Regulamentul Instrucţiei de front Formaţiile şi conducerea lor. Se definesc următoarele noţiuni: Formaţie – dispunere a militarilor, subunităţilor şi unităţilor, pentru acţiuni în comun, pe jos sau pe maşini. Rând – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul lângă altul, având umerii pe aceeaşi linie, la intervale stabilite. Linie de maşini – formaţie în care maşinile sunt dispuse una lângă alta pe aceeaşi linie. Flanc – extremitatea dreaptă sau stângă a unei formaţii. La întoarcerea formaţiei, denumirile flancurilor nu se schimbă. Front – partea formaţiei spre care militarii sunt orientaţi cu faţa (maşinile – cu partea din faţă). Spatele formaţiei – partea opusă frontului. Interval – depărtarea pe linia frontului dintre doi militari (două maşini), două subunităţi şi unităţi. Distanţă – depărtarea dintre doi militari (maşini) dispuşi unul în spatele celuilalt, dintre două subunităţi sau unităţi dispuse una în spatele celeilalte. Lăţimea formaţiei – distanţa între flancuri. Adâncimea formaţiei – distanţa între primul rând (primul militar) şi ultimul rând (ultimul militar), iar în cazul maşinilor – distanţa între prima linie de maşini (prima maşină) şi ultima linie de maşini (ultima maşină). Formaţie pe două rânduri – formaţie în care militarii unui rând sunt dispuşi în spatele altui rând la distanţă de un pas (la o lungime de braţ cu palma pusă pe umărul militarului din faţă). Rândurile se numesc primul şi al doilea. La întoarcerea formaţiei, denumirile rândurilor nu se schimbă. Formaţia pe un rând şi formaţia pe două rânduri pot fi strânse sau rărite. În formaţia strânsă, militarii sunt dispuşi în rânduri pe linia frontului, unul lângă altul, la intervale egale cu lăţimea de un cot din partea stângă (cotul braţului stâng îndoit la jumătate) între militari. În formaţia rărită, militarii sunt dispuşi în rânduri pe linia frontului, unul lângă altul, la intervale egale cu un pas sau la intervalele indicate de comandant. Şir – doi militari care stau în formaţie pe două rânduri, unul în spatele celuilalt. Dacă după militarul din primul rând nu se află militarul din spatele lui din rândul al doilea, un astfel de şir se numeşte incomplet. La întoarcerea formaţiei pe două rânduri la stânga împrejur, militarul din şirul incomplet trece în rândul din faţă. Coloană – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul după celălalt, iar subunităţile (maşinile) – una după cealaltă (în adâncime) la distanţele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant. Coloanele pot fi câte unul, câte doi, câte trei, câte patru şi mai mulţi. Coloanele se folosesc pentru aranjarea subunităţilor şi unităţilor în formaţie de marş sau în linie. Formaţie de adunare – formaţie în care subunităţile sunt constituite pe o linie a frontului în formaţie pe un rând sau pe două rânduri (în linie de maşini) ori în linie de coloane la intervalele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant. Formaţia de adunare se foloseşte pentru executarea verificărilor, numărătoarelor, revistelor, paradelor, precum şi în alte cazuri. Formaţie de marş – formaţie în care subunităţile sunt constituite în coloană sau subunităţile în coloane sunt constituite una în spatele celeilalte la distanţele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant. Formaţia de marş se foloseşte pentru deplasarea subunităţilor la efectuarea unui marş, pentru defilare, pentru trecerea cu cântec, precum şi în alte cazuri. Direcţional – militarul (subunitatea, maşina) care se deplasează în capul coloanei în direcţia indicată. După direcţional îşi coordonează deplasarea ceilalţi militari (subunităţi, maşini). Încheietor – militarul (subunitatea, maşina) care merge ultimul în coloană. Conducerea formaţiei se realizează prin comenzi şi ordine, care se dau de către comandant cu vocea, prin semnale şi prin exemplul personal, precum şi se transmit cu ajutorul mijloacelor tehnice şi al agenţilor de legătură. Comenzile şi ordinele pot fi transmise de-a lungul coloanei prin comandanţii de subunităţi (şefii de maşini) şi observatorii numiţi. Conducerea în maşină se realizează prin comenzi şi ordine date cu vocea şi cu ajutorul mijloacelor de transmisiuni interioare. În formaţie, comandantul superior se găseşte acolo de unde îi este mai comod să comande. Ceilalţi comandanţi dau comenzile rămânând la locurile stabilite de regulament sau de comandantul superior. Comandanţii de subunităţi, de la companie în sus, în formaţia de marş a batalionului şi a brigăzii, au voie să iasă din formaţie numai pentru darea comenzilor şi controlul executării lor. Comenzile se împart în prevestitoare şi săvârşitoare; comenzile pot fi şi numai săvârşitoare. Comanda prevestitoare se dă clar, cu voce tare şi puţin prelung, pentru ca cei aflaţi în formaţie să înţeleagă ce acţiuni le cere comandantul. La orice comandă prevestitoare militarii, dacă se află în formaţie, iau poziţia „drepţi”, dacă se deplasează, trec la pasul de defilare, iar dacă sunt în repaus, se întorc cu faţa spre comandant şi iau poziţia „drepţi”. Comanda săvârşitoare se dă, după o mică pauză, în continuarea comenzii prevestitoare, cu o voce mai puternică, cadenţat şi clar. După comanda săvârşitoare urmează imediat executarea ei, energică şi precisă.