Viața publica și
viața privată
Elevi realizatori:
Barbu Naomi
Ionel Claudia
Manole Ioana
Neacsa Mihail
Peltea Raluca
Viata publica si viata privata - introducere
Conturarea tot mai clara a libertatii individuale a facut ca distinctia dintre cele
doua spatii ale existentei umane, spatiul public si spatiul privat, sa fie tot mai
amplu dezbatute si greu de delimitat. Problema definirii si delimitarii lor nu
este una lesne de intreprins in conditiile in care fiecare epoca are o alta
viziune asupra celor doua spatii.
De fapt pana in epoca moderna publicul si privatul par sa se confunde. Ele
sunt cu atat mai greu de identificat pentru perioada medievala. In conditiile in
care evul mediu, ca si in multe societati unde influenta statului e slaba sau
simbolica, viata fiecarui individ depinde de solidaritatile colective si de
capeteniile care joaca un rol protector. Dat fiind ca insecuritatea era o
chestiune la ordinea zilei, individul nu putea trai izolat ci numai in cadrul unei
comunitati. Asa se explica poate de ce publicul si privatul se intrepatrund, se
confunda.
Nimeni nu are o viața privată - în sensul actual al cuvântului - dar toata lumea
poate avea un rol public, chiar dacă nu ar fi decat acela de victimă. În plus
astfel cum atestă și normele de drept, cele mai importante momente din viața
individului și totodată cele mai personale se derulau în spațiul public. Astfel
nașterea, botezul, logodna, căsătoria, divorțul, decesul, toate elemente cheie
deci în existența individului impun participarea comunității. Unele dintre ele
chiar, pentru a fi valide - cum este cazul căsătoriei - impuneau prezenta
martorilor, a comunității deci. Atare situație avea să se schimbe - cel puțin în
Europa occidentală - abia incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea și
începutul celui următor. De acum înainte, publicul este în mod categoric de
privatizat, de acum înainte, spațiul privat se poate organiza ca un spațiu
aproape închis, oricum complet separat de serviciul public, ce devine cu totul
autonom. Acest spațiu eliberat va fi ocupat de familie.
Viata publica e tot ceea ce se desfasoara în văzul tuturor, tot ce aparține
spațiului public, este supusa autoritatii magistraților, deci statului, si nu
tolereaza nici o taina.Viata publica inseamna implicarea in viata politica , in
viata societatii, inseamna ca indivizii formeaza institutii guvernamentale,
reprezinta autoritatra publica care este responsabila pentru garantarea
drepturilor cetatenesti, pentru asigurarea protectiei sociale, dar si pentru
combaterea saraciei si excluziunii. In epoca contemporana, viata publica s-a
extins de la institutiile statului si la alte domenii precum sportul, teatrul,
cinematografia, adaugandu-se si sanatate, invatamantul unde cei care
lucreaza se supun unor conduite, unor reguli. Cel mai important si mai
mediatizat aspect al vietii publice este omul politic, deoarece el este
reprezentantul unei natiuni sau comunitati, care trebuie sa aiba un
comportament ireprosabil, care trebuie sa respecte o serie de valori morale si
codul de etica politica, cunoscandu-se ca actiunile sale au impact asupra
destinelor umane. De aceea viata sa publica trebuie sa fie cunoscuta in cele
mai mici detalii, inclusive situatia materiala incepand de la intrarea in functie
pana la incheierea mandatului. Exista opinii ca o persoana publica nu are
viata privata. Legea interzice filmarea, fotografierea in spatii private, far
a acordul subiecților. Dar a tine ascunse informații sub pretextul “vieții private”
este periculos, deoarece persoanele publice au puterea de a ne influența
viețile.
Viața privată este viața intima la care fiecare persoana are dreptul, ese un
spaiu al intimitatii, un loc rezervat doar familie, dar si secretului: “nimeni nu
poate fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, nici la
domicilu sau corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei
sale”.
