UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA
Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Specializarea: Educaţie fizică şi sportivă
Disciplina: Schi
SUPORT DE CURS
ANUL I
Semestrul II
Cluj – Napoca
2010
I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau
laborator
a. Informaţii despre curs:
Titlul disciplinei: SCHI
Codul: YTC0010
Numărul de credite: 4
Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: Anul I, semestrul 2
Tipul disciplinei: Fundamentală, impusă
Pagina web a cursului: http://sport.ubbcluj.ro/
b. Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau
laborator
Nume, titlu ştiinţific: GANEA IOAN VIRGIL, Conferenţiar univ. doctor
Informaţii de contact: E-mail: ganeaivirgil@yahoo.com, Tel: 0364.401555; Mobil
0742.767.770
Ore de consultaţii: Conform cu orarul afişat la sala 105, incinta FEFS
c. Descrierea disciplinei
Obiectivele
Însuşirea noţiunilor teoretice privind aspectele psiho-pedagogice specifice
lecţiilor de schi.
Însuşirea căilor moderne de învăţare a schiului.
Cunoaşterea sistemelor de acţionare necesare învăţării şi perefecţionării
procedeelor tehnice de bază.
Însuşirea aspectelor specifice managementului stagiilor de instruire pe zăpadă
(alegerea şi întreţinerea materialelor de schi, negocierea de preţuri de servicii şi
materiale de schi, cunoaşterea regimului zilnic de viaţă în monitoria în schi).
Însuşirea tehnicii de bază a schiului în vederea realizării calităţii de
demonstrant.
Cunoaşterea terminologiei specifice şi a paşilor în cadrul liniei metodice de
învăţare a schiului.
Conţinutul disciplinei
Cursul de schi reprezintă un suport teoretic necesar profesorilor de educaţie
fizică în abordarea procesului didactic de învăţare a schiului.
În cadrul cursurilor sunt sintetizate cele mai importante direcţii de urmat în
vederea înţelegerii şi asimilării terminologiei schiului, principiile de bază în cadrul
lecţiilor practice, momentele tehnice pe arcul de viraj şi linia metodică de urmat în
cadrul procesului de instruire.
Sunt descrise tehnic deprinderile de bază şi procedeele tehnice care permit, la
finalul unui curs, înlănţuirea a mai multor ocoliri printr-o tehnică sigură şi eficientă.
Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei:
-
Prin perfecţionarea tehnicii proprii studentul devine un bun
demostrand.
-
Însuşirea unor cunoştinţe psiho-pedagogice îl vor sprijinii în predarea
schiului la categorii de vârstă diferite
-
Cunoştiinţele dobândite în urma cursului de schi îi pot oferi alternative
noi profesionale în agrementul în turism
d. Organizarea temelor în cadrul cursului (Studiu individual)
Disciplina este structurată pe două module, şi cuprinde următoarele capitole:
Modulul I: Rolul formativ al schiului şi implicaţiile lui sociale.
Forme diferite de exprimare în schi. (Familia schiului).
Tipologia lecţiilor de schi.
Principii de desfăşurare al lecţiilor de schi
Terminologia schiului alpin
Arcul de viraj.
Linii metodice de învăţare a schiului alpin. (directă şi indirectă)
Modulul II: Tehnica deprinderilor de bază din schiul alpin.
Coborârea directă: tehnica şi metodica învăţării
Criterii de alegere a materialelor de schi.
Coborârea oblică: tehnica şi metodica învăţării
Ocolirea spre vale cu deschidere spre deal: tehnica şi metodica învăţării
Monitoria în schiul alpin – Managementul activităţilor practice şi măsuri
de evitare a accidentelor
e. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
Parcurgerea acestei discipline va presupune muncă individuală.
Studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea
şi timpul de parcurgere a cursului. Este însă recomandată parcurgerea succesivă a
modulelor prezentate în cadrul suportului de curs, în ordinea indicată şi rezolvarea
sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul.
f. Materiale bibliografice obligatorii:
GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.
NapocaStar, Cluj Napoca,
BARABAŞ N., GANEA I. V., (1995) – “Schi alpin – Caiet de lucrări practice”,
FEFS,
GANEA I. VIRGIL, (2001) – „Schi alpin – curs anul I”, Ed. FEFS, Cluj Napoca,
TEODORESCU V., (1967) – „Schi – Tehnica şi metodica învăţării”, Ed. Cultură
Fizică şi Sport, Bucureşti,
FORŢIU A., CÂRSTOCEA V., (1985) – „Metodica predării schiului”, Ed. ANEF,
Bucureşti,
g. Materiale şi instrumente necesare pentru curs
În vederea parcurgerii la un nivel optim a cursului, este recomandat ca
studenţii să
aibă acces la următoarele resurse: Suport curs, acces Internet,
videoproiector şi computer, filme didactice, echipament de schi.
h. Politica de evaluare şi notare
Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos:
-
Examen scris în sesiunea de examene – 40% din nota finală;
-
Lucrări practice – 60% din nota finală;
i. Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
-
Prezenţa la ore de lucrări practice este obligatorie pentru toţi studenţii;
-
Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod
obligatoriu caracter de originalitate. Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi
plagiate nu vor fi primiţi în sesiunea de examene planificată;
-
Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea
sesiunii de examene pentru studentul în cauză;
-
Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin afișarea notelor în
sediul facultăţi şi on-line, prin utilizarea site-ului facultăţii;
Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor;
j. Strategii de studiu recomandate:
Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului,
punându-se accent pe pregătirea individuală continuă a studenților şi pe evaluările
formative pe parcursul semestrului. Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de
cel puţin 48 de ore pentru parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării
cu succes a acestei discipline. Sunt necesare, de asemenea, aproximativ 12 de ore în
vederea documentării şi elaborării temelor de control ce vor fi prezentate de către
fiecare student.
Observaţii: Prezentul material nu este suficient pentru promovarea examenului.
Trebuie parcursă întreaga programă cu bibliografia corespunzătoare.
II. Suportul de curs (Studiu individual)
MODULUL I
NOŢIUNI TEORETICE PRIVIND ŞCOALA SCHIULUI
a) Scopul şi obiectivele modului
Înţelegerea importanţei schiului şi a amplitudinii fenomenului în cadrul
sporturilor de iarnă.
Cunoaşterea strategiilor de iniţiere şi consolidare a deprinderilor specifice în
cadrul lecţiilor de pregătire pe uscat şi pe zăpadă.
Înţelegerea fenomenului de ocolire (viraj) şi liniile metodice prin care se poate
ajunge la înlănţuirea unor ocoliri.
b) Schema logica a modulului
Modulul I debutează prin marcarea importanţei schiului în pregătirea fizică şi
în menţinerea sănătăţii indivizilor. Sunt prezentate strategiile procesului didactic de
învăţare şi logica paşilor de urmat, prin aplicarea căilor metodice de învăţare diferite.
c) Conţinutul informaţional detaliat
Rolul formativ al schiului şi implicaţiile sale sociale
Analizând modelele de educație fizica la nivelul fiecărei categorii de vârsta, în
conformitate cu metodica educaţiei fizice şi sportului, putem stabili cu usurinta
contributiile şi obiectivele schiului ca activitate în aer liber.
Prin caracteristicile sale, schiul se incadreaza în functia educaţiei fizice
generale şi are urmatoarele functii:
-
somatogenetică (dezvoltare fizica, educaţie motrica);
-
formativ educativa;
-
integrativa;
-
recreativa.
Abordând foarte serios şi respectând doctrinele privind învăţarea şi
perfectionarea în schi vom contribui la realizarea urmatoarelor obiective:
1. Asigurarea unei stari optime de sanatate:
-
marirea rezistentei organismului fata de condiţiile de mediu;
-
cresterea capacitatii generale de munca în conditii de complexitate;
-
formarea deprinderilor igenico-sanitare de baza.
2. Stimularea cresterii şi dezvoltarii fizice corecte şi armonioase a
organismului; practicarea schiului influenţează:
-
tonicitatea musculaturii;
-
mobilitatea articulara;
-
dezvoltarea capacitatii respiratorii;
-
perfectionarea functiei circulatorii.
3. Dezvoltarea capacitatii motrice generale, prin educarea calitatilor motrice
de baza, cu accent pe:
-
Indemanare specifică;
-
viteza de reactie motrica;
-
echilibru;
-
capacitatea organismului de a rezistenta la eforturi prelungite;
-
educarea perceptiilor de spatiu şi timp;
-
imbunatatirea capacitatii de stapanire a aparatului locomotor în conditii
deosebite de coordonare, orientare în condiţii variateu.
4. Dezvoltarea capacităţii de a intui rapid şi de a gândi creativ, perfectionarea
capacitatii de a rezolva independent
situaţiile complexe nou create prin relatiile
obiective dintre diferitele elemente ale cadrului de miscare a subiectului.
5. Dezvoltarea aptitudinilor psihometrice, coordonare senzorio-motorie,
coordonare motrica generala, capacitate de decizie şi educarea vointei şi a tariei de
caracter.
6. Formarea bazei educaţiei sportive prin insusirea tehnicii de baza în schiul
alpin şi dobandirea capacitatii de aplicare în conditiile naturale impuse.
7. Formarea unei deprinderi de conduita sociala şi favorizarea manifestarilor
pozitive ale individului în mediile tradiţionale ale practicării acestui frumos sport.
8. Formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiului fizic, schiul
fiind, prin caracteristicile sale şi prin marea sa aplicativitate în teren un excelent
mijloc de agrement şi relaxare.
9. Prin perfectionarea tehnicii speciale şi prin antrenamentul adecvat, schiul
alpin este un mijloc de competiţie şi spectacol sportiv.
Schiul, ca mijloc de agrement şi turism are un scop în sine, dar el este un
factor decisiv în sustinerea şi promovarea schiului de performanta
Familia schiului
Schiul alpin
Consta în coborarea unei pante printr-un traseu prestabilit intr-un timp cat mai
scurt.
Istoric
Originea schiului este atribuita popoarelor scandinave, iar urme de schiuri
gasite în Rusia au fost datate cu carbon la circa 8000-7000 iHr. Inainte sa devina o
activitatea de relaxare, schiul a fost un mijloc de deplasare perfect adaptat conditilor
climatice şi reliefului muntos caracteristic tarilor nordice. Dezvoltarea lui ca sport a
avut loc undeva în secolul 18 în Norvegia. Calatoria din 1888 facuta de exploratorul
Fridtjof Nansen în Groenlanda, pe schiuri nordice a inspirat oameni de munte
francezi, austrieci, elvetieni şi germani sa importe schiuri din scandinavia şi sa
raspandeasca popularitatea acestui sport în tara lor. Totusi, tehnica nordica de a schia
nu a functionat pe terenul muntos, asa ca la sfarsitu secolului 19 ea a fost adaptata
Alpilor, dand nastere schiului alpin. Federatia Internationala de Schi s-a fondat în
1924, şi în 1931 au inceput sa organizeze competitii de schi alpin. Cupa Mondiala,
care se desfasoara anual, a fost creata în 1967 şi include 20 de concursuri. Tot al
doilea an cei mai buni schiori din lume concureaza în Campionatele Mondiale.
In 1936 combinta alpina (formata din coborare şi slalom) a fost introdusa în
Jocurile Olimpice de Iarna atat pentru barbati cat şi pentru femei la GarmischPartenkirchen, iar în 1948 la Chamonix probele de slalom şi coborare au fost admise
în Jocurile Olimpice şi ca probe separate. Slalomul urias, pentru barbati şi pentru
femei, a aparut pentru prima data la olimpiada în Oslo în 1952, iar super G-ul în
Calgary 1988.
Organizarea unei competitii
Probele din schiul alpin constau în general în curse individuale, cronometrate.
Competitorii pornesc pe rand şi incearca sa parcurga traseul pana la linia de sosire în
cel mai scurt timp. Parasirea traseului duce la descalificare. Pentru ca o poarta sa fie
trecuta corect, varfurile schiurilor şi claparii trebuie sa treaca prin ea. Ordinea de start
este trasa la sorti, iar în probele cu 2 manse primii 15 sau 30 de schiori pornesc în
ordine inversa în a doua mansa, iar ceilalti în ordinea timpului.
Principalele probe sa impart în 4 categorii:

Probe de viteza, care necesita o singura mansa şi include coborarea şi
super G-ul;

Probe tehnice, care include slalomul special şi cel urias, şi care sunt
facute în 2 manse, castigatorul fiind determinat de suma timpilor;

Probe combinate, care necesita obtinerea unui rezultat bun la mai
multe probe;

Probe pe echipe, în care mai multi schiori acumuleaza puncte la un loc,
castigatorii fiind echipa cu mai multe puncte (sau timp insumat mai
mic);
Cronometrarea:

Schiorii pornesc la intervale de 60 de secunde, exceptie facand proba
de slalom.

Startul este anuntat prin numaratoare inversa de catre arbitru sau prin
atentie-start.

Dupa primirea semnalului de la arbitru de start, competitorul are 5-10
secunde sa paraseasca poarta de start. El poate porni şi inaintea
semnalului cu maximum 5 secunde (nu în slalom).

Cronometrul este pornit cand tibia schiorului impinge o bara pivotanta
în momentul pornirii din poarta de start, şi este oprit cand corpul
schiorului intrerupe un fascicol pe linia de sosire.

Timpii sunt masurati pana la zecimi de secunda, diferentele dintre
competitori fiind foarte mici.

