au o mare dezvoltare
începând cu anul 1995.
Urmărind evoluţia numărului de unităţi sanitare care aparţin
proprietăţii publice se constată o scădere a numărului acestora.
Analizând pe tipuri de unităţi sanitare se observă că numărul spitalelor
în municipiul Brăila a rămas acelaşi „4” din anul 1975 până în prezent.
Datorită creşterii nevoilor de asistenţă sanitară şi datorită grijii mereu
sporite pentru condiţii optime de asistenţă medicală au fost înfiinţate până în
anul 1989 numeroase dispensare de întreprinderi care permiteau o rapidă
accesibilitate a oamenilor la asistenţa medicală şi în egală măsură, o mai
bună urmărire a stării de sănătate a colectivelor de muncitori. Aceste
dispensare mai funcţionează şi astăzi în cadrul unităţilor industriale care nu
au fost închise.
Apariţia acestor dispensare a dus la creşterea semnificativă a
numărului acestor tipuri de unităţi sanitare până în anul 1989, după acest an,
numărul dispensarelor a scăzut treptat în municipiul Brăila astfel: în anul
1992 numărul dispensarelor medicale era de 67, numărul acestora a scăzut
până la 56 în anul 1995, iar în anul 1999 numărul dispensarelor medicale a
73
scăzut până la 35. Se constată că în doar şapte ani dispensarele medicale din
Brăila şi-au redus numărul cu 32 unităţi.
În ceea ce priveşte numărul de farmacii de stat, acesta a scăzut foarte
mult rămânând un număr de 6 farmacii în anul 1999.
În acest cadru este demn de relevat grija care se acordă ocrotirii
sănătăţii copilului, este domeniul în care salturile de dezvoltare din punct de
vedere al bazei materiale, dar şi a calităţii asistenţei depăşeşte media
celorlalte realizări din domeniul ocrotirii sănătăţii. În acest sens în
municipiul Brăila a crescut numărul de creşe de la 2 (1992) la 4 începând cu
anul 1994, ele funcţionând şi în prezent. În Brăila funcţionează şi un leagăn
pentru copii abandonaţi, o policlinică pediatrică.
Acestor unităţi sanitare li se adaugă cele din sectorul privat. Încă din
anul 1992 au apărut astfel de unităţi, mai ales în domeniul farmaceutic, însă
acestea sunt puţin accesibile oamenilor de rând, muncitorilor, cu atât mai
puţin celor fără loc de muncă.
Astfel, din anul 1990 până în anul 1995 au apărut în municipiul Brăila
22 de cabinete medicale, 33 de cabinete stomatologice şi 33 de farmacii.
Între anul 1995 şi anul 1997, numărul unităţilor sanitare private a
crescut foarte mult, au apărut încă: 20 de cabinete medicale, 22 de cabinete
stomatologice, 3 farmacii. Alături de acestea au mai apărut: 7 laboratoare
medicale, 19 laboratoare tehnico-dentare, 6 puncte farmaceutice, 5
policlinici şi 4 depozite farmaceutice.
În numai 2 ani, până în 1999 au apărut noi unităţi sanitare private,
astfel încât la sfârşitul anului 1999, în municipiul Brăila existau în domeniul
proprietăţii private 50 de cabinete medicale, 53 de cabinete stomatologice, 9
laboratoare medicale, 18 laboratoare tehnico-dentare, 41 de farmacii, 5
puncte farmaceutice, 2 policlinici, 3 depozite farmaceutice.
Din 1995 a apărut şi o cantină de ajutor social cu un număr de 702
locuri, însă numărul de locuri a scăzut continuu, ajungând în 1998 la 300 de
locuri.
În ceea ce priveşte evoluţia numărului de paturi din unităţile sanitare
se constată o scădere uşoară a numărului acestora, astfel din 1980 numărul
s-a redus cu 800 de paturi.
Tabel nr.18: Evoluţia numărului de paturi din unităţile sanitare
Ani
Număr de paturi
1.980
3.200
1990
2.900
1995
2.585
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila.
74
2000
2.471
Reducerea numărului de paturi din unităţile sanitare, mai ales a celor
din spitale, a determinat în multe cazuri situaţii neplăcute, numeroşi bolnavi
care necesitau îngrijiri medicale în cadrul spitalelor nu au dobândit această
îngrijire medicală datorită numărului redus de paturi, în acest caz se pune în
pericol sănătatea, viaţa oamenilor.
Pentru o imagine complexă şi completă a reţelei de unităţi sanitare din
municipiul Brăila, menţionăm faptul că aici există şi o staţie judeţeană de
salvare, un centru judeţean de recoltare şi conservare a sângelui şi un centru
judeţean sanitar antiepidemic.
În ceea ce priveşte numărul de medici din municipiul Brăila se
constată a creştere a acestuia din anul 1960 până în nul 1990. după anul
1990, numărul medicilor a scăzut. Astfel de la un număr de 282 de medici în
anul 1960 s-a ajuns la un număr de 553 medici în 1990. Numărul medicilor a
scăzut de la 553 în anul 1990 până la 395 în anul 1997, numărul medicilor a
crescut uşor până în anul 2000, ajungându-se la 436.
În municipiul Brăila, primul medic a activat în 1832, Domenico
Fabriciu (italian despre care magistrul Brăilei spune că „este un om foarte
învăţat în meşteşugul doctoricesc şi cu diplomă de academie”). Acestuia i-au
urmat alţi câţiva medici care s-au remarcat prin prodigioasa lor activitate
practică şi ştiinţifică: Alcibiade Tavernier, Constantin Hepites (întemeietorul
primei farmacii româneşti), Pană Gherasim (vicepreşedintele Consiliului
Naţional de Igienă), Caludi Vincente (numit din 1865 medic al spitalului
care luase fiinţă încă din 1844), etc.
Tabel nr.19: Evoluţia numărului de medici în municipiul Brăila
Ani
1960
1965
1970
1975
1980
1985
1990
1995
2000
282
316
418
453
542
543
553
431
436
Numărul de medici
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila.
Graficul numărul 19.
Evoluţia numărului de medici în Brăila, 1960 - 1990
600
500
400
300
200
100
0
1960
1965
1970
1975
1980
75
1985
1990
1995
2000
În ceea ce priveşte dinamica personalului medico-sanitar, numărul
acestuia s-a redus din anul 1990 până în anul 2000 cu circa 200 de persoane.
b)Indicatorii stării de sănătate. Conform definiţiei OMS, starea de sănătate
este echivalentă cu starea de bine general, fizic, psihic şi social. Această
definiţie este suficient de cuprinzătoare pentru a surprinde cele mai variate
aspecte ale stării de sănătate.
Statistica din Brăila urmăreşte mai ales evoluţia numărului de decese
pe cauze de deces, se constată astfel că cel mai mare număr de decese s-a
datorat bolilor infecţioase şi parazitare (tuberculoză, hepatită virală, gripă,
dizenterie, sifilis, boli diareice acute, etc.); bolilor de nutriţie, metabolism,
endocrine; boli ale sistemului nervos, ale aparatului circulator; numeroase
decese s-au datorat leziunilor traumatice, otrăvirilor, etc.
Creşterea numărului unor astfel de îmbolnăviri şi a numărului de
decese cauzate de aceste boli pune clar în evidenţă scăderea nivelului de trai
în municipiul Brăila.
Tabel nr.20: Decedaţi pe cauze de deces 1992 – 1998
Ani
Boli infecţioase şi parazitare
Tuberculoză
Boli de nutriţie, metabolism, endocrine
Tulburări mentale şi de comportament
Boli ale sistemului nervos
Boli ale aparatului respirator
Leziuni, traumatisme, otrăviri
1992
38
26
62
24
6
319
234
1993
46
36
44
54
5
226
238
1994
66
43
43
29
29
230
288
1995
93
61
23
7
24
172
331
1996
86
47
36
14
41
278
340
1997
57
47
43
35
49
226
281
1998
77
54
44
26
33
213
303
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Analizând tabelul numărul 20 se constată o creştere continuă a
numărului de decese din anul 1992 până în anul 1998.
Numărul deceselor cauzate de boli infecţioase şi parazitare a crescut
de la 38 în anul 1992 până la 77 în anul 1998. Cel mai mare număr de decese
cauzate de aceste boli s-a înregistrat în anul 1995, 93.
În ceea ce priveşte numărul de decese cauzate de tuberculoză se
remarcă o creştere a acestora de la 26 decese în anul 1992 până la 54 în anul
1998, maximul fiind atins în anul 1995 – 61 decese cauzate de tuberculoză,
motivul principal al acestei creşteri fiind poluarea tot mai accentuată, dar şi
scăderea nivelului de trai şi al sărăciei.
76
Graficul numărul 20.
Decedaţi pe cauze de deces între anii 1992 - 1998
400
Boli infecţioase şi
parazitare
Tuberculoză
350
300
250
Boli de nutriţie,
metabolism, endocrine
Tulburări mentale şi de
comportament
Boli ale sistemului nevos
200
150
100
50
19
92
19
93
19
94
19
95
19
96
19
97
19
98
0
Boli ale aparatului
respitator
Leziuni,
traumatisme,otrăviri
Numeroase decese cauzate de boli de nutriţie, metabolism, endocrine
se datorează în primul rând imposibilităţii unui număr mare de persoane din
Brăila de a se hrăni corespunzător, lipsa banilor, sărăcia atingând limita
extremă.
Îngrijorător a crescut numărul deceselor cauzate de tulburările de
comportament, de boli ale sistemului nervos; dacă în anul 1992 s-au
înregistrat 6 decese cauzate de boli ale sistemului nervos, în anul 1998
numărul acestora a crescut până la 33, maximul fiind atins în anul 1997 când
s-au înregistrat 49 de decese cauzate de boli ale sistemului nervos. Creşterea
numărului de astfel de îmbolnăviri se datorează în principal stării de stres în
care trăiesc oamenii ca urmare a pierderii locului de muncă, datorită
existenţei lor sub limita normalului, ei nu îşi mai pot asigura necesităţile de
bază: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, iar tratamentul medical devine pentru
aceştia un lux. Legat de această situaţie se remarcă creşterea numărului de
decese determinate de sinucideri, de leziuni traumatice.
În concluzie, această situaţie dramatică se datorează scăderii nivelului
de trai, accentuării sărăciei, fenomen care afectează un număr tot mai mare
de persoane din oraşul Brăila, lipsa igienei este un factor important în
determinarea şi apariţia unor astfel de boli, o altă cauză ar putea fi scăderea
77
numărului de cadre medicale în comparaţie cu numărul bolnavilor care
cunoaşte o creştere rapidă.
Cele mai multe dintre aceste boli, ca şi majoritatea numărului de
decese cauzate de aceste boli se înregistrează în rândul populaţiei sărace, cu
un nivel de trai extrem de scăzut.
Acesta este un fenomen social întâlnit nu doar în România, ci şi în
ţările slab dezvoltate sau care sunt în curs de dezvoltare.
c). Indicatorii bilanţului vital al populaţiei. Aceştia se referă în principal la
indicatorii demografici utilizaţi în caracterizarea mişcării naturale şi în
caracterizarea altor indicatori sintetici calitativ. Dintre aceştia amintim:
- rata generală a natalităţii – fertilitatea;
- rata generală şi specifică de mortalitate;
- sporul natural al populaţiei;
- speranţa de viaţă la naştere;
- durata medie a vieţii active.