Creșterea nivelului de trai a permis ca în ultimele decenii mulți oameni să
poată să aibă propria cameră, ceea ce le-a permis să aibă o adevărată viață
privată. În ultimii 200 de ani dezvoltarea noțiunii de drepturi ale omului a făcut
ca printre aceste drepturi să fie inclus și dreptul la viața privată. El este înscris
și în documente oficiale, precum Declarația universală a drepturilor omului,
adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 1948 și Convenția
europeană a drepturilor omului adoptată de către Consiliul Europei în 1950.
Respectarea dreptului la viață privată este un indiciu important cu privire la
caracterul unui regim politic dintr-un anumit stat. În statele cu regim politic
dictatorial sau totalitar dreptul la viață privată este încălcat sistematic pentru
că statul își supraveghează proprii cetățeni. În statele cu regim politic
democratic dreptul la viață privată este respectat, iar autoritățile statului nu
pot interveni în locuința unei persoane decât dacă există indicii clare
privitoare la încălcarea legii și doar respectând anumite proceduri. Există însă
anumiți oameni care prin natura profesiei lor au acces la informații din viața
privată a mai multor persoane (psihologi, medici, avocați, polițiști etc). Profesia
lor le interzice prin lege să divulge aceste informații altfel decât în condițiile
legii.
O altă problemă este în ce măsură persoanele publice au dreptul la protecția
vieții private, mai ales în cazul persoanelor care ocupă funcții publice se pune
întrebarea în ce măsură pot avea aceste persoane o viață privată și măsura în
care acestea pot interzice accesul la informații din viața lor privată. În această
categorie pot fi încadrate vedetele, care sunt hărțuite de către presa de
scandal, deseori fiind întâlnite situații în care le este încălcat dreptul la viață
privată. Unele vedete fac din viața privată o reală afacere și își prezintă viețile
în cadrul unor show-uri televizate, în schimbul unor sume colosale.
Familia. Rolul femeii
Rolul și imaginea femeii în societate a fost într-o schimbare permanentă de-a
lungul istoriei. În această lecție vom urmări evoluția pe care a suferit-o
imaginea femeii de-a lungul secolului XX. Pomenind principalele curente,
evenimente și personalități care au modelat rolurile femeilor în familie,
societate, industrie și politică, vom urmări drumul plin de obstacole care ne-a
adus concepte precum egalitatea în drepturi, în muncă, în societate și în
politică, indiferent de sex sau de orientarea sexuală, precum și libertate de
alegere, fie că vorbim de rolul în societate, partener de viață sau loc de muncă.
Citiți această lecție pentru a afla de mișcari precum feminismul sau de
personalități precum Margaret Thatcher, Golda Meir și Indira Gandhi. Lectură
plăcută!
Familia a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului, neputând
afirma că toate acestea sunt benefice societății per ansamblu sau individului,
în particular. Numărul căsătoriilor a scăzut, în schimb a crescut rata
divorțurilor sau a persoanelor care aleg să conviețuiască libere, fără a dori să
își asume obligațiile unui certificat de căsătorie. Familia tradițională trece
printr-o evidentă criză, consecință firească a dezumanizării vieții în societatea
postindustrială.
Feminismul a adus schimbări majore în ce privește rolul femeii în familie și
societate; dacă femeia era simbolul maternității și liantul familiei, cea care se
ocupa de gospodărie și de educația copiilor, ideile liberale, dorința de a fi
egală în drepturi cu bărbatul, locurile de muncă cu specific masculin au dus la
o schimbare radicală a modului de abordare a tuturor acestor aspecte; femeia
își alege partenerul, hotărăște când și câți copii să aibă, își alege profesia, se
întoarce de timpuriu înapoi la locul de muncă (înainte de încetarea
concediului legal de îngrijire a copilului) din rațiuni financiare sau doar din
dorința de a face carieră, educația copiilor fiind lăsată pe seama bonelor sau
a creșelor private.
