Nuvelă psihologică, realistă: Moara cu noroc - Ioan Slavici
Printre marii clasici ai literaturii române, Ioan Slavici este cunoscut îndeosebi ca autor de nuvele:
Moara cu noroc, Popa Tanda, Budulea taichii, Gura satului, Scormon.
Moara cu noroc apare în 1881, în volumul de debut al lui Slavici, intitulat Novele din popor. Este
o nuvelă, adică o specie epică, în proză, cu o construcţie riguroasă şi un fir narativ principal. Personajele
relativ puţine sunt complexe, puternic individualizate. Este o proză realistă, obiectivă, realizată la
persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent, neimplicat. În acelaşi timp este o nuvelă
psihologică prin: tematică, modalităţi de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică, şi
prin natura conflictului (interior).
Tema sa o constituie efectele negative pe care setea de îmbogăţire le are asupra vieţii sufleteşti a
lui Ghiţă.
Titlul este ironic pentru că locul de desfăşurare a acţiunii se dovedeşte a fi o moară cu ghinion
sau o moară care aduce numai nenorociri.
Evenimentele se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşti, în Ardeal, la Moara cu noroc.
Textul este structurat în 17 capitole, cu un subiect concentrat.
Incipitul prezintă vorbele înţelepte ale soacrei lui Ghiţă: Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci,
dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.
Cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor, Ghiţă ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, cu gândul să se îmbogăţească rapid. Primele
semne ale bunăstării nu întârzie să apară şi toată familia este fericită. Chiar şi bătrâna se simţea
întinerită, văzând că are un ginere harnic, o fată norocoasă şi doi nepoţi sprinteni. (expoziţiunea)
Cel care tulbură echilibrul familiei este Lică Sămădăul, starostele porcarilor, om rău şi
primejdios, după cum intuieşte de la început Ana, soţia lui Ghiţă. (intriga) Din portretul realizat de
narator reiese că porcarul, deşi trăia în sălbăticie, era un bărbat îngrijit care purta cămaşă subţire şi albă
ca floricelele şi pieptar cu bumbi de argint. Era înalt, uscăţiv, cu mustaţa lungă, ochi mici, verzi, cu
sprâncene dese, împreunate la mijloc. Îşi impune de la început regulile în faţa cârciumarului: vrea să ştie
tot ce se întâmplă la Moara cu noroc, pentru că nimeni nu poate rămâne acolo fără voia lui.
Ghiţă vrea cu tot dinadinsul să se îmbogăţească şi, de aceea, se lasă antrenat în afacerile necurate
ale Sămădăului: primeşte de la el grăsuni şi bani furaţi. Mustrările de conştiinţă sunt din ce în ce mai
numeroase. Cârciumarul devine ursuz cu cei din jur se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai înainte. Se poartă violent cu Ana şi cu cei mici. Ajunge chiar să regrete că are o familie
care stă în calea îmbogăţirii lui. Schimbarea lui Ghiţă este percepută cel mai bine de soţie. Prin monolog
interior naratorul redă frământările personajului feminin: Ce-mi pasă mie de alţii? Mai mult amar n-a
fost în viaţa lor întreagă decât este acum în sufletul meu.
1
Ghiţă îşi îndeamnă soţia să joace cu Lică şi o aruncă definitiv în braţele acestuia. Ajunge să fie
implicat în furtul de la arendaş şi în uciderea unei femei şi a unui copil. După ce este reţinut de poliţie şi
eliberat pe chezăşie îi cere iertare Anei, iar copiilor le spune că este un ticălos. Jură strâmb la proces,
acoperind nelegiuirile lui Lică Sămădăul, conştient că acesta ştie să-şi aleagă stăpânii. Nici jandarmului
Pintea nu-i spune tot adevărul: îi oferă drept dovadă bani însemnaţi furaţi de Lică, dar numai după ce îşi
opreşte jumătate din sumă.
În punctul culminant Ghiţă atinge ultima treaptă a degradării morale: îşi lasă soţia pe mâinile lui
Lică. Dezgustată de laşitatea soţului ei, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte Sămădăului. Ghiţă o
va ucide, fiind la rândul său împuşcat de Răuţ, omul lui Lică. Pentru a nu fi prins de Pintea, Sămădăul îşi
zdrobeşte capul de un copac.
Deznodământul prezintă incendiul care mistuie Moara cu noroc, în noaptea de Paşti. Finalul este
simetric cu incipitul pentru că îşi face apariţia din nou bătrâna care spune: Sâmţeam eu că n-are să iasă
bine, dar aşa le-a fost dat.
În nuvela psihologică accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.
Ghiţă ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Este un personaj rotund (personaj central al
naraţiunii, cu reacţii imprevizibile, memorabil prin gesturi şi reacţii). Lică este egal cu sine însuşi de la
început până la sfârşit (om rău şi primejdios). Ana suferă modificări interioare, oferindu-i lui Slavici
prilejul de a analiza cu fineţe sufletul feminin. Jandarmul Pintea este un personaj secundar care
urmăreşte pedepsirea Sămădăului cu care fusese tovarăş de tâlhării, în trecut. Bătrâna şi copiii sunt
personaje episodice. Pentru că sunt fiinţe inocente şi morale, supravieţuiesc incendiului.
Ghiţă este personajul central al nuvelei. El trăieşte o dramă psihologică, pierzându-şi încrederea
în sine şi încrederea celorlalţi în el. Conflictul său interior este declanşat de două îndemnuri opuse:
acela de a rămâne cinstit şi acela de a face avere alături de Lică. Sămădăul spune că este om de nădejde,
alături de care şi el se simte mai vrednic. Totuşi nu ezită să-i distrugă imaginea de om cinstit,
implicându-l în jafuri şi crime. Ana îşi iubea soţul şi voia să-i aline necazurile. Necăjită şi umilită,
ajunge să-l numească muiere îmbrăcată în straie bărbăteşti. Patima banului distruge sufletul bun al
cârciumarului şi îi aduce un sfârşit tragic.
În nuvela psihologică şi realistă Moara cu noroc naratorul este omniscient, omniprezent şi
neimplicat. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire. Stilul este sobru, concis, fără podoabe
stilistice. Naraţiunea obiectivă prezintă elemente realiste. Descrierea fixează coordonatele spaţiotemporale. Dialogul contribuie la caracterizarea personajelor şi concentrează subiectul nuvelei.
Monologul interior dezvăluie trăirile personajelor. Registrele stilistice sunt reprezentate de limbajul
regional ardelenesc şi de cel oral. Proverbele presărate în text exprimă înţelepciunea omului din popor.
Nuvela Moara cu noroc urmăreşte procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi urmăreşte
degradarea morală a acestuia produsă de ispita îmbogăţirii.
2