VOINȚA
Componentele activităţii voluntare
Scopul este proiecţia mentală a finalităţii acţiunii; Reprezentările şi Imgginația îl proiectează
mintal, Limbajul îl integrează, denumeşte şi conştientizează, Gândirea anticipează mijloacele
de atingere, Afectivitatea îl susţine energetic, şi îl preia voinţa.
Obstacolul este de natură psihologică; rezultă din confruntarea resurselor noastre (interne şi
externe) cu condiţiile atingerii scopului.
Efortul voluntar este finalitatea psihologică a voinţei, respectiv orientarea efortului voluntar
spre iniţierea sau inhibarea unei acţiuni.
Optimumul volitiv : echilibrul între scop, obstacol şi efort voluntar.
Voinţa reflectă relaţia dintre om şi obstacolele cu care se confruntă, voinţa pp o mobilizare
energetică şi orientare a energie în concordanţă cu natura obstacolului pt a-l putea birui.
Obstacolul fiind de natură psihologică, acest lucru explică relativitatea perceperii obstacolului
ca nivel de dificultate în mod diferit de către persoane diferite, în acelaşi mom sau mom
diferite, sau chiar de aceeaşi persoană. De aici rezultă şi raportul de supraevaluare sau
subevaluare a dificultăţii obstacolului; pt că intervin factorii care ţin de experienţa
confruntării cu obstacolul respectiv, în termen de succes sau eşec, trăsături de personalitate
cum ar fi încrederea în forţele proprii, siguranţa de sine. Un rol important îl vor avea cele
două forme de relaţionare optimă : optimumul motivaţional şi cel afectiv. Pe de altă parte
optimumul volitiv descrie situaţia în care avem de-a face cu o evaluare adecvată a
obstacolului şi o dozare corespunzătoare a efortului voluntar. Astfel, în funcţie de obstacol se
defineşte şi efortul voluntar : decî obstacolul este reprezentat printr-o piedică de ordin fizic,
în componenţa efortului voluntar vor exista mecanisme de încordare musculară; dacă
obstacolul este o problemă de natură rezolutivă, se vor mobiliza procese psihice cognitive pt
a-l depăşi.
Lege : intensitatea şi calitatea efortului voluntar o reflectă pe cea a obstacolului; când între
mărimea efortului voluntar şi mărimea obstacolului există o concordanţă, avem de-a face cu
un reglaj voluntar eficient; când însă între cele două mărimi apar discrepanţe, reglajul
voluntar este deficitar. Această concordanţă trebuie să fie corect anticipată pt că nu mai poate
fi ajustată din mers.
Fazele actelor voluntare (etapele procesului volitiv) :
1.Articularea motivelor care prefigurează intenţia/ generează scopul: apare o tensiune
interioară care tinde să se exteriorizeze, impulsul, intenţia de a realiza scopul; atunci când
intensitatea impulsului depăşeşte un prag el va fi conştientizat, raportat la un obiect, se va
formula un scop, se va schiţa un plan iniţial de realizare; în activit simple se trece la
realizarea în fapt a planului, în cele complexe apar etapele.
2.Lupta motivelor: sunt reactualizate mai multe motive care intră în concordanţă sau opoziţie
şi mai multe scopuri aferente acestora; are loc deliberarea pt alegerea unui motiv şi scop care
satisface mai bine şi repede trebuinţa.
3.Luarea decizie şi definitivarea planului de acţiune: alegerea motivului şi scopului urmărit,
şi inhibarea celorlalte, amânarea lor; alegerea mijloacelor adecvate de realizare a scopului;
stabilirea planului acţional; factorii care influenţează decizia sunt informaţia evaluată în
termeni de utilitate şi probabilitate, trăs de P, experienţa ant, succes/eşec. S-a dems că
persoanele cu structuri conceptuale complexe tind să utilizeze o cantitate m mare de info şi
timp pt proc adoptării deciziei, ce pp mec cognitive, evaluări, analize complicate; pers cu
structuri conceptuale rudimentare tind să adopte decizii mai rapid.
4.Executarea planului, hotărârii luate anterior: autocomanda verbală de a acţiona şi
urmărirea unei succesiuni de operaţii, cum ar controlarea factorilor perturbatori, confruntarea
cu planul iniţial, modificarea unor detalii, depăşirea eşecurilor parţiale şi temporale.
5.Faza de verificare a rezultatului şi formulare a unor clz valoroase pt activitatea viitoare.