Uploaded by Gabriela Özkır

radiestezie

advertisement
- GRADUL I Scurt istoric al radiesteziei
Radiestezia este cunoscută din antichitate, chiar din preistorie. În
jurul anului 1750, abatele francez de Bouily sistematizează informaţiile
despre fenomen şi dă numele acestei ştiinţe.
Etimologia cuvântului provine din limba greacă, unde radios =
radiaţii şi esthesia = sensibilitate.
Abatele de Bouily este considerat părintele radiesteziei în Franţa,
ţară cu cel puţin 3 societăţi de radiestezie.
Instrumentele radiestezice folosite erau toiagul, pendula etc., iar
radiesteziştii au fost apropiaţi conducătorilor din toate timpurile.
Definiţie: Radiestezia este fenomenul în cadrul căruia un sistem
viu (vegetal, animal, uman etc.) recepţionează prin intermediul
extrasensibilităţilor sale un semnal inforenergetic (i.e.) şi
reacţionează la decodificarea semnalului respectiv.
Sistemele vii umane pot prestabili diferite tipuri de reacţie la
decodificarea anumitor semnale, decodificare adusă în plan conştient
prin mişcarea unui instrument ajutator.
Semnalele inforenergetice specifice anumitor obiecte (surse de
semnal) se găsesc în oceanul informaţional înconjurător. Orice sistem
viu are, în afară de nişa sa biologică, o nişă inforenergetică care este cu
atât mai vastă cu cât structura noesică a sistemului viu respectiv este
mai puternică/evoluată.
Semnalul inforenergetic recepţionat şi decodificat se află în
interiorul zonei de activitate extrasenzorială a sistemului viu respectiv,
adică în nişa sa inforenergetică.
Definiţie: Nişa inforenergetică reprezintă spaţiul în care putem
produce influenţe şi din care primim influenţe din punct de vedere
inforenergetic.
Definiţie: Semnalul inforenergetic este format dintr-o cantitate de
informaţii (Qi), organizată în algoritmi mai mult sau mai puţin
complecşi (Qalg), totul implementat într-un suport energetic (Qe).
Acesta poate fi de natură foarte diversă (mecanică, termică,
subtilă, potenţial electric, magnetic etc.)
Întrebare: Cum reacţionează un om în mod prestabilit?
Orice radiestezist porneşte de la premiza că ştie exact ceea ce
caută, că poate găsi şi decodifica semnalul inforenergetic al lucrului
căutat (sursa de semnal). Pentru aceasta, orice operator radiestezist îşi
1
prestabileşte ce anume în mişcarea instrumentului său înseamnă DA şi
ce anume înseamnă NU.
Exemplu: În sistem binar, cu ansa, 90° spre podul palmei
înseamnă DA, iar 90° spre exterior înseamnă NU. Condiţia
esenţială ca să putem măsura este obiectivismul total.
Investigaţia cu 2 alternative (DA/NU, SUS/JOS, +/-) este cea mai
simplă în radiestezie şi se numeşte investigaţie în sistem binar. Pentru
orice fel de măsurătoare, trebuie să prestabilim un algoritm de
decodificare (dacă DA, ansa mea se mişcă într-un anumit fel).
Algoritmul de decodificare se referă strict la semnalul
inforenergetic al sursei de semnal căutate.
Primele servicii permanente de radiestezie au fost înfiinţate în
cadrul Wehrmacht-ului, în timpul celui de al doilea război mondial, odată
cu intrarea în criza de materii prime. Între altele, radiestezia a fost
folosită şi în lupta de rezistenţă (Franţa, Serbia) pentru a determina
poziţia depozitelor de armament, a convoaielor şi a trupelor. Acest fapt
este posibil prin tehnica de biodetecţie.
Definiţie: Biodetecţia reprezintă stabilirea unui unghi cuprins
între o "Direcţie 0" şi direcţia pe care se află sursa de semnal
căutată, în contextul în care vârful unghiului respectiv coincide cu
poziţia operatorului radiestezist.
Direcţia 0 se stabileşte în funcţie de un reper fix ales aleatoriu,
sau se poate fixa cu ajutorul busolei sau al altor instrumente, putând fi
orientată către nordul geografic, magnetic etc.
0
Reper
α
Op1
După ce s-a stabilit Direcţia 0, se parcurge (se baleiază zona de
investigaţie) cu instrumentul radiestezic şi, conform unei codificări
propice, se stabileşte direcţia pe care se află sursa de semnal căutată.
Vârful ansei "se agaţă" de o direcţie. Se notează unghiul (α) format faţă
de Direcţia 0.
O metodă mai exactă de determinare a poziţiei unei surse de
semnal este biolocaţia. Aceasta se realizează cu ajutorul a 2 biodetecţii.
2
0
0'
Reper2
Reper1
SST = sursă de semnal teluric
SST
α
α'
Op1
Op2
Prima biodetecţie se execută la fel ca anterior. Cea de a doua se
va face dintr-un alt punct, denumit operator 2, în sens opus faţă de
prima.
Sursele de semnal teluric (SST) reprezintă surse de semnal nevii şi
constituie obiectul principal de studiu al gradului I.
Instrumente radiestezice
În general, instrumentele radiestezice se bazează pe linii
geometrice simple şi pe simetrie.
Toiagul este unul dintre primele instrumente radiestezice folosite.
Se foloseşte ţinut în echilibru şi când se înclină spre dreapta înseamnă
DA, iar când se înclină spre stânga înseamnă NU.
Nuieluşa de alun (sau orice alt lemn elastic). Se tensionează între
palme, iar apoi radiestezistul îşi propune ca nuieluşa să zvâcnească între
palmele sale ca răspuns la întrebarea pe care o pune.
Furcuţa din lemn a fost folosită de Simun Simeon, care trasa
contururile unor zăcăminte de ţiţei pentru compania petrolieră Astra.
45-50 cm
50 cm
Pendulul sideral este un instrument radiestezic foarte sofisticat,
folosit în special în Franţa. Firul flexibil se numeşte braţ al pendulului. Se
consideră că braţul este scurt dacă este mai mic de 20-25 cm şi lung
dacă depăşeşte această lungime. Nu se recomandă ca braţul pendulului
să fie mai lung de 80 cm, pentru că devine incomod. Greutatea poate
avea orice formă: mărgică, cilindru, con, titirez, spirală etc.
Pendulul cu probe reprezintă o evoluţie a pendulului sideral.
Greutatea are o cavitate cu un flacon ce conţine un eşantion din
materialul căutat.
3
Baghetele în formă de L se folosesc în perechi sau doar una
singură. Codificarea se face cu condiţia ca sursa de semnal să fie pe
direcţia bisectoarei unghiului α. Baghetele în formă de L sunt folosite în
special în nordul Europei şi în SUA.
Văzut de sus
α
Mâna radiestezistului
Baghetele cu probe funcţionează similar pendulului cu probe. Întro cavitate prevăzută cu un capac există o probă din materialul căutat.
Capac
Probă
Rigla Turenne este o riglă centezimală, cu 2 talere la capete. A
fost inventată de contele de Turenne, care dorea să afle mai mult decât
răspunsuri în sistem binar.
A
A
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100 B
Rigla Turenne se foloseşte pentru comparaţia procentuală dintre 2
surse de semnal cu caracteristici asemănătoare.
Exemplu: Pentru compararea a 2 bucăţi de minereu, se foloseşte
o probă-martor, ce reprezintă etalonul în investigaţia respectivă.
Obligaţia radiestezistului este aceea de a compara probele de
minereu similar extrase din teren şi de a nu le accepta decât pe
cele care au cel putin X% din bogăţia probei-martor. Pentru
aceasta, se aşează proba-martor pe talerul A, iar proba din teren
se aşează pe talerul B. Se foloseşte un instrument ajutător (ansă,
pendul, baghete etc.). Se parcurge rigla Turenne cu ansa, de la 0
la 100, folosind un algoritm de tipul Ansa mea se agaţă NUMAI
de valoarea de pe rigla Turenne ce reprezintă proporţia
4
procentuală a purităţii probei din teren faţă de probamartor.
Se foloseşte neapărat cuvântul NUMAI. Trebuie să ştim cât mai
multe despre obiectul căutat.
Morişca inductoare este un instrument radiestezic mai puţin
folosit. Constă într-un stativ pe care se aşează un ac, iar pe acesta este
o elice într-un echilibru foarte precar.
Compensatorul Maury este foarte puţin cunoscut. Nu se ştie ce are
înăuntru, sau pe ce principiu funcţionează. Practic, este un pupitru la
care lucrează un operator care îşi plimbă mâna deasupra unei zone
izolate cu cauciuc.
Acord brut
Acord fin
Ansa şi raportorul inventate de dl. Claudian Dumitriu.
8-10 mm
40 mm
8 mm
70 mm
Este importantă planeitatea şi ascuţimea picioruşelor, pentru ca
suprafaţa de contact cu degetele să fie cât mai mică (scade forţa de
frecare). Ansa poate fi confecţionată din oţel, cupru, alamă, argint etc.
5
Verticala ce trece prin cele 2 picioruşe trebuie să treacă prin
centrul raportorului. Vârful ansei trebuie să fie îndreptat către 0. Prin
urmare, vârful ansei circulă de la 0 la 100. Dacă ne codificăm incorect,
va trece de 100.
Caracteristica de bază a instrumentelor radiestezice este cea a
unui echilibru precar într-o poziţie fixă. Materialele se pot alege după
posibilităţi, gust etc.
Indicatorii chimici sunt diverşi compuşi chimici care îşi schimbă
caracteristicile, conform unor stări în funcţie de modificările sau stările
operatorului radiestezist.
Clasificarea surselor de semnal
Definiţie: Orice discontinuitate într-un mediu omogen reprezintă
o sursă de semnal inforenergetic.
După natura lor:
- Surse de semnal telurice (SST)
- Surse de semnal vii (SSV) - Vegetale
- Animale
- Umane
- Altele - Microorganisme
- Entităţi
- Surse de semnal astrale (SSA). Sunt la suprafaţa astrelor sau chiar
astrele însele.
După amplasament:
- Surse subterane şi subacvatice
- Surse aflate la suprafaţa pământului şi apei
- Surse aeriene (în atmosfera terestră)
Dupa starea de agregare:
- Surse solide
- Surse lichide
- Surse gazoase
- Surse plasmatice
- Surse subgravitaţionale, dar controlate (string)
Clasificarea radiesteziei
După modul de biolocaţie şi biodetecţie:
A. După distanţa dintre sursa de semnal şi operatorul radiestezist
1) Radiestezie făcută în limita capacităţii organelor de simţ
2) Telebiodeterminări infoenergetice
B. După mijlocul de deplasare al operatorului radiestezist
1) Pe mijloace auto
6
2)
3)
4)
5)
Pe mijloace navale
Pe mijloace aeriene
Pe mijloace subacvatice
Pietonal, cu o viteză mai mică de 2 km/h (plimbare lentă).
Nu se recomandă (nu se pot face) măsurători corecte în timpul
unei deplasări cu viteză relativ mare faţă de o sursă de semnal aflată la
o distanţă relativ mică.
S-a constatat că o persoană antrenată poate face măsurători prin
orice fel de blindaje fizice. Nu este cunoscută o barieră fizică să poată
opri un semnal inforenergetic.
Telebiodeterminări sau emisii de natură inforenergetică se pot
face la distanţe uriaşe. În cadrul misiunii spaţiale Apollo 14 a avut loc un
contact telepatic de 24 h/zi între doi soţi dintre care unul era la bordul
navetei, iar celălalt într-un batiscaf ce a fost coborât pe fundul Gropii
Marianelor.
Metode de cercetare radiestezică
1) Metoda pătratelor succesive. Se împarte zona de investigat în
suprafeţe mai mici. Se intră pe rând cu ansa în fiecare suprafaţă şi ne
codificăm ca aceasta să se mişte atunci când găsim sursa.
2) Metoda spiralelor succesive
7
3) Metoda drumurilor succesive
Indiferent de metodă, e foarte importantă
acurateţea algoritmului de cercetare
Caut NUMAI… , Caut apa NUMAI potabilă
etc.
4) Metoda centrală. Constă într-o biodetecţie pornind din centrul
pătratului. Se baleiază în sensul acelor de ceasornic, apoi în sens
trigonometric.
Retrângerea ariei de investigare. Apropierea de sursă.
Trasarea conturului sursei de semnal căutate
Pentru a restrânge aria de cercetare, se fac 4 biodetecţii
succesive, câte 2 din câte un punct diferit, biodetecţii ce au drept scop
delimitarea direcţiei pe care se află tangentele la conturul sursei, care
trec prin punctul în care se află operatorul radiestezist.
R1 = relevment 1
R2 = relevment 2
R1
R3
R2
R4
8
Op1
Op2
1. Algoritm: Ansa mea indică NUMAI direcţia pe care se află prima
tangentă la conturul sursei pe care o întâlnesc.
2. Algoritm identic ca mai sus pentru a doua tangentă la sursă. Apoi se
procedează identic din punctul opus (Op2).
3. Pentru apropierea de sursă: după ce s-a localizat zona unde se află
sursa şi se face o biodetecţie suplimentară pentru stabilirea direcţiei de
deplasare, ne apropiem de sursa de semnal cu următorul algoritm:
Ansa mea îşi modifică treptat poziţia de la drept înainte către
90° pe măsură ce mă apropii de conturul sursei şi va face EXACT
90° faţă de direcţia drept înainte în momentul în care verticala
ce trece prin picioruşele ansei "înţeapă" conturul sursei
respective.
4. Trasarea conturului sursei. Pentru aceasta, se schimbă algoritmul
folosit anterior, cu următorul algoritm: Ansa mea indică direcţia de
deplasare pentru trasarea conturului acestei surse, în condiţiile
în care verticala ce trece prin picioruşele ansei NU părăseşte
acest contur.
Determinarea conturului unei surse de semnal subterane se poate
face atât în teren cât şi pe planuri sau hărţi, cu condiţia ca acestea să fie
realizate la o scară mai mare de 1/25.000.
Determinarea distanţei până la un SST căutat.
Metoda triangulaţiei
A
SST
a
b
d
Op1
∧
∧
∧
Deoarece Op1 + Op2 + A = 180°
Op2
∧
=>
∧
∧
A = 180°- (Op1 + Op2)
∧
∧
∧
a/sin Op2 = b/sin Op1 = d/sin A
Conform teoremei sinusurilor,
∧
Ce ştim? d, sin A etc. Trebuie să aflăm a şi b. Şi atunci,
∧
∧
∧
∧
9
a = sin Op2 x d/sin A,
b = sin Op1 x d/ sin A
Starea Ready
Este starea de lucru specifică în radiestezie şi inforenergetică,
stare în care operatorul radiestezist trebuie să intre pentru a lansa la
nivelul subconştientului său algoritmul de lucru formulat anterior în mod
conştient (raţional). În Yoga se numeşte stare Alfa.
Este o stare de semiconştienţă, în timpul căreia renunţăm la orice
preocupare raţională, ne armonizam întreaga fiinţă, singura activitate
conştientă rămânând urmărirea desfăşurării algoritmului indus.
Tehnică: Pentru intrarea în starea Ready, se recomandă o
inspiraţie profundă (dar nezgomotoasă), după care intrăm într-o
scurtă apnee (ne ţinem respiraţia).
Exerciţiu: Ansa la 0. Algoritm Ansa mea ajunge la 100 când
am intrat perfect în stare Ready.
Tipurile de radiestezie
1) Radiestezia fizică presupune existenţa unei surse de semnal
delimitate în spaţiul fizic, sursă ce poate fi detectată de operatorul
radiestezist.
Teoria radiativă asupra radiesteziei afirmă că în structurile fizice
există capacitatea de a emite radiaţii (semnale) ce pot fi detectate.
Orice agresiune sau tensiune direcţionată asupra unui obiect face ca
acest obiect să emită un semnal caracteristic agresiunii sau tensiunii la
care a fost supus. De cele mai multe ori, semnalul inforenergetic rezultat
ca urmare a modificărilor agresive din materie are un caracter nociv din
punct de vedere inforenergetic.
2) Radiestezia mentală presupune o experienţă mai mare deoarece, de
cele mai multe ori, sursa ori nu e de natură materială, ori se află mult în
afara puterii de percepţie senzorială. În ambele situaţii, este necesară o
capacitate de concentrare deosebită. În acest tip de investigaţie
rezultatul este obţinut în urma activităţii subconştientului, care joacă
atât rol de receptor, cât şi de emiţător. Conştientul nu are decât rol de
traductor al mesajelor transmise de subconştient.
Teoria informaţională asupra radiesteziei
În Univers există o bancă de date unde este stocată informaţia
legată de orice sistem vegetal, animal, uman etc.
Subconştientul operatorului radiestezist face o operaţie de "call
memory", în urma căreia primeşte informaţia ce va fi decodificată de
conştient.
10
Accesul la banca de date este diferit de la o persoană la alta.
Depinde de nivelul evolutiv şi de cât de pregătiţi suntem pentru a afla
anumite adevăruri. La început avem dreptul la întrebări simple.
Condiţia operatorului radiestezist
Pentru măsurători şi investigaţii corecte, operatorul radiestezist
trebuie să aibă linişte sufletească, un echilibru psihic şi spiritual deosebit
şi încredere în ceea ce face. Bolile psihice sunt de fapt boli sufleteşti.
Trebuie înlăturate "bruiajele" (vorbărie, surse de semnal cu efect nociv,
emisia unor gânduri rele etc.).
Codul etic al operatorului radiestezist
Orice acţiune trebuie dirijată numai spre BINE.
Definiţie: Orice acumulare de energii, informaţii şi algoritmi din
acea categorie de energii, informaţii şi algoritmi care întreţin viaţa
înseamnă BINE. (Dacă nu ştim definiţia, retrogradăm cu un grad.)
Dacă investigăm starea sănătăţii unei persoane în prezent
comparativ cu un moment din trecut, vom avea:
MT1
MP1
, unde:
Qe1, Qi1, Qalg1
Qe2, Qi2, Qalg2
MT1 = moment trecut
MP1 = moment prezent
Qe1 = cantitate de energie
Qi1 = cantitate de informaţie
Qalg1 = cantitate de algoritmi
Qe2 - Qe1 = ∆Qe
Qi2 - Qi1 = ∆Qi
Qalg2 - Qalg1 = ∆Qalg
Dacă este invers, şi
Dacă
Dacă
∆Qe > 0
∆Qi > 0
∆Qalg > 0
∆Qe < 0
∆Qi < 0
∆Qalg < 0
=> RĂU
=> BINE
∆Qe = 0
∆Qi = 0
=> RĂU, pentru că nu s-a acumulat nimic.
∆Qalg = 0
Dar dacă
∆Qe < 0
∆Qi = 0
∆Qalg > 0
=> BINE
∆Qe > 0
∆Qi > 0
∆Qalg < 0
11
=> RĂU
În buna desfăşurare a proceselor vieţii, ţinem cont, în ordine
ierarhică, întâi de complexitatea algoritmică, apoi de cantitatea de
informaţii şi abia la sfârşit de cantitatea de energie.
Operatorul radiestezist trebuie să fie modest, să îşi cunoască bine
limitele.
Nu se vor comunica rezultatele măsurătorilor precognitive (mai
ales când au aspect negativ) decât în mod selectiv şi cu mare atenţie,
fără sa minţim.
După fiecare măsurătoare, îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat, făcându-ne semnul crucii.
Ecuaţia realităţii
Definiţie1: Realitatea este alcătuită din totalul informaţiilor
acumulate cu ajutorul organelor de simţ.
Qi1 = cantitatea
Qi2 = cantitatea
Qi3 = cantitatea
Qi4 = cantitatea
Qi5 = cantitatea
de informaţii
de informaţii
de informaţii
de informaţii
de informaţii
obţinute vizual
obţinute auditiv
obţinute tactil
obţinute olfactiv
obţinute gustativ
R = Qi1 + Qi2 + Qi3 + Qi4 + Qi5
Dl. Claudian Dumitriu a determinat alfanumeric că informaţiile
dobândite extrasenzorial sunt de circa 950-1000 de ori mai numeroase
decât informaţiile dobândite cu ajutorul organelor de simţ. Şi atunci,
R = Qi1 + Qi2 + Qi3 + Qi4 + Qi5 + Qi extrasenzorial dobândit
Surse de semnal teluric. Radiaţiile Hartmann
Ştim că orice discontinuitate în materie reprezintă un SST. Sursele
de semnal teluric sunt, în principal, de 2 feluri:
- surse de semnal naturale
- surse de semnal artificiale (confecţionate de intervenţia conştientă a
omului). Aici intră orice fel de obiect fabricat, modificări de relief
produse prin procese tehnologice etc.
Sursele de semnal naturale cele mai frecvente sunt fie compuşii
chimici din natură (apă, minereuri etc.), fie modificări ale scoarţei
terestre apărute în urma mişcărilor seismice foarte puternice, a unor
fenomene tectonice de mare anvergură sau fenomene fizico-chimice cu
12
caracter coroziv (peşteri, cursuri de apă subterane, grote, avene, ruperi
de falie etc.)
pământ
pământ, praf
ruptură de falie
pe muchii, efectele nocive sunt mai puternice
Dintre SST naturale, un mare grad de periculozitate au pereţii
abrupţi ai versanţilor muntoşi, care generează "efectul de faleză". Acest
efect apare şi pe terasa unui bloc înalt, la 1-2 m de margine.
Cu cât conturul unui SST are mai multe muchii, cu atât semnalul
acestuia va fi mai nociv (clădirea rotundă e mai puţin nocivă decât cea
cu colţuri).
Cu cât prelucrarile unui obiect sunt mai numeroase, cu atât
semnalul acelui obiect va fi mai încărcat de nocivitate (lingura de lemn e
mai puţin nocivă decât cea metalică).
Prin anii '80 a fost efectuat un experiment la Spitalul Militar, cu 3
cutii Petri conţinând culturi de microorganisme. Sub prima cutie nu s-a
pus nimic, sub a doua s-a pus un şurub cu piuliţă, iar sub a treia cutie sau pus 2 şuruburi. După un timp, cele 3 cutii şi culturile din ele arătau
astfel:
indivizi izolati
I
II
III
Nocivitatea SST-urilor poate fi combătută prin anumite tehnici i.e.
şi cel mai eficient prin schimbarea poziţiei patului sau a locului de lucru
din preajma sursei nocive.
13
Dintre sursele de semnal cunoscute, fac excepţie radiaţiile
Hartmann, care nu au consistenţă materială. Radiaţiile Hartmann au fost
descoperite în 1942 de către fizicanul german Josef Hartmann, în mod
întâmplător, în cadrul unor experimente fără nici o legătură cu acest
subiect. Hartmann a observat că animalele (cobaii) pe care le avea în
laborator se grupau în cuştile lor, în anumite locuri, după care se
îndepărtau şi ocoleau locurile respective.
S-au făcut cercetări şi s-a ajuns la concluzia că de la o adâncime
de cca. 80 km faţă de scoarţa Pământului are loc o emisie sub formă de
perdele de radiaţie care se intersectează perpendicular şi care în
secţiune cu suprafaţa Pământului alcătuiesc o reţea de benzi de radiaţie
Hartmann, organizată după modelul meridianelor şi paralelelor globului
terestru.
Nod Hartmann
Benzile de radiaţie Hartmann sunt perpendiculare între ele şi sunt
orientate pe direcţiile Nord-Sud şi Est-Vest.
O bandă de radiaţie este delimitată de 2 limite de bandă şi de
distanţa cuprinsă între aceste limite (lăţimea benzilor Hartmann). Între 2
benzi de radiaţie Hartmann orientate pe aceeaşi direcţie avem un
interval i. Între 2 benzi N-S avem un interval E-V şi viceversa.
S-a constatat că benzile E-V sunt puţin mai late decât cele N-S,
deasemenea că intervalele E-V sunt puţin mai mari decât cele N-S.
La intersecţia dintre 2 benzi se află aşa-numitul "punct critic", sau
nodul de radiaţie Hartmann.
S-a mai constatat că, în timp, dimensiunea benzilor şi a
intervalelor de radiaţie Hartmann se modifică. Acestea prezintă o
tendinţă descrescătoare fundamentală de-a lungul anilor.
14
iN-S
iE-V
lN-S
lE-V
1940
190 cm
200 cm
16 cm
19 cm
1985
84 cm
91 cm
8-9 cm
9-10 cm
1988
55 cm
60 cm
7 cm
8 cm
1992
28-30 cm
32 cm
6 cm
7 cm
În afară de variaţia fundamentală, radiaţa Hartmann prezintă şi
niste variaţii momentane: înaintea, în timpul şi după cutremur. În
preajma evenimentelor seismice, benzile Hartmann şi intervalele dintre
ele se micşorează drastic şi se observă o deplasare a întregii reţele pe
direcţia S-E. Înaintea cutremurelor sau în timpul lor, laţimile de bandă NS se duc spre 3-4 cm, cele E-V spre 4-5 cm, iar intervalele sunt pe la 1011 cm. Nu se ştie de ce.
Perdelele de radiaţie Hartmann pornesc spre scoarţa terestră sub
un unghi de maxim 7°.
interval
lăţime de bandă
În preajma activităţilor seismice, se creează tensiuni sub punctul
de emergenţă al perdelelor Hartmann, fapt care împinge acest nivel de
emisie către suprafaţa scoarţei.
Asemenea variaţii se observă şi în preajma mişcărilor tectonice
ample.
semnale i.e. foarte nocive
se duce
se subduce
15
În locul unde perdelele Hartmann se intersectează în atmosfera
terestră, caracterul lor geonociv este nul. La acel nivel, vom găsi o zonă
"curată" dpdv inforenergetic.
Variabilitatea descrescătoare a radiaţiilor Hartmann are o
ciclicitate de cca. 140± 8 ani.
În punctele critice se găsesc inforenergii cu până la de 7-9 ori mai
nocive decât banda propriu-zisă. În afară de nod, cea mai nocivă este
limita de bandă.
S-a observat că anumite animale se aşează deliberat în aceste
puncte, după care fug rapid. În general sunt animale nocturne (pisica).
Vibraţia SST geonocive este grosieră şi dezarmoizează vibraţiile
înalte: scade complexitatea algoritmică şi afectează sistemele vii.
Radiaţiile Hartmann şi efectul lor nociv sunt anihilate de o pătură
de apă mai groasă de 15 m.
Aplicabilitate: Se pot alege soiuri rezistente din anumite culturi
pentru zone afectate de un anume tip de SST, schimbarea
amplasamentului adăposturilor de animale dacă acestea încep să aibă
un randament scăzut (pui slabi, lapte puţin etc.), amplasarea optimă a
locuinţelor sau a anumitor obiective.
Algoritm pentru determinarea reţelei Hartmann: Ansa mea
indică prima limită a primei benzi E-V de radiaţie Hartmann.
Pentru determinarea celeilalte limite a benzii respective, trebuie să
pornim din partea opusă, pentru că radiaţia Hartmann ne perturbă
algoritmul.
La 1/3 de la baza piramidei, carnea nu se alterează sau se
alterează mai greu (este blocată apariţia microorganismelor).
Indicele de sensibilitate al operatorului radiestezist.
Scala valorică unică folosită în inforenergetică.
Definiţie: Indicele de sensibilitate al unui operator radiestezist
este dat de mărimea unui unghi α cuprins între o perpendiculară la
sol ridicată de pe conturul unei surse de semnal subterane şi
tangenta la o funcţie f ce trece prin punctul din care se ridică
perpendiculara.
A
A"
B
B'
A = locul unde ansa începe
să îşi schimbe poziţia
A-B, B'-A' = zonă de semnal
variabil
B-B' = zonă de semnal
f
tg(f)
A'
α
16
constant (ansa
rămâne la 90°)
Unghiul α arată cât de sensibil este operatorul radiestezist şi
variază în funcţie de parametrii săi personali.
Paradox: Cu cât o sursă subterană e la o adâncime mai mare, cu
atât ea poate fi percepută de la o distanţă mai mare.
A"
În plan răsturnat:
B'
B
11 m
28 m
15 m
36 m
A
Acum ştim că de la 15 m simţim o sursă la adâncimea de 11 m.
Tabel de radiestezie:
0
0
10
20
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
11
28
Tabelul trebuie refăcut periodic, de câte ori apar erori mai mari de
un metru.
Eficienţa operatorului radiestezist se exprimă cu ajutorul unui
raport procentual N care are la numărător numărul de măsurători
exacte, la numitor numărul de măsurători efectuate, totul înmulţit cu
100.
N = nr. măsurători exacte
X 100
nr. măsurători efectuate
În inforenergetică se foloseşte pentru raportare o scară valorică
centezimală, pe care valoarea de 81 reprezintă limita minimă a
beneficităţii şi a eficienţei admise.
17
Până la 81 NU avem voie să lucrăm pentru alte persoane.
