VIGOTSKI SI VIGOTSKIENII
VIGOTSKI INSUSI
Vigostki a fost unul din primele personaje majore care au raspuns critic la ideile lui Piaget. In
timpul decadei 1924-1934 el a prezentat ceea ce unii autori considera ca fiind cea mai puternica
alternativa la ideile lui Piaget. Ideile sale au fost publicate numai dupa moartea lui Stalin in
Uniunea Sovietica, si mai tirziu in lumea intreaga. In anii 1950 si 1960, el a constituit o influenta
puternica, mai ales asupra lui Bruner. Influenta sa a scazut relativ in timpul anilor 1970 si
inceputul anilor 1980. Totusi, ideile sale sunt acum din nou o forta majora in domeniul
dezvoltarii cognitive. Ele furnizeaza un o abordare teoretica semnificativa in perspectiva socialinteractiva, care sustine ca dezvoltarea intelectuala a unui copil nu poate fi considerata intr-un
vacuum social.
Mugny, De Paolis si Carugati (1984) au realizat multe cercetari din aceasta perspectiva. Colegii
de clasa ai copilului, prietenii si parintii trebuie luati in considerare daca se doreste construirea
unei imagini realiste. Dezvoltarea cognitiva are loc ca rezultat al interactiunii mutuale dintre copil
si acei oameni cu care el are contact social regulat.
In plus, adeptii miscarilor procesarii informatiei (PI) cit si metacognitiei il pot considera pe
Vigotski drept parintele lor fondator. PI este interesata de factorii implicati in invatare si cum
poate fi crescuta performanta acesteia. Un astfel de factor este memoria. Metacognitia este
interesata de controlul constient de catre copil a invatarii sale, pe care Vigotski o privea ca
obiectiv dezirabil. Totusi, Vigotksi sustinea ca invatarea inconstienta precede controlul constient,
de ex., in dezvoltarea abilitatilor lingivistice la un copil de 2 ani.
Totusi, in timpul scurtei sale cariere, Vigotski si-a concentrat energiile spre analizarea procesului
global de educatie mai degraba decit sa se concentreze asupra studiilor empirice. Spre deosebire
de Piaget, el nu a reusit sa urmareasca implicatiile empirice ale ideilor sale. In schimb, Vigotski a
incercat sa sintetizeze toti factorii care afecteaza transmisia cunoasterii. Totusi, in ciuda acestei
abordari foarte teoretice, munca sa are o mare importanta pentru profesori.
In contrast cu ideologia actuala (influentata de Piaget) care sustine rolul de activatori pentru
profesori, Vigotski vede profesorii ca ocupind un rol didactic. Acest fapt este indicat de definitia
pe care el o confera inteligentei drept capacitate de a invata din instruire. Aceasta implica faptul
ca un profesor trebuie sa-si indrume elevii in procesele de acordare de atentie, concentrare si
invatare eficienta. Astfel, un profesor va esafoda un elev spre competenta in orice deprindere. In
timp ce Piaget se concentra asupra copilului, Vigotski se concentra asupra profesorului. In multe
privinte, dezbaterea originala din anii 1930 dintre acesti doi giganti ai dezvoltarii cognitive
encapsuleaza perspectivele alternative principale pe care psihologii le ofera azi profesorilor: cea
progresiva si cea traditionala.
Totusi, Vigotski nu sustine predarea formala mecanica, lipsita de miscare, a elevilor stind in
banci la ore si dind examene care nu au semnificatie pentru ei. Din contra, Vigotski a subliniat
dezvoltarea intelectuala mai degraba decit invatarea procedurala.
Spre deosebire de behavioristi, el nu credea in profesorul care opereaza un control rigid asupra a
ceea ce invata elevul. Precum Piaget si cei mai multi dintre teoreticienii progresisti, Vigotski
vedea activitatea din partea copilului ca fiind centrala pentru educatie, iar profesorul avind mult
mai mult control asupra acestei activitati. El sustinea ca elevii sa invete direct de la profesori.
Comparativ cu piagetienii si constructivistii, Vigotski era in mai mare masura interventionist in
viziunea sa asupra rolului profesorului. Profesorul trebuie sa provoace [stimuleze] copilul sa
depaseasca starea sa actuala. Acest fapt este cuprins in una din frazele cheie ale lui Vigotski: zona
proximei dezvoltari (ZPD). Cum se prezinta in Figura (vezi ultima pagina), un copil se afla in
prezent la nivelul x. Totusi, copilul are potentialul (innascut/derivat din mediu) sa atinga nivelul x
+ 1. Distanta dintre acestea este ZPD. Este de datoria profesorului sa incerce sa-l aduca la nivelul
x + 1 pe fiecare elev din clasa sa. Acest fapt se poate realiza doar prin oferirea indiciilor necesare;
sau poate numai un anumit pas da unui anumit elev impulsul de care are nevoie; sau profesorul
poate trece clasa printr-o serie de pasi care sa-i ajute sa rezolve problema. Din acest punct de
vedere Vigotski a avut o mare influenta asupra lui Bruner.