Un alt aspect care s-a bucurat de atenția mass-mediei în ultimul timp este cel
al „parteneriatului de viață comună”, care ar extinde noțiunea de cuplu și
familie și spre persoanele de același sex, recunoscând și acceptând
homosexualitatea. În țări precum Franța, Noua Zeelandă sau Marea Britanie
s-a acceptat căsătoria cuplurilor de homosexuali și chiar dreptul acestor
familii de a adopta copii. Textele constituțiilor vor fi modificate în acest sens,
excluzându-se termenii „soț” și „soție”, iar actele birocratice nu vor mai
cuprinde referiri la sexul partenerului de viață al unei persoane.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare este cel al familiilor
monoparentale, consecutive unui divorț, unui deces al unuia dintre soți sau
alegerii în cunoștință de cauză a acestui mod de viață. Se remarcă și existența
copiilor proveniți din mai multe căsătorii în cadrul aceleași familii.
Statutul femeii în cadrul societății și al familiei a cunoscut o evoluție
importantă îndeosebi după Al Doilea Război Mondial. Acordarea dreptului de
vot femeilor și egalitatea în drepturi cu bărbații, dreptul de a beneficia de
salarii egale cu ale bărbaților, toate acestea au revoluționat lumea; un exemplu
este cel al anilor 1945-1946 în Japonia. Cu toate acestea, se poate constata
statistic că în cadrul marilor companii femeile nu sunt promovate la fel de
repede ca bărbații, marea majoritate a femeilor lucrând de altfel în companii
mici, în cadrul serviciilor publice, comerț, sănătate sau educație. Astfel, în 1970
se aprecia că în Franța femeile ocupau 35% din locurile de muncă, în Japonia
50%, în U.R.S.S. 53%.
Cu toate obstacolele și reticențele societății unele femei s-au ridicat deasupra
prejudecăților vremii și au reușit să facă o carieră politică, ocupând funcții
importante precum cea de prim-ministru: Margaret Thatcher în Marea
Britanie (1979-1990), Golda Meir în Israel (1969-1974), Indira Gandhi în India (2
mandate: 1966- 1977; 1980-1984); din istoria recentă o menționăm pe Angela
Merkel în Germania.
Viaţă privată şi viaţă publică în lumea occidentală
După 1945, până la sfârşitul anilor ’60, în aproape toate statele europene şi în
S.U.A. se înregistrează o creştere a populaţiei datorată în principal creşterii
natalităţii, care a fost numită baby boom. Creşterea populaţiei se înregistrează
şi în anii ’70, dar ea se datorează îmbunătăţirii condiţiilor de trai, care au dus
la prelungirea duratei vieţii, iar în lumea occidentală este cauzată şi de
migraţiile din fostele ţări coloniale. În anii 80 începe o scădere a sporului
demografic, care a continuat până astăzi.
Structura socială a populaţiei s-a modificat profund comparativ cu perioada
interbelică. Schimbările tehnologice au făcut ca numărul muncitorilor
specializaţi să crească, iar numărul lucrătorilor ocupaţi în munci murdare,
dure şi periculoase să scadă. Muncile de jos au fost preluate mai ales de
imigranţi. Întreprinderile mici şi mijlocii şi-au redus constant numărul,
deoarece nu au făcut faţă concurenţei marilor întreprinderi şi consorţii
multinaţionale. Cele mai bine plătite slujbe au devenit cele de manager.
Ţărănimea a devenit o categorie socială cu o pondere foarte mică în cadrul
populaţiei, undeva sub 15% în majoritatea statelor occidentale. Procentual, a
crescut foarte mult clasa mijlocie a salariaţilor (astăzi 50-60% din populaţia
activă). Totuşi, acest lucru nu a dus la reducerea diferenţelor sociale, ci
acestea au continuat să se adâncească. Pentru a rezolva aceste probleme,
statele din Europa Occidentală au recurs la măsuri de protecţie socială, care
au constat în asigurarea unui venit minim garantat oricărei persoane,
creşterea alocaţiilor, a pensiilor, acordarea de burse sau chiar alocarea de
echipamente casnice. Populaţia urbană, care era majoritară în statele
capitaliste şi în perioada interbelică, a crescut la procente uluitoare, peste
70% în anii ’70 şi peste 80 şi chiar 90% în anii ’90. Răspândirea învăţământului
de toate gradele şi creşterea constantă a numărului de studenţi este o altă
caracteristică a lumii capitaliste.
