N U S E VA Î N T O A R C E N I M E N I S I N I C I O D AT Ă — A I C I V Ă V O R P U T R E Z I OASELE DEPORTARILE STALINISTE DIN BASARABIA SI NORDUL BUCOVINEI PRIMUL VAL DE DEPORTARI. 1941 Primul val de deportări în masă a trecut peste RSSM în 1941. Pregătirea pentru deportări a început în prealabil. La 11 noiembrie 1940 a fost emis un ordin al NKVD (Comisariatul Norodnic pentru Afaceri Interne) al URSS cu o cerere de identificare a tuturor "elementelor antisovietice". În listele de nume întocmite în teritoriu, trebuiau să intre toți foștii proprietari de terenuri, proprietarii de fabrici, membri ai gărzilor albe, oameni de afaceri, lideri ai partidelor politice, colaboratori ai Siguranței românești, precum și primarii din aproape toate localitățile, inclusiv cele găgăuze și bulgare. În februarie 1941, listele erau gata - de completarea lor s-au ocupat tribunalele și sovietele locale. Pe lângă categoriile enumerate, în liste au fost de asemenea incluși medici, profesori și membri ai clerului. OPERAȚIUNEA ERA PROGRAMATĂ PENTRU 12 IUNIE 1941 ȘI TREBUIA FINALIZATĂ ÎN DECURS DE 24 DE ORE, PENTRU A EVITA TULBURĂRILE. Strămutările au avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie. Conform dispoziției oficiale, fiecare familie putea lua cu ea 100 de kg de lucruri personale-bani, haine, produse alimentare, vase. Pentru pregătiri li se alocau două ore. În practică, după amintirile deportaților, majorității li s-au dat nu mai mult de 40 minute pentru pregătiri iar cu ei li s-au permis să ia nu mai mult de 40 de kg. Banii și obiectele de valoare erau deseori confiscate de soldați. Alte bunuri-casa, pământul, vitele—erau confiscate de stat sau colhozuri. Deportaților li se propunea să meargă la stațiile de cale ferată cu propriile mașini sau căruțe. Pe cei fără transport propriu îi duceau soldații. La locurile de exil oamenii au fost transportați mai mult decit o mie de vagoane de tip marfar. În fiecare din ele încăpeau 90-100 de oameni. Drumul la destinație dura cam două săptămâni. Conform raportului către Stalin, Molotov și Beria, deja pe 13 iunie din RSSM au fost deportați într-o singură noapte 24 360 persoane. Circa o mie de persoane ale căror nume figurau în listele inițiale au reușit să evite deportarea. Doar trei au reușit să se ascundă. 318 au trecut în prealabil în altă localitate. 133 de persoane nu au fost strămutate pentru că erau grav bolnave. Cu toate acestea, din amintirile victimelor, femeile cu sarcină avansate nu erau scutite de deportare. 829 de persoane au fost scutiți de deportare „pe motivul insuficienței probelor" vinovăției. Majoritatea deportaților proveneau din Chișinău, Bălți, Taraclia. Erau strămutați cu familiile, cu toate acestea, pe drum spre locul de surghiun membrii familiilor erau separați. Circa 8 mii de bărbați au fost internați în lagăre de muncă. Mamele cu copii erau plasate în colonii speciale din Kazahstan, și din regiunile Omsk și Novosibirsk. DESPRE NOAPTEA DEPORTARILOR Eram câteva persoane în mașină dar eu țin doar minte trei. Mai întâi un băiețel de opt-zece ani - Nedzvedskii din satul Volovița. Pe părinții săi, mici proprietari (în ghilimele, că din averea înaintașilor lor proprietari le-au rămas cinci-șase ari de teren și un bordei dărăpănat pentru o familie de cinci sau chiar mai multe persoane), i-au ridicat noaptea, iar băiatul stătea la bunica în satul Bocsani, la vreo cinsprezece verste de Soroca. Acum îl duceau, așa micuț și neajutorat, fără pălărie și palton, niște străini cine știe unde și copilul speriat de moarte era vânăt de plâns și sufocat de amărăciune. Era dureros să-l privești! Dar și celelalte două fete lăsau o impresie jalnică, fiind în rochii albe de bal și pantofi albi cu tocuri înalte. Erau două surori care absolviseră școala medie: astăzi urmau să aibă "balul alb", primul bal al vieții lor, de care s-au pregătit atâta și era pentru prima oară în viață când purtau tocuri înalte și aveau părul făcut. Se strânseseră una lângă alta și se țineau de un patefon cu vreo duzină de discuri - toată averea lor. Le-au luat direct de la bal. Nu știau unde le sunt părinții. Nu plângeau, doar tremurau mărunt, deși fusese o zi toridă de iunie. Mașina a pornit. Mi-am făcut cruce. A ieșit, cumva, instinctiv. - Memoriile Eufrosiniei AL DOILEA VAL DE DEPORTARI. OPERATIUNEA "IUG", 1949 După ce s-au răfuit cu principalele "elemente antisovietice" în 1941, autoritățile locale au avut o altă problem după război: colectivizarea mergea prea lent. Următorul val de deportări în masă a avut loc sub steagul luptei cu "chiaburii", țăranii prosperi. Operațiunea, numită ulterior "Iug" (Sud), a început de fapt cu un memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM Fedor Tutushkin Ministerul către șeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD) Serghei Cruglov. Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948 Tutushkin indică faptul că „rămășițele elementelor naționalist-burgheze moldoromâne, chiaburo-banditești și speculative" rezistă procesului de „modernizare" a agriculturii. În acest sens, șeful Ministerului local al Afacerilor Interne a cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldovenești 15 mii de familii de chiaburi sau cel puțin „partea cea mai ostilă și mai puternică economic a chiaburimii în număr de până la 5 mii de oameni". Operațiunea "Iug" a început la ora două noaptea pe 6 iulie și s-a încheiat la ora opt seara pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităților, deportații aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie. De fapt, majoritatea abia de reușea să ia ce putea duce: o mașină de cusut sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulți au plecat în Siberia fără haine calde și unelte de lucru. Soldații nu le-au acordat timp pentru pregătiri minuțioase. Toate bunurile rămase, inclusiv casele și terenurile, au fost confiscate și predate statului și colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val de deportări multe familii s-au îndreptat nu doar fără lucruri dar și fără tați: bărbații se ascundeau în speranța că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi vor ridica, așa cum a fost în 1941. Însă La gări familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi deportații erau încărcați în vagoane de marfă. În Kazahstan și Siberia au fost expediate 30 de eșaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi. Drumul spre așezările speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele și medicii promiși de ordinul oficial nu au fost prezenți pe lângă deportați. Este aproape imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se știe că mulți au murit până a ajunge la locul de surghiun. Ca urmare a operațiunii "Iug" de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii. La sosire, deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci - unele construite special pentru operațiunea "Iug", altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau "prin colțuri", mai multe familii într-o baracă. Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar case de lemn. Prima iarnă sa dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca grea de tăiere a pădurii. Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor dure de existență. Rezultatele deportărilor au depășit toate așteptările autorităților. Din iulie până în noiembrie 1949, procentul gospodăriilor țărănești incluse în kolhozuri a crescut de la 32% la 80%. Până în ianuarie 1950, ponderea kolhoznicilor era de 97%. Temându-se de noi valuri de deportări, țăranii au cedat statului terenurile și alte proprietăți. Dovezile represiunilor continuă să apară și în prezent. La sfârșitul anului 2014, în timpul reparațiilor clădirii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a fost găsită o placă de parchet, semnată de un deținut politic. Nichifor Popa din raionul Strășeni, condamnat la zece ani de lagăre în 1949. Potrivit istoricilor, a fost dus în Ivdellag în regiunea Sverdlovsk. Placa de parchet cu semnătura sa a fost transferat, în august 2017, în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Mesajul deținutului a fost ascultat până acum doar de cercetători: nu a fost găsită încă vreo informație privind soarta sa ulterioară sau a rudelor sale. AL TREILEA VAL DE DEPORTARI. OPERATIUNEA “SEVER" (“NORD”), 1951 "Martorii lui Iehova" au devenit ținta mecanismului sovietic de represiune din mai multe motive. Membrii acestei organizații au negat puterea statului: au refuzat serviciul militar și participarea la alegeri. Regimul a perceput viziunea lor asupra lumii ca fiind anti-sovietică și potențial periculoasă pentru securitatea națională. Serghei Shobe a devenit unul dintre cei 2.724 de membri ai organizației religioase Martorii lui Iehova, deportați din RSMM în noaptea spre 1 aprilie 1951, în cadrul sub operațiunea "Sever". Acest al treilea val de deportări rămâne cel mai puțin studiat de istoriografia moldovei. În majoritatea cărților de istorie studiate în cadrul pregătirii acestui proiect special, acestei perioade i se dedică doar câteva pagini. Și dacă e ușor de găsit amintirile celor care au supraviețuit deportărilor din 1941 și 1949, în bibliotecile din Chișinău, în cazul "Martorilor lui Iehova" nu au fost publicate deloc asemenea colecții. Deportările lor nu sunt practic menționate la mitingurile comemorative organizate deja în zilele noastre. Primele represiuni ale Martorilor lui Iehova au început încă în 1949. În timpul operației "Sud", 354 membri activi ai comunității religioase au fost expulzați în Kazahstan. Dar acest lucru nu a speriat "martorii". Dimpotrivă, rândurile lor pe teritoriul RSSM au continuat să se completeze. Tot în 1949, în RSSM au fost arestați patru lideri ai Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Autoritățile au argumentat arestul lor astfel: „membrii grupărilor lichidate în raionul Târnova, județul Soroca și raionul Lipcani, județul Bălți practicau sistematic propaganda anti-sovietică." În 1950, conducerea URSS a decis să ia măsuri suplimentare, mai stricte contra "martorilor". La 19 februarie 1950, atotputernicul ministru al securității naționale al URSS, Viktor Abakumov, a emis un ordin "Cu privire la deportarea a 1.670 de persoane din RSSM". Era vorba de aproximativ 670 de familii, enoriași ai cultului religios "Martorii lui Iehova". Coordonarea operațiunii i-a fost însărcinată primului secretar al Partidului Comunist din Moldova, Leonid Brejnev. Operațiunea avea numele de cod "Sever" ("Nord") și, la sugestia lui Stalin, a avut loc în perioada martie-aprilie 1951. Deportările au vizat și membrii acestei comunități religioase din alte republici sovietice: RSS Ucraineană (2020 de familii), RSS estonă (130 de familii), RSS lituaniană (48 de familii), RSS Belarusă (153 de familii) și RSS letonă (27 de familii).