ENUMA ELIŞ –
EPOPEEA BABILONIANĂ A (RE)CREAŢIEI LUMII
La baza textului de faţă stă lucrarea Epic of Creation – Enuma elish, în traducerea
lui Benjamin R. Foster, publicată în The Context of Scripture – vol. I: Canonical
Compositions from the Biblical World, William W. Hallo & K. Lawson Younger, Jr. (eds.),
Brill, Leiden, The Netherlands, 2003. Acolo unde traducerea lui Benjamin R. Foster a fost
greoaie sau chiar a păstrat tăcerea, am comparat şi am preluat din Myths from
Mesopotamia – Creation, The Flood, Gilgamesh and Others, Translation, Introduction,
Explanatory Notes and other editorial matter, Stephanie Dalley, revised edition, Oxford
University Press, Oxford, Great Britain, 2000, din The Creation Epic (Enuma elish), de
E.A. Speiser, tăbliţele IV – VI, precum şi din adăugirile la Tăbliţa V, făcute de A.K.
Grayson, ambele lucări fiind publicate în The Ancient Near East – An Anthology of Texts
and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey,
USA, 2011.
O lucrare mai veche pe care am avut-o în vedere este The Babilonian Legends of
Creation, de E.A. Wallis Budge (1921), disponibilă pe http://sacred-texts.com/.
Ne-am verificat prin intermediul lucrării – pe alocuri perimată sau lacunară –
„Epopeea creaţiei lumii”, de Constantin Daniel şi Athanase Negoiţă, publicată în Gândirea
asiro-babiloniană în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, precum şi a lucrării
„Enuma elish: Reorganizarea lumii”, de Victor Kernbach, publicată în Miturile esenţiale,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Din raţiuni stilistice, în traducerea textului am preferat să întrebuinţăm o
terminologie arhaică, fapt care ne-a impus anumite artificii. Astfel, pentru „suprem” am
folosit „preaînalt”, pentru „viitor” – „vremuri ce vor veni” etc.
Iniţial, mesopotamienii avuseseră două „începuturi ale anului”, stabilite în funcţie
de echinocţiul de primăvară şi de cel de toamnă. În timp, s-a ajuns ca babilonienii să recite
acest poem numai de akitu-ul autumnal, care se celebra în Bet Akitu, singurul locaş sfânt
construit în afara cetăţii, un sanctuar edificat special pentru această sărbătoare, în care zeul
Marduk intra ca o ocultare, pentru ca, ulterior, să revină în cetate şi s-o binecuvânteze.
De akitu sau Anul Nou avea loc o slujbă deosebită în cadrul căreia, printre alte
rituri care implicau umilirea regelui şi reîntronarea sa, el trebuia să se acupleze cu o
preoteasă a zeiţei Iştar, o hieros gamos care asigura fertilitatea şi rodnicia pentru următorul
an. Orgiile ţineau câteva zile.
Comentariile introductive la fiecare tăbliţă sunt preluate de la Constantin Daniel şi
Athanase Negoiţă, op. cit.
1
TĂBLIŢA I
Credem util a face o scurtă introducere a cuprinsului tăbliţei I din mitul babilonian al
creării lumii. Poetul ne transportă la originea lumii, când nu exista nimic, nici chiar zei. În
acest neant au apărut principiile cosmice: Apsu (oceanul) şi Tiamat (marea). Din aceştia
doi au ieşit toate fiinţele, începând cu zeii. Dintre zei, primul născut a fost Mummu. Cu el
obţinem prima triadă de zei babilonieni: Apsu-Tiamat-Mummu. De acum zeii se înmulţesc
şi încep să devină rebeli, tulburând liniştea bătrânului Apsu. Acesta, însoţit de Mummu, se
îndreaptă către mama Tiamat, unde se pune la cale nimicirea zeilor. Cei care vor începe
atacul vor fi Apsu şi Mummu. Dar zeul înţelepciunii, Ea, a aflat despre acest proiect şi a
pus în mişcare cunoştinţele sale magice. Apsu este învins şi victoria este repurtată de zei.
Un crainic aleargă către Tiamat, căreia îi istoriseşte nenorocirile îndurate de soţul ei Apsu
şi fiul ei Mummu. Tiamat devine furioasă şi se decide să se răzbune. Din coapsele sale ies
monştrii cei mai teribili care vor pleca să distrugă pe zeii revoltaţi. Monştrii au nevoie de
un şef şi Tiamat îl însărcinează cu aceasta pe Kingu, căruia îi încredinţează tăbliţele
destinului. În mod solemn, Kingu este făcut şef şi primeşte puteri fără limite1.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
1
2
Când în înalt, cerul nu era (încă) numit
Nici dedesubt pământul (încă) nu purta un nume,
[Când] primordialul Apsu, zămislitorul (zei)lor,
[Şi] mama Tiamat, născătoarea lor,
Îşi amestecau apele lor într-una singură;
Când desişurile de trestii nu erau înţesate (şi) nici hăţişurile de păpuriş dese,
Când nici unul dintre zei nu se ivise,
Nici nu erau numit cu vreun nume şi nici destinele lor (încă) nu erau orânduite,
În străfundurile lor fură creaţi zeii.
Laħmu şi Laħamu s-au ivit, au fost chemaţi pe nume.
După ce aceştia au crescut (şi) s-au făcut mari,
Anşar şi Kişar fură formaţi, mai mari ca ei.
Ei au trăit zile multe, au adăugat la ani;
Anu, primul lor născut, rivaliza cu strămoşii săi;
Anşar l-a făcut pe Anu, întâiul său născut, aidoma sieşi.
Şi Anu l-a zămislit pe Nudimmud după chipul său.
Nudimmud era, pentru strămoşii săi, stăpânul,
De o adâncă înţelepciune şi mare isteţime, vânjos în putere,
Mult mai puternic chiar decât bunicul său, Anşar;
N-avea nici un rival printre zei, fraţii lui.
Cereştii fraţi s-au adunat împreună
Învolburând-o pe Tiamat, mişunând frământaţi.
Da, ei întărâtau măruntaiele Tiamatei,
Tulburând sălaşul zeiesc2 prin larma lor.
Apsu nu putea domoli zarva lor
Iar Tiamat rămânea mută înaintea lor;
Faptele lor erau gălăgioase pentru ea.
Purtarea lor era supărătoare, dar ea era îngăduitoare.
Atunci Apsu, zămislitorul marilor zei,
Îl chemă pe Mummu, sfetnicul său, şi-i spuse:
Constantin Daniel, op. cit., pp. 13-14.
Sălaşul zeiesc se numea Anduruna.
2
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
71.
72.
73.
74.
75.
76.
77.
78.
3
„Mummu, sfetnicul meu, plăcut mie3,
Haidem, să mergem la Tiamat.”
Ei purceseră şi poposiră în faţa Tiamatei;
Ţinură sfat cu privire la zei, primii lor născuţi.
Apsu îşi făcu glasul auzit
Şi grăi către Tiamat cu glas tare:
„Purtarea lor faţă de mine e supărătoare:
Ziua eu stau fără odihnă, noaptea fără somn;
Vreau să nimicesc, să spulber zarva lor,
Ca să domnească liniştea, să putem dormi.”
Când Tiamat auzi acestea,
Ea se mânie şi răcni către soţul ei;
Ea ţipă înfiorător şi-şi ieşi din minţi de furie,
Dar apoi surghiuni răul în măruntaiele ei:
„De ce să nimicim ceea ce noi înşine am creat?
Purtarea lor, desigur, este supărătoare, dar să fim răbdători!”
Mummu fu cel care răspunse, sfătuindu-l pe Apsu;
Răuvoitor fu sfatul lui Mummu:
„Nimiceşte, tată, zarva acestei purtări,
Ca să ai ziua odihnă, iar noaptea somn!”
Apsu fu încântat de el, faţa lui se lumină:
În socoteala relelor urzite împotriva zeilor, fiii lui.
Cuprinse într-o îmbrăţişare gâtul lui Mummu,
El se aşeză pe genunchii lui Apsu pentru a fi sărutat.
Tot ceea ce în adunarea lor ei urziră împotriva zeilor
Fu vestit zeilor, sămânţa lor.
Când zeii auziră aceasta, mişunară de colo-colo,
Apoi, uluiţi, rămaseră muţi.
Dar preaînţeleptul, dibaciul, iscusitul
Éa, care le ştia pe toate, înţelese planul lor.
El întocmi, el născoci un plan măiastru contra lui.
El izbuti să alcătuiască un descântec magic iscusit.
Îl rosti şi potoli apele.
Îl făcu pe Apsu să doarmă adânc, somnul îl birui grabnic.
Când Apsu, pe care Éa îl descântase să se culce, adormi,
Mummu, sfetnicul lui, lâncezea toropit,
Éa îi desfăcu cingătoarea, îi smulse tiara,
Îi luă aureola şi şi-o puse sieşi pe cap.
Îl ţinu strâns pe Apsu şi îl înjunghie.
Pe Mummu îl cetlui şi-l zăvorî,
Îşi statornici lăcaşul deasupra lui Apsu;
Îl legă pe Mummu şi îl puse la popreală.
După ce Éa îşi supuse şi-şi înjunghie vrăjmaşii,
Strigând biruitor asupra duşmanilor lui,
Se odihni în iatacul său, într-o linişte adâncă.
El numi iatacul „Apsu” şi îl hărăzi ca sanctuar,
Întemeind în el pentru sine sălaşul său.
Acolo Éa şi Damkina, soaţa lui, vieţuiau în splendoare.
Lit.: „care faci ca ficatul meu să se bucure”. A se vedea http://sacred-texts.com/ane/blc/blc08.htm
3
79.
80.
81.
82.
83.
84.
85.
86.
87.
88.
89.
90.
91.
92.
93.
94.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101.
102.
103.
104.
105.
106.
107.
108.
109.
110.
111.
112.
113.
114.
115.
116.
117.
118.
119.
120.
121.
122.
În acest sanctuar al destinelor, în sfântul locaş al arhetipurilor,
Fu zămislit Domnul4 cel priceput, înţeleptul zeilor;
În străfundurile lui Apsu fu creat Marduk,
În străfundurile sfântului Apsu fu născut Marduk;
Cel care-l zămisli pe el fu Éa, tatăl lui;
Cea care-l născu pe el fu Damkina, mama sa.
El supse la pieptul zeiţelor,
Doica lui care-l hrăni îl umplu de măreţie grozavă.
Falnică îi era statura, sclipitoare privirea sa,
Era un viteaz încă din născare, un puternic încă de la început.
Când îl văzu Anu, bunicul său,
Se bucură, se lumină, i se umplu inima de bucurie:
Îi dărui desăvârşire şi o dublă divinitate,
Cu mult era mai presus ca ei, cu mult îi depăşea;
Mădularele sale fură întocmite cu îndemânare mai presus de orice înţelegere,
Cu neputinţă de închipuit, prea greu de priceput.
Patru erau ochii săi, patru erau urechile sale;
Când îşi mişca buzele, ţâşneau văpăi de foc,
Împătrita lui cunoaştere era grozavă,
Iar ochii, tot patru, vedeau în toate părţile.
Era cel mai semeţ între zei, depăşindu-i în statură;
Mădulare uriaşe avea din naştere, mai presus ca oricare.
„Mariutu5, Mariutu6,
Soarele7 meu, Soarele meu!”
Înveşmântat cu aureola a zece zei, înfăşurându-i şi capul;
Cinci(zeci) de slăvi fuseseră revărsate asupra lui.
Anu zămisli şi născu patru vânturi,
I le dete în mână: „Să se joace fiul meu!”
El întocmi ţărâna şi făcu furtuna să o spulbere,
El întocmi talazul şi-l stârni ca s-o tulbure pe Tiamat.
Tulburată fu Tiamat, zi şi noapte se zbătu neliniştită
Zeii n-aveau odihnă, erau bătuţi de vânturi fără răgaz.
