Cei 7 pasi ai controlului instructional
Pasul 1: Arata-i copilului ca tu ai controlul itemilor pe care el ii doreste si cat u
decizi cand si pentru cat timp poate avea acces la acestia.
Marea problema a acestui pas il reprezinta “restrictionarea recompenselor”. Orice lucru pe care
copilul doreste sa il faca sau cu care vrea sa se joace reprezinta o potential recompense pentru
comportamentele positive. Controlul tau asupra acestor itemi este esential in etapele initiale ale
obtinerii controlului instructional. Copilul nu trebuie sa fie privat de obiectele mult dorite. In
schimb, el trebuie sa castige timp cu acestea prin a respecta anumite instructii simple si prin a se
comporta adecvat.
Tu esti persoana care a creat mediul copilului. Ai facut alegerile privind lucrurile cu care
se joaca, cu care se imbraca, alegerile privind somnul, alimentatia. Ca parinte, esti responsabil de
lucrurile care pot sau nu face parte din mediul copilului.
Primul pas implica luarea unor decizii privind itemii ce pot face parte din mediul copilului si
ceea ce el poate face pentru ca tu sa introduci sau sa elimi acesti itemi. Pentru restrictionarea
recompenselor, poti incepe prin a elimina lucrurile preferate de copil din camera sa si din casa.
Pune-le intr-un loc unde el nu are acces, dar unde le poate vedea sau cel putin asigura-te ca stie
unde sunt acum tote lucrurile acestea. Recipientele sau cutiile transparente sunt suficiente pentru
copiii mai mici, in timp ce o camera incuiata sau un dulap incuiat in camera lui pot fi necesare
pentru copiii mai mari. Poti face orice e necesar pentru a te asigura ca ai restrictionat accesul la
toti itemii vazuti ca recompensa de catre copil sau activitatile ce ii plac.
Restrictionarea recompenselor devine mai importanta din momentul in care incepi sa
lucrezi cu copilul. Oricand il vezi ca lasa un obiect din mana, imediat trebuie sa il pui deoparte.
Daca intre timp incepe sa atinga, sa ia sau sa se joace cu un obiect pe care nu te-ai gandit sa-l
restictionezi, tine minte acel obiect si de indata ce nu ii mai acorda atentie, scoate-l din mediu. In
acest fel il poti folosi ulterior ca recompense. Daca el prefera anumite activitati , gandeste-te la
moduri in care le poti controla si pe acestea. Din momentul in care ai preluat controlul itemilor
si activitatilor din mediu, poti incepe sa introduci si sa elimini acesti itemi, bazandu-te pe
controlul instructional.
Unii copii, ce sunt la un nivel avansat de invatare, este posibil sa nu aiba nevoie de
restrictionarea completa a recompenselor de indata de incepi un program. Preluarea controlului a
itemilor preferati ar putea fi sufficient pentru a le mentine interesul pentru sarcina. Totusi, pot
aparea problem in moementul in care vei preda lucruri mai dificile. Precum creste dificultatea
activitatilor, astfel va creste si valoarea recompenselor mai mici. La fel cum creste valoarea
recompeselor nerestrictionate,la fel creste si posibilitatea evitarii sarcinilor in favoarea acestor
itemi. Daca asta se va intampla, mareste numarul obiectelor si activitatilor ce se afl sub controlul
tau. In majoritatea cazurilor, initial este cel mai bine sa restrictionezi cat mai multe posibile
recompense, pentru ca astfel tu esti cel care ii va oferi foarte multe recompense copilului. Cu cat
copilul intelege mai repede ca esti dispus si capabil sa restrictionezi toate formele de
recompensare, cu atat mai repede va decide ca a face asa cum spui este in interesul lui.
Restrictionarea recompenselor reprezinta o unealta ce iti permite sa fii efficient in timpul
procesului de invatare. Nu are menirea de a-l lasa pe copilul tau fara stimuli pozitivi in timpul
liber. Atunci cand nu ai timp sa te ocupi direct de procesul de invatare sau instructii, copilului
trebuie sa I se ofere acces la recompense. Cu toate acestea, el trebuie sa fie promptat pentru a
cere ceea ce isi doreste ( conform nivelului de dezvoltare la care se afla) sis a fie directionat catre
a pune itemii la locul lor inainte de primi altii. Aveti grija insa, nu trebuie sa se permita saturarea
in timpul lui liber, intrucat acest lucru poate conduce la reducerea nivelului de motivatie asociat
acestor recompense in timpul activitatii de invatare.
Pasul 2: Arata-i copilului ca poti fi distractiv. Transforma fiecare interactiune dintre voi
intr-o experienta agreabila astfel incat sa isi doreasca sa faca ce ii spui pentru a petrece mai
mult timp cu tine, impartasind aceste experiente.
Principiul ce sta la baza pasului 2 se numeste “ pairing”. In cele mai bune programe
ABA/VB aproximativ 75% din fiecare interactiune cu copilul ar trebui sa fie rezervat procesului
de asociere a ta cu activitati distractive si recompense. Activitatile incluse aici trebuie sa fie
planificate conform motivatiei copilului si ar trebui sa includa doar limbaj non-verbal si
declarativ. Limbajul declarativ este acel tip de limbaj care nu presupune emiterea unei cererei
catre copil. Este util doar pentru impartasirea gandurilor si sentimentelor, incluzand si “ooo” sau
“ aa” din timpul jocurilor. Alte exemple ale limbajului declarativ sunt “ Ce distractive e!”, “
Multumesc”, “Cat de multi mi place sa ma joc cu.. “. Reprezinta o component importanta a
limbajului pentru copil si ar trebui sa fie modelata prin intermediul interactiunilor. Este util sa
impartasesti gandurile si ideile tale cu el folosind metode amuzantte, interesante fara a cere nimic
in schimb. Ai grija insa , evita intrebarile si cererile in timpul pariningului. Spunand “ e randul
tau”, “ uita-te la asta” si “ incearca si tu” , ii ceri ceva si asta poate diminua asocierea ta cu
recompensele.
Nu confunda idea rezervarii a 75% din timpul interactiunii voastre pentru pairing cu idea
conform careia daca programul de invatare a durat 5 minute, pairingul ar trebui sa dureze 15
minute. In schimb, dureaza 15 secunde ca un copil sa ofere raspuns la trei instructii, astfel incat
tu ar trebui sa petreci 45 de secunde intr-o activitate distractiva cu el inainte de a introduce un
nou set de instructii. Intercalarea invatatului cu distractia ar trebui sa fie realizata astfel incat
balanta sa incline catre distractie si copilul sa nu faca diferenta intre ele sau sa incerce sa aiba
una fara cealalta. Cand este permisa stabilirea unei diferente intre joaca si invatat, copilul va
incepe sa stabileasca momentul in care se va implica. Nu trebuie sa existe optiunile de a invata
sau de a se juca. Singura optiune ce poate exista este daca sa interactioneze cu tine sau sa
petreaca timp fara recompensa. Cu 75% din timpul intecatiunilor rezervat pairingului eficient,
alegerea de a interactiona cu tine va fi mereu o recompensa, in pofida statului de unul singur.
Pentru a te asocia cu recompense, urmareste interesele copilului si ofera-I acces la ele
atata timp cat tu te poti juca impreuna cu el. Fa in asa fel incat timpul de joaca sa fie mai
distractive datorita prezentei tale. Daca el vrea muzica, tu trebuie sa fii persoana care ofera
muzica. In plus, ai putea s ail tii in brate, sa dansezi cu el in timp ce asculta. Este in regula sa
opresti muzica atunci cand el pleaca, incepe sa se joace sau are un comportament neadecvat.
Totusi, este foarte important, in special in etapele timpurii in castigarea controlului instructional,
sa ii arati ca vei porni muzica imediat ce el revine sau se comporta corespunzator. Alt ocazie
pentru asocierea ta cu recompensele este atunci cand copilul se da in leagan. Poti face activitatea
mai distractive prin a-l gadila sau a te juca cu el in timp ce se da in leagan: invarte-l, impinge-l in
sus, prefa-te ca este pe cale sa te loveasca si apoi da-te la o parte. Observa ce il face sa rada,sa
zambeasca, intrucat acest proces este cladit in jurul itemilor si activitatilor cele mai placate
pentru el. Invata sa maximizezi valoarea lor recompensatorie si fa in asa fel incat sa cresti nivelul
de bucurie si satisfactie oferit de aceste recompense dincolo de c ear putea sa realizeze de unul
singur. Trebuie sa dati dovada de un grad de precautie pentru a nu face un item mai putin
distractiv, deoarece acest lucru poate fi mai dificil decat ati crede. Daca joaca cu copilul nu e
ceva ce faceti foarte bine, exersati! Acest process este esential pentru o invatare eficienta.