0 INSUFICIENT
81
87
96
98
100
suficient
bine
foarte bine
excepţional
Algoritmul de codificare-decodificare. Schema bloc
SST
1. INFORMAŢII
6. B.C.F.
Extrasensibilităţi
B.C.F. = biocâmpuri fizice
5. SUBCONŞTIENT
7. ORGANE DE SIMŢ
APARAT LOCOMOTOR
2. MEMORIE
3. RAŢIUNE
4. READY
8. CONŞTIENT
Algoritmii de lucru (1) sunt formulaţi conştient şi sunt alcătuiţi din
informaţii pe care le depozităm în memorie (2). Pentru formularea
algoritmilor ne folosim de raţiune (3). Operatorul radiestezist intră în
stare Ready (4) pentru a lansa la nivelul subconştientului său algoritmul
formulat raţional, conştient. Algoritmul a ajuns la nivelul
subconştientului (5), care primeşte informaţia despre semnalul sursei
căutate prin intermediul biocâmpurilor fizice (BCF) şi al
extrasensibilităţilor (6). În momentul decelării informaţiei de către
subconştient, informaţia este transmisă fie către organele de simţ, fie
către sistemul locomotor (7).
În cazul în care nu există o prestabilire făcută, decodificarea
informaţiei respective se poate face la nivel senzorial (imagini,mirosuri,
senzaţia de cald, frig, înţepături etc.), sau prin antrenarea involuntară a
anumitor grupe de muşchi, care vor obliga subiectul la anumite mişcări.
Acest tip de decodificare se numeste decodificare reactiva.
Dacă are loc o investigare radiestezică cu prestabilire conştientă,
imediat după ce informaţia a fost decelată de subconştient, acesta
transmite un impuls nervos la nivelul sistemului nervos vegetativ,
conform căruia va urma o mişcare involuntară a acelor muşchi care
antrenează la rândul lor instrumentul radiestezic, într-o mişcare
conformă cu algoritmul prestabilit.
La mişcarea instrumentului, luăm act de prezenţa sursei (8).
18
Trasarea conturului unei surse de apă.
Determinarea cotelor batimetrice şi a caracteristicilor sursei
Cota batimetrică = cota de adâncime, opusul cotei altimetrice
Pentru găsirea unei surse de apă (locul optim pentru a săpa o
fântană), trebuie ales cu grija algoritmul, care trebuie să cuprindă
informaţii foarte clare despre calitatea apei, amplasarea sursei şi
adâncimea ei.
Stratul de apă se gaseşte între 0-14 m. De la 14 la 60 m e un strat
de sec, apoi începe stratul strategic.
Exemplu de algoritm pentru biodeţectia unei surse de apă: Ansa
mea indică direcţia pe care se află sursa de apă potabilă
optim amplasată în acest teren şi care să nu fie la o
adâncime mai mare de "n" metri.
Se face biodetecţie, apoi ne apropiem de sursă şi se trage
conturul sursei.
ex: la 5,40 m
pământ mort
6m
argilă
.. . …………..
………... …. ..
……….. ….
….. … … ….
nisip
punct de permeabilitate mai mare,
pe care îl denumim convenţional "izvoraş"
izvoraş la 8,27 m
7m
8m
5,40 m
6m
19
pentru găsirea izvoraşului
Pentru stabilirea adâncimii conturului sursei, se recomandă
aşezarea unui picior pe contur şi executarea unei măsurări alfanumerice
cu ansa şi raportorul. Apoi se traseaza cotele batimetrice ale sursei
respective, din metru în metru, valori întregi. În exemplul nostru, prima
cotă va fi la 6 m.
Algoritmul pentru trasarea unei cote batimetrice e acelaşi ca la
trasarea oricărui contur: Ansa mea va face exact 90° când verticala
ce trece prin picioruşele ei va înţepa conturul cotei batimetrice
de X m.
După ce s-au delimitat toate cotele batimetrice, se trece la
poziţionarea izvoraşului. Pentru aceasta, identificăm izvoraşul cu un
punct. Ne alegem o direcţie de deplasare cu ansa şi folosim următorul
algoritm: Ansa mea să indice direcţia pe care se află
perpendiculara pe direcţia mea de deplasare care trece prin
izvoraş. Apoi ne deplasăm de-a lungul perpendicularei respective şi ne
propunem ca ansa să facă 90°în punctul căutat.
În continuare, se stabilesc caracteristicile fizico-chimice ale apei:
temperatură, concentraţie de substanţe nocive, capacitate de umplere
în funcţie de dimensiunea tuburilor de fântană folosite (debit)
Fenomene paranormale
Conform uneia din clasificări, fenomenele paranormale se împart
în 2 mari categorii:
1) Fenomene Psi
2) Fenomene Theta
FENOMENELE PSI se împart în:
a)
Fenomene extrasenzoriale (ESP)
b)
Fenomene psihokinetice (PK)
c)
Fenomene de materializare (M)
Fenomenele extrasenzoriale (ESP) sunt fenomene de natură
informaţională. Ele constau în achiziţia de informaţii şi obiectivarea
informaţiei (conştientă şi/sau reactivă). Din fenomenele de percepţie
extrasenzorială (ESP) amintim:
a) Clarviziunea (un subiect achiziţionează informaţii direct de la o sursă
exterioară care nu este un sistem viu)
b) Precogniţia (achiziţionarea de informaţii din viitor). Acest fenomen
spulberă principiul determinismului cauzal (legea cauzei şi efectului)
deoarece, în aceste cazuri, efectul "precede" cauza.
20
Timpul "izvorăşte" din centrul
unei sfere cu raza ∞.
Retrocogniţia (achiziţionarea informaţiilor din trecut)
Radiestezia (sensibilitatea la radiaţii, caracterizată prin faptul că
informaţia achiziţionată este revelată prin mişcarea unui instrument
auxiliar, conform unei prestabiliri anterioare)
e) Paradiagnoza (fenomen în care informaţiile achiziţionate prin
mijloace exotice se referă la afecţiunile unui sistem viu)
f) Psihometria (achiziţionarea de informaţii referitoare la aprecieri
cantitative. Se pot determina greutăţi, volume, lungimi, adâncimi
etc.)
c)
d)
Exerciţiu de psihometrie: luăm un pumn de boabe de orez, punem
sub un serveţel şi întrebam câte sunt acolo.
Fenomenele psihokinetice (PK) sunt fenomene bioenergetice.
Atunci când se combină un ESP cu un PK rezultă un fenomen mai
complex, pe care îl considerăm de un exotism mediu. Fenomenele
psihokinetice (PK) definesc orice mişcare desfăşurată ca urmare a
acţiunii psihicului. Psihokinezia este în general educată şi conştientă, dar
destul de frecvent sunt întâlnite fenomene PK necontrolate de subiecţi.
Fenomenele psihokinetice se împart în:
a) PK de poziţie (acţiunea psihicului modifică poziţia unui obiect aflat la
distanţă). La orizontală - telekinezie, la verticală - levitaţie
b) PK de traiectorie (fenomenul modifică traiectoria unui obiect aflat în
mişcare)
c) PK de coeziune (fenomenul în care este solicitată coeziunea
moleculară din masa unui obiect). Fenomenele însoţitoare sunt:
deformări, fisuri, rupturi etc.
d) PK de stare (se referă la starea de agregare. Este fenomenul în cadrul
căruia apar modificări în stările unor structuri fizice, cum ar fi
solidificarea, lichefierea, gazificarea etc.). Tot aici intră fenomenele
PK reparatorii
e) Psihofotografia (acţionarea psihică asupra emulsiei fotografice,
vizibilă după developare)
f) Conceptofonia (acţiunea psihokinetică asupra benzii magnetice,
rezultând în consecinţă semnale de audio şi videofrecvenţă=
g) Poltergeist (fenomen care se manifestă fie în locuri infestate
informaţional de evenimente dramatice, fie în apropierea unor
persoane ce au un conflict interior neconştientizat parţial sau total).
Fenomenele de materializare se mai numesc şi fenomene de
condensare.
21
Sai Baba şi-a anunţat discipolii când şi unde urmează să se
reîncarneze. În următoarea viaţă reuşea materializări.
FENOMENELE THETA cuprind toate tipurile de fenomene şi pun în
discuţie problema "supravieţuirii" post-mortem. Cuprind fenomene
mediale, nesistematizate încă, necesitând mediumuri pentru relaţia
dintre lumea materială şi existenţele fără structură fizică.
Banca de date a Universului are 10 etaje. Binele coexistă cu răul
până la nivelul 7,2. De acolo în sus, binele face voia lui Dumnezeu.
După altă clasificare, fenomenele neconvenţionale (paranormale)
se împart în:
1) Fenomene nemanifeste
2) Fenomene manifeste
Fenomenele nemanifeste cuprind realitatea inforenergetică lipsită de
matricea spaţio-temporală, nu se supun legii cauzei şi efectului, sunt
fenomene cu individualizare aparentă şi caracter implicit. Ele devin
explicite doar în cazul manifestării temporare în realitatea fizică, când în
urma întrunirii unor factori asociativi devin sau generează evenimente şi
fenomene manifeste.
Fenomenele manifeste pot fi cauzale sau nu. Pot fi asociative şi au
un caracter explicit (pot fi descrise, analizate şi interpretate).
FENOMENELE BIOINFORMAŢIONALE (PSI) sunt caracterizate
prin achiziţia exotică de informaţii. Ele reprezintă posibilităţi de
comunicare anterioare limbajului vorbit, constituie un sistem de obţinere
a informaţiilor direct din trecut, prezent şi viitor (efectul care nu are
nevoie de cauză). Se pare că aceste fenomene se petrec tot mai rar,
odată cu evoluţia omului către civilizaţia materialist-tehnicistă.
Fenomenele de biocomunicaţie se caracterizează prin
transferul de informaţii între diferite sisteme vii, altfel decât prin
mijloacele cunoscute. Aici intră telepatia, efectul citopatic în oglindă şi
percepţia primară.
Telepatia înseamnă o simţire la distanţă caracterizată prin transfer
informaţional între 2 sau mai multi subiecţi, în afara canalelor senzoriale
cunoscute.
Efectul citopatic în oglindă este fenomenul în cadrul căruia
semnalul caracteristic al unui grup de celule bolnave influenţează în
imediata vecinătate ţesutul sănătos, determinând îmbolnăvirea pe o
zonă simetrică (în oglindă) faţă de o axă cu porţiunea îmbolnăvită iniţial.
Percepţia primară se referă la ce ne spune instinctul când
cunoaştem o persoană, la acea primă impresie pe care ne-o transmite
22
subconştientul, indiferent de aspectul fizic al persoanei respective.
Trebuie să considerăm acel om conform primei impresii.
Fenomenele de percepţie cvasisenzorială extinsă constau în
capacitatea senzorială exotică a unui organ de simţ de a-şi manifesta
proprietăţile în afara razei obişnuite de acţiune. Din această categorie
fac parte:
a) Perceptia dermo-optică (fenomenul în cadrul căruia o persoană
"vede" cu pielea)
b) Deplasarea senzorială (capacitatea de extindere a percepţiilor
senzoriale ale unui organ de simţ)
c) Excursia senzorială (deplasarea unei persoane, făcută cu cel puţin
un simţ, spontan, până într-un loc unde asistă la tot ce se întamplă,
urmată de întoarcere. Daca întoarcerea e bruscă pot apărea
tahicardii).
23
GRADUL II
În cadrul gradului II se va studia radiestezia biologică.
Aceasta include:
- sistemele vii
- caracteristicile sistemelor vii
- parametrii inforenergetici
- biocâmpuri
- anomalii în limite fireşti şi patogene
- paradiagnoza
- energiile benefice fundamentale (EBF)
Binele şi răul în Univers
Binele şi răul coexistă în Univers, dar nu se întrepătrund.
Aceasta este viziunea religiei creştine. În religia orientală, ele se
întrepătrund (Yin-Yang).
+
Dumnezeu
Legi şi reguli
Creaţie
Ordine
Integrare
Credinţă
Calm şi armonie
Comunicare directă cu
Dumnezeu
Evoluţie
Satan
Fărădelegi
Distrugere
Dezordine
Diferenţiere
Necredinţă
Agitaţie şi dezechilibru
Comunicare indirectă
(interferată)
Involuţie
Unde
Fenomenele exotice se manifestă prin unde.
Definiţie: Unda este forma sub care se propagă o oscilaţie
într-un mediu elastic.
Lungimea de undă (λ) este egală cu distanţa parcursă atâta
timp cât unda vibrează.
24
Frecvenţa este egală cu numărul de vibraţii pe secundă.
Materia vie are un anume tip de emisie, cu o frecvenţă de 68 Hz la oameni, mai puţin la animale, şi mai puţin la plante, iar la
minerale frecvenţa ajunge la 1-2,5 Hz.
Creierul uman foloseşte pentru activitatea conştientă şi
reflexă între 15-20% din masa sa neuronală. Restul este alocat
activităţii subconştiente, pentru stocarea şi prelucrarea
informaţiilor din memoria ancestrală şi a informaţiilor dobândite
în timpul somnului în viaţa prezentă.
Definiţie: Radiestezia biologică realizează comunicarea
dintre sistemele vii prin intermediul subconştientului, care o dată cu primirea unei informaţii - ne trimite mesaje
specifice resimţite ca plăcere/disconfort, linişte/nelinişte,
siguranţă/nesiguranţă, încredere/neîncredere etc.
Raportarea realităţii fizice la aceste semnale şi urmărirea
conştientă a coordonării dintre semnale şi realitate duc treptat la
creşterea intuiţiei şi a capacităţii de formare a algoritmilor
inteligenţi.
Algoritmul este o matrice operaţională ce rezolvă favorabil o
situaţie, eliminând necesitatea analizei şi sintezei de caz, pentru
că acestea sunt cuprinse în matricea respectivă.
Algoritmii cresc în inteligenţă o dată cu specializarea în
anumite domenii. (ex. un meseriaş bun trebuie să vadă finalitatea
unei operaţiuni, fără ca aceasta să se producă)
Sunt 4 grupe de unde de vibraţie a creierului uman ce fac
legătura subconştientului cu mentalul (conştientul):
a) Undele Beta, caracteristice activităţii conştiente. În timpul
acestei emisii suntem treji şi conştienţi. Au între 21-14
cicli/sec.
b) Undele Alfa, caracteristice stării de semiconştienţă. La acest
nivel are loc percepţia extrasenzorială a luminii şi se produce
reînnoirea energiilor celulare. Constituie primul nivel al
sugestiei. Au între 14-7 cicli/sec.
c) Undele Theta, caracteristice stării de somn. Dacă sunt
controlate, se pot manifesta fenomene PK. Tot la acest nivel se
poate face "anestezie" fără anestezice pentru intervenţii
chirurgicale, stomatologice etc. Au între 7-4 cicli/sec.
d) Undele Delta, caracteristice somnului profund. Constituie
nivelul sugestiei totale. Tot aici se află nivelul amintirii
integrale. Au între 4-0,5 cicli/sec.
25
Fazele degradării fizice
Degradarea fizică este ultimul stadiu al degradării unui
sistem viu.
Într-o primă fază are loc degradarea energetică, ceea ce
conduce la formarea de anomalii i.e. care blochează anumite
organe sau sisteme, fapt ce devine la rândul său cauză pentru
alte blocaje energetice.
Degradarea energetică se poate produce ca urmare a unor
abuzuri, suprasolicitări sau a unei vieţi dezordonate, sau în urma
comiterii unor fapte de vibraţie (calitate) joasă, ceea ce permite
intrarea în rezonanţă cu diverse formaţiuni i.e. malefice.
Faza a 2-a. După degradarea energetică apare faza
anomaliilor funcţionale (organele nu mai funcţionează la toată
capacitatea lor şi nici prestaţia lor nu mai e bună).
Faza a 3-a. Apare degradarea fizică (anomalie structurală).
Fizicul nu mai poate ţine sufletul implementat şi poate surveni
decesul.
Electronografie
Definiţie: Electronografia este o tehnică ce pune în
evidenţă câmpurile electromagnetice ale corpurilor vii sau
nevii şi este un procedeu fără efecte negative asupra viului,
în cadrul căruia prin obiectul testat se trece un curent
electric polarizat de tensiune mare şi intensitate mică
pentru un timp foarte scurt, ceea ce produce anumite
efecte la limita exterioară a corpurilor respective, efecte
care sunt înregistrate pe placă fotografică sau pe film.
Electronograful:
cameră fotografică
+
-
floare
26
sursă de curent
Unui sistem viu sau neviu i se trimite un impuls electric care
determină din partea acestuia un răspuns electromagnetic ce se
imprimă pe o placă fotografică.
Toate sistemele au în imediata vecinătate a limitei lor
exterioare o zonă de legatură cu mediul sau cu un alt sistem,
zonă care poartă numele de interfaţă.
În zona de interfaţă a unui obiect electronografiat se
observă nişte radiaţii numite streameri şi care au luminiscenţă,
formă şi structură variabilă.
Părinţii electronografiei au fost soţii Kirlian (armeni), prin
experimentele făcute în fosta URSS în anii 1939-1940.
La persoanele sănătoase electronografiate (de obicei se
electronografiază mâna sau laba piciorului), streamerii sunt
organizaţi, drepţi, luminoşi şi se găsesc pe toată suprafaţa
sistemului.
La persoanele bolnave, apar pete neluminoase, porţiuni ce
nu răspund la impulsul electric, iar streamerii prezintă curburi,
dezorganizare şi luminozitate mai mică.
mână de om sănătos
mână de om bolnav
27
streamer de cărbune vegetal
Apa prezintă stremeri extrem de diferiţi, în funcţie de
proprietăţi.
Apa sfinţită rămâne mereu "vie", conform unui algoritm care
ia un atom de oxigen şi îl "plimbă" peste tot în căutarea
hidrogenului cu care să formeze o nouă moleculă.
Cu electronograful se pot face teste de compatibilitate.
Dacă aşezăm simultan mâinile a 2 persoane compatibile,
streamerii lor se întrepătrund şi se atrag.
Dacă persoanele nu-s compatibile, apare un bloc energetic
negru.
Lângă o persoană bolnavă, streamerii se retrag.
La consum excesiv de cafea, în timpul somnului sau sub
anestezie, imaginea streamerilor se modifică precum la sistemele
nevii.
Definiţie: Interfeţele sunt zone care au proprietăţi i.e.
caracteristice sistemelor cărora aparţin.
La cel puţin 2 sisteme diferite, interfeţele sunt compuse din
inforenergii comune ambelor sisteme, inforenergii care se află
într-o continuă dinamică şi remaniere.
Important pentru terapie:
1. Orice sistem are o zonă de interfaţă cu sistemul căruia îi
aparţine.
2. Orice semnal produs de un sistem străbate interfaţa
acestuia, intră în interfaţa altor sisteme, modificând starea
i.e. a acestora din urmă.
Teoria biostructurală
A fost descoperită simultan de Eugen Macovski şi de un
cercetător american dar, datorită regimului comunist, Macovski a
publicat-o la câteva zile după american.
Eugen Macovski a spus că Trup + Suflet = Bios.
Experimentele lui au constat în cântărirea unor sisteme vii înainte
şi după deces. Americanul a cântărit inclusiv oameni. Ambii au
constatat că, în momentul morţii, incintele în care se aflau
sistemele respective s-au "uşurat" cu 30-33 gr.
28
Trup = Structură Fizica (SF)
Suflet = Structură Noesică (SN)
=> 100%SF + 100%SN = 100%viaţă
Dacă structura fizica este afectată,
60%SF + 140%SN = 100%viaţă. Sufletul compensează
afecţiunea fizică şi "supralicitează".
În urma experienţelor, s-a ajuns la concluzia că interfaţa
dintre SF şi SN alcătuieşte ea însăşi o structură. A fost denumită
Structură Biosică (SB).
SF este formată din materie şi reprezintă suportul fizic în
care SN, sufletul, se implementează, se aşează pentru a da viaţă
acelui trup.
SN (sufletul) este formată din programele informaţionale
caracteristice existenţei respective, programe implementate întrun suport energetic de natură subtilă. Tot în SN se află memoria
ancestrală a sufletului respectiv, memorie care se încarcă pe
parcursul existenţei cu elemente noi (diferite experienţe de
viaţă).
Toate aceste modificări informaţionale ce apar în
programele noesice determină comportamentele ulterioare ale
individului, acest fapt explicând firea omenească cu
particularităţile ei unice, cât şi desfăşurarea vieţii sub incidenţa
legii karmei.
SB (Structura Biosică) este o structură hibrid (interfaţă) între
SN şi SF, care are ca rol traducerea, decodificarea algoritmilor din
SN şi punerea acestora la dispoziţia SF, pentru ca aceasta din
urmă să-şi poată desfăşura procesele vieţii.
Aceste 3 structuri se găsesc la toate sistemele vii din acest
univers, indiferent de regnul sau nivelul lor de evoluţie.
La oameni, SB are şi un rol aparte. Oamenii au pervertit o
parte din SB în ceea ce se numeşte curent "raţiune", motiv
pentru care decodificarea corectă a algoritmilor din SN lasă de
dorit câteodată.
Dl. Claudian Dumitriu a introdus în Inforenergetică Vectorul
Total (T). Acesta e un parametru de sinteză care se măsoară
după ce au fost determinate valorile unei anumite caracteristici
pe fiecare structură în parte. Vectorul Total se apropie valoric de
valoarea găsită pe structura cu care sistemul viu se manifestă
preponderent.
29
T ne arată în
Dacă:
T este apropiat de
T este apropiat de
T este apropiat de
sufletul.
acest fel şi gradul de evoluţie al subiectului.
F, individul e primitiv;
B, individul e raţional;
N, individul e evoluat, o persoană ce-şi ascultă
Exemplu (raportat la idealul de bunătate uman, care este 100):
F
78
B
89
N
96
În afară de cele 3 structuri de bază, sistemele vii pot avea şi
aşa-numitele structuri superioare (eonice şi supraeonice, enisice
şi supraenisice). Aceste structuri se găsesc de regulă la
existenţele foarte evoluate care nu sunt caracteristice universului
nostru, dar se pot găsi dezvoltate într-o anume proporţie şi la
anumiţi oameni care prezintă drept caracteristică esenţială o SN
foarte puternică/evoluată.
În Inforenergetică, universurile existenţiale (cerurile) se
numesc versuri şi au denumirea după numărul lor de ordine:
Univers, Bivers, Trivers, Tetravers … Decavers. Existenţele dintrun vers au un număr de structuri minim egal cu numărul de
ordine al versului din care fac parte.
Univers
Bivers
Trivers
30
Tetravers
Această schemă trebuie privită dpdv vibraţional.
Centrii inforenergetici (chakre)
În limba indiana, chakra înseamnă roată, motiv pentru care
denumirea centrilor energetici a fost astfel aleasă, persoanele cu
extrasensibilităţi optice identificând forma centrilor
inforenergetici ca fiind rotundă şi prezentând "spiţe", aidoma unei
roţi.
Centrii inforenergetici au o mişcare de rotaţie levogiră (spre
stânga) şi se află amplasaţi pe axul trunchiului. Prin activitatea
lor energetică foarte mare, chakrele generează biocâmpuri care
împrumută caracteristica informaţională şi culoarea de la
chakrele care le-au generat.
La orice sistem viu sunt 7 chakre şi, ca şi biocâmpurile pe
care le generează, sunt în legatură directă cu activitatea
structurilor sistemului viu. Astfel, primele 4 chakre se numesc
chakre primare şi au o legătură preponderentă cu SF, chakrele 5
şi 6 (împreună cu biocâmpurile lor) au legătură cu SB, iar
chakrele 6 şi 7 au legătură cu SN. Deci, chakra cu numărul 6 este
de tranzit.
(CSC)
Violet
Indigo
SHAHASRARA (CIU)
AJNA (CR)
Albastru
Verde
VISHUDA (CE)
ANAHATA (CIT)
Galben
MANIPURA (CP)
Oranj
SWADISTANA
Roşu
MULADHARA (CV)
31
MULADHARA (roşie) - la baza coloanei vertebrale. Generează şi
guvernează activitatea Câmpului Vital (CV).
SWADISTANA (oranj) - imediat sub ombilic. Generează şi
guvernează Câmpul de Supraveghere şi Control (CSC). Acesta
formează aura.
MANIPURA (galbenă) - în dreptul plexului solar. Generează şi
guvernează Câmpul de Protecţie (CP).
ANAHATA (verde) - în dreptul pieptului (unde se intersectează
braţele crucii). Generează şi guvernează Câmpul de Contact
Informaţional Teluric (CIT).
VISHUDA (albastră) - în spatele tiroidei. Generează şi
guvernează Câmpul de Emisie (CE).
AJNA (indigo) - deasupra sprâncenelor. Generează şi guvernează
Câmpul de Recepţie (CR).
SHAHASRARA (violetă) - în creştet, poziţionată orizontal.
Generează şi guvernează Câmpul de Contact Informaţional cu
Universul (CIU).
Prin cromoterapie, se poate influenţa activitatea chakrelor
prin intermediul a diferite culori.
Biocâmpuri
Biocâmpurile fizice (BCF) nu au consistenţă fizică, dar
însoţesc structura fizică a sistemelor vii.
Biocâmpurile sunt formaţiuni i.e. generate şi coordonate de
centrii i.e. ai sistemelor vii. Ele au consistenţă energetică şi
informaţională diferită, corespunzător funcţiilor pe care le
îndeplinesc în viaţa sistemului viu.
Biocâmpurile unui sistem viu sunt în număr de 7 şi se
găsesc întotdeauna în aceeaşi succesiune, pornind de la limita
exterioară a sistemului viu spre înafară.
Biocâmpurile diferă ca formă de la regn la regn, iar ca
mărime şi densitate i.e. diferă şi de la individ la individ.
32
trunchi de copac văzut în secţiune
Mărimea unui biocâmp se măsoară de la limita exterioară a
sistemului viu până la limita biocâmpului respectiv. Cele 7
biocâmpuri fizice sunt:
1. Câmpul Vital (CV) este de culoare roşie şi răspunde de viaţa
sistemului viu. Mărimea lui momentană are legătură cu durata
vieţii. Când nivelul i.e. al unui sistem viu ajunge la 60% din
normalul biologic al acestuia, starea de sănătate a sistemului
respectiv este grav depreciată. Când nivelul i.e. ajunge la 30%,
în cele mai multe situaţii se instalează decesul.
33
2.
3.
4.
Câmpul de Supraveghere şi Control (CSC) asigură
integralitatea sistemului viu. Formează imaginea fantomă a
unui segment care eventual lipseşte, de asemenea determină
măsuri de revenire la calităţile iniţiale în caz de boală, conţine
programe de refacere a structurii fizice.
Câmpul de Protecţie (CP) sesizează tot ce intră în spaţiul
propriu al fiinţei respective, "anunţă" subconştientul, care la
rândul lui generează semnale specifice ce vor fi decodificate
de conştient în mod reactiv sau analitic. Dacă CP este mic,
automatismele de apărare (inclusiv decizia conştientă) se fac
cu întârziere. Cei cu CP slab sunt expuşi la accidente.
Câmpul de Contact Informaţional Teluric (CIT) asigură legătura
sistemului viu cu planeta pe care acesta locuieşte. Persoanele
cu CIT foarte dezvoltat simt foarte adesea fenomenele telurice
(seisme, alunecări de teren) înainte ca ele să se producă. Orice
gând sau faptă se transmite prin intermediul CIT planetei, care
pe de-o parte înmagazinează vibraţia caracteristică faptei
respective în propria sa memorie, iar pe de altă parte
informaţia este transmisă prin intermediul canalelor energetice
planetare direct în Banca de Date. Sunt 7 canale energetice
care fac legătura între Terra şi Banca de Date, dintre care unul
este în Vârful Omu.
Aceste prime 4 biocâmpuri sunt în legătură directă cu SF,
activitatea lor preponderentă referindu-se la aceasta.
5.
6.
7.
Câmpul de Emisie (CE) răspunde de influenţa sistemului viu
asupra mediului. Constituie o parte din ceea ce este necesar
pentru manifestarea fenomenului telepatic.
Câmpul de Recepţie (CR) răspunde de influenţa mediului
asupra sistemului viu. Acest biocâmp, dezvoltat şi armonizat,
ajută la creşterea capacităţii de percepţie extrasenzorială. E
primul biocâmp care percepe semnalele i.e.. Este aşa-numita
"intuiţie".
Câmpul de Contact Informaţional cu Universul (CIU) asigură
integrarea sistemului viu în versul din care face parte şi
deasemeni asigură legătura sistemului viu cu Divinitatea.
CE şi CR sunt în legătură cu SB, iar CR şi CIU sunt în
legătură cu activitatea SN.
34
Dincolo de aceste 7 biocâmpuri există un câmp perturbator
care nu este de aceeaşi natură cu biocâmpurile şi nici cu mediul,
este o zonă de interfaţă.
