Uploaded by Mihaela Gherca

4. Avantaje şi limitări în utilizarea manualului digital ca mijloc didactic;

advertisement
Portofoliu TMI
Student: Ghercă Mihaela
PIPP, Anul II, Grupa 4
Referat - Avantaje şi limitări în utilizarea manualului digital
ca mijloc didactic
Suntem martori ai unei evoluții rapide a multor inovații și produse de o mare
complexitate. ,,Noile tehnologii ne însoțesc pretutindeni, ceea ce reprezintă un motiv pertinent
pentru a schimba modul în care se realizează triada predare-învățare-evaluare”. 1 ,,Manualul,
ca o resursă educațională, la fel ca și orice alt produs modern, nu poate fi ocolit de tehnologiile
vremii, de dezvoltarea în ascensiune, pe spirală a societății”.2
,,Concepția manualului digital se dezvoltă activ începând cu anul 2010 în SUA, Franța,
Coreea de Sud etc. În arealul românesc, manualul digital a devenit realitate educațională în
anul 2016. Pe site-ul Ministerului Educației Naționale din România pot fi consultate online
manuale digitale interactive pentru clasele I-XII, pentru majoritatea disciplinelor școlare”.3
Dar ce este manualul digital? ,,Prin manual digital înţelegem o expunere sistematică a
unei discipline sau a unui modul în format digital, în concordanţă cu curriculum-ul, conţinutul
căruia combină text, grafică, secvenţe audio, video, hiperlegături şi alte informaţii. În prezent,
există mai multe definiţii pentru manualul digital, şi anume: un software educaţional, destinat
pentru prezentarea informaţiilor noi, complementare la manualele tipărite, care serveşte pentru
instruirea individuală şi individualizată şi permite de a testa cunoştinţele şi abilităţile
instruitului; un set de software educaţionale, proiectate pentru studiul unui singur curs, care
include de obicei întrebări şi sarcini pentru auto-control şi de testare, precum şi furnizarea de
feedback”.4
,,Manualul digital nu trebuie înțeles ca o dublură sau un substitut al celui real, tipărit,
obiectual, ci se constituie într-un alt produs, construit pe baza a noi principii de explicitare a
materiei, după didacticizări suplimentare ale conținu­turilor și mulat pe o filozofie a învățării
care să potențeze activismul, interactivitatea, progresivismul, creativitatea. Manualul digital,
mai evident decât cel clasic, se constituie nu într-un depozitar de informații, ci într-un
instrument de învățare și de prelucrare/ semnificare a acestora. Identitatea de conținut, prin
1
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/44-47_29.pdf
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/364_365_Softuri%20educationale%20pentru%20manualele%20
digitale%.pdf
3
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/44-47_29.pdf
4
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/105_114_Cadrul%20psihopedagogic%20si%20metodologic%20
al%20manualului%20digital.pdf
2
Portofoliu TMI
Student: Ghercă Mihaela
PIPP, Anul II, Grupa 4
temele și subtemele enunțate de programă, se menține pe mai departe, dar nu și din punct de
vedere formal-structural, întrucât manualul digital dispune informația sau sugerează activități
după o altă logică a succesiunii sau conectivității cu privire la acestea. În plus, acesta asigură o
integrativitate de conținut, întrucât poate include sau trimite la secvențe informative
suplimentare – scriptice, auditive, filmice etc., de care beneficiarul elev poate dispune la un
moment dat. Tehnologiile multimedia, mai ales cele interactive, pot juca un rol deosebit în
descoperirea de noi cunoștințe și valori, într-o formă agreabilă, în consens cu interesele
elevilor”.5
,,Principalele partciliarităţi psihopedagogice ale manualului digital sunt expuse în
urmăţoarele afirmaţii: manualul digital implică instruiţii în contexte semnificative care tind
spre descoperire, colaborare şi partajare de conţinuturi; manualul digital reprezintă o soluţie