Copiii de aproximativ aceeasi abilitate se pot deosebi in ce priveste marimea ZPD. Un copil cu o
ZPD larga va avea o capacitate mult mai mare de a fi ajutat de profesori decit un copil cu o zona
limitata. Totusi, profesorul are datoria de a-l ajuta si pe acest din urma copil.
Studiile cu gemeni realizate de Luria si Yudovich (1971) l-au condus pe Vigotski la concluzia ca
copii diferiti au capacitati diferite pentru dezvoltarea potentialului lor. Totusi, ei au nevoie de
profesori pentru aceasta. Anii de scoala sunt cei optimi pentru instruire, care cere constientizare si
control deliberat din parte elevului. Scoala are o valoare speciala in oferirea gindirii disciplinate.
Acest fapt intra in conflict cu ideologia influentata de piaget.
Vigotski considera relatia dintre instruire si invatarea interna ca fiind deosebit de complexa.
Aceasta intra in contrast cu modelul simplist al behavioristilor, cealalta scoala psihologica
importanta care sprijina o abordare mai formala, centrata pe profesor. Relatia de cooperare dintre
profesori si copil este de asemenea importanta. Depinde de profesorul care accepta perspectiva
vigotskiana sa-si construiasca relatia sa profesionala cu elevii ca instructor inteligent al invatarii
lor.
Relatia unui copil cu altii din clasa este de asemenea importanta. Aceasta a fost in mare ignorata
de Piaget. Vigotski a sustinut utilizarea unui elev mai avansat sa ajute un elev mai putin avansat.
Multa vreme acest fapt a fost folosit ca baza a educatiei marxiste egalitariste in Uniunea
Sovietica. Copilul mai istet ajuta societatea ajutindu-l pe cel mai putin dotat. Vigotski sustinea ca
acest act nu este in mod necesar unul de autosacrificiu din partea elevului mai avansat.
Explicindu-i si ajutindu-l celalat copil, el poate dobindi o intelegere explicita mai buna a propriei
sale invatari, pe coordonate metacognitive. Predind un subiect, el isi consolideaza propria sa
invatare.
Constructivistii precum Skemp (1976) si Denvir (1985) sustin de asemenea utilizarea grupului de
colegi pentru predare. Profesorii din scoala secundara pot considera utilizarea acestei strategii
intr-un moment cind trebuie sa faca fata instruirii unor elevi de abilitati diferite. Clasa poate fi
impartita in grupuri mici cu abilitati mixte, elevii mai abili substituindu-si rolul de profesori.
Vigotski s-a concetrat de asemenea asupra copilului individual si a modului cum el invata sa
gindeasca. Aceasta se face prin procesul internalizarii activitatilor externe si sociale prin care
acestea devin parte a propriilor sale structuri mentale. Proscesul are loc in trei stadii:
1. Asistenta este furnizata de catre cei mai capabili, e.g., profesor, coleg mai abil.
2. Asistenta este furnizata de copilul insusi vorbind cu voce tare pentru a rezolva problemele.
3. Internalizarea conceptului.
Astfel, este necesar fie un profesor fie un coleg. Un proces de dialog intern are loc pentru a insoti
internalizarea: un copil vorbeste cu sine pe masura ce rezolva ceva. Intr-o maniera similara cu
ideile metacognitive actuale, copilul invata despre sarcina si despre propria sa invatare.
Conceptul lui Vigotski de internalizare este unul similar cu cel al lui Piaget dar are in plus o
dimensiune socioculturala. Aceasta decurge din contextul larg in care vedea el ca are loc
invatarea: cultura este transmisa de la o generatie la alta prin intermediul educatiei copiilor.
Aceata inseamna ca, la nivel individual, un copil devine el insusi prin altii.
Vigotski a avut de asemenea o contributie enorma la intelegerea dezvoltarii limbajului. Si aici el
a fost un pionier metacognitivist, sustinind ca, vorbind cu altii, un copil dezvolta constientizarea
functiei comunicative a limbajului. Limbajul joaca un rol vital in evolutia conceptelor.