Aceşti indicatori au fost prezentaţi detaliat în capitolele anterioare,
nivelul acestora oferind o imagine concludentă a stadiului de dezvoltare şi a
condiţiilor de viaţă de care dispune o naţiune sau în cazul nostru, municipiul
Brăila.
FERTILITATEA POPULAŢIEI
Rata natalităţii este unul din indicatorii de maximă generalitate utilizat
în caracterizarea intensităţii fenomenului. Mărime relativă de intensitate, rata
generală a natalităţii nu asigură însă, prin conţinutul elementelor sale,
comparabilitatea descrierii absolut reale a fenomenului.
Masa născuţilor vii, într-o anumită perioadă de timp, este pusă în
legătură cu efectivul mediu al populaţiei, este evident faptul că nu întreaga
populaţie este implicată în procesul de reproducere, prin intermediul
născuţilor vii, ci numai o parte a colectivităţii umane, aceia care alcătuiesc
aşa numitul „contingent fertil”.
Contingentul fertil cuprinde populaţia masculină în limitele de vârstă
18 – 54 de ani şi populaţia feminină în vârstă de 15 – 49 de ani. Rata
generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul născuţilor vii de
unul din factorii determinanţi, care condiţionează potenţialul intrărilor în
sistemul populaţie – dimensiunea contingentului fertil feminin.
78
STAREA DE SĂNĂTATE ÎN RELAŢIE CU STILUL DE VIAŢĂ
Consumul de alcool. În realizarea acestui studiu am conceput o
cercetare pe un eşantion cuprinzând 450 de subiecţi, de ambele sexe, din
toate cartierele municipiului Brăila, cu vârste cuprinse între 10 – 75 de ani.
S-au elaborat trei chestionare: unul pentru subiecţi din grupele de
vârstă 10 – 14 ani şi 15 – 19 ani, cu un număr redus de itemi (de identificare
a fenomenului şi de frecvenţă) şi două chestionare pentru subiecţii din
grupele de vârstă cuprinse între 19 – 75 de ani.
Chestionarele au fost elaborate pe baza următorilor indicatori:
frecvenţa consumului de alcool pe categorii de băutori, cantitatea de băuturi
alcoolice consumate (litri sau echivalent pahare), preferinţele pentru tipuri
de băuturi, tendinţa consumului în unităţi de timp determinate, consumurile
în localurile publice şi frecvenţa lor. S-au mai folosit indicatori de natură
demografică: vârsta, sex, statut marital şi socio-economic, ocupaţii, venituri,
nivel de instruire, indicatori de sănătate. Fiecare chestionar a cuprins
întrebări cu indicarea variantelor de răspuns.
INTERPRETAREA REZULTATELOR
Tabel nr.21: Consumul de băuturi alcoolice (vin, bere ţuică, şi alte
băuturi) în oraşul Brăila şi în România (litri/an/persoană)
1998
Salariaţi
Brăila
Ţară
4,1
3,5
Ţărani
Brăila Ţară
5,7
5,6
1999
Salariaţi
Pensionari
Brăila
Ţară
Brăila
2,3
3,8
5
Ţărani
Pensionari
Ţară Brăila Ţară
4,6
5,9
6
Brăila
Ţară
2,4
3,9
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila
Putem spune că în ceea ce priveşte consumul pe categorii de băutori,
avem următoarea situaţie:
- consumul mediu de spirtoase în oraşul Brăila, în anul 1998 este de
6 litri/an/persoană;
- consumul mediu de vin este de 30 litri/an/persoană, consum relativ
mic dacă ne gândim că în judeţul Vrancea, consumul de vin este de
48,5/an/persoană;
- consumul mediu de bere în oraşul Brăila este de 45,5
litri/an/persoană.
În concluzie, datele statistice ale consumului mediu anual ne indică
pentru oraşul Brăila un consum mai mare faţă de media pe ţară.
79
CONSUMUL DE DROGURI LEGALE/ILEGALE
În anul 1998 s-a efectuat un sondaj în rândul elevilor de liceu pe baza
unui chestionar anonim pentru a testa cunoştinţele, interesul şi reacţia lor
faţă de droguri, precum şi măsura în care , eventual, au intrat în contact cu
fenomenul. Având un caracter orientativ, sondajul a fost efectuat pe un lot
de 200 de elevi din câteva licee brăilene, fără a ne propune un eşantion
sociologic reprezentativ pe întreaga categorie de elevi de liceu din municipiu
Brăila. Sondajul s-a dovedit util deoarece m-am edificat asupra problemelor
pe care trebuie să le abordăm concret.
Astfel, am constatat că din punctul nostru de vedere, majoritatea
elevilor nu apreciază în mod corect ce sunt drogurile. Aceştia exclud de
exemplu alcoolul şi tutunul, rezumând problematica la consumul aşa-ziselor
droguri „tari” despre care de asemenea nu au cunoştinţe concrete.
Întrebaţi dacă au avut curiozitatea sau ocazia de a consuma un drog,
15 elevi au răspuns cu da, marijuana sau haşiş.
Aceasta este singura întrebare care ne indică un posibil consum de
droguri. Deoarece nu am cules informaţii suplimentare, cum ar fi: frecvenţa,
durata consumului sau locul unde se consumă şi cum, evident nu putem
trage concluzia că am avea de-a face cu cazuri de toxicomanie.
FUMATUL
Informaţiile furnizate în continuare sunt dintr-un ziar local al
municipiului Brăila, unde în anul 1999 a fost prezentat un studiu asupra
atitudinii pe care o adoptă tinerii faţă de fumat. Studiul este realizat pe un lot
de elevi dintr-un liceu brăilean, fiind realizat datorită creşterii îngrijorătoare
a numărului de tineri fumători.
Tabel nr.22: Determinarea numărului de fumători din municipiul
Brăila
An şcolar 1995 - 1996
Liceul
Nicolae
Bălcescu
Clasa a IX-a
Clasa a X-a
Clasa a XI-a
Clasa a XII-a
An şcolar 1998 - 1999
Număr elevi
Procente Număr elevi
Procente
intervievaţi Fumători din total intervievaţi Fumători din total
100
8
8
100
14
14
100
14
14
100
25
25
100
24
24
100
30
30
100
18
18
100
35
35
80
La întrebarea din chestionar: „Fumatul este o tentaţie pentru tineri mai
ales când sunt în grup?”, 70 dintre tinerii chestionaţi au afirmat că sunt de
acord cu acest lucru. Influenţa grupului şi presiunea lui asupra nefumătorilor
în vârstă de 14 – 17 ani, este foarte mare.
Tinerii ştiu în proporţie de peste 90% care sunt substanţele dăunătoare
organismului, substanţe conţinute în ţigară, cu toate acestea un număr
impresionant de tineri liceeni din oraşul Brăila sunt fumători. Absolut toţi
ştiu că fumatul pasiv este dăunător pentru sănătatea persoanelor
nefumătoare. Mai mult de 65% dintre tineri consideră că este corect ca
adolescenţii să încerce să fumeze, motivaţia – vor părea mai maturi, mai
duri, mai interesanţi. Unii tineri au o concepţie demnă de semnalat,
interesantă, ei consideră că fiecare persoană are cel puţin un viciu, şi spun ei,
este de preferat ca acest viciu să fie fumatul, care este mai puţin distructiv
decât altele, cum ar fi: alcoolul, consumul de droguri, etc.
În ceea ce priveşte răspunsurile tinerilor privind consecinţele
fumatului: 98% ştiu că fumatul este factor de îmbolnăvire în bolile cardio –
vasculare, 99% ştiu că gudronul se depozitează pe plămâni, fiind una din
cauzele principale ale apariţiei cancerului pulmonar. Tineri au curiozitatea
de a încerca să fumeze în jurul vârstei de 14 – 16 ani.
3.2.3. Participarea la procesul educaţional şi de instruire
Învăţământul contribuie pe termen lung la dezvoltarea economică a
ţării, stimulează progresul economic şi social şi favorizează în ultimă
instanţă ridicarea standardului de viaţă al populaţiei. Aceasta cu condiţia ca
învăţământul de toate gradele să fie bine dimensionat, raţional, organizat,
adaptat în mod corespunzător la nevoile prezente şi viitoare ale societăţii şi
condus cu competenţă profesională.
Studierea aspectelor legate de procesul de instruire presupune
utilizarea unui sistem de indicatori care se referă pe de o parte, la baza
materială a învăţământului şi cadrele didactice disponibile, iar pe de altă
parte, la activitatea de educaţie şi instruirea propriu-zisă, prin urmărirea pe
forme de învăţământ a populaţiei ce urmează cursurile şcolilor de diverse
grade, ca şi a numărului anual de absolvenţi.
A). Indicatorii bazei materiale şi factorii care influenţează procesul
de învăţământ.
Se referă la numărul şi capacitatea unităţilor de învăţământ de toate
tipurile, gradul mediu de încărcare a unităţilor de învăţământ, gradul de
dotare al unităţilor (laboratoare, ateliere, aparate, etc.), numărul cadrelor
didactice, numărul unităţilor de asistenţă şcolară, cheltuielile pentru
81
învăţământ finanţate de la bugetul de stat per total şi în medie pe elev sau
student.
Pentru a arăta aceşti indicatori şi modul cum ei sunt repartizaţi în
municipiul Brăila s-au realizat câteva tabele.
Tabel nr.23: Reţeaua principalelor forme de învăţământ
Grădiniţe
Anul
1995/1996
1997/1998
1998/1999
Şcoli
generale
Şcoli post
liceale şi
profesionale
Licee
Facultăţi
Număr
62
32
17
23
2*
Personal
didactic
Număr
417
1459
984
140
64
61
33
18
24
2
Personal
didactic
Număr
393
1629
1062
126
70
61
32
18
25
2
370
1515
1069
145
71
Personal
didactic
*inclusiv învăţământul particular
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Brăila
Graficul numărul 23.
Numărul de unităţi de învăţământ
70
60
50
40
30
20
10
0
Grădiniţe
Şcoli generale
Licee
Şcoli postliceale,
prefesionale
Facultăţi
1995/1996
1997/1998
82
1998/1999
Graficul numărul 23’.
Numărul de cadre didactice
2000
1500
Grădiniţe
1000
Şcoli generale
Licee
500
Şcoli post liceale,
profesionale
Facultăţi
0
1995/1996 1997/1998 1998/1999
Analizând tabelele de mai sus se poate observa că numărul unităţilor
de învăţământ a crescut, crescând în acelaşi timp şi numărul personalului
didactic; în municipiul Brăila gradul de dezvoltare a învăţământului fiind
relativ mare în comparaţie cu alte oraşe ale ţării.
Învăţământul, privit ca activitate de educare şi formare profesională ni
se înfăţişează în două ipostaze diferite, însă indisolubil legate între ele: pe de
o parte ele apare ca un act de transmitere – recepţie a cunoştinţelor,
informaţiilor, iar pe de altă parte ca un proces îndelungat de stocare a
cunoştinţelor şi apoi de valorificare treptată a acestora.