Biocâmpurile prezintă variabilitate evidentă în anumite
condiţii, elementul determinant fiind activitatea internă a
sistemului viu.
După moarte, dispar CV, CSC, CP şi CR. Rămân active CIT,
CE şi CIU.
Când se întâlnesc 2 sisteme vii, poate apărea unul din
următoarele 2 cazuri:
a) Dacă A este mai slab şi B este mai agresiv:
A
B
=>
A
B
Sistemele vii care sunt conştiente de slăbiciunea lor trebuie
să-şi întărească în special CP şi trebuie să-şi înfrângă teama şi
sila.
b) Dacă A şi B sunt atraşi reciproc:
A
B
=>
A
B
Rezultă o senzaţie de bine, de bucurie.
Variabilitatea biocâmpurilor
Biocâmpurile unui sistem viu se află într-o proporţie unică
pentru fiecare sistem viu în parte, ele variind ca dimensiune în
funcţie de mai mulţi factori.
Proporţia biocâmpurilor aceluiaşi sistem viu tinde să se
refacă, chiar dacă variabilitatea este accidentală şi cu atât mai
mult atunci când variabilitatea se face în cadrul unui proces de
durată.
35
Proporţia unică a biocâmpurilor pentru fiecare sistem viu în
parte este reglată de nişte rapoarte R1, R2 şi R3, cu ajutorul cărora
putem interpreta starea momentană a sistemului viu.
Biocâmpurile variază în primul rând din cauza activităţilor în
care sistemul viu se implică şi a activităţilor lui interne. Mai
variază în funcţie de zi şi noapte, vârstă, anotimp, oboseală,
boală, sub influenţa astrelor şi a altor sisteme vii.
R1 compară oricare dintre biocâmpuri cu diametrul
sistemului respectiv.
R1 = ∀Bc1-7/Φsistem
R2 compară oricare dintre biocâmpurile de la 1 la 6 cu
biocâmpul 7. Arată starea sistemului viu în funcţie de gradul de
spiritualitate.
R2 = ∀Bc1-6/Bc7
R3 = ∀Bc1-7val.moment/acelaşi Bcval.max.
Aceste rapoarte dau caracterul de unicitate al sistemelor vii.
Biocâmpurile aceluiaşi sistem viu nu pot creşte sau
descreşte decât până la limita cu biocâmpul învecinat.
Biocâmpurile animalelor
Măsurând (din profil) biocâmpul unui câine din ANAHATA,
obţinem o mărime x.
x/5
x/3
x/2
x
36
x/8
x/8
Măsurând din faţă, obţinem mărimea x/2.
Exemplu de modificare a biocâmpurilor în urma interacţiunii om
- câine agresiv:
R1CIUom = 300cm/30cm = 10
diametrul de 30cm al omului = (40cm între umeri + 20cm faţăspate)/2
După atac,
R1CIUcâine = 150cm/20cm = 7,5
R'1CIUom = 150cm/30cm = 5
R'1CIUcâine = 180cm/20cm = 9
Animalele şi-au dezvoltat de-a lungul evoluţiei speciilor
anumite biocâmpuri strict legate de modul lor de hrănire.
Prădătorii şi-au dezvoltat CE, iar animalele care constituiau prada
şi-au dezvoltat CR şi CP.
Biocâmpurile palmelor
37
cilindrii energetici
S-a constatat că biocâmpurile palmelor sunt foarte variabile
de la zi la noapte şi variază mai mult la barbaţi decât la femei.
Un om normal poate avea biocâmpurile palmelor de 30-150
cm, în timp ce persoanele cu preocupări de spiritualitate şi cu
practică bioenergetică au în mod firesc câmpurile palmelor de 2-5
m şi la nevoie se pot extinde la infinit.
Pentru o terapie eficientă este suficient un biocâmp al
palmelor de cca. 1 m. Mult mai importantă este concentrarea.
S-a constatat că pe parcursul a 24 de ore biocâmpurile
palmelor ating un punct de maxim în jurul orei 24 (0 din a doua
zi) şi un punct de minim la ora 9. Mai există şi alte variabilităţi
mai mici în timpul zilei.
În podul palmei se află cilindrii energetici. S-a constatat că
mâna mai întrebuinţată are biocâmpurile şi cilindrii mai
dezvoltaţi.
De obicei, biocâmpurile aferente podului palmei sunt mai
mari decât biocâmpurile posterioare (ale dosului palmei). Totuşi,
cam 30% din timp, biocâmpurile posterioare pot fi mai puternice.
La bărbaţi diferenţa dintre maxim şi minim este de cca.
55%, iar la femei de cca. 30%.
Graficul evoluţiei circadiene (pe parcursul a 24 de ore) a
biocâmpurilor palmelor
biocâmpuri palme
max
min
38
24 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 0
Sunt 7 "vârfuleţe" la bărbaţi şi 9 la femei.
Variaţiile mici apar atunci când câmpurile posterioare devin
mai puternice decât cele din podul palmei. Pe de altă parte,
câmpurile care se nasc în jurul punctului Lao Gong din podul
palmei (unde "ne frige") au rolul de a ne integra prin palmele
noastre în acest univers. Aceste câmpuri au rol de rădăcini i.e.,
adică ne ajută la captarea informaţiilor şi energiilor necesare
vieţii din oceanul informaţional.
De la ora 9 la ora 24 se absorb energii din Univers, niciodată
capacitatea maximă a biocâmpurilor palmelor neputând fi
depăşită. Un eventual surplus este fie consumat imediat, fie
pierdut.
Din palme, energia se distribuie către emisferele cerebrale,
care o activează specific şi o distribuie în mod necesar de-a
lungul canalelor energetice în intreg sistemul viu.
Somnul cel mai odihnitor este cel dintre 22-02.
Biocâmpurile umane
Ca şi celelalte sisteme vii, oamenii au acelaşi număr de
biocâmpuri, numai că - din cauza evoluţiei raţionale - distribuirea
acestora s-a orientat mai mult către partea din faţă, adică în zona
unde percepţia senzorială este mai mare.
Profil:
x/7
x
x/4
39
x\10 - x\12
Biocâmpurile au formă aproximativ ovoidală.
De deasupra:
x
x/3
x/3
x/4
Oamenii cu activităţi manuale şi fizice vor avea dezvoltate
în special primele 4 biocâmpuri, cei cu activităţi intelectuale şi
artistice au CE şi CR mai dezvoltate, iar cele cu spiritualitate
activă au CR şi CIU mai mari.
Important: Limita maximă a superiorităţii umane este
aceea de a genera informaţii în algoritmi fără suport
energetic. Aceasta reflectă potenţialul de a gândi.
Orice sistem viu are un cod inforenergetic unic şi în orice
gând se emit vibraţii specifice pe care CIT le preia prin rezonanţă
şi le transmite planetei. Pe de altă parte, CIU vibreaza specific şi
transmite vibraţia gândului respectiv în Banca de Date.
Cunoscând codul i.e. al unei persoane, se poate comunica
cu acea persoană sau se pot obţine informaţii din Banca de Date
generate de acea persoană.
Codul i.e. unic nu este cunoscut în întregime decât de
Dumnezeu şi de anumite existenţe care îl află ocazional şi
temporar, acest lucru fiind necesar pentru îndeplinirea anumitor
misiuni (ex. Îngerul Morţii).
40
Codul i.e. personal poate fi cunoscut în măsură mai mare
sau mai mică de anumite personalităţi spirituale, evoluate, care
au un rol important în evoluţia altor sisteme vii.
Starea de Sănătate şi Starea de Vitalitate (SS şi SV)
Fiecare structură a unui sistem viu are 2 parametri de care
depinde însăşi existenţa structurii respective: SS şi SV.
Definiţie: Starea de Sănătate este starea perceptibilă
existenţială a unei structuri, percepţie care nu se face prin
mijloace convenţionale.
Prin stare existenţială înţelegem existenţa în sine a
structurii şi nivelul ei de funcţionalitate.
Starea de Sănătate a unei structuri întregi şi care
funcţionează perfect se etalonează la valoarea de 100%. Ambii
parametri se exprimă în procente cu valori cuprinse între 0 - 100.
Integralitatea structurii
Oricare dintre structurile unui sistem viu poate avea nivele
de integralitate mai mari sau mai mici, fapt ce determină
influenţe majore în viaţa sistemului viu.
Ex: 100% SS a SB arată că "în fiecare por al SF există SB, în
cantitatea şi de calitatea necesară pentru ca sistemul viu
care o conţine să traducă perfect algoritmii specifici vieţii".
Când SF nu mai este compatibilă cu procesele
fundamentale ale vieţii, SB moare, dezintegrându-se pur şi
simplu. SB ia naştere în momentul concepţiei şi se neantizează în
momentul decesului. Aici sunt cele 31 de grame care "dispar".
SS a SN de 100% înseamnă existenţa de 100% a acestei
structuri într-o SF, înseamnă că sufletul animă în proporţie de
100% o materie care a devenit vie prin chiar acest fapt.
SN < 100% => probleme majore, de ordin afectiv (ex.
persoanele care nu pot muri până nu văd pe cineva).
Starea de Vitalitate
41
Definiţie: Starea de Vitalitate înseamnă totalitatea
energiilor şi informaţiilor necesare în mecanismele de
funcţionare ale unei structuri.
SV de 100% a unei structuri înseamnă existenţa energiilor şi
informaţiilor necesare pentru funcţionarea perfectă a structurii
respective.
Dacă scade SV va scădea şi SS. Spiritualitatea scăzută
afectează SV.
Pentru susţinerea unui efort specific unei anumite structuri,
sunt necesari algoritmi care acţionează cu energii specifice
structurii respective.
Totalul (T) caracterizează personalitatea vie, prin apropierea
valorică de mărimea găsită pe una dintre structuri. Vectorul total
migrează dinspre SF spre SN de-a lungul vieţii, proporţional cu
preocupările şi eforturile noastre.
SN îşi termină de implementat toate programele pe la 7 ani.
CV normal = 1,5 - 2 m
Reguli de apreciere privind SS şi SV
ale structurilor sistemelor vii
1.
2.
3.
a)
b)
c)
Pentru ca un sistem viu să fie armonios, trebuie să respecte
câteva condiţii, cea mai importantă fiind respectarea ierarhiei
structurilor. Fie că este vorba de SS sau SV, trebuie ca
valoarea N > B > F.
Valoarea optimă dintre N, B şi F trebuie să fie între 3 4%. Dacă avem S = 97, B = 100, N = 100 şi T = 98, atunci
sistemul e primitiv.
De regulă, interpretarea mărimii T în raport cu valorile de
pe structuri ţine cont de mai multe situaţii:
T între F şi B, mai aproape de F. Personalitate aflată la
începutul evoluţiei, cu preocupări fizice şi dependentă de ele.
De regulă, nu are dorinţa evidentă de evoluţie. Trebuie educat;
T între F şi B, mai aproape de B. A fost împins de la spate. Şi-a
început evoluţia şi îşi va pune problema evoluţiei sale în mod
raţional. A început deja o activitate intelectuală legată de
propria sa evoluţie;
T între B şi N, mai aproape de B. Persoana respectivă a scăpat
de dominanta fizică datorită unui sistem de valori şi a unei
conduite pe care şi le impune raţional. Este un moment greu
(se poate regresa);
42
ceea ce am
câştigat
Gr.
III
IV
• NU se iau decizii importante între gradele III şi IV!
d)
e)
f)
g)
4.
5.
T între B şi N, mai aproape de N. Algoritmii structurilor
superioare se manifestă firesc;
Următoarele trei sunt situaţii de excepţie:
T identic cu N. Personalitate spirituală superioară (fiinţa
trăieşte numai după glasul sufletului său);
T identic cu B. "Raţiune în acţiune". Acest tip de persoană face
totul în urma unei analize;
T identic cu F. Situaţie gravă, cu câteva preocupări de bază
îndreptate spre un primitivism manifest.
La orice sistem viu armonios, SV pe o structură trebuie să fie
mai mare decât SS pe aceeaşi structură. SV > SS pe aceeaşi
structură.
Diferenţa optimă dintre SS şi SV pe aceeaşi structură
este de regulă 3 - 4%.
• Regulile 1, 3 şi 5 se păstrează pentru toţi parametrii ce pot fi
măsuraţi.
Repere în măsurători
Când N < B. Stare de dezenergizare sufletească, un tip de
suferinţă cauzat de obicei de şocuri emoţionale.
Când SV < SS. Pericol de involuţie pe structura respectivă.
Dacă acest aspect e predominant pe SB pot apărea probleme de
sinapse la creier.
Tabel de măsurători
F
B
N
43
T1
T2
T3
SS
SV
83
86
85
89
88
93
84
88
85
90
87
91
Ex. 1 Persoană cu activităţi fizice susţinute, care se află în curs
de evoluţie. TSV de 88 trage în sus.
Ex. 2 După un timp, aceeaşi persoană a evoluat, e o persoană cu
preocupare intelectuală pentru propria evoluţie, care începe să
reuşească să-şi stăpânească pornirile fizice cu ajutorul raţiunii.
Ex. 3 Deja există o formare spirituală, ceea ce denotă preocupări
în domeniul spiritual sau artistic.
Situaţii excepţionale
1) T mai mic decât oricare din valorile găsite pe structuri, în
cadrul aceluiaşi parametru. În aceste cazuri, şi mai ales cand este
vorba de SV-uri, ştim că sistemul viu este afectat negativ de un
alt sistem viu din anturajul intim (casă, şcoala, servici etc.).
Reprezintă parazitare inforenergetică.
2) T mai mare decât oricare din valorile găsite pe structuri,
în cadrul aceluiaşi parametru. Sistemul viu este susţinut cu sau
fără intenţie de un alt sistem viu din anturajul intim.
Când ne concentrăm afectiv-raţional asupra unui subiect,
biocâmpurile noastre fac o extensie numită string inforenergetic,
care se îndreaptă către obiectul concentrării noastre, punându-ne
în contact inforenergetic cu acesta. Stringul i.e. conţine
inforenergii caracteristice vibraţiei tipului de concentrare pe care
l-am făcut.
Stringurile, în special cele pozitive, iau naştere mult mai
usor şi sunt mult mai perceptibile între persoanele care prezintă
compatibilităţi inforenergetice evidente.
SS
SV
F
86
90
B
88
91
N
93
97
T
90
93
Diferenţa mică între F şi B denotă că subiectul este fie
obosit, fie nu face faţă unei activităţi raţionale.
(Practică)
SS = cum percepe operatorul radiestezist persoana din faţa sa ca
viabilitate
44
SV = cum percepe operatorul radiestezist energia persoanei din
faţa lui
Este combustibilul ce alimentează sănătatea. Seara, SVurile sunt mai scăzute.
În cadrul practicii de gradul II vom face următoarele:
- etalonare parametri
- contur de ABEP
- delimitare de biocâmpuri de fructe, legume
- biocâmpuri umane
Veronic
a
SS
SV
F
B
N
T
84
85
88
89
92
90
89
90
La oameni, biosicul are doua părţi: interfaţa (traductor al
energiilor, informatiilor şi algoritmilor ce trec de la noesic către
fizic) şi raţiunea.
Între 60-80 => probleme mari de sănătate.
Dacă SV < SS pe N => probleme afective, sentimentale,
lovituri primite din jur, o stare de debusolare.
Carina
SS
SV
F
82
83
B
85
86
N
87
92
T
88
89
Dumitru
SS
SV
F
81
84
B
83
87
N
87
92
T
84
88
Georgian
a
SS
SV
F
B
N
T
86
83
89
88
92
94
90
92
Temă pentru practică: de interpretat aceşti parametri.
Anomalii bioenergetice în limite fireşti şi patogene
Definiţie: Anomaliile bioenergetice sunt întreruperi ale
circuitelor energetice dintr-un sistem viu, cauzate fie de
45
către factori agresori externi, fie de blocajul altor zone sau
organe, blocaj ce s-a produs anterior.
Anomaliile bioenergetice sunt de 2 feluri:
1) Cele care apar temporar, în urma unei solicitări ocazionale
(indigestii uşoare, febre musculare, migrene, stări de oboseală
acută etc.) şi pe care le considerăm a fi anomalii bioenergetice
în limite fireşti;
2) Cele care depăşesc un stadiu temporar, ce necesită intervenţie
din exterior pentru restabilirea circulaţiei optime a energiilor şi
pe care le considerăm a fi anomalii bioenergetice patogene
(ABEP).
În cadrul punctului 1), există 7 organe care prezintă cel mai
frecvent semnul unor abuzuri şi la care se manifestă anomaliile
bioenergetice în limite fireşti: inimă, stomac, ficat (cu bilă),
organe genitale, rinichi, splină şi rect. Observăm că 5 din 7 fac
parte din aparatul digestiv. Cauza este ce şi cum mâncăm.
Definiţie: Considerăm o anomalie bioenergetică în limite
fireşti acea anomalie pe care activitatea centrilor
inforenergetici (chakrele) ai sistemului viu afectat are
posibilitatea s-o redreseze fără intervenţie din exterior întrun interval de cca. 24 de ore.
Condiţiile de redresare ale anomaliilor bioenergetice în
limite fireşti:
1) Aceste anomalii NU trebuie să fie prelungite;
2) Se pot redresa când ele NU se repetă înaintea redresării;
3) NU sunt menţinute la un nivel ridicat datorită activităţilor pe
care le provoacă, sau activităţilor complementare
defavorabile.
Definiţie: În momentul când activitatea propriilor chakre nu
mai poate redresa anomaliile ce erau în limite fireşti,
spunem că se instalează ABEP (anomalie bioenergetică
patogenă).
ABEP-ul necesita pentru redresare intervenţie din exterior,
deoarece fiind o afectare mai gravă ajunge ca în timp (2-7 ani) să
producă modificări în structura fizică, generând ceea ce numim în
mod curent "îmbolnăvire".
46
Ierarhia organelor ce prezinta ABEP (dupa frecvenţă): inima,
ficatul (în special lobul dinspre spate), plămânii, colonul (ramura
stângă, cea descendentă), rinichii (de obicei unul şi mai tarziu şi
al doilea), vezica biliară, colonul (ramura dreaptă, cea
ascendentă), rectul, uterul + un ovar (sau prostata la bărbaţi),
colonul transversal, splina, pancreasul, tiroida, articulaţiile (în
special cele coxo-femurale, adică şoldurile), ganglionii subaxilari,
coloana vertebrală (mai ales zona sacrala şi cea lombară).
reprezentare ABEP
punct de
73
maxim
65
45
40
40
30
73
45
65
30
vârf ABEP
Conturul unui ABEP se determină cu ansa, la fel ca orice
contur al unei surse de semnal i.e. Orice ABEP are un punct de
maxim, loc în care ABEP-ul respectiv prezintă valoarea cea mai
mare în cazul unei măsurători radiestezice. Acea valoare se
regăseşte şi în "vârful ABEP-ului".
ABEP-urile se măsoară pe o scală valorică a ABEP-urilor, ce
are valori cuprinse între 0 şi 100.
Orice ABEP are o reprezentare la nivelul cortexului. Noi îl
căutăm pe craniu, cu ansa. De câte ori vom căuta un ABEP, vom
căuta şi reprezentarea acestuia la nivelul craniului, reprezentare
care de obicei are forma unui con de mici dimensiuni.
ABEP-urile se biodetectează ca orice sursă de semnal şi
pentru trasarea conturului uneia din secţiuni se merge paralel cu
ansa de-a lungul corpului, pe codificarea Ansa mea indică
conturul primului ABEP întâlnit în cale.
Scala valorică a anomaliilor bioenergetice şi scala ABEP-urilor
47
Definiţie: Scala valorică a anomaliilor bioenergetice este o
scală centezimală, unde 0 înseamnă stare de sănătate
perfectă, iar 100 înseamnă afectare maximă, distrugere,
necrozare, extirpare sau amputare a unui organ sau a unei
zone.
100
100
90
grave
90
mari
80 mijlocii
structurale
80
70
ABEP deosebit de
ABEP
60
50
40
tradiţională
70
60 mici
50 mari
mijlocii
40
30 mici
mari
20 mijlocii
10
Modificări
Disfuncţii
ABEP uşoare
Medicină
0 mici
30
20
10
ANOMALII BIOENERGETICE
ÎN LIMITE FIREŞTI
0
Anomalii
bioenergetice
în general
Pe scara mică:
Între 0 - 30: ABEP-uri uşoare. Se redresează cu medicină
tradiţională sau
medicaţie uşoară.
Între 30 - 60: se manifestă disfuncţiile. De aici "ne simţim
bolnavi".
Între 60 - 90: modificări structurale.
48
Între 90 - 100: ABEP-uri deosebit de grave. Constituie cea mai
mare parte
din ABEP-urile cu care ne întâlnim.
Există nişte zone pe cap foarte bogate în informaţie
referitoare la ABEP-urile existente (şi la cele la care sistemul viu
este predispus):
- la baza occipitalului, legând urechile
- în 2 puncte deasupra sprâncenelor (dacă apăsăm acolo când
ne doare capul, simţim o uşurare)
Vom găsi întotdeauna valori mai mari la cap decât în zonele
afectate.
Pentru redresarea unui ABEP, este obligatoriu ca în primul
rând să se redreseze starea patogena noesică (refacerea
programelor afectate). Fără acest pas, refacerea biosică şi fizică
este imposibilă.
Suprasolicitarile afective şi şocurile emoţionale (ex. dacă
sperii pe cineva) pot scade SV pe anumite organe (inimă, creier)
până la valori foarte mici, ceea ce se reflectă în măsurătorile de
SV pe întreg sistemul viu.
Energii Benefice Fundamentale (EBF)
După gradul III şi în perioada când se fac gradele V - VI, se
vor organiza tabere în staţiuni aflate în vecinătatea unor
locuri "interesante" dpdv i.e. din ţară (ex. Omu, Peştera,
Ceahlău etc.). În tabere nu se consumă carne. Pot veni rude
care să gătească, să spele etc.
Definiţie: EBF constituie parametrul de bază în aprecierea
calităţii unui sistem viu, a unei structuri, fenomen,
proceduri, metode, acţiuni etc., pe scurt a oricăror categorii
existenţiale.
Semnificaţie: EBF este suportul energetic minim necesar
pentru implementarea algoritmului de maximă eficienţă
benefică pentru una dintre categoriile de mai sus.
EBF
49
algoritm
Algoritmul din EBF-uri prezintă 2 caracteristici:
1) Cea a beneficităţii obiective
2) Cea a aspectului benefic subiectiv
___________________________________
1)
2)
Beneficitatea obiectivă reprezinta binele care se manifestă în
orice situaţie, pentru orice persoană (indiferent dacă ne
convine sau nu)
Beneficitatea subiectivă se referă la acei algoritmi ce implică
anumite acţiuni, stări, fenomene etc., care pentru anumiţi
oameni sunt bune şi pentru alţii nu sunt bune.
Pe spatele oricărui bob de grâu e chipul lui Iisus.
EBF-ul maxim este maxim din Univers, este cel al Iubirii, al
Luminii
lui Dumnezeu. Etalonul pentru determinarea EBF pe scala
valorică unică este 100 (maxim). 100 reprezintă limita maximă a
beneficităţii umane.
Concluzie: Nici un om nu poate să aibă sau să facă fapte cu
EBF mai mare de 100, pe nici o structură.
EBF de 100 înseamnă lipsa completă a oricărei nocivităţi din
SN sau din alte structuri ale unui sistem viu, dintr-un anumit
fenomen, tehnică etc.
Nocivitatea reprezintă pierdere de energii şi informatii,
dezagregare de algoritmi.
EBF se măsoară la sistemele vii pe structuri şi pe total. EBFurile sistemelor vii prezintă o variabilitate lentă sau foarte lentă.
Manifestarea EBF este direct proporţională cu Credinţa în
Dumnezeu (CD).
Avem de exemplu:
CDpotenţial = 98
CDconştientizat = 85
100
CDaplicat = 78
CDmanifest = 40
EBFpotenţial = 100
EBFconştientizat = EBFpotenţial X CDconştientizat /
EBFaplicat = EBFpotenţial X CDaplicat / 100
EBFmanifest = EBFpotenţial X CDmanifest / 100
EBFmanifest = 100 X 40 / 100 = 40%
50
EBF nu trebuie confundat cu energia benefică a locului în
care se desfaşoară o acţiune, sau cu energia benefică
conjuncturală.
EBF - EB = ∆EB
∆EB are semnificaţia a ceea ce câştigăm sau pierdem în
măsurătoare momentană din cauza mediului sau a unei situaţii.
Prin repetiţie, acest ∆EB, fie că este pozitiv sau negativ, poate în
timp să devină măcar în parte propriu sistemului viu pe care l-a
influenţat şi pe care-l influenţează încă.
Pe scala valorică, considerăm benefice persoanele,
evenimentele, fenomenele etc. cu valori ale EBF între 81 şi 100.
Existenţele cu sau fără SF ce au valori EBF pe SN mai mici
de 81 sunt considerate Entităţi Noesice Malefice (ENM). Acestea
au algoritmi anti-bios, produc ABEP-uri şi dezechilibrare psihică.
Din punctul nostru de vedere (şi al angajamentului deontologic),
orice are EBF < 81 ne este interzis.
EBF
F
64
64
64
64
B
93
93
89
93
N
100
100
98
100
T
78
93
87
98
Ex
1
2
3
4
Ex. 1 Manifestarea agresivă (sau chiar violentă) sunt prezente. E
tipul de om la care sufletul nu-şi suportă propriul trup.
Ex. 2 Identitate T cu B. E o personalitate elevată, cu preocupări
raţionale pentru a se controla, a făcut eforturi în acest sens. E
tipul la care bunătatea e caracterizată de acte raţionale de
binefacere. Această stare se obţine în timp, cu efort şi
preocupare intelectuală în această direcţie, de regulă la
maturitate.
Ex. 3 Identic cu ex. 2.
Ex. 4 E o personalitate spirituală elevată.
Diferenţa dintre măsurătoarea momentană şi etalon este
formată din anti-categoria categoriei măsurate.
51
Cei cu EBF coborât sunt împotriva cunoaşterii spirituale de
tip christic şi, de teamă de a nu li se descoperi răutatea, nu intră
în rezonanţă cu aspectele subtile ale vieţii.
Situaţii ciudate
EBF
F
88
88
94
86
54
53
B
82
82
90
92
63
24
N
94
78
32
89
58
36
T
91
82
81
90
59
31
Ex
5
6
7
8
9
10
Ex. 5 Valoarea pe B de 82 (nu respectă ierarhizarea structurilor)
are semnificaţia unei severităţi deosebite. Este tipul de critic. El
poate deforma realitatea din cauza severităţii, exact cu diferenţa
de la cât ar trebui să fie EBF pe B la cât este de fapt (9 - 10%).
Ex. 6 Are suflet rău. Îşi asumă răutatea cu ajutorul raţiunii (T =
B). E un caz de inversare a ierarhizării. T =B apare în situaţia
celor care vor să facă rău, în această inversare dându-se valori
mai mari structurilor inferioare.
Ex. 7 Are probleme de tip paranoic, e personalitate de tip
demonic şi, chiar dacă-i integrat în mediu, este absolut distructiv
în societate.
Ex. 8 E un om bun, care este "mai bun raţional decât din suflet",
dar are toate şansele să-şi ridice în timp şi calitatea propriului
suflet, prin inducere de algoritmi benefici.
Ex. 9 Om foarte rău, ceva mai prudent în comiterea faptelor sale.
Ex. 10 O răutate monstruoasă. Este specializat pe răutate de tip
raţional şi studiază cum să facă răul. În mod cert suferă de o
boală psihică.
Luni, 28 aprilie, în a doua zi de Paşti, ne întâlnim pe la ora
12.30 în sala de curs. Fiecare aduce de mâncare ce poate.
52
EBF
F
88
73
88
B
92
76
92
N
95
80
95
T
97
84
86
Ex
11
12
13
Ex. 11 Om foarte bun, dar la care T este mai mare decât oricare
valoare pe structuri. Asta înseamnă că este susţinut din exterior.
Apare la oamenii ce locuiesc cu persoane care îi iubesc mult şi
care sunt bune.
Ex. 12 Aportul de iubire din exterior îl poate face pe individ să se
corecteze cât de cât.
Ex. 13 Cea mai dramatică situaţie. Atunci când T este mai mic
decât oricare valoare găsită pe structuri, faptul semnifică o
puternică acţiune negativă din exterior, caz în care se recomandă
separarea.
- GRADUL III -
53
Parametri personali măsuraţi înainte de curs:
I.O. D.H. O Acc.
