5.4. Planul operaţional Planul operaţional se întocmeşte în baza analizei procesului tehnologic al afacerii ce urmează a fi dezvoltată. Planul operaţional este partea absolut obligatorie pentru afacerile afl ate la etapa de start-up (începătoare). El urmează a fi completat cu detalii suplimentare la momentul dezvoltării afacerii. Pentru descrierea planului operaţional sunt utilizate două tipuri de scheme: Schema operaţională și Schema fizică. Schema operaţională descrie operaţiile ce se includ în procesul de producere într-o ordine anumită. Pentru a întocmi schema operaţională urmează să răspundem la următoarele întrebări: • Ce operaţiuni voi executa pentru a produce un bun? • Ce procese tehnologice voi utiliza pentru obţinerea respectivul produs/serviciu? Schema fizică Schema fizică este utilizată la planificarea amplasării echipamentului conform procesului tehnologic, cerinţelor sanitare precum şi a standardelor existente care reglementează amplasarea echipamentului specific. Pentru a întocmi schema fizică urmează să răspundem la următoarele întrebări: • Unde vom amplasa spaţiile de producere și personalul administrativ? • Ce suprafaţă va fi necesară pentru producere, cum va fi obţinută? Necesarul de spaţiu, echipament, consumabile și costurile acestora. Selectarea furnizorilor Întrebările ce apar la ceastă etapă sunt: • Care vor fi furnizorii? • Care va fi modalitatea de plată și transportare? • Unde se va depozita materia primă? Cine vor fi partenerii tăi de afaceri în cazul unui parteneriat?