Ion – caracterizare (romanul Ion de Liviu Rebreanu)
Ion este personajul central, eponim al romanului, monumental şi simbolic prin
tragismul său. Fiul lui Alexandru Glanetaşul şi al Zenobiei, este un tânăr chipeş şi
muncitor, dar fără pământ, fiindcă tatăl său terminase repede zestrea nevestei şi dăduse în
darul beţiei. Dorinţa lui Ion de a scăpa de sărăcie şi de a avea pământ se transformă
încetul cu încetul
într-o adevărată obsesie. În pământ, eroul vede realizarea ambiţiilor
personale şi demnitatea umană.
În calea realizării planurilor sale, stau două obstacole: Vasile Baciu care nu-l vrea
ca ginere și Florica pe care o iubeşte sincer. Pentru a pune mâna pe pământ, Ion îşi
reprimă dragostea pentru tânăra lipsită de avere ca şi el, apropiindu-se, conform planului
său mârşav, de Ana, ,,urâţică", dar moştenitoare unică a bogătaşului Vasile Baciu. Patima
pentru pământ capătă forţa instinctului vital, în stare să concureze chiar şi cu dragostea.
Ion dă dovadă de ,,o inteligenţă ascuţită, (…), o viclenie procedurală şi cu deosebire o
voinţă imensă"(Eugen Lovinescu).
În realizarea personajului se întâlnesc elemente specifice mai multor curente
literare: clasicism (Ion este personaj-tip: tipul avarului), romantism (Ion o iubeşte pe
Florica) şi naturalism (se urmăresc mobilurile psihologice). În esenţă personajul este
realist, pentru că este prezentat din perspectiva defectelor, dar şi a calităţilor sale.
În caracterizarea apar câteva scene memorabile: cositul şi sărutarea pământului.
Ion nu se poate abține să nu cosească mai mult decât cele două crâmpeie rămase după
plata datoriilor adunate de Glanetașul, intrând pe partea vândută tatălui lui George
Bulbuc. Setea de avere îl aduce într-o stare de exaltare asemănătoare nebuniei, ajungând
să sărute pământul. Se îndrăgosteşte de el, îl vede ,,ca o fată frumoasă care şi-ar fi lepădat
cămaşa, arătându-şi corpul gol ispititor".
După obţinerea pământului, Ion o iubeşte tot mai mult de Florica, fata frumoasă,
dar săracă a Todosiei, pe care o părăsise pentru a se căsători cu Ana. Florica, la rândul ei
se măritase cu George, feciorul lui Toma Bulbuc, unul dintre bogătaşii satului. ,,Ce folos
de pământuri, dacă cine ţi-e drag nu-i al tău", îşi spunea Ion condus acum de ,,glasul
iubirii".
Caracterizarea indirectă a lui Ion reiese din fapte, gesturi, nume, reacţii spontane şi
din monologul interior: comportament bine calculat, viclean; sensibil, flexibil.
Caracterizarea directă este redată în dialogul personajelor şi în precizările
naratorului: ,,harnic şi iute ca mă-sa", ,,silitor şi cuminte", ,,chipeş şi ambiţios".
De îndată ce se vede stăpân pe zestrea mult râvnită, Ion o bate pe Ana cu
bestialitate, împingând-o la sinucidere. Ion apare mai dezumanizat decât Vasile Baciu,
căci tatăl Anei, după ce a obţinut zestrea nevestei sale, se poartă blând cu ea, înţelegând
că datorită ei a intrat în rândul oamenilor avuţi. Ion nici după ce obţine condamnabilul
succes, nu vădeşte vreo urmă de remuşcare, comportarea lui crudă fiind cauza directă a
sinuciderii Anei. G. Călinescu spune că în planul creaţiei Ion este ,,o brută. A batjocorit o
fată, i-a luat averea, a împins-o la spânzurătoare şi a rămas în cele din urmă cu pământ".
Moartea copilului, pe care Ion îl considerase până atunci unica şansă de a-şi păstra
pământurile, declanşează doborârea psihică a acestuia (își bate cu bestialitate părinții,
considerându-i vinovați de moartea lui Petrișor). În cele din urmă va fi ucis de George
Bulbuc cu sapa, simbol al pământului pe care l-a visat atât de mult.
Așadar, Ion este un personaj complex, cu trăsături contradictorii (viclean și naiv,
brutal și gingaș) care în goana după avere se dezumanizează, fiind creat de Rebreanu în
scop moralizator.