85
50
11
86
Optimizări
Definiţie: Optimizarea înseamnă găsirea sistemului,
alimentului, medicamentului, terapiei, soluţiei, procedurii,
drumului etc., pe scurt a alternativei cu EBF-ul cel mai
ridicat (în cazul în care posibilităţile sunt mai multe)
Optimizări alimentare
Pentru optimizarea alimentelor, se face un tabel ca cel de
mai jos. În prima rubrică se trece numele alimentului, în a 2-a se
trece EBF-ul acţiunii de a consuma alimentul respectiv în
cantităţi obişnuite/normale, în a 3-a se determină cantitatea
din alimentul respectiv pe care subiectul o poate consuma fără să
îi facă rău. În a 4-a rubrică se trece ora optimă în care se poate
consuma alimentul respectiv, iar în a 5-a se trec observaţiile
despre modul de preparare, preferinţele pacientului respectiv etc.
Toate măsurătorile se fac cf. algoritmului “Ce EBF are
consumul acestui aliment de către această persoană
aflată în această stare”.
Aliment
Pâine
Sare
Porc
Vită
Pasăre
Peşte
Zahăr
Ulei
Mere
Portocal
e
Cafea
Ţigări
Alcool
EBF/cons.nor
mal
63
54
10
15
36
62
-5
-2
91
87
Cantit.optim
ă/zi
125 gr.
3 gr.
5 gr.
10 gr.
100 gr.
200 gr.
350 gr.
200 gr.
Ora
optimă
11-19
0-24
12-14
12-14
12-14
12-14
9-13
9-13
-20
-30
-56
-
-
54
Obs.
Se face o listă de favorabilităţi, funcţie de care se alcătuiesc
meniuri. Se mai face şi o listă cu alimente interzise (cele cu EBF
la consum < 0 şi care sunt toxice, malefice şi dăunătoare
persoanei respective).
Pentru alimentele care la consum prezintă EBF-uri foarte
mici (ex. carnea), facem următoarea investigaţie: ne punem
problema dacă la un anume interval pacientul poate consuma din
alimentul respectiv fără să-i facă rău şi cât de mare trebuie să fie
acest interval. Se stabileşte apoi greutatea pe care poate să o
aibă alimentul în discuţie în momentul consumului. Ex: poate
mânca o friptură de vită de 30 gr. la 2 săptămâni.
Caracteristicile optimizării sunt absolut personale. Diferă de
la individ la individ şi pentru acelaşi individ diferă de la perioadă
la perioadă. Proporţional cu ameliorarea carenţelor i.e., la fiecare
10 procente se schimbă optimizarea.
Optimizarea medicamentelor
Este un tip de optimizare important şi des folosit în
Inforenergetică. Tipurile şi cantităţile de medicamente se pot
optimiza, mai ales dacă sunt energizate cu algoritmi de
amplificare a caracteristicilor curative şi de diminuare a efectelor
secundare nedorite.
Nu se modifica dozele de antibiotic!
Se pot energiza în schimb citostaticele.
În cazul unor dileme, se poate alege soluţia optimă:
• staţiunea turistică care să convină întregii familii
• combinarea terapiilor
• temperatura de îmbăiere a copiilor sau a suferinzilor
• orele pentru intervenţii chirurgicale sau stomatologice
• perioada din zi optimă pentru muncă
Se recomandă ca optimizările să fie făcute de mai mulţi
inforenergeticieni simultan, apoi să se compare rezultatele şi să
se discute.
Optimizarea profesiei
Este foarte utilă. Pentru alegerea unei profesii, se poartă o
discuţie cu solicitantul, în urma căreia se alcătuieşte o listă de
meserii faţă de care acesta manifestă interes, plus ceea ce ne
55
vine şi nouă în minte în timpul discuţiei. După ce se alcătuieşte
această listă, se măsoară:
1) EBF-ul implicării persoanei respective în meseria respectivă
2) EBF-ul influenţei pe care meseria o va avea asupra
solicitantului
3) Se face media şi se întocmeşte o listă de favorabilităţi.
În situaţia în care solicitantul are în grijă o persoană cu
handicap, se
face un rând suplimentar de măsurători similare, în care este
inclus EBF-ul implicării persoanei cu handicap în desfăşurarea
activităţii profesionale a solicitantului (ex. “Îi permite sora
handicapată să-şi facă munca aşa cum trebuie?”), precum
şi EBF-ul influenţei meseriei respective asupra persoanei cu
handicap (“Din cauza activităţii profesionale îşi neglijează
sora care se află în cărucior?”). Se face o medie din toate
aceste valori şi apoi o listă de favorabilităţi.
Telepatie
Definiţie: Telepatia este fenomenul exotic în cadrul căruia
2 sau mai mulţi subiecţi fac schimb de informaţii, altfel
decât prin mijloacele convenţionale (scris, vorbit etc).
Pentru realizarea fenomenului telepatic, este necesar un
emiţător (E) şi un receptor (R). Deşi de obicei E devine R iar R
devine E, acest fapt nu este obligatoriu şi spunem că avem de a
face cu o telepatie unipolară sau bipolară.
Telepatia se clasifică şi în funcţie de distanţa dintre “E” şi
“R”. Avem:
- telepatie la vedere (există contact vizual)
- telepatie la distanţă. Aceasta poate fi:
• telepatie la distanţă mică (sub 2 km)
• telepatie la distanţă mare (sub 1000 km)
• telepatie la distanţă foarte mare (peste 1000 km, adică
practic oriunde)
În timpul manifestării fenomenului telepatic, atât “E” cât şi
“R” trebuie să prezinte SS şi SV măcar pe B, N şi T de peste 90%.
Biocâmpurile de Emisie şi Recepţie trebuie antrenate pentru
selectarea şi decodificarea corectă a informaţiilor vehiculate.
În timpul fenomenului telepatic, Biocâmpul de Emisie al
emiţătorului “E” formează un string inforenergetic, cu ajutorul
56
căruia acesta direcţionează informaţiile către receptorul “R”, care
le preia cu ajutorul Biocâmpului său de Recepţie.
Metodă de antrenament telepatic
A
E
B
R
E
R
22.00
22.00
22.10
22.10
22.20
22.20
22.30
22.30
Apoi se progresează la litere, cuvinte etc.
Compatibilităţi
Definiţie: Compatibilitatea este capacitatea/calitatea unui
sistem viu de a influenţa pozitiv, energetic şi informaţional
un alt sistem viu.
În raport cu variabilitatea determinată de aportul energetic
şi informaţional al unui sistem viu asupra altuia, compatibilitatea
poate fi favorabilă sau de-a dreptul benefică.
Când influenţa i.e. a unui sistem viu asupra altuia e
nefavorabilă, spunem că între cele două sisteme vii se manifestă
incompatibilitatea.
Când variabilităţile cauzate de influenţa i.e. a unui sistem
viu asupra altui sistem viu sunt egale cu zero, spunem că se
manifestă indiferenţa.
Compatibilitatea, incompatibilitatea şi indiferenţa sunt de
natură biologică şi sunt proprii fiecărui sistem viu în parte.
57
Compatibilitatea există şi se manifestă la nivelul tuturor
regnurilor existente în Uni-Vers. Ea se poate manifesta chiar şi
între indivizi ce aparţin unor regnuri diferite (ex. compatibilitatea
sau incompatibilitatea unor oameni faţă de anumite plante,
animale etc).
Compatibilitatea nu poate fi decât foarte rar schimbată şi
niciodată forţată sau violentată. În aceste ultime 2 cazuri, după o
perioadă de timp, conflictele care au exprimat lipsa de
compatibilitate vor izbucni şi mai violent.
Un sistem viu compatibil altor sisteme vii le amplifică
acestora parametrii i.e. şi invers (dacă nu-i compatibil, le scade
parametrii).
Compatibilitatea reprezintă rezultanta interacţiunii a
numeroase caracteristici exprimate prin diverşi parametri i.e.
proprii sistemelor vii implicate. Aceşti parametri sunt:
1. EBF
2. CD
3. Fermitatea pe calităţi
4. Specializările biosice şi noesice (ca urmare a activităţilor
preponderent prestate)
Compatibilitatea are ca efecte: ridicarea randamentului de
muncă, favorizează creaţia, scade numărul accidentelor de
muncă şi intensifică toate calităţile umane de tipul atenţie,
mobilizare etc.
X este compatibil lui Y  X îi face bine lui Y
Maximul de compatibilitate biologică este reprezentat de
sentimentul iubirii depline, de afinitatea maxim posibilă între
sistemele vii implicate. Cu cât compatibilitatea este mai mare
între 2 sisteme vii, cu atât parametrii lor i.e. sunt mai apropiaţi
valoric. Când se întamplă acest lucru, numărul de întâlniri
succesive anterioare vieţii prezente este mai mare.
Clasificare. Compatibilitatea poate fi:
- Benefică
- Favorabilă
După numărul de sisteme vii implicate, compatibilitatea
poate fi:
a) Univocă A
B
b) Reciprocă A
B (se măsoară pentru mariaje)
c) Multivocă. Studiem compatibilitatea lui A faţă de un grup de
mai multe sisteme vii.
58
B
A
d)
C
D
Plurivocă (de echipă). Studiem cât de compatibil este fiecare,
fiecăruia.
A
B
C
D
Incompatibilitatea este însoţită foarte adesea de un EBF
scăzut pe B (încăpăţânat). Considerăm sistemele vii ca fiind
compatibile pe scala valorică începând cu 81.
81 – 90 compatibilitate acceptabilă
91 – 99 prietenii, iubiri etc
100 cupluri perfecte
De la 81 în jos, se manifestă incompatibilitatea.
Compatibilitatea se măsoară pe structuri şi pe total.
• Incompatibilitatea pe F se manifestă cel mai pregnant între
persoanele de sex opus în cadrul raporturilor sexuale
• Incompatibilitatea pe B se manifestă în general prin certuri,
argumentaţie de tip biosic
• Incompatibilitatea pe N se manifestă prin lipsa de comunicare.
Nu există soluţie la acest tip de incompatibilitate
Când compatibilitatea atinge 30%, avem de fapt de a face
cu o incompatibilitate accentuată şi de acolo începe să se
manifeste repulsia.
În mod firesc, compatibilitatea se poate ameliora cu maxim
5%.
Incompatibilitatea micşorează biocâmpurile sistemelor vii
din preajmă, precum şi semnalele acestor biocâmpuri. Persoanele
cu caracteristici ce le fac predominant incompatibile au CR
sărace, lipsă de sensibilitate, agresivitate, nevoia cuiva în
preajmă pe care sa-l paraziteze, vor să fie mereu în centrul
atenţiei şi au manifestări exhibiţioniste (tip histrionicdemonstrativ).
Compatibilitatea variză în timp, după vârstă, sex, în funcţie
de condiţiile sociale, astronomice etc.
Tabel pentru compatibilitate plurivocă:
59
C
A
B
A
B
C
D
F
B
N
T
F
B
N
T
C
D
Exemple
C
Ex. 1
EA
EL
Ex. 2
EA
EL
F
26
B
91
N
94
T
82
92
26
67
70/60
92
85/70
90
73
92
67
85
76
Ex. 1 El se va simţi frustrat, iar ea va fi agresată mereu din
cauza
compatibilităţii lui reduse pe structura biosică.
C
EA
EL
EA
EL
EA
EL
F
98
96
82
96
82
84
B
71
81
71
81
71
81
N
54
38
54
53
54
73
T
88
90
85
84
85
71
Acesta era un cuplu de tineri frumoşi, care se iubeau şi se
înţelegeau foarte bine, mai ales sexual. Deşi li s-a spus că toate
astea nu sunt suficiente, totuşi s-au căsătorit. Când căsnicia lor a
început să scârţâie, el a încercat să-şi crească în mod artificial
compatibilitatea faţă de ea pe N, cu rezultate catastrofale.
Când T > oricare valoare găsită pe structuri
60
 ceva care continuă din inerţia unor amintiri.
Pentru ca un cuplu să fie viabil, trebuie să existe
compatibilitate pe toate cele 3 structuri.
Când T < oricare valoare găsită pe structuri
 influenţă nefastă din exterior (adulter, soacră care se bagă
etc)
Din cauza caracterului intim al investigaţiei de
compatibilitate, mai ales la cupluri, măsurătorile şi discuţiile au
loc separat, pe rând, cu fiecare membru al cuplului în parte.
Rezultatele măsurătorilor se comunică numai personal.
Fişa PSI
Definiţie: Fişa PSI este un document ce se foloseşte în
terapia inforenergetică, servind drept document de bază în
începerea tratamentului unui pacient.
-
-
Fişa PSI conţine:
o rubrică cu datele personale ale pacientului
urmează un spaţiu pentru o scurtă declaraţie prin care
pacientul îşi exprimă acordul şi solicită terapia i.e.
o rubrică ce conţine măsurători preliminarii (ce tipuri de
agresiuni, ENM, spaţii malefice etc. au dus la îmbolnăvire)
o rubrică cu parametri măsuraţi după curăţarea i.e.
un tabel mare, unde pe verticală sunt numele organelor şi
zonelor corpului omenesc, iar pe orizontală sunt datele lunii,
de la 1 la 31. În acest tabel se înregistrează valorile ABEP pe
diferite organe, la date diferite.
Tehnici şi proceduri i.e.
Definiţie: Tehnicile i.e. au drept scop punerea sistemului
viu suferind în stare de vindecare. Starea de vindecare
este o stare i.e. caracterizată printr-o încărcătură energetică
şi informaţională mult mai mare decat încărcătura
caracteristică stării de sănătate obişnuită.
Explicaţie: Un om bolnav are consumuri energetice mult mai
mari decât unul sănătos, pentru că organismul încearcă să
61
recupereze. Dacă am pune sistemul viu suferind în stare de
sănătate obişnuită, normală, am constata că, după un timp foarte
scurt, din cauza consumurilor i.e. foarte mari, sistemul viu
proaspăt echilibrat ar fi din nou în stare i.e. patogenă (stare de
suferinţă). De aceea, starea de vindecare nu are o delimitare fixă,
ea trebuie să fie “atât de mare cât este necesar pentru ca,
indiferent de consumul sistemului viu bolnav, nivelul i.e. al
acestuia să nu cadă sub valoarea de 81 (minima admisă pentru
un om sănătos)”.
Graficul stărilor i.e. ale sistemelor vii
stare de vindecare
100
stare de sănătate
90
normală
80
70
patogenă
stare
60
50
gravă
stare patogenă
40
stare
preletală
30
decesul
20
62
10
0
90
10
100
10
20
30
20
30
40
50
60
70
80
Există o vârstă cronologică şi una biologică. De aceea, copiii
au senzaţia că timpul trece foarte greu, că au toată viaţa la
dispoziţie, iar bătrânii au senzaţia că “zboară timpul”. În ultimii
30 de ani, chiar şi copiii au început să aibă senzaţia că “nu mai au
mult timp la dispoziţie”. “Răgazurile” pentru a remedia greşelile
din trecut devin tot mai scurte, odată cu vârsta.
Tehnicile i.e. sunt de două feluri:
1) Tehnici de curăţare i.e.
2) Tehnici de redresare i.e.
_____________________________________
1)
Tehnicile de curăţare i.e. se aplică oridecâteori este nevoie şi
oricărui sistem viu aflat în suferinţă. Este o obligaţie
deontologică pentru inforenergetician de a îndepărta răul, de
câte ori îl întâlneşte. Această obligativitate e dată de faptul că
un sistem viu agresat nu mai are întreg liberul lui arbitru. Asta
fac tehnicile de curăţare i.e., prin îndepărtarea sau anihilarea
agresiunilor de natură i.e. care afectează LA (liberul arbitru) al
victimelor.
2)
Tehnicile de redresare i.e. se aplică numai după ce s-a făcut o
curăţare de 100% şi numai dacă pacientul, după curăţare, are
EBF măcar pe N şi T > 90, iar noi (terapeutul) îi suntem
compatibili pacientului măcar N şi T cu > 90.
Nu orice preot poate face molifta Sf. Vasile.
Unii călugări reuşesc mai des.
Excepţie de la regula de mai sus fac situaţiile de urgenţă
i.e., care de cele mai multe ori se suprapun cu cazurile de
urgenţă medicală. În aceste situaţii, se permite aplicarea
tehnicilor de redresare dacă, după curăţare, pacientul are EBF pe
N şi T > 81. După scoaterea din criza aferentă stării de urgenţă,
pacientul intră în regim normal (EBF şi C > 90).
63
Definiţie: Stările de urgenţă sunt acele stări care anunţă
decesul iminent sau prejudicierea gravă a subiectului (sau
chiar durerile foarte mari).
Exemple. Otrăviri, hemoragii puternice, fracturi (închise şi
deschise), accidente vasculare, abdomenul acut (peritonite etc.),
şocul anafilactic (alergie la anumite medicamente), infarcturile,
colicile, arsurile grave (de la gradul II în sus), blocajele (renale,
circulatorii, respiratorii) etc.
1.
2.
3.
4.
Tehnicile de curăţare i.e. sunt:
Alungarea ENM
Anihilarea spaţiilor i.e. malefice
Anihilarea programelor şi conceptelor i.e. malefice
Anihilarea amprentelor malefice
Tehnicile de redresare i.e., care se aplică numai după
curăţarea
i.e. şi numai dacă pacientul are EBF pe N şi T > 90 şi noi avem
faţă de el C pe N şi T > 90, sunt:
1. Reducerea de ABEP
2. Energizarea locală
3. Energizarea generală
4. Amplificarea de Câmp Vital
___________________________________
Reducerea de ABEP are drept scop repunerea în ordine a
circuitelor
energetice dintr-un organ sau zonă afectată.
1.
64
O celulă bolnavă nu mai are capacitatea de a vehicula
energiile şi informaţiile necesare vieţii, în ritmul, de calitatea şi în
cantitatea de care sistemul viu are nevoie. Prin terapia i.e.
(reducerea de ABEP în special), organismul pacientului este ajutat
să vehiculeze energiile şi informaţiile specifice vieţii, în cantitate
suficientă pentru a pune suferindul în stare de vindecare.
Tehnică pentru reducerea de ABEP
1) În stare Ready, se biodetectează ABEP-ul şi se măsoară.
2) Se aşează ambele palme la limita exterioară a ABEP-ului, cu
palmele orientate către pacient şi se execută o mişcare
levogiră, corelată cu o mişcare de apropiere. Palmele se
opresc la 1-2 cm de suprafaţa corpului pacientului, fără a o
atinge. Pe tot parcursul acestor mişcări, în stare Ready, se
rosteşte următorul algoritm: “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, rog Sfânta Treime să pună în
palmele mele energia şi informaţia specifică şi necesară
pentru reducerea în totalitate a acestui ABEP.”
3) Se verifică cu ansa şi raportorul dacă ABEP redus = 0. Dacă
mai găsim o valoare a ABEP cât de mică, reluăm tehnica. Nu
părăsim ABEP-ul respectiv până nu obţinem valoarea lui egală
cu zero. Viteza de deplasare a mâinilor nu trebuie să fie nici
exagerat de înceată, nici foarte mare. Trebuie să simţim
eficienţa.
4) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
La examen, trebuie să reducem un ABEP la zero în 30 de
secunde.
Energizarea locală. Câteodată, în urma unei reduceri de ABEP
foarte
puternice, la verificare, în loc de ABEP = 0, găsim ABEP = - 3, 4, 5
procente. Acest lucru semnifică o uşoară energizare locală (o
încărcătură i.e.) care a apărut în urma concentrării făcute pentru
reducerea de ABEP. S-a constatat că acest depozit suplimentar
de inforenergii este necesar pacientului pentru menţinerea zonei
2.
65
bolnave într-o stare optimă. De aceea, s-a recurs la crearea unui
depozit de energie în zona afectată, care să permită un consum
i.e. excesiv, fără a permite însă ABEP-ului ca până la următoarea
şedinţă de terapie să crească la o valoare mai mare de 30.
Tehnică pentru energizarea locală
În stare Ready, se aşează ambele palme la 1-2 cm de corpul
pacientului. Ne vom îndepărta palmele încet, concomitent cu o
mişcare levogiră, pe următorul algoritm: “În numele Tatălui,
şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se energizeaza acest
………... (ficat) cu energia şi informaţia specifică şi
necesară pentru ca acest ABEP să nu depăşească
valoarea de 30 până în ………... (data la care am stabilit
următoarea şedinţă de terapie).”
2) Se verifică cu ansa şi raportorul cât la sută am făcut din ceea
ce trebuia să facem. Dacă nu obţinem 100%, reluăm tehnica.
Îndepărtarea palmelor de corpul pacientului se face până la o
distanţă comodă, continuând însă mişcarea levogiră până la
dobândirea unui sentiment de linişte, satisfacţie, datorie
împlinită, atingerea scopului propus.
3) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
1)
Energizarea generală. În esenţă, este foarte asemănătoare cu
energizarea
locală, numai că se referă la întreg sistemul viu, iar în algoritmul
de lucru vom “prinde” toate organele, zonele etc. din fiinţa
respectivă.
3.
Tehnică pentru energizarea generală
1)
Se aşează mâinile în dreptul capului pacientului şi,
concomitent cu o mişcare levogiră, se execută pe suprafaţa
corpului acestuia semnul crucii (privit din perspectiva
pacientului), pe următorul algoritm: “În numele Tatălui, şi
al Fiului, şi al Sfântului Duh, se energizează puternic
această fiinţă, pentru ca nivelul ei energetic şi
66
informaţional să o pună în stare optimă de ……………
(armonie, lucru, odihnă etc.)”
2) Se verifică cu ansa şi raportorul dacă s-a realizat energizarea
generală de 100%, în raport cu obiectivul propus.
3) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
4. Amplificarea de Câmp Vital
Scurt istoric: Oamenii au observat că se pot însănătoşi cu
rugăciune. Acest fapt se explică prin creşterea CIU, care astfel
“trage” după el şi celelalte biocâmpuri, inclusiv CV. Este un
proces lent. Pentru grăbirea momentului însănătoşirii, se aplică
tehnica amplificării directe a CV.
Tehnică pentru amplificarea de Câmp Vital
1) În stare Ready, se delimitează conturul CV al pacientului.
2) Se aşează ambele palme la limita exterioară a CV. Se execută
o mişcare levogiră a palmelor, simultan cu o mişcare de
îndepărtare (de “tragere” a CV) a acestora, până la o limită
convenabilă, pe următorul algoritm: “În numele Tatălui, şi
al Fiului, şi al Sfântului Duh, se amplifică acest Câmp
Vital atât cât este necesar pentru punerea în stare de
vindecare a acestei fiinţe.” Se continuă mişcarea de rotire
a palmelor până la dobândirea sentimentului de împlinire, de
linişte. Pe parcursul procedurii, se vizualizează CV respectiv
care se amplifică spaţial de jur-împrejurul pacientului, conform
proporţiilor ştiute. Trebuie să percepem CV fie alb-strălucitor
(pentru vizualizare alb-negru), fie de un roşu sănătos cu
nuanţe rozalii (roşu pozitiv sănătos benefic).
3) Măsurăm să vedem cât la sută am făcut din ce trebuia să
facem.
4) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
Toate tehnicile ce se aplică au mişcare levogiră a palmelor,
iar dacă sunt abordate din spatele pacientului vor fi însoţite de o
mişcare dextrogiră.
67
Dacă în timpul terapiei pacientul prezintă tahicardie,
junghiuri, greaţă, ameţeli, înţepături, stări de agitaţie etc.,
întrerupem imediat tehnicile de redresare, deoarece curăţarea nu
a fost făcută complet. Se reface curăţarea şi se reiau apoi
tehnicile de redresare.
Punerea în stare de sănătate se face în timp, pentru aceasta
fiind necesare mai multe şedinţe de terapie. Reducerea de ABEP
permite refacerea imediată a SV, dar modificările structurale din
zonă fac SS să se refacă într-un timp mai îndelungat. Pentru
aceasta, terapeutul trebuie să-şi măsoare cu ansa şi raportorul
intervalul dintre şedinţele de terapie. La început, poate fi nevoie
de 2-3 şedinţe/zi sau de mai mulţi terapeuţi.
Amprente inforenergetice
Definiţie: Amprentele i.e. sunt implementări energetice şi
informaţionale făcute de un sistem viu aflat într-o stare i.e.
deosebită, în momentul în care atinge o structură fizică (vie
sau nevie).
Prin stare i.e. deosebită înţelegem încărcături energetice şi
informaţionale de excepţie, în plus sau în minus, datorate unor
evenimente care conduc la trăiri speciale ale subiectului.
Amprenta i.e. va fi mai mult sau mai puţin intensă, direct
proporţional cu nivelul încărcăturii emoţionale a subiectului din
momentul creării amprentei.
Amprentele i.e. constituie “cartea de vizită” a creatorului lor
, din amprentă putând fi extrase informaţii despre evenimentele
la care subiectul a fost martor, precum şi despre datele lui
personale: sex, vârstă, înălţime, caracter etc. Acest fapt este
posibil datorită codului i.e. unic al fiecătui sistem viu. O fiinţă care
ar cunoaşte în întregime acest cod ar putea accesa întreg
“fişierul” din Banca de Date al persoanei respective şi pe de altă
parte ar putea produce modificări majore în structurile ei (chiar şi
în cele superioare). Din această cauză, codul i.e. unic al
sistemelor vii nu este cunoscut în totalitate decât de Dumnezeu şi
– numai temporar – de anumite existenţe (ex. Îngerul Morţii care
“strigă” fiinţele pe întregul lor nume şi prin rezonanţă le “aspiră”
către el, după care “uită” aceste nume şi trece la alte fiinţe).
Codul i.e. unic în totalitatea lui, pe care ni-l putem reprezenta ca
fiind o vibraţie, alcătuieşte numele existenţei respective, nume
sub care aceasta este cunoscută în toate Versurile Creaţiei. La
68
oameni, numele de botez din fiecare viaţă este o părticică din
codul i.e. personal.
Caracteristici ale amprentelor i.e.
1.
a)
b)
2.
a)
b)
c)
d)
3.
a)
b)
c)
4.
a)
b)
5.
a)
b)
6.
a)
b)
Amprentele i.e. se clasifică:
După EBF
Benefice, cu EBF > 81
Malefice, cu EBF < 81
Fiinţele omeneşti nu pot crea amprente i.e. cu EBF > 100.
După mărime (sau diametru, fiind aproximativ circulare)
Mici, cu diametru < 10 cm
Medii, cu diametru între 10-40 cm
Mari, cu diametru între 40-80 cm
Foarte mari, cu diametru între 80 cm şi câteva sute de metri.
Acestea sunt specifice unor entităţi de rang superior (ex. cele
care răspund de anumite fenomene naturale)
După natura creatorilor
Create de sisteme vii inferioare oamenilor
Create de oameni
Create de fiinţe superioare oamenilor (creatori extratereştri, ce
pot fi solari sau extrasolari)
După vechime
Recente (până într-un an)
Vechi (peste un an)
După modul în care au fost create
Amprente create spontan (prin simpla atingere într-un moment
de trăire specială)
Amprente făcute cu cunoaştere. Acestora li se alcătuieşte un
suport energetic în care se implementează un algoritm
formulat în conformitate cu scopul urmărit de creator.
După natura algoritmului implementat
Benefice
Malefice
ESTE STRICT INTERZIS CA, PRIN CREAREA
UNOR AMPRENTE FĂCUTE CU CUNOAŞTERE,
SĂ INTERVENIM ÎN LIBERUL ARBITRU AL ALTOR SISTEME
VII!
O amprentă este alcătuită dintr-un suport energetic în care
se află implementaţi unul sau mai mulţi algoritmi, întreaga
69
formaţiune aflându-se la suprafaţa unei structuri fizice. Emisia
unei amprente crează rezonanţă în biocâmpurile sistemelor vii cu
care intră în contact, reuşind astfel să implementeze algoritmi cu
vibraţie corespunzătoare amprentei în fiinţele din jur. Urmările
sunt în consecinţă:
• o amprentă benefică crează o stare de bine, duce la
creşterea SV etc
• o amprentă malefică va genera disconfort, poate produce
ABEP, iar dacă algoritmii sunt făcuţi cu o cunoaştere
deosebită, poate cauza chiar moartea (cum s-a întâmplat cu
cei care au deschis mormântul lui Tutankamon)
Amprentele, în proporţie de cel puţin 70%, sunt malefice.
Din cele făcute cu cunoaştere, cele benefice sunt mai multe.
Amprentele malefice se găsesc în special pe obiectele vechi
şi valoroase (bijuterii, obiecte de artă, bani). Mai apar din
algoritmii morfologici conţinuţi în anumite obiecte de artă
(statuetele africane care se vând în perechi şi reprezintă fiinţe
umane deformate. Sunt reminiscenţe Voodoo, magie pornită din
Africa, ce a ajuns în Egiptul Antic, America de Sud, chiar şi în
Europa). Mai apar amprente malefice încastrate în mesaje scrise
(scandalurile din presa scrisă) ce au la bază o iniţiativă cu EBF
mic.
Acestor amprente malefice le-au fost opuse talismanele,
care sunt mici obiecte ce conţin amprente benefice pentru
protecţie (ex. talismanele de deochi. Forma crucii conţine
algoritm morfologic).