Trecerea liniei de sosire trebuie facuta pe cel putin un schiu, sau pe
clapari în caz de cadere în preajma acesteia.
Schiul paralel
Desi poate fi considerat ca o proba separata, el are şi o forma diferita de
organizare. El consta în coborarea în acelasi timp a 2 sau mai multi concurenti, fiecare
pe traseul sau. Traseele sunt asezate unul langa altul şi sunt cat se poate de identice ca
şi configuratie şi zapada. Startul se face la semnal, iar startul fals este impiedicat de
poarta de start care se deschide doar la semnal, concomitent la toti concurentii. Primul
concurent care trece linia de sosire castiga. La paralelul pe 2 trasee, concurentii
schimba traseul dupa prima coborare, timpul cumulat determinand cine castiga duelul.
Se merge pe sistem piramidal pana ramane castigatorul. Se concureaza pe reguli de
slalom.
Sistemul KO
Este un sistem recent introdus în schi şi consta în mai multe runde. Runda
preliminara, de calificare, consta intr-o coborare normala printr-un traseu. A doua
runda, intermediara, consta intr-o coborare paralela eliminatorie pe un alt traseu.
Primii 30 din runda de calificare pornesc în functie de rezultate în aceasta runda
intermediara. La sfarsitul probei eliminatrii 3 pierzatori (cu timpul cel mai bun) sunt
dusi mai departe cu cei calificati. A treia runda, tot intermedieara, consta tot intr-o
coborare paralela eliminatorie pe un al treilea traseu, calificand 9 pentru finala. Finala
consta intr-o coborare normala în ordinea inversa a timpilor obtinuti în a treia runda,
tot pe acelasi traseu. Castigatorul este determinat de suma timpilor din a treia runda
intermediara şi runda finala.
Pista
O partie de concurs trebuie sa aiba intre 30 şi 40 m latime. Traseul este marcat
de fanioane, din plastic sau alt material incasabil, care formeaza porti. Fanionul din
interiorul virajului este de obicei rabatabil pentru a ceda la contactul cu schiorul. în
proba de slalom 2 fanioane formeaza o poarta şi ele trebuie sa fie albastre şi rosii,
asezate alternativ. în proba de schi paralel poarta este constituita doar din fanionul
interior. în celelalte probe poarta este formata din 4 fanioane, doua cate doua legate cu
un stegulet, asigurand vizibilitate de la distante mai mari. în proba de coborare toate
portile au aceeasi culoare. Latimea portilor şi numarul de porti difera de la proba la
proba.
In probele de viteza (coborare şi super G) de multe ori se pune apa sau sare pe
traseu pentru ca suprafata sa devina dura, inghetata, iar traseul se marcheaza cu
crengute, ace de brad sau vopsea. Marcajul se face vertical intre porti pe interior şi
exterior, în afara trasei ideale, şi orizontal doar cu vopsea sau ace de brad în
apropierea schimbarilor de teren.
Rampa de start trebuie sa permita o pozitie relaxata a schiorului inainte de
start, dar şi o accelerare rapida dupa acesta.
Poarta de finish are intre 10-15 m latime în functie de proba (7 m fiecare finish
la paralel).
Inclinatia partiei este în general intre 33%-45% pentru probele de slalom.
Probe
Coborarea
Este o proba spectaculoasa care are loc pe partii abrupte şi consta în lungi linii
drepte şi viraje rapide. Schiorii au dreptul la 3 zile de antrenament, în care studiaza şi
testeaza traseul. în timpul cursei se ating viteze de peste 130 km/h, şi pe unele partii
chiar 150 km/h (partia Lauberhorn în Wengen, Elvetia sau partia Hahnenkamm în
Kitbuhel, Austria). Schiori au murit sau au ramas paralizati ca urmare a iesirii în décor
în aceasta proba. Diferenta de nivel este de 500-1100 de metri. Portile trebuie sa aiba
cel putin 8 metri latime.
Slalomul super urias sau super G.
Aceasta proba dezvoltata mai recent combina viteza coborarii cu tehnica
slalomului urias. Proba are loc de obicei pe o partie de coborare. Traseul este scurtat
cu cateva sute de metrii şi sunt adaugate porti astfel incat sa existe minimum 35 de
schimbari de directie (30 la fete), fara a se lua în calcul startul şi sosirea. Portile au
intre 6 şi 8 metri latime (8-12 m la portile verticale) şi sunt asezate la distante de 25
metri pentru porti deschise şi 15 metri pentru cele inchise. Schiorii nu au voie sa
testeze traseul inainte de concurs, inspectie facandu-se pe langa acesta. Diferenta de
nivel este intre 350-650 metri.
Slalom special
Traseul de slalom este unul foarte strans, adaptat terenului, şi care obliga
schiorii sa faca viraje foarte stranse şi chiar sa loveasca fanioanele pentru a nu iesii de
pe traseu. Traseul este compus din porti orizontale (deschise) şi verticale (inchise), 13 fire (o combinatie de 3-4 porti inchise dispuse în succesiune rapida), 1-3 porti
intarziate(12-18 m distanta intre fanioanele interioare), şi cel putin 3 porti verticale
duble. Schiorii trebuie sa treaca prin toate portile în ordinea corecta, alternand rosu cu
albastru. Un traseu include 55-75 de porti la barbati şi 45-65 de porti la femei. Spatiu
minim intre porti verticale este de 0.75 metri iar latimea portii este intre 4 şi 6 m.
Diferenta de nivel este de 120-220 metri. Distanta intre doua fanioane interioare
trebuie sa fie intre 6 şi 13 m. Mansele se desfasoara pe trasee diferite.
Slalom urias
Slalomul urias are mai putine porti decat super G-ul, şi se desfasoara pe partii
mai putin abrupte. Traseul, care consta în viraje mai largi, creaza o succesiune rapida
de miscari care apeleaza la tehnica schiorului, mai ales la finetea contactului cu
zapada şi alegerea trasei potrivite. Portile au intre 4 şi 8 metri latime şi sunt dispuse la
cel putin 10 metri una de alta. Numarul de schimbari de directie depinde de diferenta
de nivel(11-15% din diferenta de nivel). Portile sunt puse astfel incat sa fie vizibile
usor şi repede chiar şi la viteze mari. Diferenta de nivel este intre 250-450 metri.
Combinata alpina
Este formata dintr-o mansa de coborare şi doua de slalom considerate separat.
Concurentul cu cel mai bun timp total castiga.
Supercombinata
Consta dintro mansa de coborare sau super G şi o singura mansa de slalom.
Timpul total decide castigatorul. A fost introdusa în 2005 la Cupa Mondiala.
Proba pe echipe
Consta în 2 probe: super G şi slalom, desfasurate în 4 serii fiecare (2 fete şi 2
baieti). Un concurent nu poate cobora de 2 ori acceasi proba, iar numarul maxim de
schiori în echipa este de 6. Traseul este acelasi la fete şi baieti. Suma pozitiilor
obtinute pe serii determina echipa castigatoare. Introdusa în 2005 la Campionatele
Mondiale.
Schiul paralel
Diferenta de nivel este de 80-100m şi se pun 20-30 de porti. O poarta este
formata din 2 fanioane legate cu un stegulet, reprezentand partea interioara a portii.
Steguletele sunt de culori diferite pentru fiecare traseu. Intre ultima poarta şi sosire
traseele trebuie bine delimitate. Distanta intre doua fanioane corespondente din doua
trasee adiacente trebuie sa fie de 6-7 m.
Tehnica
Startul
Schiorul obtine o plecare exploziva impingand puternic cu betele, pe care le-a
infipt inaintea barei de start; schiorul incearca sa obtina o viteza cat mai mare în
primii metri folosind pasi de patinaj şi impingand puternic cu betele.
Sariturile
Abilitatea de a aborda saritorile este un factor determinant în toate probele de
viteza. Pentru a pastra viteza maxima schiorul adopta o pozitie ghemuita – genunchii
indoiti la piept şi mainile mult în fata (pozitie asemanatoare cu cea de accelerare) –
pozitie care ajuta la pastrarea echilibrului şi la micsorarea rezistentei aerului. Schiorul
isi intinde picioarele numai cand se apropie contactul cu solul.
Pozitia ou sau pozitia Schuss
Schiorul adopta o pozitie aerodinamica (genunchii indoiti, mainile mult
inaintea trunchiului, spatele rotund) pentru a micsora frecarea cu aerul. Este folosita
mai ales în probele de viteza, dar şi în linile drepte ale slalomului urias.
Virajele de slalom urias
Schiorul face aceste viraje cu genunchii indoiti, pieptul usor inainte şi cu
picioarele şi bratele departate. Greutatea se tine pe cantul interior al schiului exterior.
Schiul interior e folosit mai mult pentru echilibru. Scopul este executarea virajelor la
viteza maxima. Schiorul foloseste toata lungimea cantului pentru a executa un
puternic viraj taiat. Se foloseste şi în coborare şi super G.
Virajele de slalom
Schiorul este în pozitie ridicata cu genunchii usor indoiti pentru a funtiona ca
amortizoare şi cu picioarele apropiate. Virajul este foarte dinamic şi fara amplitudine.
Scopul este schimbarea rapida a directiei pentru a te putea mentine pe traseu.
Schiul fond
Obiectivul schiului fond este de a parcurge o anumita distanta pe schiuri intrun timp cat mai scurt.
Istoric
Este cel mai vechi stil de a schia şi cel mai popular, aparut din nevoia de a
parcurge suprafete inghetate şi inzapezite. Tipuri diferite de schiuri au aparut
concomitent în mai multe zone, dar cel folosit astazi a fost dezvoltat dupa modelul
folosit de Laponi. Legaturile au fost dezvoltate dupa tipul Fennonscandian din secolul
19. Competitii au avut loc în Norvegia inca din secolul 17 şi deja în secolul 19 aveau
loc multe curse. A fost recunoscut ca sport doar în 1900.
Federatia internationala reglementeaza acest sport din 1924, an în care a fost
introdus în jocurile olimpice, în Chamonix, Franta. Cursele feminine au fost introduse
de abia în 1952.
Organizarea unei competitii
Exista 2 stiluri de schi fond, clasic şi liber, şi ambele sunt în programul
jocurilor olimpice. Sportul insa evolueaza şi la fiecare 4 ani stilurile alterneaza la
jocurile olimpice pentru diferitele probe: clasic, liber, urmarire şi stafeta. O noua
proba, spintul, a fost introdusa în cupa mondiala în 1995 şi în programul olimpic în
2002. un traseu de schi fond trebuie sa contina portiuni egale de urcare, coborare şi
plat. Partea cea mai usoara trebuie sa fie la inceputul probei, iar cea mai grea la
mijlocul acesteia. Pentru trasee de mai putin de 30 km, urcarea totala trebuie sa fie de
600-900 m la femei şi 900-1200 m la barbati. în cele mai multe competitii ordinea de
start este trasa la sorti, iar concurentii pleaca la intervale de 30 de secunde. Schiorii
trebuie sa urmeze un traseu predestinat cu o serie de puncte de control. Pentru probele
individuale schiurile sunt marcate la start pentru a nu putea fi schimbate în timpul
cursei. Cursele sunt contra timp, cu execeptia stafetelor, partii a doua din urmarire şi
sprint, în care castigatorul este primul care trece linia de sosire.
Tehnica schiului clasic
Schiorii folosesc pasi traditionali cu brat picior opus sau impingeri succesive
în bete şi alunecare pe ambele schiuri pe zonele cu o singura pista. Viteza medie a
celor mai buni schiori depaseste 25km/h.
Pasul clasic
Schiurile trebuie sa ramana paralele şi pe trasa, cu exceptia virajelor. Pasi
Herringbone sunt folositi la urcare cand panta este inclinata

Faza de impingere - Miscarea incepe cu o extensie rapida a piciorului
pentru a impinge, urmata de sold. Corpul se inclina spre inainte şi
glezna piciorului de sprijin este indoita. Bratul şi piciorul opus sunt
intinse la maxim.

Faza de alunecare – umarul şi bratul sunt intinse inspre inainte pentru a
infige batul opus piciorului de impingere. Corpul formeaza o linie
dreapta la finalul impingerii, iar greutatea se transfera pe schiul celalalt
în timp ce primul picior se misca inainte.

Finalul miscarii – bratele şi betele revin la pozitia initiala.
Alunecare cu impingere în bete
Folosit pe dealuri mici şi pe plat. Ambele schiuri sunt paralele şi unul langa
celalalt în timp ce bratele imping schiorul inspre inainte. Miscarea incepe cu corpul
intinzandu-se în sus şi spre inainte, inainte de implantarea betelor. Impingerea pe bete
e inceputa prin indoirea corpului şi apoi a bratelor, antebratelor şi incheieturilor
mainii. Schiorul se lasa sa cada inainte. Coprul ramane indoit pana impingerea în bete
e terminata, apoi bratele sunt duse repede inainte.
Tehnica schiului liber
Stilul liber foloseste toate miscarile, inclusiv cele din stilul clasic. A devenit
totusi sinonim cu pasul de patinaj. Stilul liber a fost introdus pentru prima oara la
olimpiada în Calgary în 1988. viteza medie poate sa atinga 30 km/h.
Pasul de patinaj
Schiorul se impinge cu ambele picioare în stilul folosit de patinatorii de viteza.
Se impinge pe un picior alunecand cu celalalt spre inainte, schiurile fiind în unghi
pentru a impinge mai bine. Se impinge pe lateral folosind marginea interioara a
schiului. Cu cat merge mai incet schiorul, cu atat mai multa propulsie se obtine din
trenul superior impingand în bete.
Probe
Proba de urmarire
Aceasta combina o cursa clasica (10 km masculin sau 5 feminin) şi una libera
(15 km masculin şi 10 km feminin). Ordinea de finis din cursa clasica se foloseste la
determinarea ordinii de start la cursa libera. Primul concurent care trece linia de sosire
la liber castiga.
Proba de stafeta
Echipe de 4 schiori concureaza pe un traseu de 4x10 km la barbati sau 4x5km
la femei. Primii schiori pornesc în grup. Primele doua schimburi sunt în stilul clasic
iar urmatoarele 2 în stilul liber. Schimbul intre parteneri trebuie sa aiba loc intr-o zona
dreptunghiulara de 30 m lungime, şi schiorul care termina schimbul trebuie sa-l atinga
pe celalalt pe mana. Prima echipa care trece linia de sosire castiga.
Curse la olimpiada
Stilurile alterneaza din 4 în 4 ani

