Uploaded by Filip Spelciuc

Spețe de rezolvat la temele Participanții si reprezentarea

advertisement
SPEȚE DE REZOLVAT LA TEMELE PARTICIPANȚII LA PROCES ȘI
REPREZENTAREA
I. Părţile în procesul civil
1. Determinați statutul procesual al persoanelor interesate în următoarele
cauze civile:
a) Repararea prejudiciului material cauzat de către Timcenco (13 ani) şi Dodon (16 ani)
prin deteriorarea bunurilor ce aparţin lui Carpov şi Petrenco cu drept de proprietate
comună.
b) Acţiune cu privire la restabilirea la locul de muncă a salariatului Triboi (16 ani),
concediat prin ordinul dlui Vataman, directorul filialei Hânceşti a SRL „Alfa”
(Republica Moldova).
2. Soluționați problematica abordată în spețe
A. Ana Ene (16 ani) s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune împotriva teatrului
„Mihai Eminescu”, solicitând repararea pagubei cauzate prin pierderea paltonului, încredinţat spre
păstrare la vestiarul teatrului.
Judecătorul a refuzat să primească cererea pe motiv ca reclamanta nu dispune de capacitate
de exerciţiu deplină.
La rugămintea Anei Ene, cu o acţiune analogică în judecată s-a adresat Andrei unchiul
Anei Ene, acesta a indicat că după decesul părinţilor Anei Ene el participă activ la educarea
minorei, îi acordă ajutor material, de aceea este interesat în soluţionarea acestui litigiu.
Este oare în drept unchiul Anei Ene să înainteze în judecată acţuine în apărarea
drepturilor Anei Ene? Dacă procesul va fi pornit, cine va participa în calitate de reclamant ?
B. Bobeico Maria a împrumutat 10 000 lei lui Mazur Costantin pe un termen de un an. La
împlinirea termenului obligaţia de a restitui datoria nu a fost îndeplinită. Bobeico Maria a aflat că
Mazur Constantin a decedat cu o lună înainte de sosirea termenului de achitare a datoriei.
Dreptul la moştenirea patrimoniului defunctului l-a primit feciorul Mazur Radu (14 ani).
Pentru a-i fi restituită datoria Mariei Bobeico a hotărît să înainteze o acţiune în instanţa de
judecată. În prealabil el s-a adresat la biroul de avocaţi pentru a clarifica dacă este în drept să
înainteze acţiunea către Mazur Radu. Avocatul a explicat că Mazur Radu fiind minor nu poate fi
parte în proces.
Este posibilă intentarea acţiunii către Radu Mazur ?
3. Selectaţi răspunsurile corecte. Argumentaţi (verbal sau în scris) opţiunea.
A. Cetăţeanul B.Andronache activist pentru apărarea drepturilor omului, a înaintat în
instanţa de judecată o acţiune către uzina de tractoare, privind recuperarea daunei cauzate prin
decesul întreţinătorului unui copil minor şi al mamei pensionare. În cererea de chemare în judecată
s-a indicat că întreţinătorul a decedat în rezultatul accidentului produs la uzină din vina
directorului uzinei. Indicaţi cazul în care părţile sunt stabilite corect:
a) reclamant – B.Andronache, pârât – uzina;
b) coreclamanţi – feciorul minor şi mama pensionară, pârât – uzina;
c) coreclamanţi – B.Andronache, feciorul minor şi mama pensionară, copârât – uzina şi
directorul uzinei;
d) coreclamanţi – B.Andronache şi mama pensionară, pârât – directorul uzinei.