Viaţa privată se desfăşoară tot în cadrul familiei, dar apar schimbări care duc
treptat la o criză a vieţii de familie. Oamenii trăiesc în cuplu şi fără a se
căsători, divorţurile sunt foarte frecvente, numărul copiilor unui cuplu este
scăzut (unul, doi copii sau chiar apar cupluri care nu îşi doresc copii),
practicile religioase devin opţionale. Conflictele între generaţii sunt foarte
profunde, mai ales în anii ’60-’70, perioada în care se generalizează libertinajul.
Relaţiile dintre părinţi şi copii nu se mai bazează pe autoritatea din trecut.
Treptat se acceptă de către părinţi un rol de coordonare, mai degrabă decât
de autoritate. Femeile capătă drept de vot după război în toate ţările şi ajung
treptat să ocupe aproximativ aceleaşi munci ca şi bărbaţii.
Nivelul de trai al populaţiei a crescut constant, în principal datorită măririi
veniturilor salariale, dar şi datorită preţurilor scăzute pentru obiectele de larg
consum, datorate progresului tehnic şi producţiei de serie. Frigiderul,
televizorul, maşina de spălat şi automobilul devin accesibile majorităţii
categoriilor sociale începând cu anii ’70. Viaţa cotidiană tinde să se
standardizeze. Populaţiile din lumea capitalistă tind să trăiască în acelaşi ritm:
să folosească acelaşi tip de locuinţe, să frecventeze aceleaşi spaţii de consum
(supermarket, mall, fast food), să consume aceleaşi produse alimentare, să
utilizeze aceleaşi echipamente casnice, să-şi decoreze casele în acelaşi fel.
Totuşi, un procent mai mic al populaţiei trăieşte în condiţii mizere la periferia
marilor oraşe, unde creşte delicvenţa şi violenţa. Problema periferiilor devine
evidentă începând cu anii ’70, cauzată şi de creşterea migraţiei în lumea
occidentală.
Petrecerea timpului liber devine un adevărat cult al epocii. Dezvoltarea
tehnicii comunicării la distanţă şi a mijloacelor de transport a contribuit la o
revoluţie a loisirului. În 1948 se inventează tranzistorul, ceea ce permite ca
radioul şi televizorul să ajungă de mici dimensiuni şi să fie produse la un preţ
accesibil. Orice familie îşi permite un radio în perioada anilor 50, iar televizorul
începe să-şi facă apariţia în tot mai multe cămine. Primul post de televiziune
apare în Marea Britanie, în 1936 (postul BBC), iar în S.U.A. în 1939 (postul NBC),
dar televiziunea se generalizează abia în anii 50. În S.U.A în 1946 doar 0,5% din
gospodării aveau televizor, în 1954 se ajunge la un procent de 56% iar în 1962 la
90%. Televiziunea color se creează în 1940, dar se generalizează în anii ’60. În
1962 se creează televiziunea prin satelit care permite transmisiile în direct între
două continente. Televiziunea este cea care are rolul cel mai important în
petrecerea timpului liber cotidian. Emisiunile de ştiri, muzica emisiunile de
divertisment, filmele, transmisiile sportive sunt cele care creează o adevărată
cultură de masă. Presa îşi pierde din rolul deţinut până atunci în crearea
divertismentului, deşi se continuă consumul de roman foileton, benzi
desenate, literatură de ficţiune. Cinematograful are un rol important în
petrecerea timpului liber în afara locuinţei într-un mod ieftin şi plăcut. Ca şi în
perioada interbelică, producţia de film se realizează mai ales la Hollyood.