Amprentele malefice se anihilează obligatoriu, oridecâteori
sunt întâlnite.
Tehnică pentru anihilarea unei amprente i.e. malefice
1) Se localizează cu ansa amprenta pe suprafaţa structurii fizice
în cauză, pe algoritmul “Ansa mea indică NUMAI amprentă
inforenergetică malefică.”
2) Se măsoară EBF-ul amprentei (trebuie să fie sub 81).
3) Se aşează ambele palme la 40-50 cm de amprentă şi se
execută o mişcare levogiră, concomitent cu una de apropiere
(ca la reducerea de ABEP), pe concentrarea “În numele
Tatalui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se anihilează în
70
totalitate această amprentă inforenergetică malefică,
acum şi pentru totdeauna. Se anihilează orice energie,
informaţie, concept sau algoritm malefic din această
zonă”. Mişcarea de apropiere a palmelor se opreşte la cca. 2
cm de suprafaţa avută în vedere.
4) În continuare, verificăm cu ansa şi raportorul dacă a mai rămas
ceva din amprenta respectivă, dacă anihilarea s-a făcut în
proporţie de 100%. În caz contrar, se repetă tehnica.
5) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
Pentru atingerea unor scopuri ca energizări locale sau
generale, armonizarea structurilor, creşterea capacităţii de
memorare sau de efort, putem amprenta benefic un obiect pe
care să-l dăruim persoanei respective, sau să-i amprentăm direct
structura fizică.
Tehnică pentru crearea unei amprente i.e. benefice
1) Se alege algoritmul conform scopului urmărit. Acest algoritm
trebuie să aibă EBF de 100%, ceea ce presupune şi un nivel de
complexitate de 100%. Niciodată nu vom folosi un algoritm
până nu are EBF şi nivel de complexitate de 100%, prin
modificări şi adăugiri succesive.
2) Aşezăm ambele palme la 2 cm de suprafaţa pe care vrem s-o
amprentăm, executăm o mişcare levogiră concomitent cu o
mişcare de depărtare (ca la energizarea locală), pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, te rog Doamne pune în palmele mele
energiile şi informaţiile specifice şi necesare pentru
crearea unei amprente benefice care să …………
(algoritmul compus la început)”. Îndepărtăm palmele până la o
distanţă convenabilă, continuând mişcarea levogiră, până la
dobândirea unui sentiment de satisfacţie.
3) Verificăm cu ansa şi raportorul dacă amprenta a fost
energizată în proporţie de 100% pentru algoritmul pe care lam implementat. În caz că nu avem 100%, reluăm
operaţiunea.
4) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
71
Spaţii inforenergetice
Definiţie: Spaţiile i.e. constituie existenţe de sinestătătoare, cu individualitate în spaţiul şi timpul fizic, cu un
anume conţinut i.e., în care sunt implementaţi algoritmi
specifici.
Spaţiile au durată de existenţă diferită, în funcţie de
intensitatea şi felul în care au fost făcute.
Spaţiile au influenţe caracteristice propriilor lor EBF-uri
asupra sistemelor vii sau structurilor lângă care se găsesc.
Scopul cu care se realizează un spaţiu
Spaţiile i.e. sunt instrumentul favorit de lucru în
inforenergetică.
Un spaţiu făcut cu cunoaştere poate înlocui
inforenergeticianul în locuri unde prezenţa lui este imposibilă (ex.
între 2 şedinţe de terapie, pentru curăţarea sau redresarea unui
sistem viu la distanţă, pentru curaţarea bolnavilor psihici ce nu
suportă o prezenţă de vibraţie pozitivă lângă ei).
Se mai fac spaţii de tip paznic pentru protecţia unor sisteme
vii şi a unor locuri.
ESTE ABSOLUT INTERZIS CA PRIN SPAŢII
INFORENERGETICE
SĂ SE ACŢIONEZE ASUPRA LIBERULUI ARBITRU UMAN!
Caracteristici ale spaţiilor i.e.
De regulă, spaţiile benefice au o formă şi un volum
aproximativ sferic, cu diametrul de cca. 30 cm. Spaţiile malefice
au forme neregulate, volumele lor prezentând unghiuri, colţuri
etc.
Spaţiile se mişcă după o cinematică proprie şi care de
regulă este implementată de creatorul lor. Se algoritmează şi au
program propriu de existenţă, timp, mod şi viteză de acţiune. Se
pot găsi practic oriunde: în atmosferă, pe sau în obiecte sau
sisteme vii.
72
Spaţiile i.e. pot fi vizualizate cu ajutorul extrasensibilităţilor
optice, sau percepute prin extrasensibilităţile tactile. Cele
benefice (SPB) sunt de culoare rozalie-strălucitoare, albstrălucitor, luminoase, plăcute la atingere, moi, calduţe,
confortabile. Spaţiile malefice (SPM) au culori închise (spectrul de
la gri spre negru, roşu-sângeriu, maro, brun).
Spaţiile pot fi determinate ca poziţie şi formă cu ansa. Ca şi
amprenta i.e., spaţiul conţine “cartea de vizită” a creatorului său.
Observaţii
• Pentru persoanele cu EBF pe N şi T < 90, nu se pot face spaţii
care să conţină algoritmi de redresare. Pentru aceste persoane,
se vor face doar spaţii de curatare.
• Este interzisă realizarea de spaţii malefice, chiar şi accidental.
• Animalele şi plantele sunt sensibile la spaţiile şi entităţile
malefice (ex. câinii care latră în pustiu).
• Dacă sunt puternice, spaţiile induc prin rezonanţă variabilităţi
corespunzătoare (în plus sau în minus) în biocâmpurile sistemului
viu din preajmă. Biocâmpurile preiau informaţia, o transmit
centrilor i.e. proprii şi apoi sistemul viu este influenţat conform
algoritmilor spaţiului respectiv.
• Suspiciunea, gelozia generează spaţii malefice.
Clasificarea spaţiilor
După beneficitate
Spaţii benefice (au EBF > 81)
Spaţii malefice (au EBF < 81)
Spaţii cu EBF variabil. Sunt spaţii pe care nu le găsim cu ansa
la algoritmare. O parte din timp au un EBF acceptabil (arată ca
nişte spaţii benefice “obosite”), dar în anumite momente (ore
fixe) ale zilei, conjuncturi selective etc., dezvoltă programele
malefice cu care au fost înzestrate. Atunci, pot ajunge la EBFuri de –20, -30 etc., exercitând o influenţă malefică şi
determinând victima să acţioneze impropriu comportamentului
său obişnuit. Aceste spaţii se determină pe algoritmul “Ansa
mea indică spaţiile malefice şi cu EBF variabil”. Din
punctul nostru de vedere, aceste spaţii sunt malefice şi trebuie
anihilate.
2. După modul de realizare
a) Spaţii realizate cu cunoaştere
1.
a)
b)
c)
73
b) Spaţii realizate în mod spontan
3. După permanenţa în timp
a) Spaţii temporare, cu existenţă limitată în timp (câteva ore 
câţiva ani)
b) Spaţii programate periodic (după crearea unui spatiu, îi
verificăm eficienţa şi dacă aceasta este sub 90 într-un
moment, rechemăm spaţiul şi îl reenergizăm)
c) Spaţii permanente (rezistă în Uni-Vers atât cât este voia lui
Dumnezeu)
4. După complexitate
a) Spaţii simple
b) Spaţii complexe (le vom studia la gradele IV şi V)
5. După cinematică
a) Spaţii statice
b) Spaţii cu dinamică proprie (ex. conform programării, trec de la
un subiect la altul, din loc în loc etc)
6. După destinatar
a) Spaţii cu un destinatar
b) Spaţii cu mai mulţi destinatari
7. După numărul realizatorilor
a) Spaţii individuale
b) Spaţii colective
8. După locul de amplasare
a) Spaţii interioare
b) Spaţii exterioare
Tehnică de anihilare a SPM
1) În stare Ready, se biodetectează SPM parcurgând sistemul viu
cu ansa, paralel cu corpul, pe concentrarea “Caut NUMAI
spaţii malefice şi cu EBF variabil. Dacă spaţiul este
interior, ansa să facă 90° spre corpul pacientului, iar
dacă este exterior să facă 90° spre înafară, pe direcţia
pe care este spaţiul.”
2) Pentru spaţiile exterioare: prindem spaţiul între palme, rotim
cel puţin una dintre mâini în sens levogir şi apropiem palmele
încet, fără a le atinge, pe concentrarea “În numele Tatălui,
şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se anihilează în
totalitate acest spaţiu malefic, cu lumina Sfintei Treimi
radiată prin palmele mele.”
74
Pentru spaţiile interioare: prindem între palme structura fizică
a pacientului în dreptul spaţiului, de la o distanţă de cca. 30-40
cm de o parte şi de alta şi, cu o mişcare levogiră din faţă şi
respectiv dextrogiră din spate, apropiem palmele spre spaţiu
până la 1-2 cm de structura fizică afectată. Apoi vizualizăm
cum biocâmpurile palmelor noastre pătrund în trupul afectat,
anihilând spaţiul.
3) Se verifică cu ansa în ambele situaţii dacă a mai rămas ceva
din spaţiul respectiv.
4) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
Tehnică de realizare a SPB
1) Se examinează destinatarul şi, după analiza de caz efectuată,
se stabileşte algoritmul optim pentru persoana respectivă.
Algoritmul trebuie să aibă EBF şi complexitate pentru situaţia
dată de 100%.
2) În stare Ready, se aşează palmele faţă în faţă la 30-40 cm şi,
rotind levogir cel puţin una din palme, se delimitează
suprafaţa unei sfere cu o rază de cca. 15-20 cm, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, rog Sfânta Treime să pună în palmele
mele toate acele inforenergii benefice, specifice şi
necesare pentru realizarea şi energizarea puternică a
acestui spaţiu, cu lumina şi iubirea Sfintei Treimi, la
care adaug toată iubirea mea, tot ce este mai bun şi
mai frumos în mine. Acest spaţiu benefic va ………… (se
introduc algoritmii determinaţi anterior).” În timpul
algoritmării, se stabileşte cinematica spaţiului, direcţia pe care
o va parcurge, modul în care va sta sau se va deplasa pe
corpul destinatarului. Se stabileşte şi timpul de acţiune al
spaţiului şi ce se va întâmpla cu el după îndeplinirea misiunii
date. Ex. “Acest spaţiu îşi va îndeplini continuu
misiunea, până când eficienţa lui va fi mai mică de 90%,
după care se va autodisipa.” Altă variantă este să-l
chemăm şi să-l reenergizăm. Se rămâne pe concentrare până
la apariţia sentimentului de linişte şi siguranţă. În palme
simţim o tensiune puternică şi o senzaţie de căldură,
proporţional cu intensitatea concentrării.
75
3) Se determină dacă spaţiul conţine toate inforenergiile,
algoritmii şi programele benefice necesare pentru realizarea
obiectivului propus, determinând şi EBF-ul spaţiului proaspăt
creat. Dacă acesta este mai mic de 100, se reface tot
(algoritmi, energizare etc). Dacă nivelul de energizare nu este
suficient de mare comparativ cu scopul propus prin algoritmii
spaţiului, se reenergizează spaţiul până obţinem valori de
100%.
4) Se suflă de 3 ori semnul crucii asupra spaţiului (din perspectiva
acestuia), rostind în gând “În numele Tatălui, şi al Fiului,
şi al Sfântului Duh”.
5) Se lansează spaţiul pe concentrarea “În numele Tatălui, şi
al Fiului, şi al Sfântului Duh, acest spaţiu să plece şi săşi îndeplinească misiunea. Amin!” şi se face gestul unei
aruncări uşoare.
Tipuri de SPB
1. Spaţii de curăţare i.e. Conţin toţi algoritmii necesari pentru
alungare de ENM, anihilare de amprente, spaţii, programe şi
concepte malefice. Cinematica lor este una specială, în sensul
că este necesară o mişcare de acoperire a suprafeţei vizate în
spirale care se încrucişează, obţinându-se o reţea ca o cămaşă
de cablu TV ce acoperă în totalitate persoana respectivă.
2. Spaţii pentru scoaterea de sub influenţa diferitor vicii. Este
necesar acceptul persoanei respective.
3. Spaţii pentru redresarea unui sistem viu. Acestea se trimit
numai după ce în prealabil s-a trimis un spaţiu de curăţare şi
numai dacă apoi constatăm că persoana respectivă are EBF pe
N şi T > 90. În aceste spaţii se vor introduce algoritmii specifici
tehnicilor de curăţare i.e. (reducere de ABEP, energizare locală
sau generală, amplificare de Câmp Vital).
4. Spaţii de tip paznic. Sunt destinate protecţiei unor persoane
sau locuri. Datorită EBF-lui lor ridicat, nu permit apropierea
persoanelor cu intenţii sau vibraţii necorespunzătoare.
Entităţi Noesice (EN)
Definiţie: Entităţile Noesice sunt existenţe de sinestătătoare, ce provin din fostele structuri de tip noesic care
76
au aparţinut unui sistem viu vegetal, animal sau uman şi
care există ca atare ca urmare a pierderii structurilor fizice
şi biosice ale sistemelor vii respective.
Entităţile Noesice sunt sisteme vii nemuritoare, structura
noesică a unui sistem viu fiind singura componentă nemuritoare
a acestuia.
Anumite entităţi care cu liberul-arbitru au manifestat
anumite caracteristici i.e. ale vieţii cu trup s-au autocondamnat la
o “cădere din ceruri”. Aceste entităţi, dupa deces, vor reajunge în
cerurile mai joase, iar când vor reveni la viaţa cu trup şi raţiune
vor intra şi mai adânc sub incidenţa Legii Karmei.
În timpul vieţii terestre (cu trup), o fiinţă umană nu poate
avea EBF-uri mai mici de –72 şi mai mari de +100.
Entităţile fără trup şi raţiune pot avea valori negative
maxime de
-18.000, iar entităţile pozitive pot ajunge la EBF-uri de sute de
mii, milioane sau infinite (ex. Iisus Hristos, Sfânta Treime).
Clasificare
1) După beneficitate
a) ENB cu sau fără trup cu EBF ≥ 81, ajungând până la +∞
b) ENM cu EBF < 81
2) După mărime
a) Entităţi mici (cu diametrul sub 20 cm)
b) Entităţi medii (cu diametrul între 20 - 80 cm)
c) Entităţi mari (cu diametrul între 80 cm – 2 m)
d) Entităţi foarte mari (cu diametrul între 2 – 500 m)
Entităţile mari şi foarte mari au capacitatea de a îşi
concentra conţinutul şi de a-l modela, determinând tensiuni
energetice care, atrăgând particule de praf, vapori de apă etc.,
produc efecte vizuale sau acustice prin descărcări electrostatice
sau prin modificarea coeficientului de refracţie a luminii.
Oamenii aflaţi în apropierea EN le furnizează acestora
diferite tipuri de energii şi în acest context entităţile sunt adesea
vizibile pe placa sau pelicula fotografică.
3) După fostele sisteme vii cărora le-au aparţinut
entităţile
concept = oglindirea unui algoritm în faza lui finală
77
capacitatea de a formula algoritmi inteligenţi – parametru de
gradul V
principiul densităţii luminii – subiect de gradul V
a) Duhuri ale naturii. Provin de la sisteme vii vegetale, animale
sau
umane aflate într-un stadiu primar al evoluţiei. Au o capacitate
foarte mică de formare a algoritmilor inteligenţi. Au instabilitate
comportamentală, sunt irascibile, capricioase, pot produce
fenomene luminoase sau materializări parţiale ale fostelor lor
corpuri. EBF-urile lor sunt cuprinse între –300 şi +300. Din
această categorie fac parte şi spiriduşii. Aceştia produc tulburări
în viaţa de zi cu zi a oamenilor, prin intermediul obiectelor
pierdute şi regăsite după un timp în acelaşi loc, hrănindu-se cu
sentimentele de vibraţie joasă (enervare) pe care le generează.
b) Duhuri ale locurilor (munţi, lacuri, păduri, peşteri, prăpăstii).
Au EBFuri diferite şi misiuni în curs de executat.
c) Entităţi de tip paznic. Se găsesc în anumite locuri din natură,
de regulă
acolo unde se află lacaşe de cult active sau inactive, tezaure
materiale sau spirituale, ramaşiţe ale unor structuri fizice
aparţinând unor persoane importante, altare, ruine de biserici,
şcoli de spiritualitate sau locuri unde acum nu este nimic dar în
care, conform Strategiei Sfintei Treimi, vor apărea obiective
benefice importante. Un aspect principal al entităţilor-paznic este
acela că, în marea lor majoritate, ele sunt ENB-uri şi, într-o formă
sau alta, au îndeplinit o funcţie de paznic în ultima lor viaţă (ex.
Ştefan cel Mare) însă, când li se măsoara EBF-ul, acesta poate
ajunge şi la –5.000. Aceasta se întâmplă din cauza misiunii de
pază. Trebuie să facem rezonanţă cu entităţile-paznic când
suntem în locul respectiv, ca să ne ajute. Aceste entităţi
îndepărtează intruşii, putând declanşa avalanşe, vreme proastă,
accidente etc. Dacă se pătrunde în aceste locuri cu intenţii bune,
ele ajută oamenii. Au un liber-arbitru prin care au renunţat la
evoluţia obişnuită pentru a-şi îndeplini misiunea, timp de mii de
ani. Astfel, în România, avem domnitorii noştrii (Decebal, Ştefan
cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul) şi în general cei care
au avut particula “io” alăturată numelui. Era similar unui grad în
radiestezie. Ştefan cel Mare stabilea unde va face o biserică prin
mijloace radiestezice (trăgea cu arcul şi unde cădea săgeata
construia biserica respectivă).
78
O categorie aparte de entităţi-paznic sunt Îngerii Păzitori.
De obicei, se află în stânga noastră. Încă de la naştere, fiecare
om are cel puţin o ENB cu misiune de la Dumnezeu să-l apere de
rele şi să-i conducă paşii astfel încât să poată realiza cât mai
multe din voia Domnului. La botez, mai primim un Înger Păzitor.
Sunt entităţi de tip paznic care ne ajută şi ne sfătuiesc în privinţa
faptelor bune pe care le avem de făcut. Dacă omul respectiv
respinge cu liberul-arbitru alternativele benefice ale Îngerului
Păzitor şi comite fapte rele, vibraţia lui i.e. se depreciază, iar el
intră tot mai greu în rezonanţă cu Îngerul Păzitor. În anumite
situaţii, faptele rele repetate produc o vibraţie atât de joasă încât
Îngerul Păzitor e obligat să părăsească fiinţa repectivă. Prin
vibraţia coborâtă şi faptele săvărşite, aceşti oameni invită practic
ENM-urile în preajma lor, devenind adesea gazdă pentru ele.
d) ENM-urile sunt în viaţa cu trup oameni răi. Au câteva
caracteristici:
• sunt incapabili să iubească şi să ierte;
• sunt incapabili să facă fapte bune pentru numele şi slava lui
Dumnezeu;
• nu pot mobiliza alte entităţi pentru a face o faptă bună.
La baza stărilor patogene grave sau foarte grave găsim
ENM-uri ce parazitează sistemul viu şi determină formarea ABEPurilor. ABEP-ul are “efect de antenă” asupra ENM-urilor. ENM-urile
coordoneaza agenţii fizici patogeni de tip microbi, viruşi etc.
Alungarea de ENM constituie o tehnică de curăţare care se
repetă de mai multe ori pe perioada terapiei, pentru a da
persoanei suferinde răgazul necesar vindecării stării patogene în
primul rând la nivelul structurii noesice. Simţind, gândind, vorbind
şi făcând lucruri ce contravin voii lui Dumnezeu, ne punem în
inferioritate faţă de ENM-uri şi devenim astfel vulnerabili.
Un caz aparte îl reprezintă ENM-ul de tip comando. Acesta
este format din 10-12 entităţi cu EBF-uri care scad de la 80-83
până pe la –140, entităţi malefice aşezate concentric în jurul
liderului lor. Se biodetectează pe algoritmul “Ansa mea indică
NUMAI ENM şi comando”.
80-83
20
-30
-140
79
Ierarhizarea entităţilor după EBF
Potenţialul malefic al Anti-Versurilor nu depăşeşte
nivelul de 72% din potenţialul benefic al Versurilor.
1. 81 - 300 ENB-uri aflate în tranzit. Trupul lestează ENB-urile şi
înnobilează ENM-urile.
2. 300 - 600 Sfinţii Martiri.
3. 500 - 1.800 Îngerii Păzitori.
4. 1.200 - 4.500 Strategii Tereştri. Coordonează activitatea pe
Terra (ex. Moise).
5. 4.500 – 8.500 Arhistrategii Astrali. Au în subordine toţi
Arhistrategii şi Strategii de pe corpul ceresc supravegheat.
Sunt mesagerii altor Arhistrategi şi mai mari care aduc voia lui
Dumnezeu.
6. 8.500 – 18.000 Arhistrategii Tereştri. Conduc activitatea
spirituală pe Terra.
7. 18.000 – 59.000 Entităţi Sfinte. Coordoneaza toate
variabilităţile necesare din cerurile inferioare cerului 8 (OctoVersul).
8. 12.500 – 80.000 Sfinţii Arhangheli. Veghează la menţinerea şi
restabilirea Ordinii.
9. 80.000 – 200.000 Sfinţii Serafimi şi Sfinţii Heruvimi. Se află
chiar lângă cerul 10. Nu-şi pot lăsa ochii liberi şi îi acoperă cu
aripile, ferindu-se de strălucirea lui Dumnezeu.
10. 200.000  Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Fecioară Maria. Se
deplasează cu totul ocazional.
11.  +∞ Dumnezeu (Sfânta Treime), Sfânta Fecioară Maria. Se
afla în Cetatea de Opal. EBF-urile lor depăşesc puterea de
înţelegere umană.
În prezenţa ENB-urilor se simt mirosuri plăcute şi câteodată
ne dau
lacrimile, deoarece senzaţia familiară a prezenţei lor ne aduce
aminte de existenţa fără trup dinainte de naştere.
Numărul Entităţilor Noesice (Benefice sau Malefice) este cu
mult mai mare decât numărul Structurilor Noesice aparţinând
unor sisteme vii, astfel încât pentru un sistem viu se pot
80
concentra şi pot lucra un număr foarte mare de EN, bune sau
rele.
La sfârşitul tuturor procedurilor i.e., înainte de optimizarea
alimentară şi medicamentoasă, se cheamă absolut întotdeauna
ENB-urile care trebuie, vor şi pot să vină, pentru a intra în
biocâmpurile pacienţilor cu EBF > 90 şi faţă de care avem C >90,
pentru a îi ajuta să se vindece, să-şi prelungească viaţa ca să-şi
poată îndeplini misiunea personala (MP reprezintă totalul faptelor
bune pe care trebuie să le facem de-a lungul existenţei noastre).
Această procedură are două faze: chemarea şi implementarea.
ENB-urile asigură rezistenţa sistemului viu la agresiuni.
Atragerea cât mai multor ENB-uri de către o persoană se
realizează prin strădanii proprii de a face voia lui Dumnezeu şi
constituie adevărata protecţie a persoanei respective. Orice alt
tip de protecţie constituie un procedeu de importanţă secundară
şi este temporar.
Procedură de chemare a ENB
În stare Ready, se ţin mâinile cu palmele în sus la nivelul
pieptului, pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului,
şi al Sfântului Duh, te rog Doamne trimite acum în
palmele mele toate ENB-urile care trebuie, vor şi pot să
vină să o ajute pe fiinţa din faţa mea să se vindece
rapid, total şi permanent pentru a-şi putea face faptele
bune hotărâte ei de Dumnezeu."
2) Se rămâne cu palmele în poziţia respectivă până când simţim
că se încing, semn că entităţile au venit.
3) Întoarcem palmele către pacient şi îi parcurgem întreaga
structură fizică, din creştet până la degetele picioarelor,
configurând semnul Sfintei Cruci printr-o succesiune de mişcări
levogire pe concentrarea: “În numele Tatălui, şi al Fiului,
şi al Sfântului Duh, intraţi acum în această fiinţă pentru
a o păzi, ajuta şi a-i da putere să se vindece, să-şi facă
toate faptele bune hotărâte ei de Sfânta Treime.”
4) Se suflă semnul crucii peste pacient, rostind în gând numele
Sfintei Treimi.
5) Adresăm o rugăciune lui Dumnezeu: “Lăsăm în Mâna
Tatălui Ceresc grija acestei fiinţe, după cum ne-a
învăţat Mântuitorul Iisus Hristos.”
1)
81
6) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat, mulţumim tuturor ENB-urilor care au venit, le dăruim
tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi şi-L rugăm pe
Dumnezeu să le răsplătească, după cum şi ele şi-au realizat
această misiune.
Pacienţii vor lăcrima.
Copiii mici (2,5 – 3 ani) văd entităţile.
Procedură de alungare a ENM
Se biodetectează ENM parcurgând persoana cu ansa, paralel
cu corpul, pe concentrarea “Caut NUMAI ENM şi comando,
dacă-i interior ansa să-mi facă 90° spre corpul
pacientului, iar dacă-i exterior să indice direcţia pe care
se află”.
2) Atât pentru ENM-urile exterioare cât şi pentru cele interioare,
ele se prind între palme, pe concentrarea “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, afară acum şi
pentru totdeauna din această fiinţă, din această ţară şi
din această planetă, să te duci acolo unde ţi-a hărăzit
locul Dumnezeu pentru totdeauna”.
3) Cu fermitate, se execută gestul unei aruncări energice spre
exterior. Dacă ENM-ul este interior, înainte de gestul aruncării
are loc un gest de smulgere a ENM-ului din pacient. Această
extragere trebuie făcută pe drumul cel mai scurt şi evitând
organele vitale.
4) Se verifică cu ansa dacă a mai rămas ceva din ENM-ul
respectiv sau eventual din comando. În caz afirmativ, se reia
tehnica.
5) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
1)
Entităţi Noesice Benefice False
Definiţie: ENBF sunt Entităţi Noesice de tip malefic care
prezintă un înveliş benefic, necesar pentru a putea agresa
cu mai multă uşurinţă sistemele vii, fără ca acestea să fie
alertate de apropierea unui vector malefic.
82
Un ENBF este rezultatul fuziunii dintre o ENB slabă (din
maxim cerul 4) şi un ENM puternic (poate chiar din anti-versul –
6). Legătura dintre cele două entităţi se produce în diverse
împrejurări şi de cele mai multe ori are la bază o relaţie afectivă
foarte veche, încă din viaţa cu trup.
Templierii jură să servească Ordinul şi după moartea lor.
Învelişul benefic poate ajunge la un EBF de +300, dar se
manifestă doar în anumite perioade ale zilei (de regulă când e
lumină. Ex. între 6 – 24 acţiuni cu EBF ridicat). Entitatea interioară
principală poate ajunge la EBF de –2.500 sau mai jos şi de regulă
este o entitate arhistrategă malefică, care acţionează în special
noaptea (în ex. nostru între 0 – 6), când sistemele vii diurne dorm
şi sunt mai vulnerabile la agresiuni.
ENBF este o entitate “specializată” şi inteligentă. Învelisul
benefic fals este utilizat pentru a perturba biocâmpurile victimei,
fără ca aceasta să simtă implementarea unor algoritmi malefici.
De asemenea, învelişul benefic fals este folosit pentru culegerea
de informaţii despre sistemul viu agresat (păcate, vulnerabilităţi
etc.), astfel încât acesta să poată fi agresat mai uşor.
ENBF se adaptează conform slăbiciunilor umane, cu
precădere celor sexuale şi profită în consecinţă.
Simptomele agresiunii cu ENBF
1. Cel mai frecvent simptom este coşmarul cu subiecte la care
victima este sensibilă, coşmare ce urmăresc dezorientarea
victimei. Sunt incluse la acest capitol visele erotice cu
parteneri imposibili sau necunoscuţi.
2. Inducerea fricii în victimă, a neîncrederii în propriile-i forţe,
ceea ce duce la o delăsare a victimei în viaţa de zi cu zi.
3. Inducerea unor stări de nemulţumire, de nerealizare personală,
de angoasa şi irascibilitate crescută.
4. Sădirea unor suspiciuni şi bănuieli între victimă şi fiinţele iubite
de aceasta.
5. Incapacitatea de decizie şi inconsecvenţa în deciziile luate.
Poate apărea însă o încăpăţânare absolut nejustificată şi de
regulă pe subiecte dăunătoare.
6. Victimele ENBF manifestă o irascibilitate crescută faţă de
manifestările normale ale celor din jur.
83
La ENBF se anihileaza programul şi caracteristica legăturii
malefice,
fapt care duce la “dizolvarea” ENBF, pe loc rămânând doar o ENB
slabă, în curs de evoluţie.
