TEMA 5. BAZELE APĂRĂRII SUBUNITĂŢILOR DE ÎNFANTERIE. ŞEDINŢA 1. Esenţa, scopul şi formele apărării. Cerinţele înaintate apărării. Trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de apărare. Condiţiile de trecere a subunităţilor la apărare. Pregătirea apărării. Activităţile ce se desfăşoară în cadrul pregătirii apărării de către subunităţile de infanterie (organizarea luptei, instalarea în apărare, constituirea apărării, pregătirea subunităţilor pentru luptă, controlul pregătirii subunităţilor pentru îndeplinirea misiunii de luptă). Activităţile ce se desfăşoară în cadrul organizării luptei de apărare. Succesiunea activităţilor comandantului subunităţii pentru organizarea luptei de apărare. Ducerea luptei de apărare. Acţiunile subunităţilor de infanterie înainte de trecerea inamicului la ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie odată cu începerea pregătirii de foca ofensivei inamicului şi cu trecerea lui în ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie în caz de pătrundere a inamicului în punctul de sprijin şi în caz de ocolire a punctului de sprijin. 1. Locul şi misiunile de luptă a plutonului infanterie motorizată în apărare. Mijloacele date ca întărire. Plutonul de infanterie motorizată în cooperare cu plutoanele vecine, fiind sprijinit de mijloacele comandantului superior, de regulă, duce lupta de apărare în cadrul companiei. El poate să se apere: - în I eşalon pe direcţia principală sau secundară; - în II eşalon; - poate să se afle în rezerva batalionului; - să se numească în siguranţa de luptă; - în patrula de cercetare de luptă; - în ambuscada de foc; - cu o parte de forţe sau în întreaga componenţă să intre în grupa blindată a batalionului (companiei); - să constituie rezerva antidesant; - în afară de aceasta plutonul IMo poate fi dat în sprijin companiei de tancuri. În fiecare caz concret locul şi rolul plutonului se vor determina prin misiunea de luptă dată de comandantul superior. Misiunea de luptă este misiunea dată de comandantul superior subunităţii pentru obţinerea unui obiectiv stabilit în luptă într-un termen fixat. Conţinutul misiunii de luptă depinde de destinaţia subunităţii, mijloacele de nimicire care se întrebuinţează, valoarea forţelor şi mijloacelor, capacităţii proprii şi a inamicului, de condiţiile terenului, situaţia tactică şi alţi factori. Locul şi rolul plutonului în apărare se determină de destinaţia lui, locul în dispozitivul de luptă al companiei batalionului, componenţa, caracterul misiunilor şi influenţa, care el o produce asupra desfăşurării şi rezultatului luptei companiei, batalionului, prin îndeplinirea misiunii sale. Plutonul care acţionează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa focul cel mai puternic al diferitor mijloace de nimicire a inamicului, apoi şi cea mai puternică lovitură de tancuri şi infanterie. Misiunea de luptă a plutonului, care se amplasează în primul eşalon pe direcţia principală constă în: - producerea unei lovituri hotărâtoare inamicului cu focul tuturor mijloacelor de nimicire în faţa limitei dinainte a apărării; - respingerea atacului lui; - menţinerea punctului de sprijin ocupat. În cazul pătrunderii inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul dintre vecini, plutonul trebuie cu focul tuturor mijloacelor săi producă pierderi maximale, să interzică înaintarea lui în adâncimea apărării şi prin aceasta să creeze condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu ajutorul rezervelor comandantului superior. În acest caz plutonului i se stabileşte un punct de sprijin mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi este sprijinit de un număr mai mare de artilerie şi aruncătoare de mine. În afară de acesta, lângă punctul de sprijin al plutonului se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor superiori. În aşa mod, plutonului, care se apără în I eşalon pe direcţia principală i se oferă rolul decisiv în respingerea atacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea primei poziţii. Acţionând pe direcţia secundară, misiunea plutonului constă în apărarea cu fermitate a punctului de