Te poti asocia cu o mai mare usurinta cu recompense ce pot fi consumate rapid sau dispar
automat, fata de jucarii. O recompense consumabila este ceva ce copilul utilizeaza complet, si
acestea sunt preferabile deoarece odata ce au fost introduce in mediu, nu mai e nevoie sa fie
eliminate. Chipsurile, alunele, biscutii, prajituri, acadele, bomboane- acestea sunt exemple de
recompense consumabile. Pentru a limita cantitatea de dulciuri oferita sau pentru a creste
frecventa cu care este oferita o recompensa, utilizati bucati mici. Baloanele de sapun reprezinta o
alta recompense de acest gen, precum si recompensele sociale. Tu decizi daca sa oferi aceste
recompense sau nu, dar nu va trebui sa le retragi. Acelasi lucru e valabil si pentru anumite jucarii
sau activitati precum vizionarea unor filmulete, ascultarea unor melodii si activitati pe care nu le
poate face fara tine.este recomandat sa se inceapa acest program cu cat mai multe recompense ce
nu vor trebui sa fie retrase ulterior.
Desi e dificil, va fi nevoie sa se faca procesul de pairing cu jucaria preferata a copilului.
Este aproape imposibil sa se poata face acest lucru cu o jucrie cu care copilul se joaca in
momentul respectiv. Pana la un anumit nivel, simpla expunere fizica a ceea ce vrei sa faca
copilul cu jucaria presupune blocarea accesului acestuia la ea. Acest lucru poate determina
retragerea, evitarea sarcinii sau crize. in schimb, va puteti angaja intr-un joc paralel cu o alta
jucarie, scopul fiind Acela de a face ca jucaria pe care nu o are sa para mai interesanta decat cea
cu care se joaca. Important este ca in permanenta sa aveti multe jucarii in proximitate si sa
intelegeti care din acestea prezinta un mai mare interes pentru copil. Incepeti prin a introduce
jucarii mai putin motivante initial, pastrandu-le pe cele cu o mare valoare motivationala pentru a
le introduce in jocul paralel. Faceti astfel incat noua jucarie, pe care o aveti, sa para cat mai
distractiva, permitandu-I copilului sa intervina si sa preia controlul jucariei in orice moment. In
momentul in care devine dificil jocul impreuna cu aceasta jucarie, este timpul sa introduceti
urmatoarea jucarie si sa incepeti jocul paralel cu aceasta. Acest lucru va permite sa cresteti in
permanenta nivelul de bucurie fara a bloca sau limita accesul pe parcurs. Insa nu uitati ca pasul
1 presupune ridicarea oricarei jucarii pe care copilul lasat-o din mana, pentru a evita
supraincarcarea mediului cu recompense gratuite si pentru a putea introduce acesti itemi ulterior.
Nu permiteti copilului sa ia o jucarie din zona de lucru in timpul procesului de pairing. Unii copii
vor insista asupra jocului solitar si vor incerca sa plece cu jucariile preferate. Acest lucru va fi
permis doar in timpul liber pentru joaca. Atunci cand urmeaza o activitate de invatare, jocul
solitary nu va fi permis. Daca incearca sa iasa in timpul procesului de pairing, restrictionati
accesul la jucarie inainte ca el sa plece. Restrictionarea accesului la respective jucarie in acelasi
timp in care manifestati control absolut asupra oricarei forme de recompensare va permite sa
mentineti activitatea de invatare ca fiind cea mai puternica sursa de motivatie pentru copil. odata
ce optiunile lui sunt interactiunea sau solitudinea fara recompense, copilul va incepe sa participle
mai des si pentru perioade mai lungi. Ceea ce trebuie sa inteleaga el este urmatorul lucru: “ Te
poti juca cu jucaria aici cu mine,sau nu te poti juca deloc cu ea, alegerea e a ta.”
Pasul 3: Arata-i copilului ca poate avea incredere in tine. Intotdeauna spune ceea ce vrei sa
spui si tine-te de cuvant. Daca ii ceri sa faca ceva,nu ii oferi acces la recompense pana cand
nu face ceea ce i-ai cerut. Acest pas permite promptarea pentru a termina,daca este necesar.
Principalul concept in cadrul acestei etape este “ contingenta”. Pentru a castiga controlul
instructional trebuie sa existe o contingenta intre raspunsul copilului la instructii si accesul la
recompensa. Ghidarea invatarii comportamentale a copilului prin intermediul recompenselor se
bazeaza pe acest concept.
Pentru a putea intelege acest pas trebuie sa luati in considerare diferenta dintre timp de
invatare sit timp liber. Atunci cand stability controlul instructional, trebuie sa decideti cand este
momentul pentru invatare si cand are timp liber. Clarificati faptul ca acest lucru nu depinde de el.
Respectati timpul liber al unui copil. Copiiilor ar trebui sa li se permita sa faca orice ii face pee i
fericiti, atat timp cat nu incalca regulile sau nu se comporta intr-un mod periculos. Daca el
doreste sa se joace cu o jucarie in timpul sau liber, trebuie sa ii permiteti acest lucru, cu exceptia
cazului in care doriti sa o folositi intr-o activitate de invatare ulterioara. Modul in care copilul isi
exprima dorinta de a manevra respectivul obiect depinde de nivelul sau de abilitati. Poate sa
arate, sa se uite in directi acestuia, sa foloseasca limbajul non verbal, sa spuna un cuvant sau
chiar o propozitie in acest sens.
Daca un copil manifesta stereotipii in comportamente de auto stimulare in timpul sau
liber, acest lucru inseamna ca nu beneficiaza de access sau cunostinte in legatura cu o activitate
mai motivanta la acel moment. Daca aveti posibilitatea de a-i oferi ceva ce ar prefera, ar trebui sa
o faceti. Cu toate acestea, daca acest lucru nu e posibil, nu il obligati sa inceteze o activitate ce il
face fericit in timpul sau liber. Acest lucru doar va deteriora relatia pe care o aveti si probabil va
creste dorinta de a se angaja in comportamente auto stimulante in viitor. Nevoia copilului de a se
angaja in astfel de activitati se va diminua sau chiar va disparea in aceeasi masura in care vor da
roade eforturile dumneavoastra de a introduce sau crea dorinta de a participa la activitati noi,
recompensatorii.
Indiferent de modul in care copilul allege sa isi petreaca timpul liber, cu cat ii acordati
mai mult timp liber, cu atat va avea mai putin timp pentru a desfasura activitat de invatare cu
dumneavoastra. Stabiliti o structura zilnica astfel incat timpul liber sa fie cat mai putin cu
putinta. Daca ati exercitat un control eficient asupra recompenselor, realizati corect procesul de
pairing si structurati activitatea de invatare cu 75% din timp distractiv,in timp ce aplicati si pasii
de la 3 la 7, copilul va prefera sa participe la activitatile dumnevoastra decat sa stea singur.
Ar trebui sa folositi limbaj imperativ foarte specific in restul de 25% din interactiunea cu
copilul,respectiv timpul in care nu implementati procesul de pairing. Limbajul imperativ
reprezinta orice forma de limbaj ce asteapta ceva inapoi. Chiar si asa, atunci cand folositi
limbajul imperativ, este important sa aveti asteptari, sa asteptati si apoi sa recompensati doar
raspunsurile adecvate respectivelor cerinte. In timpul invatarii, nu recompensati copilul pentru
evitarea sarcinii. Atunci cand emiteti o cerinta sau o instructie(SD) , ar trebui sa va asteptati ca el
sa aleaga sa raspunda adecvat. Atunci cand utilizati recompense in moduri clare, instructiile
devin semnale ce il alerteaza ca alegeri specifice vor conduce catre rezultate pozitive. Pana cand
nu se decide sa ofere un raspuns corespunzator, nu trebuie sa ii acordati accesul la recompensa.
Alegerea pe care incercati sa i-o imprimati va fi interesul lui daca incetati sa oferiti intariri atunci
cand el va ignora, refuza sau se comporta neadecvat.
Este important sa va pastrati flexibilitatea in expectantele de invatare intrucat sunt
posibile multe raspunsuri adecvate la o cerinta. De exemplu, daca sunteti intr-o activitate in care
il invatati diferenta dintre “tare” si “moale” si il intrebati “ Ce fel de minge e asta?” desi va
asteptati sa va spuna “tare”, trebuie sa fiti suficient de flexibili incat sa considerati adecvate
raspunsuri precum “mica”,”rotunda”. O modalitate de a face asta si de a va indeplini obiectivele
este prin a spune “ Da, ai dreptate, e mica si rotunda, dar cum mai e?” (promptand raspunsul
“tare” daca e nevoie).
Limbajul imperativ si SD urile trebuie sa fie prezente in mediul copilului de-a lungul intregii
zile. Uneori, el va fi interesat sa se uite la un video si il puteti invata in timp ce stati la o masa
mica in fata televizorului. Cu alte ocazii va dori sa sara pe trambulina si veti putea sa introduceti
obiective de invatare fie sarind impreuna cu el, fie stand langa trambulina, folosind-o ca
recompensa. Daca vrea sa manance chipsuri, puteti transforma acest lucru intr-o oportunitate de
invatare, oferindu-i chipsuri pentru raspunsurile adecvate. Locatia in care il invatati nu este
importanta, fiind indicat chiar sa va propuneti predarea in medii cat mai diversificate. Indiferent
de loc sau de ceea ce se intampla in jur, este extrem de important ca el sa aleaga sa participe la
activitati.