Conceptele mature evolueaza numai dupa ce un copil parcurge trei stadii preliminare:
1. Stadiul sincretic vag, cind copilul depinde in principal de actiunile de tip incercare si eroare.
2. Stadiul complexelor, cind copilul foloseste o varietate de strategii mai mult sau mai putin
adecvate, dar nu reuseste sa identifice atributele cerute.
3. Stadiul conceptului potential, cind copilul poate trata un aspect al unui obiect odata dar nu
poate face fata la un mai mult de un aspect simultan.
Aceste stadii au emers din unul din rarele studii empirice ale lui Vigotski, in care el a prezentat
blocuri de diferite inaltimi si forme copiilor. Pe partea de dedesupt a fiecarui bloc se afla o silaba
fara sens, pe care copilul o putea folosi ca ajutor pentru a o categoriza, e.g., ‘zat’ putea sa
insemne inalt si dreptunghi. La un nivel primitiv, aceasta a aratat cum pot fi mediate conceptele
prin mijloace verbale. Ca si cu stadiile lui Piaget, un copil trebuie sa parcurga stadiile lui Vigotski
sistematic, fara sa sara peste vreunul. Precum Piaget (dar spre deosebire de PI si punctul de
vedere al specificatii pe domeniu), Vigotski considera ca se produc schimbari calitative.
In multe privinte, Vigotski a fost citeva decenii inaintea timpului sau. Poate acesta este motivul
pentru renasterea interesului pentru ideile sale. Una din aceste privinte a fost distinctia intre
conceptele stiintifice si cele spontane. Conceptele spontane sunt cele care apar din propriile
observatii ale copilului – in general acasa sau cel putin in afara scolii. Conceptele stiintifice sunt
cele care apar din predarea formala. Distinctia sa este foarte asemanatoare cu cea facuta in zielele
noastre de constructivisti. Ei vad conceptele si strategiile informale ca venind de acasa, in timp ce
conceptele ‘scolare’ si strategile formale sunt intilnite (in principal) in scoala. Cele doua tipuri se
intilnesc unele cu altele in clasa: conceptele spontane bogate dar dezorganizate ale copilului se
intilnesc cu cu abordarea sistematica si logica a adultului (profesului).
Acest fenomen poate fi de asemenea conceptualizat in termeni ai ZPD. Conceptele existente ale
copilului se afla la nivelul x; intelegerea formala ceruta se afla la nivelul x + 1. Este de datoria
profesorului sa incerce sa mute intelegerea copilului de la x la x + 1. Acest fenomen poate fi de
asemenea personalizat: mintea copilului intilneste mintea profesorului. Profesorul stabileste
patternul adult de gindire la care copilul trebuie sa incerce sa aspire. Ideal, se stabileste o un
dialog si o interactiune frucutoasa care duce in cele din urma internalizarea conceptelor de catre
copil.
Vigotski a fost de asemenea inaintea timpului sau prin atentia pe care o acorda semioticii: functia
de semnalizare a limbajului. El sustinea ca gesturile au un rol important in dezvoltare. Acest fapt
a fost revigorat de psiholoingvistii care au revelat originile dezvoltarii limbajului la copil. Bruner
vedea limbajul gestual ca avind un impact enorm asupra dezvoltarii ulterioare a limbajului sonor.
Conform paradigmei vigotksiene, a invata sa citesti implica interactiunea copilului cu textul. El
nu trebuie doar sa citeasca mecanic ci sa incerce sa interpreteze textul. Ca si cu alte abilitati
intelectuale, copilul internalizeaza treptat procesul. Autoreglarea eficienta joaca un rol important
in achizitia acestui fapt.
Desi atit Vigotski cit si Piaget au fost developmentalisti (spre deosebire de PI si alte abordari
actuale), ei au avut diferente profunde in ce priveste conceptiile asupra dezvoltarii. Desi ambii
erau fundamental intersati de intregul ciclu al dezvoltarii mentale din copilarie la virsta adulta,
conceptia piagetiana biologista asupra dezvoltarii ca o problema de maturizare si descoperire
progresiva era o anatema pentru Vigotski. Vigotski privea adptarea unui copil ca fiind mai mult
activa si mai putin determinista. Vigotski punea un accent mult mai mic pe mostenirea biologica
si mai mult pe cultura, asa a facut Bruner. In procesul de a deveni socializat intr-o cultura, copiii
invata sa inteleaga lucrurile care sunt trasaturi comune ale experientei lor sociale. Uneltele sunt o
parte foarte importanta a culturii.