În sinea lor urziră un gând rău
Şi-i grăiră Tiamatei, mamei lor:
„Când ei l-au ucis pe Apsu, soţul tău,
Tu nu l-ai ajutat, ci ai stat liniştită.
Acum Anu a creat cele patru vânturi îngrozitoare,
Ei îţi tulbură măruntaiele ca noi să nu ne putem odihni.
Nu ţi-a păsat de Apsu, soţul tău.
Cât priveşte pe Mummu, care a fost înfrânt, tu te-ai ţinut deoparte.
Acum te zbaţi de colo-colo, învolburată.
Cât ne priveşte pe noi, nu ne putem odihni: nu ne iubeşti,
Gândeşte-te la povara noastră, ochii noştri sunt îngreunaţi de nesomn.
Ridică-ne jugul de neînlăturat, ca să dormim.
4
„Bel”, la Stephanie Dalley, op. cit., p. 235.
Probabil că Anu fusese cel care strigase aceasta.
6
Nu se ştie precis ce înseamnă acest termen. Este fie un joc de cuvinte referitor la logograma care reprezenta
AMAR.UTU, numele lui Marduk, fie un diminutiv al substantivului „fiu”.
7
Termenul şamşi se traduce prin „soare”, dar el este o formulă de adresare regalităţii, de genul „Maiestate”.
În Epoca bronzului târziu (1.500 – 1.000 î.e.n.) el era întrebuinţat în relaţia cu zeul-căpetenie a panteonului
local, precum şi cu regele.
5
4
123.
124.
125.
126.
127.
128.
129.
130.
131.
132.
133.
134.
135.
136.
137.
138.
139.
140.
141.
142.
143.
144.
145.
146.
147.
148.
149.
150.
151.
152.
153.
154.
155.
156.
157.
158.
159.
160.
161.
162.
Strigă a luptă, răzbună-te pe ei:
Fă o furtună, nimiceşte-i!”
Tiamat auzi aceste cuvinte şi îi fură plăcute
„Să facem după cum aţi zis!
Şi zei dinlăuntrul lui (Apsu) vor fi tulburaţi.
Căci ei au deprins purtări ticăloase împotriva zeilor, părinţii lor [...]”
Ei s-au strâns şi au trecut de partea Tiamatei
Furioşi, urzesc planuri zi şi noapte,
Pregătindu-se de luptă, făcând tumult, răcnind;
Ţinând sfat şi chibzuind războiul.
Maica Hubur, cea care poate forma toate,
Făuri nenumărate arme groaznice, născu şerpi-monştri,
Cu dinţii ascuţiţi, cu fălci necruţătoare,
Cu venin în loc de sânge umplu ea trupurile lor.
Dragoni fioroşi înveşmântaţi în slăvi,
Făcându-i asemenea zeilor, ea le-a dat aureole, blestemând:
„Cine-i va vedea, va muri de frică,
Oriunde vor da năvală trupurile lor, ei nu vor da îndărăt.”
Ea trimise un şarpe încornorat, un dragon-muşħuşşu8 şi un viteaz laħmu9,
Un demon ugallu10, un câine-spumegând şi un om-scorpion,
Demoni ūmu11, un om-peşte şi un centaur12:
Ei poartă arme necruţătoare, sunt neînfricaţi în bătălii.
Straşnice erau poruncile ei, neînduplecate.
Într-adevăr, a creat unsprezece de ăst soi.
Dintre zei, sămânţa ei, ce alcătuiau norodul ei,
Pe Kingu îl înălţă ea, mai mare peste ceilalţi pe el îl făcu ea.
Căpetenia oştirii, conduce adunarea.
Înarmează pentru luptă, dă de ştire, dezlănţuie atacul,
În bătălie e mare căpitan.
Acestea ea i le încredinţă lui, îl făcu să şadă pe estradă:
„Am rostit o vrajă asupra ta, te-am făcut cel mai mare în sfatul zeilor,
Am pus sub regalitatea ta puterea tuturor zeilor:
Eşti cel mai mare, soţul meu, eşti cu adevăr strălucit!
Porunca ta va fi pururi cea mai mare, mai presus de toţi Anunnakii!”
Ea îi înmână tăbliţele destinelor, îl făcu să le strângă la piept:
„Porunca ta să fie de nestrămutat, vorba ta să dăinuie veşnic.”
Îndată ce Kingu fu înălţat şi dobândi stăpânirea
Şi orândui destinele copiilor săi zeieşti:
„Vorbele gurii voastre va face focul să se stingă,
Veninul vostru concentrat îl va covârşi pe cel tare.”
8
Traducerea probabilă a acestui termen este „furios”.
Traducerea probabilă a acestui termen este „păros”.
10
Traducerea probabilă a acestui termen este „leu monstruos”.
11
Traducerea probabilă a acestui termen este „demoni agresivi, arţăgoşi”.
12
În op. cit., p. 274, n9, Stephanie Dalley îl citează pe Agumkakrime, care scria că împodobise porţile
templului lui Marduk cu „un şarpe încornorat, un viteaz-laħmu, un centaur, un demon-ugallu, un câine turbat,
un om-peşte şi un peşte-ţap în lapis-lazuli, cristal de stâncă, cornalină şi alabastru.” Nu se ştie dacă acestea
aveau rol apotropaic, fiind încrustate în încercarea de a izgoni răul, sau erau o reprezentare artistică a
Epopeii.
9
5
Colofon13:
Tăbliţa I din „Când în înalt”. (Scrisă) ca originalul (său) (şi verificată).
Tăbliţa lui Nabu-balaţsu-iqbi, fiul lui Na’id Marduk.
De mâna lui Nabu-balaţsu-iqbi, fiul lui Na’id Marduk.
Colontitlu14:
TIAMAT ÎŞI ADUNĂ FĂPTURILE
13
Colofon: Însemnare la sfârşitul unei cărţi în epoca manuscriselor şi incunabulelor, cuprinzând date privind
tipograful, locul unde a lucrat, autorul şi titlul lucrării. ♦ (Rar) Notiţă grafică la sfârşitul unei cărţi prin care se
anunţă date în legătură cu editarea şi tipărirea cărţii. Definiţie preluată de pe
http://dexonline.ro/definitie/colofon
14
Titlu de coloană aşezat, de regulă, în partea de sus a unei pagini de text şi cules cu caractere mai mari, care
cuprinde
numele
autorului
şi
denumirea
materialului.
Definiţie
preluată
de
pe
http://dexonline.ro/definitie/colontitlu
6
TĂBLIŢA A II-A
Proiectele lui Tiamat ajung la cunoştinţa înţeleptului Ea. Acesta aleargă la bătrânul Anşar,
părintele celebrei triade: Anu, Bel şi Éa. Zeul Éa îi relatează, în toate detaliile, revolta lui
Tiamat şi repetă textual povestirea pe care ne-a dat-o Tăbliţa I. Anşar rămâne înmărmurit:
El nu voieşte să apară chiar în persoană pe arenă şi de aceea va trimite succesiv pe fiii săi.
Anu pleacă primul, dar numai aspectul îngrozitor al lui Tiamat îl face să ia fuga. La rândui, Éa n-are succes. Atunci se ridică răzbunătorul zeilor, Marduk. El se prezintă în faţa
tatălui său Anşar care-1 îmbrăţişează cu căldură şi-i promite victoria. Pentru aceasta,
trebuia să-i dea conducerea supremă, adică, să se întrunească zeii şi să-i confere puterea de
a reglementa destinele. Această scenă va fi istorisită în tăbliţele IV—V15.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
15
Tiamat îşi adună făpturile,
Se puse în rânduială pentru bătălia cu zeii, vlăstarele sale.
Prin urmare, Tiamat a devenit o nelegiuită mai mare decât Apsu.
I s-a dădu de ştire lui Éa că ea era gata de război.
Îndată ce Éa auzi despre aceasta,
Căzu într-o tăcere mormântală şi se posomorî,
Apoi, după îndelungă gândire, mânia lui se potoli;
Spre Anşar, străbunul, el se îndreptă.
Se înfăţişă înaintea lui Anşar, bunicul său,
Îi istorisi tot ceea ce urzise Tiamat:
„Părinte, Tiamat, ea care ne-a născut, s-a mâniat pe noi.
Furioasă foc, a ţinut o adunare.
Toţi zeii i s-au alăturat;
Chiar cei pe care i-ai născut tu trec de partea ei.
Se adună în jurul ei, trec de partea ei.
Furioşi, urzesc planuri zi şi noapte,
Pregătindu-se de luptă, făcând tumult, răcnind;
Ţinând sfat şi chibzuind războiul.
Maica Hubur, cea care poate forma toate,
Făuri nenumărate arme groaznice, născu şerpi-monştri,
Cu dinţii ascuţiţi, cu fălci necruţătoare,
Cu venin în loc de sânge umplu ea trupurile lor.
Dragoni fioroşi înveşmântaţi în slăvi,
Făcându-i asemenea zeilor, ea le-a dat aureole, blestemând:
«Cine-i va vedea, va muri de frică,
Oriunde vor da năvală trupurile lor, ei nu vor da îndărăt.»
Ea a trimis un şarpe încornorat, un dragon-muşħuşşu şi un viteaz laħmu,
Un demon ugallu, un câine-spumegând şi un om-scorpion,
Demoni ūmu, un om-peşte şi un centaur:
Ei poartă arme necruţătoare, sunt neînfricaţi în bătălii.
Straşnice erau poruncile ei, neînduplecate.
Într-adevăr, a creat unsprezece de ăst soi.
Dintre zei, sămânţa ei, ce alcătuiau norodul ei,
Pe Kingu îl înălţă ea, pe el îl făcu ea mai mare peste ceilalţi.
Căpetenia oştirii, conduce adunarea.
Constantin Daniel, op. cit., pp. 21-22.
7
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
71.
72.
73.
74.
75.
76.
77.
78.
79.
80.
81.
82.
Înarmează pentru luptă, dă de ştire, dezlănţuie atacul,
În bătălie e mare căpitan.
Acestea ea i le încredinţă lui, îl făcu să şadă pe estradă:
«Am rostit o vrajă asupra ta, te-am făcut cel mai mare în sfatul zeilor,
Am pus sub regalitatea ta puterea tuturor zeilor.
Eşti cel mai mare, soţul meu, eşti cu adevăr strălucit!
Porunca ta va fi pururi cea mai mare, mai presus de toţi Anunnakii!»
Ea îi înmână tăbliţele destinelor, îl făcu să le strângă la piept:
«Porunca ta să fie de nestrămutat, vorba ta să dăinuie veşnic.»
Acum, odată ce Kingu a fost înălţat, a dobândit stăpânirea
Şi a orânduit destinele copiilor săi zeieşti,
Orice vorbă a gurii voastre va face focul să se stingă,
Veninul vostru concentrat îl va covârşi pe cel tare.”
Când Anşar auzi vorbirea, tărăşenia îl zăpăci:
Strigă „Vai!” şi-şi muşcă limba;
Inima lui se mânie, mintea-i fu neliniştită16.
Strigă sufocat spre Éa, sămânţa sa:
„Fiul meu, tu însuţi ai asmuţit la luptă!
Suferă consecinţele purtării tale!
Ai ieşit şi l-ai înjunghiat pe Apsu;
Ai înfuriat-o pe Tiamat…unde este cel care i se poate împotrivi?…
Sfetnicul înţelept, prinţul dibaci,
Producătorul înţelepciunii zeieşti, Nudimmud,
Îi răspunse părintelui Anşar cu blândeţe,
Cu cuvinte potolite şi vorbiri liniştitoare:
„Părinte, tu eşti nepătrunsul urzitor al destinelor,
Care ai putere să creezi şi să nimiceşti,
O, Anşar, nepătrunsul urzitor al destinelor,
Care ai putere să creezi şi să nimiceşti,
Îţi voi vesti gândurile mele, zăboveşte o clipă,
Aminteşte-ţi în inima ta că am făurit un plan bun.
Înainte să mă pun să-l ucid pe Apsu,
Cine prevăzuse ce se întâmplă acum?...
