Construcţia europeană De la CECO la Comunitatea Europeană a Celor Şase • La 9 mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, marca un moment istoric prezentând ideea creării unei comunităţi de interese paşnice, idee care a fost acceptată de către guvernele Franţei şi Germaniei. • Această propunere are in vedere participarea celor două state (Franţa şi Germania), cu poziţii egale, în cadrul unei noi entităţi care să coordoneze, iniţial, industriile cărbunelui şi oţelului din cele două ţări, dar să-şi pună bazele unei viitoare federaţii europene. Declaraţia afirma o serie de principii: • Europa nu se va construi dintr-o dată sau conform unui plan unic. • Animozitatea de lungă durată dintre Franţa şi Germania trebuie eliminată; • Producţia franco-germană de cărbune şi oţel trebuie pusă imediat sub controlul unei Înalte Autorităţi comune. • Fuziunea acestor interese economice va contribui la ridicarea nivelului de trai şi la constituirea unei comunităţi europene. • Deciziile Înaltei Autorităţi vor fi obligatorii pentru ţările membre. 1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului • Prin Tratatul de la Paris încheiat la 18 aprilie 1951, Planul Schuman a fost acceptat de toate ţările participante la negocieri (Franţa, Germania, Italia şi cele trei ţări ale Benelux-ului) şi s-a hotărât înfiinţarea Comunităţii Tratatul CECO intră în vigoare la 25 iulie 1952. 1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului • CECO a fost prima organizaţie europeană ce dispunea de puteri supranaţionale. Meritul său este dublu: • pe plan politic, ea a favorizat reconcilierea şi cooperarea franco-germană şi a deschis calea către o Europă comunitară; • pe plan economic, ea a contribuit la redresarea Europei prin liberalizarea producţiei şi a schimburilor de materii prime (cărbune şi oţel) fundamentale pentru industrie 2. Comunitatea Economică Europeană • La data de 25 martie 1957, la Roma, reprezentanţii Germaniei, Belgiei, Franţei, Italiei, Luxemburgului şi Olandei au semnat Tratatele prin care se instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Tratatul CEE şi-a fixat obiective politice • mult mai strânse între popoarele europene; • progresul economic şi social al popoarelor lor, • ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de ocupare a popoarelor lor; • unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă prin reducerea disparităţilor dintre regiuni şi a întârzierilor zonelor mai puţin favorizate 3. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice EURATOM • Tratatul EURATOM avea ca obiectiv principal „realizarea condiţiilor necesare dezvoltării unei puternice industrii nucleare“. • Tratatele de la Roma au instituit două comunităţi, una economică (CEE) şi una a energiei atomice (EURATOM) 5. Comunitatea Europeană a Celor Şase • La 8 aprilie 1965, „Cei Şase“ au semnat un tratat de fuziune a executivelor, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1967. Începând cu această dată, cele trei comunităţi (CECO, CEE, EURATOM) vor dispune de un ansamblu instituţional unic (un Parlament, un Consiliu, o Comisie, o Curte), dar ele vor aplica distinct cele trei tratate. • Astfel, apare Comunitatea Europeană a „Celor Şase“. Extinderea şi transformarea Comunităţii Europene (1972–2018) A. Europa „Celor Doisprezece“ – Primele extinderi (1972-1986) • Prima extindere a deplasat centrul de gravitate al Europei „Celor Şase“ către nordul continentului. La 20 ianuarie 1972, la Bruxelles se semnează Tratatele de aderare între „Cei Şase“ şi alte patru state europene: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit şi Norvegia. • Aceste tratate intră în vigoare la 1 ianuarie 1973. • Aceste state îşi depuseseră cererile oficiale de aderare la Comunităţile Europene încă din 1961 (Irlanda - 31 iulie, Regatul Unit – 9 august, Danemarca – 10 august) şi 1962 (Norvegia – 30 aprilie). Cererile au fost reînnoite în 1967. • Norvegia respinge prin referendum aderarea la Comunităţile Europene (53% dintre norvegieni au spus „NU“ aderării). Europa „Celor Doisprezece“ – Primele extinderi (1972-1986) • În următorul deceniu (1981-1986) are loc a doua extindere, prin aderarea celor trei ţări mediteraneene – Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986) Europa „Celor Cincisprezece“ - A treia extindere (1995) • Tratatele de adeziune au fost semnate cu Austria, Suedia, Norvegia şi Finlanda şi au fost supuse referendumului, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1995. • Referendumul norvegian s-a soldat cu un rezultat negativ (52% fiind împotrivă). Norvegia nu a intrat în UE. Europa „Celor Douăzeci şi Cinci“ - A patra extindere (2004) • În cadrul Consiliului European de la Copenhaga (12–13 decembrie 2002) are loc încheierea negocierilor cu zece dintre statele care doreau aderarea la UE. Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, Estonia, Cipru, Slovacia, Lituania, Letonia şi Malta vor deveni membre ale UE din 2004. De asemenea, în cadrul acestui summit: • s-a stabilit o dată-ţintă pentru aderarea României şi Bulgariei la UE. Negocierile s-a stabilit a se încheia până la sfârşitul anului 2004, iar data-ţintă pentru aderare este 1 ianuarie 2007 Europa „Celor Douăzeci şi Cinci“ - A patra extindere (2004) • s-a decis acordarea unei asistenţe de preaderare mai mari pentru România şi Bulgaria • României i s-a confirmat că până în 2007 va avea statut de observator în Parlamentul European ales în 2004. • La 16 aprilie 2003, la Atena, au fost semnate tratatele de aderare la UE a Poloniei, Cehiei, Ungariei, Slovaciei, Estoniei, Ciprului, Slovaciei, Lituaniei, Letoniei şi Maltei. Europa „Celor Douăzeci şi Şapte” – A cincea extindere (2007) • La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, are loc semnarea tratatelor de aderare ale României şi Bulgariei la UE. • La 1 ianuarie 2007 are loc cea de a cincea extindere: România şi Bulgaria intră în marea familie a Uniunii Europene. De acum putem vorbi de Europa celor Douăzeci şi Şapte. Europa „Celor Douăzeci şi Opt” – A șasea extindere (2013) • După ce procesul de ratificare de către statele membre s-a finalizat, Croația a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie 2013. Cronologia aderarilor • 2013: Croația • 2007: Bulgaria și România • 2004: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, • • • • Slovacia și Slovenia 1995: Austria, Finlanda și Suedia 1986: Portugalia și Spania 1981: Grecia 1973: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit Criteriile de aderare Criteriile de la Copenhaga • Primul pas este îndeplinirea de către țara în cauză a criteriilor de aderare. Aceste criterii au fost definite în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, la Copenhaga în 1993, fiind adesea numite „criteriile de la Copenhaga”. Criteriile de la Copenhaga • Criteriile de la Copenhaga stabilesc o serie de condiții democratice, economice și politice pentru țările care doresc să adere la UE: • instituții stabile, care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților • o economie de piață funcțională, precum și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în UE • capacitatea de a-și asuma și de a implementa în mod eficace obligațiile aferente statutului de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare Criteriile de aderare • criteriul geografic (apartenenţa geografică, economică sau culturală la bătrânul continent); • criteriul politic (dezvoltarea democratică, stabilitatea politică, supremaţia legii, apărarea drepturilor omului, respectarea şi protecţia minorităţilor, abolirea pedepsei cu moartea); • criteriul economic (existenţa unei economii de piaţă viabile, capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei libere în interiorul Uniunii); • adoptarea acquis-ului comunitar. • criteriul capacităţii administrative de aplicare a acquis-ului comunitar. Acquis-ul comunitar Acquis-ul comunitar • a) dispoziţiile tratatelor constitutive (Tratatele de constituire ale CEE şi EURATOM, semnate la 25 martie 1957 la Roma şi ale Tratatului de instituire a CE, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht), precum şi ale tuturor acordurilor care le-au modificat în timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri; • b) regulamentele, directivele şi deciziile emise de către instituţiile Uniunii Europene, ca acte cu putere obligatorie, precum şi celelalte acte adoptate de către instituţiile Uniunii Europene, Acquis-ul comunitar • c) convenţiile multilaterale deschise numai statelor membre ale UE • d) jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.