B. În octombrie 2002, O. Baranova a privatizat un apartament cu trei camere în mun.
Chişinău. În lista proprietarilor nu a fost inclus feciorul ei minor Boris, care locuia împreună cu
mama. În noiembrie 2003, O.Baranova a încheiat cu E.Stati un contract de schimb al
apartamentului cu trei camere pe un apartament cu o cameră. Boris Baranov, împlinind majoratul,
a înaintat în judecată acţiune privind declararea nulităţii tuturor actelor raportate la privatizarea
apartamentului menţionat şi schimbul ulterior. Determinaţi poziţia procesuală a persoanelor
participante la proces:
a) coreclamanţi – Boris Baranov, E. Stati, pârât – O.Baranova;
b) reclamant – Boris Baranov, pârât – E. Stati, intervenient accesoriu – O.Baranova;
c) reclamant – Boris Baranov, pârât – O.Baranova, intervenient accesoriu – E. Stati;
d) reclamant – Boris Baranov, copârâţi – O.Baranova, E.Stati;
C. Andrei Iftimie a procurat în credit un frigider, care ulterior a fost sechestrat în scopul
asigurării acţiunii de partajare a averii comune a soţilor. Judecătorul a atras în proces organizaţia
comercială, întrucât creditul n-a fost stins integral de către Andrei Iftimie. Contabilul organizaţiei
comerciale a prezentat în şedinţă de judecată actele privind vânzarea frigiderului, achitarea
parţială a costului acestuia şi dat concluzii că dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu
aparţine lui Iftimie. Indicaţi în ce cazuri a fost stabilită corect calitatea procesuală:
a) contabilul – intervenient accesoriu pe lângă Iftimie, organizaţia comercială –
organizaţie în sensul art.74, CPC;
b) organizaţia comercială – intervenient accesoriu, contabilul – reprezentant al
organizaţiei;
c) organizaţia comercială – intervenient principal, contabilul – martor.
II.
Coparticiparea procesual civilă
1. Explicaţi, argumentat, dacă instanţa de judecată a procedat corect în
următoarele cazuri:
a. În urma comiterii unei infracţiuni de către Ionescu a decedat Popescu care avea la
întreţinere 3 copii din căsătorii diferite şi mama lui de 76 ani. Mamele celor 3 copii
s-au adresat în judecată pentru repararea prejudiciilor materiale şi morale. Instanţa
a atras din oficiu în proces şi pe mama defunctului.
b. Marin Barbu a contestat în judecată ordinul de concediere din funcţia de şef de
Direcţie a Ministerului Educaţiei indicând în calitate de copârâţi Ministerul
Educaţiei, şeful Secţiei juridice şi şeful Secţiei resurse umane. Instanţa a dispus
audierea funcţionarilor menţionaţi din cadrul ministerului în calitate de martori.
c. Alina, în baza procurii eliberate de către Andrei, prin care acesta a împuternicit-o
să dispună de bunul său, a încheiat un contract de donaţie cu Vasile. Andrei a
intentat o acţiune civilă, cerând nulitatea contractului de donaţie încheiat între
Vasile şi Alina (care a acţionat în calitate de reprezentant al său), din motiv că
aceasta a fost împuternicită doar să vândă bunul nu şi să-l doneze. Andrei a înaintat
acţiunea către Vasile, iar mai târziu a hotărât să o atragă pe Alina în calitate de
intervenient accesoriu, înaintând o cerere în acest sens. Instanţa a considerat că
Alina nu trebuie să aibă calitatea de intervenient accesoriu, ci de pârât. Astfel,
instanţa a pronunţat o încheiere prin care a respins cererea reclamantului de o atrage
pe Alina în calitate de intervenient şi a atras-o din oficiu pe Alina în calitate de
copârât.
2. Selectați situațiile în care poate fi admisă coparticiparea obligatorie sau
facultativă
a. Se contestă dreptul de proprietate asupra unui imobil care se află în proprietate comună
în devălmăşie al lui A şi B;
b. Se contestă un testament în care în calitate de moştenitori figurează A, B, C, D;
c. O firmă de construcţii a încheiat 50 de contracte de investiţii în construcţie cu 50 de
persoane fizice care nu şi-au îndeplinit obligaţiile; toţi 50 înaintează acţiune în judecată
privind rezilierea contractului.
d. A şi B sunt salariaţi ai companiei „Milienium” care au fost concediaţi pe motiv că nu
corespund funcţiilor deţinute.
