O îndoială rezonabilă
WHAT TO INCLUDE
A review must always include:
● An introduction
● A main body
● A conclusion
INTRODUCERE
O îndoială rezonabilă
Thriller canadian-german
Samuel L. Jackson, Dominic
Cooper, Erin Karpluk, Gloria
Reuben și Ryan Robbins
Chicago
Regizat de Peter Howitt și
scris de Peter A. Dowling
DESCRIEREA PRINCIPALĂ
Plot-twist
Un fost deținut este lovit cu mașina de către Mitch Brockden (Dominic
Cooper) care conducea sub influența alcoolului. Mitch era un procuror
respectat și astfel, ca să nu își riște cariera decide să scape de probe și să
sune la poliție de pe un telefon public. Exact în dimineața următoare, s-a
făcut primul arest în acest caz: Clinton Davis (Samuel L. Jackson), un
mecanic fără antecedente violente. Cadavrul a fost găsit în duba acestuia.
Davis își susține nevinovația spunând că a vrut doar să ducă victima la
spital. Între timp, măcinat de vină, Mitch se oferă voluntar să conducă
acest caz, plănuind în secret să găsească o modalitate de a-l achita pe
Clinton. După, detectivul principal (Gloria Reuben) afirmă faptul că Davis
s-ar putea să fie un criminal în serie responsabil pentru un recent șir de
omucideri nerezolvate.
TEORII MORALE
Teoriile morale sunt structuri abstracte ce clasifică indivizi, acțiuni sau efecte în categorii corespunzătoare: virtuos/vicios, corect/ incorect,
permis/interzis, bine/rău. Aceste teorii încearcă să enunțe principiile de bază sau ideile care stau la baza moralității. Rolul teoriilor mor
În funcție de răspunsurile formulate la întrebarea ”Ce este cel mai bine pentru om?”,distingem:
Teorii teleologice( telos în greacă =scop)
Teorii deontologice( deon în greacă= ceea ce este necesar)
Adepții teoriei teleologice resping ideea că ar exista acțiuni care sunt bune sau rele prin ele însele, aprecierea trebuind
făcută în funcție de consecințe, de raportarea la un bine
suprem.
În cadrul teoriile teleologice distingem două abordări:
Hedonismul ( gr. Hedone=plăcere)
Eudaimonismul( gr. Eudaimona=fericire)
Din perspectivă deontologică contează doar principiul care animează o acțiune.
O acțiune, indiferent ce urmărește să realizeze, are o valoare morală, este o acțiune bună dacă este guvernată de anumite principii normative.
TEORII MORALE
Davis- adept al hedonismului: omoară oamenii care au provocat rău în vederea binelui
comunității
Minch- adept al virtuții
-Ce fel de exemplu este el, în condițiile în care îi pedepsește pe alții pentru greșelile
lor, dar nu se pedepsește pe sine pentru greșeala facută?
-Ce cred ceilalți despre el?
https://www.youtube.com/watch?v=NMblKpkKYao
BINELE ȘI RĂUL
În filosofie binele și răul reprezintă adesea un subiect destul de controversat. Celor doi termeni le sunt atribuie definiții diferite. De la
concepte care consideră binele și răul drept lucruri reale și naturale, până la ideile relativiste care contesta existența binelui și răului, toți
gânditorii și-au dat cu opinia pe acest subiect și toți au ales să folosească o gamă largă de argumente.
Binele și Răul e una din cele mai vechi dihotomii cunoscute omenirii. De la Homer, Shakespeare, Tolkien, și Dostoievski—conflictul intern al
naturii umane e o temă care va fi mereu actuală în literatură, artă și viața noastră de zi cu zi. Însă de unde noi avem asemenea concept
dualistic de Bine și Rău? Putem oare ști originea? O fi cazul că acest concept e intrinsec în fiecare din noi, ori totuși a fost inventat de cineva
mii de ani în urmă?
Omul intotdeauna trebuie sa isipunaintrebari cu privire la propria existenta. Incercarile filosofilor de a da raspunsuri la aceste intrebari au dus
la constituirea eticii.
Dex: etica = teoria moralei; morala = ansamblul principiilor determinate istoric si social care reglementeaza comportamentul individului.
In ansamblul conceptiilor etice, binele ca valoare are o pozitie centrala.
Socrate (filosof grec,470-399 i.Hr.) considera ca binele inseamnadepasirea propriei subiectivitati, pentru ca numai determinand ceea ce
este valoros pentru toti, se va afla ce este valoros pentru fiecare individ.
La Platon (filosof grec,427-347 i.Hr.), binele este mai degraba un principiu explicativ, irealizabil prin actiune sociala efectiva, ci numai prin
ascensiune in planul cunoasterii.
Aristotel (filosof grec,384-322 i.Hr.) determina binele prin raportare la “infaptuirea specifica a omului”, adica activitatea sufletului conforma
cu ratiunea.
BINELE ȘI RĂUL
In viziunea stoicilor (scoala filosofica fondata in Atena de Zenon din Citium, 300 d.Hr.; numele deriva de la un portic cu
coloane unde Zenon vorbea cu discipolii săi), binele este virtutea insăși, iar virtutea inseamnă să traiești în armonie cu
natura, cu ordinea universală, să te conformezi propriei naturi raționale. Răul inseamna viciu, el ia naștere atunci când
pasiunea scapă de sub controlul rațiunii. Răul este ignoranță.
In etica creștină, tot ceea ce există este opera Lui Dumnezeu, deci este bun. Răul este “absența binelui”, este o lipsă,
neavând astfel materialitate. (Einstein spune la fel: Răul nu exista, exista doar binele. Răul apare in absența lui
Dumnezeu)
Friedrich Nietzsche (filosof german, 1844-1900) neagă conceptual de bine în determinația sa creștină, propunând o
abordare filosofică situată “dincolo de bine și de rau”. Astfel, Nietzsche asimila valorile moralei creștine unei “morale a
sclavilor”, propunând o viziune etică dihotomică (bifurcată), realizând o distincție între “morala stăpânilor” și “morala
sclavilor”.
In etica contemporană, binele suprem nu mai reprezintă centrul de interes al abordarilor etice. Dezbaterea etica
contemporană se preocupa în primul rând de etica publică, de bioetică, de etica mediului, ș.a.m.d
CONCLUzia
Proiect realizat de:
●
●
●
●
●
Alexeev Andrei
Franț Ștefania
Litrin Cristina
Rotaru Bianca
Toader Anamaria