Clasic barbati 10 km şi 30 km

Clasic femei 5km şi 15 km

Liber barbati 50 km

Liber femei 30 km

Urmarire barbati 25 km

Urmarire femei 15 km

Stafeta 4x10 km barbati

Stafeta 4x5 km femei

Sprint masculin 1500m

Sprint feminin 1500m
Sărituri clasice
Sariturile cu schiurile constau în coborarea unei rampe urmata de un cat mai
lung zbor posibil, facut cu un anume stil şi sub privirile arbitrilor.
Istoric
Sportul a aparut în secolul 19 în Norvegia ca una din probele carnavalului de
iarna. A fost recunoscut oficial ca sport în 1892 odata cu infiintarea Cupei Regelui
care era acordata de familia regala a Norvegiei castigatorului intalnirii anuale din
Holmenkollen. Tehnica a fost rafinata dea lungul timpului. Tehnica Kornsberger a
aparut dupa primul razboi mondial şi consta în sarirea cu corpul indoit din solduri şi
mult aplecat spre inainte, schiurile paralele şi bratele intinse inainte. Folosind aceasta
tehnica s-a sarit pentru prima oara peste 100 m. La mijlocul anilor 1950 Andreas
Dascher, un saritor elvetian, a fost primul care a sarit cu bratele pe langa corp şi
corpul mult mai inclinat inainte. în 1985, suedezul Jan Bokloev si-a departat varfurile
schiurilor ducand tehnica la nivelul actual.
Sariturile cu schiurile au fost introduse în jocurile Olimpice în 1924 la
Chamonix, Franta. Competitia pe deal normal (90m) a fost introdusa în 1964 la
Innsbruck, iar proba pe echipe în 1988. Astazi este unul din cele mai prestigioase
sporturi de iarna pentru Nord Europeni. Desi nu exista proba feminina la olimpiada,
femeile concureaza în probe de campionat mondial.
Incepand cu 2002, la jocuirle olimpice s-a introdus o proba de zbor (170-185
metrii) în locul celei pe deal normal.
Organizarea unei competiţii
Saritorii concureaza în sarituri individuale pe trambulina normala (90 m) şi pe
trambulina mare (120m), concursul pe echipe pe trambulina mare (120m) şi concursul
de zbor. în probele individuale fiecare schior are dreptul la 2 sarituri şi primeste
puncte pentru lungimea sariturii şi pentru stil. Pentru prima saritura ordinea schiorilor
este determinata de tragerea la sorti. Pentru a doua saritura se sare în ordinea inversa a
punctelor obtinute în prima saritura. Castigatorul este schiorul cu cel mai bun punctaj
dupa cele 2 sarituri.
Startul este dat de un semafor. În faza roşie (pregătirea startului) cronometrul
merge în jos spre zero. În faza galbenă care dureaza între 10 şi 45 de secunde
concurentul se aşează la start. Dacă condiţiile nu permit startul, semaforul trece din
nou pe roşu şi se reia procedura. În faza verde, schiorul are 10 secunde să pornească,
după care semaforul se schimbă din nou în roşu.
Pista
Se imparte în trambulina şi dealul de aterizare. Inaltimea turnului trambulinei
depinde de peisaj. Poarta de plecare este punctul de unde pornesc schiorii şi poate fi
urcata sau coborata pe rampa în functie de conditiile de vant. Trambulina are o
suprafata artificiala iar la capatul rampei are o inclinatie de 11%. Dealul de aterizare
se imparte în zona de aterizare şi zona de franare. Zona de aterizare este o panta
inclinata iar limita acesteia da şi dimensiunea trambulinei, fiind punctul din care panta
incepe sa se indrepte. Zona de franare este plata urmata uneori de contrapanta pentru a
asigura oprirea saritorilor. Distanta intre sfarsitul zonei de aterizare şi baza
trambulinei este 90 m la trambulina normala şi 120 la trambulina mare. La trambulina
de zbor ea este intre 170-185 de metrii. Aceasta distanta este marcata cu crengute de
brad usor vizibile.
Punctul de constructie marcheaza lungimea unei sarituri ideale. Reprezinta
punctul de aterizare recomandat.
Rampa trambulinei este prevazuta cu doua santuri pe care vor cobora schiurile
concurentilor, şi care asigura pozitia paralela a acestora la start. Distanta intre mijlocul
lor este intre 30-33 cm la trambulinele cu punct de constructie de peste 75 de metrii.
Au 13 cm latime şi 2-3 cm adancime.
Tehnica
De la plecarea din start şi pana la aterizare o saritura dureaza intre 5 şi 8
secunde. în aceasta scurta perioada schiorii trebuie sa-si pastreze atat pozitia cat şi
echilibrul: bratele aproape de corp, schiurile orizontale şi departate la varf în pozitie
de V în zbor, telemark la aterizare şi o cursa controlata pana la oprirea langa gardul de
protectie. Arbitrii scad puncte daca schiurile nu sunt bine asezate, daca bratele flutura
în zbor pentru echilibrare, şi pentru o pregatire de aterizare prematura.
Elan
Saritorul se aseaza ghemuit intr-o pozitie aerodinamica şi o pastreaza pana la
decolare. Se ating viteze de peste 80 km/h pe trambulinele de 90m şi peste 90km/h pe
trambulinele de 120m.
Decolarea
Este punctul critic al sariturii: decolarea prea rapida sau prea tarzie reduce
substantial lungimea sariturii. Schiorul trebuie sa se intinda imediat ce atinge punctul
de decolare. Corpul schiorului se intinde rapid şi se inclina spre inainte.
Zborul
Schiorul se inclina inainte spre varful schiurilor pentru a reduce frecarea cu
aerul. Varfurile sunt departate formand un V cu schiurile pentru a crea portanta şi a
lungi distanta zborului. Intre decolare şi aterizare schiorul parcurge 2-3 secunde în
zbor.
Aterizarea
Forta la aterizare este de 3 ori greutatea schiorului. Pozitia telemark (un picior
inaintea celuilalt) permite ca socul sa fie absorbit de piciorul din fata şi sa curga prin
intreg corpul inainte ca schiorul destul de stabil pentru a incepe franarea.
Scorul
Scorul este calculat prin adaugarea punctelor obtinute pentru distanta şi stil. 5
arbtrii acorda un maxim de 20 de puncte pentru stil, pe baza preciziei, decolarii,
pozitia în zbor, la aterizare şi la franare. Se scad puncte daca schiorul cade. Scorul cel
mai mare şi cel mai mic nu se include în total. Distanta unei sarituri se masoara de la
punctul de decolare al trambulinei şi pana la mijlocul distantei dintre picioarele
schiorului la aterizare. Un schior care ajunge la punctul de constructie al trambulinei
primeste 60 de puncte. Se scad puncte pentru sarituri mai scurte şi se adauga pentru
cele mai lungi. Fiecare metru valoreaza 2 puncte la trambulina de 90 m, 1,8 puncte la
cea de 120 m şi 1.2 puncte la cea de zbor.
Tipologia lecţiilor de schi
A. Lecţii de pregătire pe uscat a schiorului
- mers normal, pe vârfuri, pe calcâie, pe partea exterioara a labei piciorului, pe
partea interioara a labei piciorului, mers ghemuit;
- algoritmi din scoala alergarii:
- alergare normala;
- alergare cu joc de glezna;
- alergare cu genunchii sus;
- alergare cu pendularea gambei înapoi;
- alergare cu picioarele întinse înainte;
- pas saltat;
- pas sarit;
- algoritmi din scoala sariturii:
- sarituri ca mingea;
- sarituri cu genunchii la piept;
- sarituri din ghemuit în ghemuit;
- sarituri laterale cu trecerea de pe un picior pe celalalt;
- sarituri cu apropierea şi departarea picioarelor;
- sarituri cu forfecare înainte şi înapoi;
- sarituri cu ambele picioare înainte şi înapoi;
- sarituri peste obstacole cu ambele picioare;
- sarituri cu rasucirea calcâielor spre dreapta şi spre stânga;
- sarituri ce departarea şi apropierea vârfurilor;
- algoritmi în cadrul sistemului de exercitii imitative:
- elemente din scoala sariturii, care consta în folosirea gamei de sarituri
specifice pregatirii pe uscat a schiorilor într-o succesiune şi un tempo
dictat, pe rând, de partenerii aflati faţă în faţă;
- algoritmi pentru perfecţionarea echilibrului:
- coborârea în ghemuit, ridicarea pe vârfuri;
- cumpana pe un picior şi mentinere;
- sprijin pe un picior şi deplasarea în toate planurile a piciorului liber;
- sprijin pe un picior, cu celalat asezat pe genunchi, coborâre în
semiflexie şi mentinere;
- mers pe partea îngusta a bancii de gimnastica;
- sarituri şi coborâri de pe partea îngusta a bancii de gimnastica;
- deplasare pe suprafete înguste suspendate;
- alergare pe marcaje înguste trasate;
- jocuri dinamice (trenuletul saltaret, hora pe un picior);
- exercitii de echilibru pe bastoane la sol;
- algoritmi pentru viteza de reactie şi executie:
- din scoala săriturii, pe / peste banca de gimnastică şi pe diferenţe
negative în adâncime;
- din scoala sariturii pe banca şi pe sant, pe perechi;
- imitative;
- algoritmi pentru îndemânare:
- paşi adaugaţi;
- paşi adăugaşi şi săritură;
- alergări şerpuite cu schimbare de direcţie;
- alergări în zig-zag cu schimbare de direcţie;
- trasee aplicative având în structură elemente cu componente
biomecanice specifice schiului.
B. Lecţii de pregătire pe zăpadă
PROTOCOL DE LUCRU NR.1
Obiective:
1. verificarea echipamentului
2. acomodarea cu materialele
Sisteme de acţionare
1. verificarea echipamentului
-
reglarea legăturilor
-
verificarea înălţimii beţelor
-
schimbarea beţelor între ei
2. acomodarea cu materialele
-
prinderea şi desprinderea schiurilor
-
întoarceri în evantai
-
deplasare pe un schiu şi un clăpar (“trotineta”)
-
ştafete şi deplasări într-un traseu buclă
-
joc – “trenul cu vagoane”
-
alunecări uşoare cu oprire prin pierdere de viteză
-
urcări (învăţarea prin descoperire – problematizare)
noţiuni privind eficienţa urcării în trepte
PROTOCOL DE LUCRU NR 2.
Obiective:
1. elemente tehnice de deplasare pe schiuri
2. urcările în pas bătut şi în trepte
3. aşezarea în plug la plecarea din pantă
4. coborârea directă
5. frânarea în plug
6. oprirea în plug
7. amortizarea pe movilă
Sisteme de acţionare
1. elemente tehnice de deplasare pe schiuri
-
deplasare cu pas alternativ şi cu împingere simultană în buclă şi sub formă
de ştafetă
-
combinaţii ale acestora
2. urcările în pas bătut şi în trepte
-
ambele procedee se vor executa la început pe un clăpar şi un schiu iar mai
apoi cu ambele schiuri
3. aşezarea în plug la plecarea din pantă
-
exersarea pe teren plat a deschiderii schiurilor
-
exersarea în pantă uşoară a aşezării în V
4. coborârea directă
exerciţii de pe loc
-
fixarea şi exersarea poziţiei de coborâre directă (CD) pe teren plat
-
săritură şi aşezare în poziţie fundamentală (PF)
-
sărituri cu apropierea şi depărtarea picioarelor şi aşezarea în PF
-
balansarea braţelor înainte şi înapoi şi aşezarea în PF
exerciţii din alunecare
-
CD în PF şi oprire în contrapantă
-
CD cu ridicarea cozii unui schiu
-
CD cu balans pe verticală
-
CD cu bascularea trunchiului înainte şi înapoi
5. frânarea în plug
-
din CD deschiderea şi apropierea cozilor
-
din CD, descărcare, deschiderea cozilor, revenire în poziţie joasă şi frânare
în plug
-
CD cu frânări repetate în plug
6. oprirea în plug
-
CD cu frânare şi oprire în plug
-
CD cu opriri repetate în plug
7. amortizarea pe movilă
-
efectuarea procedeului în context
PROTOCOL DE LUCRU NR. 3
Obiective:
1. procedee de evitare prin paşi succesivi spre deal şi paşi turnanţi spre vale
2. ocolirea în plug
3. abordarea diferitelor forme de teren – săritura
4. pasul de patinaj – joc – “patinoarul”
Sisteme de acţionare
1. procedee de evitare prin paşi succesivi spre deal şi paşi turnanţi spre vale
paşi succesivi spre deal:
-
paşi adăugaţi spre stânga şi spre dreapta în clăpari
-
din coborâre directă doi paşi succesivi spre stânga şi doi spre dreapta
-
din coborâre directă, paşi succesivi spre deal, spre stânga şi dreapta, cu
oprire cu faţa spre deal
paşi turnanţi spre vale
-
din coborâre directă executarea alternativă a unui pas la stânga şi la
dreapta
-
executarea fără schiuri a paşilor succesivi spre stânga şi dreapta în ritm de
1, 2, 3, cu schimbarea direcţiei prin împingere pe piciorul opus direcţiei de
deplasare
-
parcurgerea în coborâre a unui traseu marcat cu brăduleţi şi evitarea lor
-
parcurgerea unor trasee naturale care impun folosirea paşilor turnanţi
2. ocolirea în plug
-
coborâre directă (CD) cu frânare în plug
-
CD cu trecerea alternativă a greutăţii de pe un schi pe celălalt şi înclinarea
trunchiului în direcţia opusă ocolirii
-
coborâre în plug şi sprijin cu ambele mâini pe genunchiul opus direcţiei de
deplasare
-
ocolirea în plug fără beţe cu prinderea mâinilor la spate
-
ocolirea în plug printr-un traseu marcat
3. abordarea diferitelor forme de teren – săritura
-
desprinderi pe loc
-
CD cu săritură peste o ghirlandă de brăduleţi
-
săritură cu desprindere pe partea ascendentă a movilei
-
concurs de sărituri în lungime
4. pasul de patinaj – joc – “patinoarul”
-
simularea pasului de patinaj în clăpari
-
executarea paşilor de patinaj pe platou
-
executarea pasului de patinaj pe o buclă
-
ştafete
-
joc – “patinoarul”
PROTOCOL DE LUCRU NR. 4
Obiective:
1. testarea eficienţei în alunecarea pe pantă medie – test cronometrat
2. ocolirea în plug – traseu aplicativ
3. patinajul, ştafete şi jocuri
Sisteme de acţionare
1. testarea eficienţei în alunecarea pe pantă medie – test cronometrat
Metodologia de testare
-
testul urmăreşte eficienţa în alunecare
-
se parcurg două manşe şi se notează cea mai bună
Traseul constă în:
-
start cu împingere în beţe
-
coborâre directă în poziţii în căutare de viteză
-
trecerea peste o succesiune de movile
-
o trambulină
-
accelerare cu pas de patinaj şi trecerea liniei de sosire
Traseul este marcat lateral cu brăduleţi, iar plecarea şi sosirea sunt marcate cu
fanioane colorate. Nu am neglijat deloc însuşirea deprinderilor motrice de
bază cu caracter secundar cum ar fi: deplasările pe schiuri, urcările, aşezarea la
plecare, frânarea în plug etc.; dar le considerăm mijloace ajutătoare ale acestei
etape. Lungimea traseului a fost de aproximativ 200 m cu o înclinare a pantei
mică şi medie.
2. ocolirea în plug – traseu aplicativ
-
traseu aplicativ de 8 porţi
-
coborâre pe o potecă naturală
3. patinajul, ştafete şi jocuri
-
pasul de patinaj şi paşii succesivi se execută în cadrul jocului “patinoarul”
-
joc distractiv “rugby cu sticla de plastic”
-
joc “încalţă-ţi schiul şi câştigă cursa”
PROTOCOL DE LUCRU NR. 5
Obiective:
1. învăţarea poziţiilor în căutare de viteză (ou, bolid)
2. ocolirea prin pivotare
3. întoarcerea coadă la vârf
Sisteme de acţionare
1. învăţarea poziţiilor în căutare de viteză (ou, bolid)
-
luarea poziţiei de ou, bolid pe loc
-
învăţarea tehnicii de aşezare a beţelor sub axilă
-
exersarea din alunecare la viteză mică
-
exersarea la viteză normală cu oprire prin jumătate de plug
2. ocolirea prin pivotare
-
coborâre directă şi încercarea schimbării de direcţie prin paşi turnanţi spre
vale, printr-un fir de brăduleţi (învăţarea prin descoperire)
-
executarea schimbărilor de direcţie printr-un fir de brăduleţi prin
schimbarea greutăţii de pe un schiu pe celălalt (jumătate de plug)
-
coborâre cu schimbarea direcţiei prin trecerea greutăţii pe schiul opus
ocolirii şi strecurare schiului din deal
-
coborâre printr-un fir de brăduleţi şi introducerea balansului pentru a
favoriza transferarea greutăţii de pe un schiu pe celălalt