III. Succesiunea procesual civilă
1. Explicaţi, argumentat, dacă se admite sau nu succesiunea procesuală şi dacă
da – descrieţi procedura succedării procesuale în următoarele cazuri:
a. Dna Creciun s-a adresat în judecată către fiul său Anton cu cererea de a i se achita
pensie de întreţinere. La 26 iunie 2012 a fost fixată data şedinţei de judecată. Cu o zi
înainte reclamanta a decedat.
b. „Bussinesbank” s-a adresat în judecată cu cererea către cetăţeanul Bunescu Andrei
privind rambursarea creditului din valoarea imobilului gajat, în cazul reorganizării
reclamantului.
c. În judecată se află pe rol acţiunea lui A.Vicol către C.Nicolau despre revendicarea unei
cote–părţi dintr-un apartament. După mai multe amânări ale şedinţei de judecată,
Nicolau a încheiat cu Marin un contract de vânzare-cumpărare a cotei în litigiu.
2. Soluționați problematica abordată în speță
Mihai Moraru a încheiat cu Marina Marinescu un contract de înstrăinare a bunului cu
condiţia întreţinerii pe viaţă. Peste un an, Mihai, în calitate de beneficiar al întreţinerii, a înaintat
o acţiune în instanţa de judecată privind rezilierea contractului sus-menţionat, pe motivul
nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobânditor. Pe parcursul examinării cauzei Mihai
a decedat. Nepoata lui Mihai, fiind unicul moştenitor, a depus un demers de admitere în calitate
de succesor. Instanţa a emis o încheiere de refuz în admiterea sucesorului, motivând că în cazul
respectiv suntem în prezenţa unor drepturi personale şi raportul juridic material litigos nu admite
succesiunea în drepturi. De asemenea a emis o încheiere de încetare a procesului în baza art.265
lit.f) CPC.
Apreciaţi legalitatea acţiunilor instanţei. Ce acţiuni poate întreprinde nepoata lui Mihai
Moraru?
IV. Intervenienţii în cadrul procesului civil
1. Determinaţi statutul procesual al persoanelor interesate în următoarele
pricini civile şi argumentaţi soluţia în fiecare din următoarele situaţii
a. ICS „Reţele electrice Chişinău” a înaintat acţiune către Dodon privind încasarea
datoriei pentru energie electrică. Andronic a solicitat examinarea în cadrul acestui
proces a acţiunii sale către Dodon privind repararea prejudiciului cauzat sănătăţii.
b. Oprea a înaintat acţiune către Guzun privind recunoaşterea dreptului de proprietate
asupra unei case de locuit. Guzun a solicitat atragerea în proces a lui Topală, pe
motiv că ultimul a participat financiar la construcţia casei în litigiu – i-a dat bani cu
titlu de împrumut – şi, ca efect al hotărârii judecătoreşti, drepturile lui Topală pot fi
afectate.
c. La examinarea în instanţa de recurs a pricinii civile Miron către Timciuc privind
partajul averii, Fusu a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui
set de mobilă, inclus de părţi în lista bunurilor partajate.
d. Mihailova a înaintat către A.Mihailov acţiune privind încasarea pensiei de
întreţinere pentru copilul minor. S-a constatat că A. Mihailov plăteşte deja pensie
de întreţinere altor doi copii minori, ai dnei Slutu.
2. Soluționați problematica abordată în speță
Varatic Marin a înaintat către Universitatea Pedagogică „I.Creangă” o acţiune despre
încasarea prejudiciului material cauzat prin reţinerea forţată a carnetului de muncă. În cadrul
pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, reprezentantul pârâtului a cerut atragerea în proces a
şefului Secţiei cadre a acestei Universităţii. În şedinţa de judecată, şeful Secţiei cadre, fiind
intervenient accesoriu în proces, a înaintat un demers, prin care a solicitat să fie atrasă în proces,
ca intervenient accesoriu, bibliotecara Orlova Natalia, care este în culpă pentru refuzul de a semna
foaia de achitare a reclamantului cu biblioteca. Instanţa a respins demersul şefului Secţiei cadre,
motivând că intervenientul accesoriu nu este în drept să cheme în judecată alt intervenient
accesoriu de partea sa.