ENBF se plasează de obicei în exteriorul victimei, în zona
pieptului, constituind un blocaj pentru ENB-urile care ar dori să
ajute sistemul viu respectiv. Persoanele cu extrasensibilităţi
optice decodifică ENBF ca fiind de culoarea zăpezii murdare,
câteodată cu irizaţii roşiatice sau negre.
Procedură de anihilare a programelor şi caracteristicilor
i.e. malefice din ENBF
1) În stare Ready, se biodetectează ENBF-ul.
2) Se aşează ambele palme în dreptul acestuia şi, cu o mişcare
levogiră continuă, se configurează semnul Sfintei Cruci, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, se anihilează acum şi pentru totdeauna
toate programele şi caracteristicile i.e. malefice ale
acestui ENBF”.
3) Se verifică cu ansa dacă a mai rămas ceva din programele
respective.
4) Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a
ajutat.
Procedura de alungare de ENM şi de anihilare a legăturilor
malefice
din ENBF sunt tehnici de curăţare, cu tot ce implică acestea
(oridecâteori este nevoie, obligatoriu).
Observaţie: Orice bolnav psihic are un ENBF.
Este tipul de agresiune cel mai frecvent întâlnit în
societatea modernă şi este foarte adesea întâlnit alături de alţi
factori agresori.
Fazele de lucru în terapia i.e.
1. Relaxăm pacientul (fără maini, picioare încrucişate), o punem
să se închine şi să se roage.
2. Facem o rugăciune ca Dumnezeu să ne trimita ENB-urile care
trebui, pot şi vor să ne ajute.
84
Ne facem o curăţare: Pe concentare, se absoarbe Lumina prin
creştetul capului, o lăsăm să ne parcurgă toate structurile şi
întreg corpul fizic până la degetele picioarelor şi înapoi, iar
când am ajuns cu privirea interioară din nou în creştet, rostim
pe concentrare afectiv-raţională “Afară tot ce-i rău şi
întunecat în mine şi în structurile mele, de acum şi de
altădată” şi expirăm cu putere.
4. Se aplică tehnicile de curăţare cunoscute, în ordinea:
a) alungare de ENM şi comando
b) anihilare de spaţii malefice şi cu EBF variabil
c) anihilare de programe malefice din ENBF (după care spunem o
rugăciune pentru ENB-ul eliberat)
d) anihilare de amprente malefice
5. Completăm în fişa PSI datele persoanei şi verificăm dacă are
EBF momentan şi potenţial pe N şi T > 90 iar noi îi suntem
compatibili momentan şi potenţial pe N şi T cu > 90
6. Dacă sunt întrunite toate condiţiile, continuăm cu tehnicile de
redresare, în ordinea:
a) reducere de ABEP
b) energizare locală
c) energizare generală
d) amplificare de Câmp Vital
7. Se aplică procedura de chemare a ENB
8. Rugăm persoana să deschidă ochii, să-şi facă semnul crucii şi
să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru ajutor
9. Se face optimizarea alimentară şi medicamentoasă
10. Se fac recomandări (spovedanie etc.)
11. Se stabileşte data următoarei şedinţe de terapie
12. Facem 3 spaţii:
a) de curăţare pentru pacient
b) de redresare (dacă are parametrii)
c) de curăţare pentru casa persoanei respective, spaţiu care să
treaca prin absolut toată locuinţa. Putem măsura procentul în
care spaţiul respectiv şi-a îndeplinit misiunea
13. Recomandăm pacientului să-şi sacralizeze existenţa (să-şi
reamintească locul în Ordine). Sacralizarea înseamnă trăire, nu
ritual!
3.
85
- GRADUL IV Programa gradului IV
Parametrii IE: PIE/PIEC, CD, IO, Acc, CAM, RA, O, DH, MP, IS
Continuare ENBF
Structuri adăugate
SNO
Spaţii Benefice Speciale (cu centri)
Procedura Totală
7. Stringuri IE
8. Piramidologie şi Cristalografie
Se fac 3 săptămâni de teorie şi 2 de practică, fără optimizare.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
PIE şi PIEC
Definiţie: PIE/PIEC are semnificaţia potenţelor, capacităţilor IE ale unui sistem
viu în activitatea de influenţare manifestată în nişa sa IE, reprezintă puterea
inforenergetică manifestată în contactul cu alte existenţe.
-
-
Această putere IE a unui sistem viu poate fi:
obişnuită (PIE), variind între limita maximă şi minimă corespunzătoare solicitărilor şi
efortului IE consumat în contactul cu alte existenţe. Diferenţa dintre limita minimă şi
cea maximă e de cca. 5%
pe concentrare (PIEC), obţinută prin concentrarea tuturor inforenergiilor unui sistem
viu şi transferarea lor pe structura care este solicitată în momentul respectiv. O
persoană evoluată va aduna toate resursele IE destinate SF şi SB şi le va transfera
pe SN. Acest transfer de IE-uri se face în cadrul aceluiaşi bilanţ IE al sistemului viu.
Definiţie: Bilanţul IE al unui sistem viu este dat de suma valorilor absolute ale
PIE sau PIEC pe structuri (F, B si N).
Caracteristici
● PIE sau PIEC evidenţiază capacitatea unui sistem viu de a-şi distribui eforturile IE pe
structuri. În cazul PIEC, capacitatea de a concentra bilanţul IE pe una dintre structuri. În
funcţie de structură, PIEC va fi mai mare sau mai mic, după stadiul de evoluţie al
sistemului viu.
● PIE şi PIEC se măsoară pe F, B, N şi T, o persoană evoluată şi armonioasă
prezentând creşteri dinspre F spre N.
● Persoanele ce doresc să evolueze îşi transferă constant potenţialele IE de pe
structurile inferioare către SN, îmbogăţind potenţialul SN prin renunţări făcute cu SF şi
SB. Rezultatul acestui tip de efort este evoluţia, elevarea, iar atunci când efortul este
suficient de mare, la măsurătoarea de PIEC pe SF şi SB, apar valori negative. În funcţie
de mărimea lor, aceste valori arată cât de mari sunt renunţările pe care sistemul viu le
face în scopul evoluţiei.
Etalon de evoluţie umană este Domnul Iisus Hristos (cu partea omenească), care
avea
PIESF = -100
86
PIESB = -100
PIESN = +100
=>
BilPIE = +300
Ex. Un om obişnuit, pornind de la
PIESF = +20
PIESB = +30
PIESN = +79
=>
BilPIE = +129
poate ajunge, prin renunţări, la
PIESF = 0
PIESB = +3
PIESN = +84
=>
BilPIE = +87
PIEC constituie o calitate ce se poate dezvolta prin antrenament, prin
intensitatea cu care se aplică tehnicile IE executate, reprezentând deci puterea
personalităţii spirituale.
Unele tehnici de redresare şi curăţare necesită un PIEC foarte ridicat. În funcţie
de acest punct de vedere valoric al PIEC, se pot face ierarhizări ale personalităţilor
spirituale. Cu un PIECT < 80 NU se poate asigura realizarea eficientă a tehnicilor de
redresare şi curăţare!
Mobilizarea sistemului viu în scopul dobândirii unor potenţiale maxime determină
variabilitatea IE pe fiecare structură şi pe total, prin scăderea valorilor PIEC pe F şi B, cu
semnificaţia pierderii importanţei activităţii F şi B, iar pe de altă parte prin creşterea
valorii PIEC pe N şi T, în ideea măririi în permanenţă a bilanţului energetic şi a scăderii
diferenţei dintre PIECN şi PIECT.
PIEC se obţine prin efort dezinteresat, autentic şi benefic, prin rugăciuni spuse
pe concentrare, cu tot sufletul. În mod obişnuit, PIEC este specific fiecărei profesii sau
domeniului de activitate în care persoana respectivă este implicată. Pe măsură ce
implicaţiile SF şi SB sunt mai numeroase, aceste 2 structuri absorb din oceanul
inforenergetic mai multe IE-uri, ceea ce conduce la o scădere pe SN.
PIECT are semnificaţia capacităţii de transfer a energiilor pe structuri. El ne arată
care structură primeşte. Cu cât PIEC e mai ridicat, cu atât creşte RA (Rezistenţa la
Agresiuni) şi Fermitatea sistemului viu în luarea deciziilor.
Antrenamentul spiritual şi rolul său
Scăderile valorilor de PIE, PIEC şi ale BilIE sub anumite limite indică stări
patogene. Dacă PIE/PIECN,T < 50, sistemul viu este în suferinţă, iar RA specifică pe
fiecare structură este foarte scăzută.
Lipsa antrenamentului şi lipsa PIECN ridicate duc la labilitate psihoemoţională.
Persoanele cu PIEC mici sunt influenţabile, incoerente în exprimare, au logoree greu
controlabilă. La valori de PIE/PIECN,T între 30 – 40 şi ΣPIEC între 90 – 105, simptomatica
de mai sus devine foarte accentuată şi este adesea însoţită de un IQ scăzut. Persoanele
cu PIEC < 30 şi ΣPIEC < 90 riscă “îmbolnăvire” la nivel psihic.
PIEC exprimă întotdeauna (ca şi ΣPIEC) gradul de elevare spirituală al
sistemului viu, tipul de activităţi desfăşurate preponderent, mărimea şi natura influenţei
sistemului viu în nişa sa IE, în familie etc. şi în alte condiţii poate ajuta la stabilirea
Vârstei Astrale (VA) a entităţii.
87
Ex.
Sistem viu
ΣPIEC
Iisus Hristos
Om obişnuit
Culturist
Artist
Demonizat
Bioenergetician
Inforenergetician
F
-100
32
62
28
25
29
-15
B
-100
51
31
35
20
45
-29
N
100
55
40
72
25
80
88
T
100
52
54
65
23
71
85
Obs.
300
138
133
135
70
154
132
Valori orientative ale PIEC cu baremele minime de trecere de la un grad la altul
PIECT
I
II
III
IV
V
VI
Admitere
62
68
72
83
92
96,5
Terminare
65
70
75
87
96
97,1
ΣPIEC
105
93
98
110
136
162
Valoarea PIECN,T > 80 are o variabilitate similară funcţiilor logaritmice. Pentru
misiuni grele şi foarte grele se aleg persoane cu valori minime pe F şi B şi maxime pe N
şi T, adică acele persoane cu cea mai mare capacitate de jertfă. Fiinţele decăzute nu pot
avea capacitate de jertfă manifestă. Chiar dacă au ΣPIEC mare, el se datorează şi
valorilor mari pe care le au pe F şi B.
După ce şi-a îndeplinit o misiune grea, o persoană antrenată spiritual îşi
transferă IE-urile de pe SF către SB. Raţiunea va concluziona finalitatea misiunii,
folosind toate informaţiile avute la dispoziţie, inclusiv pe cele obţinute cu ajutorul
organelor de simţ.
O personalitate “gălăgioasă” are de regulă PIEC-uri mici şi îşi maschează
această carenţă prin vorbărie. NU se intră în rezonanţă cu aceste persoane! Sunt
persoane ce îşi pot modifica caracteristicile IE. Întotdeauna ΣPIE ≤ ΣPIEC.
Tipuri de indivizi şi ΣPIE
Tip uman
Normal
Om dotat dpdv IE
Om foarte dotat
Excepţii
ΣPIE
120 – 130
130 – 150
150 – 170
> 170
De la 150 în sus înseamnă că s-a lucrat, cu rezultate.
Rezistenţa la Agresiuni (RA)
Definiţie: RA indică capacitatea de contracarare sau de anihilare a diferitelor
agresiuni, specifică fiecărei structuri sau pe total sistem viu, indiferent că e vorba
de un sistem vegetal, animal sau uman.
88
Caracteristici ale RA
● Se măsoară pe scala valorică unică pe fiecare structură şi pe total, cu valori cuprinse
între -100 şi +100. Valorile RA < 0 au semnificaţia atragerii diferitelor tipuri de agresiuni
specifice pe structuri şi pe total, persoanele respective având statut de victime potenţiale
în majoritatea timpului.
● Valorile între 0 – 81 semnifică un RA insuficient, în general sunt necorespunzătoare
ambientului social sau epocii în care individul trăieşte.
● Valorile ≤ 60 pe una dintre structuri sau pe total indică disponibilitatea agresării foarte
uşoare a subiectului pe structura respectivă sau în general.
● Valorile între 60 – 81 arată persoane care, din cauza vieţii neatente pe care o duc, se
expun mai mult sau mai puţin frecvent anumitor tipuri de agresiuni, specifice structurilor
pe care sunt în suferinţă.
RA este îmbunătăţită de tăria Credinţei în Dumnezeu (CD). Ca urmare a unei
agresiuni, victima intră în suferinţă. Acest fapt nu ar fi posibil dacă victima nu ar fi creat
prin fapte anterioare condiţii de rezonanţă cu agresiunea respectivă.
Din momentul comiterii unui păcat, se instalează o perioadă în care cel care a
greşit ar trebui să-şi repare greşeala. Acest Răgaz acordat de către Dumnezeu pentru
îndreptarea unei erori trebuie folosit de păcătos astfel: trebuie să-şi ceară iertare, trebuie
să dezdăuneze, să facă fapte compensatorii etc. Dacă nu face acest lucru până la
sfârşitul Răgazului respectiv, se expune agresiunii unui factor major din exterior şi de
multe ori atacul conduce la îmbolnăvirea subiectului. Când e bolnavă, o persoana are
RA foarte mic.
Credinţa în Dumnezeu (CD)
Definiţie: CD are ca semnificaţie perceperea Iubirii Entităţilor Divine ale Sfintei
Treimi, încrederea deplină în omniprezenţa, omniscienţa şi omnipotenţa lui
Dumnezeu (inclusiv capacitatea de creaţie – atribut exclusiv al lui Dumnezeu).
Tot din CD mai fac parte comunicarea firească şi continuă cu Dumnezeu,
precum şi efortul de muncă, cu fiecare structură, pentru înţelegerea şi aplicarea
învăţăturilor lăsate de mari personalităţi spirituale (mai ales cele ale Mântuitorului Iisus
Hristos).
CD poate fi Potenţial, Conştientizat, Aplicat şi Util / Manifest (arată cât anume
facem să fie util din CDAPL). Diferenţele dintre fiecare dintre acestea şi 100 reprezintă
rezerve de credinţă.
- De la CDPOT la 100 => potenţiale de CD posibile, dar nedezvoltate
- De la CDCON la 100(CDPOT) => potenţiale de CD neconştientizate. O persoană elevată
ar trebui să aibă CDPOT – CDCON = 0
- De la CDAPL la CDCON => ce nu aplicăm din CDCON
- De la CDMAN la CDAPL => tot ce nu facem într-o perioadă de timp, pierzând astfel
trepte în evoluţie
CD influenţează direct aproape toţi parametrii IE, separându-i pe nivele
potenţiale, conştientizate, aplicate şi utile.
Ex. EBFMAN = EBFPOT X CDMAN/100
Toate tipurile de credinţă au o plajă de oscilaţie de câteva procente şi se pot
măsura şi în valori momentane.
89
Manifestarea fiecărui parametru IE este influenţată de CDMAN a sistemului viu.
Ateismul blochează anumite calităţi şi virtuţi ale fiinţei umane şi favorizează
manifestarea defectelor.
Parametrii IE ce pot fi influenţaţi de CD: PIE/PIEC, IO, O, DH, RA, EBF, C.
Parametrii IE influenţaţi indirect de CD: MP, Acc.
Caracteristici ale CD
● Se mşsoară şi pentru alte religii.
● Valorile negative ale CD indică ateismul activ (respingerea şi contracararea Iubirii
Divine, adică ura împotriva lui Dumnezeu).
● Valorile între 0 – 81 indică un ateism pasiv, propriu persoanelor ce l-au uitat/pierdut pe
Dumnezeu şi înseamnă credinţă puţină.
● Între 0 – 30 => ateism pasiv foarte vechi. Anunţă suferinţe iminente sau în curs de
desfăşurare.
● Între 30 – 60 => ateism destul de vechi, ce anunţă suferinţe pentru subiecţii în cauză,
dar şi pentru cei ce acceptă iubirea acestor persoane.
● Persoanele cu CD < 60 ce sunt sănătoase riscă îmbolnăviri sau accidente într-un timp
relativ scurt. Acest fapt poate fi contracarat prin decizii ferme şi rapide de credinţă.
● Între 60 – 80 => necazuri şi suferinţe mici sau medii, legate în general de structura pe
care s-au constatat aceste valori de CD.
● Între 81 – 90 => credinţă prezentă, dar destul de slabă.
● De la 90 în sus => credinţă adevărată.
● CDUT < 81 indică fiinţe umane ce trăiesc încă în Legea Karmei (ceea ce propune Iisus
Hristos să eliminăm prin mântuire).
● Cca. 70% din bolnavi suferă de o formă oarecare de ateism, iar restul plătesc prin
suferinţă pentru ateii a căror iubire o acceptă sau au acceptat-o.
Semnificaţii ale CD pe structuri
CDF înseamnă:
- respectarea tuturor posturilor şi a normelor morale legate de religia creştină
- parcurgerea tuturor Sfintelor Taine, trupul nostru fiind condiţionat de aceste forme de
purificare
- stăpânirea instinctualităţii
- renunţarea la comoditate şi superficialitate, concomitent cu implicarea trupului în
eforturi de elevare.
CDB arată:
- conştientizarea subordonării SF faţă de SB şi a ambelor faţă de SN
- credinţa raţională, firească
- conştiinţa existenţei lui Dumnezeu
- emiterea unor relaţii inteligente între informaţii, astfel încât viaţa noastră să se
supună Legii lui Dumnezeu.
CDN reprezintă:
- trăirile şi sentimentele prezente în timpul Comunicării cu Dumnezeu şi necesitatea
acestei comunicări, cât este ea realizată
- simţirea şi trăirea iubirii de semeni.
CDT indică structura predominanta a sistemului viu respectiv, în funcţie de
nivelul său de evoluţie şi de credinţă.
CD fermă, prezentă în toate structurile, duce la starea de armonie. Armonia
conduce la potenţial IE ridicat, iar marii maeştri spirituali ai planetei pot realiza mai mult
sau mai puţin o parte din miracolele christice. CD neînsoţită de fapte bune nu înseamnă
absolut nimic.
90
Ex.
CDPOT
Domnul Iisus Hristos
Om obişnuit
Om necredincios
Puţin credincios
Incult
F
100
83
71
75
84
B
100
87
82
84
78
N
100
89
76
88
87
T
100
85
78
82
84
Iubirea Omului (IO)
Om = Dumnezeu (sanscrită)
Definiţie: IO are semnificaţia recepţionării Iubirii lui Dumnezeu (spre deosebire
de CD, care reprezintă iubirea sistemului viu pentru Dumnezeu) şi totodată
exprimă capacitatea de a reflecta această iubire de către individ către semenii lui
şi mediu.
-
IO reprezintă:
Darul de iubire al tuturor Entităţilor Divine ce alcătuiesc Sfânta Treime
Iubirea Tatălui pe care o merităm, o primim şi o integrăm în fiinţa noastră
Reflectarea acestei iubiri către semeni şi mediu.
Sistemele vii ce încalcă Legea Divină încep să-şi piardă capacitatea de a
primi IO, parametru care este esenţial pentru integrarea în Cerurile Sfintei Treimi.
Cu cât un sistem viu e mai elevat, având structurile superioare configurate mai
mult (sau mai active), cu atât IO recepţionată de Structura Sfântului Duh (a 10-a) va fi
utilizată mai mult de SF şi SB, şi invers.
Gândurile, vorbele şi faptele contrare Legii Divine coboară nivelul vibraţional
(frecvenţa de oscilaţie pe fiecare structură), devenind un filtru opac pentru IO. Datorită
acestor carenţe, un sistem viu capătă iniţial caracteristici patogene la nivelul structurilor
superioare (în programe) şi după Răgazul acordat pentru corectare, dacă nu se iau
măsuri, se manifestă şi în SF.
Dumnezeu îşi revarsă Iubirea asupra tuturor populaţiilor, însă acestea primesc
corespunzător propriilor eforturi de integrare într-un Cer sau altul. Adică, nu Tatăl Ceresc
iubeşte mai puţin o fiinţă, ci aceasta nu primeşte Iubirea Lui.
Cu cât IO este mai mic, cu atât sistemul viu e lipsit de aportul energiilor şi
informaţiilor fundamentale necesare propriei lui existenţe, ceea ce denotă în timp
vulnerabilităţi mai mici sau mai mari.
Şcolile IO datează de cca. 10.000 ani.
Brâncoveanu a fost ultimul domnitor IO.
Cuza a fost iniţiat, cu un grad mai mic.
Înainte de fiecare bătălie, Ştefan mergea într-un loc special
unde aplica anumite tehnici. Legământul său era
ca după fiecare victorie să construiască o mânăstire.
91
Caracteristici ale IO
● Se măsoară pe F, B, N şi T pe scala valorică unică, cu valori cuprinse între -72 şi
+100.
● IO < 0 arată nu numai incapacitatea de a recepţiona Iubirea lui Dumnezeu, dar şi
generarea de inforenergii antagonice. Valorile negative semnifică respingerea de către
individ a valorilor divine.
● IO are caracter de dar, de răsplată pentru fiinţele benefice. Pentru existenţele din
versurile întunecate, Lumina lui Dumnezeu şi Iubirea Divină au un efect asemănător
focului. Le arde.
● IO < 60 arată că, dacă persoana respectivă n-a intrat încă în suferinţă, va intra în
curând; de asemenea şi persoanele pe care subiectul le iubeşte. Astfel de persoane
trebuie să facă urgent fapte bune.
Persoanele autiste pot prezenta IO = 100. Sunt cazuri speciale, pentru că
autismul înseamnă o etapă obligatorie în evoluţia lor, fiind modul prin care aceste
persoane ispăşesc legătura cu o entitate malefica în viaţa fără trup.
În vechime, guralivul şi vicleanul erau consideraţi bolnavi psihici.
IOT arată structura cu care sistemul viu se exprimă preponderent.
Cât timp IO pe una din structuri sau pe total este < 81, persoana respectivă
NU poate fi adusă în stare de vindecare pe structura respectivă.
Ex.
IO
1
2
F
72
40
B
83
78
N
86
86
T
84
71
1. Om obişnuit, nu ţine posturi, conştientizează când face greşeli;
2. Om la început de drum. SF îi impune doar satisfacerea unor dorinţe; poate fi rău fără
să înţeleagă de ce.
Cameleonismul Spiritual (CAM)
Definiţie: CAM indică capacitatea unui sistem viu de a-şi modifica intenţionat sau
natural parametrii IE pozitivi sau negativi, pe o perioadă de timp mai mare sau
mai mică, de obicei de ordinul minutelor sau orelor.
CAM este un parametru antrenabil, antrenamentul fiind favorabil sau nefavorabil,
în funcţie de scopul urmărit.
Întotdeauna valorile modificărilor făcute cu intenţie sunt mai mari decât cele
realizate inconştient şi constituie prefăcătorie evidentă.
Prezenţa CAM-urilor la o persoană elevată reprezintă o carenţă gravă. La
persoanele decăzute, prezenţa CAM-urilor e foarte frecventă dar, dacă modificările
impuse devin trăsături ferme de comportament şi acestea au o finalitate benefică,
capacitatea de modificare a parametrilor poate reprezenta o şansă. Această modificare
în sens benefic se face în general în prezenţa unor influenţe exterioare cu EBF > 90.
Persoana mai puţin evoluată are şansa să evolueze datorită acestor sisteme vii
înconjurătoare. Dacă EBF-urile sunt mici, CAM-urile devin un dezastru pentru cineva,
92
care va fi influenţat în consecinţă. Dacă CAM-urile sunt < 0 înseamna fermitate, iar
şansele lui de corectare sunt minime.
Opusul CAM este Fermitatea, care se exprimă prin valori negative de CAM. CAM
negativ, la persoane neevoluate, orgolioase şi atee, denotă şi o lipsă de sensibilitate
autentică. Aceste persoane vor prezenta caracteristici tipice orgolioşilor (negativism,
simţ critic, fermitate pe proprii parametri IE).
Sistemele vii animale şi vegetale au şi ele CAM-uri, dar mici, folosindu-le în
scopuri de împerechere, apărare, dobândirea hranei etc.
Prin CAM, o fiinţă face eforturi pentru a manifesta temporar calităţi care în
realitate îi lipsesc, dar de pe urma cărora profită şi nu manifestă nici un scrupul dacă
este descoperită.
Caracteristici umane în funcţie de mărimea CAM
Copii de până la 1 an
F
88
Copii cu EBFT 81-90, de cca. 5 ani
B
93
F
18
N
100
B
37
T
97
N
42
T
35
Adolescenţi şi tineri atei activi (debili sentimenal)
F
29
B
51
N
78
T
50
Adolescenţi şi tineri credincioşi
F
15
B
9
N
4
T
10
B
28
N
38
T
32
Tineri din liceele cu educaţie libertină
Adulţi cu EBFT > 81, educaţi
Adulţi cu EBFT < 81, răi
F
22
F
-7
F
32
B
-18
B
-12
Prostituate, afemeiaţi, homosexuali, pofticioşi
Impostori, şarlatani, secături
F
43
Domnul Iisus Hristos
B
-100
F
-100
N
-28
N
-3
F
62
B
72
T
-20
T
-8
B
52
N
51
N
-100
N
31
T
60
T
68
T
-100
Persoanele cu CAMT > 15 nu prezintă încredere în asociaţii, prietenii, mariaje,
pentru că nu îşi vor executa obligaţiile decât parţial. Dacă au CAMT > 30 e grav. CAMT ≤
15 e aproximativ normal la poporul român.
La CAMT > 40, subiectul începe să deranjeze frecvent pe cei din jur prin
instabilitatea acţiunilor sale, a afirmaţiilor etc.
93
Caracteristici ale CAM
● Se măsoară de la -100 la +100 pe F, B, N şi T, cu semnificaţii adaptate.
● CAM > 0 => există această caracteristică IE.
● CAM < 0 => fermitate pe o structură sau alta, stabilitatea parametrilor IE malefici sau
benefici şi, în funcţie de structura individului, poate fi o şansă sau o neşansă.
● CAM se corelează cu ceilalţi parametri IE, ceea ce poate determina caracterul de
calitate sau defect al parametrului respectiv.
● CAM-urile pot fi potenţiale sau manifeste.
● Persoanele cu CAMPOT ≥ 30 sunt contraindicate în funcţii de conducere sau mariaje,
pentru că pot oferi surprize.
Când influenţele din exterior sunt alternative din punct de vedere al EBF-urilor,
evoluţia individului ţine în bună măsură de încărcătura lui noesică ancestrală şi de LA.
Entităţile Noesice mai puţin elevate ce-şi aleg părinţi corespunzători lor au neşansa ca în
primii ani de viaţă să capete programe noesice necorespunzătoare, ce se vor manifesta
tot restul vieţii, influenţând propriul MP şi existenţele din jur. Pe parcursul Existenţei, în
mod normal CAM ar trebui să se micşoreze de la o viaţă la alta şi ideal ar fi să scadă cu
5% in fiecare viata.
CAMT
Admitere Terminare
I
15
15
II
12
6
III
2
-3
IV
-6
-11
V
-18
-27
VI
-31
-39
VII
-47
-55
VIII
-61
-72
IX
-81
-89
X
-100
-100
CAM-uri de -100 şi PIEC-uri foarte mari întâlnim la Sfinţii Martiri creştini.
Fardul intens denotă CAM. Complexele pot genera CAM-uri.
Duhul Sfant (DH)
Definiţie: DH reprezintă prezenţa şi manifestarea Sfântului Duh, limpede, curat,
strălucitor, într-un sistem viu.
După Facere, oamenii prin faptele lor au afectat DH original, diminuându-i
vizibilitatea cu păcatele făcute în toată Existenţa lor (toate vieţile), păcate făcute 91% cu
SF şi SB, şi 9% în faza de existenţă ca EN.
Acest fapt a determinat implicarea (ataşarea) tot mai puternică a Entităţilor
Noesice în materie, ponderea SF în totalul fiinţei crescând, ceea ce a frânat procesul de
îndumnezeire (scopul final al elevării spirituale).
DH poate fi DHPOT (ceea ce măsurăm de obicei) şi, trecând prin celelalte faze,
DHUT, care este DHPOT x CDUT/100.
● DHPOT G – DHPOT M = ΔDH. Diferenţa dintre DH de 100% (Geneză) şi DHPOT măsurat se
numeşte ΔDH.
● ΔDH > 0 (din nefericire).
● ΔDHUT = 100 – DHUTM şi este ≥ 0.
94
Diferenţa dintre DH-urile pe o zi sau într-o lună este determinată de intrările în
rezonanţe negative ale unui sistem viu benefic, cu vibraţia sistemelor vii agresive (cu
trup sau fără), ceea ce determină scăderea momentană a DHPOT şi DHUT.