3. întoarcerea coadă la vârf
-
sprijin pe un clăpar şi marcarea intenţiei de a executa întoarcerea spre deal
cu sprijin pe beţe
-
pe un clăpar ducerea schiului din deal pe poziţia viitoare şi revenire cu
sprijin pe beţe
-
exersarea aceluiaşi exerciţiu cu ambele schiuri în picioare cu sprijin pe
beţe
-
executarea întoarcerii spre deal
PROTOCOL DE LUCRU NR. 6
Obiective:
1. coborârea oblică
2. ocolirea în plug
3. jocuri dinamice tematice;
Sisteme de acţionare
1. coborârea oblică
exerciţii de pe loc
-
luarea poziţiei de coborâre oblică (CO)
-
ridicare şi revenire în poziţia de CO
-
săritură şi revenire în poziţia de CO
-
forfecarea picioarelor şi revenire în poziţie de CO
exerciţii din alunecare
-
CO în poziţie fundamentală şi oprire cu paşi succesivi spre deal
-
CO cu exersarea balansului pe verticală
-
CO cu ridicarea cozii schiului din deal
-
CO cu ducerea pumnului braţului din deal la clăparul din vale
-
CO cu beţele apucate la spate
2. ocolirea prin plug
-
reluarea exerciţiilor pentru învăţarea ocolirii în plug
3. jocuri de cabană
-
“încalţă pantoful”
-
“marocco cu beţele de schi”
PROTOCOL DE LUCRU NR. 7
Obiective:
1. însuşirea succesiunilor de declanşare a unei ocoliri şi ocolirea spre
deal din coborâre oblică
2. derapajul lateral şi oblic
3. oprirea spre deal prin derapaj controlat – rotunjit
4. jocuri
5. sărituri la trambulină
6. ocolirea în plug
7. exersarea deprinderilor de bază din coborâre oblică
Sisteme de acţionare
1. însuşirea succesiunilor de declanşare a unei ocoliri şi ocolirea spre deal din
coborâre oblică
-
CO cu ridicare, ghemuire
-
CO cu punctare şi ridicare, ghemuire
-
CO cu balans pe verticală, strecurarea schiului din deal şi oprire prin
derapaj rotunjit
-
CO cu punctare, balans, strecurarea schiului din deal şi derapaj controlat
spre deal
2. derapajul lateral şi oblic
derapajul lateral
-
punerea schiurilor pe lat şi împingerea în beţe
-
ducerea genunchilor spre vale, punerea schiurilor spre lat, derapaj,
blocarea schiurilor pe lat
-
derapaj printr-un spaţiu marcat
derapajul oblic
- executarea derapajului spre înainte şi spre înapoi
3. oprirea spre deal prin derapaj controlat – rotunjit
-
coborâre directă şi ghemuire pe schiul din vale simultan cu ducerea
schiului din deal în faţă şi punerea schiurilor pe lat, cu încărcarea
vârfurilor
4. jocuri
-
“trenuleţul”
-
coborâri directe pe un schiu
-
“prinsul Birbiducilor”
5. sărituri la trambulină
-
repetarea exerciţiilor de învăţare a săriturii
-
sărituri la trambulină – concurs: “cine sare mai mult ?”
6. ocolirea în plug
-
se va face pe o pantă cu înclinaţie medie
7. exersarea deprinderilor de bază din coborâre oblică
-
se reiau exerciţiile din coborârea oblică
Principii de desfăşurare a lecţiilor de schi
Principii de baza în desfăşurarea lucrărilor practice:
- condiţia esenţiala în realizarea obiectivelor cursului o constituie participarea
conştienta şi activa a studenţilor, de la prima până la ultima zi a procesului
didactic.
- la formarea grupelor de studenţi, se are în vedere principiul omogenizării,
prin testarea nivelului general de pregătire de la care se pleacă, din punctul
de vedere al deprinderilor specifice schiului, corecte sau greşite.
- de la început, se are în vedere stingerea unor deprinderi motrice greşite, prin
folosirea de sisteme de acţionare corecta.
- nu se continua alunecarea pe fondul unor deprinderi greşite, aceasta ducând
la consolidarea lor.
Se are în vedere folosirea metodelor de învăţământ ca: modelarea, instruirea
programata şi algoritmizarea, care sa dea eficienta procesului didactic.
In procesul de învăţare, se insista mult pe lucrul analitic, care sa elimine
posibilitatea apariţiei unor greşeli.
Deprinderile motrice de baza, specifice schiului, şi procedeele tehnice sunt
grupate, în cadrul procesului de instruire, pe câte trei etape de pregătire, pentru fiecare an
de studiu, care au ca scop realizarea unor modele intermediare. O etapa de pregătire se
considera încheiata odată cu constatarea, prin testare, a realizării modelului intermediar.
Acest moment este ocazia reorganizării grupelor, după nivelul de însuşire a modelului
intermediar.
Alegerea algoritmilor (exerciţii de învăţare) pentru formarea deprinderilor se face
selectiv, pe baza eficientei lor şi intr-un număr restrictiv.
Formaţiile de lucru folosite în cadrul lucrărilor practice de schi sa fie adaptate
numărului de studenţi din grupa şi sa contribuie la realizarea unui volum şi a unei
intensităţi optime în lecţie. Densitatea lecţiei se realizează printr-un raport judicios între
densitatea motrică şi cea pedagogica, Conştientizarea şi explicaţiile fiind
obiectul
momentelor de repaus fizic.
Pe parcursul unei exersări se are în vedere urmărirea unui singur obiectiv.
Decisiva în procesul de instruire este constatarea imediata a greşelilor,
depistarea cauzelor care le generează şi corectarea lor prin individualizare.
De mare eficienta în procesul de tehnologie didactica este metoda "jalonării",
care impune direcţiile, traseele de urmat în exersare. Prin jalonare putem stabili exact
punctul de plecare, locul de ocolit şi punctul de oprire. Cu ajutorul ei, trecerea de la
cristiania spre deal din coborâre oblica la cristiania spre vale prin rotaţie se face mult mai
uşor, pe neobservate.
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor trebuie sa fie ritmica, permanenta,
obiectivă şi stimulativă. Suntem datori sa-i obişnuim de la început cu autoaprecierea.
Consider ca metoda cea mai obiectiva de stabilire a calităţii actului motric este metoda
depunctării. în acest sens se stabilesc cuantumuri exacte de depunctare pentru deprinderi
motrice şi elemente tehnice greşite, decisive în formarea modelului final (de la nota 10 în
jos).
Însuşirea şi aprecierea globala a modelului final are scop în sine şi nu reprezintă
obiectivul cursului practic de schi. Obiectivul principal al acestui curs practic este de "a
învăţa cum sa-i înveţi pe alţii".
Terminologia schiului alpin
Absorbţie
mişcare completă de tragere activă a picioarelor sub
corp şi flexie a bustului pe bazin; extensia picioarelor şi
redresarea bustului pentru amortizarea şocului care se
produce la trecrea peste un teren denivelat, urmărinduse menţinerea schiurilor în contact permanent cu zăpada
Amortizarea
mişcare completă realizată prin flexia activă/pasivă a
membrelor inferioare, pentru a menţine schiurile în
contact cu zăpada de la trecerea peste denivelările de
teren
Arcuire
mişcare de îndoire laterală a corpului, localizate la
nivelul bazinului şi a coloanei vertebrale; contribuie la
echilibrarea schiorului a cărui masă este deplasată spre
interiorul virajului
Avântare
proiectarea corpului înaintea punctului de echilibru
Balans longitudinal
înlănţuirea mişcărilorde avântare şi recul, executate în
plan sagital
Balans vertical
înlănţuirea mişcărilor de flexie şi extensiea picioarelor
Base
adâncimea medie a zăpezii pe un deal, munte
Bomber
schior care schiază în viteză, imprudent; un veritabil
pericol pentru cei de pe pârtie
Bombing
coborâre în viteză
Bracaj
răsucire a picioarelor de-a curmezişul pantei; efectul stă
în derapare sau în oprirea schiurilor
marginile laterale ale suprafeţei de alunecare a schiului;
Canturi
de regulă sunt confecţionate dintr-un material dur/ oţel,
plastic, lemn des
Cantul din deal
cantul dinspre partea superioară a pantei
Cantul din vale
cantul dinspre partea inferioară a pantei
Cantul intern
cantul dinspre interiorul ocolirii
Cantare
plasarea schiurilor carve pe muchii
Conducere
acţiune prin care schiurile sunt dirijate pe o anumită
direcţie; fază a ocolirii în care schiurile sunt dirijate pe
un arc de cerc
Cristianie
ocolire cu schiurile paralele
Crust
strat de gheaţă care acoperă zăpada moale
Decalaj
distanţa dintre vârfurile schiurilor în raport direct cu
planul antero-posterior
Decantare
trecerea schiurilor de pe muchii pe lat
Derapaj
alunecare laterală sau oblică a schiurilor
Descărcare
micşorarea presiunii care se exercită asupra schiurilor şi
solului
Efort de pivotare
acţiune musculară localizată la nivelul picioarelor, ce
determină efectul direcţional curb asupra schiurilor
Escamotare
procedeu tehnic folosit la trecerea unei movile sau a
unei denivelări de teren; acţiunea de tragere energică a
picioarelor sub corpul schiorului şi desprinderea
schiurilor de pe zăpadă
Foarfecă
mişcare prin care schiurile sunt deplasate în poziţii
divergente
Ghirlandă
succesiune de derapaje oblice
Interior/Exterior
termeni folosiţi la descrierea unei ocoliri pentru a
preciza poziţia unui element – schi, corp, băţ, segment
al corpului
Împingere laterală
deplasarea laterală a picioarelor în scopul schimbării
direcţiei de înaintare a schiurilor
Înşurubare
mişcare de rotaţie combinată cu ghemuirea corpului; se
întâlneşte la efectuarea virajelor
Linia de pantă
linie direactă de înclinare a pantei
Mers
formă de deplasare cu schiurile pe plat sau pe pante
uşoare
Mers alternativ
formă de mers în care fiecare păşire spre înainte este
însoţită de o împingere a braţului şi a băţului de partea
opusă
Păşire
mişcarea schiurilor în plan orizontal în care vârful unui
schi se orientează spre o nouă direcţie
Pivotare
mişcare de rotaţie a unui segment/picior, gambă,
coapsă, în jurul axei longitudinale
Plug
poziţia schiurilor cu cozile depărtate şi vârfurile
apropiate; element tehnic de frânare sau oprire
Poziţie avântată
greutatea corpului spre vârful schiurilor
Poziţie de recul
greutatea corpului spre colţurile schiurilor
Powder
zăpadă uşoară „virgină”
Punctare
înfingerea beţelor în zăpadă; element declanşator al
virajului, dar şi element de sprijin
Spatulă
partea îndoită din vârful schiului
Şerpuire
înlănţuire de ocoliri
Talon
partea uşor curbată şi întărită a schiului
Talpă
suprafaţa de alunecare a schiului pe zăpadă
Transfer
trecerea greutăţii corpului de pe un schi pe celălalt
Translaţie
deplasarea laterală a schiurilor prin acţiunea de
împingere, extensie a picioarelor
Viraj
ocolire cu schiurile
Arcul de viraj
Literatura de specialitate face eforturi mari, sub o formă sau alta să delimiteze
şi să structureze tehnica ocolirilor. Din practică constatăm că nu avem un anumit tip
de ocolire ci o serie de deprinderi motrice de bază, care crează o ocolire. Schiorul în
evoluţia lui, apelează în mod instinctual la deprinderi motrice de bază, care îl ajută să
parcurgă traseul jalonat, într-un echilibru perfect, pe o transă optimă, apelând la forme
reflexe de echilibrare în ideea învingerii spaţiului contra timp.
Putem afirma că apelăm la combinaţii de deprinderi care dau ca efect virajul,
sau ocolirea pe transa optimă. Matematic, arcul de viraj are în structura sa patru timpi
foarte distincţi şi foarte tehnici:
- pregătirea virajului (sau a ocolirii);
- declanşarea ocolirii;
- conducerea ocolirii;
- încheierea ocolirii;
Ştiind că un traseu aplicativ presupune o înlănţuire de arcuri de viraj, putem
afirma cu certitudine că pregătirea unui viraj se suprapune succesiv cu încheierea
virajului precedent. Niciodată nu ştim din ce postură şi poziţie debutează schiorului în
abordarea unui traseu de slalom. Poate să fie o coborâre directă cu împingere
simultană în beţe, poate să fie o accelerare cu pas de patinaj sau poate să fie o trecere
şi pregătire cu paşi succesivi spre deal. Oricum ar fi, schiorul trebuie să gândească şi
să construiască un procedeu de ocolire, pe care îl are în bagajul său motric, prin
aplicarea şi valorificarea unui mecanism de declanşare a ocolirii.
În funcţie de înclinaţia pârtiei, succesiunea poziţiilor, viteza de alunecare,
schiorul va construi în timpul doi al arcului de viraj un procedeu tehnic optim pentru
traseul respectiv.
În funcţie de mecanismul de declanşare, schiorul va apela la procedeele
tehnice perfecţionate care să-i dea eficienţă maximă în alunecare.
Chiar dacă schiul modern pune accent deosebit pe cristiania cu proiecţie
laterală (U., SG) sau pe şerpuirea tăiată cu agăţare (SL), mecanismele de declanşare
sunt clasice şi decisive. Efectele sunt tăiate şi accelerate, concentrate în jurul liniei de
pantă.
Obţinerea transei optime depinde de mecanismul de declanşare a ocolirii care
să concentreze în miezul lui cât mai puţine surse de frânare. În situaţii extreme pentru
salvarea cursei orice mecanism de declanşare este binevenit, reprezintă o soluţie
tehnică de moment. Acest fapt ne determină să susţinem că toate mecanismele de
declanşare a ocolirilor sunt absolut necesare în bagajul motric al schiorului, deci le
nominalizăm:
-
deschiderea spre deal
-
deschiderea spre vale
-
rotaţia spre vale
-
înşurubarea din genunchi
-
anticiparea
-
păşirea
-
absorbţia
-
jet virajul
-
proiecţia laterală
Toate acestea sunt mecanisme care definesc procedeele tehnice perfecţionate.
Noutatea determinată de materialele de schi şi stilul modern carve impune
păstrarea permanentă a schiurilor pe cant, eliminarea derapajelor inutile şi reducerea
la maxim a surselor de frânare. Cu alte cuvinte, momentul trei al arcului de viraj
depinde de amplitudinea mai mică sau mai mare a marcajului, sau a spaţiului de
mişcare în care schiorul îşi coordonează acţiunea motrică. Buclatul, încărcarea –
descărcarea schiurilor vor influenţa desenul pe zăpadă ca un rezultat al accelerării sau
descelerării schiurilor în mod tactic vis-a-vis de transa optimă, înclinaţia pantei sau
tipul de zăpadă.
Blocarea, pedalarea, cantarea – decantarea, încărcarea – descărcarea schiurilor
vor constitui pregătirea noului viraj.
Nu putem neglija în acest context poziţia de bază a schiorului care ca standard
presupune un raport echitabil între segmentele corpului, şi care în mişcare, prin
eforturile de echilibrare şi de menţinere pe transă optimă, este imprevizibilă prin
separarea motrică permanentă a segmentelor corpului.
Arcul de viraj este o concepţie teoretică şi are la baza sa o structură
biomecanică imprevizibilă, formată din deprinderi de bază acumulate în timpul
experienţei motrice în şcoala de schi. El este realizat de către schior în mod reflex în
funcţie de spaţiul de mişcare, de acceleraţia pârtiei în raport cu linia de pantă şi de
scopul alunecării.
Linii metodice de învăţare a schiului
Nu avem pretenţia ca sub acest titlu să putem trata toate aspectele pe care le
implică învăţarea schiului alpin şi nici nu vom putea trata toate curentele generate de
acest sport în lume.
Făcând o incursiune în evoluţia schiului alpin, constatăm desprinderea unor
şcoli, care au consacrat prin metodica lor schiul alpin pe plan mondial sub o forma
eficientă, competitivă.
Creatorul primei şcoli de schi alpin este considerat Mathias Zolarski, care
pune bazele unei metode de învăţare a schiului prin “stenicristianie”. Din această