Altfel spus, pe termen scurt învăţământul reprezintă o activitate
consumatoare de venit naţional, iar pe termen lung, ca un proces
investiţional în resurse umane. Costurile învăţământului în municipiul
Brăila diferă în funcţie de gradul de cuprindere a populaţiei şcolare, de
durata studiilor şi felul lor, etc. Pentru municipiul Brăila, ca şi pentru
întreaga ţară se remarcă un nivel redus al cheltuielilor pentru învăţământ,
finanţate prin resurse publice. Resursele financiare publice destinate
învăţământului au scăzut continuu, Brăila, alături de România, se află printre
oraşele, respectiv ţările cu cel mai mic efort financiar.
Revenind la numărul unităţilor de învăţământ din oraşul Brăila se
constată că există un număr suficient de grădiniţe, şcoli generale, licee de
toate tipurile, după cum urmează: 5 licee teoretice, 1 liceu agricol, unul
economic, o şcoală normală (liceu pedagogic), un liceu de artă, un liceu de
educaţie fizică, 8 licee cu profil industrial.
83
În Brăila există doar două instituţii de învăţământ superior, una
aparţinând Universităţii Dunărea de Jos – Galaţi, cealaltă s-a înfiinţat în anul
1995 – 1996 şi este particulară; de aceea în cazul studenţilor se remarcă o
migrare a acestora pentru realizarea sau continuarea studiilor, fie în
Bucureşti, fie în alte oraşe mari ale ţării, iar Brăila nu poate fi considerat
oraş universitar.
În Brăila funcţionează şi unităţi ale învăţământului special pentru
persoanele cu deficienţe: fizice, mentale, vizuale, neuropsihice, cu handicap
sever, etc.
Tabel nr.24: Unităţi din învăţământul special, în municipiul
Brăila şi numărul minorilor cu deficienţe
1995
1996
1997
1998
Ani
Număr
persoane
Număr
unităţi
1383
4
1380
4
1262
4
1269
4
80
1
75
1
63
1
80
1
803
2
822
2
791
2
765
2
500
1
483
1
408
1
424
1
Total
Grădiniţe
Şcoli primare
şi gimnaziale
Şcoli
profesionale
Număr Număr Număr Număr Număr Număr
persoane unităţi persoane unităţi persoane unităţi
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
În privinţa unităţilor de învăţământ special din municipiul Brăila se
constată că ele sunt în număr de 4, între care o grădiniţă, 2 şcoli primare şi
gimnaziale şi o şcoală profesională, toate pentru persoane cu deficienţe.
B).Indicatorii care caracterizează procesul de învăţământ.
Se referă la numărul elevilor, studenţilor, numărul de absolvenţi ai
învăţământului de toate gradele, numărul de elevi înscrişi în învăţământul
special, pentru copii cu deficienţe. În ceea ce priveşte această categorie de
indicatori, putem spune că municipiul Brăila dispune de un număr relativ
mare de elevi şi de studenţi, aceştia din urmă îşi realizează studiile în oraşele
universitare mari: Bucureşti, Iaşi, Cluj, etc.
Tabel nr.25: Numărul persoanelor înscrise în diferite forme de
învăţământ în municipiul Brăila
Unităţi
Elevi înscrişi
1995/1996
1997/1998
1998/1999
Grădiniţe
6.621
5.255
5.358
Şcoli
generale
27.541
27.906
26.839
Licee
11.794
11.373
10.488
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
84
Şcoli
profesionale,
postliceale
5.370
5.040
5.254
Facultăţi
1.804
1.646
1.530
Analizând tabelul numărul 25 se constată scăderea semnificativă a
persoanelor înscrise în toate formele de învăţământ din municipiul Brăila,
astfel: în anul 1995/1996 în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar
(grădiniţe) erau înscrişi 6.621 de copii, numărul acestora a scăzut până la
5.358 în anul 1998/1999; în cadrul şcolilor generale numărul de elevi înscrişi
a scăzut de la 17.571 (anul şcolar 1995/1996) până la 26.839 (anul şcolar
1998/1999).
În licee, numărul persoanelor înscrise era în anul 1995/1996 de circa
11.794 elevi, numărul acestora a scăzut până la 10.488 elevi înscrişi în anul
1998/1999. Această situaţie este caracteristică şi pentru celelalte forme de
învăţământ: şcoli profesionale sau postliceale, facultăţi, unităţi de
învăţământ special; şi în cazul acestora numărul de persoane înscrise a
scăzut semnificativ.
Această situaţie se datorează pe de o parte natalităţii scăzute, a
sporului natural negativ, care duc în final la fenomenul de îmbătrânire
populaţiei, iar pe de altă parte se datorează scăderii nivelului de trai, a
sărăciei accentuate cu care se confruntă o bună parte a locuitorilor oraşului
Brăila, multe familii sărace, cu mulţi copii, fiind în imposibilitatea de putea
întreţine copiii la şcoală.
În privinţa absolvenţilor din învăţământul de toate gradele se constată
pentru oraşul Brăila că numărul acestora este mult mai mic decât al
persoanelor înscrise în aceste forme de învăţământ, ceea ce se explică prin
faptul că numeroşi elevi renunţă la şcoală, la procesul educaţional şi de
instruire, în principal pentru a munci, şi asta datorită faptului că părinţii nu-i
mai pot întreţine.
Tabel nr.26: Structura populaţiei şcolare din învăţământul de
toate gradele, pe tipuri de şcoli (procente)
Ani
1993/1994
Total
100
Învăţământ
preşcolar
17,2
Clasele I-IV
29,4
Clasele V-VIII
52,8
Ciclul II (licee)
24,5
Învăţământ
superior
0,6
1994/1995
100
1995/1996
100
1996/1997
100
1997/1998
100
1998/1999
100
17
31,7
50,7
24,7
16
30,8
49,1
24,9
14,8
32,6
50
25
14
31,7
51,7
25,1
14,5
29,7
53,1
23,5
0,6
2,8
2,6
2,6
2,7
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
85
Graficul numărul 26.
Structura populaţiei şcolare
60,00
Învăţământ
preşcolar
Clasele I-IV
50,00
40,00
30,00
20,00
Clasele V-VIII
10,00
Licee
19
93
/1
19 994
94
/1
19 995
95
/1
19 996
96
/1
19 997
97
/1
19 998
98
/1
99
9
0,00
Învăţământ
superior
Urmărind tabelul numărul 26 cu graficul aferent constatăm că cea mai
mare pondere din totalul elevilor este deţinută de elevii din învăţământul
gimnazial (clasele V – VIII) – 53,1%, urmaţi de elevii din învăţământul
primar (clasele I – IV) – 29,7% din totalul numărului de elevi. O pondere
însemnată este deţinută şi de elevii înscrişi în licee – 23,5% din totalul
elevilor brăileni, ponderea populaţiei şcolare înscrise în unităţile
învăţământului preşcolar este de 14,5%, această pondere a scăzut
semnificativ din anul 1993 (17,2%) până în prezent.
Ponderea studenţilor din totalul populaţiei şcolare este extrem de
redusă în municipiul Brăila, însă a cunoscut o creştere de la 0,6%
(1993/1994) până la 2,7 % (1998/1999).
Între anii 1993 şi 1999, se remarcă o scădere a ponderilor deţinute de
elevii claselor primare, a celor înscrişi în licee, precum şi a copiilor din
învăţământul preşcolar, în schimb a crescut ponderea populaţiei şcolare din
clasele V –VIII şi din învăţământul superior.
Concluziile pe care le putem trage din acest capitol sunt următoarele:
dacă îmbunătăţirile aduse învăţământului de toate gradele vor fi însoţite de
măsuri adecvate pe linia de ocrotire medicală, protecţie socială, ameliorarea
condiţiilor de muncă şi de viaţă ale populaţiei în general, acestea vor avea un
efect de antrenare, deloc neglijabil, a creşterii economice în municipiul
86
Brăila. Angrenarea investiţiilor în resurse umane se va traduce printr-o
creştere mai accentuată a produsului intern brut, iar această creştere va
constitui o bază solidă pentru alocarea unei părţi mai mari din P.I.B. nevoilor
de învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, etc.
3.2.4. Participarea la procesul cultural
Pentru a pune în evidenţă gradul de participare al populaţiei din
municipiul Brăila la procesul cultural am studiat pentru doi ani, 1995,
respectiv 1998, numărul şi activitatea bibliotecilor, numărul şi activitatea
cinematografelor, numărul de abonamente radio şi de televiziune.
Tabel nr. 27: Numărul şi activitatea bibliotecilor în anii 1995 şi
1998, în municipiul Brăila
1995
1998
Unităţi
80
77
Volume existente (mii) Cititori înscrişi (mii)
1.625
89,5
1.169
67,8
Volume eliberate
(mii)
1.082,1
919,2
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică - Brăila
Analizând tabelul numărul 27 observăm că atât numărul cât şi
activitatea bibliotecilor au scăzut, s-au redus din anul 1995 până în anul
1998.
În ceea ce priveşte numărul bibliotecilor, acestea sunt mai puţine cu 3
în anul 1998 (77 biblioteci) faţă de anul 1995 (80 biblioteci).
Mai important este faptul că a scăzut foarte mult numărul cititorilor
înscrişi în cadrul bibliotecilor, de la 89.500 cititori înscrişi în anul 1995 până
la 67.800 cititori înscrişi în anul 1998. Această situaţie pune clar în evidenţă
participarea tot mai redusă a oamenilor la procesul cultural. Dezinteresul
oamenilor pentru cultură se datorează în mare măsură scăderii nivelului de
trai, datorită faptului că sunt copleşiţi de grijile materiale, în cazul de faţă
putem spune că oamenii nu mai sunt stimulaţi, motivaţi să citească, să
studieze. În rândul tinerilor, al copiilor, lipsa de interes faţă de carte, de
lectură se datorează şi progresului tehnic, se constată că astăzi cei mai mulţi
preferă calculatorul şi nu să citească o carte.
Astfel, numărul volumelor eliberate în cadrul bibliotecilor brăilene a
scăzut în anul 1998 faţă de anul 1995.
87
În municipiul Brăila exisă o bibliotecă publică în cadrul căreia se
remarcă reduceri accentuate în ceea ce priveşte numărul volumelor existente,
numărul cititorilor înscrişi, numărul volumelor eliberate, reduceri foarte mari
care s-au produs doar în trei ani, din anul 1995 până în anul 1998, aceasta
reliefează scăderea rapidă a interesului pentru lectură în rândul brăilenilor.
Tabel nr. 28: Numărul şi activitatea bibliotecilor publice în cadrul
municipiului Brăila, în anii 1995 şi 1998
Volume eliberate
1995
1998
Biblioteci publice Volume existente (mii) Cititori înscrişi (mii)
1
822
34,5
1
403
21,8
732,1
563,1
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 28.
Evoluţia numărului volumelor existente, a volumelor
eliberate şi a numărului de cititori înscrişi
1.000,0
(mii)
800,0
Volume existente
Citirori
Volume eliberate
600,0
400,0
200,0
0,0
1995
1998
Urmărind tabelul numărul 28, remarcăm faptul că în cadrul bibliotecii
publice din oraşul Brăila numărul volumelor existente s-a redus foarte mult
din anul 1995, când existau 822.000 volume, până în anul 1998 – 403.000
volume; numărul cărţilor a scăzut la jumătate. Numărul cititorilor brăileni, al
iubitorilor de carte s-a redus şi el foarte mult, ceea ce este pus în evidenţă de
scăderea accentuată a numărului de cititori înscrişi în cadrul bibliotecii
88
publice. Numărul acestora s-a redus cu circa 12.000 persoane din anul 1995
– (34.500 de cititori înscrişi) până în anul 1998 (21.800 cititori înscrişi).