Înainte să mă fi mişcat grabnic să-i iau viaţa,
Eu, într-adevăr, căci eu sunt cel ce l-am nimicit, ce se întâmpla?...”
Când Anşar auzi aceasta, îi plăcu;
Se potoli, spunându-i lui Éa:
„Isprăvile tale sunt vrednice de un zeu;
Tu poţi da o lovitură cruntă, năpraznică.
Éa, isprăvile tale sunt vrednice de un zeu;
Tu poţi da o lovitură cruntă, năpraznică.
Deci, du-te la Tiamat, stăvileşte-i năvala,
Fie ca mânia ei să fie împăcată prin vrăjile tale.”
Când auzi porunca lui Anşar, părintele său,
Se porni, îndreptându-se pe cale.
Éa porni în căutarea tacticii Tiamatei.
Se opri cuprins de groază, apoi se înapoie.
16
În original: „Ficatul i se umflă, pântecele nu-şi afla odihna.” În antichitate sentimentele erau percepute a fi
activităţi ale organelor interne: inimă, măruntaie, rărunchi.
8
83.
84.
85.
86.
87.
88.
89.
90.
91.
92.
93.
94.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101.
102.
103.
104.
105.
106.
107.
108.
109.
110.
111.
112.
113.
114.
115.
116.
117.
118.
119.
120.
121.
122.
123.
124.
125.
126.
127.
128.
129.
130.
Se duse înaintea suveranului Anşar,
Îl imploră cu rugăminţi, grăindu-i:
„Părinte, faptele Tiamatei sunt mai presus de mine.
I-am aţinut calea, dar vrăjile mele nu i se pot împotrivi:
Tăria ei este zdrobitoare, ea este nespus de îngrozitoare,
Este sprijinită de o oştire prea puternică, nimeni nu-i poate sta înainte!
Zarva ei nu a scăzut, a fost prea tare pentru mine.
M-am înfricoşat de strigătele ei, m-am întors.
Părinte, nu deznădăjdui, trimite pe altul împotriva ei!
Puterea unei femei poate fi foarte mare, dar nu se aseamănă cu cea a unui bărbat.
Împrăştie-i rândurile, zădărniceşte-i intenţiile
Înainte să ne înhaţe pe toţi!”
Anşar strigă pătimaş,
Aşa îi grăi lui Anu, fiul său:
„Fiu voinic, războinic viteaz,
A cărui tărie e zdrobitoare, a cărui năvală e năpraznică:
Grăbeşte-te, pune-te în poziţie înaintea Tiamatei!
Alină-i sentimentele, potoleşte-i inima.
Dacă nu va asculta ceea ce spui,
Spune ceva rugător, ca să fie împăcată.”
Când auzi ceea ce spunea Anşar, tatăl său,
Se porni, îndreptându-se pe cale.
Anu porni în căutarea tacticii Tiamatei.
Se opri cuprins de groază, apoi se înapoie.
Se duse înaintea lui Anşar, părintele său,
Îl imploră cu rugăminţi, grăindu-i:
„Părinte, faptele Tiamatei sunt mai presus de mine.
I-am aţinut calea, dar vraja mea nu i se poate împotrivi:
Tăria ei este zdrobitoare, ea este nespus de îngrozitoare,
Este sprijinită de o oştire prea puternică, nimeni nu-i poate sta înainte!
Zarva ei nu a scăzut, a fost prea tare pentru mine.
M-am înfricoşat de larma ei, m-am întors.
Părinte, nu deznădăjdui, trimite pe altul împotriva ei!
Puterea unei femei poate fi foarte mare, dar nu se aseamănă cu cea a unui bărbat.
Împrăştie-i rândurile, zădărniceşte-i intenţiile
Înainte să ne înhaţe pe toţi!”
Anşar căzu pe gânduri, privind ţintă pământul;
Căutând spre Éa, dădu din cap.
Erau adunaţi cu toţii, zeii Igigi şi Anunna,
Cu buzele strânse, şedeau în tăcere.
Oare nu va ieşi nici un zeu la porunca sa?...
Nu va ieşi nimeni împotriva Tiamatei, aşa cum a poruncit el?...
Iar Anşar, părintele marilor zei…
Inima lui era supărată, nu putea chema pe nimeni!
Pe puternicul prim-născut, apărătorul tatălui său,
Năvalnic în lupte, războinicul Marduk,
Îl chemă Éa în locaşul său tainic
Şi-i spuse cuvinte tainice:
9
131.
132.
133.
134.
135.
136.
137.
138.
139.
140.
141.
142.
143.
144.
145.
146.
147.
148.
149.
150.
151.
152.
153.
154.
155.
156.
157.
158.
159.
160.
161.
162.
163.
„O, Marduk, gândeşte-te, ia aminte la tatăl tău,
Tu eşti fiul meu care-i poţi linişti inima!
Apropie-te, mergi în faţa lui Anşar.
Pregăteşte-te să vorbeşti. El era mânios;
Văzându-te, se va potoli.”
Domnul se bucură de cuvintele tatălui său,
Se apropie şi-l aşteptă pe Anşar.
Când Anşar îl văzu, inima lui se umplu de bucurie.
Îl sărută pe buze: îi izgonise negura.
„Părinte, nu lăsa ca buzele tale să păstreze tăcerea, ci vorbeşte.
Îngăduie-mi să plec, să îndeplinesc dorinţa inimii tale.
O, Anşar, nu lăsa ca buzele tale să păstreze tăcerea, ci vorbeşte.
Îngăduie-mi să plec, să îndeplinesc dorinţa inimii tale.
Cine-i cel care te-a împins pe tine la război?
Cum, Tiamat, o femeie, e cea care vine cu armele contra ta?...
[O, tatăl meu] creatorule, bucură-te şi fii voios,
Curând vei călca pe grumazul Tiamatei.
Anşar, creatorule, bucură-te şi fii voios,
Curând vei călca pe grumazul Tiamatei.”
„Du-te, fiule, cunoscător a toată înţelepciunea,
Potoleşte-o pe Tiamat cu sfânta ta vrajă.
Pe carul furtunii purcede cu toată graba,
Să n-o cotească din drumul său, întoarce-i înapoi.”
Domnul se bucură de cuvintele străbunului,
Inima sa se umplu de bucurie când spuse bunicului său:
„Doamne al zeilor, al destinului marilor zei,
Dacă, într-adevăr, eu trebuie să vă apăr,
S-o supun pe Tiamat şi să vă scap vieţile,
Atunci întruneşte adunarea, numeşte-mi destinul de Cel Preaînalt17!
Când în locul de adunare a zeilor18 voi vă adunaţi voioşi,
Cuvântul meu şi nu al vostru să orânduiască destinele;
Nimic din ceea ce fac eu să nu fie strămutat.
Nici ceea ce spun înlocuit sau înturnat19.”
Colofon:
Tăbliţa a II-a din „Când în înalt”.
Transcris în conformitate cu (…) o copie din Assur.
Colontitlu:
ANŞAR ÎŞI FĂCU GLASUL AUZIT.
17
Revendicând poziţia şi funcţia de „Cel Preaînalt”, Marduk cere supremaţia panteonului babilonian.
În original, locul de adunare a zeilor era Ubşu-ukkinaku.
19
„Ca răsplată pentru apărarea panteonului împotriva generaţiei mai vechi de zei conduşi de Tiamat, Marduk
revendică supremaţia. Aceasta poate fi văzută ca o metaforă pentru ridicarea Babilonului, cetatea lui Marduk,
poate sub Nebucadneţar I.” Benjamin R. Foster, op. cit., p. 395, ns5.
18
10
TĂBLIŢA A III-A
Pentru a merge să se înfrunte cu Tiamat, Marduk pretinde dreptul de a fixa destinele,
semnul puterii supreme. El cere convocarea solemnă a zeilor, pentru a-1 recunoaşte
deasupra tuturor. Părintele său Anşar e de acord cu această cerinţă. Cei mai vechi zei,
Laħmu şi Laħamu, primii trebuie să primească invitaţia lui Anşar, prin intermediul
mesagerului său Kakka, căruia Anşar îi povestise detaliat ameninţările lui Tiamat şi
insuccesele lui Anu şi Ea. Istorisirea este reprodusă fidel de către Kakka înaintea lui
Laħmu şi Laħamu. Aceştia se indignează, iar „Igigii bociră amar”. De aceea zeii vin la
adunare cu toţii. Ei se salută cu sărutul păcii şi iau loc la un banchet, unde vinul nu lipseşte.
Ca şi simplii muritori, ei resimt efectul „băuturii celei dulci” şi în stare de ebrietate ei
statuează asupra cererii lui Marduk20.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
20
21
Anşar îşi făcu glasul auzit
Rostindu-i lui Kakka, sfetnicul său, aceste vorbe:
„Kakka, sfetnicul meu, plăcut mie21,
Tu să fi acela pe care-l trimit la Laħmu şi Laħamu ;
Tu ştii să fi iscusit, eşti priceput la vorbă.
Trimite-i în faţa mea pe zei, strămoşii mei;
Toţi zeii să se înfăţişeze înaintea mea.
Să tăifăsuiască, să se aşeze la un ospăţ,
Să mănânce rodul ogorului, să deşarte vinul.
Lui Marduk, viteazul lor, ei să-i orânduiască destinul.
Porneşte la drum, o, Kakka, păşeşte ’naintea lor.
Şi ce-ţi voi spune ţie, repetă în faţa lor:
«Anşar, fiul vostru, mi-a poruncit să vin trimis aici,
Să vă grăiesc vouă porunca inimii sale:
,Tiamat, ea, care ne-a născut, s-a mâniat pe noi.
Furioasă foc, a ţinut o adunare.
Toţi zeii i s-au alăturat;
Chiar cei pe care i-ai născut tu merg de partea ei.
Se îngrămădesc în jurul ei, gata de partea Tiamatei.
Furioşi, urzesc planuri zi şi noapte,
Gata de luptă, făcând tumult, răcnind;
Ţinând sfat şi chibzuind războiul.
Maica Hubur, cea care poate forma toate,
Făuri nenumărate arme groaznice, născu şerpi-monştri,
Cu dinţii ascuţiţi, cu fălci necruţătoare,
Cu venin în loc de sânge umplu ea trupurile lor.
Dragoni fioroşi înveşmântaţi în slăvi,
Făcându-i asemenea zeilor, ea le-a dat aureole, blestemând:
,Cine-i va vedea, va muri de frică,
Oriunde vor da năvală trupurile lor, ei nu vor da îndărăt.’
Ea a trimis un şarpe încornorat, un dragon-muşħuşşu şi un viteaz laħmu,
Un demon ugallu, un câine-spumegând şi un om-scorpion,
Demoni ūmu, un om-peşte şi un centaur:
Ei poartă arme necruţătoare, sunt neînfricaţi în bătălii.
Constantin Daniel, op. cit., p. 26.
Lit.: „care faci ca ficatul meu să se bucure”. A se vedea şi mai sus.
11
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
71.
72.
73.
74.
75.
76.
77.
78.
79.
80.
81.
82.
83.
84.
Straşnice erau poruncile ei, neînduplecate.
Într-adevăr, a creat unsprezece de ăst soi.
Dintre zei, sămânţa ei, ce alcătuiau norodul ei,
Pe Kingu îl înălţă ea, pe el îl făcu ea mai mare peste ceilalţi.
Căpetenia oştirii, conduce adunarea.
Înarmează pentru luptă, dă de ştire, dezlănţuie atacul,
În bătălie e mare căpitan.
Acestea ea i le încredinţă lui, îl făcu să şadă pe estradă:
,Am rostit o vrajă asupra ta, te-am făcut cel mai mare în sfatul zeilor,
Am pus sub regalitatea ta puterea tuturor zeilor:
Eşti cel mai mare, soţul meu, eşti cu adevăr strălucit!
Porunca ta va fi pururi cea mai mare, mai presus de toţi Anunnakii!’