sprijin, interzicerea pătrunderii inamicului pe direcţii mai importante şi răspunderea lui la flancuri şi în spatele subunităţilor care se apără pe direcţia principală. În cazul acesta plutonul va primi un punct de sprijin mai mare după dimensiuni şi mai puţine mijloace de întărire sau în genere nu le va primi. Plutonul, care se apără în cadrul companiei din eşalonul II al batalionului, va organiza apărarea în adâncime. Misiunea lui constă în: - menţinerea punctului de sprijin; - nimicirea inamicului pătruns în apărare; - precum şi poate fi dat pentru înlocuirea subunităţilor din I eşalon în caz de pierdere a capacităţii de luptă ale lor; - executarea contraatacurilor împreună cu eşaloanele II şi rezervele comandantului superior. Plutonul, care constituie rezerva batalionului i se numeşte raionul sau punctul de sprijin, unde el se află în măsură să îndeplinească misiunile apărute prin surprindere, să participe la oprirea inamicului pătruns în adâncimea raionului de apărare şi la executarea contraatacului să întărească apărarea companiilor din eşalonul I, precum şi să înlocuiască subunităţile din I eşalon în cazul pierderii de către ele a capacităţii de luptă. Plutonul numit în siguranţa de luptă, se deplasează la poziţia indicată, o amenajează din punct de vedere genistic şi se află în măsură de a nimici elementele de cercetare ale inamicului şi interzicerea atacului prin surprindere a inamicului asupra forţelor principale ale batalionului. Plutonul numit în patrula de cercetare de luptă în afara contactului cu inamicul descoperă inamicul, determină componenţa lui, direcţia de deplasare şi aliniamentele de desfăşurare, PT ale artileriei, locurile de instalare a PC. În timpul luptei de apărare el determină forţele inamicului, pătrunse în apărare sau care încearcă să execute ocolirea. Plutonul numit în ambuscada de foc, ocupă poziţia favorabilă indicată şi execută mascarea minuţioasă a ei. El este destinat pentru producerea câtor mai mari pierderi inamicului pe calea de acces cu focul prin surprindere şi folosind barajele de mine şi exploziv. Ambuscade de foc se organizează în locurile, care îngreuiază desfăşurarea inamicului şi executarea manevrei de ieşire a acestuia de sub focul plutonului. Plutonul, care intră în componenţa grupei blindate a batalionului (companiei) este destinat pentru mărirea stabilităţii şi activităţii apărării în timpul luptei pe direcţiile cele mai ameninţate pentru închiderea breşelor care sau creat în rezultatul loviturilor cu foc ale inamicului şi rezolvarea altor misiuni, care cer acţiuni rapide de manevră şi nimicirea eficientă cu foc. Plutonului, care este numit în rezerva antidesant i se indică raionul, în care el execută cercetarea inamicului aerian, instalează baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile posibile de debarcare (desantare) a desantului tactic aerian sau grupurilor de cercetare – diversiune şi pe direcţiile probabile de acţiuni ale lor. În funcţie de misiunile primite, de locul acestuia în dispozitivul de luptă al companiei, poate să primească ca întărire o grupă de mitraliere, de aruncătore de grenade şi aruncătore de flăcări, precum şi o grupă de genişti pionieri, chimişti cercetaşi şi alte mijloace. 2. Constituirea apărării plutonului: dispozitivul de luptă, punctul de sprijin şi sistemul de foc. Pentru îndeplinirea misiunilor în apărare plutonul se instalează pentru apărare. Constituirea apărării plutonului de infanterie trebuie să asigure respingerea atacului inamicului şi nimicirea tancurilor lui şi forţei vii în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adâncimea apărării. Aceasta include: - dispozitivul de luptă; - punctul de sprijin al plutonului; - sistemul de foc; - amenajarea genistică a punctului de sprijin. 1. Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în funcţie de misiunea primită, condiţiile terenului şi este format din poziţiile grupelor de infanterie şi mijloacelor de foc de întărire. Poziţiile grupelor plutonului de infanterie în apărare, de regulă, se dispun într-o tranşee (într-un şanţ) în linie. În punctele de sprijin, dispuse pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului (ameninţate) poziţia unei grupe a plutonului, în scopul întăririi stabilităţii (fermităţii) apărării, se poate amenaja în adâncimea punctului de sprijin (pe linia a doua) la 100 – 200 m în spatele (după) tranşeei I. La ameninţarea atacului din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre stânga sau eşalonat spre dreapta. 2. Punctul de sprijin al plutonului este un sector (porţiune) de teren, o parte a poziţiei de apărare, unde sânt dispuse mijloacele de foc cu o mare densitate, amenajată din punct de vedere genistic şi adoptată pentru apărarea circulară. Plutonul cu mijloacele de întărire se dispune în dispozitivul de luptă, organizează sistemul de foc, îl amenajează din punct de vedere genistic, îl maschează şi se află în măsură de a respinge ofensiva inamicului. Punctul de sprijin al plutonului se pregăteşte pentru apărarea circulară mai întâi de toate pentru lupta cu tancurile inamicului şi se execută minuţios mascarea. Grupa apără o porţiune de teren (tranşee) sau şanţul care se numeşte poziţie. Mărimea frontului poziţiei fiecărei grupe depinde de numărul efectivului care se apără, condiţiile terenului şi de situaţie. Pentru a evita nimicirea întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru mediu poziţia ei trebuie să fie nu mai mică decât 50 m, iar necesitatea de a conduce cu subordonaţii prin voce nu permite dispersarea soldaţilor pe poziţia mai mare decât 100 m. Deci, în pluton sânt trei grupe, fiecare apărând poziţia de până la 100 m. Luând în considerare două intervale a câte 50 m între grupe, frontul total al punctului de sprijin al plutonului constituie 400 m. Intervalul între punctele de sprijin a două plutoane trebuie să fie până la 300 m. Aceasta este condiţionat de necesitatea evitării lovirii cu ajutorul unei încărcături nucleare mici (0,1 kg) mai mult decât un pluton. Adâncimea punctului de sprijin al plutonului se constituie în rezultatul dispunerii TAB (ML) tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc în adâncime, precum şi în rezultatul creării (amenajării) poziţiilor de rezervă pentru grupe şi tehnică de luptă. Cea mai raţională se consideră adâncimea punctului de sprijin până la 300 m. Punctul de sprijin al plutonului de infanterie în apărare este format din: - poziţiile grupelor; - poziţiile de tragere ale TAB (ML); - poziţiile de tragere ale mijloacelor de întărire. Pentru apărarea circulară a punctului de sprijin se pregătesc PT de rezervă pentru TAB (ML) tancuri, RATD, aruncătoare de grenade predominant pentru executarea focului în direcţia flancurilor şi spatelui. ML ocupă PT care se amenajează în centrul poziţiilor grupelor, la flancuri sau în urma poziţiei la distanţa de 50 km, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun pe front şi în adâncime cu intervale până la 200 m. PT se aleg folosind condiţiile terenului în aşa mod ca să se asigure dispunerea în ascuns şi mascarea în condiţii favorabile pentru observare şi posibilitatea executării focului cu RATD, tunurile şi mitralierile în toate direcţiile şi la distanţa maximă de tragere din fiecare categorie de armament. La alegerea PT ale ML trebuie de luat în considerare faptul ca focul maşinilor vecine în sectoarele de tragere de bază reciproc să se intersecteze, adică să se asigure susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de a executa focul concentrat în faţa limitei dinainte, la flancurile punctului de sprijin, precum şi apărarea circulară. Dispunerea poziţiilor de tragere ale ML (TAB) în linie nu se admite. TAB ocupă poziţiile de tragere, de regulă, în adâncimea punctului de sprijin astfel, ca să se asigure posibilitatea de a executa tragerea preponderent în direcţia flancurilor şi intervalelor. PT trebuie să aibă căile de acces şi deplasarea în ascuns. În punctul de sprijin se mai amenajează PT temporare (vremelnice) pentru îndeplinirea unor misiuni particulare vremelnice şi poziţii false, pentru a induce inamicul în eroare. Grupele de mitraliori şi aruncători de flăcări date ca întărire pot să se dispună pe poziţiile grupelor de infanterie