Totuşi, se creează un public amator de pelicule de artă, unde capul de afiş îl
deţin producţiile franceze şi italiene.
Petrecerea timpului liber în afara localităţii de domiciliu a început să fie o
practică foarte răspândită datorită faptului că săptămâna de lucru s-a redus
la 5 zile în lumea capitalistă, iar acumulare veniturilor a permis concediile în
străinătate. Cele mai apreciate devin destinaţiile exotice, posibile datorită
ieftinirii călătoriilor cu avionul.
Viaţa publică între conformism şi contestare
Valorile fundamentale ale societăţii occidentale sunt regimul politic
democratic şi economia capitalistă. Viaţa publică în statele occidentale este
determinată de un factor esenţial: libertatea, înţeleasă în forme multiple, dar
mai ales ca libertate de exprimare, libertate de asociere şi libertate de
întrunire. Oamenii sunt astfel încurajaţi prin legi să facă mitinguri pentru a
susţine sau combate o cauză, să se organizeze în asociaţii diverse (de la
partide politice, la organizaţii pentru apărarea drepturilor sau pentru
promovarea unor idei, ori pur şi simplu pentru a întreprinde eficient acţiuni
într-un domeniu). Valorile capitaliste sunt reprezentate de societatea de
consum, în care toată lumea tinde să îşi crească nivelul de trai şi să îşi asigure
o ascensiune profesională. Spaţiul public este reprezentat în primul rând de
locul de muncă, locuri de agrement (parcuri, teatre, cinematografe, muzee,
săli de concerte, săli de sport, stadioane, diverse alte locaţii pentru activităţi
culturale, sportive sau de recreere), localuri unde se pot servi mâncăruri şi
băuturi, locaţii de unde se pot face cumpărături variate (pieţe, magazine,
supermarket-uri, mall-uri). În aceste spaţii oamenii se reunesc în jurul unor
valori sau interese comune, tendinţa fiind aceea de a se impune în societate
activităţile care adună cei mai mulţi adepţi. Obiceiul, moda sunt cele care
dictează şi care, adesea, cenzurează libertatea de a alege.
Începând din anii ’60 are loc o puternică mişcare contestatară a valorilor
societăţii capitaliste, pornită din rândul tinerilor. Cel mai reprezentativ pentru
începutul acestei mişcări este curentul hippie, apărut în California, cel mai
bogat stat american, în 1963. Acest curent contestă valorile societăţii de
consum şi promovează o întoarcere la natură, la sursele culturii populare (folk),
militează împotriva poluării, pentru pace şi contestă toate războaiele, inclusiv
cele duse în numele apărării drepturilor omului. Tinerii hippie se disting de
restul populaţiei prin hainele lor lejere şi foarte colorate, inspirate din tradiţia
popoarelor Americii latine sau asiatice, pletele atât pentru bărbaţi cât şi
pentru femei, dar mai ales prin muzica pe care o interpretează, folk-song,
foarte melodioasă, inspirată de tradiţia populară americană sau a altor
popoare. Evadarea lor din cotidian şi întoarcerea la natură se realizează însă
şi prin promovarea consumului de droguri, a libertinajului sexual şi prin
promovarea practicilor religioase indiene (în principal yoga). Generaţia hippie
se remarcă în primul rând prin opoziţia faţă de războiul din Vietnam
(1955-1975), dus de statul american în scopul stăvilirii expansiunii
comunismului. Apogeul mişcării hippie îl reprezintă festivalul de muzică folk de
la Woodstock (1969), unde se adună 400 000 de tineri pentru a asculta muzică şi
a milita pentru natură şi împotriva războiului. Aici concertează 32 de solişti şi
formaţii, între care promotorii acestei mişcări: Jimi Hendrix, Bob Dylan, Janis
Jopli, Joan Baez, The Who, Joe Cocker etc. Curentul rock, apărut în anii ’60 s-a
alăturat, în muzică, mişcării contestatare începută de hippie şi a continuat-o,
după ce mişcarea hippie a intrat în declin în anii ’70.