Tipul de intarire utilizat pentru a construi abilitati ar trebui de asemenea sa depinda de ceea ce
copilul isi doreste sa aiba sau sa faca in momentul respectiv. Este esential sa va amintiti ca
intarirea nu reprezinta doar oferirea unui obiect dupa ce a indeplinit o sarcina data. Mai degraba
presupune crearea unor circumstante care il vor determina sa repete un comportament dezirabil.
Datorita controlului exercitat asupra mediului, precum si veseliei, ar trebui sa fiti cea mai
puternica intarire a copilului. In plus, veti continua sa utilizati obiecte ca recompense prin a
acorda accesul la acestea doar dupa o treaba bine facuta. Fiti atenti insa:obiectele care vor intari
comprtamentele dorite ale copilului deseori nu vor fi cele planificate. Intarirea functioneaza ca
atare daca creste frecventa aparitiei unui comportament dezirabil. Nu va lasati prinsi in tipare, in
a folosi anumite obiecte sau recompense edibile in sittinguri specifice. Intarirea ar trebui sa vina
din ceea ce observati ca isi doreste copilul in acel moment.
Imi amintesc ziua in care am inceput sa lucrez cu Justin. Am intrebat membrii familiei
care sunt obiectele cu care acesta prefera sa se joace astfel incat sa putem incepe sa stabilim
recompensele pentru comportamentele adecvate. Atunci cand am ajuns, am gasit o masa plina cu
lucrurile sale preferate, printre care jucarii, Cd-uri, masinute, ursuleti. Cu toate acestea, dupa ce
am inceput procesul de paring, am descoperit ca nu isi dorea sa fca altceva decat sa impinga
scaunul de birou prin casa. Indiferent cat de mult au incercat mama si tatal sau sa il determine sa
se joace cu celelelate obiecte, scaunul era ceea ce isi dorea. M-am decis rapid sa folosesc
scaunul ca fiind obiectul cu care vor fi asociati mama si tatal si in scurt timp a devenit o
oportunitate excelenta de invatare. Dupa putin timp in care parintii au fost asociati cu activtatile
preferate ale lui Justin, mama si tatal au dobadit aceeasi valoare motivationala precum cea a
scaunului. Astfel, acestia, reprezentand o recompensa, vor putea sa transfere distractia
interactiunilor dintre ei si Justin asupra unor obiecte adecvate pentru joaca. Acest lucru a redus si
ulterior eliminat dorinta de a se juca cu scaunul. A fost vorba doar de faptul ca parintii au fost
dispusi sa observe ceea ce isi dorea si sa foloseasca acea activitate ca sursa de intarire, lucru ce
le-a permis sa inceapa predarea eficienta si sa dezvolte o influenta majora asupra noilor activitati
in care s-a implicat Justin.
Pentru a spune ceea ce vreti si a vorbi serios in legatura cu asta, trebuie sa luati in
considerare modul de exprimare. Daca puneti o intrebare unui copil, ar trebui sa ii oferiti ocazia
sa raspunda. In plus, ar trebui sa ii respectati decizia, indiferent daca contravine obiectivelor
predarii. Acest lucru inseamna ca este necesar sa va ganditi la posibilele raspunsuri inainte de a
pune intrebarea. De exemplu, puteti s il intrebati daca vrea sa lucreze si raspunsul lui sa fie “Nu”.
Copilul nu a oferit un raspuns neadecvat. De fapt, ati oferit optiunile de a lucra si de a nu lucra,
iar el a ales sa nu faca asta. Important este sa va dati seama de faptul ca problema rezida in
decizia dumneavoastra de a pune o intrebare si nu de a emite o cerere. Astfel de situatii ce
cauzeaza confuzie pot fi evitate prin utilizarea unui limbaj specific. Spuneti-i copilului exact ce
doriti si faceti asta prin instructii directe. Atunci cand emiteti cereri “ Stai jos”, “ Vino la
mine”,”Fa asta”, ar trebui sa va asteptati ca el sa raspunda adecvat. Daca aveti o minge cu care el
doreste sase joace si il directionati sa stea jos, nu trebuie sa ii oferiti mingea pana cand nu sta jos.
Daca nu ia loc, ascundeti mingea si blocati accesul la orice forma de recompensa pana in
momentul in care ia decizia potrivita. La polul opus, daca il intrebati daca vrea sa stea jos, ar
trebui sa ii respectati alegerea de a nu sta jos si sa ii oferiti acces la minge si alte recompense.
In cadrul unui workshop la care am participat, Dr. Patrick McGreevy a enuntat cinci reguli de
urmat odata ce un SD a fost enuntat. Acestea sunt: fara promisiuni, fara scuze, fara oferirea unei
a doua sanse, fara avertizari si fara intelegeri. Din momentul in care o instructie a fost data unui
copil, nu-i permiteti acestuia sa faca promisiuni legate de comportamente ulterioare. Copiii,
precum majoritatea dintre noi, vor face promisiuni privind comportamente viitoare pentru
obtinerea unei recompense imediate. Daca doriti sa dobanditi control instructional, va trebui sa
nu oferiti intariri gratuite pentru viitoare plati.
Este de asemenea important sa nu acceptati s nici macar sa ascultati scuze sau pretexte: “ Mi-am
uitat caietul”, “Nu am inteles”, “ Am vrut,dar fi fost prea rapid”- toate acestea sunt scuze ce nu
merita intariri pe moment. Toate aceste pretexte enuntate de copil prezinta riscul ca pe viitor sa
se repete, odata ce acestia observa chiar numai si ca sunt ascultati, chiar daca raspunsul este
negativ la final.
Avertizarile si oferirea unor alte sanse ar trebui de asemenea sa fie evitate. Problema cu
acordarea unei a doua sanse este aceea ca odata ce exista posibilitatea acesteia, cea de-a treia si a
patra nu sunt foarte departe. Oferirea unei alte sanse dupa emiterea SD ului scade din contingenta
dumneavoastra si deci din eficienta predarii si invatarii. Acelasi lucru este valabil si pentru
avertismente. Persoanele care avertizeaza copiii vor oberva ca acel comportament va aparea
imediat dupa ce averismentul a fost emis. Obiectivul invatarii este ca simpla enuntare a unui SD
sa implice comportamentul adecvat. Daca instructiile sunt urmate de avertismente a unor lucruri
de urmeaza sa se intample,chiar dupa ce copilul se conformeaza, veti descoperi ca raspunsul este
asociat cu avertismentul, si nu cu SD-ul. Apoi raspunsul va urmari doar secventa SD-avertisment
sau SD-avertisment-avertisment. Singura modalitate prin care se pote evita acest lucru este de a
nu face amenintari; SD urile sunt urmate de prompt si/sau consecinta, sub forma intaririlor,
pedepselor sau extinctiei.
De asemenea, odata ce un SD fost emis, niciodata nu se vor face intelegeri cu un copil.
Negocierile reprezinta o unealta necesara pentru copil odata ce isi va dobandi independenta.
Amintiti-va ca pasul 1 presupune blocarea completa a accesului la recompense. Daca tineti
mingea pe care copilul si-o doreste si nu exista nimic in jurul lui care sa ii placa, va alege intr-un
final sa stea pentru a avea acces la minge. Totusi, daca nu se aseaza singur, puteti folosi un
prompt pentru a grabi procesul. Daca manifesta rezistenta la prompt, nu a luat inca decizia de a
participa si trebuie sa asteptati. Daca permite sa duceti promptul la bun sfarsit, atunci va trebui sa
intariti acest raspuns in mod adecvat(desi nu la fel precum ati fi facut-o in situatia initiala). De
multe ori, atunci cand incep un proces de predare a tehnicilor de control instructional unei
familii,descopar faptul ca dorinta unui parinte de a prda nu mai lasa loc copilului de a decide ca
vrea sa invete. De exemplu, atunci cand un parinte incearca sa convinga un copil sa faca ceva ce
stie deja, precum a sta drept, parintele se asteapta ca acel copil sa aleaga sa adopte o pozitie cat
mai corecta. De cele mai multe ori, nu acesta va fi primul raspuns al unui copil. in aceste situatii
cel mai bine este sa asteptati cu o multe surse de motivatie si recompense la indemana si sa ii
dati copilului timp sa decida daca prezinta cat de putin interes pentru el sa faca ce i-ati cerut.
Apoi cand el va veni sa interactioneze cu dumneavoastra, instructia trebuie repetata si daca este
necesar, oferiti un prompt fizic . Daca din nou reactioneaza negativ la prompt, trebuie sa asteptati
sa fie adus inapoi de interesul sau.
Promptul fizic fortat obliga un copil sa urmeze o instructie in mod pasiv. Parintii folosesc
des acest prompt fortat urmat de oferirea obligata a unei recompense,cum ar fi hranirea obligata
cu alimentele preferate sau o jucarie impinsa in mainile sale. Obligarea unui copil in acest fel de
obicei declanseaza una din trei posibile reactii: va refuza recompensa,va incerca imediat sa
inverseze comportamentul fortat asupra lui si/sau se va declansa un fel de comportament agresiv.
