Egypt Egipt este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de circa 101.000.000 de locuitori (estimată în 2020), rezultând o densitate de circa 100 locuitori /km². Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος "aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele unui templu al zeului Ptah la Memphis. Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul devine un imperiu. Arta egipteană antică S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieții religioase intense. Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă. Egiptul este împărțit în 27 de regiuni: 1. Matruh 2. Al Iskandariyah Alexandria 3. Al Buhayrah 4. Kafr ash Shaykh 5. Ad Daqahliyah 6. Dumyat 7. Bur Sa'id 8. Shamal Sina' 9. Al Gharbiyah 10. Al Minufiyah 11. Al Qalyubiyah 12. Ash Sharqiyah 13. Al Isma'iliyah 14. Al Jizah 15. Al Fayyum 16. Al Qahirah 17. As Suways 18. Janub Sina' 19. Bani Suwayf 20. Al Minya 21. Al Wadi al Jadid 22. Asyut 23. Al Bahr al Ahmar 24. Suhaj 25. Qina 26. Luxor 27. Aswan Politica În componența imperiului turc Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din acest imperiu pănă la inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația otomană poate fi împărțită în câteva epoci, cum urmează: 1. Instaurarea dominației otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali Pasha, care a durat din 1805 până la 1867 3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul Egiptului (1914-1922), 5. Regatul Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este caracterizată prin încercarea unor altor puteri, și, în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune stâpânire pe Egipt 1953-2011 Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14 octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011. Demografie Egiptul are o populație de aproximativ 101,5 milioane de persoane[7][8]. Majoritatea populației este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind creștini (în principal copți)- 17%. Educație Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei. Fauna Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze. Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi veninoși, numeroase păsări. Patrimoniul universal UNESCO Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Egipt: Teba și necropolele sale Centrul istoric din Cairo Piramidele din Gizeh și orașul antic Memphis Vestigiile paleocreștine de la Abu Mena Monumentele de la Abu Simbel și Philae Mănăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai Wadi Al-Hitan („Valea Balenelor“) Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Egipt