O altă mişcare contestatoare a valorilor capitaliste este cea a ecologiştilor
(verzii). Ecologiştii militează pentru păstrarea unui mediu curat, pentru
conservarea naturii şi împotriva exceselor industrializării. Această mişcare,
devenită foarte populară începând din anii ’70, a continuat până astăzi. În
S.U.A. ecologiştii s-au exprimat prin crearea a numeroase organizaţii
non-guvernamentale care aveau ca scop protecţia mediului, lupta cu industria
poluantă, apărarea speciilor pe cale de dispariţie. În Europa occidentală
mişcarea ecologistă a dus la crearea unor partide politice care promovează,
pe lângă protecţia mediului şi respectarea drepturilor omului, a păcii şi
protecţia individului în faţa efectelor nocive ale tehnologiei. Totodată, în ţările
democratice s-a născut şi o mişcare de apărare a drepturilor omului peste tot
în lume, care a criticat implicarea brutală a statelor industrializat în viaţa
locuitorilor din Lumea a III-a. În 1948 Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de o mare parte a
statelor lumii. Cu toate acestea, multe state semnatare încalcă drepturile
omului, fără ca acestea să fie sancţionate. În aceste condiţii adevărata luptă
pentru drepturile omului este dusă de organizaţii non-guvernamentale, dintre
care cea mai celebră este Amnesty International, înfiinţată la Londra, în 1961.
Viaţă privată şi viaţă publică în ţările comuniste din Europa
Regimul comunist s-a instaurat, după 1945, în Europa centrală şi de est prin
falsificarea alegerilor de către partidele comuniste, sprijinite de armata
sovietică, rămasă în aceste teritorii din perioada războiului. Dacă în statele
capitaliste occidentale viaţa publică şi privată are în centrul său preocuparea
pentru individ şi drepturile sale, în ţările comuniste statul este cel care
confiscă viaţa publică, dar şi parte din viaţa privată a cetăţenilor.
În majoritatea statelor europene în care s-au instaurat regimuri comuniste
după război, populaţia rurală era mai numeroasă decât populaţia urbană.
Această realitate s-a modificat rapid datorită industrializării forţate
promovată de statele comuniste. Exodul de la sat la oraş, care se produsese în
statele occidentale în perioada interbelică şi dusese la înclinarea balanţei în
favoarea urbanului, are loc în statele comuniste în anii ’50-’60. Aceste fenomene
au schimbat peisajul urban, unde au apărut numeroase fabrici şi cartiere
muncitoreşti de locuinţe. Locuinţele noi din mediul urban au un confort mai
mare decât casa ţărănească deoarece au apă curentă, energie electrică,
sistem de canalizare. Totuşi, regimurile comuniste păstrează timp de peste 40
de ani aceeaşi arhitectură şi aproximativ acelaşi confort, fapt ce nu permite o
modernizare a spaţiului de locuit decât prin achiziţia aparaturii
electrocasnice. Regimul comunist îşi doreşte o nivelare socială a cetăţenilor,
fapt care se produce începând cu standardizarea spaţiilor de locuit, dar se
menţine prin diferenţele mici de salarizare între diversele categorii de
lucrători. O schimbare pozitivă pe care o aduce regimul comunist este
şcolarizarea obligatorie până la nivelul liceului, inclusiv. Diferenţele sociale
încep să se creeze mai ales prin nivelul de şcolarizare. Elitele nu sunt
reprezentate de persoane cu venituri substanţial mai mari, ci de persoane
care au studii superioare. Tehnica modernă pătrunde mai greu în casele
comuniste decât în lumea occidentală. Televizorul îşi face apariţia în România
după 1956, când se creează televiziunea publică. Maşina de spălat şi telefonul
sunt prezente în majoritatea locuinţelor începând cu anii ’70, dar automobilul,
deşi tinde să se generalizeze în anii 80, rămâne totuşi un lux pe care şi-l permit
membrii de partid şi persoanele care fac sacrificii financiare pentru a plăti
ratele la maşină.
