Uploaded by Alex RD

Parcul Natural Bucegi

advertisement
MUNTII BUCEGI
-PARCUL NATURAL BUCEGIRadulescu Mihai Alexandru
Clasa a XI-a F
CUPRINS
01
03
INCADRARE IN
PARC NATURAL
FAUNA, FLORA
02
GEOLOGIE
04
ARII PROTEJATE
ȘI REZERVAȚII
NATURALE
-Babele si Sfinxul
05
BIBLIOGRAFIE
-Crucea Caraiman
Ce este un parc
natural
Parcul natural este constituit dintr-un
teritoriu delimitat în care atributele
naturale, istorice și culturale sunt protejate
pe baza unui regulament, pentru o conservare
și dezvoltare durabilă.
Spre deosebire de parcurile naționale, întrun parc natural activitățile umane au un loc
bine stabilit, integrându-se într-un tot unitar
cu cadrul natural din care fac parte.
INCADRAREA MUNTILOR IN PARC NATURAL
Zona munților Bucegi, despre care exista referiri din secolul al
XV-lea, a fost propusă pentru protejare încă din anul 1936,
datorită peisajelor inegalabile şi a diversității speciilor de
plante şi animale specifice acestui masiv.
Prin ordinul ministrului Mediului nr. 7/1990, a fost oficializat
pentru prima dată ca Parc Naţional iar prin Legea 5/2000, i se
conferă statutul de Parc Natural, ale cărui limite au fost
stabilite prin H.G. 230/2003.
Parcul Natural Bucegi are o suprafața de 32 497 ha desfășurată
pe teritoriul administrativ a 3 județe : Dâmbovița , Prahova ,
Braşov. Jumătate din aceasta suprafața (16.334 ha) este
cuprinsa pe teritoriul județului Dâmbovița iar cealaltă jumătate
este împărțita aproximativ egal între județele Prahova şi Brașov
GEOLOGIE
Geologic, munţii Bucegi sunt alcătuiţi dintr-o mare varietate de roci: calcare, şisturi
cristaline, fapt pentru care relieful este divers. Se întâlnesc aici forme deosebite: forme
de ciuperci (Babele), cap de om (Sfinxul), turnuri, ace şi poliţe, peşteri (Ialomiţei) şi chei
(Zănoagei, Ghimbarului). Frumuseţea peisajului este sporită de culmile abrupte de peste
1000m dinspre Valea Prahovei, de netezimea platoului Bucegilor şi de cascade
(Urlătoarea). Altitudinile oscilează între 800m şi 2505m (vârful Omu), unde este
amplasată o staţie meteorologică.
Parcul cuprinde o mare diversitate biologică, geologică, geomorfologică, carstul ce prezintă o
importanţă deosebită prin frumusetea peisajului şi prin interesul ştiinţific: Peştera
Ialomiţei, Peştera Rătei, Cheile Zănoagei, Cheile Urşilor, Cheile Orzei, Cheile Tătarului,
Clăile din Lespezi, Canionul Horoabei, lapiezuri, doline.
Pe vârful Caraiman la altitudinea de 2291 m, a fost înălţată Crucea Eroilor Neamului vizibilă
de la mare distanţă, dedicată cinstirii memoriei eroilor neamului căzuţi în Primul Război
Mondial.
FAUNA
Parcul Natural Bucegi reprezintă un habitat complex care găzduiește aproximativ 3 500
de specii de animale. Se remarcă specii precum tritonul carpatic și buhaiul de baltă
cu burtă galbenă, dar și cerbul, lupul, ursul, râsul sau cocoșul de munte.
În zona înaltă cu stâncării se mai poate întâlni o pasăre deosebită, fluturașul de
stâncă. În zonele de abrupt și pe platoul alpin se întâlnesc caprele negre.
FLORA
Diversitatea formelor de relief, structura geologică și altitudinea ce se ridică la
peste 2 500 de metri, oferă Bucegiului condiţii variate pentru dezvoltarea unei
flore bogate. Dintre speciile de flori care se remarcă amintim: sângele
voinicului, iedera albă, floarea de colț și ghințura galbenă. Pe pantele
stâncoase și înierbate crește smirdarul sau rododendronul, care oferă în lunile
iunie - iulie un spectacol deosebit, colorând în roșu peisajul din jur. Tot în
astfel de zone se mai poate întâlni și jneapănul, care în Bucegi ocupă o
suprafață de peste 200ha, ce constituie un habitat protejat integral.
Dintre speciile de arbori se remarcă zâmbrul și tisa. Primul preferă munții cu
fenomene glaciare, iar în Bucegi crește izolat sau în grupuri foarte mici. Un
exemplar foarte bine pus în valoare de peisajul din jur, se poate întâlni în
prima parte a traseului de pe Valea Obârșiei. Tisa este chiar și mai rară, toate
exemplarele din Bucegi fiind izolate și atent monitorizate. Este cel mai
longeviv arbore din Europa, trăind peste 1000 de ani. Ritmul de creștere este
foarte lent, aproximativ 30cm în 10 ani.
ARII PROTEJATE
SI REZERVATII NATURALE
Aproximativ 35% din suprafaţa parcului este ocupată de cele 14 rezervaţii
naturale ce beneficiază de un grad ridicat de protecţie, cea mai extinsă
fiind Abruptul Prahovean, de aproximativ 3 500 de hectare. În cadrul zonelor de
protecţie strictă se află 46 de monumente ale naturii (cascade, izbucuri, peşteri,
avene, chei, turnuri, colţi, arcade, stânci, hornuri, circuri glaciare și puncte
fosilifere), cele mai multe de importanţă geomorfologică. Cele mai cunoscute
rezervații și monumente ale naturii sunt:
BABELE SI SFINXUL
•
Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare, situat în masivul Bucegi din Carpații
Meridionali.
Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor strate geologice în care
sunt sculptate
(conglomerate cretacice) și se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu același nume.
•
Sfinxul este o formațiune geologica alcătuita din conglomerate, rezultată în
urma dezagregării și eroziunii diferențiate, situat la 2206 m altitudine, în județul Dâmbovița, pe teritoriul
administrativ al comunei Moroeni. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman, mai
exact cu Sfinxul Egiptean. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp foarte
îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.
CRUCEA CARAIMAN
Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman este un monument istoric situat în Munții
Bucegi, pe teritoriul județului Prahova. Acesta este de forma unei cruci latine, având
o înălțime de 39,3 metri și a fost construit între anii 1924-1928 în apropiere
de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2291m, pentru a cinsti memoria celor 30.000
de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial.
Alte denumiri sub care este întâlnit monumentul sunt: Crucea Eroilor
Neamului, Monumentul Eroilor de pe Caraiman sau popular, Crucea de pe Caraiman.
Ca urmare a demersurilor pe care Alexandru Dan Bartoc le-a făcut în anul 2013,
acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai
înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Conform unei legende, monumentul de pe Caraiman a fost realizat datorită unui vis pe
care l-ar fi avut Regina Maria, în care a văzut Munții Bucegi „stropiți cu sângele
eroilor”. În urma acestui vis, ar fi decis edificarea monumentului de pe Caraiman.
Legenda a circulat și în perioada comunistă și mai apoi, fără ca cineva să aducă vreo
dovadă în acest sens. Efectul acestei legende a dus la atribuirea meritelor de
inițiere și construire Reginei Maria.
BIBLIOGRAFIE
www.bucegipark.ro
www.prezi.com
www.Wikipedia.org
www.romaniasalbatica.ro
Download