Cum era şi firesc a scăzut şi numărul volumelor eliberate de către
bibliotecă, de la 731.100 volume eliberate în anul 1995 până la 563.100
volume eliberate în anul 1998.
Consider că gradul de participare al populaţiei la procesul cultural este
în strânsă legătură cu nivelul de civilizaţie al unei ţări, iar participarea tot
mai redusă a populaţiei din Brăila, dar şi din România la procesul cultural
este îngrijorătoare.
În ceea ce priveşte numărul şi activitatea cinematografelor se remarcă
următoarele: în municipiul Brăila există un număr de 6 cinematografe, în
cadrul acestora a scăzut foarte mult numărul spectacolelor, dar mai ales al
spectatorilor în anul 1998 faţă de 1995.
Tabel nr. 29: Numărul şi activitatea cinematografelor în
municipiul Brăila, în anii 1995 – 1998
Ani/Număr
1995
1998
Cinematografe
6
6
Spectacole
6.818
4.563
Spectatori
257.000
94.000
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Numărul spectacolelor a scăzut de la 6.818 în anul 1995 până la 4.563
în anul 1998, iar numărul spectatorilor a scăzut impresionant de la 257.000
spectatori în anul 1995, la doar 94.000 de spectatori în anul 1998.
Această scădere impresionantă a numărului de spectatori în
cinematografe nu se datorează reducerii interesului faţă de divertisment, în
cazul de faţă vizionarea unui film), ci se datorează lipsei posibilităţilor
materiale, scăderii nivelului de trai. Tot mai puţini brăileni îşi pot permite
costul unui bilet la film. De aceea am constatat în urma unui sondaj că există
numeroase persoane în Brăila care nu au mai vizionat un film la
cinematograf de peste 5 ani; peste 60% dintre brăileni văd mersul la
cinematograf ca pe un lux. Explicaţia este simplă: datorită scăderii
accentuate a nivelului de trai, datorită şomajului foarte ridicat, mai mult din
jumătate dintre locuitorii oraşului Brăila fac eforturi uriaşe pentru a obţine
cele mai importante necesităţi ale existenţei unui om : hrană, îmbrăcăminte,
întreţinerea unei locuinţe.
Scăderea nivelului de trai în municipiul Brăila poate fi pusă în
evidenţă şi prin reducerea numărului de abonamente de radio şi de
televiziune. Numărul abonamentelor radio a scăzut de la 48.002 abonamente
89
în anul 1995 până la 43.230 abonamente în anul 1998, în cazul
abonamentelor pentru televiziune, numărul acestora a scăzut de la 55.196
abonamente în anul 1995 la 54025 abonamente în anul 1998.
Acest subcapitol nu are pretenţia unei analize obiective, complete şi
complexe a gradului de participare la procesul celtural în municipiul Brăila,
dar pune totuşi în evidenţă faptul că scăderea nivelului de trai influenţează
puternic şi negativ în acelaşi timp participarea populaţiei la procesul
educaţional şi cultural.
3.2.5. Diferenţieri teritoriale după veniturile populaţiei
Atestat documentar în anul 1368, municipiul Brăila s-a dezvoltat ca
un vechi centru comercial şi portuar, cele două funcţii ale oraşului au fost
predominante până la începutul secolului al XX-lea, după această perioadă
începe să se dezvolte foarte mult industria, astfel încât după anul 1950,
industria devine funcţia predominantă a oraşului Brăila.
Ca urmare a apariţiei şi dezvoltării unităţilor industriale, apare în
Brăila un peisaj industrial, peisaj ce cuprinde câteva zone distincte: Zona
Industrială Nord, unde sunt amplasate cu precădere unităţi ale industriei
grele, Zona Industrială Sud împreună cu Zona Portuară, unde predomină
ramuri ale industriei constructoare de maşini (şantier naval), dar şi industria
uşoară, industria lemnului ; Zona Portuară Vest, cu predominanţa unităţilor
industriei alimentare.
Corespunzător dezvoltării sale economice, municipiul Brăila a
cunoscut şi o însemnată dezvoltare edilitar-urbanistică, construindu-se noi
cartiere. Marile întreprinderi industriale au apărut iniţial în cadrul unor
aşezări, a unor comune suburbane (situate la marginea oraşului), de
exemplu: Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul” (astăzi S.C. PROMEX )
a fost amplasată în comuna Radu Negru, alte unităţi industriale au fost
amplasate în comuna Nedelcu Chercea, Pisc. După anul 1930, aceste
comune suburbane sunt sudate, înglobate oraşului, comunele respective
devenind cariere, ele şi-au păstrat aceeaşi denumire: Brăiliţa, Nedelcu
Chercea, Radu Negru, Pisc, ce-i drept cartiere muncitoreşti, periferice, cu
condiţii urban-edilitare nu chiar corespunzătoare.
90
TIPURI DE CARTIERE ÎN ORAŞUL BRĂILA
Cartierele periferice, muncitoreşti
Sunt reprezentate în general de zonele industriale din Brăila. În
această categorie se încadrează următoarele cartiere: Brăiliţa, Vidin, Radu
Negru, Nedelcu Chercea, Pisc.
CARTIETUL BRĂILIŢA
Cartierul Brăiliţa reprezintă fosta comună Brăiliţa, aceasta a devenit
cartier după anul 1930, ca urmare a amplasării şi dezvoltării în cadrul ei a
„Întreprinderii de Utilaj Greu – Progresul”. Cartierul Brăiliţa este situat în
partea de nord a oraşului; dacă iniţial a avut doar funcţia economică, ulterior,
ca urmare a creşterii spectaculoase a numărului de locuitori din oraşul
Brăila, acest cartier a căpătat şi funcţia rezidenţială. Între anii 1960 – 1975,
în acest cartier s-au construit numeroase blocuri, în general cu trei nivele
(p+3), iar casele (care erau predominante până în anul 1950) au fost în marea
lor majoritate demolate, modificându-se total fizionomia iniţială. Locuinţele
au fost dotate tehnico-edilitar corespunzător, au fost amplasate centre
comerciale, precum şi linii de transport care făceau şi fac în continuare
legătura dintre cartier şi restul oraşului (în acest sens a fost construită o linie
de tramvai şi una de autobuz).
Datorită faptului că acest cartier a apărut şi s-a dezvoltat ca urmare a
dezvoltării industriale, majoritatea populaţiei care trăieşte aici
este
reprezentată de muncitori.
În urma aplicării unui chestionat pe un eşantion de 50 de persoane, am
constatat că 80% dintre locuitorii acestui cartier au studii medii (liceul) sau
au urmat şcoli profesionale, în concluzie sunt muncitori; doar 20% dintre ei
au studii superioare.
Datorită faptului că în cadrul întreprinderii „S.C. PROMEX” (ce se
constituie în locul de muncă principal al locuitorilor din acest cartier) au
avut loc disponibilizări masive de forţe de muncă, două dintre secţiile uzinei
fiind închise, în cartierul Brăiliţa există numeroşi şomeri.
La întrebarea din chestionar: „Vă încadraţi în rândul populaţiei cu un
nivel de trai scăzut sau ridicat?”, 95% dintre respondenţi au afirmat că
nivelul de trai este extrem de scăzut în România, dar mult mai scăzut în
Brăila.
91
Astfel se constată că în cartierul Brăiliţa, mai mult de 70% dintre
muncitori sunt astăzi şomeri, ei având venituri sub limitele venitului mediu
pe economie.
Pentru unii dintre locuitorii cartierului Brăiliţa, dar din întregul oraş,
de fapt, situaţia este critică, disperată, pentru că în doi ani ei nu au reuşit săşi găsească un alt loc de muncă, iar în prezent nu mai beneficiază nici măcar
de alocaţii de sprijin.
Din cauza acestei situaţii disperate, peste 40% din cei chestionaţi s-ar
putea muta din oraşul Brăila într-un oraş mult mai dezvoltat economic, acolo
unde şi-ar putea găsi un loc de muncă. Ceilalţi 60% sunt conştienţi că cel
mai mare dezavantaj al oraşului este puternicul regres economic prin care
trece, dar nu s-ar putea muta în alt oraş datorită familiei, obişnuinţei, etc.
La întrebarea din chestionar: „Cum credeţi că se poate rezolva
problema şomajului în oraşul Brăila?”, circa 70% dintre respondenţi
consideră că singura metodă de rezolvare a şomajului este redeschiderea
unităţilor industriale închise, doar 20% cred că problema şomajului se poate
rezolva prin dezvoltarea unor noi ramuri industriale, care să fie rentabile, să
fie în concordanţă cu cererea de pe piaţa muncii şi care să absoarbă în
acelaşi timp o mare parte din forţa de muncă disponibilizată, 10% dintre
respondenţi consideră că această situaţie nu are ieşire, sunt absolut pesimişti
cu privire la economia brăileană.
Cei mai mulţi dintre respondenţi consideră că apariţia numeroaselor
puncte comerciale oferă un număr însemnat de locuri de muncă pentru
femei; însă redus în comparaţie cu numărul de cereri de locuri de muncă.
O altă problemă cu care se confruntă locuitorii din cartierul Brăiliţa
este infracţionalitatea, 70% dintre locuitorii acestui cartier nu se simt în
siguranţă, în principal datorită acelor „bande de cartier” (găşti), care sunt
foarte numeroase şi „bine dezvoltate” în acest cartier.
De aceea mai mult de 50% dintre respondenţi nu ies din casă după
lăsarea întunericului, în rândul acestora aflându-se mai ales persoanele
vârstnice şi copii.
Dintre cei chestionaţi, circa 20% sunt nemulţumiţi în principal datorită
distanţei relativ mare între cartierul Brăiliţa şi centrul oraşului (Calea
Călăraşilor), sau între cartier şi locul lor de muncă, o parte din aceştia având
locul de muncă la celălalt capăt al oraşului.
Problema principală pentru locuitorii cartierului Brăiliţa rămâne însă
sărăcia accentuată, înregistrându-se un nivel de trai extrem de scăzut în
rândul populaţiei din acest cartier urmată fiind de problema infracţionalităţii.
92
Locuitorii acestui cartier consideră că singurul merit, avantaj pe care
îl are acest cartier, ca întregul oraş, este curăţenia; curăţenia este
caracteristică pentru întregul oraş.
CARIERUL VIDIN
Cartierul Vidin este situat în partea de nord a oraşului, de fapt s-a
dezvoltat în continuarea cartierului Brăiliţa, după anul 1975, ca urmare a
dezvoltării puternice a oraşului Brăila din punct de vedere economic şi,
implicit, demografic.
A apărut ca un cartier rezidenţial, funcţie pe care o deţine şi astăzi,
aici fiind concentrate în exclusivitate locuinţe, blocuri înalte în general, cu 8
– 10 etaje, case, alături de care s-au dezvoltat unităţi comerciale, sanitare, de
învăţământ.
Problemele cu care se confruntă locuitorii acestui cartier sunt identice
cu cele pe care le au locuitorii cartierului Brăiliţa, cele două cartiere fiind
strâns legate între ele.