O persoană foarte elevată spiritual trebuie să aibă DHPOTmin > 68, iar suma (DHPOT
+ DHUT) = ΣDH trebuie să fie > 81.
Frica, mânia, nervozitatea, gelozia, ura, tendinţa de răzbunare etc. sunt
simptome ale intrării în rezonanţe negative, ceea ce atrage scăderea DHPOT min şi implicit
a tuturor celorlalţi parametri IE.
CD determină parametrii IE, DH îi exprimă şi îi corelează.
DH constituie parametrul IE fundamental, principal, ce determină o valoare
minimă şi una maximă a tuturor celorlalţi parametri IE.
Unii dintre Sfinţii Martiri creştini au avut DHPOT min > 81.
ΔDH ar trebui să fie < 5 unităţi. Scopul e ca DHPOT să fie aproximativ egal cu
DHUT. Iisus Hristos a avut toată viaţa DHPOT = DHUT.
Caracteristici ale DH
● Se măsoară doar pe total sistem viu, având valori între -72 şi +100, cu semnificaţii
adaptate.
● Valorile pozitive dar < 42 indică diverse forme de stări patogene la sistemele vii
umane.
● Valorile < 0 sunt caracteristice demonilor ce au structură fizică şi biosică.
● Valorile DHPOT min între 42 – 55 sunt valori normale pentru oamenii obişnuiţi, indică o
RA medie, un CD slab sau mediu, preocupări spirituale neconsecvente sau foarte
recente.
● Valorile DHPOT min > 69 arată o RA deosebită şi de regulă putem vorbi despre
personalităţi spirituale în devenire.
● Valorile DHPOT min < 35 arată un risc foarte mare de afectări majore (agresiunea unui
ENM puternic, integralitatea SNO), cu alte cuvinte apare riscul demonizării.
Definiţie: Demonizarea constituie afectarea malefică a SNO pe o perioada mai
mare de 1 – 1,5 ani.
Acest tip de afectare din planul IE se numeşte în viaţa de toate zilele boală
psihică (ex. schizofrenie, paranoia, manii etc.).
Suma valorilor minime şi maxime ale DHPOT si DHUT, respectiv ΣDHPOT + ΣDHUT se
numeşte Bilanţul Sfântului Duh, cifra cu care se poate caracteriza orice fiinţă umană ca
grad de elevare. Admiterea la cursurile IE se face doar cand DHPOT min are:
Grad
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
Admitere
42
44
46
50
54
59
64
69
74
79
95
Terminare
56
59
62
70
75
81
85
90
96
100
Toate aceste valori sunt caracteristice până la gradul VIII Cerurilor 6 şi 7. Abia
după 69, la gradul VIII, valorile corespund Cerurilor 7 şi 8, iar de acolo calitatea vibraţiei
creşte până atinge Cerul X.
DHUT determină ierarhiile cereşti ale tuturor existenţelor, pozitive sau negative,
vegetale, animale sau umane.
Cei cu DHPOT min < 45 NU pot fi puşi în stare de vindecare!
Pe de altă parte, creşterea DHPOT min la valori > 67 şi doar la cei ce-L slujesc pe
Dumnezeu în permanenţă înseamnă o manifestare a fenomenului conservării trupului
după moarte.
Ex.
Nr. crt.
1
2
3
4
5
6
7
DHPOT min
38
≤ 50
≤ 60
≤ 60
≤ 75
≤ 90
≤ 100
ΣDHUT
≤ 45
≤ 71
≤ 81
≤ 100
≤ 130
≤ 150
≤ 200
1. Atei, trădători, demonizaţi etc.
2. Puţin credincioşi, având labilităţi caracteristice păcatelor, prezintă risc de trădare şi
nu sunt capabili să aplice în viaţa de zi cu zi toate regulile pe care, de altfel, le
cunosc.
3. Persoane puţin credincioase, care au început să aibă ceva preocupări spirituale, dar
de scurt timp. Pot fi ajutaţi cu iubire să eleveze, dar există riscul ca, o dată ce rămân
singure şi nesusţinute, să decadă fără excepţie.
4. Persoane credincioase, cu MP şi activităţi spirituale deosebite desfăşurate pe o
perioadă mai mare de timp, între 5 – 8 ani. Au extrasensibilităţi, intuiţie, stare de
comunicare cu Entităţile Sfintei Treimi.
5. Personalităţi puternice, sfinţi cu MP şi activităţi spirituale speciale pentru cei din jur
(preoţi etc.). Sunt buni slujitori ai oamenilor şi ai naturii. Au extrasensibilităţi şi intuiţii
destul de puternice.
6. Sfinţi cu misiuni foarte importante. În timpul vieţii cu trup manifestă Haruri şi Daruri
ale Sfântului Duh.
7. Domnul Iisus Hristos.
Cu un an înainte de instalarea unei boli psihice
apar modificări de natură chimică în organism.
Iertarea păcatelor, acordată de Dumnezeu datorită rugăciunilor şi faptelor bune,
reface DH - proporţional cu eforturile făcute pentru iertare. Prin iertare, se anihilează
energiile malefice ale greşelilor şi păcatelor, dar informaţia păcatului ramâne
implementată în structurile nemuritoare, inactivă până în momentul repetării păcatului
sau al comiterii unui păcat similar.
Rugăciunile, meditaţia, sacralizarea tuturor activităţilor ridică DHPOT min şi ΣDHUT.
De asemenea, acest mod de viaţă duce la diminuarea diferenţei dintre DHPOT şi DHUT,
fapt care accelerează elevarea spirituală.
Mai sunt fiinţe benefice ce au un primitivism ciudat, pentru că n-au implementată
în structuri informaţia practicării învăţăturilor christice. Aceste persoane au VA < 2,5 mld.
ani.
96
Pentru a fi foarte bun într-o meserie, în special în cele care se adresează
oamenilor (preot, profesor, medic etc.), DHPOT min trebuie să fie ≥ 55. Şefii bisericilor ar
trebui să aibă DHPOT min ≥ 65.
Dacii îşi alegeau conducătorii după DH.
Când vrem să măsurăm ceva, înseamnă că de fapt avem dubii.
Căderea sub incidenţa unui demon duce la pierderea DH-ului.
Persoanele cu DH ridicat sunt plăcute şi iubite de cei din jur, deoarece mărimea
DH arată capacitatea de comunicare prin iubire. DH propriu creşte atunci când iertam
din tot sufletul, numai astfel putând fi iertaţi la rândul nostru.
Gradul de elevare poate fi apreciat dupa pomeţi, ochi, clavicule, glezne, degete.
Orgoliul (O) sau mândria deşartă
Definiţie: O are semnificaţia supraestimării propriei persoane şi a rolului ei,
concomitent cu subestimarea celor din jur, considerând de importanţă secundară
tot ce nu este legat de propria persoană.
Este cel mai bătrân păcat din univers, păcatul lui Satan aflându-se la baza tuturor
păcatelor umane.
O ajunge să influenţeze şi structurile superioare, transmiţând informaţia către
structurile nemuritoare prin intermediul raţiunii care acţionează ca interfaţă.
O este considerat în inforenergetică starea patogenă cea mai gravă a unui
sistem viu. Un orgolios manifestă dorinţa de a deţine puterea, tendinţa de a se lăuda şi
de a primi laude, egoism, egocentrism şi, chiar dacă a fost educat religios, ajunge la
ateism. Orgolioşii pretind a fi slujiţi şi nu vor să slujească.
Manifestari ale O
● Rostirea lui “eu” şi a formelor derivate, de foarte multe ori. E mai degrabă
recomandabilă folosirea lui “noi”.
● Ateism pasiv sau chiar activ.
● Personalitate agitată, gălăgioasă (orgolii mărunte, de tipul “avem şi noi ceva de zis”)
● Iresponsabilitate, orgolioşii asumându-şi cu LA sarcini pe care apoi sunt incapabili să
le ducă la bun sfârşit.
● Orgolioşii sunt incapabili să-şi conştientizeze propriile defecte (merge mână-n mână
cu prostia), dar critică imediat defectele altora.
● Sunt incapabili să se integreze corect, cu toate structurile, în Uni-Versul în care
trăiesc, sau în Versurile din care le provine SN.
● Persoanele care suferă pentru propriile păcate au întotdeauna un O mare, spre
deosebire de cele care suferă pentru păcatele altora şi care au orgolii foarte mici.
● Starea patogenă indusş de O se poate manifesta şi la nivel de grupare socială,
naţiune etc., determinând stări conflictuale datorate incapacităţii de iertare şi dorinţei de
a-şi impune punctul de vedere.
● Orgolioşii sunt agresivi, se simt bine în poziţie dictatorială, îşi impun argumentele prin
forţă, şantaj etc., fiind foarte aprigi vânători de putere. Nu discern binele de rău.
Inversul O este smerenia (care în plus înseamnă şi recunoaşterea unor valori
superioare ţie şi dedicarea în slujba lor).
97
Caracteristici ale O
● Se măsoară pe total sistem viu, cu valori între -100 şi +72, cu semnificaţiile de rigoare.
Iisus Hristos avea O = -100 (etalon).
● Între 10 – 20 => mândrie deşartă, dar în valori normale.
● O > 35 => subiecţii deranjează pe cei din jur şi produc efecte negative asupra lor.
● O > 50 => persoane insuportabile, fiind prea pline de ele însele şi de importanţa lor.
● Diferenţa de orgoliu trebuie să fie < 5% pentru ca 2 persoane să fie compatibile.
● O este corelat cu toţi ceilalţi parametri IE, fiind determinat de DHPOT min şi implicit de
ΣDHUT.
Orgoliul este incompatibil cu o credinţa în Dumnezeu autentică, puternică şi trăită
în mod manifest.
Într-o anumită perioadă de timp, O oscilează între o limită minimă şi una maximă.
Cea maximă, ca la toate defectele, arată gradul de elevare spirituală.
O este compus din:
- OANC (orgoliul ancestral), provenind din alte vieţi şi constant şi dupa naştere
- ODOB (orgoliul dobândit), adică ceea ce dobândim în viaţa prezentă
OTOT = OANC + ODOB
Grad
I
II
III
IV
V
VI
VII
VIII
IX
X
Admitere
20
14
5
-5
-14
-24
-36
-48
-72
-78
Terminare
14
8
0
-10
-20
-32
-44
-58
-73
-91
O este un parametru IE consultativ, nu eliminatoriu. După ce scăpăm definitiv de
O, putem începe să facem primii paşi către smerenie.
Cu cât O este mai mare, cu atât scad valorile parametrilor IE constructivi şi cu
atât mai mult lucrează în noi Îngerii Păzitori ai Karmei (demonii).
Pentru a ne diminua O şi a merge către smerenie, trebuie:
● Să conştientizăm existenţa lui în propriile structuri
● Să punem interesele spirituale mai presus decât cele materiale sau spirituale
● Sa punem interesele celorlalţi mai presus de interesele noastre
O indică gradul de integrare al sistemului viu în ierarhiile cereşti şi terestre. Din
această cauză, orgolioşii nu respectă ierarhiile, nu pot concepe şi respecta ascultarea
firească, ei ascultă doar din frică sau interes. Protestează, critică, fără să participe
constructiv la acţiunile benefice, pe care încearcă să le murdărească, să le denigreze.
Întotdeauna adulţii bolnavi care se fac vinovaţi de cauzele îmbolnăvirii lor au O
foarte mare şi de regulă îşi îndepărtează Ingerii Păzitori din cauza firii lor orgolioase.
Smerenia se caracterizează prin lipsa O (dar trebuie să ne bucurăm de realizările
noastre făcute cu voia lui Dumnezeu), încrederea şi credinţa fermă în Dumnezeu şi în
Armata Lui de Lumină, că realizarea oricărui plan benefic se realizează cu voia lui
Dumnezeu, prin ajutorul dat în acel moment oamenilor implicaţi.
98
Smerenia se manifestă şi prin acordarea iertării necondiţionate, prin fapte bune,
prin nejudecarea celor din jur, trăirea christică (conştientizarea faptului că o parte din
Iisus Hristos este în noi), conştientizarea propriei nevrednicii, rugăciuni către Dumnezeu
pentru ajutorarea, iertarea şi sănătatea altora şi apoi pentru noi.
Smerenia conduce la dezvoltarea Bunului Simţ, care la rândul său dezvoltă
Spiritul de Sacrificiu Personal.
Acceptul Sfintei Treimi (Acc)
Definiţie: Acc este un parametru de sinteză, care reprezintă acceptul Sfintei
Treimi pentru participarea la o activitate, implicarea în aceasta, pentru
desfăşurarea unui anume fenomen, alegerii unei profesii, a numirii într-o funcţie,
a începerii unei relaţii, a unui mariaj etc.
Arhistrategia Divină a Entităţilor Sfintei Treimi este compusă din evenimente ce
au întotdeauna Acc = 100 şi întotdeauna aceste evenimente conţin şi exprimă Iubirea
Sfintei Treimi. Evenimentele ce nu conţin sau nu exprimă această iubire sunt fapte rele.
Acc este un parametru IE fundamental, eliminatoriu, deoarece Sfânta Treime are
în vedere atât condiţii, factori şi evenimente cunoscute de noi, cât şi factori necunoscuţi
nouă care se vor manifesta în viitor, pe parcursul desfăşurării activităţilor respective.
Acc poate varia în timp, în funcţie de Arhistrategia de Lumină a lui Dumnezeu,
proprie fiecărui moment sau perioade. Măsurarea Acc la diferite intervale de timp
permite conştientizarea unor aspecte de natură retrocognitivă sau precognitivă.
Acc se măsoară întotdeauna la sfârşitul unei serii de măsurători de parametri şi
va determina totdeauna situaţia finală.
Caracteristici ale Acc
● Se măsoară de la -72 la +100, numai pe total sistem viu, iar interpretarea valorilor se
face în funcţie de ceea ce ştim.
● Poate varia în timp, dar numai dinspre prezent spre viitor, pentru trecut Acc rămânând
constant.
● Se recomandă întotdeauna săvârşirea faptelor care au Acc = 100, aceste fapte având
un caracter obligatoriu pentru inforenergetician.
● Daca apar valori < 100, se caută momentul optim pentru desfăşurarea activităţii
respective, sau eventualele condiţii ce trebuie modificate, astfel încât să apropiem
valoarea Acc cât mai mult de 100. (Ex. “Ce trebuie făcut pentru a modifica Acc
acestei acţiuni de la 92 la 100?”)
● Valorile între -72 şi 81 indică fapte rele:
● 0 – 81 păcate împotriva Tatălui, Fiului şi a Creaţiei în general, păcate ce pot fi
iertate
● -72 – 0 încălcări clare ale Legilor Divine, chiar contracararea acestora şi
semnifică păcate împotriva Sfântului Duh, care nu se iartă
● Tehnicile de curăţare IE au întotdeauna Acc = 100. Comiterea de fapte cu Acc < 81e
însoţită de stări de angoasă, irascibilitate etc.
● Dacă se măsoară Acc şi nu se ţine cont de măsurătoare sau dacă ştim de acest
parametru şi nu îl măsurăm, riscăm o afectare a SN (inducând biosic algoritmi
destabilizatori în subconştient).
● Acc e ultimul parametru IE utilizat pentru optimizarea unei activităţi.
99
Misiunea Personală (MP)
Definiţie: MP înseamnă numărul de fapte bune realizat până într-un anumit
moment din totalul de fapte bune planificate de Dumnezeu pentru o persoană
într-o anumită perioadă a vieţii acesteia (sau toată viaţa).
Orice sistem viu vine la concepţie, se naşte şi trăieşte pentru a realiza cu eforturi
proprii o parte din faptele bune prevăzute în Arhistrategia de Lumină a Sfintei Treimi. Cu
cât o EN este mai elevată (în momentul concepţiei), va avea un MP alcătuit din fapte
bune mai multe şi mai importante decât o EN mai puţin evoluată.
Cu alte cuvinte, MP se dă întotdeauna EN ce urmează să vină la concepţie încă
din Cerul aferent ei, MP care este corespunzător capacităţilor proprii entităţii respective.
Înainte de venirea la trup, toate entităţile îşi cunosc misiunea şi numai când o acceptă
capătă SF, în caz contrar rămânând în aşteptarea unui alt MP.
MP se stabileşte cu un timp înainte ca entitatea să capete trup. Entitatea (dacă e
evoluată) are posibilitatea să-şi aleagă perechea de părinţi tereştri care să-i creeze în
viitor condiţiile optime pentru îndeplinirea MP. În unele cazuri, entitatea determină
întâlnirea părinţilor săi. Nu parinţii stabilesc misiunea unei entităţi în viaţa respectivă.
Dacă entitatea nu-şi alege corect părinţii, nu-şi va îndeplini corect misiunea.
Pentru realizarea unui MP de 100%, sunt necesari câţiva factori, cum ar fi
profesie, loc de muncă, partener.
În realizarea MP-ului ei, orice entitate va fi ajutatp de Îngerii de Luminp şi ispitită
sau obstrucţionată de Îngerii Karmei. Tentaţia de a face fapte inverse propriului MP va fi
prezentă în viaţa oricărei entităţi.
Toţi cei care nu ştiu să-l asculte pe Dumnezeu din propriul suflet nu pot realiza la
sfârşitul vieţii MP = 100.
Entităţile ce şi-au realizat MP-ul la superlativ şi au trecut de un anume stadiu de
evoluţie se vor întrupa numai voliţional, atunci când prezenţa lor în trup pentru anumite
evenimente importante va fi necesară.
Cauze pentru neîndeplinirea MP
● Nealegerea optimă a părinţilor. Nu trebuie să ne “bombănim” parinţii, pentru că noi ni
i-am ales.
● Comoditatea spirituală, cauzată de neelevarea suficientă a entităţii respective.
● Neascultarea propriului SN şi cedarea la impulsurile SF sau la raţionamentele SB.
● Alegerea unui moment prematur de venire la trup, ceea ce atrage întotdeauna
obstacole (ex. Mihai Viteazu care s-a grăbit cu câţiva ani).
Neîndeplinirea MP în curgerea timpului terestru determină modificarea anumitor
acţiuni şi evenimente, deşi obiectivele şi Arhistrategia Sfintei Treimi rămân neschimbate.
Faptele vor fi înlocuite cu altele, care vor fi executate de alţii, pe alte căi, dar acest
proces va dura mai mult timp. În cazul luării unor MP-uri de la oamenii leneşi şi
transferarea acestor MP-uri suplimentare către alţi oameni, aceasta va atrage o
întârziere în timpul terestru al atingerii ţelului final al Arhistrategiei Divine.
Neîndeplinirea MP încetineşte viteza de evoluţie spirituală a oamenilor, iar timpul
îndeplinirii MP e determinat întotdeauna de LA al sistemului viu respectiv.
MP = Nr. FB realizate / Nr. FB planificate X 100
MP poate fi:
● MP1 = Nr. FB realiz. până la momentul măsurătorii / Nr. FB planif. până atunci X 100
● MP2 = Nr. FB realiz. până la momentul măsurătorii / Nr. FB planif. pe toată viaţa X 100
MP1 > MP2
100
MP2 arată câte FB s-au executat pâna în prezent din cele ce trebuie executate
de-a lungul întregii vieţi.
Determinarea MP1 are aspect de retrocogniţie, iar a MP2 are aspect de
precogniţie, frecvenţa cu care se fac măsurătorile determinând nivelul de acces în
Banca de Date.
Oamenii au premoniţii vizavi de ce ar trebui să facă.
Atunci când se fac aprecieri în ceea ce priveşte longevitatea sistemului viu
respectiv, MP2 trebuie să crească odată cu trecerea timpului.
Atunci când MP1 se apropie cu până la 3% de MP2, există posibilitatea ca fiinţa
respectivă să decedeze, dar totodată există şi şansa de prelungire a vieţii persoanei
respective, dacă Sfânta Treime, datorită rugăciunilor sau strategiei sale, alocă un MP
suplimentar fiinţei respective. Dacă Iisus Hristos, în calitatea Sa de Drept Judecător,
apreciază că cererea de suplimentare a MP este întemeiată, se acordă un MP
suplimentar. Aşa apar cazurile de NDE (Near Death Experience) sau “întoarcerile din
morţi”.
Un sistem viu are în timpul vieţii cu trup un MP temporar, care face parte dintr-un
MP astral (suma tuturor MP-urilor sistemului viu, din toate vieţile cu trup, dar şi din timpul
existenţei fără trup, până la faza de îndumnezeire).
MP aferent vieţii fără trup are o pondere mică din totalul MP astral şi începe să
aibă o pondere tot mai mare cu cât VA a entităţii este mai mare.
Entităţile din Cerul 9 şi cele de la periferia Cerului 10 au o pondere de MP foarte
mică în viaţa cu trup, întruparea lor fiind mult mai rară decât la restul entităţilor. Aceste
entităţi sunt conceptuale şi petrec un timp mult mai mare în vieţi fără SF şi SB, spre
deosebire de entităţile obişnuite.
Caracteristici ale MP
● MP se măsoară numai pe total sistem viu, cu valori între 0 – 100%, valorile între 0 –
80% fiind nesatisfăcătoare pentru MP1.
● Valorile < 60% atrag Îngerii Păzitori ai Karmei, apar suferinţe pe toate structurile etc.
● Valorile < 50% indică faptul că există şanse mari de retragere totală de MP (deces).
● Longevitatea unui sistem viu este direct proporţională cu MP1.
● Îndeplinirea MP nu este determinată de longevitatea sistemelor vii. Câteodată, chiar
decesul sistemului viu încheie MP-ul său, prin suferinţele şi efectele produse (ex. copiii
care pier devreme, iar părinţii suferă modificări radicale, fiind mult mai puţin evoluaţi
decât copiii lor).
● Periodic, la intervale diferite, sunt analizate şi reaşezate MP-urile tuturor sistemelor vii
umane de pe Pământ. Această sarcină îi revine Dreptului Judecător, ajutat de alte
Entităţi de Lumină, şi cu aceste ocazii anumitor oameni li se adaugă MP suplimentar (de
obicei în timpul somnului, când SN se degajă parţial, sau în timpul meditaţiei, reveriei
etc.), iar altora li se ia din MP planificat, cu modificarea corespunzătoare a longevităţii
lor.
● De la valori de MP1 < 30%, nici un sistem viu nu mai e viabil. Este scos din circuitul
social, afectiv, biologic etc., pentru că acel sistem viu trăieşte degeaba. I se va revizui
MP-ul, poate la un nivel inferior.
Se poate ca MP-ul total al unei persoane să conţină doar una sau foarte puţine
fapte importante. Există persoane care se nasc pentru o singură FB, într-un anumit
moment şi, dacă au făcut-o, şi-au îndeplinit MP-ul.
Dacă persoana nu îndeplineşte FB-urile din MP, îşi pierde şansa de elevare în
acea viaţă, iar dacă nu ia măsuri de elevare îşi poate pierde chiar viaţa. Există
posibilitatea asigurării unui MP suplimentar (ex. naşterea unui copil, ajutorarea altor
entităţi, cu trup sau fără, pentru îndeplinirea Arhistrategiei de Lumină a Sfintei Treimi).
101
Autorul Marseillezei n-a mai compus altceva.
Este foarte important ca o entitate să plece cu MP = 100. Dacă nu, la următoarea
întrupare va trebui să ia un MP suplimentar sau mai greu pentru a recupera.
Dedicarea unor FB unor entităţi ce au murit ajută la suplimentarea vibraţiei de
calitate superioară a planetei. Este indicat ca MP1 să fie de 100 sau chiar mai mare, ca
să primim MP suplimentar. Putem să ne măsurăm MP-ul zilnic.
Întotdeauna când MP-ul unei colectivităţi este < 60 apar în zonă tot felul de
catastrofe. Amploarea catastrofelor şi a urmărilor lor este determinată de numărul celor
ce au MP-urile < 60 din zona respectivă. De aceea, catastrofele nu se pot prognoza
ştiinţific.
La sfârşitul fiecărei zile se poate măsura care a fost EBFmin şi EBFmax al acţiunilor
din ziua respectivă, cât timp am stat pe minim sau pe maxim. MP zilnic poate fi chiar şi o
faptă bună din ziua respectivă. Restanţele de MP trebuie făcute repede, fără să ne
batem cu pumnii in piept.
NU se comunica măsurătorile de MP şi durata de viaţă persoanelor măsurate!
Integralitatea Structurală (IS)
Definiţie: IS arată cât de mult o structură materială, energetică, informaţională
sau conceptuală este conformă matricii originale a acesteia, adică cât de mult
corespunde stadiul actual al structurii, organului sau sistemului cu Conceptul
Divin al Tatălui Ceresc.
Întotdeauna Conceptul e mai cuprinzător decât un proiect momentan, pentru că
implică şi variabilităţile unor caracteristici ale proiectului respectiv în timp, fiindu-i
superior din acest punct de vedere.
Matricea IE este rezultanta Conceptului Divin.
Caracteristici ale IS
● Se măsoară între 0 – 100 şi se poate referi la o celula vie, la o componentă
intracelulară sau la mai multe celule de acelaşi fel din cadrul unui sistem viu.
● Valori < 100 apar la ABEP-uri > 60.
● La prima şedinţă cu orice suferind, întâi se măsoară ABEP-urile şi apoi IS.
● Pentru lucru, se aleg organele şi zonele cu IS minim, apreciindu-se gravitatea stării
patogene în funcţie de valorile IS.
● Începând de la a doua şedinţă, se măsoară numai IS, pentru că ABEP-urile sunt
diminuate de tehnicile IE şi nu mai sunt semnificative.
● Se consideră vindecată fiinţa ce are IS = 100 şi ABEP = 0 pe toate organele.
● Redresarea IS este foarte lentă, cu maxim 1-2% pe săptămână şi este determinată
atât de eforturile terapeutului cât şi de credinţa pacientului.
Câteodată, intervenţiile de tip chirurgical pot determina modificarea matricei unui
organ sau a mai multora. Faptul se întâmplă în conformitate cu modificările ce au apărut
la nivelul IE.
Este interzis să se atingă pacientul pe toată durata tratamentului, sunt absolut
interzise relaţiile sexuale cu pacientul – sau mai degrabă iniţierea de astfel de relaţii. Se
interzice dezbrăcarea pacientului.
Se va alege organul de lucru atât în funcţie de mărimea IS cât şi în funcţie de
importanţa organului în întreg sistemul viu.
102
Ierarhizarea organelor pentru abordarea lor în funcţie de importanţa pe care o au
a) inima
b) emisferele cerebrale
c) cerebelul
d) măduva
e) cutia craniană
f) sângele
g) glandele cu secreţie internă
103
Cu cât IS este mai mică pe o structură, cu atât agresiunea pe acea structură a
fost mai puternică, mai bătrână, cu cauze mai grave. La IS < 100 pe SF este ultima
etapă a sistemului viu respectiv, pentru că sistemul nu şi-a învăţat lecţiile de evoluţie cu
structurile sale superioare. Atingerea stadiului de suferinţă fizică arată un nivel spiritual
scăzut, lipsa sensibilităţii şi a comunicării cu Dumnezeu.
Etalonul avut în vedere la biodetecţie îl constituie “matricea IE perfectă de la
Geneză”. Valorile IS trebuie trecute în Fişa PSI astfel încât terapeutul să conştientizeze
permanent relaţia dintre măsurătorile pe care le face şi măsurătorile medicale.
Când în timpul terapiei găsim IS scăzut sau staţionar, înseamnă că pacientul n-a
făcut ce i-am spus să facă.
Orice perturbare la nivelul structurilor superioare, realizată prin comiterea unui
păcat, se transmite într-un interval de timp mai mare sau mai mic structurilor inferioare.
Pe SF, modificările nu vor apare decât după Răgaz, ce marchează timpul scurs între
momentul comiterii greşelii şi cel când încep să apară modificări pe SF. În funcţie de
gravitatea păcatului, Ragazul poate fi de la câteva zeci de minute la maxim 1 an,
urmând ca apoi să apară consecinţele.
Regenerarea SF a unui organ sau zonă constituie o calitate pe care iniţial toate
sistemele vii au avut-o, însă – datorită decăderii sale spirituale – omul a pierdut-o. În
mileniul III (perioada celor 1000 ani pace), omul îşi va recăpăta această calitate.
Corespunzător gradului de elevare al fiinţelor umane, conţinutul algoritmilor
corespunzători realizării matricilor IE ale Cerului, Pamantului, Apelor şi ale sistemelor vii
va putea fi decodificat şi înţeles treptat, putând fi utilizat în viitor pentru refacerea
anumitor tipuri de afectare.
Structuri Adăugate Malefice (StrAd)
Definiţie: StrAd constituie rezultatul unei agresiuni de tip demonic, coroborată cu
intrarea în rezonanţă negativă exagerată, sau cu facerea unui păcat grav, sau
acceptarea iubirii unei fiinţe malefice.