Acestea sunt singurele optiuni ale unui copil atunci cand se simte coplesit pentru a capata control
in mediul sau. Daca acest tip de comportament declanseaza consecinte pozitive pentru copil,
atunci el va incepe sa il utilizeze din ce in ce mai des. In alta ordine de idei, daca parintii dau
dovada de mai multa rabdare si sunt dispusi sa astepte pana cand copilul decide ca participarea la
activitatile parintilor este in interesul sau, acestia vor descoperi ca el va accepta promptul si
recompensele. In plus, el va ramane angajat in sarcina mai mult timp si se va stradui mai mult.
Asigurati-va ca aveti o modalitate de a oferi o recompensa mai mare atunci cand el face ceva fara
ajutorul dumneavoastra si mai mica atunci cand trebuie sa promptati raspunsul corect. De
exemplu, daca atunci cand ii cereti sa vina sa stea dureaza mai mult timp pana cand face acest
lucru, dupa promptul dumneavoastra, cereti-i sa raspunda la ceva rapid inainte de a-i da mingea
pe care si-o doreste. Insa daca vine si se aseaza imediat, fara prompt, ar trebui s il gadilati si sa
radeti cu el in timp ce ii dati mingea. Nevoia de prompt sau repetitii ale SD ului ar putea indica
fie ca valoarea interactiunii dintre dumneavastra si copil nu este suficient de puternica,fie ca intrun fel sau altul, ii intariti comportamentul de iesire din sarcina si evitare. Este posibil ca nici
macar sa nu isi fi dorit atat de mult mingea. Pentru a contracara nevoia de prompturi excesive,
trebuie sa cresteti eforturile de a gasi si pastra motivatia copilului inainte de a-i da o instructie si
sa reevaluati modul in care ii raspundeti atunci cand va refuza.
Odata ce i-ati cerut un anumit lucru, nu ii permiteti sa foloseasca cereri ca modalitate de evitare.
Nu va doriti sa il invatati ca cererile sunt un mod de a evita sarcinile in lucru. Chiar si cererile
naturale de hrana sau apa pot fi luate in considerare dar refuzate pana cand indeplineste cererea
sau instructia. Abia atunci puteti recompensa participarea lui adecvata in sarcina, precum si
comportamentul adecvat de a cere cu ceea ce si-a dorit. Aveti grija sa nu permiteti ca anumite
cereri sa intrerupa in mod contant procesul de predare. Acest lucru doar va incuraja utilizarea
cererilor ca modalitate de evitare a sarcinii. Toti ne dorim ca un copil sa ceara sa mearga la baie
atunci cand momentul este oportun, nefiind functional daca acest lucru se intampla doar pentru a
iesi din sarcinile dificile.
Pasul 4: Aratati-i copilului ca indeplinirea instructiilor dumneavoastra este benefica si ca
este cel mai bun mod pentru ca el sa obtina ce isi doreste. Formulati cereri usoare cat de
des posibil si apoi recompensati decizia lui de a participa prin a succeda acest
comportament cu experiente pozitive
Acest principiu se bazeaza pe un anagajament extensiv pentru “intariri pozitive”.
Odata ce ati dobandit control asupra recompenselor copilului, puteti incepe sa le utilizati pentru a
intari comportamentele adecvate. Pentru a urma acest pas in mod eficient trebuie sa cunoasteti
principiul lui Premack. Acesta presupune ca el trebuie sa urmeze o instructie sau sa manifeste un
comportament adecvat inainte de a permite ca el sa aiba ceva ce isi doreste. Principiul este mai
degraba cunoscut ca Regula Bunicii: “ Inainte sa primesti desert, trebuie sa mananci tot din
farfurie.” Cea mai buna modalitate pentru a va asigura ca un copil respecta aceasta regula este sa
formulati o cerere sau o instructie inainte de a-i oferi ceva ce si-ar putea dori de la dumnevoastra.
O cerere de acest tip poate fi orice in relatie cu situatia sau obiectul in cauza sau ceva util precum
“ Arunca tu asta la gunoi” sau “Stai jos si iti aduc eu”. Cu cat sunt mai multe oportunitati de
recompensare dupa ce el a facut cevain mod adecvat, cu atat mai repede va invata ca respectarea
regulilorsi instructiilor reprezinta cea mai buna cale de a obtine ce isi doreste.
Nu cedati tentatiei de a il intreba daca doreste ceva de la dumneavoastra inainte de a formula o
cerere ce trebuie indeplinita inainte a primi ce vrea. Desi este indicat sa ii cereti sa faca ceva
inainte sa ii oferiti ce vrea, evitati expresii de tipul “ daca..atunci”. acestea reprezinta scurtaturi
pentru a putea obtine ceva de la copil,dar de asemenea reprezinta si o legatura directa cu limitari
si probleme de potential. Este intotdeauna de preferat sa il surprindeti cu ceva ce ii place dupa ce
a facut o alegere adecvata. Utilizarea lui “daca…atunci” nu se traduce intr-un proces decizional
mai usor pentru copil. In schimb il invita sa inceapa negocierile cu dumneavoastra, intrucat astfel
este preluat controlul din mainile dumneavoastra si transferat in cele ale copilului. Ar putea
decide sa participe doar dupa ce considera ca ceea ce oferiti este ‘destul debun’ pentru ca el sa
participe. Ultimul lucru pe care vi-l doriti este ca un copil sa ia decizii cu privire la cantitatea de
effort pe care il va depune, bazandu-se pe calitatea recompenselor utilizate. Atunci cand copilul
emite o cerere, indicat este sa i se spuna ce trebuie sa se intampla inainte: “ Intai … si apoi… “ .
aceste expresii ca raspuns la o cerere a copilului sunt extrem de diferite, intrucat dumneavoastra
decideti ce trebuie facut si ce se va intampla dupa. Nu ramane loc pentru negocieri. Ce credeti ca
va prefera: sa i se spuna in mod constant ca daca face ceva, va primi altceva in schimb sau, in
schimb, sa stie ca atunci cand face alegeri corecte si/sau manifesta comportamente adecvate de
orice fel, in mod sigur il veti recompensa cu ceva ce ii place?
Pentru a depasi pasii initiali ai dobandirii controlului instructional, oferiti-i copilului cat
de multe oportunitati,zilnic, pentru a face alegeri adecvate bazate pe o indicatie. Imediat veti
recompensa aceste alegeri. Odata ce aveti control asupra recompenselor, va fi usor sa creati
oportunitatile acestea, deoarece datorita faptului ca toate lucrurile care ii plac sunt in posesia
dumneavoastra, el este nevoit sa ceara ceea ce vrea si in acel moment trebuie doar sa ii cereti sa
faca ceva inainte. Poate fi ceva simplu precum inapoierea jucariei cu care se juca pana in acel
moment ,sa isi atinga nasul,sa inchide televizorul sau sa repete cererea, formulata mai adecvat.
Incepeti cu sarcini simple, fiind atenti de asemenea sa nu formulati instructii pentru care nu il
puteti prompta; cel mai indicat este sa folositi cerinte ale caror raspunsuri sunt raspunsuri fizice,
intrucat pot fi promptate cu usurinta. SD urile ce necesita raspunsuri vocale trebuie sa fie
introduse dupa ce cunoasteti dorinta,nivelul si abilitatile copilului de aparticipa. Daca el refuza sa
vorbeasca sau nu o poate face, nu il puteti prompta sa o faca. Astfel ramaneti fara alta optiune
decat sa tineti recompensa pe timp nedefinit sau sa lasati deoparte cererea dumneavoastra.
Pe langa utilizarea unor SD uri ale caror raspunsuri pot fi promptate, procesul indeplinirii
cerintelor trebuie sa fie intotdeauna distractiv sau sa conduca in cel mai scurt timp catre
distractie. Pentru a asigura aceasta conditie, cerintele controlului instructional trebuie sa se
finalizeze de obicei prin joaca sau un alt fel de recompensa sociala precum gadilat, lauda sau
aplauze.
Pasul 5: Oferiti in mod constant recompense. In stadiile incipiente ale dobandirii
controlului instructional, recompensati dupa fiecare raspuns pozitiv.
Recompensarea constanta este importanta deoarece copilul trebuie sa inteleaga faptul ca
un anumit comportament va avea drept consecinta contactul sau cu ceva ce pretuieste. Toate
comportamentele umane pot fi prezise pe baza relatiei cu o recompensa pozitiva. In general, cu
totii alegem ce comportamente manifestam bazandu-ne pe posibilitatea de a ne conduce catre o
anumita forma de recompensare pozitiva. Pentru un copil cu autism, acest raport dintre
comportamentele pozitive si recompense la fel este inteles doar daca fiecare alegere adecvata a
sa este urmata de o consecinta pozitiva. Intrucat multe din aceste alegeri se bazeaza pe SD uri din
partea dumneavoastra, el va incepe sa invete ca raspunsul corespunzator la acestea reprezinte o
cerinta pentru a se putea bucura de lucrurile ce ii plac. Dupa ce intelege acest lucru, va incepe sa
depuna efortul necesar pentru a indeplini cerintele a ceea ce doriti de la el, pentru ca intr-un final
sa vina catre dumneavoastra cautand o oportunitate de invatare intrucat va sti ca acest lucru este
precedentul obtinerii acesului la lucrurile sale favorite. Constientizarea importantei altor
persoane este unul din primii pasi catre recuperare si se va intampla doar daca dumneavoastra va
mentineti contant in cereri pe cat mai bine si frecvent posibil, astfel incat copilul sa primeasca
intaririle necesare.