Majoritatea locuitorilor sunt muncitori – 70% , din care mai mult de
50% şi-au pierdut locul de muncă. Veniturile populaţiei sunt extrem de
scăzute, de aceea problema majoră cu care se confruntă locuitorii acestui
cartier este sărăcia.
O altă problemă majoră este lipsa siguranţei, a securităţii în acest
cartier, datorită faptului că este situat la periferia oraşului (unde poliţiştii
acţionează mai greu), dar şi datorită numărului mare de romi care locuiesc
aici.
Astfel, peste 70% din locuitorii acestui cartier au venituri sub nivelul
mediu pe economie, iar în privinţa securităţii peste 60% din cei chestionaţi
afirmă că nu trăiesc în siguranţă.
Şi locuitorii acestui cartier consideră că problema şomajului, a
nivelului de trai scăzut ar putea fi rezolvată prin redeschiderea unităţilor
industriale.
Dintre persoanele chestionate, din rândul femeilor – 80% au răspuns
că apariţia punctelor comerciale a oferit numeroase locuri de muncă, în
antiteză, majoritatea bărbaţilor consideră că acestea au oferit locuri de
muncă, dar într-un număr limitat.
La întrebarea dacă s-ar muta într-un alt cartier sau chiar într-un alt
oraş aproximativ 50% dintre respondenţi au afirmat că s-ar muta datorită
93
sărăciei care „se simte în aer” – spun ei, datorită lipsei securităţii, dar şi
datorită distanţei mari între cartierul Vidin şi centrul oraşului, cealaltă
jumătate consideră că nu şi-ar schimba domiciliul din cauza obişnuinţei sau
pentru că le-ar fi greu, chiar imposibil să dobândească o locuinţă într-un
cartier mai aproape de centru, diferenţele de preţ între locuinţele din
cartierele periferice şi cele din cartierele centrale fiind colosale.
Şi în cazul locuitorilor cartierului Vidin problemele majore sunt
aceleaşi: şomajul, sărăcia şi implicaţiile lor asupra fenomenelor sociale:
creşterea infracţionalităţii, starea de sănătate precară, gradul tot mai redus de
participare la procesul educaţional, etc.
CARTIERUL NEDELCU CHERCEA
Cartierul Nedelcu Chercea este contemporan cu cartierul Brăiliţa, a
devenit cartier al oraşului Brăila după anul 1930, ca urmare a amplasării şi
dezvoltării în comuna iniţială a unor importante unităţi industriale. Acest
cartier este situat în vestul oraşului, iar în trecut purta denumirea de cartierul
„1 Mai”.
Acest cartier a păstrat oarecum fizionomia comunei iniţiale, aici
predomină casele, dotările tehnico-edilitare nu sunt peste tot
corespunzătoare, nu toate străzile sunt asfaltate, nu există peste tot guri de
canalizare, astfel încât străzile periferice din acest cartier au fost de multe ori
inundate.
În ceea ce priveşte comportamentul profesional în acest cartier
predomină populaţia cu studii medii sau chiar fără studii, cea mai mare
pondere este reprezentată de muncitori, 90% din totalul locuitorilor, iar
dintre aceştia mai mult de 70% muncesc în sectorul agricol.
Datorită faptului că majoritatea locuitorilor din acest cartier muncesc
acum în agricultură, cei mai mulţi au propriile terenuri agricole, nivelul de
trai este ceva mai ridicat în comparaţie cu celelalte cartiere muncitoreşti,
sărăcia atinge doar o mică parte din populaţia ce trăieşte aici.
Dintre cei chestionaţi, circa 20 % au afirmat ca sunt săraci sau chiar că
trăiesc sub pragul sărăciei, iar aceştia sunt în majoritate şomeri.
Peste 90% dintre respondenţi nu şi-ar schimba domiciliul într-un alt
cartier, ei sunt mulţumiţi de faptul că acest cartier este curat, liniştit în cea
mai mare parte, consideră că au numeroase facilităţi datorită faptului că
locuiesc la casă şi nu la bloc (datoriile către stat sunt mai puţine,
posibilitatea de a creşte animale, etc.), iar distanţa între cartierul lor şi
centrul oraşului nu este un impediment, mai ales datorită faptului că există
94
trasee ale transportului în comun care fac legătura între cartier şi restul
oraşului.
Majoritatea respondenţilor consideră că cel mai mare dezavantaj al
oraşului Brăila este lipsa locurilor de muncă, decăderea economică în care se
află oraşul şi apoi rata infracţionalităţii care este ridicată.
În acest cartier am considerat că exista un grad al sărăciei mai scăzut
faţă de celelalte cartiere muncitoreşti, dar totuşi foarte ridicat în comparaţie
cu cartierele bogate, însă starea generală a oamenilor este aceea de
resemnare.
CARTIERUL RADU NEGRU
Comuna suburbană Radu Negru a devenit cartier al oraşului Brăila,
după anul 1930, ca urmare a dezvoltării industriale, s-au dezvoltat iniţial
ramuri ale industriei grele („Laminorul”), ulterior urmând să apară şi alte
unităţi industriale, dar mai ales depozite, baze pentru produsele agricole sau
industriale. Puternica industrializare a oraşului Brăila a atras după sine o
puternică creştere a parametrilor demografici, toate acestea au dus la nevoia
de extindere teritorială a oraşului.
Cartierul Radu Negru este situat în estul oraşului Brăila, după ce a
devenit cartier aici s-au construit numeroase blocuri cu dotări tehnicoedilitare necorespunzătoare, locuinţele se caracterizează prin disconfort
(confort IV), restul locuinţelor sunt reprezentate de case, în majoritatea lor
neîngrijite, dărăpănate.
Peisajul în acest cartier este dezolant, plecând de la aspectul exterior
al caselor şi blocurilor, de la mizeria de pe străzi şi până la aspectul
locuitorilor, la vocabularul „pestriţ” pe care îl întrebuinţează, totul lasă de
dorit.
Aici predomină populaţia cu studii medii sau fără studii în proporţie
de 85%, doar 10% dintre cei chestionaţi au studii superioare. Populaţia
activă din acest cartier era ocupată într-un procent de 95% în industrie; de
aceea de la disponibilizările masive din industrie, cea mai mare parte a
locuitorilor au devenit şomeri.
Şomajul are o mare amploare în acest cartier, prin urmare predomină
persoanele cu un venit personal foarte mic.
În această zonă a oraşului se pot observa cel mai bine efectele
restructurării economice şi ale privatizării în masă de după 1989, aici sărăcia
a atins cote maxime.
95
În acest cartier predomină foarte mult comerţul stradal de tip
„bişniţă”, practicat de persoanele cu nivel de studii redus (în mare parte de
către ţigani).
Nivelul infracţionalităţii este extrem de ridicat, femeile şi copii fiind
cele mai afectate persoane din totalul populaţiei, acest nivel ridicat se
datorează ponderii ridicate a ţiganilor din totalul populaţiei, sărăciei
accentuate, dar şi nivelului redus de educaţie.
Cartierul Radu Negru este cartierul cu cel mai mare număr de şomeri,
cu cel mai mare număr de infracţiuni, cu cel mai redus grad de cultură şi
educaţie a populaţiei; se constată aici chiar cel mai mare consum de alcool în
rândul populaţiei de toate vârstele.
CARTIERUL PISC
Cea mai mare parte a populaţiei din acest cartier este reprezentată de
pescari, iar marea majoritate a femeilor sunt casnice.
Nivelul de trai este scăzut datorită numărului ridicat de şomeri. Cea
mai mare parte a locuitorilor din acest cartier au venituri personale extrem
de mici.
Se constată că în acest cartier predomină lipovenii, ei reprezintă 80%
din locuitorii acestui cartier, de aceea propriile lor opinii cu privire la oraşul
Brăila, la cartier, la economia oraşului, etc., au fost foarte greu de obţinut.
CARTIERELE DE TIP MIXT
Sunt reprezentate în general de cartierele din zona funcţională mixtă şi
sunt situate în centrul municipiului Brăila, atât în centrul vechi, cât şi în cel
nou. Aceste cartiere se caracterizează în primul rând printr-o poziţie
favorabilă pentru dezvoltarea unei comunităţi. Blocurile sunt înalte, în
general zece etaje. În ceea ce priveşte comportamentul profesional în
cartierele mixte se întâlnesc toate categoriile de profesii, de la şomeri la
muncitori, până la intelectuali. În general, din punctul de vedere al
veniturilor populaţia din zona centrală, putem spune, deţine venituri medii.
În oraşul Brăila, cartierele de tip mixt sunt cele care se grupează de o
parte şi de alta a Căii Galaţi (până la cartierul Brăiliţa), a Bulevardului Karl
Marx şi a Bulevardului Alexandru Ioan Cuza (centrul vechi al oraşului) şi de
96
o parte şi de alta a Căii Călăraşilor (până la cartierul Viziru) – centrul nou al
oraşului (centrul civic), acestea fiind şi principalele artere de circulaţie din
oraşul Brăila. Acestora li se adaugă şi cartierele Hipodrom şi Obor, situate
pe o parte a Căii Dorobanţi.
Cartierelor mai sus menţionate li s-a acordat o mare atenţie în
perioada socialistă, unele dintre ele fiind unele dintre cele mai vechi grupări
de locuinţe şi umane din municipiul Brăila, dar care au cunoscut o
dezvoltare accentuată după anul 1950, altele au fost construite după acest an.
Astfel, în anul 1898 oraşul apare construit până la Bulevardul
Dorobanţi şi strada Carantinei şi cuprindea gara de călători, calea ferată
curentă Brăila Galaţi, parcul Monument, portul cu magaziile.
După anul 1944, în peisajul oraşului apar ansambluri de locuinţe (în
cartierele sus menţionate), ample dotări social-culturale.
Primul bloc a fost construit în Brăila în anul 1956 pe strada Victoriei
nr.8, cu un număr de 34 apartamente, din anul 1958 încep lucrările de
execuţie a blocurilor de locuinţe în cadrul Pieţei Hristo Botev şi din Piaţa
Halelor; în anul 1962 se dau în folosinţă primele blocuri de pe Strada Galaţi.
În anul 1966 se dau în folosinţă primele blocuri din ansamblul
Hipodrom, iar în 1969 începe construirea ansamblului (cartierului) Obor.
Concomitent cu realizarea ansamblelor de locuinţe începând cu anul 1958 se
modernizează spaţiile verzi ale bulevardului Karl Marx şi Dorobanţi şi se
amenajează faleza Dunării şi parcul Monument.
În cadrul bulevardelor Karl Marx, Alexandru Ioan Cuza şi Dorobanţi,
locuinţele erau reprezentate până în anul 1980 de case, păstrându-se
fizionomia iniţială a oraşului, ulterior, după 1980, a început construirea unor
ansambluri de blocuri, mai ales pe bulevardul Dorobanţi şi bulevardul Karl
Marx.
În ceea ce priveşte diferenţierile după venituri, categorii profesionale,
intensitatea producerii unor anumite categorii de fenomene sociale în cadrul
grupărilor umane din fiecare cartier; aceste diferenţieri între comunităţile
umane specifice fiecărui cartier sunt aproape neînsemnate, de aceea le-am
analizat împreună.