şcoală s-au inspirat şi au creat curente noi Hans Schneider la Artberg şi Tony Seelos,
descoperitorul ocolirii cu schiurile paralele, conducătorul şcolii de la Insbruk
(Austria).
Cel care a pus bazele unei şcoli moderne, de învăţare a ocolirilor cu schiurile
paralele, este Emilie Allais (Franţa). Ca o consecinţă a acestei şcoli, echipa de schi
alpin a Franţei a obţinut în anii 1930-1937 rezultate deosebite.
Dezvoltarea ulterioara a schiului în centrul Europei şi creşterea rivalităţii
dintre schiorii francezi, austrieci şi elveţieni a influenţat perfecţionarea tehnicii şi
metodicii şcolilor respective. Deosebirea dintre liniile metodice ale acestor şcoli este
determinată de succesiunea învăţării elementelor tehnice de bază şi a procedeelor
tehnice până la învăţarea tehnicii cristianiilor.
Tehnica specifică de concurs a urmat o şcoală rezultată din interferenţa dintre
şcoli, având ca scop eficienţa, performanţa.
Toate confruntările teoretice şi practice dintre diferite şcoli şi curente (şcoala
franceză, austriacă, elveţiană, italiană, germană, americană, japoneză) au contribuit la
progresul tehnicii şi metodicii schiului alpin şi ca urmare s-au detaşat doua direcţii
(căi) pentru învăţarea tehnicii schiului alpin:
1 – învăţarea
tehnicii cu schiurile
paralele,
prin
evitarea plugului –
calea directă
2 – învăţarea tehnicii cu schiurile paralele folosind plugul şi jumătatea de plug
– calea indirectă
În zilele noastre, şcolile de schi nu folosesc o linie metodică proprie, rigidă, ci
o linie metodică mixtă, de mare eficienţă, diferenţierile manifestându-se în sistemele
de antrenament, materialele de schi şi descoperirea de procedee tehnice noi de
abordare a traseelor de concurs.
În nici nu caz nu putem vorbi despre o “reţetă” în metodica predării schiului
alpin.
Se impun metodici de predare a schiului şi acestea diferă în funcţie de mai
mulţi factori:
1. Categoria de vârstă la care se face iniţierea
2. Pregătirea fizică a subiecţilor
3. Condiţiile naturale (pârtie cu sau fără contra-pantă, înclinaţia pârtiei,
zăpada)
4. Echipamentul de schi
5. Scopul iniţierii (agrement sau performanţă)
6. Durata cursului
Analizând rezultatele sportive din confruntările naţionale de schi alpin,
constatăm ca cele mai bune şcoli sunt situate pe Valea Prahovei, Braşov, Valea Jiului,
Harghita evidenţiându-se în mod deosebit în ultimii ani Clubul “Pionner” ClujNapoca şi “Şoimii” Sibiu deşi linia lor metodică de învăţare a schiului diferă:
- Clubul Pionner – Cluj foloseşte linia de învăţare directa
- Clubul Şoimii – Sibiu foloseşte calea indirectă
Tot ca o diferenţiere dintre cele două cluburi este şi alegerea momentului la
care se face iniţierea: clujenii încep iniţierea în schiul alpin de la vârsta preşcolară (56 ani) iar sibienii la vârsta şcolară mică (7 ani).
Pentru a înţelege evoluţia în metodica predării şi învăţării schiului alpin,
prezentăm succesiunea însuşirii procedeelor tehnice de bază ale celor două linii
clasice:
CALEA DIRECTĂ (şcoala franceză)
1. Obişnuirea cu materialul
2. Mersul pe schiuri (deplasare pe schiuri)
- pe teren plat
- la urcare
3. Schimbarea direcţiei pe loc
4. Coborârea directă şi trecerea denivelărilor de teren
5. Coborârea oblică şi trecerea denivelărilor de teren
6. Frânarea
-
derapaj lateral
-
derapaj oblic
-
plug
-
½ plug
7. Schimbarea direcţiei din alunecare
-
crisiania spre deal din coborâre oblică
-
cristiania de pe linia pantei
-
cristiania spre vale prin rotaţie
-
cristiania cu deschidere
-
cristiania cu desprindere
-
cristiania cu absorbţie pe movilă
CALEA INDIRECTĂ (şcoala austriacă)
1. Obişnuirea cu materialul
2. Mersul pe schiuri (deplasare pe schiuri)
-
pe teren plat
- la urcare
3. Schimbarea direcţiei pe loc
4. Coborârea directă şi trecerea denivelărilor de teren
5. Coborârea oblică şi trecerea denivelărilor de teren
6. Frânarea
-
derapaj lateral
-
derapaj oblic
-
plug
-
½ plug
7. Schimbarea direcţiei din alunecare prin plug
-
cristiania spre deal prin rotaţie
-
cristiania de pe linia pantei prin rotaţie
-
ocolirea spre vale cu deschidere de ½ plug
-
cristiania spre vale cu deschidere prin micşorarea treptată a deschiderii şi
accentuarea balansului + rotaţie
-
forme intermediare: cristiania cu desprindere şi cristiania pe movilă
-
cristiania spre vale prin rotaţie
Înainte de a trece să eşalonăm şi alte metode de învăţare a schiului alpin,
derivate din cele clasice, precizăm că iniţierea copiilor până la vârsta de 11 ani se face
analitic, acordându-le şansa să opteze pentru schiul de performanţă.
Succesiunea însuşirii deprinderilor motrice de bază trebuie să fie logică, iar
modelele intermediare să se formeze pe baza unor deprinderi corecte.
METODE DE PREDARE A SCHIULUI ALPIN LA COPIII MICI
PREŞCOLARI şi ŞCOLARI MICI
I . METODA NATURALĂ
Condiţii : pârtie cu contrapantă, înclinaţie mică, pârtie netedă
1. Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu
2. Deplasări pe schiuri
3. Urcările
4. Căderea şi ridicarea din cădere
5. Schimbarea direcţiei pe loc
6. Coborârea directă
7. Trasee aplicative
8. Trecerea peste diferite forme de teren
9. Schimbul de greutate de pe un picior pe celălalt
10. Ocolirea naturală (ocolirea pe urmă largă)
11. Coborârea oblică
12. Derapajul lateral şi oblic
13. Derapajul controlat
14. Ocolirea spre deal din coborâre oblică
15. Ocolirea spre deal din coborâre directă
16. Ocolirea spre vale din coborâre oblică.
II . METODA PAŞILOR SUCCESIVI
Condiţii : pârtie cu înclinaţie mică şi deschidere mare
1.
Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu
2.
Deplasări pe schiuri
3.
Urcările
4.
Căderea şi ridicarea din cădere
5.
Schimbarea direcţiei pe loc
6.
Coborârea directă
7.
Paşi succesivi spre deal
8.
Paşi turnanţi spre vale
9.
Ocolirea prin bracaj
10.
Coborârea oblică
11.
Derapajul lateral şi oblic
12.
Derapajul controlat
13.
Ocolirea spre deal din coborâre oblică
14.
Ocolirea spre deal din coborâre directă
15.
Ocolirea spre vale din coborâre oblică.
III. METODA ÎNVĂŢĂRII PRIN PLUG şi ½ PLUG
Condiţii : pârtie fără contrapantă, cu înclinaţie mică şi cu deschidere mică
1.
Acomodarea cu materialele de schi şi adaptarea la mediu
2.
Deplasări pe schiuri
3.
Urcările
4.
Căderea şi ridicarea din cădere
5.
Schimbarea direcţiei pe loc
6.
Frânarea în plug
7.
Oprirea în plug
8.
Coborârea directă
9.
Coborârea în plug
10.
Coborârea oblică
11.
Ocolirea cu deschidere spre deal sau cu ½ de plug
12.
Trecerea peste diferite forme de teren
13.
Derapajul controlat
14.
Ocolirea prin rotaţie spre vale cu schiurile paralele
d) Întrebări recapitulative şi teme de control
1. Care sunt principalele beneficiii ale practicării schiului?
2. Descrieţi prin comparaţie principalele ramuri ale schiului.
3. Care sunt principiile care stau la baza desfăşurării lecţiilor practice de
schi?
4. Precizaţi şi definiţi principalele linii metodice de învăţare a schiului.
e) Bibliografia modulului
CÂRSTOCEA, V., (1977) – “Note de curs – anul II”, Ed. ANEF, Bucureşti.
BARABAŞ, N., GANEA I., V., (1995) – “Schi – Caiet de lucrări practice”, Ed.
FEFS, Cluj Napoca
MODULUL II
TEHNICA DEPRINDERILOR DE BAZĂ ŞI MANAGEMENTUL
ACTIVITĂŢILOR PRACTICE ÎN SCHI
a) Scopul şi obiectivele modului
Înţelegerea şi învăţarea tehnicii deprinderilor de bază din schiul alpin, a
mecanismelor de declanşare a ocolirilor, precum şi cunoaşterea paşilor de învăţare
prin şcoala plugului.
Cunoaşterea particularităţilor învăţării schiului în turism şi managementul
stagiilor pe zăpadă.
b) Schema logica a modulului
Modulul II constă în parcurgerea paşilor de învăţare a schiului alpin prin
şcoala plugului sau calea indirectă. Fiecare etapă de învăţare este secundată de
descrierea tehnică a elementelor componente.
c) Conţinutul informaţional detaliat
Tehnica deprinderilor de bază din schiul alpin
Acomodarea cu echipamentul şi materialul de schi
Schiul înglobeaza mai multe discipline, total diferite sau asemănătoare. Fiecare
disciplina îşi are propria apelaţie ( alpin, fond, telemark, sărituri, snowboard,
monoschi, de tura, etc. ). Fiecare disciplină îşi are propriul tip de schi, şi contrar unor
credinţe împământenite, industria schiului nu lansează mode tehnologice fară nişte
studii de piaţă serioase ! Există mai multe familii de schiuri, destinate la tot atâtea
practici. Unele dintre ele pot migra către alta practică decât cea iniţială.
Astfel un schi zis alpin sau de coborâre (de pantă) poate fi folosit pentru schiul
de tură . Schiurile de fond pot foarte bine coborî, cu ajutorul unor picioare dibace,
pantele muntelui, când calitatea zăpezii o permite.
Exista pe vremuri o clasificare a tipurilor de schiuri denumită SALWI, unde fiecare
literă definea un tip de practică : S pentru sportivi, A pentru avansaţi, etc. W desemna
schiurile speciale , unde intrau şi schiurile de tură . Pe acele vremuri, adică prin anii
80, aceste schiuri erau foarte tolerante în, şi pe zăpezile moi, suple, dar pe gheată se
comportau precum nişte adevărate ştergătoare de parbriz: curba fiiind imposibil de
ţinut, tehnica de coborâre cea mai eficace era…derapajul !
Deplasarea cu schiurile se practica la nivele ( viteze ) diferite, de la ritmul de
senator la cel de alergător. Autoritar şi unilateral, ritmul de senator este cel care
ghidează sfaturile şi ideile exprimate aici, fie că este vorba de schiul de tură alpină,
nordică sau de fond. Toate au în comun un dispozitiv anti-alunecare înapoi şi
libertatea de mişcare a călcâiului. Asta la urcare.
Pentru coborâre tehnica poate fi cea de tip alpin, plug, viraj paralel, derapaj, etc. sau
de tip nordic, telemark.
Examinarea echipamentului : îmbracăminte, bocanci, schiuri, transportarea lor
şi a beţelor, fixarea bocancilor pe schiuri, poziţia de stat pe schiuri, primele alunecări.
Succesiunea abordării procedeelor tehnice în învăţarea tehnicii de baza a
schiului alpin este următoarea:
Adoptarea poziţiei fundamentale pe schiuri, trecerea alternativă din poziţia
picioarelor în x sau curbă, adoptarea poziţiei normale, cu greutatea corpului bine
repartizată pe ambele schiuri, flexii uşoare în articulaţiile picioarelor, sprijinul
alternativ pe un picior şi pe celălalt, ridicarea vârfului sau a cozii schiului, ridicarea
alternativă a schiurilor.
Schimburi de direcţie pe teren plat (întoarcerile)
Întoarcerile sau schimbările de direcţie sunt :
o Întoarceri cu paşi succesivi
o Întoarcere de 180 grade în evantai
Întoarcere cu paşi succesivi
Întoarcere cu paşi succesivi spre stânga sau spre dreapta se face ridicând vârful
schiului dinspre partea respectivă şi aşezarea lui laterală celălalt urmându-l alternativ.
Cozile schiurilor servesc drept pivot.
Întoarcere de 180° sau în evantai
Întoarcere de 180° sau în evantai poziţia de plecare stând, cu genunchii
îndoiţi ; greutatea repartizată pe unul din schiuri. Băţul din partea schiului de sprijin
se aşează lateral înaintea legăturii, iar celălalt tot lateral, dar înapoi. Se ridică schiul
depărtat cu vârful în sus, apoi se răsuceşte în aer şi se aşează pe zăpadă cu vârful la
nivelul cozii schiului de sprijin. Greutatea corpului trece pe acest schi pentru a
permite celuilalt să i se alăture.
www.euroski.go.ro
Variante de urcarea a pantei
-
urcarea în pas bătut;
-
urcarea oblică;
-
urcarea în trepte;
-
urcarea în jumatate de foarfece.
www.euroski.go.ro
• Se urmăreşte ca printr-un număr corespunzător de repetări, aceste mişcări simple să
se execute relaxat şi într-un ritm vioi.
• În executarea tuturor acestor procedee se va insista asupra poziţiei corecte pe
schiuri, urmărindu-se localizarea mişcărilor la nivelul membrelor inferioare şi
repartizarea corectă a greutăţii corpului pe schiuri.
• În primele lecţii, o parte din mijloacele date vor fi adaptate sarcinii de amenajare a
terenului, pe care se vor desfăşura următoarele lecţii.
• Pe măsura însuşirii unei pozitii corecte şi a unor procedee mai dificile, mijloacele de
acomodare vor fi folosite în prima parte a lecţiei pentru încălzirea organismului.
• Pentru mai buna desfăşurare a activiţătii, este recomandată instruirea începătorilor în
cadrul unor poligoane complexe. În acest sens, prezentăm în scop orientativ un
asemenea poligon, lăsând la latitudinea instructorilor posibilitatea de adaptare a
acestuia, în funcţie de situaţiile concrete de teren, unde işi desfaşoară activitatea.
Acomodarea cu alunecarea pe schiuri
Aceasta sarcină se realizează pe parcursul procesului de învăţare şi
perfecţionare a tehnicii schiului, până la dobândirea simţurilor specializate (simţul
zăpezii, al schiului, al alunecării). Mijloacele prin care se realizează această sarcină
sunt urmatoarele:
 Coborârile şi trecerile peste denivelările de teren.
 Frânările.
 Accelerările.
Ocolirile.
Procedee de trecere a denivelărilor de teren
DEFINIŢIE: mişcările executate de către schior în plan vertical, longitudinal
şi lateral, în scopul menţinerii echlibrului, prin anularea efectului forţelor externe
(gravitaţia şi forţa centrifugă care acţionează asupra schior-schi, la trecerea peste
denivelările de teren).
A. Trecerea prin adaptarea poziţiei corpului.
Trecerea rupturilor de pantă
Ruptura de pantă apare în cazul trecerii de la o porţiune înclinată la alta, cu o
înclinaţie mai accentuată.
Pentru a evita pierderea echilibrului, se execută o uşoară avântare prin flexia
mai accentuată a articulaţiilor gleznelor şi prin ducerea corpului spre înainte, astfel
încât se respectă regula perpendicularităţii pe pantă a axei verticale a corpului, pe
noua pantă cu o înclinaţie mai mare.
www.euroski.go.ro
Trecerea racordurilor de pantă
Prin racord de pantă se întelege trecerea de la o pantă înclinată la un teren mai
puţin înclinat, plat sau contrapantă. O astfel de schimbare a înclinaţiei pantelor, tinde
sa producă dezechilibrarea schiorului în sens antero-posterior, datorită frânării prin
apariţia supraîncărcării părţii de dinainte a schiurilor. Dezechilibrarea este cu atât mai
accentuată, cu cât viteza iniţială este mai mare.
www.euroski.go.ro
Schiorul acţionează atât prin flexia genunchilor, cât şi prin ducerea unui schiu
înainte, fapt care-i măreşte baza de sprijin în plan antero-posterior, concomitent cu
deplasarea greutăţii corpului spre cozile schiurilor.
B. Trecerea prin amortizare
Mecanismul tehnic
Din poziţie de coborâre (directă sau oblică) urcând partea ascendentă a
movilei, se va amortiza suprapresiunea care se produce executând o flexie frânată a
membrelor inferioare, localizată, în principal, la nivelul genunchilor.
Pe vârful movilei, flexia va fi maximă. Întrându-se pe partea descendentă a movilei,
se vor extinde membrele inferioare, păstrând în permanenţă contactul schiurilor cu
zăpada.
www.euroski.go.ro
C. Trecerea prin escamotare
Mecanismul tehnic
Escamotarea se realizează prin tragerea membrelor inferioare sub corp.