Asta presupune ca inca de la inceput sa nu lasati niciun raspuns pozitiv sa treaca fara sa fie
intarit intr-un fel sau altul. Intotdeauna este ceva la indemana ce poate fi utilizat ca recompensa –
gadilat, imbratisare. De fiecare data cand intariti un comportament este ca si cand ati spune ca
este un comportament ce ati prefera sa se repete pe viitor in circumstante similare. De indata ce
copilul intelege acest lucru, el va intelege de asemenea ca atunci cand un comportament nu este
urmat de o recompensa, nu doriti sa mai vedeti acel comportament.
Odata dobandit, controlul instructional poate fi sustinut prin reducerea cantitatii de
recompensa printr-o crestere a raportului raspuns/recompensa. Acest raport reprezinta cantitatea
de raspunsuri acceptabile pe care un copil trebuie sa le ofere inainte de a primi o singura
recompensa. Pentru a micsora raportul raspuns/recompensa veti modifica de la a recompensa
fiecare raspuns la a recompensa fiecare al doilea, al treilea, al patrulea raspuns al copilului.
Ulterior puteti intarzia recompensa si mai mult. Cu cat creste disponibilitatea copilului de a
participa la activitati de invatare, ar trebui sa treceti de la raportul de 1 (intarirea fiecarui raspuns)
la un raport variabil (VR) de 2 sau 3. Asta inseamna ca in medie dupa doua, trei raspunsuri
adecvate veti introduce recompensa tangibila. Ulterior, puteti trece la un raport VR=5 (
recompensarea dupa cinci raspunsuri) si eventual, VR=10 sau mai mult. Motivul pentru care
utilizam un raport variabil de intarire a comportamentelor este acela ca studiile indica faptul ca
utilizand un raport variabil, recompensele nu mai functioneaza dupa o structura evidenta si sunt
mai eficiente in a mentine rapunsuri constante si puternice.
Nu toate cerintele sunt create in mod egal. Modificand nivelul de dificultate al instructiilor,
precum si numarul cerintelor, reprezinta un element important atunci cand modificam VR in
directia de crestere a acestuia. Aca se incearca trecerea de la VR=3 la VR=5, trebuie sa
constientizati faptul ca cinci sarcini dificile inainte de oferirea unei recompense mai degraba vor
declansa o reactie de rezistenta decat ar face-o cinci sarcini simple. De obicei, o sarcina dificila
este ‘egala’ cu doua sau trei cereri simple.
Alt element ce trebuie luat in considerare este curba cererilor. Cu cat cererea creste in
relatie cu raportul recompensei disponibile pentru raspuns, cu atat mai mult un copil isi va pierde
motivatia si va alege sa iasa din sarcina sau sa manifeste un comportament de auto stimulare.
Asadar, desi este important sa reducem raportul intaririlor primit de copil prin cresterea nivelului
variabilelor, la un moment dat acest raport va deveni prea scazut pentru a putea mentine
comportamentul; insa daca asociati in mod activ intaririle naturale ce ar aparea in mod normal si
ar sustine comportamentul in mediul social tipic, acest lucru poate fi evitat.
Crescand interesul copilului pentru lauda si interactiunea cu altii este important sa se produca in
pofida recompenselor artificiale utilizate initial.Pentru a-l putea invata ceva si a-l conduce catre
recuperare, nu puteti doar sa ii predati noi abilitati folosind recompense uzuale si apoi doar sa
scadeti frecventa si/sau cantitatea intaririlor. Trebuie de asemenea sa dezvoltati motivatia catre
intaririle sociale ce vor sustine comportamentele in mediul natural, in timp ce il invatati sa
lucreze pentru recompensa amanata.
Pasul 6: Dati dovada de faptul ca ii cunoasteti prioritatile copilului,dar si pe ale
dumneavoastra.
Urmariti si tineti evidenta recompenselor preferate ale copilului , apoi observati care sunt
preferintele sale in functie de situatii specifice. Aceste preferinte se pot schimba in mod constant,
asa ca trebuie sa faceti tot ce puteti pentru a stiice isi doreste in fiecare moment. Faceti o lista cu
recompensele motivante in prezent si comunicati continutul acestia tuturor adultilor ce
interactioneaza in mod obisnuit cu copilul. Structurati aceste recompense in mai multe categorii,
precum: primare(edibile), secundare –tangibile (non-edibile) si secundare-sociale. Straduiti-va sa
fie cat mai pline aceste liste, copilul trebuie sa aiba la dispozitie o varietate larga de recompense.
Incercati in permanenta sa descoperiti noi recompense. Cea mai eficienta maniera de a gasi noi
recompense este sa le analizati pe cele care functioneaza in prezent si sa determinati ce anume il
atrage la acestea. Cautati noi obiecte cu aceleasi atribute, acestea de cele mai multe ori vor putea
fi adaugate pe lista. Ritualurile si comportamentele auto-stimulante reprezinta o buna baza de
unde sa incepeti cautarile pentru noi recompense. De exemplu, unui copil caruia ii place sa se
invarta ii va placea probabil sa fie dat in leagan, sa se invarta in parc, pe un scaun cu rotile sau sa
fie tras prin camera cu o patura. Copiii carora le pace sa deschida si sa inchida usi sau sa alinieze
lucruri in camera vor prefera jucarii care sa le ofere alternative pentru aceste activitati. Pentru
cei care sunt atrasi de luminile stradale functioneaza foarte bine jucariile cu lumini,lanternele,
oglinzile sau jocuri cu lumini ce pulseaza. Adevarul este ca nu exista reteta perfecta pentru a
descoperi recompense potrivite pentru un copil, puteti doar sa incercati itemi noi pana cand
descoperiti acele lucruri ce-i trezesc interesul.
Intotdeauna variati recompensele, pentru a evita situatia in care un item sa nu mai
prezinte motivatie pentru copil din cauza saturatiei. De asemenea este indicat sa le pastrati pe
cele mai valoroase din punct de vedere motivational pentru activitatile mai dificile sau mai
importante. Luati in considerare intotdeauna recompensele sociale,nu doar pe cele tangibile. Sa
stiti cum sa manipulati ceea ce isi doreste copilul este o parte importanta a utilizarii
recompenselor diferentiate pentru a imbunatati calitatea raspunsurilor. Expresia ‘recompense
diferentiate’ se refera la procesul acordarii unor cantitati diferite din recompensa pentru diferite
niveluri ale raspunsurilor. Daca stiti ce prefera copilul, veti stii ce sa ii oferiti drept consecinta a
unui raspuns mai slab, mai bun sau a unui raspuns extraordinar. Prin diferentierea
recompenselor in functie de calitatea raspunsului, veti putea modela modul in care va raspunde
pe viitor, avand un potential mare in arii de dezvoltare precum limbajul, unde fluctuatiile in
raspuns sunt ceva uzual.
Recompensele diferentiate sunt foarte utile si atunci cand e vorba de diminuarea
promptului si/sau renuntarea la acesta. De exemplu, obiectivul poate fi ca el sa bata din palme
independent cand i se cere acest lucru. Atunci cand aplauda cu sprijinul unui prompt fizic, puteti
intari acest inalt promptat comportament cu o cantitate nominala de recompensa. Insa e de
preferat sa utilizati o recompensa mai puternica primele dati cand realizeaza sarcina doar dupa
prompturi partiale. Veti ofericea mai mare recompensa atunci cand va raspunde corect oar dupa
un prompt vizual. Diferentierea este utila si atunci cand doriti sa modelati calitatea raspunsurilor.
De exemplu,daca lucrati asupra programele ecoice, il veti recompensa nominal atunci cand
stabiliti nivelul curent la care se afla. Insa de indata ce da dovada de imbunatatire, veti creste
cantitatea de recompensa oferita. Acelasi lucru este valabil si in situatiile in care ofera si un
raspuns aditional decat cel pe care doriti sa il intariti(precum contactul vizual atunci cand
obiectivul este doar sa formuleze cererea la nivel de baza “ciocolata”).
Pe langa a sti ce isi doreste copilu, trebuie sa fiti in permanenta constienti de prioritatile
dumneavoastra. Care e cel mai important lucru pe care i-l puteti preda copilului? In general,
atunci cand lucrati, aveti mai multe obiective in minte, caz in care exista posibilitatea ca un
raspuns oferit de copil sa fie adecvat pentru un program, dar inadecvat pentru un altul. De
exemplu, ce ati face daca ii cereti sa spuna “prajitura” si el spune “pajatura” si apoi va ia
prajitura din mana? Ati vre sa intariti acest comportament sau nu? Raspunsul la aceasta intrebare
depinde de prioritatile dumneavoastra. Daca faptul ca a spus “pajatura” reprezinta un nivel mai
inalt al raspunsului oferit de copil decat ceea ce a oferit pana atunci, ar trebui sa recompensati
acest comportament. Totusi, daca “pajatura” este un raspuns tipic dar prioritatea programului
este sa nu recompensati luatul din mana, cel mai probabil ati ascunde prajitura si ati astepta din
nou raspunsul,fara sa apuce prajitura. Trebuie sa va prioritizati obiectivele, pentru a putea sa
recompensati in mod adecvat comportamentele copilului. De asemenea, daca obiectivul este
pairingul, ati putea raspunde la un comportament total diferit decat daca ati fi in timpul unui
program.