eficientă în cazul problemelor într-un anumit context şi furnizează cunoştinţe care motivează
eforturile instruiţilor pentru rezultate finale; manualul digital oferă un model de învăţare viu şi
activ, care duce la comunicare eficientă între conţinuturile cognitive şi instruiţi, provocându-i
la învăţare; manualul digital favorizează know-how-ul, înţelegerea şi analiza critică, se
adaptează la timpul, spaţiul şi ritmul instruiţilor; manualul digital propune un scenariu didactic
reînnoit în cadrul şcolii moderne şi dinamice”.6
,,O caracteristică foarte importantă a manualului digital este accesibilitatea acestuia, care
vizează mai multe puncte de vedere. Accesibilitatea manualului digital, în primul rând, se
bazează pe interacţiunea fundamentală dintre utilizatori şi tehnologie, ceea ce permite
profesorilor şi instruiţilor de diverse origini, ţări, culturi şi limbaj să comunice prin intermediul
mediilor de învăţare. În al doilea rând, manualele digitale sunt accesibile prin variatele oferte
referitoare la portabilitate, disponibilitate instantanee, interactivitate, navigare, traduceri şi
conţinuturi integrate, adnotare, funcţii de partajare socială, capacităţi de cautare de text, etc. În
al treilea rând, accesibilitatea manualului digital subînţelege parcurgerea traseului cognitiv –
de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la concret la abstract – prin extinderea
progresivă a dificultăţii secvenţelor educaţionale şi însuşirea condiţionată a cunoştinţelor pe
baza activării unor cunoştinte anterioare pentru a oferi instruitului satisfacţia unei reuşite, care
să-l motiveze în continuare. Introducerea fiecărui concept nou, nu numai că trebuie să urmeze
Constantin Cucoş, Manualul digital – perspectiva pedagogică http://www.tribunainvatamantului.ro/manualuldigital-constantin-cucos/
6
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/105_114_Cadrul%20psihopedagogic%20si%20metodologic%20
al%20manualului%20digital.pdf
5
Portofoliu TMI
Student: Ghercă Mihaela
PIPP, Anul II, Grupa 4
în mod logic din setul de sarcini cognitive, dar să fie pregătite pe baza conţinutului precedent.
Manualul digital trebuie să fie considerat accesibil atât pentru profesori, cât şi pentru instruiţi”.7
Analiza literaturii de specialitate ne permite să evidenţiem următoarele ,,beneficii ale
manualelor digitale: asigurarea de reprezentări multiple ale realităţii, care evită simplificările
şi reprezintă complexitatea lumii reale; obţinerea de informaţii şi utilizarea lor prin intermediul
unor mijloace variate, facilitând atât cunoaşterea directă, cât şi cunoaşterea indirectă;
eficientizarea didactică şi obiectivitatea monitorizării şi evaluării rezultatelor învăţării;
stabilirea unui feedback continuu în relaţia "profesor-instruit"; individualizarea activităţii
educaţionale; creşterea motivaţiei faţă de studii; formarea la instruiţi a abilităţilor intelectuale,
productive, creative, care dezvoltă stilul analitic de gândire”.8
,,Un avantaj esențial al manualelor digitale este caracterul lor foarte practic, care îi ajută
pe elevi să aibă toate resursele necesare învățării stocate în același loc, respectiv pe tabletă.
Astfel, ei nu mai sunt nevoiți să ia la școală, zi de zi, manualele școlare clasice care, împreună,
fac destul de dificil căratul ghiozdanului. De altfel, numărul copiilor care se confruntă cu
probleme de spate de timpuriu, tocmai din cauza ghiozdanelor mult prea grele, nu este deloc
de neglijat. În schimb, tableta pe care sunt stocate manualele digitale este de dimensiuni reduse,
este foarte ușoară și nu prezintă niciun risc pentru sănătatea coloanei vertebrale a copiilor”.9
Un alt avantaj este că manualele digitale sunt interactive și, astfel, îi stimulează pe elevi
și-i sprijină în procesul de învățare.