Schiurile se desprind de pe zăpadă înainte de ruptura de pantă, urmând ca imediat
după aceasta, schiurile să reia contactul cu zăpada prin extensia membrelor inferioare.
www.euroski.go.ro
D. Trecerea prin săritură
Acest procedeu de trecere a denivelărilor se realizează prin executarea unei
extensii mai accentuate în momentul desprinderii. În acest mod se obţine un zbor mai
lung, urmat de o aterizare suplă în momentul reluării contactului cu zăpada.
Acest procedeu este mai dificil, deoarece necesită o bună coordonare spaţio-temporală
(fară dezechilibrări), în faza de zbor.
Mecanismul tehnic
-
- Învăţarea trecerii peste denivelările de teren se face după însuşirea
corectă a poziţiilor de coborâre.
-
La început se vor face exerciţii analitice, progresând de la viteze mici către
către viteze mai mari. Se poate marca, prin diferite repere, locul de
executare al fiecărei mişcări din cadrul balansului pe verticală.
Executând astfel trecerile peste denivelări, la viteze mici, dispare sentimentul de frică
al executanţilor.
Frânările
Procedeele de frânare cu schiurile sunt următoarele:
a) frânarea prin derapaj
b) frânarea prin plug
c) frânarea prin jumatate de plug
Frânarea prin plug
DEFINIŢIE: procedeu prin care se pierde înălţimea pe pantă, schiurile fiind
deschise în pozţtie de plug şi orientate pe muchiile interioare.
Mecanismul tehnic
Din coborâre directă se depărtează simultan şi progresiv ambele cozi ale
schiurilor, prin impingerea călcâielor spre exterior. Vârfurile schiurilor rămân
aropiate, la 10-20 cm. şi la acelaşi nivel. Greutatea corpului este egal repartizată pe
ambele schiuri şi uşor pe cozile acestora. Gambele sunt ţinute perpendicular pe
schiuri, cu gleznele flexate.
Genunchii sunt uşor flexati şi orientaţi înainte şi spre interior. În acest mod,
schiurile sunt aşezate pe muchiile interioare.
www.euroski.go.ro
Bustul este ridicat, lăsat spre înapoi, cu spatele uşor rotunjit. Umerii sunt
relaxaţi, braţele uşor flexate din coate, iar pumnii orientează beţele oblic spre înapoi şi
lateral. Întâlnim două forme de materializare a acestui procedeu şi anume plugul
frânat şi plugul alunecat. Plugul frânat se diferenţiază de plugul alunecat prin
următoarele aspecte:
-
deschiderea cozilor schiurilor este mai accentuată;
-
unghiul de înclinare al schiurilor pe muchiile interioare este mai
accentuat;
-
greutatea corpului este mai mult repartizată pe cozile schiurilor.
www.euroski.go.ro
La început se va lua poziţia de plug pe teren plat. Primele frânări din coborâre directă,
se vor executa pe o pantă uşor înclinată şi cât mai netedă.
Coborârea directă. Tehnica şi metodica învăţării
Coborârile
În tehnica schiuiui, coborârile constituie elemete de bază, din care se execută
de la cele mai simple la cele mai complexe procedee tehnice.
Aparent simple, coborârile pe schiuri creează dificultăţi atât începătorilor, cât şi
schiorilor avansaţi. Aceste dificultăţi rezultă din caracterul variat al pârtiilor, din
viteza crescută cu care se parcurg, ca şi din necesitatea menţinerii şi mai ales a
restabilirii echilibrului, atunci cand factorii externi îl dereglează.
În procesul învăţării procedeelor de coborâre, se va urmări:
-
dobândirea poziţiei corecte pe schiuri;
-
învăţarea repartizării corecte a greutăţii corpului pe schiuri;
-
dezvoltarea şi perfecţionarea echilibrului pe schiuri.
Din cauza complexităţii problemelor pe care le ridică, şi nu din cea a relativei
lor simplităţi, procedeele de coborâre se situează în metodica învăţării schiului la
început.
Coborârea directă
Este o coborâre executată pe linia pantei sau pe o direcţie paralelă cu linia
pantei.
Mecanismul tehnic
Schiurile cu vârfurile la acelaşi nivel şi paralele, la o depărtare de 20-30 cm.
unul de celălalt, sunt egal încărcate şi aşezate pe toată talpa. Greutatea este egal
repartizată pe toată lungimea schiurilor.
Articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor uşor flexate. Bustul uşor
înclinat spre înainte, spatele rotunjit şi umerii relaxaţi. Braţele uşor depărtate şi spre
înainte, coatele flexate, iar pumnii ţin beţele orientate oblic spre înapoi. Privirea
îndreptată la 20-30m. spre înainte. Poziţia pe schiuri, trebuie să fie cât mai naturală,
suplă şi echilibrată.
www.euroski.go.ro
Criterii de alegere a materialelor de schi
Alegerea echipamentului este un capitol care e intalnit în foarte multe lucrari,
dar intotdeauna se refera alegerea echipamentului pentru studentii în cadrul cursului
de schi, sau pentru oamenii care doresc sa sa practice schiul de placere. Tinand cont
de tema aleasa, eu voi vorbi despre alegerea echipamentului de competitie, pentru cele
patru probe ale concursurilor alpine. şi cand spun alegerea echipamentului ma refer la
alegerea schiurilor, betelor, claparilor, legaturilor, echipamentului de protectie
(aparatori de tibie, de mana, casti), ochelarilor de schi şi în sfarsit alegerea tinutei
pentru concursuri.
a) Alegerea schiurilor
În alegerea echipamentului, găsirea schiurilor optime pentru concurs este una
din cele mai importante etape, şi asta datorită faptului că modelul schiului ideal diferă
de la probă la probă. Concurentul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte atunci
când caută să-şi aleagă schiurile: în primul rând e proba în care vrea să le folosească;
trebuie apoi să ţină cont de înălţimea pe care o are; în final trebuie să-şi adapteze
schiurile stilului personal. În privinţa stilului personal sunt prea multe de spus,
deoarece sunt atâtea stiluri câţi oameni, aşa că eu mă voi opri asupra alegerii
modelului şi înălţimii corespunzătoare fiecărei probe.
Trebuie ţinut cont de faptul că schiul tradiţional a cam dispărut din lumea
competiţiilor de schi alpin. Urme de astfel de schiuri se mai văd în probele de
coborâre şi super G unde este nevoie de o suprafaţă mult mai mare de alunecare, care
să ofere atât viteză cât şi stabilitate concurentului, şi unde virajele cu rază mică ar
pune în pericol viaţa schiorilor, datorită forţelor care s-ar exercita asupra acestora la
vitezele pe care le au. Am spus urme de schiuri tradiţionale, deoarece şi aici există
tendinţa unei uşoare diferenţe între lăţimea vârfului şi a cozii faţă de mijloc, dar mult
mai mică decât ceea ce vedem la schiurile carving.
În alegerea schiurilor, indiferent de proba căreia îi sunt destinate, trebuie avut
grijă ca acestea să aibă anumite caracteristici care să ofere maximum de control şi să
pună minimum de probleme schiorului. Aceste proprietăţi trebuie să existe la toate
schiurile de competiţie şi nu numai, indiferent de materialele folosite şi felul în care
au fost confecţionate.
În primul rând trebuie să aibă un indice de torsiune şi flexie ridicat, adică să
reziste forţelor care vor acţiona în competiţie. Acest lucru e posibil datorită straturilor
de titan care se găsesc în componenta aproape a tuturor schiurilor de competiţie.
Este foarte important ca greutatea schiorului să fie uniform distribuită pe
suprafaţa schiului, proprietate creată prin construirea schiului cu greutate. Acestă
proprietate e uşor vizibilă datorită faptului că un schiu astfel construit, aşezat pe o
suprafaţa plată se va sprijinii pe vârf şi pe coadă.
O altă proprietate importantă este absorbţia vibraţiilor negative, adică a acelor
vibraţii foarte rapide care se produc în timpul cursei. Această absorbţie se face cu
ajutorul unor amortizoare plasate fie în interiorul schiului, fie în placa de înălţare a
bocancului pentru schiurile care au aşa ceva incorporat.
În sfârşit cel mai important lucru e transmiterea forţei. Schiurile de competiţie
trebuie să transmită forţele spre canturi, pentru a avea control şi stabilitate în viraj.
Schiurile de slalom
Atomic SL Beta Race: 115–64–105
Rossignol World Cup 9S: 115–
63–104
Rossignol Powerpulsion 9S:
110–65–98
Fig 9 Schiuri de
Aceste schiuri trebuie să fie 100% bazate pe tehnologia carving, având o
diferenţă de aproximativ 50 mm între lăţimea vârfului/cozii şi cea a mijlocului aşa
cum se poate vedea din diferitele modele prezentate mai sus (fig 9). Această diferenţă
alături de lungimea mică a schiurilor va permite efectuarea virajelor tăiat şi rapid.
Schiurile de slalom trebuie alese astfel încât să fie mai mici cu până la 20 cm faţă de
concurent. Datorită lăţimii vârfului (100-110 mm în general) şi datorită tehnicii care
se aplică în proba de slalom, există şanse destul de mari ca schiul să intre în contact cu
fanionul. Este recomandat deci ca schiurile să fie dotate cu vârf specific deflector
pentru a evita agăţarea acestuia.
Schiurile de slalom uriaş (fig 10)
Datorită tehnicii de slalom uriaş, care impune efectuarea de viraje strânse la
viteze mari, şi aici sunt necesare schiurile carving. Bineînţeles modelele diferă de cele
Rossignol Powerpulsion 9X:
103–65–93
Rossignol World Cup 9X: taietura laterala
progresiva
Atomic GS Beta Race: 104–65–94
de
de slalom. Pentru a efectuaFig.10
virajeleSchiuri
tăiate, rotunde
şi largi, schiurile vor avea o
diferenţă mai mică între vârf/coadă şi mijloc, aproximativ 40 mm, şi vor fi mai lungi.
Pentru proba de slalom uriaş se recomandă schiuri cu 10-15 cm mai lungi decât
concurentul, oferindu-i astfel stabilitate şi o suprafaţă mai mare care să ţină schiul pe
zăpadă în viraj, evitând asfel derapajul.
Schiurile de super G şi coborâre
Deşi tehnicienii au făcut mici deosebiri între schiurile de super G şi coborâre,
acestea sunt prea puţin importante, aşa încât am decis să le pun în aceeaşi categorie.
Aşa cum am spus şi mai sus, datorită nevoii de stabilitate şi de suprafaţă de
alunecare, precum şi datorită riscului pe care îl punea folosirea schiurilor carving în
concursurile de super G şi coborâre (se ating viteze de 100 km/h), în aceste probe se
folosesc schiuri foarte asemănătoare cu cele de dinaintea apariţiei carvingului.
Bineînţeles, noile tehnologii privind materialele şi construcţia au fost aplicate şi aici.
Diferenţa dintre vârf/coadă şi mijloc este foarte mică, doar 10 mm, proporţional cu
lungimea schiurilor care ajunge până la 215 cm, în schimb există o altă caracteristică
absolut necesară acestor schiuri şi anume lăţimea. Schiurile destinate probelor de
viteză au o lăţime de aproximativ 100 mm pe mijlocul schiului, adică cât vârful
schiurilor carving.
Placa carving de înălţare a clăparului. (fig 11)
Un alt aspect important în alegerea schiurilor este prezenţa plăcii carving de
înălţare a bocancului. Schiurile carving permit efectuarea de viraje foarte închise la
viteză mare, viraje în care schiorul este foarte înclinat. Această înclinaţie, alături de
arcuirea schiului şi lăţimea relativ mică a acestuia la mijloc (60 mm) permite
bocancului să intre în contact cu zăpada şi să schimbe punctul de sprijin de pe cant pe
suprafaţa aerodinamică a clăparului. Rezultatul ar fi ieşirea din porţi în cel mai bun
caz, sau accidentarea gravă în cel mai rău.
Fig.11 Inaltator Atomic Race
-
pastreaza proprietatile de
flexie a schiului;
absoarbe vibratiile si
socurile;
Este deci foarte important ca atunci când îţi alegi schiurile de concurs acestea
să aibe incorporată placa de înălţare. Deşi cele mai multe schiuri carving, mai ales
cele pentru concurs au această placă, există şi schiuri care nu au aşa ceva. Există plăci
separate care se pot monta pe orice schi, dar în acest caz proprietăţile schiului ar putea
fi afectate, mai ales acelea de flexie, torsiune şi transmitere a forţelor. Dacă totuşi
aceasta e singura soluţie, e important ca placa să fie destinată schiurilor de competiţie,
eventual creată chiar de aceeaşi firmă care a creat schiurile (aceste plăci sunt în
general făcute să fie compatibile 100% cu schiurile firmei constructoare).
b) Alegerea clăparilor
Atomic GS Foam
Rossignol Powerrace 91
Fig.12 Clapari de competitie
Lange Comp
Clăparii de competiţie trebuie să aibă o singură calitate: să transmită, forţele
declanşate de picior, prin intermediul legăturii, la schiuri, şi asta în cel mai scurt timp
şi cu cea mai mare eficienţă. Bineînţeles, că şi în cazul celorlalte piese din
echipamentul unui schior de competiţie, şi aici construcţia şi materialele diferă de la o
marcă la alta. Există însă şi caracteristici generale.(fig. 12)
În primul rând clăparii de competiţie trebuie să aibă o formă puţin înclinată
înspre înainte şi să fie rigizi, adică să aibă indicele de flexie cât mai mare (100-110 la
cei mai buni clăpari). Asta înseamnă că, clăparul trebuie să-şi păstreze forma
indiferent de forţele care acţionează asupra lui şi orice mişcare a picioarelor să o
imprime schiurilor. Înclinaţia clăparului trebuie să poată fi reglată în funcţie de stilul
Fig.13
termo-ajustabil
Sisteme de
pe baza de
gel
cu spuma
cu incalzire
schiorului.
Tot pentru a asigura un control optim clăparii trebuie să fie foarte bine strânşi
pe picior iar cokpitul să se muleze după forma acestuia. Clăparii de competitie trebuie
să aibă patru clape şi o bandă cu “arici” desupra carcasei, care să strângă limba
clăparului. Cokpitul poate fi dotat cu sistem de ajustare pentru o şi mai strânsă
legătura între picior şi clăpar (fig 13):
-
sistemul termo-ajustabil – suflând aer cald în interiorul clăparului acesta se
înmoaie şi poate fi modelat după forma piciorului; sistemul poate fi folosit la
nesfârşit;
-
sistemul pe bază de gel – se mulează singur în jurul piciorului; se foloseşte
în zona gleznei;
-
sistemul cu spumă – după băgarea piciorului în clăpar, prin sistemul propriu
se bagă spumă în pereţii acestuia; spuma poate fi de două feluri: care se
întăreşte, pentru competiţie, şi care nu se întăreşte, pentru cei care au
probleme cu picioarele;
-
sistemul cu încălzire – care se foloseşte cu o baterie specială.
Pentru clăparii de competiţie se folosesc sistemul pe bază termică şi cel cu
spumă, deoarece acestea asigură control maxim. Trebuie reţinut că datorită faptului că
vor fi strânşi la maxim în fiecare concurs, după câţiva ani rigiditatea clăparului va
dispărea şi randamentul dat nu va mi fi acelaşi.
legatura Rossignol din doua bucatilegatura dintr-o bucata Atomic
Fullflex
c) Alegerea legăturilor (fig 14)
Legăturile, ca şi clăparii şi înălţătoarele, trebuie să transmită promt toate
comenzile şi toate forţele care sunt imprimate de picior către schi, să absoarbă
vibraţiile negative pe care le transmite schiul şi să permită eliberarea rapidă a
bocancului în caz de căzătură pentru a evita accidentările grave.
Toate legăturile sunt în aşa fel construite încât partea din spate să se deschidă
în cazul unei căderi în faţă, iar partea din faţă a legăturii să sară în cazul unui impact
lateral puternic. În concursurile de viteză însă, dată fiind rapiditatea cu care se
desfăşoară totul, s-ar putea ca o legătură normală să nu fie suficientă. La nivel