Pasul 7: aratati-i copilului ca daca va ignora instructiile sau alege in schimb
comportamente inadecvate nu va beneficia de recompensa
Realizarea pairingului cu copilul si activitatile si obiectele lui preferate 75% din timpul
petrecut impreuna va va permite sa deveniti cea mai puternica sursa de intarire. Concomitent cu
restrictionarea recompenselor, acest pairing va va permite sa il mentineti la un nivel inalt al
expenctantelor comportamentale in restul de 25% din timpul in care ii dati instructii. Evitati ca
un copil sa primeasca o recompensa atunci cand alege sa nu indeplineasca o cerinta sau atunci
cand manifesta comportamente neadecvate in mod intentionat. Comportamentele inadecvate
reprezinta orice actiune a copilului pe care nu ati vrea sa o mai repete in circumstante
asemanatoare. Alegeri comportamentale precum tipatul, smulsul unei recompense, a trage de
cineva, a bate din picioare, demonstratii de frustrare, auto ranire, a impinge pe cineva si a ignora
o cerere din partea parintilor – toate sunt comportamente inadecvate. Trebuie sa observati in
permanenta atunci cand copilul manifesta un astfel de comportament si sa faceti astfel incat
respectiva manifestare comportamentala sa nu aiba succes. Puteti face asta doar prin a nu permite
sa aiba acces la o recompensa ulterior sau daca e nevoie sa luati recompensa cand apar astfel de
comportamente.
Oricare din comportamentele manifestate de copil a fost la un moment dat intarit in
trecut. Daca nu ar fi asa, nu ar avea motiv sa manifeste inca o data acel comportament.
Una din modalitatile prin care se pot rezolva astfel de probleme este extinctia. Extinctia este o
consecinta reprezentata printr-un proces in care nu mai sunt intarite comportamente
recompensate anterior. Atunci cand un comportament a fost recompensat in trecut, puteti sa
aplicati extinctia prin a nu mai permite ca respectivul comportament sa fie succedat de o
recompensa. Toate comportamentele tratate in aceasta maniera se vor reduce in timp.
In functie de copil si te situatie, extinctia poate fi foarte diferita. Exista doua tipuri de extinctie:
primul tip se refera la situatia in care copilul doreste ceva de la dumneavoastra. De exemplu,
vorbiti la telefon si el isi doreste atentie. Daca in trecut prin plans a obtinut atentie, cel mai
probabil va plange de fiecare data cand vrea sa inchideti telefonul. Modalitatea de a reduce acest
comportament este extinctia. Refuzati sa inchideti telefonul atunci cand el plange, iar apoi cand
el se opreste chiar si pentru putin timp din plans rugati o alta persoana sa ii ofere un prompt
despre cum sa va capteze atentia in mod adecvat ( prin a va striga sau prin a va atinge pe umar,
sau doar sa gaseasca altceva de facut cat vorbiti la telefon). In momentul in care el manifesta
unul din aceste comportamente adecvate,inchideti telefonul si oferiti-i atentia dumneavoastra, ca
intarire pentru noul comportament adecvat. Puteti sa va prefaceti de mai multe ori intr-o zi, astfel
incat procedura va avea succes mult mai repede decat daca o folositi ocazional, cand primiti un
telefon.
Deseori, copilul utilizeaza un comportament inadecvat atunci cand deja beneficiaza de atentia
dumneavoastra. De exemplu, isi poate dori ceva de la dumneavoastra ce nu poate avea fie pentru
ca asa ati decis, fie pentru ca refuza sa ofere raspund pentru un SD oferit anterior. Aici includem
refuzul de a cere obiectul in mod corect sau de a astepta sa ii oferiti itemul in maniera pe care o
considerati potrivita. Daca in situatia in care deja are atentia dumneavoastra alege sa se angajeze
intr-un comportament sub nivelul considerat acceptabil de catre dumneavoastra, trebuie sa
considerati acea situatia ca fiind una in care aplicati extinctia. Modul in care puteti face asta daca
deja beneficiaza de atentia dumneavoastra este sa faceti imediat o declaratie observabila fizic.
Trebuie sa clarificati faptul ca alegerea sa behaviorala este inacceptabila prin limitarea sau
retragerea atentiei de la el. In cele mai multe din cazuri, va puteti opri in mijlocul unei
propozitii si sa va intoarceti privirea. Atunci cand un copil pierde atentia persoanei de la care
doreste ceva, e o demonstratie ca se afla pe drumul gresit.
Uitati cum a decurs extinctia cu un baiat Max, in varsta de 16 ani. El avea bilitatea de a utiliza
cuvinte singulare pentru a cere ceva, insa rareori alegea sa faca asta. In schimb, el arata cu
degetul sau tragea de mama sa pana la obiectul dorit. In acest caz, ceea ce isi dorea era atat
obiectul,cat si sajutorul mamei. Targetul stabilit a fost sa il invatam pe Max sa ceara verbalceea
ce isi dorea. In timpul dobandirii controlului instructional, i-am aratat lui Max ca poate avea
intotdeauna ce vrea, atata timp cat urma instructiile date de noi si utiliza vocalizari adecvate
pentru a cere. In plus, a trebuit sa eliminam intarirea oferita de a o trage pe mama pentru a obtine
ce isi dorea. Folosind cel de-al saptelea pas in acest context inseamna sa nu ii permitem lui Max
sa obtina ce vrea atunci cand incerca sa o traga pe mama. De fiecare data cand incerca, mama
fusese instruita sa isi stranga bratele la piept astfel incat el sa nu o poate apuca. Apoi, ea spunea
numele obiectului pe care el il dorea si astepta ca el sa repete. Daca incerca sa o traga in loc sa
repete cuvantul, mama se intorcea cu spatele. Odata ce inceta sa o traga de mana, mama se
intorcea cu fata la el si repeta cuvantul pe care el trebuia sa il pronunte. Aceasta procedura a fost
repetata de cate ori a fost nevoie. Atunci cand Max spunea cuvantul corect,il lua de mana si
mergea cu el la obiectul dorit. Daca nu stia exact ce isi doreste, il prompta sa ii spuna “Vino”.
Odata ce facea asta, mama mergea cu el pana cand intelegea ce anume dorea. Apoi,cand stia ce
isi doreste, se intorcea la locul initial si il prompta sa spuna cuvantul ce descria obiectul. Indata
ce Max intelegea ca vorbind va primi recompensa si tragand de mama nu va primi nimic, a
inceput sa utilizeze cuvinte, iar comportamentul disruptiv a disparut. Aceeasi procedura
functioneaza la fel de bine si in cazul copiilor care nu vocalizeaza, promptand un semn nonverbal
care sa reprezinte “vino”.
Extinctia este usor de realizat atunci cand un copil se comporta necorespunzator pentru a
cere ceva. Aveti controlul asupra obiectelor lui preferate si doar prin intermediul dumneavoastra
poata avea accces la ele. Amintiti-va constant cine este cel care detine puterea in aceasta situatie,
va va ajuta sa ramaneti calmi si apti sa reactionatiasa cum se cuvine indiferent de alegerile sale
comportamentale. Una dintre cele mai simple tehnici ce poate fi folosita atunci cand copilul isi
doreste ceva si ignora o cerere sau manifesta comportamente dezadaptative este sa va intoarceti
cu spatele sau sa va indepartati de el. Daca vrea ceva de la dumneavoastra, are nevoie de atentia
dumneavoastra pentru a va determina sa participati. Indepartandu-va de el faceti o declaratie
clara ca manifestand un astfel de comportament, a pierdut atentia dumneavoastra.de indata ce
comportamentul a incetat, va puteti intoarce la el si sa repetati cererea. Este important sa fiti
dispusi sa repetati aceasta procedura de cate ori va fi nevoie, respectiv de fiecare data cand
manifesta un comportament inadecvat. Depinzand de nivelul controlului instructional pe care
incercati sa-l obtineti, puteti chiar sa luati decizii privind gradul de acceptabilitate al
comportamentelor lui in timp ce face ceea ce l-ati rugat. A vorbit destul de tare? Destul de clar?
A realizat contactul vizual? In stadiile incipiente ale controlului instructional, aceste intrebari nu
sunt luate in consideratie, intrucat se au in vedere niveluri scazute de participare. Totusi, cu cat
controlul dumneavoastra instructional creste in intensitate, cu atat va puteti concentra pe alte
elemente importante precum claritate, volum, contact vizual etc. Acest tip de decizii face referire
la cel de-al saselea pas al obtinerii controlului instructionalsi va depinde de prioritatile de
invatare. De exemplu, este o prioritate sa castigati cooperarea copilului sau sa ofere un raspuns
calitativ?
Desi copilul indeplineste o cerere, trebuie sa fiti capabili sa oferiti recompensa intr-o
maniera considerata adecvata de catre dumneavoastra. Daca dupa realizarea cererii emise de
dumneavoastra copilul smulge recompensa inainte sa i-o puteti oferi dumneavoastra, opriti-l si
dati-i o instructie pentru un comportament concurent. Un comportament concurent reprezinta
orice comportament care nu poate fi realizat concomitent cu comportamentul in cauza. Un
exemplu este sa ii spuneti copilului sa astepte sau sa isi tina mainile pe langa corp. apoi ii puteti
oferi recompensa in modul in care doriti.