motorizată, iar grupa aruncătoare de grenade în intervalele dintre ele sau la flancurile punctului de sprijin. Intervalele între grupe şi plutoane trebuie să fie întotdeauna sub observare, să se acopere cu foc şi baraje. Punctul de comandă şi observare al comandantului de pluton se instalează în punctul de sprijin, în aşa loc, de unde se asigură cea mai bună observare asupra inamicului şi asupra acţiunilor subordonaţilor săi, vecinilor şi terenului, precum şi conducerea continuă cu plutonul. De regulă, PCO al comandantului de pluton se amenajează în şanţul de comunicaţie. El nu trebuie să se deosebească cu nimic în dispozitivul de luptă. Pentru acesta trebuie de folosit cu iscusinţă caracteristicile de protecţie ale terenului. În aşa mod, punctul de sprijin al plutonului de infanterie motorizată în apărare este constituit din: - poziţiile grupelor de infanterie motorizată; - PT ale TAB (ML); - PT ale mijloacelor de întărire. 3) Sistemul de foc al plutonului în apărare. Focul este mijlocul principal de nimicire a inamicului în apărare. Pentru ca el să fie eficient trebuie de organizat într-un sistem unic, care ar corespunde concepţiei luptei. După numărul de mijloace de foc inamicul va depăşi plutonul de infanterie care se apără de 3 – 4 ori, de aceea, acestei superiorităţi în mijloace de foc trebuie de opus eficacitatea focului propriu, care se exprimă printr-un sistem determinat de folosire a armamentului din dotare. Sistemul de foc în apărare constă: - în amplasarea judicioasă şi folosirea cu eficacitate a mijloacelor de foc; - în constituirea zonelor de foc continuă de toate tipurile de armament în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în adâncimea apărării pentru nimicirea în primul rând a tancurilor şi altor blindate; - în concentrarea rapidă a focului pe orice direcţie sau sector ameninţat, adică ea trebuie să asigure posibilitatea executării focului eficace, frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi apărarea circulară a punctului de sprijin. Sistemul de foc al plutonului se constituie luând în consideraţie posibilităţile de foc ale tuturor categoriilor de armament ale plutonului şi mijloacelor primite ca întărire, printr-o cooperare strânsă a focului tuturor tipurilor de arme în combinare cu barajele genistice şi obstacolele naturale. Toate barajele şi căile de acces spre acestea trebuie să fie bine observate şi să se lovească cu foc. Sistemul de foc al plutonului în apărare include: a) Sectoarele de foc concentrat ale plutonului pregătite în faţa limitei dinainte. b) Zonele de foc antitanc al ML (tancurilor) şi de foc continuu etajat a tuturor celorlalte mijloace de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adâncimea apărării. c) Manevra pregătită cu foc a ML (tancurilor) şi altor mijloace de foc pe direcţiile ameninţate. Baza sistemului de foc a plutonului o constituie focul tancurilor, MLI, aruncătoarelor de grenade antitanc şi mitralierilor. Nemijlocit în faţa limitei dinainte se pregăteşte zona de foc continuu etajat: tot terenul în fâşia de 400 m în faţa limitei dinainte trebuie să se afle sub focul eficace al plutonului, iar spaţiul mort trebuie să se lovească cu focul artileriei şi aruncătoarelor de mine de pe PT acoperite. Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi executarea lui prin surprindere, precum şi prin conducere cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie să fie gata pentru executarea focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă. Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul concentrat a plutonului (grupei). Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor, aruncătoarelor de grenade şi armamentului MLI (TAB), care se execută asupra unui obiectiv sau asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului. FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adâncimea) de 2 km de la limita dinainte (focul se execută cu proiectile explozive). Sectorul FC al plutonului IMo pentru MLI se stabileşte în lăţime până la 75 m (câte 25 m la tun), în adâncime – până la 50 m (în rezultatul împrăştierii naturale (cea mai bună parte a elipsei împrăştierii). FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor fixate (stabilite) se execută: - din automate şi mitraliere de mână până la 600 m; - din PK, PKT – până la 1000 m; - din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – până la 2000 m. FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în acest sector trebuie să fie mai mare decât densitatea medie în fâşia de foc a plutonului şi poate constitui 10 – 12 gloanţe pe 1 m liniar pe minut. Reieşind din aceste cerinţe sectorul de FC al plutonului se stabileşte de 150 – 200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată i se fixează (stabileşte) 1 – 2 sectoare de FC. Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a focului a RATD, din tancuri, din tunurile MLI, din armele cu glonţ de infanterie. Distanţa focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400 – 600 m din MLI – 1300 m din tancuri – 1800 – 2500 m. Acoperirea sectoarelor de tragere de bază şi stabilirea sectoarelor suplimentare asigură crearea (constituirea) zonelor de foc continuu etajat. În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc, încrucişat şi pumnal. Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adâncimea focului maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fâşia de foc a grupei. Grupei şi plutonului se stabilesc fâşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere suplimentare. Fâşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începând de la flancul drept al punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fâşiei de foc se stabileşte mai mare decât frontul de apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre subunităţi. Fâşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei dinainte să fie acoperit cu foc. În scopul inducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi mijloacelor se întrebuinţează ML şi tancuri nomade. Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) atunci când: - mijloacele de foc se află pe PT; - sunt pregătite elementele pentru tragere; - există cantitatea necesară de muniţii; - efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească. 3. Amenajarea genistică a punctului de sprijin. Scopul amenajării genistice a punctului de sprijin constă: - în mărirea eficacităţii protecţiei efectivului, armamentului şi tehnicii de luptă împotriva focului inamicului; - protecţia subunităţilor contra ANM; - dispunerea în ascuns a trupelor. Lucrările genistice ne acoperite în formă de diferite amplasamente, locaşuri, porţiuni de tranşee dau avantaje tactice şi de foc esenţiale subunităţilor care se apără faţă de cele care înaintează. Eficacitatea lucrărilor genistice privind protecţia efectivului şi tehnicii de luptă împotriva mijloacelor de nimicire obişnuite se poate examina, luând drept exemplu amplasamentul pentru tanc. Amplasamentul acoperă cu un strat de pământ echipamentul şi cel mai vulnerabil blindaj al corpului tancului. Înălţimea părţii tancului, care se înalţă deasupra parapetului amplasamentului constituie 0,9 – 1 m, pe când înălţimea tancului care atacă atinge 2,7 m. Având date balistice asemănătoare ale tunurilor, distanţa loviturii directe asupra tancului care atacă este egală cu 2100 m, iar distanţa loviturii directe asupra tancului adăpostit în amplasament este de 1000 m. De aceea înainte ca tancul, care atacă, va ajunge la distanţa loviturii directe asupra tancului, dispus în amplasament, el trebuie să parcurgă aproximativ 1000 m fiind sub focul tancului din amplasament. Este important şi faptul, că suprafaţa ţintei, pe care o reprezintă tancul care atacă atinge 6 m2, iar suprafaţa tancului, care se află în amplasament – aproximativ 1,5 m2, adică de 4 ori mai mică. Amenajarea genistică a punctului de sprijin trebuie să se înceapă imediat după alegerea de către comandantul de pluton a poziţiilor pentru grupe, poziţiilor de tragere pentru MLI (TAB). Amenajarea genistică a punctului de sprijin include: - săparea lăcaşelor, tranşeelor, şanţurilor de comunicaţii pentru efectivul subunităţii; - amenajarea poziţiilor de tragere (PT) de bază şi de rezervă pentru MLI (TAB) şi alte mijloace de foc; - amenajarea şanţurilor acoperite, adăposturilor; - instalarea barajelor genistice; - amenajarea PCO; - mascarea lucrărilor genistice. Când apărarea se organizează în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul în punctul de sprijin al plutonului IMo: În primul rând se execută: - instalarea barajelor de sârmă şi alte baraje în faţa limitei dinainte; - curăţirea fâşiei de observare şi tragere; - săparea locaşurilor individuale (pentru doi) pentru puşcaşi, mitraliori, lunetişti, trăgători cu aruncătoarele de grenade care se unesc în şanţul pentru grupă, iar apoi se amenajează tranşeea continuu: - amenajarea amplasamentelor pentru PT de bază pentru tancuri, MLI (TAB), RATD şi alte mijloace de foc; - instalarea PCO al plutonului; - săparea şi amenajarea şanţurilor acoperite pentru fiecare grupă, echipaj; - instalarea barajelor la flancuri şi în adâncimea punctului de sprijin al Pl (5 – 6 ore). În rândul doi: - se sapă amplasamentele pentru PT de rezervă (vremelnică) pentru MLI (TAB), tancuri, RATD şi alte mijloace de foc; - şanţurile de comunicaţie spre PT a MLI (TAB) tancurilor, PCO al plutonului şi în spate; - se instalează (amenajează) adăposturi pentru fiecare grupă, echipaj; - se amenajează tranşee continuă în raionul de apărare al batalionului; - se instalează suplimentar baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi intervalele cu punctele de sprijin vecine (5 – 6 ore). Ulterior: - se amenajează punctul de sprijin al plutonului şi poziţiile grupelor şi mijloacelor de foc, se perfecţionează din punct de vedere de luptă şi gospodărie; - şanţul de comunicaţie în spate se pregăteşte pentru executarea focului; - se instalează (amenajează) adăpost la PCO; - se amenajează PT, porţiuni de tranşee şi alte obiecte false. Pe tot frontul punctului de sprijin al plutonului IMo se sapă o tranşee (şanţ) continuă (neîntreruptă), care uneşte locaşurile individuale (pentru doi) pentru infanterişti, amplasamentele pentru MLI (TAB), tancuri, RATD, altor mijloace de foc şi adăposturile pentru efectiv. De la punctul de sprijin în adâncimea apărării se sapă şanţ de comunicare, care se amenajează pentru executarea tragerii. Tranşeea locaşurilor şi şanţul de comunicaţie trebuie să asigure executarea focului de flanc şi încrucişat asupra inamicului care înaintează, manevrei în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc, precum şi introducerea inamicului în eroare privind dispozitivul de apărare al plutonului. Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se amenajează de către plutoanele din primul eşalon. Ea trebuie să asigure o observare bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru constituirea zonei de foc continuu etajat de toate tipurile în faţa limitei dinainte, la flancuri în intervale şi executarea focului din adâncimea apărării. Tranşeea a doua se apără de către plutonul din eşalonul II (rezervă) a companiei. Ea se amenajează la depărtarea de 300 – 600 m de la prima tranşee în aşa mod, ca plutonul care se apără să poată prin focul său să susţină subunităţile care ocupă prima tranşee, precum şi să execute focul pe căile de acces către limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele din faţa lui. Tranşeea a treia (a patra) se apără de plutoanele companiei din eşalonul II al batalionului. Ea se amenajează la depărtarea de 600 – 1000 m de la a doua (a treia) tranşee în aşa mod, ca mijloacele de foc dispuse în ea să poată executa focul în fâşia (spaţiul, zona) dintre tranşeea a doua şi a treia (a patra), iar unele porţiuni (sectoare) şi în faţa limitei dinainte. Şanţul de comunicaţie se foloseşte pentru executarea manevrei în ascuns, ducerea luptei cu inamicul pătruns în apărare, evacuarea răniţilor şi alimentarea cu muniţii şi hrană. Când se trece în apărare în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul amenajarea genistică a punctului de sprijin, se începe imediat după precizarea în teren a poziţiilor pentru grupe, PT a MLI (TAB), tancurilor, RATD şi altor mijloace de foc. Ea se execută în ascuns, în aceiaşi succesiune, în termene reduse şi cere