Ea îi înmână tăbliţele destinelor, îl făcu să le strângă la piept:
,Porunca ta să fie de nestrămutat, vorba ta să dăinuie veşnic!’
Îndată ce Kingu fu înălţat şi dobândi stăpânirea,
El orândui destinele copiilor săi zeieşti:
‚Vorbele gurii voastre va face focul să se stingă,
Veninul vostru concentrat îl va covârşi pe cel tare.’
Eu l-am trimis pe Anu, dar el n-a putut să facă faţă.
Nudimmud s-a speriat şi s-a întors înapoi.
Veni apoi Marduk, înţeleptul zeilor, fiul vostru,
Inima lui îl îndemnă să o înfrunte pe Tiamat,
El îşi deschise gura (şi) grăi către mine:
‚Dacă, într-adevăr, eu trebuie să vă apăr,
S-o supun pe Tiamat şi să vă scap vieţile,
Atunci întruneşte adunarea, numeşte-mi destinul de ‚Cel Preaînalt’!
Când în locul de adunare a zeilor voi vă adunaţi voioşi,
Cuvântul meu şi nu al vostru să orânduiască destinele;
Nimic din ceea ce fac eu să nu fie strămutat,
Nici ceea ce spun înlocuit sau înturnat.’»
Acum grăbiţi încoace şi încredinţaţi-i lui destinele voastre,
Să plece şi să-l înfrunte pe puternicul vostru duşman.”
Kakka plecă, purcezând la drumul său.
În faţa lui Laħmu şi Laħamu, zeii, părinţii săi,
El se prosternă, sărutând pământul la picioarele lor.
Se îndreptă şi le grăi:
„Anşar, fiul vostru, m-a trimis aici.
Tiamat, ea, care ne-a născut, s-a mâniat pe noi;
Furioasă foc, a ţinut o adunare.
Ea a ţinut o adunare şi a ţipat cu furie.
Toţi zeii i s-au alăturat;
Chiar cei pe care i-ai născut tu trec de partea ei.
Se îngrămădesc în jurul ei, gata de partea Tiamatei.
Furioşi, urzesc planuri zi şi noapte,
Ei se aliniază pentru luptă, făcând tumult, răcnind;
Ţinând sfat şi chibzuind războiul.
Maica Hubur, cea care poate forma toate,
Făuri nenumărate arme groaznice, născu şerpi-monştri,
Cu dinţii ascuţiţi, cu fălci necruţătoare,
Cu venin în loc de sânge umplu ea trupurile lor.
12
85.
86.
87.
88.
89.
90.
91.
92.
93.
94.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101.
102.
103.
104.
105.
106.
107.
108.
109.
110.
111.
112.
113.
114.
115.
116.
117.
118.
119.
120.
121.
122.
123.
124.
125.
126.
127.
128.
129.
130.
131.
132.
133.
134.
Dragoni fioroşi înveşmântaţi în slăvi,
Făcându-i asemenea zeilor, ea le-a dat aureole, blestemând:
«Cine-i va vedea, va muri de frică,
Oriunde vor da năvală trupurile lor, ei nu vor da îndărăt.»
Ea a trimis un şarpe încornorat, un dragon-muşħuşşu şi un viteaz laħmu,
Un demon ugallu, un câine-spumegând şi un om-scorpion,
Demoni ūmu, un om-peşte şi un centaur:
Ei poartă arme necruţătoare, sunt neînfricaţi în bătălii.
Straşnice erau poruncile ei, neînduplecate.
Într-adevăr, a creat unsprezece de ăst soi.
Dintre zei, sămânţa ei, ce alcătuiau norodul ei,
Pe Kingu îl înălţă ea, pe el îl făcu ea mai mare peste ceilalţi.
Căpetenia oştirii, conduce adunarea.
Înarmează pentru luptă, dă de ştire, dezlănţuie atacul,
În bătălie e mare căpitan.
Acestea ea i le încredinţă lui, îl făcu să şadă pe estradă:
‚Am rostit o vrajă asupra ta, te-am făcut cel mai mare în sfatul zeilor,
Am pus sub regalitatea ta puterea tuturor zeilor.
Eşti cel mai mare, soţul meu, eşti cu adevăr strălucit!
Porunca ta va fi pururi cea mai mare, mai presus de toţi Anunnakii!’
Ea îi înmână tăbliţele destinelor, îl făcu să le strângă la piept:
‚Porunca ta să fie de nestrămutat, vorba ta să dăinuie veşnic!’
Îndată ce Kingu fu înălţat şi dobândi stăpânirea,
El orândui destinele copiilor săi zeieşti:
‚Orice vorbă a gurii voastre va face focul să se stingă,
Veninul vostru concentrat îl va covârşi pe cel tare.’
Eu l-am trimis pe Anu, dar el n-a putut să facă faţă.
Nudimmud s-a speriat şi s-a întors înapoi.
Veni apoi Marduk, înţeleptul zeilor, fiul vostru,
Inima lui îl îndemnă să o înfrunte pe Tiamat,
El îşi deschise gura (şi) grăi către mine:
‚Dacă, într-adevăr, eu trebuie să vă apăr,
S-o supun pe Tiamat şi să vă scap vieţile,
Atunci întruneşte adunarea, numeşte-mi destinul de ‚Cel Preaînalt’!
Când în locul de adunare a zeilor voi vă adunaţi voioşi,
Cuvântul meu şi nu al vostru să orânduiască destinele;
Nimic din ceea ce fac eu să nu fie strămutat,
Nici ceea ce spun înlocuit sau înturnat.’»
Acum grăbiţi încoace şi încredinţaţi-i lui destinele voastre,
Să plece şi să-l înfrunte pe puternicul vostru duşman.”
Când Laħmu şi Laħamu auziră, strigară tare,
Toţi zeii Igigi bociră amar:
„Care este pricina pentru care Tiamat a ajuns să se îndrepte împotriva noastră?
Nu avem habar de ce face aceasta!”
Ei s-au adunat cu toţii şi au plecat împreună,
Toţi marii zei, orânduitorii destinelor.
Veniră în faţa lui Anşar şi se umplură de bucurie.
Se sărutară unul cu altul întru adunare.
Ei tăifăsuiră, se aşezară la ospăţ.
Mâncară rodul ogorului, deşertară vinuri alese.
13
135.
136.
137.
138.
Se ghiftuiră cu băuturi dulci,
Se înveseliră cu bere.
Slobozi de griji, voioşia le reveni:
Lui Marduk, apărătorul lor, îi orânduiră destinul.
Colontitlu:
ÎI RIDICARĂ LUI MARDUK O ESTRADĂ PRINCIARĂ.
14
TĂBLIŢA A IV-A
Tăbliţa a IV-a vorbeşte despre proclamarea lui Marduk ca zeu suprem şi apoi despre
distrugerea lui Tiamat de către Marduk22.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
Îi ridicară lui Marduk o estradă princiară.
Îşi luă locul de suveran înaintea părinţilor, care proclamară:
„Tu eşti cel mai onorat dintre marii zei,
Destinul tău nu are egal, porunca ta este preaînaltă.
Marduk, tu eşti cel mai onorat dintre marii zei,
Destinul tău nu are egal, porunca ta este preaînaltă.
De azi înainte, porunca ta nu va fi strămutată,
Îţi va sta în putere să înalţi şi să scobori pe oricine.
Porunca ta va fi lege, cuvântul tău nu va fi răstălmăcit.
Nici unul dintre zei nu va încălca hotarele tale23.
Îndestularea este cerinţa sanctuarelor zeilor.
Oriunde vor fi sanctuarele lor, acolo va fi întemeiat şi al tău.
O, Marduk, tu eşti apărătorul nostru,
Prin aceasta-ţi acordăm suveranitatea peste tot şi toate,
Când stai în adunare, cuvântul tău să fie preaînalt.
Armele tale să nu-şi greşească ţinta; ele să zdrobească duşmanii.
O, Stăpâne, cruţă viaţa celui care se încrede în tine;
Dar varsă viaţa zeului care a săvârşit răul!”
Atunci ei au aşezat o constelaţie24 în mijlocul lor
Şi s-au adresat lui Marduk, primul lor născut, zicând:
„Destinul tău, Doamne, este preaînalt printre zei.
Porunceşte nimicirea sau crearea: aşa va fi.
La cuvântul tău, constelaţia va fi distrusă.
Porunceşte iarăşi: constelaţia va fi refăcută.”
El porunci şi constelaţia fu nimicită.
El porunci a doua oară şi constelaţia fu refăcută25.
Când zeii, părinţii lui, văzură puterea cuvântului său,
Plini de bucurie, îl aclamară: „Marduk e rege!”
Îl învestiră cu sceptru, un tron şi un pala26.
Îi adăugară o armă de neînfrânt, să lovească pe vrăjmaşi, zicând:
„Mergi şi curmă viaţa Tiamatei;
Vânturile să-i poarte sângele ca vestea bună!”
După ce zeii, părinţii lui, au orânduit destinul Domnului,
L-au făcut să meargă pe calea izbândei şi a măririi.
El îşi făuri un arc, desemnându-l ca arma lui;
Îi potrivi o săgeată şi-i puse şi-o coardă.
Ridică ghioaga, ţinând-o în mâna dreaptă,
Arcul şi tolba le atârnă de-o parte.
22
Constantin Daniel, op. cit., p. 31.
În gândirea mesopotamiană, „a încălca hotarul” înseamnă a încălca o poruncă sau o hotărâre.
24
Traduceri mai vechi confundau „constelaţie”, lumāşu, cu „veşmânt”, lubāşu.
25
În op. cit., p. 397, ns6, Benjamin R. Foster scrie: „Capacitatea de a distruge sau crea prin fiat este testul
supremaţiei divine.”
26
Un însemn al statutului, posibil toiag.
23
15
39. În faţă îşi aşeză fulgerul.
40. Cu o flacără arzătoare el îşi învălui trupul.
41. El făcu o plasă pentru a o prinde pe Tiamat.
42. Îşi trimise cele patru vânturi să străjuiască, să nu-i scape nimic:
43. Vântul de miazăzi, vântul de miazănoapte, vântul de răsărit (şi) vântul de apus.
44. Darul tatălui său Anu; le ţinea aproape de plasă, pe o parte.
45. El creă vântul rău, furtuna, vârtejul,
46. Vântul împătrit, vântul înşeptit, vântul distrugător, vântul irezistibil.
47. El slobozi vânturile pe care le crease, şapte din ele,
48. Ele înaintară pentru a tulbura adâncurile Tiamatei.
49. Atunci Domnul ridică potopul, puternica sa armă.
50. Se urcă în îngrozitorul său car, nebiruitul Demon al Furtunii.
51. Înhămă la el echipajul de patru nărăvaşi şi-i înjugă la el
52. Pe „Măcelarul”, „Nemilosul”, „Copleşitorul”, „Zburătorul”,
53. Cu buzele trase înapoi, cu dinţi plini de otravă.
54. Nu cunoşteau osteneala, instruiţi să calce în picioare;
55. Pe partea dreaptă, el îşi anină Bătălia Cruntă şi Arţagul;
56. Pe partea stângă, Încăierarea care răstoarnă toate flancurile.
57. Drept manta purta o platoşă îngrozitoare,
58. Pe cap era acoperit cu nimburi înfiorătoare.
59. Domnul îşi luă drumul şi-şi urmă calea:
60. Către înfuriata Tiamat îşi îndrepta faţa.
61. Între buze, el ţinea o vrajă,
62. O iarbă să distrugă otrava ţinea în mâna sa;
63. Atunci zeii fojgăiră în jurul lui, zeii fojgăiră în jurul lui;
64. Zeii, părinţii lui, fojgăiră în jurul lui, zeii fojgăiră în jurul lui.
65. Domnul se apropie să privească înlăuntrul Tiamatei
66. Şi să vadă stratagema lui Kingu, soţul ei.