,,Elevii ar putea sa învete notiuni teoretice pe aplicații practice, care să îi ajute să înteleagă
mai bine lecțiile și să le aprofundeze”. 10
Printre dejavantajele manualului digital se numără următoarele: ,,Introducerea
manualelor digitale în școli presupune o serie de costuri semnificative pentru părinți, care sunt
nevoiți să le asigure copiilor tablete, laptopuri sau alte device-uri care să le permită să aibă
acces la informații. Nu toate familiile își permit să facă astfel de investiții, mai ales dacă ne
gândim la cele care locuiesc în medii defavorizate. Pe de altă parte, manualele școlare din
librărie nu au prețuri atât de ridicate”.11 ,,Studiile arată că utilizarea intensă a tabletelor
afectează sănătatea copiilor; tabletele distrag atenția elevilor care, în loc să învețe, pot fi atrași
7
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/111-114_18.pdf
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/105_114_Cadrul%20psihopedagogic%20si%20metodologic%20
al%20manualului%20digital.pdf
9
https://www.capital.ro/comunicate/manuale-clasice-vs-manuale-digitale-avantajele-si-dezavantajeleacestora.html
10
http://popescubrindusan.blogspot.com/2015/11/manualele-digitale-pro-si-contra.html
11
https://www.capital.ro/comunicate/manuale-clasice-vs-manuale-digitale-avantajele-si-dezavantajeleacestora.html
8
Portofoliu TMI
Student: Ghercă Mihaela
PIPP, Anul II, Grupa 4
de jocuri, email etc.; mulți profesori nu știu să utilizeze noile tehnologii și formarea acestora ar
necesita costuri mari care s-ar adăuga celor necesare achiziționării de tablete, softuri de
manuale, creării de infrastructură wi- fi etc.; studiile demonstrează că persoanele care citesc un
text în format hârtie înțeleg și învață mai bine decât persoanele care citesc un text digital;
tabletele nu sunt necesare deoarece manualele tipărite, chiar și dacă sunt mai vechi și
nerevizuite, acoperă conținuturile de bază; specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că
timpul petrecut de copil/elev în exces pe tablete, ipad-uri sau calculatoare poate crea
dependenţă, îl pot face agresiv, obez şi să nu mai dorească să socializeze cu cei din jur”. 12
Concluzionând, ,,manualele digitale sunt o resursă educaţională modernă ca rezultat al
imaginaţiei, iniţiativelor, experimentelor şi promovărilor, cercetării şi dezvoltării noilor
tehnologii în educaţie, în procesele sistemului de învăţământ. De altfel, considerare din
categoria instrumentelor de lucru suport pentru învăţare, acestea sunt reflexia unei concepţii a
unui grup de lucru, situată necesar în prelungirea concepţiei curriculare în actualitate,
exprimată prin documente de politici educaţionale şi prin documente curriculare”.13
Bibliografie:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/44-47_29.pdf (accesat la data de 6. 12. 2021)
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/364_365_Softuri%20educationale%20pentru
%20manualele%20digitale.pdf (accesat la data de 6. 12. 2021)
Constantin Cucoş, Manualul digital – perspectiva pedagogică
http://www.tribunainvatamantului.ro/manualul-digital-constantin-cucos/ (accesat 6.12.2021)
http://popescubrindusan.blogspot.com/2015/11/manualele-digitale-pro-si-contra.html (accesat
la data de 6. 12. 2021)
https://www.elearning.ro/ce-este-un-manual-digital (accesat la data de 6. 12. 2021)
http://popescubrindusan.blogspot.com/2015/11/manualele-digitale-pro-si-contra.html (accesat
la data de 6. 12. 2021)
https://www.capital.ro/comunicate/manuale-clasice-vs-manuale-digitale-avantajele-sidezavantajele-acestora.html (accesat la data de 6. 12. 2021)
12
13
http://popescubrindusan.blogspot.com/2015/11/manualele-digitale-pro-si-contra.html
https://www.elearning.ro/ce-este-un-manual-digital
Download