STATUL ŞI DREPTUL ÎN ROMA ANTICĂ 2.ORGANIZAREA DE STAT Prima formă de conducere a fost regalitatea. În perioada regalităţii ( 754- 509 î. Hr. ) societatea romană era condusă de adunarea poporului ( comitia curiata ), rege şi senat. Comitia curiatala care participau patricienii aflaţi sub arme, se aduna pe curii ( curia cuprindea un număr de 10 ginţi). Ea avea dreptul de a-l alege pe rege, de a declara război, de a declara pace. Puterea regelui ( rex ) era limitată de autoritatea senatului şi adunarea poporului. Regele era un magistrat numit de comitia curiata pe viaţă, avînd atribuţii de judecător suprem, de şef militar, precum şi atribuţii de ordin administrativ şi executiv. În treburile publice regele era ajutat de un sfat format din reprezentanţii ginţilor. Senatul avea ca atribuţii să confirme hotărîrile adunării poporului şi să-l consulte pe rege în probleme importante. Organizarea politică în epoca regalităţii este specifică perioadei democraţiei militare. Spre sfîrşitul perioadei regalităţii este creată funcţia de ( prefect al Romei), ce conducea oraşul. Organizarea statului conform reformei regelui Servius Tullius reforma socială iniţiată de Tullius a avut o serie de urmări de ordin politic şi militar. Republica În 509 î. Hr. a fost instaurată o nouă formă de guvernare republica (509-27 î. Hr.). Perioada republicii a durat circa 500 de ani. În general, în această perioadă organele statului cu senatul şi adunările poporului se menţin, însă, în locul regelui, în fruntea statului apar doi consuli. Magistraturile Cei doi magistraţi supremi ai Republicii numiţi consuli aveau atribuţii judecătoreşti, administrative şi militare. Rolul consulilor era de a convoca şi prezida senatul, dar şi adunările populare. Senatul Puterea acestuia era considerabilă. Senatul devenise o instanţă supremă datorită rolului său politic foarte important. De competenţa sa era administrarea finanţelor, fapt care îi asigura supremaţia asupra tuturor magistraturilor statului roman. De asemenea aproba legile votate de adunările poporului, dirija diplomaţia, dădea ordine consulilor etc. Senatul era o adunare permanentă, aleasă dintre foştii magistraţi. Numărul membrilor era în creştere continuă: 300 la început, 1000 –în secolul I î.Hr Adunările populare Existau trei tipuri de adunări: 1.Adunarea curiata ( comitia curiata) –îi confirma pe preoţi în funcţii, treptat, însă îşi pierde din importanţă. 2.Adunarea tributa ( comitia tributa ) – îi alegea pe, tribuni, edili şi pe magistraţii de rang inferior. Textele ce erau votate de Adunarea tributa aveau valoare de lege. 3.Adunarea centuriata ( comitia centuriata ): cetăţenii în cadrul adunării centuriate erau reprezentaţi în funcţie de avere. În materie judiciară, ţinea locul de curte de apel. Imperiul În această perioadă se stabileşte definitiv monarhia. Se menţin şi organele de stat ale republicii, supuse însă puterii împăratului. În perioada principatului, în aparenţă împăratul guvernează împreună cu senatul. Princepele era preşedintele senatului ( princeps senatui). De fapt, împăratul reprezenta autoritatea supremă în stat. Competenţa consulilor, pretorilor, questorilor se restrînge. După o perioadă de anarhie militară, însoţită de războaie civile, criză politică, economică şi militară, împăratul Diocleţian înlocuieşte în 284 principatul cu o nouă formă de guvernare numită dominatul. În această perioadă sfatul imperial substituie senatul, iar importanţa magistraţilor se diminuiază. Cancelaria imperială era compusă din departamentul de finanţe şi a recensămîntului oficial, departamentul averii personale a împăratului şi departamentul judecătoriei imperiale. În general, funcţionarii imperiului sunt clasificaţi în 2 categorii. 1 Funcţiile cele mai înalte se numeau dignitates, iar celelalte numite oficia. În perioada dominatului se consolidează puterea centrală, împăratul purtînd numele de ( monarh absolut şi zeu ). Magistraturile se menţin onorifice, iar importanţa politică a senatului scade. În scopul asigurării succesiunii la tron Diocleţian a creat tetrarhia, adică guvernarea în patru. În vederea consolidării forţei politice, economice şi militare a Imperiului Diocleţian a iniţiat mai multe reforme. 2 În general, istoricii nu pot să identifice reformele lui Diocleţian şi Constantin cel Mare. Reforma administrativă Diocleţian a împărţit Imperiul în 12 dioceze, în fruntea fiecăreia se afla un vicarius. Fiecare dioceză se împărţea în provincii. În 285 instituie funcţia de caesar. Italia îşi pierde drepturile de teritoriu privilegiat, fiind împărţită în două. Această reformă va fi perfectată de Constantin cel Mare. Reforma fiscal Se elaborează sistema impozitară, introducîndu-se o fiscalitate excesivă. Pînă la Diocleţian un rol important în viaţa economică şi financiară a Imperiului le-au avut impozitele indirecte, acum un rol important au căpătat impozitele directe, mai ales impozitul funciar Reforma monetară Diocleţian a iniţiat şi o reformă monetară, în urma căreia au fost emise monede de aur, argint şi aramă. Pentru a opri creşterea preţurilor în 301 Diocleţian a emis un decret, prin care se stabileau preţurile maximale. Drept rezultat, preţurile au fost stabilite artificial, fără să se ţină seama de nivelul produselor şi cererea de pe piaţă. Reforma militară Diocleţian divizează armata în 2 părţi pentru a putea participa concomitent la răscoalele interne şi din afară. Au fost create armate de graniţe constituite din unităţi fixe şi armate constituite din unităţi mobile. Din perioada lui Diocleţian armata nu se constituie voluntari, dar fiecare proprietar de pămînt era obligat să pună la dispoziţia statului un anumit număr de recruţi. Reforma religioasă Diocleţian a încercat să restabilească vechia religie romană prin emiterea a patru edicte. Astfel, s-a declanşat persecuţii împotriva creştinilor, însă cu toate acestea creştinismul n-a putut fi lichidat. Reformele lui Diocleţian au fost dezvoltate şi perfectate de Constantin cel Mare ( 307-337 ). Constantin a despărţit puterea civilă de cea militară, a instituit noi funcţii înalte ocupate de comites. Ca organ politic senatul a fost desfiinţat. Si apare o noua capital numita Constantinopol.