67. Când el privi, tactica lui fu încurcată;
68. Voinţa îi fu moleşită şi faptele zăpăcite.
69. Şi când zeii, ajutoarele lui, care mergeau pe partea lui,
70. Văzură viteazul războinic, îşi schimbară înfăţişarea.
71. Fără a-şi întoarce măcar capul, Tiamat aruncă vraja:
72. Falsuri, minciuni pe care le ţinea pregătite pe buze:
73. „[Cât de puternică este forţa ta de atac], Doamne al zeilor!
74. Întreaga lor adunare s-a întrunit de partea ta.”
75. Atunci stăpânul ridică Potopul, arma sa puternică;
76. Către Tiamat, care se prefăcea, el replică astfel:
77. „De ce eşti atât de prietenoasă la suprafaţă
78. Când în adâncurile tale unelteşti să-ţi ridici oastea?...
79. Deoarece copiii ţipau (şi) nu-şi respectau părinţii,
80. Tu, propria lor mamă, trebuia să nesocoteşti orice simţământ firesc?...
81. Tu l-ai ales pe Kingu ca soţ al tău,
82. Şi, deşi nu se cuvenea, l-ai înălţat ca Domn şi Zeu.
83. Împotriva lui Anşar, regele zeilor, ai uneltit ticăloşii
84. Şi ai săvârşit rele împotriva zeilor, părinţii mei.
85. Deşi sunt adunate oştirile alese, deşi armatele acestea ale tale sunt puse în linie de
bătaie,
86. Vino în apropierea-mi, să ne luptăm doar tu şi eu!”
16
87.
88.
89.
90.
91.
92.
93.
94.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101.
102.
103.
104.
105.
106.
107.
108.
109.
110.
111.
112.
113.
114.
115.
116.
117.
118.
119.
120.
121.
122.
123.
124.
125.
126.
127.
128.
129.
130.
131.
132.
Când Tiamat aude27 aceasta,
Îşi iese din fire, înnebuneşte cu totul;
Tiamat ţipă tare, pătimaş;
Părţile cele mai de jos i se zguduie din adâncuri!
Ea rosteşte un descântec, aruncă un blestem,
Iar zeii îşi ascut armele pentru luptă.
Păşesc împreună Tiamat şi Marduk, înţeleptul zeilor;
Ei se încleştează în luptă, se încaieră în bătălie;
Domnul aruncă plasa şi o cuprinde.
Îi azvârle în faţă vântul cel rău, pe care-l ţinuse îndărăt.
Când Tiamat deschide gura să-l înghită,
El vâră în ea vântul cel rău şi ea nu-şi mai poate închide buzele.
În timp ce vânturile turbate îi înfoaie pântecele,
Măruntaiele ei se astupă! Înecându-se, ea îşi deschide gura.
El trage săgeata, îi despică pântecele,
Îi sfârtecă măruntaiele, îi străpunge inima.
El o supune şi îi stinge viaţa.
Îi azvârle hoitul la pământ, se urcă pe el.
După ce avangarda o înjunghie pe Tiamat,
Îi risipeşte forţele, îi împrăştie oştirile.
Cât priveşte zeii aliaţi ei, care mărşăluiseră în ajutorul ei,
Îngroziţi, aceştia se cutremură şi fug în toate direcţiile,
Încercând să afle o cale de-a scăpa cu viaţă,
Dar strânsoarea care-i încleştează nu le lasă scăpare!
El îi târăşte înăuntru şi le sfărâmă armele;
Ei sunt prinşi în plasă şi înghesuiţi,
Sunt îngrămădiţi morman, plini de jale,
Îşi primesc pedeapsa, osândiţi la temniţă.
Cât priveşte cele unsprezece făpturi, cele împodobite cu slăvi
Şi hoarda demonică ce mărşăluise de-a dreapta ei
El le pune funii de plumb, le leagă braţele,
Îi striveşte în picioare, împreună cu silnicia lor.
Cât îl priveşte pe Kingu, care încercase să fie mare printre ei,
Îl înhaţă şi-l trece în rândul celor osândiţi.
Marduk ia de la Kingu tăbliţele cu destinul acum aflate la el pe nedrept,
Le pecetluieşte cu sigiliu (său) şi şi le prinde pe piept.
Înhăţându-şi vrăjmaşii şi izbândind,
Punându-şi duşmanul semeţ să-i slugărească28,
Dobândind pe deplin izbânda lui Anşar asupra duşmanului,
Războinicul Marduk împlini dorinţa lui Nudimmud.
Întări straşnic paza zeilor înhăţaţi
Şi (apoi) se întoarse la Tiamat, pe care o învinsese.
Domnul călcă peste hoitul Tiamatei:
Cu neîndurătoarea sa ghioagă îi zdrobi ţeasta,
Îi tăie vinele sângelui ei
Şi (spuse) vântului de miazănoapte să-i ducă sângele ca veste bună29.
27
Pentru a da istorisirii un dramatism mai mare, pentru următoarele stihuri care redau lupta am întrebuinţat
timpul prezent.
28
Nu se cunoaşte precis ce spune originalul mesopotamian, E.A. Wallis Budge redă: „…să fie ca praful de
sub picioare”.
17
133. Când părinţii lui văzură aceasta, se bucurară şi veseliră,
134. Şi-i duseră daruri şi plocoane.
135. Domnul se odihni şi îi cercetă hoitul
136. Întrebându-se cum poate hăcui namila monstruoasă, pentru a plăsmui din ea cele de
folosinţă.
137. O despică în două, ca pe un peşte de pus la uscat:
138. Propti sus jumătate din ea, făcând acoperământul cerului.
139. Îi întinse pielea şi puse străjeri
140. Şi le porunci să nu lase să curgă apele ei.
141. El străbătu cerul şi-i cercetă firmamentul.
142. Făcu o copie lui Apsu, lăcaşul lui Nudimmud.
143. Domnul măsură mărimile lui Apsu.
144. Iar după asemănarea Măreţului Sanctuar (Eşgalla), construi templul Eşarra.
145. În Marele Sanctuar, Eşarra, pe care el îl construi (în) cer,
146. El întemeie sfintele locaşuri ale lui Anu, Enlil şi Éa.
Colofon:
146 de stihuri. Tăbliţa a IV-a din „Când cerurile de sus”. Incompletă.
Transcrisă în conformitate cu o tăbliţă ale cărei stihuri fuseseră anulate.
Nabu-belşu (fiul lui) Na’id Marduk, fiu de fierar, a transcris pentru sufletul lui
Şi al familiei lui şi a depozitat-o în Ezida.
Colontitlu:
EL STATORNICI STAŢIILE PENTRU MARII ZEI.
29
E.A. Wallis Budge traduce: „…să o ducă într-un loc subpământean” (http://sacredtexts.com/ane/blc/blc11.htm#fr_31), iar versiunea utilizată de Constantin Daniel, op. cit., p. 36, ns116,
traduce „să o ducă acoperită”, apoi notează: „Semiţii acoperă cadavrul îndată după ieşirea sufletului.”
18
TĂBLIŢA A V-A
Abia cu Tăbliţa a V-a începe crearea lumii, cu întocmirea marilor aştri, de unde
desprindem idei astronomice ale asiro-babilonienilor30.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
El statornici staţiile pentru marii zei,
Hotărnici în constelaţii stelele, chipurile lor astrale.
El puse semnele anului, împărţindu-i hotarele;
Puse câte trei constelaţii pentru fiecare din cele douăsprezece luni.
După ce hotărnici scurgerea zilelor anului prin (mijlocirea) chipurilor cereşti,
El întemeie staţia lui Nibiru pentru a arăta cursurile lor,
Încât nici una să nu se încalce, nici una să nu rătăcească.
Alături hotărnici şi poziţiile lui Enlil şi Éa, în legătură cu ea.
Deschizând porţile pe ambele coaste,
El făuri zăvoare puternice de-a dreapta şi de-a stânga.
În ficatul ei hotărnici zenitul.
Făcu să apară Nanna(r)/ Luna şi-i încredinţă lui noaptea.
Lui îi încredinţă giuvaierul coroanei nopţii pentru a stabili ziua (lunii).
„În fiecare lună, necurmat, vei ieşi în formă de coroană!
La începutul lunii, să te ridici peste ţară;
Să străluceşti cu coarnele ca să arăţi şase zile.
În ziua a şaptea, coroana să ţi se înjumătăţească.
În cea de-a cincisprezecea zi31, să stai în opoziţie32;
Când Şamaş-Soarele va sta cu faţa la tine la orizont,
Să descreşti în acelaşi ritm şi să-ţi inversezi forma.
În ziua dispariţiei, apropie-te de drumul Soarelui33;
În cea de-a treizecea34 zi, vei fi în conjuncţie cu Soarele a doua dată.
Am stabilit semnele cereşti, purcede pe cărarea lor
(…) apropiaţi-vă unul de celălalt şi judecaţi oracular!”
(…) steaua-arc pentru a ucide şi jefui.
[Lacună de 16 de rânduri.]
42. De Festivalul de Anul Nou
43. Anul (…)
44. Fie (…)
45. După35 ce el încredinţă zilele (lui Şamaş)
46. Statornici străjile nopţii şi zilei (…)
47. Luând scuipatul Tiamatei (…)
48. Marduk creă (…)
49. Formă norii şi-i umplu cu apă,
50. Stârnirea vânturilor, aducerea ploii şi a frigului
51. Preschimbând aburii în ceţuri, îngrămădind otrava ei,
30
Constantin Daniel, op. cit., p. 36.
La lună plină.
32
În opoziţie faţă de soare. Verbul babilonian era un termen tehnic.
33
Stephanie Dalley, op. cit., p. 275, n29, clarifică faptul că la răsăritul soarelui luna trebuie să dispară
deasupra orizontului estic.
34
E.A. Speiser, op. cit., p. 33, traduce: „În cea de-a douăzeci şi noua zi”.
35
Stihurile 45-58 se bazează pe traducerea lui A.K. Grayson, din ANETP, p. 36-37.
31
19
52. El şi le statornici sieşi, le puse sub stăpânirea sa.
53. El puse jos capul ei şi-l strânse morman, formând munţii,
54. Deschise izvoarele tărâmului subpământean, dădu drumul unui puhoi de ape (?).
55. Din ochii36 ei ţâşniră Eufratul şi Tigrul.
56. Îi astupă nările, îi lăsă […]
57. Strângându-i ugerul, încreţi munţii semeţi.
58. Sfredeli prin ea iazuri care să dea apă.
59. Îi încolăci coada şi o legă ca legătura cosmică.
60 […] Apsu dedesubt, la picioarele lui.
61. Puse coapsa ei ca proptea pentru cer,
62. Întinzând jumătate din ea ca acoperitoare, întemeie Tărâmul Subpământean.
63. [După ce isprăvi sarcina sa înlăuntrul Tiamatei,
64. Îşi întinse plasa în întregime.
65. El (…) cerul şi Pământul.
66. Nodurile lor, să se răsucească (…)
67. După ce întocmi cultul şi statornici riturile,
68. El aruncă frâiele, încredinţându-le lui Éa.
69. [Tăbliţa] destinelor, pe care o smulsese şi o luase de la Kingu,
70. Ca darul cel mai preţios pe care-l înşfăcase, o înfăţişă lui Anu.
71. [Zeii?] bătăliei, pe care-i prinsese în laţ fură descâlciţi (?),
72. […] o duse înaintea părinţilor lui.
73. [Iar cât priveşte pe] cele unsprezece făpturi pe care Tiamat le crease, el (…)
74. El le fărâmiţă armele, îi legă de picioarele sale.
75. El îi făcu chipuri37 şi le puse la [Poarta lui] Apsu38:
76. „Acesta să fie un semn, ca ei să nu fie vreodată uitaţi.”
77. Atunci când [zeii] văzură, ei se bucurară şi se-nveseliră,
78. Laħmu, Laħamu şi toţi părinţii lui.
79. Anşar, îmbrăţişându-l, proclamară „Rege” ca vorbă cuviincioasă39.
80. Anu, Enlil şi Éa îi aduseră daruri,
81. […] Damkina, mama lui, strigă de bucurie pentru el,
82. Ea (?) a făcut să strălucească chipul lui prin plânsete de „Bine […]
83. Lui Usmu, care a adus darul (Damkinei) la auzul veştii bune,
84. El îi încredinţă slujirea faţă de Apsu şi grija faţă de sanctuare.
85 Toţi zeii Igigi, dimpreună, se prosternară înaintea lui,
86. Şi zeii Anunna, toţi câţi erau, îl aclamară.