Importanta contextului este o alta notiune cheie la Vigotski, care a fost recent revigorata.
Contextul in care ea are loc trebuie luat in considerare pentru a intelege un exemplu specific al
comportamentului unui anumit copil.
VIGOTSKIENII DE AZI
In ultimii ani, ideile lui Vigotski au fost dezvoltate de Doise si Palmonari (1984). Un copil invata
prin constructie colectiva, imitarea altora, rezolvarae opozitiilor sau achizita unei mosteniri
sociale. Acesta accent pe mostenirea sociala este parte a influentei lui Vigotski.
Inteligenta este definita in termeni ai abilitatii copilului de a-si ajusta judecatile la situatii sociale
(ca opusa definitiei lui Piaget: ajustarea se face pur la o situatie fizica). Inteligenta de dezvolta
prin coordonara de catre copil a propriilor sale actiuni si judecati cu cele ale altora in situatii
caracterizate de conflict sociocognitiv.
Doise a fost influentat de sociologia genetica a lui Bordieu (1980) cu accentul sau asupra
internalizarii structurilor societatii. Individul absoarbe conceptele dominante ale societatii sale.
De ex., in societatea occidentala gindirea abstracta este foarte pretuita.
Ca socioconstructivisti, Doise si Palmonari (1984) urmaresc sa coordoneze diferite perspective:
echilibrarea lui Piaget, interiorizarea lui Bordieu si intelegerea cooperativa a lui Trevarthen
(1982). Doise si Palmonari au o conceptie in spirala asupra dezvoltarii, analoaga cu a lui Bruner.
Initial, un copil sa afla intr-o anumita stare: In. El apoi interactioneaza cu alti oameni in mediul
sau social: Sn + 1. Aceasta duce la o noua stare individuala pentru copil: In + 1. Prin intermediul
interactiunilor sociale succesive, dezvoltarea cognitiva continua sa urce pe spirala. Doise si
Palmonari incearca sa maximizeze interactiunea dintre individ si grup. Individul participa la
diverse conventii sociale, precum discutiile. El este influentat de aceste structuri ale societaii si in
schimb incearca sa le modifice.
Daca conceptele unui anumit copil sunt slab dezvoltate, el are o mai mare nevoie sa absoarba
conceptele prezentate intr-o situatie sociala decit un copil cu concepte bine dezvoltate. Cei care
nu si-au construit concepte adecvate acasa vor necesita o indrumare mai mare din partea
profesorului. Daca situatia sociala este o clasa, profesorul trebuie sa cunoasca ce concepte are
copilul la inceputul lectiei. Acest mesaj este foarte similar cu cel al constructivistilor, dar intr-un
cadru explicit social.
Un rezultat al lui Doise si Palmonari (1984) este important pentru profesori si psihologi: copiii isi
demonstreaza achizitiile cognitive in unele situatii sociale, dar nu si in altele. Un elev poate
demonstra ce stie unui profesor dar nu si altuia. Un copil isi poate demonstra intelegerea intr-o
situatie dar nu si in alta – chiar cu acelasi profesor.
Ca rezultat al impartasirii semnificatiei, Schaffer (1989) a vazut intelegerea impartasita [comuna]
ca dezvoltindu-se intre un copil si un adult. Acest proces duce la originile intentionalitatii (un
copil este capabil sa decida singur sa faca ceva) si constiintei de sine.
REZUMAT
Vigotski a subliniat valoarea instririi directe, dar cu copilul ca persoana care invata activ. El a
recomandat folosirea copiilor mai avansati dintr-o clasa pentru a-i ajuta pe cei mai putin avansati.
Pentru a ajuta copilul sa-si dezvolte propria sa gindire, Vigotski sfatuia ca el sa aiba dialoguri cu
sine insusi. Un copil isi creeaza concepte spontane proprii care apoi se confrunta cu cele
stiintifice de la scoala. Aceasta creeaza o ZPD intre nivelul sau prezent de intelegere si nivelul
sau potential. Vigotski a analizat de asemenea, pe un front intelectual larg, factorii care duc la o
invatare eficienta. El a dedus ca cultura este un factor crucial. Aceasta l-a determinat sa se
concetreze asupra limbajului. Vorbind cu altii, un copil devine constient de propriul sau limbaj.
Neo-vigotskienii de azi, precum Doise, Mugny si Schaffer, tind sa amestece accentul lui Vigotski
asupra situatiei sociale cu alte influente actuale, precum construirea conceptelor proprii de catre
copil.