Instrumentul de lucru, care m-a ajutat să constat care este concepţia
locuitorilor despre propriul oraş, care consideră aceştia că este dezavantajul
major pe care îl au ca locuitori al Brăilei, ce venituri au şi care este nivelul
de trai specific pentru populaţia cartierului respectiv, gradul de siguranţă în
cartier, etc., a fost chestionarul. Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion de
50 de persoane/cartier în total 350 de persoane.
Astfel am constatat că în fiecare dintre cartierele mai sus menţionate
se întâlnesc în rândul populaţiei toate categoriile de profesii: muncitori,
97
intelectuali, respectiv oameni cu studii medii, cu studii superioare sau fără
studii.
La întrebarea din chestionar „Care credeţi că este cel mai mare avantaj
ca locuitor al oraşului Brăila?”, mai mult de 70% din cei chestionaţi (această
pondere înregistrează diferenţieri sensibile, neînsemnate în cadrul fiecărui
cartier) au răspuns că singurul avantaj este faptul că Brăila este un oraş
foarte curat şi mulţumesc primarului pe această cale.
În ceea ce priveşte numărul de şomeri din aceste cartiere ei constituie
circa 35 – 40 % din totalul populaţiei active, provin fireşte din sectorul
industrial.
Se constată că o mare parte a populaţiei din aceste cartiere, mai ales în
cadrul celor grupate în jurul străzilor Calea Galaţi, Bulevardul Karl Marx,
Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nu au lucrat în domeniul industrial, iar în
domeniile în care îşi desfăşoară activitatea nu au avut loc restructurări, astfel
încât ei nu şi-au pierdut locul de muncă. Cea mai mare parte a populaţiei
ocupată în industrie este concentrată în centrele Obor, Hipodrom, Bulevardul
Dorobanţi, aici întâlnindu-se şi cel mai mare număr de şomeri. Datorită
şomajului mai puţin accentuat se constată că nivelul de trai al populaţiei din
aceste cartiere este ceva mai ridicat în comparaţie cu cartierele periferice,
muncitoreşti.
Astfel, din totalul celor chestionaţi, doar 20% au răspuns că au
venituri sub venitul mediu pe economie, fiind puternic afectaţi de sărăcie;
cea mai mare pondere, 60% au afirmat că au venituri medii, care le asigură
un nivel de trai aproape de decenţă, iar 20% dintre respondenţi au afirmat că
nu sunt afectaţi de sărăcie, chiar duc un trai decent. În rândul acestora din
urmă se numără mai ales micii afacerişti şi cei care lucrează în domeniul
sanitar, al învăţământului.
În concluzie, cea mai mare parte a acestor oameni au venituri medii,
un nivel de trai mediu, în comparaţie cu locuitorii cartierelor periferice unde
cea mai mare parte (peste 80% dintre locuitori) au atins pragul sărăciei
extreme.
În cadrul locuitorilor acestor cartiere se constată şi o schimbare a
concepţiilor, a modului de gândire (în comparaţie cu locuitorii cartierelor
mărginaşe), astfel la întrebarea: „Care credeţi că este soluţia pentru
diminuarea şomajului şi ridicarea nivelului de trai în rândul locuitorilor
acestui oraş?”, circa 60% dintre respondenţi au afirmat că soluţia este
relaxarea economică, apariţia unor domenii economice noi, în actualitate cu
cerinţele economice actuale, doar 30% au răspuns că soluţia ar fi
redeschiderea unităţilor industriale închise, iar 10% au răspuns că soluţia ar
fi reorientarea populaţiei, pregătirea lor profesională în domeniile economice
98
noi, care necesită forţă de muncă specializată, pregătită în domeniul
respectiv.
În privinţa securităţii, al gradului de siguranţă din cartierele
respective, 70% dintre cei chestionaţi se simt în siguranţă în cartierul în care
locuiesc. Excepţie fac locuitorii din carierele Hipodrom, Obor, cei de pe
Bulevardul Dorobanţilor, aceştia, în proporţie de 60% nu se simt în siguranţă
după lăsarea întunericului în cartierele lor.
Peste 90% dintre cei chestionaţi nu şi-ar schimba domiciliul într-un alt
cartier al oraşului, iar 10% au afirmat că în cazul în care ar avea posibilităţi
financiare s-ar muta într-o locuinţă în centrul civic, Calea Călăraşilor.
Cea mai mare parte a locuitorilor din acest oraş ar accepta să se
deplaseze definitiv într-un oraş mai dezvoltat, am constatat că nu ar face
acest lucru nu doar datorită obişnuinţei, ci mai ales datorită unui accentuat
patriotism local; cea mai mare parte a locuitorilor îşi iubesc foarte mult
oraşul şi doresc redezvoltarea acestuia, refacerea lui din punct de vedere
economic.
O situaţie aparte se remarcă în cadrul locuitorilor de pe Calea
Călăraşilor. Calea Călăraşilor cu ansamblul de locuinţe situate de o parte şi
de alta a sa, reprezintă cea mai dezvoltată zonă a oraşului, centrul nou
(centrul civic). Aici se întâlnesc cele mai frumoase şi adecvate locuinţe, care
sunt reprezentate fie de case cu unul, două nivele, fie apartamente de bloc.
Tot aici se regăseşte sediul politico – administrativ al municipiului, cele mai
importante obiective de cultură şi de educaţie, între acestea enumerăm:
„Casa Albă”, „Casa Agronomului”, „Casa Tineretului” (sau Casa de
Cultură) în incinta căreia se află biblioteca publică, „Tribunalul şi
Judecătoria Brăila”, etc.
În acest sector faleza Dunării este amenajată deosebit, astfel, lângă
„Casa Albă”, spre faleza Dunării, a fost construit un sistem de fântâni
arteziene, unice în ţară, ele se remarcă prin originalitate (forma unică) şi
printr-o rară frumuseţe (încântă privirea). Spaţiile verzi din această zonă sunt
numeroase şi mai mult decât atât îngrijite zilnic.
În ceea ce priveşte categoriile de populaţie care locuiesc pe Calea
Călăraşilor am constatat că: cea mai mare parte a populaţiei este reprezentată
de persoane cu studii superioare, ponderea muncitorilor este foarte redusă,
10%.
Reprezintă zona unde este concentrat cel mai mic număr de şomeri,
aceştia deţin o pondere neînsemnată în cadrul populaţiei active (circa 5%).
Reprezintă zona unde au apărut cele mai numeroase puncte
comerciale, dar şi cele mai importante, reprezentate de magazine mari,
restaurante, sedii ale unor firme importante, cum ar fi Dialog, Connex,
99
magazinele Prisma, Hollywood Music&Film, etc. de aceea locuitorii din
această zonă consideră că apariţia acestor firme importante, a punctelor
comerciale, a determinat, a creat numeroase locuri de muncă.
Circa 60% dintre respondenţi au afirmat că au venituri personale
relativ mari, nivelul de trai este ridicat şi cei mai mulţi nu cunosc ce este
sărăcia. Peste 30% dintre cei chestionaţi consideră că au venituri
satisfăcătoare şi că duc un trai decent, aceştia lucrează mai ales în domeniul
sănătăţii, învăţământului sau în cadrul unor firme private, dar mai mici.
Datorită condiţiilor de viaţă net superioare (în comparaţie cu celelalte
cartiere), locuitorii din această regiune a oraşului au cel mai mare grad de
participare la procesul educaţional şi cultural, starea de sănătate a populaţiei
de aici este (în cea mai mare parte) bună, normală, infracţionalitatea este
redusă.
Concluzionând putem spune că aici se regăseşte cea mai favorizată
categorie a populaţiei municipiului Brăila, locuitorii de pe Calea Călăraşilor
au venituri foarte mari în comparaţie cu locuitorii celorlalte cartiere, au un
nivel de trai superior. De aceea, nici un respondent nu a afirmat că şi-ar muta
domiciliul în alt cartier, însă 20% dintre aceştia, mai ales din rândul tinerilor
au afirmat că ar pleca definitiv într-un oraş mai mare, cu precădere
Bucureşti.
CARTIERELE VIZIRU I, II ŞI III
Reprezintă o extindere teritorială a oraşului Brăila, o continuare a Căii
Călăraşilor, fiind situate în sudul oraşului. În anul 1970 încep lucrările la
ansamblurile de locuinţe din Viziru I şi II, iar în anul 1975 se dau în
folosinţă primele blocuri de locuinţe din ansamblul Viziru III. Locuinţele
sunt reprezentate de blocuri înalte, cu 10 – 12 nivele.
Locuitorii acestor cartiere se înscriu în categoria populaţiei cu venituri
medii în proporţie de 70%; circa 10% dintre locuitori au venituri ridicate şi
20% dintre respondenţi declară că se înscriu în categoria populaţiei cu
venituri foarte scăzute. Prin urmare, sărăcia atinge o pondere mai redusă a
locuitorilor din aceste cartiere.
În ceea ce priveşte tipurile de categorii profesionale, aici se întâlnesc
într-o proporţie sensibil egală muncitori şi intelectuali. Numărul şomerilor
este mai redus decât în cartierele periferice, muncitoreşti, dar mai ridicat faţă
de cel care se înregistrează în rândul locuitorilor din zona centrală.
Cea mai mare parte a locuitorilor din aceste cartiere, circa 85%,
consideră că cel mai mare dezavantaj pe care îl au ca locuitori ai oraşului
100
Brăila este faptul că în prezent oraşul trece printr-o criză economică, iar
sărăcia cu care se confruntă marea majoritate a populaţiei determină
accentuarea unor fenomene sociale negative.
ŞOSEAUA BUZĂULUI
Cartierul care se înscrie de o parte şi de alta a acestei artere de
circulaţie, este în cea mai mare parte un cartier nou, rezidenţial, construcţia
acestuia completează zestrea urbanistică a ultimilor decenii.
Cea mai mare partea a populaţiei de aici este reprezentată de tineri,
vârstnicii deţin o pondere redusă.
Marea majoritate a locuitorilor de pe şoseaua Buzăului au venituri
medii sau puţin peste medie.
Aceştia consideră că nivelul de trai este foarte scăzut nu doar în rândul
populaţiei brăilene, ci caracterizează populaţia din întreaga ţară.
Şomerii deţin o pondere relativ mică în cadrul populaţiei active; în
această zonă sărăcia afectează doar o mică parte a populaţiei.
În concluzie, se constată că în municipiul Brăila cei mai dezavantajaţi,
cu un nivel de trai extrem de scăzut sunt locuitorii cartierelor periferice,
muncitoreşti care au apărut datorită amplasării (în comunele iniţiale) a unor
mari unităţi industriale. Ca urmare a restructurării industriei, după anul 1989,
a fost disponibilizată o forţă de muncă numeroasă, cei mai mulţi locuitori din
aceste cartiere rămânând fără loc de muncă. Majoritatea muncitorilor nu şiau găsit un nou loc de muncă, de aceea în aceste cartiere se regăseşte cel mai
mare număr de şomeri. Locuitorii din aceste cartiere se găsesc într-o sărăcie
accentuată, starea de sănătate a oamenilor este precară, participarea la
procesul educaţional şi cultural este redusă, numărul infracţiunilor de toate
tipurile creşte îngrijorător. Toate aceste situaţii caracterizează locuitorii
cartierelor: Brăiliţa, Vidin, Radu Negru, Nedelcu Chercea, Pisc.