87. Ei, cu toţii, se uniră în omagierea sa.
88. Se prosternară: „Acesta este regele!”
89. După ce părinţii lui îl sărbătoriră cum se cuvine,
90 […] acoperit de pulberea bătăliei.
[O lacună de un rând.]
36
Termenul inu înseamnă atât „ochi”, cât şi „izvoare”, menţionează Stephanie Dalley, op. cit., p. 276, n31.
În ANETP, p. 37, A.K. Grayson traduce: „pe aceştia îi făcu statui”.
38
„Aceasta poate face aluzie la decorarea templului lui Éa din Eridu sau, alternativ, poate fi modelată după
etalarea trofeelor lui Ninurta în mitologia sumeriană.” Stephanie Dalley, op. cit., p. 276, n33.
39
Ca formă de adresare.
37
20
92. Cu ulei de cedru şi […] îşi unse trupul,
93. Se înveşmântă în straie princiare,
94. Aureola regească, tiara dătătoare de fiori,
95. Îşi luă ghioaga, o ţinu în mâna sa dreaptă,
96. […] o ţinu în mâna stângă.
[O lacună de un rând.]
98. La picioare sale puse (…un dragon-muşħuşşu?).
99. Aşeză […]
100. Îşi anină la o parte pala izbândei şi autorităţii.
101. După ce îşi luă pe el aureola regalităţii sale,
102. Plasa lui ţesută (ţinea?), îngrozitorul Apsu […].
103. Şedea ca […]
104. În sala tronului său […]
105. În cella sa […]
106. Zeii, toţi câţi erau, […]
107. Laħmu şi Laħamu […]
108. Îşi făcură glasurile auzite şi spuseră zeilor Igigi:
109. „Înainte, Marduk fusese doar «fiul nostru preaiubit».
110. Acum el este regele vostru, luaţi aminte la porunca sa.”
111. Apoi vorbiră, zicând cu toţii:
112. „«Lugaldimmerankia40» este numele lui, încredeţi-vă în el!”
113. Când îi dădură lui Marduk regalitatea,
114. Îi făcură urări de bunăvoinţă şi ascultare:
115. „De-aici înainte tu vei fi hramul41 sanctuarelor noastre,
116. Orice vei porunci tu, noi vom face.”
117. Marduk îşi făcu glasul auzit şi spuse
118. Aceste cuvinte zeilor, părinţilor săi:
119. „Deasupra lui Apsu, locaşul azuriu,
120. Ca o copie a lui Eşarra, pe care l-am construit pentru voi,
121. Dedesubtul firmamentului, ale cărui temelii le-am întărit,
122. Voi construi o casă, ea va fi locuinţa desfătării mele.
123. În ea-mi voi statornici locaşul sfânt,
124. Îi voi face (sfintele) camere, îmi voi statornici regalitatea.
125. Când vă veţi înălţa din Apsu pentru a vă aduna,
126. Locurile lui de popas vor fi acolo pentru a vă primi.
127. Când vă veţi pogorî din cer pentru a vă aduna,
128. Locurile lui de popas vor fi acolo pentru a vă primi pe toţi.
129. Îl voi da numele Babilon, însemnând «Casele Marilor Zei».
130. Noi toţi vom ţine în el praznicele42.”
131. Când zeii, părinţii lui, auziră ce poruncise el,
132. Ei […]
133. „Peste toate lucrurile pe care le-au creat mâinile tale,
134. Cine altul are autoritate în afară de tine?
40
Adică Regele zeilor cerului şi Tărâmului Subpământean.
Lui Marduk i se acordă supremaţia panteonului babilonian, el devine patronul spiritual, adică ocrotitorul şi
furnizorul sanctuarelor celorlalţi zei.
42
Această rostire semnifică faptul că Babilonul urma să devină centrul religios.
41
21
135. Peste Pământul pe care l-ai creat,
136. Cine altul are autoritate în afară de tine?
137. Babilonul, căruia tu i-ai dat nume,
138. Fă-l să fie locul nostru de popas de-a pururi.
139. Să ne aducă jertfele cuvenite zilnic,
140. […] să aducă ofrandele noastre cu regularitate […].
141. Oricine va […] sarcinile noastre pe care noi [le săvârşeam înainte],
142. În locul lui […] truda lui […].”
143. Marduk se bucură (când auzi aceasta şi)
144. (Răspunse) zeilor care-l întrebaseră,
145. Cel care o înjunghiase pe Tiamat le arătă lumina;
146. Îşi făcu glasul auzit, cuvântarea lui fu aleasă:
[O lacună de un rând.]
148. (…) vă va fi încredinţat vouă.
149. Zeii se prosternară înaintea lui, grăind,
150. Lui Lugaldimmerankia, Domnul lor, ei îi spuseră:
151. „Înainte Marduk obişnuiam să-ţi spunem doar «Fiul nostru preaiubit»
152. Acum «Regele nostru»…[îţi va fi titlul],
153. A cărui [sfântă] vrajă ne-a scăpat vieţile,
154. Aureola, ghioaga şi plasa,
155. (…) toate istorisirile înţelepţilor.
156. Să-şi facă planuri, noi [vom fi împlinitorii lor].”
Colofon:
Tăbliţa a V-a, „Când cerurile de sus”.
Palatul lui Assurbanipal, regele lumii, regele Asiriei.
COLONTITLU:
CÂND MARDUK AUZI CUVÂNTAREA ZEILOR.
22
TĂBLIŢA A VI-A
În tăbliţa a VI-a se istoriseşte plămădirea omului din corpul lui Kingu şi apoi aclamarea lui
Marduk ca zeu suprem43.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
Când Marduk auzi cuvântarea zeilor,
Inima lui voi să creeze lucruri măiastre.
Îi spuse planul său lui Éa,
Îi împărtăşi lucrul gândit în inima sa:
„Voi închega sânge, voi plăsmui oase,
Voi face să se ivească făptura omenească primordială44, «om» să-i fie numele.
Voi crea omenirea primordială.
Oamenii vor purta poverile zeilor, ca aceştia să se odihnească.
Voi dubla cu măiestrie căile zeilor:
Vor fi onoraţi ca unul, dar împărţiţi în două.”
Éa îi răspunse, zicând aceste cuvinte;
Îi împărtăşi un plan pentru a-i lăsa pe zei să se odihnească:
„Unul dintre ei, frate de-al lor, să fie dat pe mâna mea:
El să fie nimicit pentru ca oamenii să fie întocmiţi.
Marii zei să se întrunească în adunare,
Cel vinovat să fie predat, ca ei să poată dăinui.”
Marduk întruni marii zei în adunare,
El le vorbi cu mărinimie în vreme ce rostea porunca.
Zeii au luat aminte la rostirea sa
Atunci când regele grăi zeilor Anunna (aceste) vorbe:
„Primul vostru răspuns să fie adevărul!
Vorbiţi-mi cu cuvinte adevărate!
Cine a fost cel care a aţâţat la război
(Şi) a întărâtat-o pe Tiamat să se gătească de bătălie?...
Predaţi-mi-l pe cel care a aţâţat la război:
El îşi va purta osânda, voi veţi pleca slobozi!”
Igigi, marii zei, îi răspunseră
Lui Lugaldimmerankia, suveranul tuturor zeilor, Domnul lor:
„Kingu fu cel care aţâţase la război
Şi o întărâtă pe Tiamat să se gătească de bătălie.”
Ei îl legară şi-l ţinură înaintea lui Éa:
Ei făptuiră pedeapsa şi-i vărsară sângele.
Din sângele lui, Marduk plămădi omenirea.
Impuse oamenilor povara zeilor şi-i scuti pe zei.
După ce Éa, înţeleptul, plămădi omenirea,
Zeii impuseră asupra sa povara lor45.
Această ispravă este de neînchipuit.
Prin născocirile lui Marduk creă Nudimmud!
43
Constantin Daniel, op. cit., p. 38.
Stephanie Dalley, op. cit., p. IX şi 261, traduce lullû prin „omul primordial”.
45
„Deşi aici motivul creării omenirii este acelaşi ca şi în Atraħasis, adică scutirea zeilor de corvezile lor, aici
acesta este afirmat mult mai scurt, creatorul este Éa, nu zeiţa-mamă, iar metoda creării este destul de
diferită.” Benjamin R. Foster, op. cit., p. 401, ns11.
44
23
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.
46.
47.
48.
49.
50.
51.
52.
53.
54.
55.
56.
57.
58.
59.
60.
61.
62.
63.
64.
65.
66.
67.
68.
69.
70.
71.
72.
73.
74.
75.
76.
77.
78.
79.
80.
81.
Regele Marduk împărţi zeii,
Pe toţi zeii Anunna, deasupra şi dedesubt.
Îi încredinţă lui Anu în slujbă la porunca sa.
El puse 300 dintre ei în cer pentru a sluji.
Un număr egal el desemnă pentru căile tărâmului subpământean.
El făcu 600 de zei să sălăşluiască în cer şi în tărâmul subpământean.
După ce rosti toate poruncile
Şi împărţi slujbele zeilor Anunna ai cerului şi tărâmului subpământean,
Zeii Anunna se pregătiră să vorbească,
Lui Marduk, Domnul lor, îi grăiră:
„Acum, Doamne, ţie, căruia ne-ai izbăvit,
Ce mulţumită am putea să-ţi aducem?
Îţi vom face un sanctuar care să rămână de pomină;
Iatacul tău va fi locul nostru de popas, în el ne vom afla odihna.
Vom întinde sanctuarul, haidem să-i ridicăm zidirea.
Când vom veni (să te vizităm), vom afla odihnă în el46.”
Când Marduk auzi aceasta,
Trăsăturile chipului său se luminară cu putere, ca ziua:
„Atunci faceţi Babilonul să fie sarcina pe care aţi cerut-o,
Zidiţi-i cărămizile, înălţaţi-i sanctuarul!”
Zeii Anunna se apucară cu cazmalele;
Un an (întreg) îi făcură cărămizile.
Când veni al doilea an
Înălţară Esagila, copia lui Apsu.
Ei construiră înaltul ziggurat47 al (copiei) lui Apsu.
Pentru Anu-Enlil-Éa fondară ei această…şi locaş.
Cu maiestuozitate şi-a luat locul înaintea lor.
Vârfurile sale dădeau spre temelia templului Eşarra.
După ce terminară lucrarea templului Esagila
Toţi zeii Anunna îşi întocmiră propriile lor sanctuare.
Cei 300 de zei Igigi ai cerului şi cei 600 de zei Anunnaki ai lui Apsu, toţi se adunară.
Domnul, pe Estrada Înălţată pe care ei i-o construiseră ca lăcaş al său,
Îi aşeză pe zei, părinţii săi, pentru ospăţ.
„Acesta este Babilonul, sălaşul vostru.
Bucuraţi-vă în el, aşezaţi-vă în desfătările sale!”
Marii zei se aşezară,
Ei scoaseră potirele, se aşezară la ospăţ48.
După ce se bucurară de el
Şi îşi aduseră jertfele-taqribtu în Esagila, cea dătătoare de fiori,
Toate poruncile şi întocmirile fură consacrate,
Toţi zeii îşi împărţiră staţiile cerului şi ale tărâmului subpământean,
Cei 50 de zei mari îşi ocupară tronurile.
Cei şapte zei ai destinelor fură statorniciţi de-a pururi pentru a face judecata.
46
Benjamin R. Foster mai consemnează: „Simbolul fizic al exaltării lui Marduk este construirea templului
său în Babilon de către toţi ceilalţi zei.” Benjamin R. Foster, op. cit., p. 401, ns12.