mondial se folosesc legături la care şi partea din spate sare în caz de impact lateral, şi
în plus, ultima inovaţie, partea din faţă se deschide vertical în caz de cădere pe spate.
Un alt aspect important în alegerea legăturii este că aceasta să nu diminueze,
sau să anuleze în vre-un fel proprietăţile schiului. De aceea trebuie alese legături în
care partea din spate să fie separată de partea din faţă, sau legături care sunt legate dar
care nu diminuează proprietăţile de flexie a schiului. Aceste legături vor trebuii să ţină
fix clăparul şi situaţie de viraj strâns, în care schiul se arcuieşte foarte tare.
SL
S
G
C
O
SG
CO
SL
S
U
S
U
Fig. 15 Beţe create de firma SCOTT (albastre) şi ROSSIGNOL
(galbene)
În alegerea legăturilor se ţine cont
de greutatea corporală, dar în alegerea
legăturilor pentru concurs nu trebuie uitat că legăturile vor fi supuse unor forţe mult
mai mari decât în mod normal. Este indicat deci ca alegerea legăturilor să se facă nu
pe baza kilogramelor proprii ci a kilogramelor forţă pe care va trebuii să le suporte
legătura.
d) Alegerea beţelor de schi
Ca şi schior, atunci când îţi alegi beţele nu trebuie decât să ţi cont de înălţimea
ta şi să le iei pe măsură. Când vine vorba de schiul de performanţă, beţele trebuie
alese şi în funcţie de proba la care participi.
a) rondea pentru betele de SG/CO/SU
b) rondea normala/SL
Fig. 16 tipuri de rondele
Ţinând cont de diferenţele mici care apar acum între primii clasaţi, industria
echipamentului de schi alpin găseşte noi şi noi metode prin care construcţia
aerodinamică sau tehnologia folosită să câştige măcar câteva miimi de secundă, dacă
nu sutimi. Şi în domeniul beţelor evoluţia şi-a urmat cursul. Dacă la început existau
doar un tip de beţe (nu mă refer la marcă) acuma există trei tipuri, adaptate diferitelor
probe (fig 15).
Pentru probele de slalom special a rămas aproape aceeaşi concepţie, evoluţia
constând în schimbarea materialelor ce intră în construcţie, în modificarea mânerului,
astfel încât să ofere maximum de control şi în modificarea rondelei (fig 16 b), pentru
ca aceasta să opună rezistenţă mică aerului, dar să permită un sprijin foarte bun, dată
fiind tehnica probei.
Pentru probele de viteză însă s-a lucrat foarte mult la micşorarea forţei de
frecare cu aerul. Acest lucru s-a făcut prin modificare rondelei de la forma sa de disc
la una de con cu baza îndreptată în jos (fig 16 ) şi prin schimbarea formei băţului
dintr-una dreaptă într-una curbată, care urmăreşte linia corpului aflat în poziţie de
viteză. Mulţi se vor întreba de ce nu s-a scos pur şi simplu rondeaua ţinând cont că
punctarea nu se foloseşte în probele de viteză. Pentru aceştia amintesc că există o fază
de împingere în beţe, la start, care asigură atingerea vitezei maxime în cel mai scurt
timp posibil, iar absenţa rondelei ar permite băţului să se afunde în zăpadă, schiorul
ratând astfel proba. Forma conică permite suficient sprijin pentru executarea startului
în condiţii optime, şi totodată permite, în traseu, trecerea aerului cu o rezistenţă
minimă. De asemenea datorită formei rondelei, agăţarea porţii cu aceasta în timpul
atacului la fanion este practic imposibilă. Revenind la forma băţului, se poate observa
din imaginile prezentate că nu este una standard. Specialiştii caută noi şi noi metode
pentru ca băţul să frâneze şi să încurce cât mai puţin prin forma sa, şi de aceea s-a
ajuns la diferenţieri între beţele de coborâre/super G, unde corpul se află mai tot
timpul în poziţie de căutare de viteză, şi cele de uriaş unde corpul este mai mult
“ridicat” pentru atacarea virajelor strânse. Chiar mai mult, există diferenţe şi între
beţele destinate aceleaşi probe.
Pentru alegerea înălţimii corecte a beţelor trebuie să se ţină cont de următorul
tabel (Înălţimea beţelor nu este lungimea lor propriu-zisă ci distanţa de la pământ la
partea de sus a mânerului):
Înălţimea (cm)
Înălţimea beţelor (cm)
160
105 – 110
165
110 – 115
170
115 –120
175
120 –125
180
125 –130
185
130 – 135
190
135
e) Alegerea ochelarilor de schi
Pentru schiorii de performanţă, şi nu numai, este foarte importantă şi alegerea
ochelarilor. Chiar dacă mai nou proprietăţile acestora sunt în general aceleaşi şi toţi
sunt făcuţi să protejeze împotriva aburirii, vântului, ninsorii şi chiar a frigului,
lentilele diferă în funcţie de calitatea şi cantitatea de lumină pe care o lasă să treacă
spre ochii schiorului. Orice schior ştie că pe timp de zi zăpada intensifică lumina dată
de soare, creând condiţii foarte grele pentru cei fără ochelari de protecţie. Pentru a
forma o idee schiorului despre opţiunile pe care le are, voi prezenta mai jos produsele
a două firme cunoscute în domeniul ochelarilor de schi, şi anume CEBE şi UVEX.
Firma CEBE a clasificat tipul lentilelor sale, în funcţie de lumina pe care o
absorb, în cinci categorii, şi anume:
Cat S0 – absoarbe între 0-19% din lumină, şi filtrează razele UVB şi UVA;
foarte utili în condiţiile de nocturnă sau pârtie cu lumina artificială;
Cat S1 – absoarbe între 20-56% din lumină, şi filtrează razele UVB şi UVA;
oferă protecţie în condiţii de lumină scăzută şi îmbunătăţeşte contrastul în condiţii de
timp înnorat;
Cat S2 – absoarbe între 57-81% din lumină, şi filtrează 100% împotriva
razelor UVA şi UVB; oferă protecţie în condiţii de luminozitate cu intensitate medie;
Cat S3 – absoarbe între 82-91% din lumină, şi filtrează 100% împotriva
razelor UVA şi UVB; oferă protecţie în condiţii de luminozitate puternică;
Cat S4 – absoarbe între 91-97% din lumină, şi filtrează 100% împotrivă
razelor UVA şi UVB: oferă protecţie în condiţii de luminozitate foarte puternică.
Această clasificare nu este universal valabilă, ci este una facută special pentru
ochelarii firmei CEBE. Ca dovadă, vă voi prezenta mai jos clasificarea facută de
firma UVEX lentilelor sale în funcţie de culoarea şi proprietăţile de absorbţie a
luminii.
uvex lasergold lite – transmite 60% şi absoarbe 40 % din lumină; (fig 17)
uvex lasergold – transmite 32% şi absoarbe 68% din lumină;
uvex lite-mirror – lentila oglindă care transmite 80% şi absoarbe 20% din
lumină;
uvex variomatic – lentila polaroid care transmite între 50-70% şi absoarbe tot
între 50-70% din lumină.
lasergold lite
lasergold
lite-mirror
variomatic
fig 17
Nu trebuie să greşiţi crezând că aceasta este singura diferenţă care apare între
diferitele tipuri de ochelari. Ochelarii diferă în funcţie de tehnologia folosită la
fabricarea lor şi a lentilelor, precum şi în funcţie de firma producătoare. Pentru cei
pretenţioşi voi prezenta mai jos tipurile de lentile folosite în fabricarea ochelarilor
UVEX. Toate aceste tipuri absorb 100% radiaţile UVA, UVB şi UVC, folosind
tehnologie UV 400 şi protejează împotriva aburirii chiar şi în cele mai dure condiţii
prin sistemul “super anti-fog supravision”:
uvex double_lens cylindrical: acest tip de lentilă dublă este foarte rezistentă
în caz de impact, este dotată cu bariera termală destinată să protejeze faţa schiorului
de frig, este foarte bine protejată împotriva zgârieturilor şi oferă o claritate absolută
din punct de vedere optic;
uvex double_lens_spherical: şi acest tip de lentilă dublă are toate
proprietăţile celei de mai sus, singura diferenţă fiind forma, care permite un câmp
vizual mai mare;
uvex triflex lens: este o lentilă flexibila care rezistă la impacturi de până la 50
km/h şi nu se deformează;
uvex single_lens: este un tip de lentilă simplu care nu are alte proprietăţi în
afară de cele comune tuturor tipurilor de lentile UVEX.
Ochelarii “Apache” :
Ochelarii “Sonic Corus”:
- conţin sistemul de ventilare “uvex - ochelari de schi cu un design foarte
climazone” care împiedică lentila să se modern;
aburească chiar şi în cele mai dure - fiind construiţi cu tehnica “Bicondiţii;
material”
unesc cele mai înalte
- lentila sferică oferă un camp vizual standarde de siguranţă cu confortul
mai mare decât la ochelarii obişnuiţi şi optim;
este foarte rezistentă la impact;
- având o lentilă “lasergoldlite” dublă,
- se În
combina
foarte
bine
cu
castile
de
asigura
intensificarea
alegerea ochelarilor pentru concurs,
lăsând
la o partecontrastului;
designul şi tipul
lentilei, mai trebuie ţinut cont ca în probele de viteză casca este obligatorie, şi nu toate
tipurile de ochelari sunt făcute să poată fi purtate în ansamblu cu casca de protecţie,
aşa cum se poate vedea din imaginile de mai jos şi din explicaţiile date de constructor.
Astfel unii ochelari, chiar dacă optimi din toate punctele de vedere pentru proba de
slalom nu vor putea fi utilizaţi în probele de viteză.
g) Alegerea echipamentului de protecţie
Echipamentul de protecţie este o componentă importantă a echipamentului de schi,
deoarece el este cel care-ţi poate salva viaţa, sau integritatea corporală în cazul unei
Boeri Axis Comp
Uvex WingS Backfire
Salomon Mach 2
Fig.18 Casti
protectie
accidentări,
sau aşade
cum
se va vedea mai jos chiar în cazul unui parcurs perfect.
Casca(fig 18).
Casca este obligatorie în probele de coborâre şi super G. Casca de protecţie
diferă în funcţie de probă, astfel în probele de viteză (super G şi coborâre) şi în proba
de slalom uriaş se folosesc căşti foarte rezistente, datorită faptului că impacturile pot
avea loc la viteze de peste 100 km/h, iar în probele de slalom se folosesc căşti uşoare
care să protejeze schiorul de fanion, dată fiind intrarea foarte apropiată de acesta.
Forma şi materialele folosite diferă foarte mult de la o cască la alta, aşa că alegerea
căştii pentru concurs se face pe baza următoarelor criterii (fig 19):
a)
b)
c)
d)
Fig.19 Proprietatile unei casti optime de schi alpin
a) Protecţie – construită după standarde internaţionale; dotată cu sistem de
prindere a ochelarilor de schi;
b) Confort – interior construit din EPS (material care absoarbe şocurile);
zona urechii este modelată după aceasta, şi este construită din
material mai fin şi care absoarbe transpiraţia; cureaua de
inchidere e reglabila;
Să fie special construită pentru concursurile de schi alpin. Căştile de schi extrem sau
cele destinate altor sporturi nu au aceeaşi rezistenţă şi s-ar putea ca în caz de accident
să fie inutile. Căştile de motocicleta sau cele destinate sporturilor cu motor sunt grele
şi te pot face să pierzi sutimi preţioase şi în plus majoritatea nu sunt compatibile cu
ochelarii de schi.
Să fie comodă şi să se strângă bine pe cap. O cască care joacă poate obtura
Fig.20 Casti de slalom
câmpul vizual şi e un important factor de frânare.
Să aibă un sistem de prindere a elasticului ochelarilor de schi. Datorită formei
alunecoase a unor căşti elasticul ar putea aluneca ducând la căderea ochelarilor de pe
ochi în timpul cursei.
Să fie aerodinamică.
Să nu blocheze auzul. E important să auzi comanda starterului şi informaţiile
antrenorului în start.
Aşa cum am mai spus casca de slalom este destinată protecţiei în caz de
ciocnire cu fanionul drept care este dotată cu o bară de protecţie în dreptul bărbiei,
destinată să devieze fanionul. Ea este în general mai uşoara şi protejează mai puţin
decât cea destinată probelor de viteză, şi poate fi înlocuită cu o mască de protecţie (fig
20). Această mască protejează doar faţa schiorului şi se prinde cu un elastic identic cu
al ochelarilor de schi.
Coborârea oblică. Tehnica şi metodica învăţării.
Este o coborâre executată pe o direcţie oblică faţă de linia pantei.
Mecanismul tehnic
Schiurile paralele şi apropiate, schiul din deal mai înainte (10 cm.). Schiurile
sunt orientate pe muchiile superioare, în raport cu înclinaţia pantei şi consistenţa
zăpezii, prin ducerea genunchilor spre deal. Greutatea corpului mai mult repartizată
pe schiul din vale. Articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldurilor sunt flexate.
Bustul uşor răsucit spre vale, înclinat spre înainte, cu umarul din vale mai coborât
decât cel din deal.
www.euroski.go.ro
Genunchii şi bazinul se duc spre deal, întregul corp adoptând o poziţie arcuită.
Braţele sunt uşor flexate, depărtate lateral şi spre înainte, braţul din deal este cu
pumnul la nivelul şoldului, iar cel din vale este cu pumnul mai jos şi uşor scos înafară.
Privirea este orieatată pe direcţia de deplasare, la 20-30m.
Ocolirea spre vale cu deschidere spre deal. Tehnica şi metodica
învăţării.
Schimbarea direcţiei din alunecare - ocolirea - este un element tehnic complex.
Ocolirea constă din înlănţuirea unor mecanisme specifice altor elemente tehnice (de
coborâre, de trecere peste denivelări, de frânare, etc,..), cu mecanisme proprii fiecărie
ocoliri.
Ocolirile prin păşire
A. Ocolirea cu paşi succesivi spre deal
Mecanismul tehnic
Se execută pornind din coborâre oblică sau directă.
www.euroski.go.ro
Schiul descărcat se ridică şi se orientează spre deal, sub un unghi de depărtare
al vârfurilor mai mare sau mai mic. Se continuă alunecarea pe schiul din vale, iar
membrul inferior din vale se flexează progresiv. Printr-o împingere energică pe schiul
din vale, care e aşezat pe muchia din deal, se proiectează întregul corp pe schiul din
deal, care este repus pe zăpadă. Schiul din vale se ridică rapid şi aduce paralel cu
celălalt pe noua direcţie. Trecerea greutăţii pe schiul din deal este însoţită de o uşoară
avântare a corpului. Aceasta înlănţuire de mişcări se repetă până când se realizează o
ocolire completă sau o oprire.
B. Ocolire prin paşi succesivi spre vale
Mecanismul tehnic al acestui procedeu este asemănător cu cel al ocolirii, prin
paşi succesivi spre deal cu diferenţa că, la iniţierea ocolirii schiul depărtat se
orientează spre vale.
- Primele execuţii se vor face cu o deplasare redusă a schiului descărcat spre
noua direcţie.
- Se urmăreşte prin repetarea dobândirea coordonării necesare înlănţuirii
armonioase a paşilor succesivi spre deal sau spre vale.
Ocolirile prin frânare dirijată spre vale
A. Ocolirea prin frânare în plug
DEFINIŢIE: procedeu de ocolire prin frânare cu schiurile deschise în poziţie
de plug.
Mecanismul tehnic
Acest procedeu se execută cu schiurile deschise în poziţie de plug.
Declanşarea ocolirii se realizează trecerea greutatea corpului pe schiul opus
direcţiei spre care se ocoleşte, înşurubând genunchiul membrului inferior pe care s-a
trecut greutatea.
Prin flexia acestuia şi orientarea lui spre înainte şi spre interiorul ocolirii.
Concomitent cu această mişcare, trunchiul se orientează spre schiul care a preluat
greutatea corpului.
www.euroski.go.ro
Conducerea ocolirii se realizează prin accentuarea flexiei iniţială anterior, în
accelaşi timp executându-se o presiune a călcâiului spre exteriorul ocolirii.
Schiurile se menţin permanent în poziţie de plug.
B. Ocoliri prin frânare în jumatate de plug
Procedeele de ocolire prin frânare în ½ plug sunt următoarele:

ocoliri prin frânare cu deschiderea schiului din deal;

ocoliri prin frânare cu deschiderea schiului din vale.
Mecanismul tehnic al celor două procedee este asemănător cu diferenţa că în
faza de pregătire, primului îi corespunde frânarea prin jumătate de plug cu
deschiderea schiului din deal, iar celui de-al doilea frânarea prin jumătate de plug cu
deschiderea schiului din vale. Pregătirea ocolirii se realizează din coborâre oblică,
executându-se deschiderea unui schiu în poziţie de jumătate de plug. Schiul care se
deschide se aşează pe lat şi se retrage putin, pentru ca vârfurile să ajungă la acelaşi
nivel.
Declanşarea ocolirii se realizează trecând greutatea pe schiul exterior ocolirii
şi accentuând flexia membrului inferior corespondent, astfel schiurile vor porni spre
linia pantei.
Conducerea ocolirii se realizează prin menţinerea poziţiei de plug până în
momentul în care se trece de linia de pantă, cand se revine la poziţia de coborâre
oblică prin apropierea schiului interior ocolirii.
www.euroski.go.ro
C. Ocolirea spre vale cu deschiderea simultană a schiurilor
DEFINIŢIE: ocolire spre vale declanşată prin frânare în plug şi finalizată
printr-un derapaj rotunjit spre deal, cu schiurile paralele.
Mecanismul tehnic
Din coborâre oblică se iniţiază o ocolire spre vale prin frânare în plug. În
momentul atingerii liniei de pantă, schiurile se apropie, prin apropierea schiului din
interiorul ocolirii, şi se trece printr-un derapaj rotunjit spre deal, însoţit de o uşoară
flexie în articulaţiile genunchilor.
Ocolirea cu deschiderea simultană a schiurilor reprezintă un procedeu ethnic
intermediary, valorificând atât mecanismele specifice tehnicii cu schiurile neparalele,
cât şi mecanisme specifice tehnicii cu schiurile paralele, din acest motiv fiind un
mijloc important în învăţarea cristianiilor spre vale.
www.euroski.go.ro
Monitoria în schiul alpin. Managementul activităţilor practice
şi măsuri de evitare a accidentelor
Managementul specific schiului de agrement
În debutul acestui capitol doresc să scot în evidenta factorii principali de care
depinde şansa de a practica profesia de monitor, profesor sau instructor de schi,
strategia necesara în consacrarea în meserie şi managementul în activitatea de
agrement în schi.
Pentru a-ţi valorifica cunoştinţele şi priceperea în domeniul schiului alpin se
impune ca primă condiţie angajamentul, contractul cu societatea. Acest lucru
înseamnă să te expui, să demonstrezi propria ta calitate de executant şi metodist în
schi. În această direcţie trebuie să valorificam ocaziile pe care le avem în weekenduri, în vacanţe, în prezenţa unui grup de prieteni, cunoştinţe sau oameni de afaceri şi
să ne implicăm necondiţionat în a-i învăţa să schieze. Ideal ar fi să ne manifestăm
aceasta înclinaţie pedagogică în cea mai apropiată staţiune montană de oraşul de
reşedinţă, pe tot parcursul primului sezon după specializare. Acest contact nemijlocit
cu oamenii iubitori de munte şi eficienta rezultatelor în instruirea primilor cursanţi, va
determina gradul ulterior de solicitare. Din experienţa proprie pot afirma ca durata de
consacrare necesită cel puţin doi ani.
Varianta ideală de a ne exersa profesia este angajamentul cu un club sportiv
sau o societate turistică care să se ocupe de organizarea, pe baze proprii, a învăţării şi
perfecţionării în schi.
Organizarea şi pregătirea grupului
De cele mai multe ori, şansa de a profesa şi a-ţi întreţine existenţa depinde de
mobilizarea proprie, care presupune:
- reclamă;
- închiriere de spaţii de pregătire;
- formarea de grupuri în redarea învăţării sau perfecţionării în schi;
- reţinerea locurilor în staţiunile montane;
- negocierea preţurilor pentru servicii;
- contactarea unui mijloc de transport, corespunzător din punct de vedere al
confortului şi al numărului de locuri;
- consultanţă cu privire la achiziţionarea şi pregătirea materialelor de schi;
- stabilirea duratei cursului;
- întocmirea programului zilnic;
- alegerea metodologiei de lucru în funcţie de categoriile de vârstă şi de durata
cursului;
- finalizarea şi evaluarea activităţii.
Respectarea cu stricteţe a acestor etape va avea o influenţă pozitivă în direcţia
reclamei şi a atragerii de turişti dornici de a practica schiul.
În perioada de pregătire a sezonului de iarnă (octombrie-noiembrie), printr-o
mobilizare susţinută suntem obligaţi a folosi toate ocaziile de a ne face cunoscută
intenţia de a învăţa şi perfecţiona în schiul alpin iubitorii acestui sport.
Reclama se poate face prin:
- anunţuri publicitare;
- pliante;
- comunicări în mass-media;
- popularizare în şcoli, grădiniţe, societăţi comerciale.
În vederea unei pregătiri fizice pe uscat, indicata mai ales la categoriile de
copii şi la adulţi cu profesii statice, vom depista şi închiria spaţii de pregătire cum ar
fi:
-
săli de gimnastică
-
săli de atletism
-
locuri de joacă pentru copii
-
stadioane
şi vom concepe un program de pregătire adaptat materialelor pe care aceste
spaţii ni le oferă.
Aceasta pregătire are un dublu rol:
1. Cunoaşterea reciprocă.
2. Pregătirea specifică pe uscat indicată în schiul alpin în redarea dezvoltării:
- echilibrului;
- vitezei de reacţie şi execuţie motrică;
- lucrului independent al picioarelor;
- dezvoltării calităţilor motrice.
În scopul agrementului prin schi vom renunţa la rigiditate în construirea
grupelor de viitori cursanţi şi vom ţine cont de următoarele criterii:
- de asociere – prieteni, familii înrudite, colegi de servici, copii din şcoli şi
clase diferite (pe trei nivele de vârstă);
- în funcţie de perioada din sezon – şcolarii în vacanţe şi la sfârşit de
săptămână, iar preşcolarii şi adulţii în celelalte perioade ale sezonului;
- în funcţie de grupurile existente ocazional, în staţiune;
- în funcţie de ofertele de asociere a altor organizatori de grupuri.
În vederea onorării solicitărilor trebuie să angrenăm, când e cazul, şi alţi
specialişti colaboratori. Această asociere este determinată şi de apariţia pe durata
instruirii, a unor diferenţieri în ceea ce priveşte asimilarea tehnicii de schi.
La rezervarea locurilor şi asigurarea gradului de confort vom ţine cont de
dorinţele turiştilor şi de posibilităţile lor materiale. Chiar şi în cazul posibilităţilor
materiale reduse nu vom renunţa la condiţiile care favorizează succesul cursului,
respectiv:
-
apropierea de pârtia de schi;
-
pârtii corespunzătoare nivelului de pregătire;
-
complexe turistice cu servicii specifice schiului (centru de închiriere,
atelier de întreţinere şi reparaţii echipament, ceruire);
-
existenta mijloacelor de urcare pe cablu.
Respectare acestor condiţii este foarte importantă la nivelul categoriilor de
copii, care nu-şi pot influenţa singuri confortul.
Principii de întocmire a programelor de agrement outdoor hibernal în cadrul unui
turism stagial
a) Grup organizat, propriu
Profesorul, instructorul are o primă sarcină, aceea de agent de turism:
- face recepţia camerelor;
- face plasamentul pe camere respectând opţiunile membrilor grupului;
- consultă grupul în vederea stabilirii programului zilnic (deşteptarea, orele de
masă, programul de schi, activităţi recreative colaterale);
- stabileşte meniul împreună cu factorii de resort ai complexului turistic ţinând
cont de particularităţile de efort la altitudine, de categoriile de vârstă şi de preferinţele
turiştilor;
- face legătura între turişti şi serviciile auxiliare necesare pe durata cursului de
schi (cabinet medical, mijloace de urcare – abonamente, ateliere de închirieri,
întreţineri materiale de schi, etc.);
- face instruirea grupului în vederea cunoaşterii măsurilor de prevenire a
accidentelor precum şi a regimului de exploatare a pârtiilor;
- organizează întâlniri în vederea omogenizării grupului.
Stabilirea regimului zilnic se face ţinând cont de particularităţile grupului:
A.
Pentru copii pana la 8 ani se recomandă trei mese pe zi, cu o oră de
refacere la prânz (somn între orele 14-15).
Program zilnic:
- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea
- Ora 8ºº - igiena personală şi pregătirea pentru masă
- Ora 9ºº - micul dejun
- Ora 10ºº - lecţii de schi la pârtie cu 2 pauze de 10-15 min pentru ceai şi
dulciuri
- Ora 12³º - încheierea lecţiilor şi întoarcerea la cabana
- Ora 13³º - masa de prânz
- Ora 14ºº-15ºº - odihnă (somn)
- Ora 15³º - lecţii de schi cu o pauză
- Ora 17ºº - întoarcerea la cabană şi program liber
- Ora 19ºº - cina
- Ora 20ºº - programe recreative-distractive (jocuri de cabana, concursuri pe
diferite teme, dans, carnaval, spectacole proprii pe grupe de copii sau camere, etc.)
- Ora 22ºº - program de somn.
B.
Pentru copii intre 9-14 ani se recomandă demipensiune în complex
turistic.
Program zilnic:
- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea
- Ora 8ºº - igiena personală şi pregătirea pentru masă
- Ora 9ºº - micul dejun
- Ora 10ºº-13ºº - lecţii de schi la pârtie cu o pauză la jumătatea intervalului
pentru ceai şi dulciuri
- Ora 13ºº - alimentaţie uşoară la pârtie (sneak-bar, fast-food)
- Ora 14ºº-16ºº - lecţii de schi
- Ora 16ºº - întoarcerea la cabană şi program de igienă corporală
- Ora 18ºº - masă consistentă (3 meniuri)
- Ora 19ºº - programe recreative-distractive (jocuri, concursuri, dans, vizite,
plimbări, cumpărături, etc.)
-
Ora 22ºº - program de somn.
Asocierea copiilor între 9-14 ani nu este întâmplătoare ei având la aceste
vârste, aceleaşi tendinţe şi preocupări, respectându-se reciproc.
C.
Adolescenţii între 15-20 ani reprezintă cea mai sensibila şi dificilă
categorie de vârstă. Acest fapt presupune din partea profesorului (instructorului,
monitorului) o experienţă pedagogică, mult tact, discreţie, afectivitate şi fermitate.
Program zilnic:
- Ora 7³º - deşteptarea şi activarea
- Ora 8ºº - igienă personală şi pregătirea pentru masă
- Ora 9ºº - micul dejun
- Ora 10ºº-13ºº - lecţii de schi la pârtie
- Ora 13ºº-14ºº - program liber pentru servirea unei mese uşoare
- Ora 14ºº-17ºº - lecţii şi schi liber la pârtie
- Ora 17ºº - întoarcerea la cabană
- Ora 19ºº - masă consistentă (3 feluri)
- Ora 20ºº - program liber sau organizat în funcţie de opţiunea tinerilor
- Ora 23ºº - program de somn.
La un stagiu pe zăpadă de 7 zile se acordă la mijlocul perioadei o după-masă
liberă iar la unul de 10 zile se acordă două după-mese libere pentru refacere după
efort.
D.
Pentru adulţi programul va fi mai maleabil, instructorul sugerând
anumite activităţi la care el va fi prezent şi va asigura asistenţă de specialitate
(gimnastică de înviorare, excursii, agrement în alte ramuri de sport).
Program zilnic:
- Ora 7³º - activare, înviorare (facultativă)
- Ora 9ºº - micul dejun
- Ora 10ºº - lecţii de schi
- Ora 13ºº-14³º - program liber
- Ora 15ºº - lecţii de schi
- Ora 17ºº - program liber
- Ora 19ºº - masa consistentă
- Ora 20ºº - program liber, la înţelegere între monitor (agent de turism,
profesor) şi participanţii la curs.
Indiferent de deciziile turiştilor în programul lor liber, agentul de turism este
obligat să supravegheze şi să cunoască mişcarea celor din grup, ca o măsură de
prevenire şi anihilare a unor evenimente posibile neplăcute, în contact cu societatea
din jur.
La încheierea stadiilor pe zăpadă se vor organiza, cu toate grupurile,
concursuri specifice de schi alpin (cu premii, diplome, stimulente) în vederea
evaluării nivelului tehnic atins de cursanţi şi în vederea stimulării şi atragerii lor în
practicarea schiului. Aceste acţiuni turistice şi de agrement se vor încheia cu seri
festive.
b) Grup organizat de alţi agenţi sau societăţi de turism
În astfel de situaţii, colaborarea ne obligă să respectăm clauzele din condiţiile
de contract şi să sugerăm şi să acţionăm în direcţia îmbunătăţirii programului acestor
grupuri, dacă situaţia o impune.
c) Persoane sau grupuri aflate în staţiune
În acest caz, programul şi numărul de ore de schi se stabilesc la cererea
turiştilor iar metodologia de lucru se va proiecta şi realiza în funcţie de
particularităţile persoanei şi situaţiei.
Se recomandă ca înaintea demarării unor astfel de sisteme de lucru să se
stabilească condiţiile şi obligaţiile materiale şi didactice pentru fiecare parte.
Măsuri de evitare a accidentelor
Cu toate eforturile întreprinse şi grija pentru prevenirea accidentelor, o parte
de risc va exista întotdeauna în practicarea schiului. Accidentele pot fi datorate unor
greşeli tehnice subiective, ale studentului sau ale cadrului didactic, sau unor factori
obiectivi, care scapă controlului său. Acestea se pot întâmpla atât în procesul didactic,
cât şi în timpul liber al studentului. De aceea, suntem datori să facem o pregătire
anticipată în acest sens.
În procesul didactic, factorii care predispun la accidente sunt:
-
lipsa examenului medical;
-
slabul nivel al pregătirii fizice generale şi specifice;
-
lipsa încălzirii înainte de efort;
-
calitatea necorespunzătoare a materialelor de schi;
-
insuficienta dezvoltare a tehnicii şi expunerea inconştientă la
acţiuni temerare;
-
excesul de oboseală;
-
amenajarea necorespunzătoare a pârtiilor;
-
nerespectarea disciplinei pe pârtie.
Timpul liber al studenţilor va fi, pe cât posibil, dirijat şi controlat pentru
evitarea unor accidente ce ar putea avea consecinţe foarte grave.
Nu se permite datul pe zăpadă pe saci de nylon sau pe suprafeţe de plastic, din
cauza pericolelor ascunse, cum sunt: cioturi ascuţite, sticle, pietre, bolovani, conserve,
bucăţi de metal.
Deplasările în împrejurimi se vor face în cadru organizat, pe trasee bine
stabilite, cu echipament corespunzător.
Nu se permit acţiuni turistice independente, mai ales pe timp de noapte, ceaţă,
frig, în stare de ebrietate, acestea putând duce la rătăcire, degerare sau accidentare
mortală.
Primul-ajutor
Noţiunile de prim-ajutor sunt un bagaj indispensabil în pregătirea viitorilor
profesori de educaţie fizică. Având în vedere că schiul alpin este un sport al munţilor,
practicat departe de centre medicale de specialitate, de cele mai multe ori, primulajutor rămâne în sarcina celor ce practică acest sport.
a) În cazul luxaţiilor şi fracturilor.
-
Luxaţiile nu pot fi reduse decât de medic.
-
Fracturile vor fi imobilizate în poziţia cea mai bună, adică în axul
membrului respectiv, eventual cu o uşoară tracţiune.
-
Nu se dau băuturi alcoolice unui rănit sau unui şocat.
-
În lupta contra frigului se pot utiliza băuturi calde (supe, ceaiuri,
compoturi), doar în cazul unui rănit în stare de conştienţă, fără şoc şi fără
traumatisme abdominale.
Netransportabili sunt:
-
cei cu stop respirator (se încearcă mai întâi respiraţia artificială);
-
cei în stare de şoc (se încearcă aducerea într-o stare satisfăcătoare);
-
cei cu răni, fracturi, hemoragii (se vor lua măsuri înainte de
transport).
Entorsa, care reprezintă elongarea sau ruptura unor ligamente, îndeosebi ale
genunchiului sau ale gleznei, poate fi uşoară sau gravă. O entorsă uşoară, cu umflare
slabă şi care mai permite o mişcare satisfăcătoare a articulaţiei, se tratează cu un
bandaj simplu. Dacă umflătura este importantă (mare) şi apare imediat însoţită de
dureri mari, entorsa trebuie tratată ca o fractură, cu imobilizare şi transport.
Luxaţia reprezintă deplasarea unei articulaţii în afara poziţiei sale normale. Se
impune imobilizarea membrului luxat, într-o poziţie cât mai puţin dureroasă, şi
transportarea pentru a fi redusă de medic. Imobilizarea membrelor se face cu atele. La
nevoie, acestea pot fi improvizate, cu ajutorul unor beţe de schi, schiuri, scânduri. Cel
mai simplu este a lega piciorul fracturat de cel sănătos.
Transportul accidentaţilor se face după gravitatea leziunilor.
- Rănitul trebuie ferit de frig şi de dureri.
- Se controlează respiraţia, pentru a se evita asfixia prin înghiţirea limbii sau
vomă.
- În caz de hemoragie, se va folosi şi verifica pansamentul sau garoul.
- În caz de rănire la abdomen, poziţia va fi culcat, cu genunchii uşor ridicaţi.
- În caz de rănire la coloana vertebrală, rănitul va fi culcat pe un plan dur
(schiuri, scândură).
- În caz de rănire la craniu, poziţia de securitate este culcat pe spate, în poziţie
joasă şi bine imobilizat, cu un picior îndoit din genunchi.
- În caz de rănire la picioare, întins cu capul spre vale.
b) În cazul degerăturilor.
Nu se recomandă frecarea energică cu zăpadă, care ar agrava degerătura.
Nu se aplică lovituri şi bătăi.
Nu se acceptă congelarea locală, prin aplicarea de gheaţă, pentru a opri
cangrenele, metoda este ineficientă şi periculoasă.
Nu se aplică comprese care ar agrava circulaţia arterială.
Nu se admite încălzirea brutală, bruscă.
Nu se permite consumarea de alcool.
Nu se face o amputare precoce.
Se intervine cu:
-
acoperirea degerăturii cu îmbrăcăminte sau pansament uscat;
-
se suprimă tot ce jenează circulaţia sângelui (curele, şireturi);
-
în degerătura la picioare, se interzice mersul;
-
în momentul apariţiei cangrenei, trebuie evitată orice cauză de
infecţie.
În toate cazurile, zona degerată trebuie încălzită imediat, dar cu mari precauţii.
Cel mai bun mijloc este o baie cu apă caldă, de maximum 40˚C. se opreşte încălzirea
din momentul când zona degerată recapătă culoare şi devine sensibilă. Când nu se
dispune de apă caldă (cum e cazul la munte), se încearcă încălzirea mâinii sau a
piciorului la subsuoara braţului partenerului (însoţitorului). Se evită riscul unei noi
expuneri la ger, se coboară de urgenţă la un centru medical şi degeratului i se va da să
mănânce şi mai ales să bea lichide calde.
În cazul unei congelări sau răciri generalizate, omul nu-şi dă seama de starea
lui, îşi pierde progresiv cunoştinţa, rămâne indiferent faţă de pericol, are o stare de
somnolenţă, apoi simte nevoia de a dormi. Tratamentul constă în încălzirea
organismului. Aceasta se face într-o încăpere încălzită moderat, departe de foc sau
sobă.
c) Pericolul avalanşelor.
Pericolul avalanşelor şi urmările acestora pot fi şi sunt de multe ori fatale, dacă
nu se ţine seama de sfaturile celor cu experienţă acumulată în timp, în legătură cu
producerea lor.
Producerea avalanşelor depinde doar într-o măsură mai mică de teren, în
schimb de cea mai mare importanţă sunt condiţiile meteorologice şi stratificaţia
zăpezii. Din această cauză nu există pante care să fie periculoase în tot timpul iernii, şi
pe de altă parte, foarte puţine care sunt permanent sigure. În schimb, există timp
favorabil avalanşelor:
- Încălzirea puternică a vremii, combinată cu vânt cald sau ploaie, poate
înmuia pătura de zăpadă, făcând-o apoasă şi alunecoasă.
- Ninsorile abundente şi persistente.
- Plăcile de zăpadă reprezintă cauza cea mai perfidă şi periculoasă a
avalanşelor, căci ele sunt greu de identificat. Avalanşele de plăci de zăpadă
sunt, mai întotdeauna, declanşate de schiori.
Comportarea în avalanşă presupune:
-
Încercarea de a ieşi din avalanşă printr-o coborâre laterală către un loc
sigur.
-
Eliberarea de beţe, schiuri, rucsac.
-
Rămânerea la suprafaţă, prin mişcări de înot, către marginea avalanşei.
-
Înainte de oprirea avalanşei, se va lua poziţia ghemuit, iar braţele se vor
ţine în poziţia de apărare a boxerului, pentru a proteja faţa şi a obţine un
spaţiu de respiraţie.
-
Dacă eliberarea prin efort propriu nu este posibilă, forţa şi aerul trebuie
economisite.
Salvarea şi primul-ajutor se face pe baza unor reguli:
-
Stabilirea poziţiei accidentatului.
-
Săparea rapidă, dar cu atenţie, cu cozile schiurilor şi cu mâinile.
-
Se eliberează imediat nasul şi gura de zăpadă.
-
Accidentatul se aşează culcat, cu faţa în jos, pentru scurgerea apei din căile
respiratorii, corpul se înveleşte cu lucruri cât mai călduroase.
-
În caz de pierdere a cunoştinţei, se face imediat respiraţia gură la gură.
Transportul se face în poziţie culcat lateral şi începe abia după reuşita
reanimării şi după ce respiraţia şi pulsul au revenit la normal.
d) Întrebări recapitulative şi teme de control
1. Care este tehnica coborârii directe? Precizaţi minimum cinci exerciţii
de învăţare.
2. Care sunt criteriile în alegerea materialelor de schi?
3. Descrieţi tehnica coborârii oblice şi precizaţi cel puţin cinci exerciţii de
învăţare şi consolidare.
4. Descrieţi tehnic mecanismul ocolirii spre vale cu deschidere spre deal.
e) Bibliografia modulului
GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.
NapocaStar, Cluj Napoca,
GANEA IOAN VIRGIL, ŢĂLNARIU DANIELA, GANEA VIRGIL, (2007) –
“Aspecte tehnico-tactice în schiul alpin de performanţă”, Ed. Accent,
Cluj-Napoca.
CÂRSTOCEA, V., (1998) – “Schiul alpin”, Ed. IEFS, Bucureşti.
III. Anexe
a) Bibliografia completă a cursului
CÂRSTOCEA, V., (1998) – “Schiul alpin”, Ed. IEFS, Bucureşti.
CÂRSTOCEA, V., (1977) – “Note de curs – anul II”, Ed. ANEF, Bucureşti.
GANEA IOAN VIRGIL, ŢĂLNARIU DANIELA, GANEA VIRGIL, (2007) –
“Aspecte tehnico-tactice în schiul alpin de performanţă”, Ed. Accent,
Cluj-Napoca.
GANEA IOAN VIRGIL, (2006) – “Managementul agrementului în natură”, Ed.
NapocaStar, Cluj Napoca,
BARABAŞ N., GANEA I. V., (1995) – “Schi alpin – Caiet de lucrări practice”,
FEFS,
GANEA I. VIRGIL, (2001) – „Schi alpin – curs anul I”, Ed. FEFS, Cluj Napoca,
TEODORESCU V., (1967) – „Schi – Tehnica şi metodica învăţării”, Ed. Cultură
Fizică şi Sport, Bucureşti,
FORŢIU A., CÂRSTOCEA V., (1985) – „Metodica predării schiului”, Ed. ANEF,
Bucureşti,
b) Scurtă biografie a titularului de curs
Conf. Univ. dr. GANEA IOAN VIRGIL este absolvent al Institutului de
Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, doctor în geografie la Universitatea Babeş
Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj Napoca. Domenii de competenţă: Schi alpin,
Turism, Managementul agrementului în natură, Organizarea spaţiului şi a
agrementului în turism. Competenţele de cercetare ştiinţifică sunt demonstrate prin
publicarea a peste 25 de lucrări ştiinţifice în publicaţii recunoscute şi participarea
activă la 2 granturi naţionale, dar realizarea unor lucrări şi proiecte în vederea
promovării agrementului în turism, publicate în reviste recunoscute.
ŞEF CATEDRĂ
TITULAR DE DISCIPLINĂ
GANEA IOAN VIRGIL