Uneori copilul va dori ceva ce dumneavoastra considerati ca nu ar trebui sa aiba. Daca nu
accepta raspunsul “Nu” si continua sa ceara acel item, se plange sau se angajeaza in
comportamente inadecvate, trebuie sa asemenea sa considerati aceasta situatie ca fiind un ain
care trebuie sa alicati extinctia. Incetarea plangerilor si a incercarilor de a va convinge sa va
razganditi este similar cu ceea ce a fost descris anterior. Principala diferenta este aceea ca dupa
ce v-ati indepartat de copil,trebuie sa asteptati ca el sa opreasca incercarile de a va face sa va
razganditi. De indata ce se linisteste, il puteti aborda pentru a va juca. Daca din nou va cere
obiectul la care stie ca nu are acces sau se va comporta inadecvat, trebuie sa va intoarceti cu
spatele sau sa plecati. Repetati aceasta procedura pana cand copilul accepta raspunsul si apoi
puteti trece mai departe. De indata ce accepta raspunsul dumnavoastra negativ, intariti acceptul
lui cu ceva grozav. Daca accepta raspunsul” nu” fara complicatii, ati putea ca ocazional sa ii
oferiti chiar itemul in discutie pentru a intari comportamentul de acceptare a unui raspuns
negativ. Acest lucru il va motiva sa ‘lupte’ cu dorintele uzuale ale unui copil cu autism si sa
accepte refuzurile dumneavoastra.
O alta situatie ce poate aparea este aceea in care doriti ca un copil sa faca ceva si el refuza sau
incearca sa iasa din sarcina. De exemplu, vreti ca el sa fie imbracat corespunzator pentru scoala
si el refuza sa se incalte. Pasul 7 este mai complicat in aceasta situatie intrucat nu aveti controlul
fizic asupra copilului sau a ceea ce isi doreste in acel moment. Asadar, nu puteti utiliza ceea ce
isi doreste ca motivatie sau recompensa, si ramaneti doar cu ceea ce numim “ extinctia iesirii din
sarcina”. Atunci cand utilizati aceasta procedura, nu va puteti intoarce cu spatele sau pleca de
langa copil dupa ce ii oferiti un SD. De fapt, trebuie sa faceti exact opusul. Atunci cand el trebuie
sa faca ceva si nu o face, trebuie sa repetati cererea pana cand acesta se conformeaza. De
asemenea, trebuie sa tineti cont de faptul ca daca, in aceasta situatie, lasati copilul sa plece fara
sa indeplineasca SD ul, aceasta situatie va intari comportamentele inadecvate pe viitor si cel mic
nu va invata sa respecte instructiunile dumneavoastra. Aceasta procedura presupune mentinerea
SD-ului in timp ce blocati incercarile copilului de a iesi din sarcina si daca este necesar sa il
fortati sa participe utilizand un prompt. Este foarte dificil sa utilizam extinctia pentru fuga de
sarcina fara a folosi prompturi fizice care deseori devin fortate. Acest lucru va strica uneori
relatia pe care incercati sa o construiti. In plus, aceasta procedura nu ii permite copilului sa iasa
din sarcina, deci el nu poate vedea diferenta intre conformare si nonconformare. Atunci cand
primii sase pasi sunt urmati corespunzator, extinctia in aceasta situatie nu va fi necesara. Insa
daca se va dovedi ca este necesara, analizati si motivul pentru care copilul nu a vrut sa
indeplineasca cererea.a fost de vina modul in care ati formulat SD-ul? Nu a fost inatrita suficient
in trecut aceasta activitate? Era copilul capabil sa raspunda corespunzator cererii anuntate? Poate
ca nu diferentiati recompensele suficient. Pentru a utiliza recompense diferentiate in acest caz ar
trebui sa incepeti prin a intari diferite comportamente(cum indeplineste cererea) in mod
diferentiat.
De fiecare data cand cineva face o cerere ce necesita un raspuns din partea unei alte
persoane, de bunavoie confera acelei persoane pozitia puternica in cadrul interactiunii. Persoana
careia ii este adresata cererea are puterea intrucat stie ce isi doreste interlocutorul si acum poate
decide daca va raspunde sau nu. Motivul pentru ca extinctia functioneaza atat de bine este
deoarece copilul isi doreste ceva de la dumneavoastra si astfel va confera pozitia de putere in
interactiune. Asadar, incercand sa il convingeti sa faca ceva atunci cand nu puteti controla
motivatia sa il pozitioneaza intr-o pozitie puternica. Aceasta inseamna ca acum decide daca, in ce
moment, pentru cat timp sau in ce masura va va raspunde.
Indiferent de ceea ce vrei de la un copil, in timpul dobandirii controlului instructional
trebuie sa asteptati pana cand el isi doreste ceva de la dumneavoastra, inainte sa formulati o
cerere. Astfel, daca refuza, aveti de-a face cu o situatie de extinctie in care controlul e in mainile
dumneavoastra. Asadar, daca asteptati pana cand el va cere o jucarie sau o activitate, veti avea
ceva cu valoare motivationala pentru el pentru a-l face sa indeplineasca cererea emisa de
dumneavoastra. Nu uitati, datorita controlului complet asupra recompenselor copilului, el va veni
in mod frecvent la dumneavoastra pentru a primi orice forma de recompensa.
In situatia in care copilul deja manipuleaza o recompensa, ii puteti bloca temporar accesul la
aceasta prin a pune mana pe jucarie, a va interpune intre el si obiectul dorit sau prin a inceta
activitatea. Daca nu raspunde, il puteti motiva prin a oferi obiectul, activitatea dorite sau orice
alta recompensa pe care sunteti dispus sa o acordati. Amintiti-va ca utilizarea laudelor impreuna
cu recompensele tangibile va ofera oportunitatea dezvoltarii mai multor recompense sociale in
viitor. Daca nici acum nu raspunde corespunzator, puteti aplica extinctia.
Chiar daca extinctia se poate dovedi a fi o forma valoroasa de reducere a comportamentelor
nedorite, este de asemenea import sa subliniem problemele ce insotesc utilizarea extinctiei in
situatia iesirii din sarcina: blocarea incercarilor de fuga, repetarea instructiilor si promptul fizice
fortate. Exista studii cu care suntem de acord, conform carora daca permitem unui copil sa nu
raspunda SD-urilor noastre, nu vom dobandi control instructional si/sau procesul de invatare nu
se va dovedi eficient. Cu ce nu suntem de acord insa sunt procedurile utilizate.
De exemplu,blocarea fizica e menita sa opreasca comportamentul de fuga, insa de cele
mai multe doar mentine copilul in zona de invatare. Ideea este ca daca el paraseste aceasta zona,
va considera ca a iesit din sarcina. Totusi prin fortarea lui sa ramana in acea zona nu reusim
decat sa o transformam intr-un stimul aversiv si astfel sa motivam alte incercari de a iesi din
activitate. In cel mai bun caz, prin blocarea fizica reusim sa il impiedicam sa acceseze
recompense in timp ce evita sarcina.
Repetarea unei instructii incontinuu in timpul extinctiei de asemenea nu opreste aceste
comportamente, ci doar limiteaza intarzierea. Un copil va continua sa intarzie oferirea unui
raspuns atat cat doreste daca este cicalit. Totusi, aceasta repetitie are drept scop sa devina un
stimul aversiv pentru ca in viitor copilul sa evite sau sa se conformeze pentru a evita situatia. In
plus, pentru unii copii nu devine aversiv, ci mai degraba o intarire a comportamentului de
obtinere a atentiei, astfel incat aceasta procedura nu va fi deloc eficienta.
Promptul fizic fortat este singura procedura care chiar reuseste sa opreasca iesirea din
activitate, insa si acesta este periculos deoarece poate declansa comportamente agresive fata de
adult si din nou determina ca terapeutul si mediul de invatare sa devina factori aversivi. Astfel,
este de recomandat sa se evite aceasta procedura daca se poate face si altceva.
In schimb, atunci cand un copil decide sa paraseasca zona de predare, asigurati-va ca alegerea lui
nu are un efect vizibil asupra dumneavoastra. Acest lucru poate fi realizat prin declaratii precum
“ Banuiesc ca am incheiat joaca”, “ Pa-pa’, “ Cred ca nu vrei sa ne mai uitam la televizor”.
Reactiile non verbale au un efect benefic, de asemenea. Adunati materialele si recompensele si
indreptati-va catre o alta parte din camera, luandu-va ochii de la copil si intorcandu-va cu spatele
la el. Continuati joaca cu obiectele si asigurati-va ca nu are acces la recompense pana cand se va
intoarce sa termine activitatea pe care ati inceput-o. Deseori, daca ii permiteti sa plece in loc sa
utilizati extinctia, veti avea mai mult succes in readucerea sa in sarcina, intrucat ii permite sa faca
singur alegerea de a va urma instructiile si de a continua activitatea. Copiii care se intorc singuri
catre procesul de invatare nu sunt atat de predispusi la a mai evita sarcina si este posibil sa
depuna mai mult effort odata ce s-au intors.