47
E.A. Wallis Budge scrie: „Acesta este termenul folosit în mod obişnuit pentru turn-templu. Faimosul
ziggurat din E-Sagila menţionat aici a fost construit având şapte platforme, fiecare având probabil propria sa
culoare distinctivă. A fost distrus, probabil, curând după capturarea Babilonului de către Cyrus (539 î.H.) iar
atunci când Alexandru cel Mare a ajuns la Babilon, i-a găsit ruinele. http://sacredtexts.com/ane/blc/blc13.htm#fr_45
48
Unul dintre modurile de inaugurare sau târnosire a unui templu era participarea la un ospăţ.
24
82. Domnul îşi luă arcul, arma sa, şi-l puse înaintea lor.
83. Zeii, părinţii săi, se uitau la plasa pe care o făcuse,
84. Vedeau cu câtă măiestrie fusese întocmit arcul;
85. Părinţii lui lăudau ceea ce el făptuise.
86. Anu ridică arcul49, cuvântând înaintea adunării zeilor.
87. El sărută arcul: „Acesta să fie fiica mea!”
88. El îi dădu nume arcului. Iată numele sale:
89. „Lemn lung” este primul, „Cuceritorul” este al doilea.
90. Cel de-al treilea nume, „Arcul-Stea”, îl făcu strălucitor în cer.
91. El îi statornici poziţia printre zei, fraţii săi.
92. După ce Anu orândui destinele arcului,
93. Înfăţişă tronul regal care era cel mai înalt printre zei
94. Anu îl aşeză acolo, în adunarea zeilor.
95. Atunci se adunară marii zei
96. Şi urziră destinul lui Marduk ca fiind cel mai mare; se prosternară.
97. Se legară cu blestem (ca să nu rupă jurământul)
98. Jurară pe apă şi untdelemn, îşi atinseră gâtlejurile50.
99. Îi acordară regalitatea peste zei,
100. Îi statorniciră lui de-a pururi domnia peste cer şi Pământ.
101. Anşar i-a dat un nume suplimentar: Asalluhi51;
102. „La auzul numelui său, noi toţi vom face plecăciuni.
103. Zeii vor lua aminte la porunca sa,
104. Cuvântul său va fi preaînalt deasupra şi dedesubt.
105. Fiul, viteazul nostru, va fi cel mai mare.
106. Domnia lui va fi preaînaltă, nu va avea egal,
107. El va fi păstorul norodului «capetelor negre», făpturile sale.
108. În vremurile ce vor veni, se va spune despre isprăvile sale, fără a se da uitării.
109. El va institui pentru părinţii săi mari ofrande de mâncare-nindabû,
110. El va avea grijă de ei, el va vedea de sanctuarele lor.
111. El va face ca arderile tămâii lor qutrinnu să fie aromate, el va face lăcaşurile lor să se
bucure.
112. El va face pe Pământ copia a ceea ce a înfăptuit în cer.
113. El va numi norodul «capetelor negre» să-i slujească:
114. Poporul supus să aibă grijă ca zeii lor să fie invocaţi.
115. La porunca sa, ei să aminte la zeiţa lor.
116. Zeilor lor, zeiţelor lor să le fie aduse ofrande de mâncare-nindabû.
117. Acestea să nu fie uitate, ei să-şi susţină zeii.
118. Locaşurile lor sfinte să fie aparente (?), să le construiască sanctuare.
119. Norodul «capetelor negre» să fie împărţit în privinţa zeilor,
120. (Dar) cu orice nume l-am numi, el să fie zeul nostru.
121. Haidem, să-i proclamăm cele cincizeci de nume52:
122. Cel ale cărui căi sunt glorioase, ale cărui fapte sunt de asemenea,
123. Marduk53, cum l-a numit de la naştere, tatăl său Anu,
49
Probabil este vorba despre Iştar, fiica zeului Anu, care ocupă o poziţie privilegiată în panteonul sumeroakkadian.
50
Această atingere semnifica faptul că acceptă să fie omorâţi dacă vor încălca legământul.
51
Constantin Daniel, în op. cit., p. 42, ns165, crede că aici începe lauda lui Marduk, ca zeu atotputernic.
52
Constantin Daniel, în op. cit., p. 42, ns173 notează: „Textul face etimologia numelor, aşa cum face şi
Vechiul Testament. Aceste etimologii, ce însoţesc numele din lunga listă, sunt considerate a fi cabalistice şi
simbolice, mai degrabă decât lingvistice, deşi unele din ele au o oarecare ţinută lingvistică. Cele cincizeci de
numiri ale lui Marduk, în tăbliţa a VII-a, sunt enumerate în forma unui imn.”
25
124. Dătătorul de locuri cu păşuni şi ape, ce sporeşte staulele,
125. Care cu potopul-furtună, arma lui, i-a copleşit pe răsculaţi
126. (Şi) care pe zei, părinţii săi, i-a izbăvit de la pieire.
127. Fiul, Maiestatea Zeilor54: este numele lui.
128. În lumina lui strălucitoare să păşească ei de-a pururi.
129. Oamenilor pe care i-a plămădit, creaturilor întocmite de degetele sale,
130. El a impus slujirea zeilor, iar pe aceştia i-a eliberat.
131. Creaţie şi distrugere, iertăciune şi pedeapsă,
132. Acestea sunt în puterea sa: de aceea ei vor privi spre dânsul.
133. Marukka55, cu adevărat, este zeul, creatorul tuturor,
134. Care bucură inimile Anunnakilor, dă odihnă Igigilor.
135. Marutukku: e refugiul ţării, [protectorul poporului ei],
136. Să-l laude norodul.
137. Merşakuşu: crunt, dar totuşi grijuliu, mânios, dar totuşi milostiv;
138. Generoasă e inima sa, stăpânite sunt simţămintele lui.
139. Lugaldimmerankia e numele lui, pe care l-am proclamat în adunarea noastră,
140. Orânduielile lui le-am pus peste cele ale zeilor, părinţii lui.
141. Cu adevărat el e Bel, stăpânul zeilor cerului şi ai Pământului,
142. Regele, la a cărui poruncă zeii de sus şi de jos se înfricoşează.
143. Narilugaldimmerankia e numele celui pe care l-am numit supraveghetorul tuturor
zeilor,
144. Care în cer şi pe Pământ a întemeiat cetăţui în timp de restrişte
145. Şi a destinat reşedinţe pentru Igigi şi Anunnaki,
146. La cuvântul lui, zeii să tremure înfiorându-se în locaşurile lor.
147. Aşaruludu este acel nume al lui, dat de Anu, tatăl lui,
148. Într-adevăr, el e lumina zeilor, puternicul conducător,
149. Care, ca protector al divinităţii zeilor şi al ţării,
150. În aprigă luptă de unul singur a salvat sălaşele noastre ameninţate.
151. Pe Aşaruludu l-au numit şi Namtilaku, zeul ce dă viaţă,
152. Care a reînviat pe zeii cei pierduţi, ca şi cum ar fi propria-i creaţie,
153. Bel, Stăpânul, care reînvie pe zei prin sfântul său descântec,
154. Care distruge pe încăpăţânatul duşman. Să lăudăm vitejia lui.
155. Pe Aşaruludu al cărui nume, al treilea, a fost chemat Namru,
156. Strălucitul zeu care curăţă căile noastre.
157. Pe toate trei numele lui le-am proclamat Anşar, Laħmu şi Laħamu,
158. Către zei, fiii lor, ei au grăit:
159. „Noi am proclamat pe toate trei numele lui.
160. Acum, la fel ca noi, proclamaţi şi voi numele lui.”
161. Zeii se bucurară şi ascultară de porunca lor,
162. Ca şi în Ubşu-ukkinakku56 ei ţinură sfat zicând:
163. „Să înălţăm numele viteazului nostru fiu, războinicul,
164. Pe ocrotitorul nostru, care ne poartă grija.”
165. Ei se aşezară în adunarea lor şi începură să orânduiască destinele,
166. Pronunţând numele lui în toate riturile lor.
53
Stihurile 123-125 şi 131-166 sunt preluate după Constantin Daniel, op. cit., p. 43.
Traducere alternativă: „Fiul Soarelui, cel mai strălucitor dintre zei”.
55
Multe dintre titlurile sau epitetele lui Marduk nu pot fi înţelese şi traduse în mod adecvat, ci doar
aproximativ.
56
Ubşukkina înseamnă casa adunării zeilor.
54
26
Colontitlu:
ASARE, CEL CARE A DĂRUIT OGOARELE, A STATORNICIT HOTARELE.
27
TĂBLIŢA A VII-A
Tăbliţa a VII-a continuă lista numirilor lui Marduk, prin care se arată atotputernicia lui57.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
57
Asare, cel care a dăruit ogoarele, a statornicit hotarele (câmpului),
Făuritorul seminţelor şi al ierburilor, care odrăsleşte verdeaţa,
Asar-alim, a cărui povaţă grea în casa sfatului este mult preţuită,
Zeii, chiar şi cei care nu cunosc frica, iau aminte la el.
Asar-alim-nuna, cel onorat, lumina tatălui care l-a zămislit,
Care îndrumă hotărârile lui Anu, Enlil, Ea (şi Damkina?).
El e patronul lor, cel care le asigură veniturile lor,
A cărui ogoare asigură belşugul ţării,
Tutu este el, (primul) creator al înnoirilor lor.
El purifică altarele lor, ca ei să aibă tihnă.
Să născocească un descântec, ca zeii să aibă linişte,
Dacă ei se ridică cu mânie, el îi va arunca înapoi.
Cu adevărat el este Cel Preaînalt în adunarea zeilor,
Nici unul din zei nu se asemuieşte cu el.
Tutu este Zi-ukkinna, inspiratorul poporului său,
Cel care a stabilit pentru zei cerul cel sfânt,
Care păstrează o stăpânire pe căile lor, hotărăşte [mişcările lor];
Să nu fie uitat de omenirea mişunândă, fie ca ei să susţină lucrarea sa!
Pe Tutu, în al treilea rând, ei îl cheamă Ziku, cel ce menţine sfinţenia,
Zeul răsuflării dulci, stăpânul ascultării şi al încuviinţării,
Producătorul bogăţiilor şi belşugului, care aduce spor,
Care preschimbă puţinul în îndestulare;
Chiar în necazul cel mai mare noi putem adulmeca dulcea sa răsuflare;
Să rostească, să slăvească şi să cânte gloriosul lui nume,
Pe Tutu, în al patrulea rând, să-l laude poporul ca Agaku.
Pe stăpânul sfântului descântec, ce readuce la viaţă pe cel mort;
Cel care a avut milă de zeii înfrânţi,
Care a îndepărtat jugul pus peste zei, duşmanii lui.
Şi care, pentru a-i izbăvi pe ei de corvezi, a creat omenirea.
Milostivul, în a cărui putere stă dăruirea vieţii,
Cuvintele lui vor dăinui, în veci neuitate,
În gura „capetelor negre” pe care i-a creat mâna lui.
Tutu, în al cincilea rând, este Tuku, al cărui vrajă este curată,
Cel care i-a dezrădăcinat pe cei răi care cu sfântul său descântec.
Şazu, care cunoaşte inimile zeilor şi cercetează lăuntrul,
De care nu poate să scape răufăcătorul;
Care orânduieşte adunarea zeilor, împlineşte dorinţele lor,
Cel care îngenunchează pe trufaşi sub întinsa lui boltă;
Împărţitorul dreptăţii, care smulge vorbirea necinstită,
În al cărui loc minciuna poate fi deosebită de rău.
Şazu, în al doilea rând, să fie slăvit ca Zisi, care pune la tăcere pe cel rebel;
Care izgoneşte tăcerea de moarte din inimile zeilor, părinţii săi.
Constantin Daniel, op. cit., p. 44.