Sunt legitime acţiunile instanţei de judecată în cele două cazuri? De care drepturi procesuale
dispune intervenientul accesoriu?
V. Participanţii care apără interesele altor persoane în cadrul procesului civil
1. Calificaţi, argumentat, acţiunile procesuale ale instanţei:
a. În procesul privind internarea lui Gîncu în staţionarul de psihiatrie, instanţa din oficiu
a solicitat concluzia procurorului.
b. La solicitarea dnei Bunescu, pensionară, procurorul a înaintat cerere de apel în interesul
minorului Mudrea pentru a declara nulitatea contractului de schimb al apartamentelor,
încheiat de mama minorului.
c. Procurorul Velicescu a fost atras în proces în calitate de reprezentat al intereselor
feciorului său minor (13 ani), care a distrus prin incendiere garajul vecinului său.
2. Indicaţi, în care din următoarele cazuri poate fi pornit procesul civil în
apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane şi de către cine:
a. în acţiunea organizaţiei sindicale primare privind recunoaşterea drepturilor de succesor
legal al unuia dintre membrii săi;
b. în acţiunea privind încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor;
c. în acţiunea privind declararea nulităţii unei convenţii, încheiate de un cetăţean sub
influenţa dolului;
d. în acţiunea privind apărarea drepturilor consumatorilor;
e. la cererea privind spitalizarea forţată al cetăţeanului în staţionarul de psihiatrie;
f. în acţiunea privind recuperarea prejudiciului cauzat de către o sursă de pericol sporit.
VI.
Reprezentarea în cadrul procesului civil
1. Argumentați cum trebuie să procedeze instanța de judecată în fiecare din
cazurile enunțate:
a. instanţa a constatat un conflict de interese între reprezentantul legal şi persoana
reprezentată limitată în capacitatea de exerciţiu;
b. în lipsa reclamantului, avocatul acestuia a renunţat la o parte din pretenţiile din acţiune
ca fiind neînteneiate;
c. în şedinţa de judecată s-a constatat că reprezentantul legal al minorului-reclamant
activează în calitate de judecător;
d. reprezentantul neavocat al pârâtului a formulat o acţiune reconvenţională vădit
nefondată;
e. juristul de la comitetul sindical al USM a depus o cerere de chemare în judecată în
interesele unui grup de salariaţi, solicitând recalcularea salariilor potrivit majorărilor
operate în lege.
2. Care din împuternicirile indicate reprezentantul nu poate să le îndeplinească
fără să fie indicate special în procura dată de către reprezentat:
a.
b.
c.
d.
e.
f.
să solicite ordonarea unei expertize;
să declare recuzarea judecătorului;
să obiecteze împotriva demersurilor procurorului;
să prezinte titlul executoriu spre urmărire;
să conteste hotărîrea instanţei;
să modifice temeiul şi obiectul acţiunii?
3. Indicați dacă în situațiile enumerate poate avea loc sau nu reprezentarea
judiciară:
a. Avocatul care a acceptat să susţină în instanţă pretenţii vădit nefondate;
b. Reprezentantul pârâtului este rudă cu preşedintele instanţei de judecată;
c. Salariatul asociaţiei obşteşti „ASDAAC” s-a adresat în judecată în interesul
compozitorului Marian Stârcea pentru a încasa prejudiciul material cauzat prin
reproducerea nelegitimă a fonogramelor melodiilor acestuia de către radioul național;
d. Ofiţerul de urmărire penală solicită în procedura în ordonanţă încasarea cheltuielilor
aferente căutării pârâtului care se eschivează de la plata pensiei de întreținere;
e. Interesele unei femei în etate (pensionară) sunt apărate de către fiul acesteia, care
activează ca judecător în altă instanţă de judecată.
f. Vecinul intervenientului principal care în şedinţa de judecată a prezentat doar buletinul
de identitate;
g. Rectorul USM în procesul de declarare a nulităţii contractului de locaţiune încheiat cu
locatorul SA „Bucuria”;
h. Crudu, creditor cedent al unei creanţe, a fost atras în procesul intentat de creditorul
cesionar către debitor în calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantului. În
locul său a venit avocatul;
Download