Nimeni nu-si doreste sa petreaca timp gandindu-se cum sa mentina o pozitie de putere in
interactiunea cu un copil. totusi, copiii diagnosticati cu TSA sunt foarte inteligenti si intuitivi in
ceea ce priveste principiile comportamentale. Daca nu incepeti sa intelegeti cum sa raspundeti
bland, cedand in mod constant controlul unui copil nu veti reusi decat sa cresteti frfecventa si
intensitatea comportamentelor inadecvate pana cand nu veti mai putea face nimic in legatura cu
asta.
Beneficiile extinctiei nu sunt vizibile imediat. Rezultatele apar in timp si se mentin si in
lipsa recompenselor. Cu toate acestea, acest al saptelea pas trebuie sa fie aplicat atunci cand
copilul manifesta un comportament pe care nu doriti sa il repete. Extinctia va permite sa reduceti
comportamentele problematice fara a utiliza pedeapsa. Trebuie sa realizati, insa, ca in utilizarea
extinctiei apare intotdeauna o explozie, un boom comportamental (extinction burst). Aceasta este
perioada in care un comportament supus extinctiei se va intensifica sau creste in frecventa inainte
de a scadea.
In aceasta perioada, comportamentele manifestate de copil vor fi intr-un grad mult mai
sever decat comportamentele supuse extinctiei, de aceea sunt vazute ca fiind lungi foarte greu de
suportat. Totusi, copilul are nevoie de ajutor pentru a depasi aceasta perioada, astfel incat este
necesar sa lucrati impreuna cu el, indiferent cat de sever devine comportamentul. Daca un copil
se pune pe sine in pericol in timpul acestei perioade, trebuie sa il protejati. Daca, din contra, va
pune pe dumneavoastra in pericol, parasiti camera. In niciun caz nu cedati in timpul acestei
perioade, intrucat veti intari comportamentele neadecvate manifestate de el, si nu
comportamentul de a face ceea ce ii cereti. Este posibil sa va ameninte verbal sau fizic ca va
strica un obiect ce va apartine, asadar trebuie sa indepartati inainte orice astfel de obiect. Daca
totusi nu ati reusit sa faceti asta inainte si trebuie sa protejati un obiect, va veti interpune intre
obiect si copil in mod calm, fara a arata ingrijorare si fara a-i oferi atentie sau recompense in
acest timp. Manifestand ingrijorare la adresa unui obiect veti reusi doar sa ii oferiti acestuia o
unealta pentru a va distrage urmatoarea data cand va manifesta un astfel de comportament si
astfel extinctia devine mai dificila.
Extinctia este o unealta folositoare pentru a scadea anumite comportamente, dar ajuta
doar in cazul in care cei sase pasi anteriori au fost urmati asa cum se cuvine. Extinctia fara
resttrictionarea recompenselor este imposibila, precum este foarte dificila si obositoare in cazul
in care pairing-ul nu a fost realizat corespunzator. De asemenea, situatiile in care se doreste
aplicarea extinctiei fara a stii ce anume il motiveaza pe copil si fara a stii ce spuneti si a spune
aceste lucruri clar, se va dovedi a fi extrem de dificila.
Multi copii diagnosticati cu TSA prefara activitatile auto stimulatorii,in mod repetitiv.
Totusi, sunt putini cei care considera acest comportament de auto atimulare ca fiind cea mai
puternica recompensa. Astfel, in cazul acestor copii, extinctia devine extrem de dificila, intrucat
nu puteti controla recompensele din mediul inconjurator. In caest caz, veti fi fortati sa intrerupeti
comportamentul ritualistic pana cand ofera un raspuns adecvat SD ului dumneavoastra. De
exemplu, un copil care prefera sa se uite pe fereastra ore in sir decat sa participe in orice alte
activitate cu dumneavoastra ar putea avea nevoie sa i se blocheze vederea sau fereastra pana
cand alege sa raspunda. Aceasta este o forma de recompensa negativa.
Recompensa negativa reprezinta inlaturarea unui stimul aversiv pentru a creste frecventa
unui anumit comportament. Cu alte cuvinte, opriti acel comportament de auto stimulare pana
cand el raspunde si intariti raspunsul oferit de el atunci cand il ofera prin a-i permite sa reia
activitatea auto stimulanta. Similar cu extinctia in situatia de evitare a sarcinii si procedurile
utilizate in cadrul acesteia care seteaza mediul si terapeutul ca fiind aversivi, este recomandat sa
evitati folosirea recompenselor negative intr-un program ABA/VB.
Recompensele pozitive reprezinta adaugarea unui stimul in mediul copilului ce creste
frecventa unui comportament specific. Acest tip de intarire motiveaza un copil sa isi doreasca sa
fie cu dumneavoastra, educand astfel care recuperare. Daca utilizati intariri negative, asigurati-va
ca folositi si multe recompense pozitive si activitati distractive impreuna cu copilul.
Multor copii cu TSA le place sa se uite la filme. Daca acest lucru este valabil pentru
copilul dumneavoastra, puteti incepe prin a folosi acel video ca intarire. Incepeti prin a urmari un
video preferat de copil, asigurandu-va ca aveti telecomanda si ca dumneavoastra decideti cand
puneti pauza sau cand il opriti (pasul 1). Ulterior, in timp ce urmariti acel video, mangaiati-l pe
spate sau ceafa pentru a face aceasta activitate cat mai placuta pentru el(pasul2). Puneti pauza si
cereti-i copilului sa faca ceva, precum “ bate palma!” (pasul 4). De indata ce face acest lucru,
porniti din nou videoclipul (pasul 5). Daca alege sa nu faca ce i-ati cerut, opriti televizorul sau
puneti-va in fata televizorului pentru a-i arata ca stii ce vrei si te tii de ceea ce spui ( pasul3). In
cazul in care se ridica de pe scaun, plange, sau manifesta orice alt comportament inadecvat, nu
porni videoul din nou (pasul 7).totusi, de indata ce se linisteste si face ce i-ati cerut, cu sau fara
prompt (pasul4) puteti sa porniti videoul (pasul 5) si sa incepeti iar sa il leganati si/sau mangaiati
(pasul 2).
In cazurile in care copiii se pun pe ei insisi in pericol sau pe altii, pedeapsa ar putea fi cea
mai buna metoda pe care o puteti pune in aplicare. Pasul 7 nu exclude utilizarea procedurilor de
pedeapsa, desi extinctia este principala tehnica de reducere a comportamentelor inadecvate.
Ca si in cazul recompenselor, si pedepsele sunt pozitive si negative. Pedeapsa pozitiva
reprezinta orice stimul adaugat in mediul copiluluidupa manifestarea unui comportament, ce
scade frecventa urmatoarelor manifestari ale acelui comportament. Daca se dovedeste ca este
punitiv pentru copil, palmuirea, tipatul, cresterea temelor reprezinta forme de pedeapsa pozitiva.
Din moment ce unele pedepse pozitive sunt aplicate de parinte sau terapeut, reactia naturala a
copilului este de a pleca sau de a evita alte interactiuni cu cel ce l-a pedepsit. Noi sustinem faptul
ca orice procedura ce incurajeaza un copil sa evite interactiunea nu sprijina copilul catre
recuperare si astfel, ar trebui evitat.
Pedeapsa negativa reprezinta orice stimul inlaturat din mediul unui copil dupa manifestarea unui
comportament si astfel se scade frecventa repectivului comportament in viitor. Atunci cand este
utilizata pedeapsa negativa, parintele sau terapeutul inlatura ceva din mediul copilului precum:
recompense, activitati. Pedeapsa negativa impinge copilul catre interactiune cu adultul pentru a
avea acces la recompense, fiind astfel o unealta folositoare catre recuperarea copilului.
Pentru multi parinti, intelegerea comportamentului copilului si utilizarea acestei intelegeri in
dobandirea controlului instructional poate fi tot ce e nevoie pentru a aduce copilul pe calea catre
recuperare. Asa a fost si pentru lui Dennis, un baiat in cazul caruia dobandirea controlului
instructional a reprezentat 90% din ceea ce avea nevoie pentru a se recupera. Dupa ce parintii,
profesorii si terapeutii au castigat control instructional cu el, Dennis a fost capabil sa invete in
mai putin de un an suficiente abilitati pentru a fi considerat recuperat din punct de vedere
medical. Pentru alti copii, controlul instructional poate reprezenta 50%, 20% sau 10%, chiar mai
putin.
Ce este important de tinut minte este faptul ca fara dobandirea si mentinerea controlului
instructional cu copilul, nu se poate spune ca programele se desfasoara in maniera optima.
Nu exista insa substitut pentru un ochi experimentat atunci cand discutam despre
intelegerea complexa a comportamentului. Daca incercati sa utilizati cei 7 pasi pentru dobandirea
controlului instructional sau alte proceduri recomandate, in primul rand trebuie sa gasiti un
analist comportamental care sa supravegheze si sa ghideze programele. Chiar si cel mai mic
ajutor profesional poate face multe in indeplinirea scopurilor si obiectilor dumneavoastra.