Familia reprezintă nucleul vieţii private în comunism. Comuniştii au un cult
pentru familia muncitorească, numeroasă şi fericită. Deşi divorţul este
acceptat oficial, persoanele care divorţează nu sunt agreate de regim. În 1968
Ceauşescu semnează un decret care interzice avorturile în România,
permiţându-le doar în anumite cazuri prevăzute de lege. Acest decret a
contribuit la o creştere a populaţiei României, ajunsă în 1989 la 23 de milioane
de locuitori. Viaţa privată, deşi aparent fără griji deoarece în regimul comunist
statul asigură fiecărei persoane casă şi loc de muncă, este în realitate supusă
la fel de fel de constrângeri. Toate statele comuniste au fost afectate de un
dezechilibru economic marcat de o criză a alimentelor de bază. În anii ’80 în
România uleiul, făina, zahărul şi pâinea se cumpărau doar pe cartele
alimentare în care erau trecute numărul persoanelor din familia respectivă
pentru ca fiecare să cumpere un număr limitat de produse. Alte alimente care
nu se dădeau pe cartelă erau greu de procurat. Invadarea spaţiului privat de
către stat s-a realizat prin ascultarea telefoanelor, citirea corespondenţei,
urmărirea persoanelor considerate suspecte de către regim. Cea mai
importantă constrângere era interzicerea călătoriilor în afara graniţelor
statelor comuniste.
Viaţa publică era confiscată în totalitate de către stat. Regimurile comuniste
nu permiteau manifestări de stradă, altele decât cele organizate sau
controlate de partid. Ziua naţională (în România era 23 august) sau Ziua
Internaţională a Muncii (1 mai) erau sărbătorite cu mult fast, prin manifestări
regizate în cele mai mici detalii de oamenii regimului, în care indivizii erau nişte
elemente de decor. Spaţiul public era invadat de statui, panouri şi afişe care
glorificau regimul comunist. Manifestările culturale de orice natură erau
cenzurate, urmărindu-se ca acestea să respecte ideologia partidului. Fiecare
întreprindere, dar şi fiecare instituţie culturală avea un secretar de partid care
se ocupa de propagandă, dar şi de cenzurarea oricăror manifestări libere. În
România în anii ’50 s-a produs o rusificare a culturii şi o abandonare a
valorilor naţionale, iar în anii ’70 s-a introdus o cenzură severă, care avea ca
scop ca orice producţie culturală să respecte ideologia de partid. Astfel
teatrele, televiziunea, radioul, toate ansamblurile culturale trebuiau să îşi
prezinte producţiile culturale cenzorilor şi să le realizeze abia după ce
primeau aprobare.
Contestarea regimului comunist s-a realizat prin manifestaţii ample în Ungaria
(revoluţia din 1956), Cehoslovacia (revoluţia din 1968), Polonia (grevele şi
acţiunile sindicatului Solidaritatea din anii ’80). În România aceste acţiuni au
fost de mai mică amploare: o grevă a minerilor din Valea Jiului în 1977 şi o
manifestaţie de protest a muncitorilor de la uzinele din Braşov în 1987. Totuşi, în
România regimul comunist s-a prăbuşit prin cele mai ample manifestaţii de
protest din Europa comunistă.
Bibliografie
●
●
●
●
●
●
https://www.studocu.com/en-gb/document/university-of-bath/history-an
d-theory-32-urban-studies/viata-publica-si-viata-privata/9927397
https://www.scribd.com/doc/209352349/Viata-Publica-Si-Viata-Privata
https://www.istoriacontemporana.info/2013/03/viata-publica-si-viata-priv
ata.html
https://www.definebusinessterms.com/ro/istoria-feminismului/
https://prezi.com/xoai7x_8yv9k/viata-publica/
https://liceunet.ro/manual-istorie-clasa-11/viata-privata-viata-publica/fa
milia-rolul-femeii