28
43. Şazu, în al treilea rând, e Suhrim, care nimiceşte pe duşmanii (săi), cu armele (sale),
44. Care a destrămat uneltirile lor şi le-a risipit în vânt,
45. Care nimiceşte pe toţi cei răi, oriunde s-ar afla.
46. Fie ca zeii să proclame mereu izbânda în adunarea lor.
47. Al patrulea, Şazu este Suhgurim, răspunzător pentru ascultarea zeilor, părinţilor lui.
48. Care nimiceşte pe duşmani şi sfărâmă pe urmaşii lor,
49. Care destramă uneltirile lor, să nu rămână nimic din ele,
50. Vestit să fie numele lui (şi) rostit în ţară.
51. Al cincilea, Şazu trebuie să fie lăudat ca Zahrim, Stăpânul vieţii,
52. Cel care distruge pe toţi potrivnicii, care menţine ... şi răsplăteşte răul,
53. Care pe orice zeu fugar îl aduce acasă la altarul său,
54. Să fie veşnic numele lui.
55. Al şaselea, lui Şazu trebuie să i se dea cinste ca Zahgurim,
56. Care distruge pe toţi duşmanii, ca şi într-o bătălie.
57. Enbilulu, stăpânul care-i face să prospere, este el;
58. Cel puternic care i-a numit pe ei, răspunzător pentru sorţii sacrificiali,
59. Care veşnic întreţine pentru ţară păşunile şi izvoarele,
60. Care a deschis fântânile, aducându-le apa din abundenţă.
61. Lui Enbilulu, în al doilea rând, trebuie să i se adreseze ca Epadun, stăpânul care
stropeşte câmpul,
62. Irigatorul cerului şi al Pământului care a orânduit felurile de seminţe şi întreţine
ogoarele şi păşunile,
63. Întreţine stăvilarele şi canalele şi trasează şanţurile.
64. În al treilea rând, pe Enbilulu ei trebuie să-l laude ca Enbilulu Gugal, irigatorul
plantaţiilor zeilor;
65. Stăpânul abundenţei, belşugului şi bogăţiei de cereale,
66. Care procură belşug, îmbogăţeşte orice casă,
67. Cel care produce meiul, face să răsară orzul.
68. Enbilulu este Hegal58, care strânge belşugul pentru hrana poporului,
69. Care dă ploaia abundentă peste întinsul pământ, întreţine vegetaţia îmbelşugată.
70. Sirsir, care a îngrămădit un munte peste [ea], Tiamat,
71. Care cu arma sa a luat ca pradă cadavrul Tiamatei;
72. Guvernator al ţării, păstorul cel credincios;
73. Ale cărui daruri sunt cultivarea, loturile din grădini şi ogoare;
74. Care, în furia sa, năvăleşte peste Tiamat, marea cea întinsă,
75. Străbătând-o ca pe un pod în locul unei lupte.
76. Al doilea, pe Sirsir ei îl numesc Malah59 şi altfel.
77. Tiamat e corabia lui, iar el e marinarul.
78. Gil, care depozitează grămezile de grâne — coline mari —,
79. Care creşte cereale şi turme, procură grânele ţării.
80. Gilima, care a întemeiat legătura cosmică a zeilor, care a creat stabilitate.
81. Cercul care-i cuprinde, care dăruieşte lucrurile bune.
82. Agilma, semeţul, care a rupt valurile puhoiului şi ţine zăpada sub stăpânire,
83. Cel care produce norii deasupra apelor, face etern [cerul].
84. Zulum, care hotărniceşte câmpurile pentru zei şi împarte ceea ce a creat,
85. Care dăruieşte porţii şi prinosuri, îngrijeşte [...]
86. Mummu, făcătorul cerului şi al pământului, ce îndreaptă [...]
58
59
„Abundenţă”.
„Corăbierul”.
29
87.
88.
89.
90.
91.
92.
93.
94.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101.
102.
103.
104.
105.
106.
107.
108.
109.
110.
111.
112.
113.
114.
115.
116.
117.
118.
119.
120.
121.
122.
123.
124.
125.
126.
127.
128.
129.
130.
131.
132.
În al doilea rând, el este Zulumummu, Zeul care sfinţeşte cerul şi pământul,
A cărui putere nu e egalată de a nici unuia dintre zei;
Gişnumunab, făcătorul tuturor oamenilor, cel care a creat regiunile [lumii],
Distrugătorul zeilor Tiamatei, făcătorul oamenilor în întregimea lor.
Lugalabdubur, regele care a risipit culcuşul Tiamatei şi a smuls arma ei,
A cărui temelie e solidă în faţă şi în spate.
Pagalguenna, cel mai vestit dintre toţi stăpânii, a cărui putere e preaînaltă;
Care e cel mai mare dintre zei, fraţii săi, prinţ al tuturor;
Lugaldurmah, regele, legătura zeilor, stăpânul legăturii cosmice,
Cel mai mare în locaşul regal, cel mai strălucit între zei;
Aranuna, sfetnicul lui Éa, creatorul zeilor, părinţilor lui,
Pe care nici un zeu nu-l poate egala în felul său princiar.
Dumuduku, a cărui locuinţă curată este deosebită pe movila sfântă;
Dumuduku, fără care regulile nu pot fi hotărâte, Lugalduku.
Lugalşuanna, regele a cărei putere e peste toţi zeii,
Stăpânul, puterea lui Anu, care devine Cel Preaînalt la chemarea lui Anşar.
Iruga, care i-a luat prinşi pe toţi dinlăuntrul Tiamatei,
Care uneşte toată înţelepciunea, de o preaînaltă înţelegere.
Irkingu care l-a nimicit pe Kingu în [plină] luptă,
Care administrează orânduielile pentru tot, care confirmă supremaţia.
Kinma, îndrumătorul tuturor zeilor, dătătorul de sfat,
La al cărui nume zeii înşişi tremură de frică, ca de o furtună.
Esizkur trebuie să stea sus în casa de rugăciune,
Zeii-şi aduc darurile lor înaintea lui.
Atât timp cât el acceptă dările lor.
Fără el nici unul nu poate face miracole.
Nici un alt zeu nu stabileşte dările poporului capetelor negre, propria sa creaţie,
Fără el nici hotărâri cu privire la durata vieţii.
Gibil, care menţine [vârful ascuţit] al armei,
Care a săvârşit miracole în lupta cu Tiamat,
Are adâncă înţelepciune şi-i desăvârşit în pricepere,
Atât de adâncă, încât zeii toţi n-o pot pătrunde.
Addu60 să fie numele lui; să acopere el întreg cerul,
Binevoitorul său tunet să adie peste pământ totdeauna;
Fie ca el să reverse apă din nouri; jos să dea hrană pentru popor.
Aşaru care, cum numele (arată), călăuzeşte zeii destinului,
El are într-adevăr grijă de fiecare om.
Nibiru! El păzeşte nestrămutat locurile de trecere din cer şi de pe Pământ;
Ca zeii să nu străbată în sus ori în jos, căci el îi pândeşte.
Nibiru este steaua care este strălucitoare în cer.
Într-adevăr, el stăpâneşte rotaţiile lor, spre el privesc ele
Zicând: „Cel care mijlocul mării străbate necontenit,
«Străbătătorul» să fie numele lui, care controlează mijlocul ei,
Să ţină cursul stelelor cerului,
Să păstorească pe toţi zeii ca pe nişte oi,
Să învingă el pe Tiamat; să-i sugrume răsuflarea şi să-i scurteze viaţa,
60
„Aceasta este singura asimilare a lui Marduk cu un zeu mare din panteonul Epocii bronzului târziu şi a
Epocii fierului ca fiind distinct de străvechii zei sumerieni”, scrie Stephanie Dalley, op. cit., p. 277, n52.
Autoarea mai adaugă faptul că un text paleo-babilonian din Mari se referă la zeul Addu din Aleppo, ca
învingător al Tiamatei. Semiţii de vest îl vor denumi Adad pe acest zeu al vremii şi al furtunii.
30
133. Ca pentru oamenii vremurilor ce vor veni61, până când timpul va îmbătrâni,
134. Ea va fi înlăturată departe, nu va fi ţinută aici, de-a pururi îndepărtată.”
135. Deoarece el a creat Locul (cerul) şi a modelat-o pe Dannina (Pământul),
136. Tatăl Enlil l-a numit Enkurkur, Stăpânul ţărilor.
137. Când62 toate numele pe care le-au proclamat Igigii,
138. Éa le-a auzit, duhul lui s-a desfătat, zicând:
139. „Cel căruia părinţii lui i-au dat un nume atât de măreţ
140. Va purta numele Éa, la fel ca mine.
141. El va avea stăpânirea peste săvârşirea tuturor riturilor mele
142. Şi va îndruma fiecare din hotărârile mele.”
143. Cu cincizeci de epitete, marii zei
144. Au proclamat cele cincizeci de nume ale sale şi au făcut ca poziţia lui să fie
preaînaltă63.
145. Fie ca ele să fie de-a pururi îndrăgite şi cel vârstnic să le explice;
146. Înţeleptul (şi) cunoscătorul să le chibzuiască împreună.
147. Tatăl să le recite şi să-l facă pe fiu să le înţeleagă.
148. Urechea „păstorului” şi a „ciurdarului”64 să fie deschisă.
149. Nu trebuie să-l neglijeze pe Marduk, Enlil al zeilor65,
150. Pentru ca ţara lui să propăşească şi el să fie bine şi nevătămat.
151. Cuvântul lui este statornic, ceea ce spune este de nestrămutat.
152. Nici un zeu nu poate zădărnici rostirea gurii sale.
153. Dacă el se încruntă, el nu se înduioşează.
154. Dacă el e mânios, nici un zeu nu-i poate înfrunta furia.
155. Inima lui este nepătrunsă, simţămintele sale adânci.
156. Nelegiuiţii şi răufăcătorii trebuie să se înfăţişeze la judecată.
157. Descoperirea numelor pe care „fruntaşul” le-a cuvântat înaintea lui Marduk,
158. El le-a scris şi le-a păstrat pentru a fi citite de cei ce vor veni;
159. Cuvântul lui Marduk, zămislit de zeii Igigi.
160. El să…(a sa), numele lui să-l invoce ei,
161. Să răzbată în depărtări cântarea despre Marduk,
162. Cel care a înfrânt-o pe Tiamat şi a luat regalitatea.
61
Adică pentru generaţiile viitoare.
De la acest stih am revenit la versiunea redată de Benjamin R. Foster.
63
În op. cit., p. 51, ns230, Constantin Daniel notează: „«Stăpânul ţărilor» (al pământului) era titlul lui Enlil
la origine. Transferul lui către Marduk implică şi transferul puterii şi funcţiunilor lui către zeul Marduk al
Babilonului. Acesta a fost şi cel de al 50-lea nume pe care zeii au hotărât să-i fie proclamat (tăbliţa a VI-a,
121). Dar când Ea a auzit proclamaţia, la care el aparent n-a luat parte activă, s-a decis şi el să-i confere lui
Marduk propriul său nume, supliment la cele deja proclamate de Igigi. Întrucât pasul pe care Ea 1-a făcut era
pe de-a întregul al lui, numărul de nume acordat de adunarea zeilor rămâne încă cincizeci, ceea ce a permis
zeilor să-l cheme pe Marduk Hanşa (cincizeci), ca semn că numele pe care ei l-au declarat public a fost
cincizeci. Deoarece Cincizeci era unul din numele proprii ale lui Enlil şi deoarece, de altfel, el rezumă şi
simbolizează cele cincizeci de titluri ale lui Marduk, el dă acestuia din urmă (Marduk) întâietate peste toate
celelalte divinităţi ale panteonului. Cu cele cincizeci de nume ale lui Marduk putem compara cele nouăzeci şi
nouă de titluri ale lui Allah.
64
Aceste titluri nu se referă în mod efectiv la ciobani şi văcari, ci la conducătorii comunităţilor, obştile fiind
văzute ca turme sau ciurde.
65
Dacă este tradusă corect, această afirmaţie lasă să se înţeleagă o deplasare a politeismului babilonian spre
henoteism şi o glisare a lui Enlil, căpetenia panteonului sumero-akkadian, spre un deus otiosus.
62
31