Fișa III-„Moara cu noroc” de Ioan Slavici (sinteză)
Structura discursului narativ
 Naratiunea heterodiegetică este dispusă cronologic pe două planuri de compoziție,
în șaptesprezece capitole și dezvoltă o componentă esențială a sufletului țărănesc:
complexitatea psihologică. În acest scop, universul artistic surprinde planul exterior,
obiectiv prin observarea vieții sociale a personajelor, dinamizat de conflictele
exterioare puternice, iar planul interior, analitic investighează sfera trăirilor,
conștiinței și emoțiilor personajului Ghiță. Unite prin alternanță, cele două planuri
compoziționale stau sub semnul destinului tragic anticipat de titlul simbolic al
operei, „Moara cu noroc” fiind o metaforă ce încifrează toposul desacralizat, în care
vor fi ancorate acțiunea operei și destinul tragic al eroilor conduși de pasiuni
obscure și de obsesii terifiante.
 Repere spațio-temporale: Acţiunea se desfăşoară în zona Ineului, la o răscruce de
drumuri, unde se află hanul: „De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste
ţarini, lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. Timp de un
ceas şi jumătate, drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, şi după ce ai
coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi
timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iar mai departe locurile sunt rele.
Aici în vale e Moara cu noroc.”. Timpul desfăşurării acţiunii este de un an, reperele
fiind cele religioase: Paştele şi Sf. Gheorghe.
 Nuvela se deschide cu vorbele bătrânei, soacra lui Ghiță, despre bogăție, ce
plasează conținutul textului într-o lumină moralizatoare, educativă: „Omul să fie
mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția te face fericit, ci liniștea colibei
tale”. Ele exprimă punctul de vedere al autorului, viziunea acestuia asupra lumii, o
viziune caracteristică scriitorilor realiști. Simbolizând înțelepciunea populară,
bătrâna știe că bogăția nu are cum să determine fericirea, neputând înțelege,
tendința tinerei generații către noutate, către schimbare, din moment ce modelul
idilic pe care și l-a asumat a funcționat atâtea generații. În schimb, Ghiță ironizează
cumpătarea și rezistența la schimbare a soacrei sale, căci pentru el, respectarea
căilor bătătorite înseamnă plictiseală casnică și drumul spre alienare: „să ne pune,
pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș, iară
dumneata la tustrei. Iacă liniștea colibei.”. Astfel, bătrâna poate fi asociată cu
ușurință unei voci supraindividuale, vocea unei societăți conservatoare. Pe de altă
parte, incipitul nuvelei anunță, prin replicile lui Ghiță și conflictul exterior ce stă la
baza narațiunii.
 Subiectul nuvelei: Ghiţă, cizmar din Ineu, doreşte bani pentru ca familia lui să aibă o
viaţă mai bună. Astfel, decide să-şi lase vechiul cămin şi să se instaleze la hanul de la
Moara cu noroc pentru a câştiga mai bine. Aici se mută împreună cu soţia sa, Ana,
soacra sa şi cei doi copii. Până la un punct, lucrurile merg bine, dar totul se schimbă
atunci când la han apare Lică Sămădăul, stăpânul acelor locuri, deoarece Ghiţă
începe seria compromisurilor: afaceri nu tocmai cinstite, minciuni spuse în faţa
judecătorului pentru a-şi salva asociatul, îndepărtarea de familie. Vinovăţia lui Lică
nu poate fi dovedită la proces, cu toate că jandarmul Pintea îl urmărea de multă
vreme. Ana simte îndepărtarea soţului, aşadar se apropie de Lică.
De Paşte, soacra şi copiii decid dă plece la nişte rude, iar Ghiţă şi Ana rămân singuri
la han. În cele din urmă, aruncându-şi propria nevastă ca momeală, Ghiţă se
hotărăşte să-l predea autorităţilor. Spunându-i Sămădăului că pleacă la oraş, acesta
vine la han să se întâlnească cu Ana. Pintea este informat despre locul în care se află
Lică, dar acesta pleacă înainte de întoarcerea celor doi. Crezând că orice speranţă de
a-l prinde s-a pierdut şi considerându-se atacat în onoarea familiei, cizmarul se
întoarce acasă şi îşi omoară soţia. Lică şi Răuţ, omul său, se întorc la cârciumă, iar
Răuţ îl ucide pe Ghiţă, apoi dă foc cârciumii. Văzându-se fără scăpare, Lică se
sinucide.
După principiul clasic al simetriei finalul se constituie ca discurs al personajului
reflector bătrâna soacră:„Simțeam eu că n-are să iasă bine, dar așa le-a fost dată”.
 Nuvela dezvoltă și un conflict interior, între dorințele contradictorii ale aceluiași
personaj, conflict menit să redea zbuciumul interiorității lui Ghiță. Tânărul cârciumar
simte în el „ceva mai tare” decât propria voință, se izolează de familie, nu se mai
teme nici măcar de moarte, singura lui dorință fiind aceea de a se răzbuna pe Lică,
ajungând în cele din urmă să-și ucidă soția.
 Se poate vorbi în nuvelă despre un conflict exterior de ordin moral (bine/rău;
virtute/depravare), precum și despre unul de ordin social, în care se confruntă două
lumi cu mentalități diferite – lumea mic-burgheză a lui Ghiță și cea a lotrilor,
reprezentată de Lică. De asemenea, în acțiune se conturează un conflict de ordin
psihologic, care antrenează dorințe ale personajelor ce nu pot fi satisfăcute decât
prin sacrificarea celorlalți: de exemplu, Lică vrea putere, victima fiind Ghiță, Ghiță
vrea bani, iar victimă îi cade soția, Ana. În cazul lui Ghiță se poate vorbi și despre un
conflict motivațional, în sensul imposibilității de a împăca nu doar cu realitatea, ci și
între ele dorințe, aspirații, nevoi sufletești divergente: dorința de înavuțire cu orice
preț, aspirația spre un statut social mai bun, datoria asumată de protector al
familiei, dragostea față de Ana, grija față de imaginea sa în fața celorlalți sau
orgoliul, dorința de a-și dovedi lui și celorlalți bărbăția.