încordarea deplină a forţelor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub acoperirea cu propriul foc, precum şi focul mijloacelor de întărire. La amenajarea genistică se întrebuinţează mijloacele de mecanizare. Dar şi în acest caz efectivul începe amenajarea poziţiilor cu săparea locaşurilor individuale. Cu ajutorul mijloacelor de mecanizare se unesc locaşurile în tranşee. După aceasta efectivul perfecţionează tranşeea pentru grupă, execută mascarea şi instalează şanţul acoperit. Pentru folosirea cu eficacitate a maşinilor de săpat efectivul asigură frontul de lucru: trasează tranşeele şi indică porţiunile de tranşee şi şanţurile de comunicaţie. La amenajarea poziţiilor grupei care a fost săpate cu maşina este necesar: - cu lopata mare – 65 ore/om; - cu lopata mică – 120 ore/om. Tranşeea, locaşurile şi şanţul de comunicaţii trebuie să asigure executarea focului frontal şi încrucişat asupra inamicului, manevrarea în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc. 4. Posibilităţile de luptă ale plutonului de infanterie motorizată. Posibilităţile de luptă – indicii cantitativi şi calitativi, care caracterizează posibilitatea subunităţii de a îndeplini misiuni de luptă determinate în timpul stabilit în condiţii concrete ale situaţiei. Ele depind de mulţi factori cum ar fi: cantitatea efectivului, nivelul pregătirii de luptă, starea moral – psihologică, prezenţa şi dotarea cu tehnică de luptă şi armament, pregătirea şi calităţile personale ale comandanţilor, prezenţa muniţiilor şi altor mijloace materiale, tactica acţiunilor, anotimpul, timpul etc. Posibilităţile de luptă ale plutonului în apărare se caracterizează în funcţie de componenţa inamicului în ofensivă, pe care el poate să-l respingă. Ele includ posibilităţile de FOC şi MANEVRA. Această delimitare e convenţională, deoarece în luptă ambele părţi componente acţionează într-un tot întreg şi sunt legate reciproc. Partea componentă principală este posibilitatea de foc. Posibilităţile de luptă ale plutonului se exprimă în numărul de tancuri, maşini de luptă a infanteriei (TAB), atacul cărora cu forţele proprii poate să-l respingă, păstrându-şi în acelaşi timp capacitatea de luptă. Indicatorii principali care caracterizează posibilităţile plutonului în lupta cu tancurile, alte mijloace blindate şi infanteria inamicului, este numărul total de tancuri, MLI,TAB distruse ale inamicului şi aşteptările matematice a pierderilor în forţă vie. Metodica calculării se compune din folosirea coeficienţilor eficacităţii tancurilor, MLI, AG – 7 şi altor mijloace antitanc, calculate prin încercări practice (Tabelul). Indicii convenţionali a eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc în apărare Denumirea mijloacelor antitanc AG – 7 AG – 9 RATD MLI – 1 Tanc Pe un aliniament pregătit (tranşee) Pe un aliniament nepregătit (deschis) 0,3 1,0 2,0 2,0 2,5 0,2 0,8 1,5 1,5 2 Notă: La executarea focului asupra TAB, MLI coeficienţii se măresc de 1,5 – 2 ori. Coeficienţii eficienţei de luptă indică posibilităţile medii a mijloacelor antitanc la distrugerea tancurilor, MLI, TAB inamicului care atacă pe timpul ducerii luptei de apărare. Plutonul infanterie moto cu mijloacele antitanc din dotare şi în cooperare cu vecinii şi mijloacele antitanc a eşalonului superior are posibilitatea să ducă lupta cu tancurile şi TAB a inamicului, apărând un punct de sprijin cu un front de 400 m. Pentru determinarea posibilităţilor de luptă ale plutonului în apărare la nimicirea forţei vii a inamicului se folosesc datele iniţiale: cantitatea armamentului de infanterie şi densitatea focului. Densitatea focului este numărul de gloanţe la 1 metru liniar a unui aliniament determinat, trase de subunitate într-un minut din toate categoriile de armament. Densitatea depinde de numărul de armament, cadenţa de tragere şi lăţimea sectorului unde se execută focul. Plutonul infanterie moto, apărându-se pe un front de 400 m poate să respingă atacul a 1 – 2 plutoane IMo ale inamicului. Posibilităţile de manevră ale plutonului în apărare sunt limitate deoarece misiunea principală este menţinerea cu fermitate a poziţiei.