În antiteză cu locuitorii din aceste cartiere mai sus menţionate, se
găsesc locuitorii de pe Calea Călăraşilor, fiind consideraţi cei mai avantajaţi,
cei mai bogaţi locuitori din oraşul Brăila. Astfel, nivelul de trai în rândul
locuitorilor de pe Calea Călăraşi este ridicat, majoritatea acestora au venituri
personale mari sau satisfăcătoare, şomajul este un fenomen rar întâlnit în
rândul lor, iar sărăcia este aproape inexistentă.
Cea mai mare parte a locuitorilor, din celelalte cartiere au venituri
medii, având un nivel de trai satisfăcător. În aceste cartiere se găsesc
101
deopotrivă muncitori, intelectuali, şomeri, oameni afectaţi de sărăcie şi
oameni care au un nivel de trai ridicat.
Partea grafică cuprinde configuraţia cartierelor şi tipurile de cartiere
din municipiul Brăila în funcţie de veniturile populaţiei.
3.3 Fenomenul de infracţionalitate
Acordând prioritate factorilor sociali, între care numărăm în special
organizarea economică şi politică, constituirea familiei, sistemul de educaţie,
producţia industrială, alcoolismul, subliniem că legea saturaţiei şi supra
saturaţiei este dependentă de influenţele acestor factori numai pe plan
general, la nivelul fenomenului.
Raportându-ne însă la infracţiunea concretă, aceasta nu va avea
niciodată o determinare exclusiv biologică, fizică sau socială. În orice delict
predominarea unuia dintre factori poate varia, cele trei categorii de factori
regăsindu-se însă întotdeauna.
Fiecare delict are o determinare multiplă. Examinând complexitatea
factorilor angrenaţi în producerea infracţiunii, se observă că aceştia pot fi
împărţiţi în trei categorii:
a) factori antropologici;
b) factori fizici;
c) factori sociali.
Examinând pe bază de interviuri şi chestionare, raportul dintre scopuri
şi mijloace legitime, nelegitime ale unor categorii de tineri constatăm că
aspiraţia către o creştere permanentă a veniturilor ce caracterizează
societatea noastră în ansamblul său, se face cel mai mult simţită în clasele de
jos, în mediile cele mai defavorizate, acolo unde posibilităţile legitime de
atingere a acestui scop sunt infime.
Singurul criteriu de apreciere observat în caracteristica acestui mediu
este banul. Tânărul aparţinând acestei clase sociale va avea la îndemână
două modalităţi de parvenire: fie schimbarea clasei sociale şi integrarea lui
într-o clasă superioară, fie reuşita economică în interiorul clasei sale, în
funcţie de criteriile acesteia.
Comiterea unei infracţiuni dă naştere mai întotdeauna la relaţii sociale
dintre cele mai diferite.
O radiografie a infracţionalităţii din municipiul Brăila arată că, zilnic
s-au produs, în medie, 36 de delicte.
102
Cele mai multe infracţiuni care s-au comis în municipiul Brăila, în
anul 2000, reprezintă furturi în dauna avutului privat, fiind urmate de
înşelăciune şi alte infracţiuni ce ţin de criminalitatea economico-financiară.
În ceea ce priveşte infracţiunile comise prin violenţă, în Brăila s-au
înregistrat 28 de omoruri în anul 2000, faţă de 24 în anul 1999 şi 19 în anul
1998, 195 de tâlhării, 56 de vătămări corporale grave, 14 cauzatoare de
moarte şi 31 de violuri (cu şase mai mult decât în anul 1998).
Tabel nr. 30: Infracţiunile din anul 2000 în municipiul Brăila
Tip
Omoruri
Tâlhării
Violuri
Număr
28
195
31
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică – Brăila
Graficul numărul 30.
Infracţiunile din anul 2000 din municipiul
Brăila
Omoruri
Tâlhării
Violuri
În anul 2000, pe raza judeţului Brăila au fost condamnate definitiv un
număr de circa 2952 persoane faţă de 3388 în anul 1998 şi 3630 în anul
1999, numărul persoanelor condamnate definitiv în anul 2000 fiind cu 678
persoane mai puţin decât în anul 1999. În procente, în anul 2000 au fost
condamnate definitiv cu 18% mai puţine persoane decât în 1999.
Din totalul persoanelor condamnate definitiv în anul 2000, cei mai
mulţi au fost bărbaţi – 2629 persoane şi numai 323 persoane de sex feminin.
Dintre aceste persoane, 327 au fost minori şi 59 cetăţeni străini. În procente,
89,05% dintre persoanele condamnate definitiv sunt bărbaţi, 10,9% femei,
11,07% minori şi 1,99% cetăţeni străini.
103
Comparativ cu anii anteriori, cu anul 1999 spre exemplu, ponderea
inculpaţilor bărbaţi condamnaţi definitiv a scăzut de la 91,7% la 89,05%, dar
a crescut ponderea celorlalte categorii de infractori: ponderea femeilor a
crescut de la 8,2% la 10,9%, ponderea infractorilor minori a crescut de la
9,8% la 11,07 %, a crescut foarte mult şi ponderea infractorilor străini de la
0,3% la 1,99%.
Numărul cetăţenilor străini condamnaţi definitiv în anul 2000 este cu
48 mai mare faţă de anul 1999, ceea ce reprezintă o creştere cu 53,6%, pe
categorii de infracţiuni cetăţenii străini au fost condamnaţi după cum
urmează: 50 inculpaţi pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei,
2 inculpaţi pentru contrabandă, 2 pentru trafic de stupefiante, 2 condamnaţi
pentru ucidere din culpă, 3 condamnaţi pentru vătămare corporală.
La nivelul instanţei din oraşul Brăila în anul 2000 se remarcă o
creştere a numărului de condamnaţi (spre deosebire de situaţia pe judeţ) faţă
de anul 1999.
În anul 2000, numărul de condamnaţi a fost de 1.287 faţă de 1.259 în
anul 1999.
Din numărul total al condamnaţilor 1.131 persoane au fost bărbaţi, iar
156 femei, proporţia fiind de 87,87% bărbaţi la 12,13% femei.
Din totalul condamnaţilor, 1.150 au fost majori şi 137 minori, în
procente: 91,34% dintre condamnaţi sunt majori şi 8,66% minori, numărul
condamnaţilor minori fiind în creştere faţă de anul 1999 – 90 de minori
condamnaţi.
Tabelul nr.31: Numărul infractorilor condamnaţi în anul 2000, în
municipiul Brăila
Număr total Majori Amendă Închisoare Minori Amendă Închisoare Mustrare Eliberare
condamnaţi
Supravegheată
Număr
total
1.287
1.150
184
671
137
2
61
6
31
Sursa: Judecătoria Brăila
În cazul condamnaţilor majori în anul 2000, structura sancţiunilor
aplicate se prezintă astfel: din numărul total de 1150 inculpaţi majori
condamnaţi definitiv la nivelul instanţelor din Brăila, 184 au fost condamnaţi
la amendă penală, 113 persoane au fost condamnate la închisoare între 0 – 6
luni, 58 infractori au fost condamnaţi la închisoare între 6 – 12 luni, 409
condamnaţi la închisoare între 1 – 5 ani, 67 la închisoare între 5 – 10 ani, 16
104
condamnaţi la închisoare între 10 – 15 ani, 8 persoane condamnate la
pedeapsa închisorii cu durată mai mare de 15 ani.
Numărul condamnaţilor la pedeapsa închisorii s-a diminuat faţă de
anul 1999, când au fost condamnate la închisoare 704 persoane.
Pentru 288 condamnaţi s-a dispus suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, 7 condamnaţi – executarea pedepsei sub supraveghere.
În cazul inculpaţilor minori, din cei 137, 2 au fost condamnaţi la
amendă penală, 61 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, 6
minori – măsură educativă a mustrării, 31 au fost lăsaţi în libertate, dar sub
supraveghere, 37 minori au fost internaţi în centre de reeducare.
ACTIVITATEA CRIMINALISTICĂ
Indicele criminalităţii în anul 2000 a fost de 334 infractori la 100.000
de persoane, acest indice a înregistrat o uşoară creştere faţă anul 1999 – 326
infractori la 100.000 de locuitori.
Volumul de dosare, de cauze de rezolvat pe judecător a fost de circa
355/judecător, dintre acestea cauze soluţionate au fost în medie de
307/judecător, rezultă 88,33% din dosare sunt soluţionate.
Complexitatea stării infracţionale în municipiul Brăila (în ceea ce
priveşte crima organizată) este evidenţiată atât creşterea numărului
infracţiunilor soluţionate, cât şi de pericolul social pe care acestea îl
reprezintă, majoritatea fiind tâlhari cu mod de operare deosebit, de genul
lipsit de libertate, toate comise de grupuri constituite de grupuri pe criterii
mafiote.
Operaţiunile celor de la brigada pentru combaterea crimei organizate
s-au axat mai mult pe demontarea unor grupuri de falsificatori de valută. În
cursul anilor 1999 – 2000, tendinţa unor grupuri infracţionale a constat în
exercitarea unui control asupra unor zone, prin perceperea taxelor de
protecţie şi prin „cămătărie”, precum şi prin punerea în circulaţie de monedă
falsă.
Consider că una dintre cele mai importante întrebări ale chestionarului
întocmit pe cartiere se referă la siguranţa locuitorilor şi la modul cum
poliţiştii îşi fac sau nu datoria. Dintre cei chestionaţi doar 30% au răspuns că
se simt în siguranţă în cartierele lor, în timp ce 70% dintre respondenţi au
afirmat că merg cu teamă pe străzile oraşului Brăila, mai ales seara, după ora
1900. Dintre aceştia, persoanele cu vârstă de peste 50 de ani au afirmat că nu
mai ies din casă după lăsarea întunericului. Se constată astfel că cele mai
105
expuse pericolului, cele mai vulnerabile pentru infractori sunt persoanele
vârstnice, dar şi tinerii (copii mai ales). După cum raportează şi poliţia
municipală cele mai expuse cartiere sunt: Vidin , Progresul, Radu Negru,
Lacul Dulce, Chercea, ele au o rată mare a infracţionalităţii şi datorită
faptului că sunt cartiere mărginaşe, periferice, dar şi pentru că sunt cartiere
în care locuiesc oameni cu un nivel de trai scăzut, caracteristica cea mai
însemnată a acestor cartiere, a locuitorilor de aici este sărăcia accentuată şi
de aici violenţa ridicată. O rată mare a numărului de infractori şi a
infracţionalităţii implicit se întâlneşte şi în centrul vechi al oraşului, datorită
faptului că în prezent aici predomină ţiganii. În antiteză se află centrul nou al
oraşului, centrul civic (Calea Călăraşilor) unde rata infracţionalităţii este
redusă.
La întrebarea dacă „Poliţia îşi face datoria?”, peste 60% din cei
chestionaţi au răspuns fie că poliţia este de partea răufăcătorilor, fie că
poliţiştii sunt incompetenţi şi doar 40% au răspuns afirmativ. Legat de acest
lucru, putem aminti faptul că în perioada 1999 – 2000, poliţia municipiului
Brăila a definitivat cercetările într-un număr mult mai mare de infracţiuni
faţă de perioada precedentă.
