Abordările sistematice despre Biserică, încă din secolul trecut, dovedesc o predilecţie
pentru eclesiologie a multor teologi din vremea noastră. Această tendinţă eclesiologică se vede în
tratarea unor teme scripturistice, patristice sau morale din preocuparea contemporană. Devenind
punctul de convergenţă şi de armonie al gândirii teologice contemporane, eclesiologia dă o formă
integratoare, firească în Ortodoxie, dezvoltând o direcţie binevenită și în teologie1 . Evident,
trecând de la învăţătura de credinţă structurată pe capitole şi de la o viziune neo-patristică, ce
sintetiza Ortodoxia fără a pune suficient în lumină diversitatea exprimărilor Sfinţilor Părinţi,
tendinţa contemporană pentru eclesiologie are o cale luminoasă. Ea oferă un echilibru între aceste
forme de abordare. Pe de altă parte, dezvoltarea eclesiologică evidenţiază, uneori, criza
duhovnicească a acestei lumi care nu mai ascultă mesajul evanghelic al Mântuitorului Iisus Hristos
şi nu mai pricepe rostul învăţăturilor Sinoadelor Ecumenice. După cum se ştie, când sensibilitatea
omului nu mai rezonează cu întrebările mântuitoare ale Părinţilor Bisericii, pricinuieşte interogaţii
periculoase privind necesitatea practică şi utilitatea existenţei comunitare. Deci, îndreptarea
noastră spre Trupul tainic al Domnului, spre viaţa duhonicească şi spre sfinţenie este menită să
răspundă unei frământări duhovniceşti şi unei mişcări pronunţate de secularizare a lumii
contemporane. În eclesiologia de astăzi teologii au încercat să definească ce este Biserica, pentru
a lămuri mai de grabă ce nu poate fi ea. Fiind o temă prin excelenţă dogmatică, această abordare a
fost tratată în relaţie cu iconomia divină, după exprimarea Sfântului Apostol Pavel: „Biserica este
Trup al Mântuitorului Hristos şi Templu al Duhului Sfânt” 2 . Evident, după ce s-au depăşit unele
tendinţe scolastice, s-a ajuns la o tratare a învăţăturii despre Biserică cu vădite accente
hristocentrice şi pnevmatocentrice3 . În felul acesta teologii s-au străduit să arate cum lucrează
Biserica şi cum se defineşte ea în raport cu lumea. Din acest unghi de vedere, Crezul arată cum
este Trupul tainic al Domnului, nu ce este el şi mărturiseşte ce lucrează Biserica, nu cum lucrează
ea. De bună seamă, pentru ca soluţia duhovnicească a crizei actuale să poată fi înţeleasă este nevoie
de o revenire la modul patristic de a formula întrebările4 .