Tabelul nr.32: Evoluţia stării de infracţionalitate în ultimii zece
ani
Tipul
infracţiunii/an
1990
Infracţiuni
asupra avutului
public
62
Infracţiuni asupra
avutului privat
144
Infracţiuni contra
persoanei
26
din care omoruri
4
Infracţiuni ce
aduc atingere
unor relaţii de
convieţuire
socială
14
Alte infracţiuni
prevăzute de
codul penal şi
alte legi speciale
43
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
199
2000
248
252
236
182
197
154
260
226
230
200
190
270
406
474
509
590
644
682
690
697
55
106
157
200
217
270
318
425
312
335
5
9
11
14
13
16
26
19
24
28
20
19
24
37
39
45
57
49
43
69
52
70
55
62
69
58
60
73
77
84
Sursa: Tribunalul Brăila
106
Graficul numărul 32.
Evoluţia stării de infracţionalitate în ultimii zece ani
Infracţiuni asupra
avutului public
800
Infracţiuni asupra
avutului privat
700
600
Infracţiuni asupra
persoanei
500
Omucideri
400
300
Infracţiuni ce aduc
atingere unor relaţii
de convieţuire
socială
Alte infracţiuni
200
100
0
1990
2000
Urmărind tabelul anterior cu graficul aferent putem spune că din anul
1990 până în prezent a crescut îngrijorător numărul tuturor tipurilor de
infracţiuni, în municipiul Brăila rata infracţionalităţii atingând valori
îngrijorătoare. Această situaţie se datorează în cea mai mare măsură sărăciei
accentuate cu care se confruntă foarte mulţi dintre brăileni, şomajul ridicat,
în general datorită nivelului de trai scăzut, dar şi datorită dorinţei de
îmbogăţire rapidă (nu prin muncă) a unora.
În concluzie putem spune că exacerbarea violenţei, creşterea
criminalităţii, necesitatea asigurării unei protecţii sporite a membrilor
societăţii sunt realităţi care trebuie privite cu maximă responsabilitate.
Eforturile pentru a găsi remedii cât mai eficiente în această direcţie,
trebuie însă canalizate pe o cale realistă de abordare nuanţată a fenomenului
infracţional global, cât şi a fenomenului infracţional individual, de antrenare
în acţiuni de prevenire şi controlul unor factori multipli, de diversificare a
formelor de răspuns social .
107
Prima trebuie să fie considerată ca o structură socială, aceleaşi forţe
care modelează omul în societate, modelează şi criminalitatea.
108
CONCLUZII
Lucrarea de faţă reprezintă un studiu al unei regiuni geografice date,
de interpretare a unor fenomene sociale, bazată pe analiza cadrului fizicogeografic şi economico-geografic care a imprimat anumite caractere
fenomenelor sociale transpuse în comportamente şi analize sociale.
Cadrul natural analizat în conformitate cu algoritmul fizico- geografic
scoate în evidenţă situarea regiunii studiate în cadrul unui relief tipic de
câmpie, cu altitudini joase, mare uniformitate a reliefului şi posibilităţi de
utilizare a terenurilor foarte puţin variate, predominant agricole.
Fenomenul uman şi economico-geografic, transpus pe fondul cadrului
natural scoate în evidenţă situaţia zonei studiate.
Impactul asupra societăţii generat de proasta înţelegere a fenomenului
de democraţie, mai ales în domeniul mobilităţii populaţiei, pe fondul
protecţiei prost dirijate, scoate în evidenţă fenomene sociale şi demografice
care culminează în final cu un fenomen major de şomaj, unităţile economice
ale oraşului intrând după anul 1990 în proces de restructurare, proces ce a
dus la închiderea multora dintre ele.
Comportamentele socio-umane ale populaţiei, analizate printr-un
studiu de sondare a opiniei publice realizat cu ajutorul chestionarelor pe un
eşantion de 450 persoane, scoate în evidenţă problemele majore cu care se
confruntă comunitatea umană în municipiul Brăila: creşterea numărului de
divorţuri faţă de scăderea tot mai accentuată a numărului de căsătorii;
şomajul ridicat, sărăcia accentuată; participarea populaţiei din ce în ce mai
puţin la procesul educaţional şi cultural, starea precară de sănătate a
populaţiei, etc.
După anul 1989 în municipiul Brăila se constată o creştere accentuată
a numărului de divorţuri, scăderea ratei recăsătoririlor, mai ales în rândul
persoanelor de sex feminin (datorată modificării relaţiilor dintre parteneri –
„emanciparea femeii”), ceea ce este îngrijorător – scăderea accentuată a
numărului de căsătorii – aceasta se datorează atât posibilităţilor materiale
reduse de care dispun tinerii, dar şi modificărilor de concepţie, de
mentalitate faţă de ceea de înseamnă familia, întemeierea unei familii este
văzută astăzi de mulţi tineri ca o piedică pentru devenirea lor, pentru
realizarea personală.
Una din problemele majore cu care se confruntă populaţia
municipiului Brăila este şi starea de sănătate. Conform definiţiei
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea reprezintă starea de bunăstare
109
fizică, psihică şi integrare socială şi nu doar absenţa bolilor şi a
infirmităţilor.
Din analiza mai multor indicatori de sănătate observăm că starea
sănătăţii populaţiei este influenţată de: nivelul scăzut al veniturilor alocate
de stat asistenţei medicale (dotări materiale, număr de personal medical),
scăderea accentuată a nivelului de trai din ultimii zece ani, precum şi de
poluarea provocată de anumite ramuri industriale. Reducerea stării de
sănătate în rândul populaţiei din oraşul Brăila, are un impact negativ direct
asupra capacităţii de muncă, asupra productivităţii şi în ultimă instanţă
asupra cheltuielilor publice. Asigurarea sănătăţii populaţiei nu revine nici în
exclusivitate şi nici prioritar sectorului sanitar.
Putem spune că perioada de tranziţie în care se află România afectează
starea de sănătate a populaţiei.
Un alt comportament social scos în evidenţă de această lucrare este
comportamentul educaţional. Dacă în România, educaţia de bază pentru toţi
copiii de vârstă corespunzătoare avea durata obligatorie de 10 ani,
preconizându-se să se ajungă chiar la 12 ani, după anul 1989 scăderea
nivelului de trai a determinat o scădere a duratei educaţiei de bază, 8 ani
completaţi eventual cu o şcoală de calificare.
În mod paradoxal însă, au crescut numărul cererilor de educaţie
superioară al absolvenţilor de liceu mai vechi sau din perioada actuală, cereri
care nu au putut fi întâmpinate de universităţile de stat datorită resurselor lor
limitate. Scăderea accentuată a resurselor alocate învăţământului de stat,
precum şi lipsa unor prospectări atente a resurselor în cazul înfiinţării de noi
instituţii (mai ales în învăţământul superior), reducerea numărului
săptămânal de ore şi norme didactice au dus la scăderea standardelor
calitative. Astfel, sistemul de învăţământ se află acum într-o criză a calităţii.
Ca în toată ţara şi în Brăila restructurarea economică a dus la creşterea
şomajului şi a sărăciei. În sistemul economiei de piaţă cei mai vulnerabili la
fluctuaţiile cererii de muncă sunt oamenii cu calificări scăzute.
Săracii şi în mod special şomerii, vârstnicii, handicapaţii, muncitorii
necalificaţi, datorită lipsei lor de resurse economice sunt mult mai puţin
reprezentaţi prin organizaţii ca sindicatele sau partidele politice. Sărăcia,
deprimarea economică, generează şi o deprimare politică care la rândul său
accentuează precaritatea condiţiilor economice.
Natalitatea diferenţiată constituie şi ea un factor distinct al sărăciei.
Dacă o familie cu 2 – 3 copii poate să trăiască la un nivel decent din salariile
membrilor maturi, o familie cu mai mult de 4 copii este aproape inevitabil
atinsă de sărăcie. În general, natalitatea ridicată este asociată cu segmentele
110
sărace ale societăţii. Un alt motiv al creşterii sărăciei în oraşul Brăila poate fi
considerat şi fiscalitatea excesivă.
Datorită lipsei unor lucrări de specialitate, lucrarea de faţă nu are
pretenţia unei analize obiective, complete şi complexe a fenomenelor sociale
în municipiul Brăila. Este posibil să fi omis unele dintre aceste fenomene,
acest domeniu al geografiei sociale oferind o arie vastă de cercetare.
111
Bibliografie:
Abraham, D. (1991), Introducere în sociologia urbană, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti
Coteţ, P. (1976), Câmpia Română. Studiu de geomorfologie integrată,
Editura Ceres, Bucureşti
Cucu, V. (1981), Geografia populaţiei şi aşezărilor umane, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Cucu, V. (1996), România. Geografia Economică, Editura Glasul
Bucovinei, Iaşi
Gâştescu, P., Gruescu, S.I. (1973), Judeţul Brăila, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti
Giurescu, C. C-tin. (1968), Istoricul oraşului Brăila, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti
Giurgiu, N. (1992), Elemente de criminologie, Editura Fundaţia
„Chemarea”, Iaşi
Ianoş, I. (1997), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura
Academiei Române, Bucureşti
Ianoş, I., Tălângă C. (1994), Oraşul şi sistemul urban românesc în
condiţiile economiei de piaţă, Institutul de Geografie, Bucureşti
Munteanu, I. (1984), Brăila - mic îndreptar turistic, Editura Spor –
Turism, Bucureşti
Oancea, D. (1973), Gruparea urbană Galaţi – Brăila, Editura
Academiei R.S.R., Bucureşti
Roşu, Al. (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
Zamfir, E. (1997), Psihologie socială (texte alese), Editura Aurarom,
Bucureşti
Zamfir, E. Zamfir, C. (1996), Politici sociale, Editura Alternative,
Bucureşti
*** „Geografia României”, vol.: I, II, Editura Academiei, Bucureşti
*** „Judeţele patriei – Brăila – monografie”, Editura Spor – Turism,
Bucureşti, 1980
*** „Anuarul Statistic al României”
*** „Comisia Naţională pentru Statistică”, Bucureşti, 1990 – 1996
*** „Atlas geografic şi istoric, judeţul Brăila”
*** „Enciclopedia geografică a României”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982
112
Cuprins:
Introducere
1
Istoricul cercetării oraşului Brăila
3
Capitolul I: Condiţiile generate de dezvoltarea
comunităţii umane în oraşul Brăila
1.3. Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
7
1.3.1. Poziţia geografică şi limitele
7
1.3.2. Relieful
9
1.3.3. Clima
11
1.3.4. Hidrografia
14
1.3.5. Solurile
16
1.3.6. Vegetaţia şi fauna
16
1.4. Cadrul istorico-geografic, geodemografic şi
economico-geografic
1.4.1. Cadrul istorico-geografic
18
1.4.2. Cadrul geodemografic
25
1.4.3. Transformări în domeniul activităţilor
Economice
41
Capitolul II: Factori determinanţi ai comportamentului
social
50
Capitolul III: Dinamica recentă a proceselor şi fenomenelor
sociale
54
3.1. Şomajul, în contextul restructurării economice
55
3.2. Impactul scăderii nivelului de trai asupra
fenomenelor sociale
66
3.2.1. Divorţurile şi căsătoriile
66
3.2.2. Starea de sănătate a populaţiei
3.2.3. Participarea la procesul educaţional şi de instruire 69
3.2.4. Participarea la procesul cultural
85
3.2.5. Diferenţieri teritoriale după veniturile populaţiei 88
3.3. Fenomenul de infracţionalitate
100
Concluzii
107
113