StrAd se găseşte la exteriorul pacientului, are aproximativ forma unui ou, având
1 sau 2 straturi. Se biodetectează pe orizontală cu ansa, pornind de la piept spre
exterior. Pot fi 1 – 2 structuri, la o distanţă de cca. 30 cm, straturile având o grosime de 4
– 10 cm, putând fi vizualizate de extrasensibilii optic ca având o culoare maroniunegricioasă. La pipăit, înţeapă, produc senzaţii de disconfort etc.
StrAd devin active pe deplin după 3 – 4 luni de la agresiunea iniţială şi încep să
producă ABEP-uri importante, care se amplifică continuu, producând astfel atragerea
ENM şi a ECM. StrAd frânează sau blochează funcţiile celulare ale organelor, precum şi
integrarea victimei în Cerurile ei fireşti de elevare spirituală.
Simptomele prezenţei StrAd sunt: nelinişte, oboseală, frică (nejustificate), somn
neodihnitor, coşmaruri.
StrAd pot fi:
- active de le crearea lor
- activate, producand efecte malefice la un interval oarecare de timp
Activarea StrAd se produce atunci când victima se implică într-o anume activitate
sau se întâlneşte cu o anume persoană, comite un anume păcat, trece un timp de la
crearea structurii respective, are loc un anume eveniment exterior etc.
StrAd prezintă similarităţi cu Spaţiile cu EBF variabil.
Activitatea Structurilor Adăugate Malefice se programează de către creatorul
malefic, fapt ce conduce la desfăşurarea în viitor a unui anume program. Până la
104
activarea StrAd, acestea au doar forma informaţională (lipseşte conţinutul energetic).
Pot rămâne foarte mult timp în această formă, adică până când viitoarea victimă îi
crează prin propriile fapte energiile malefice caracteristice.
Până la activare, StrAd nu pot fi vizualizate, nu crează simptomatică, victima este
aparent “curată”. Se pot decodifica printr-un sentiment de predispoziţie la ceva rău.
StrAd se anihilează, faptul constituind o tehnică de curăţare IE şi, după
executarea separată de mai multe ori, tehnica va putea fi inclusă în Procedura Totală. În
timpul anihilarii, dacă “vedem” aceste structuri, ele “mocnesc” şi dispar.
O piramidă materială are ca proiecţie energetică o cruce.
O cruce materială are ca proiecţie energetică o piramidă.
______________________________________________________________________
Procedura de anihilare a StrAd
1.
În stare Ready, se pun ambele palme în formă de cruce deasupra frunţii victimei. Se
realizează o concentrare puternică, pe algoritmul “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi
al Sfântului Duh, palmele mele formează Sfânta Cruce cu piramida biconică
aurie în centru, din care ţâşneşte Lumina Sfântului Duh. Amin.” Se aşteaptă 1015 secunde, până la apariţia unui sentiment de linişte şi a senzaţiei de căldură în
palme.
2.
Se coboară încet palmele, rotindu-le levogir până mai jos de bazinul pacientului, se
revine apoi până în dreptul pieptului şi, cu o mişcare energică de la stânga la
dreapta, se configurează semnul Sfintei Cruci. În tot acest timp, se rosteşte
algoritmul “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se anihilează în
totalitate şi definitiv orice Structură Adăugată, activată sau neactivată. Amin.”
3. Se verifică cu ansa şi raportorul dacă a mai rămas ceva, îi mulţumim lui Dumnezeu
pentru ajutor şi ne facem semnul crucii.
______________________________________________________________________
De obicei, formarea şi activarea StrAd este favorizată şi de participarea victimei,
prin greşelile şi activităţile necorespunzătoare în care a fost implicată. Psihismul
necorespunzător, intrarea în rezonanţă cu personalităţi agresoare creaza în jurul victimei
nişte structuri străine de aceasta, dar autogenerate.
Din cauza prezenţei StrAd, ENB ajutătoare nu-şi pot duce misiunea la bun
sfârşit.
Stringuri IE (STR IE)
Definiţie: Termenul provine din fizică şi astronomie, unde înseamnă un cordon
material şi energetic ce leagă două corpuri distincte. În inforenergetică,
înseamnă un cordon IE generat de biocâmpurile (în special CE) unei EN (cu sau
105
fără SF) generatoare către un alt sistem viu care recepţionează stringul prin
intermediul CR.
Datorită prezenţei stringurilor şi a variabilităţilor CR afectat de stringuri, în
structurile receptorului şi în centrii lui IE au loc modificări corespunzătoare cu natura
stringului.
Prin intermediul stringurilor, se vehiculează inforenergii importante de la emiţător
la receptor, inforenergii a căror natură poate fi malefică sau benefică. Când emiţătorul
este malefic, niciodată nu poate genera stringuri benefice. Dacă emiţătorul este benefic,
generează de regulă stringuri benefice, dar poate genera şi stringuri malefice.
Ex. La intrarea în rezonanţe negative, mămici benefice îşi afectează grav copiii.
Dacă stringurile benefice sunt favorabile, cele malefice trebuie anihilate. S-a
observat că stringurile malefice afectează de obicei victima în spate, undeva deasupra
rinichilor, sub forma unor cilindri biodetectabili, negricioşi, cu diametrul de 5 – 15 cm.
Generatorii se pot găsi chiar la distanţe foarte mari de receptori, de zeci sau mii
de kilometri. Generatorul de string malefic poate fi un ECM sau oameni malefici a căror
iubire este acceptată de victimă. Un ECM poate genera mai multe stringuri malefice
simultan, asupra mai multor victime ce au greşit similar, afectarea fiind făcută şi de la
zeci de mii de kilometri.
ECM = Entitate Conceptuală Malefică.
Are EBF < 2.500 şi capacitate de conceptualizare.
În ierarhiile întunecate, se situează imediat după
Îngerii Păzitori ai Karmei (demonii), care îi coordonează.
La biodetecţia stringurilor, se foloseşte algoritmul “Caut numai string malefic
existent între această fiinţă şi orice entitate, cu sau fără trup.” Curăţarea IE în acest
caz consta în “tăierea” şi anihilarea IE a stringului malefic, cât şi a ECM-ului agresor.
______________________________________________________________________
Procedura de anihilare a stringurilor malefice şi a ECM
1.
În stare Ready, ne plasăm în stânga victimei şi ridicăm braţul drept întins prin spatele
şi deasupra capului victimei, concentrându-ne pe următorul algoritm: “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, braţul meu drept e înconjurat de focul
divin al Sfântului Duh, a cărui sabie este. Amin.” Se aşteaptă 10 – 15 secunde,
vizualizându-se întregul braţ drept înconjurat de un cilindru auriu opalin, ce se întinde
mult dincolo de degetele noastre, până avem sentimentul de linişte şi o senzaţie de
căldură puternică în mâna dreaptă.
2.
Se coboară încet braţul drept, la o distanţă de cca. 20 cm prin spatele victimei, până
mai jos de bazin, după care revenim până în dreptul omoplaţilor şi configurăm
semnul Sfintei Cruci. În această perioadă de timp, algoritmul este “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se taie şi se anihilează în totalitate şi
definitiv orice string, de la orice agresor al acestei fiinţe. Amin.”
3.
Ne deplasăm apoi în faţa victimei, punând ambele palme în formă de cruce
deasupra frunţii ei şi facem concentrarea de realizare a piramidei: “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, palmele mele formează Sfânta Cruce cu
piramida biconică aurie în centru, din care ţăşneşte Lumina Sfântului Duh.
Amin.” Se aşteaptă 10 – 15 secunde, până la realizarea noului algoritm.
106
4.
Rotim palmele levogir şi coborâm încet, pe algoritmul “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, se anihilează în totalitate şi definitiv (orice energie,
informaţie, concept sau algoritm malefic din) orice ECM, de orice tip, care ar
agresa această fiinţă. Amin.”
5. Se verifică cu ansa şi raportorul dacă a mai rămas ceva din string sau din ECM, îi
mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutor şi ne facem semnul crucii.
6. Trebuie refăcute “petele” arse din punct de vedere IE lăsate de string.
______________________________________________________________________
Sistemele vii legate prin stringuri se influenţează reciproc. Stringurile benefice ar
trebui să fie singurul nostru “produs”, urmărind ajutorarea unui sistem viu.
Integralitatea Structurala a SNO
Orice sistem viu normal şi sănătos este caracterizat de existenţa unor structuri,
biocâmpuri şi centri IE ce au IS a matricilor lor de 100%. O parte din structuri,
biocâmpuri şi centri IE sunt temporare (ex. SF şi SB), iar structurile de tip noesic (în
număr de 8) sunt veşnice.
Orice sistem viu la naştere trebuie să aibă un SN complet, cu programele sale
proprii, ce se numesc SNO (Structuri Noesice Originale). Pe parcursul vieţii, pe lângă
aceste SNO, se pot dobândi alte structuri de tip noesic, benefice sau malefice.
Întotdeauna când un sistem viu are SNAd (Structuri Noesice Adăugate) şi se măsoară
SNT (Structuri Noesice Totale), se constată că acesta este > 100%, atât cât ar fi normal
să fie. Adăugarea de SN malefice poate avea loc după 2 scheme:
SNO = SNT = 100%
PIE ≤ 50
PIE > 50
SNO
SNO < 100, SNT > 100
SNT > 100%
SNO
SNO
SNAd
SNAd
În cazul unor agresiuni determinate de proceduri satanice, EBFSNAd poate fi < 30.
Afectarea intenţionată a SNO al unei persoane constituie un păcat foarte grav.
Se poate ajunge chiar la moartea victimei, cum a fost cazul lui Bruce Lee, ucis prin
Palma Vibratoare.
Aplicarea acestui tip de agresiune necesită un contact fizic de scurtă durată,
agresorul fiind o persoană cu mari capacităţi malefice şi trebuind să aibă o capacitate de
concentrare absolut explozivă. În această situaţie, SNAd are întotdeauna EBF < 0.
107
SNAd se recoltează şi se “lipeşte” victimei. Este posibil ca recoltarea să se facă
de la persoane care au o viaţa lipsită de control (alcoolici, drogaţi, proaspăt decedaţi).
După această recoltare, “donatorul” intră într-o suferinţă mare, având manifestări
antisociale clare.
Această tehnică deosebit de dură este practicată susţinut în diverse secte, ce au
“bănci” de SN care pot fi folosite de Maeştrii Întunecaţi, pentru a afecta persoanele pe
care le iau în vizor. Ex. Secta Halatelor Albe (Arad), venită din Kiev.
În cursurile fostului Minister de Interne se învăţa tehnica afectării SNO de la
maeştrii veniţi din Orient. Tehnica este cunoscută intuitiv de foarte multe persoane cu
EBF mic (ex. ţiganii).
O afectare de SNO cu EBF mic poate duce în scurt timp la demonizarea victimei,
ce prezintă o simptomatică tot mai gravă.
Simptome ale afectării malefice ale SNO
● Nelinişte, frică, nemulţumire (nejustificată şi permanentă), stare de oboseala şi
surmenaj puternic, lipsă de concentrare, logoree cu ochii măriţi, nu plâng, nu râd, nu-şi
pot face cruce, nu se pot ruga, prezintă fotofobie, aversiune faţă de apă etc.
● Manifestarea cea mai frecventă este schizofrenia.
● Dacă afectarea malefică a SNO se produce la vârste fragede, faptul poate determina
instalarea retardului mental sau apariţia diferitelor handicapuri.
● Afectări mai grave apar dacă “lipitura” de SN malefic s-a făcut foarte aproape de
momentul naşterii (se poate realiza şi înainte de naştere). Se recomandă deci ca
gravidele să meargă la control IE măcar 1 dată / lună, sau dacă conştientizează diferite
simptome, caracteristice diferitelor agresiuni.
● Capii mişcărilor spirituale malefice îşi afectează “enoriaşii”. Aceste persoane devin
suspicioase, prezintă caracteristici de labilitate psihoemoţională, oftează des - de parcă
n-ar avea aer.
● Se remarcă la persoanele cu SNO afectat o virare a caracteristicilor de viaţa cu 180°.
Ce înainte nu le plăcea, acum caută.
● Oamenii cu SNO afectat sunt greu de suportat, iar dacă afectarea e veche, revenirea
durează ani de zile.
● Afectarea SNO, în special la copii, determină apariţia de ABEP-uri de timpuriu şi, ca
urmare, apariţia modificărilor structurale.
Evoluţia victimelor acestei agresiuni
● Dacă SN rămas îşi însuşeşte algoritmii malefici de la SNAd, victima benefică dar slabă
(cu PIE mic) va avea schimbări mari de personalitate, devenind malefică.
● Dacă victima are PIE mare şi SNO se împotriveşte algoritmilor malefici din SNAd,
victima va avea manifestări paradoxale. Finalul e dramatic, pentru că persoana devine
schizofrenică.
● O persoană puternică în credinţă e greu de afectat aşa.
Constatarea afectării de SNO
1. Se măsoară dacă SNO = 100%.
2. Dacă nu lipseşte nici un procent, măsurăm SNT, care trebuie să fie tot 100%. Dacă
SNT > 100% şi SNO = 100%, omul are “lipitură” (SNAd). Se măsoară EBFSNAd. De
obicei e malefic.
3. La fel se procedează şi dacă SNO < 100% şi SNT > 100% (se măsoară EBFSNAd).
4. Dacă se constată afectarea malefică a SNO, se aplică procedura de refacere a SN
benefic, ceea ce constituie o tehnică de curăţare obligatorie. Deci, etapele sunt:
108
a) Anihilarea SNAd malefic;
b) Refacerea SNO benefic până la 100%;
c) Reactivarea centrilor IE afectaţi malefic, odată cu afectarea SNO
______________________________________________________________________
Tehnica de anihilare a SNAd malefic şi refacere a SNO benefic
1. În stare Ready, se pun ambele palme în cruce deasupra frunţii victimei şi se face
concentrarea pentru obţinerea piramidei biconice aurii în centrul crucii, apoi se
aşteaptă 10 – 15 secunde pentru realizarea algoritmului.
2.
Se mişcă palmele levogir, simultan cu o mişcare de coborâre până mai jos de
bazinul victimei, apoi se ridică până în dreptul Anahatei şi trasăm semnul crucii. În tot
acest timp, rostim pe concentrare “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului
Duh, se anihilează în totalitate şi definitiv orice structură noesică adăugată
malefică străină acestei fiinţe. Amin.”
3.
Se aşează palmele ca la chemarea de ENB, pe concentrarea “În numele Tatălui, şi
al Fiului, şi al Sfântului Duh, structura noesică limpede, curată şi strălucitoare
ca Sfântul Duh al Tatălui Ceresc ce aparţine acestei fiinţe sa vină acum în
palmele mele. Amin.” Se aşteaptă 10 - 15 secunde, până la apariţia unui sentiment
de linişte şi de căldură în palme.
4.
Se întorc palmele încet către pieptul victimei, până la o distanţă de 3 – 4 cm, unde se
rotesc levogir, configurând semnul Sfintei Cruci, concentrându-ne pe algoritmul: “În
numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se implementează structura
noesică limpede, curată şi strălucitoare ce aparţine acestei fiinţe în toate
structurile, biocâmpurile şi centrii ei IE. Amin.” Toată mişcarea de implementare
se închide cu configurarea Sfintei Cruci la nivelul pieptului.
5.
Se trece la reactivarea centrilor IE (de regulă sunt dezactivaţi de agresiune), “numai
atât de mult cât corespunde gradului de elevare firesc şi eforturilor depuse
până în prezent de această persoană.” În cazuri de afectare majoră a SNO, pot fi
găsiţi centrii IE superiori rotindu-se dextrogir.
Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat. Rostim în gând o
rugăciune către Sfânta Treime “Lăsăm această fiinţă în grija lui Dumnezeu,
pentru a se face cu ea numai Voia Lui.” Se cere pacientului să deschidă ochii
(este important să ne uităm în ochii pacientului ca să vedem dacă e “acasă”, dar fără
să exagerăm) şi să-şi facă semnul crucii.
______________________________________________________________________
6.
Pentru aplicarea acestei tehnici, este necesară o înaltă ţinută etică şi morală a
inforenergeticianului.
Situaţie specială în refacerea de SN
În situaţia recuperării unei părţi de SN lipsă cedată într-o relaţie de iubire,
aceasta nu se face decât pentru cei cu EBFN,T > 90 şi numai dacă persoana la care se
află bucăţica de SN dăruit are EBFN,T < 81.
ENBF (continuare de la Gradul III)
109
Un bolnav psihic are SNO “ciupit”.
La cei grav bolnavi, apar “lipituri” cu EBF < 0.
La exorcizare, contează:
1. LA al bolnavului pe structurile superioare
2. Potenţialul de exorcizare al preotului (zestrea lui ancestrală)
3. Tipul de legătură între ENM / ECM şi victimă
ENBF au în alcătuire de regulă o ECM agresoare foarte bătrână (VA ≤ 6 mil. ani),
care vine din anticerurile 6,8 – 7,2 şi o ENB neelevată care este aservită ECM-ului şi
care la momentul la care s-a format ENBF-ul venea din maxim Cerul 4.
Capacitatea de conştientizare înseamnă evoluţie.
În peste 80% din cazuri, ECM agresor a fost în viaţa cu trup bărbat.
ENBF pot fi generate de:
● Practicile canibalistice în care, în general, victima (ENB slabă) este femeie în viaţa
aceea, iar agresorul bărbat.
● Soţiile benefice omorâte în somn, fără ca acestea să apuce să conştientizeze
agresorul. Este necesară o implicare afectivă (victima trebuie să-l iubească pe agresor
sau să-i fie aservită în diferite relaţii – sexuale, materiale etc).
● Când cei 2 au murit la un interval mic de timp, iar femeia a fost mai puternică şi mai
rea decât soţul ei.
● La moartea unei fiinţe demonizate sau cu SN afectat malefic (se generează direct
ENBF).
În asemenea cazuri, se poate observa că într-o perioadă de cca. 5 ani un ECM
“stăpân” poate “ingera” maxim 2 ENB-uri mai puţin elevate, mărindu-şi astfel potenţele
agresoare. ENBF-ul respectiv insistă să-şi dezvolte capacităţile pentru a creşte în
ierarhiile întunecate şi a deveni demon.
ENBF-urile impresionează emulsia fotografică şi apar sub forma unui cilindru
albicios, care spre interior devine roşiatic, iar în centru e un alt cilindru, negru. Acela e
ECM-ul.
Anihilarea oricărui program IE malefic, de orice tip din ENBF este tehnică de
curăţare obligatorie.
ENBF este entitatea agresoare “modernă” cea mai frecventă, apărută odată cu
decăderea spirituală în masă a oamenilor.
Se poate întâmpla ca victima să aibă şi StrAd.
Influenţe malefice ale ENBF
● Hiperexcitaţie sexuală nejustificată. Victimele caută actul sexual pentru plăcerea
proprie şi nu pentru a avea urmaşi care să ducă mai departe Chipul lui Dumnezeu în
Uni-Vers.
● Dezorientare spirituală. Se pierde discernământul între benefic şi malefic, scăzând RA.
● Coşmaruri.
● Oboseală pe toate structurile inferioare, datorată faptului că solicitarile pe care le
impune un ENBF consumă cca. 6% din energiile acestor structuri.
● Instabilitate în cadrul atitudinii constante a victimei.
110
Victimele predilecte ale ENBF sunt tinerii, adolescenţii, copiii (mai rar),
persoanele benefice dar atee, aceste aspecte făcând parte din arhistrategia demonică
pentru Uni-Versul în care ne aflăm.
Ca tehnică de anihilare, este cea de la Gradul III. Pentru un potenţial energetic
mai mare, se pun ambele palme în formă de cruce deasupra frunţii victimei şi se face
concentrarea pentru obţinerea piramidei biconice aurii în centrul crucii.
Sunt ENBF-uri care, în decursul unui lung interval de timp, au ajuns la
“performanţa” de a fi asimilat 50 – 60 de ENB-uri pentru a ajunge în anticerul în care se
află. În anumite situaţii, când o ENB este mai puternică sau îşi revine, poate părăsi
ENBF-ul, din care mai rămâne un ECM ce se va putea întrupa, de obicei în urma unui
act conceptual lipsit de iubire. Acel copil va avea PIE / PIEC-uri mari, datorită aporturilor
ENB-urilor ingerate în anumite momente, dar aceste capacităţi vor fi manifestate haotic,
însoţite de un comportament schizoid, exorcizarea în aceste cazuri fiind aproape
imposibilă.
Principala cale de blocare a generării ENBF o constituie elevarea spirituală a
societăţii umane, astfel ca ENBF să nu mai aibă resurse şi condiţii de regenerare. Lipsa
educaţiei spirituale este principala cauză a apariţiei şi generării de ENBF-uri în România
şi în lume.
Procedura Totală (PT)
Prin această tehnică IE, se execută simultan atât procedurile de curăţare IE cât
şi cele de redresare (numai de la a 2-a şedinţă în sus). La prima şedinţă, se poate doar
curăţa prin PT, incluzând toate tehnicile de curăţare:
- Anihilarea spaţiilor malefice şi cu EBF variabil
- Anihilarea Structurilor Adăugate
- Anihilarea programelor şi caracteristicilor malefice ENBF
- Tăierea stringurilor şi anihilarea ECM-urilor generatoare
- Anihilarea energiilor, programelor, conceptelor ENM-urilor, comandourilor şi a altor
duhuri rele
- Anihilarea amprentelor malefice
De la a 2-a şedinţă, se pot include în PT şi redresările pe care le ştim. Pentru
cursanţi şi alte persoane pe care le cunoaştem, se poate şi de la prima şedinţă. Celor
care prezintă EBF-uri şi C-uri pe N, T > 90, le putem aplica partea din PT ce include
tehnicile de redresare:
- Reducerea de ABEP
- Energizarea locală
- Energizarea generală
- Amplificarea de Câmp Vital
Simultaneitatea aplicării acestor tehnici pe o concentrare explozivă asigură
eficienţa terapiei.
______________________________________________________________________
Procedura Totală
1. În stare Ready, se pun ambele palme în forma Sfintei Cruci deasupra frunţii victimei
şi facem concentrarea pentru obţinerea piramidei biconice aurii în centrul crucii.
2.
Se rotesc palmele levogir şi se parcurge pacientul până sub nivelul bazinului, apoi ne
întoarcem până în dreptul Anahatei, unde configurăm semnul crucii de la stânga la
dreapta, pe concentarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se
111
anihilează total şi definitiv orice amprentă IE maleficş, orice spaţiu malefic şi
cu EBF variabil, orice structură adăugată, orice string malefic, orice program şi
caracteristică IE malefică a oricărui ENBF, orice ENM şi orice ECM care
agresează aceastş fiinţă. Amin.”
3. Se verifică cu ansa şi raportorul dacă a mai rămas ceva, caz în care reluăm PT, sau
doar partea corespunzătoare afectării rămase.
4.
După prima şedinţă, se fac toate măsurătorile IE precum şi analiza de caz şi, dacă
se pot aplica tehnicile de redresare, cu o mişcare similara primei faze, trecem la
aplicarea următorului algoritm: "În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,
se reduc total şi definitiv toate ABEP-urile acestei fiinţe, din toate organele şi
zonele ei, se energizează puternic, local şi general, toate organele acestei fiinţe
şi se amplifică Câmpul ei Vital pentru punere în stare de vindecare de 100%.
Amin.” După configurarea Sfintei Cruci, putem roti în continuare palmele levogir
de-a lungul pacientului, conştientizând pe concentrare realizarea succesivă a
algoritmilor.
5. Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat.
______________________________________________________________________
Observaţii
● PT nu include refacerea SNO, reactivarea centrilor IE şi chemarea de ENB.
● PT e considerată realizată atunci când toate tehnicile IE aplicate, verificate succesiv,
sunt realizate în proporţie de 100%.
● Aplicarea PT creşte eficienţa în terapie.
● După aplicarea PT se recomandă o pauză de cca. 15 minute.
______________________________________________________________________
Tehnica de refacere
1. Luăm o linguriţă de miere.
Stând întinşi pe spate, ne concentrăm în timpul unei relaxări, rugându-l pe
Dumnezeu “să pună în fiinţa noastră numai acele energii şi informaţii necesare
refacerii.”
______________________________________________________________________
2.
Centrii IE (chakre)
Orice sistem viu este caracterizat şi alcătuit din existenţa unor structuri materiale
şi inforenergetice, a unor biocâmpuri corespunzătoare acestor structuri, precum şi a
centrilor IE coordonatori ai acestora.
Centrii IE poartă denumirea de chakre şi se găsesc începând de la cap, de-a
lungul coloanei vertebrale şi până la baza coloanei.
Fiecare chakră are înspre partea din faţă a corpului nişte proiecţii în formă de
pâlnie, deschise spre înainte. Pentru structurile IE neconfigurate în totalitate (eonice şi
supraeonice, enisice şi supraenisice), sunt mai mult sau mai puţin activate, în funcţie de
112
nivelul de evoluţie al entităţii respective. La finalul evoluţiei, toate structurile vor fi
activate 100%.
Pentru structurile IE aflate în stadiul de germene, biocâmpurile şi centrii lor IE vor
fi într-o stare similară, de asemenea şi funcţiile acestor structuri vor fi diminuate sau
inexistente. Cu cât un sistem viu are structurile, biocâmpurile şi centrii IE mai puţin
structurate sau în stadiul de germene, cu atât sistemul viu este mai primitiv.
Apariţia ABEP-urilor determină întotdeauna dezactivarea unuia sau a mai
multora din primii 4 centri IE, ceea ce în timp conduce la dezactivarea şi a următorilor 3
centri, cu urmările corespunzătoare.
Caracteristicile centrilor IE
● Au formă circulară. Când apar alte forme ciudate, ovoidale, guri deschise urât, forme
neregulate, în special la centri IE superiori, ştim că avem de a face cu stări patogene
foarte grave şi greu recuperabile – boli psihice, retard mental etc.
● Dacă malformaţia e recentă şi se corectează forma centrilor IE strâmbaţi, victima se
poate vindeca într-o singură şedinţă.
● Forma chakrelor se conturează cu ansa. Dacă această anomalie este prezentă de la
naştere, aceasta înseamnă că în bebeluş există modificări structurale şi anumite funcţii
ale organismului sunt afectate, faptul fiind determinat de păcatele săvârşite anterior de
parinţi. În cel mai bun caz, se va putea doar ameliora acest fapt.
● Diametrul normal al unei chakre este de 3 – 5 cm. Când este mai mare => eforturi cu
structura respectivă sau o supradotare IE de care posesorul este sau nu conştient.
Diametre > 5 cm indică întotdeauna extrasensibilităţi (în cazul Manipura, Ajna, Anahata).
● Diametre < 3 cm indică stări patogene, disfuncţii ce ajung până la nivelul biocâmpurilor
aferente chakrei respective.
● În mod normal, chakrele se rotesc levogir (la fiinţele benefice). Sensul de rotaţie se
biodetectează cu ansa la partea de sus a chakrei, în sistem binar.
● Există tehnici satanice de inversare a sensului (în special la centrii IE superiori), ceea
ce sistemelor vii benefice le produce o puternică perturbare şi determină sentimente de
confuzie, frică, capacitate diminuată de efort fizic şi intelectual, logoree, izbucniri de
violenţă. După cca.1 an de zile, se pot instala handicapuri de toate felurile (de la psihice
la cele motorii).
● Inversarea centrilor IE superiori este practicată în diferite organizaţii, culte şi secte
care pot fi considerate de orientare satanică.
● Fumatul, consumul excesiv de alcool “ajută” la inversarea sensului de rotire al
chakrelor şi câteodată se întâmplă ca anumite modificări în activitatea chakrelor să
apară datorită relaţiilor sexuale întreţinute cu persoane cu au obiceiuri contrare sensului
evoluţiei.
● Întotdeauna, redresarea centrilor IE ca sens de rotaţie se face pe algoritmul “numai
până la activarea normală şi firească a centrilor IE ai acestei fiinţe, numai
corespunzător gradului ei de elevare, a faptelor bune realizate până în prezent” şi
constituie o tehnică de curăţare, obligatorie, cu Acc = 100. E interzisă activarea, sub
orice motiv, a chakrelor mai mult decât trebuie. Este păcat pentru operatorul radiestezist
şi ceva malefic pentru pacient.
● Culoarea chakrelor e corespunzătoare culorii biocâmpurilor respective şi succesiunii
din spectrul luminii albe. Când centrul IE are altă culoare decât cea normală, faptul
indică o stare patogenă.
Cromosincroterapia Cavalerilor de Malta modifică culoarea chakrelor
pentru a afecta discernământul victimei.
113
● Strălucirea culorii chakrelor este mare atunci când SS-urile şi SV-urile pe chakra
respectivă sunt > 81. Când sunt mai mici, sunt însoţite de culori mate, şterse.
● Viteza de rotaţie e crescută dinspre centrii inferiori către cei superiori şi este proprie şi
caracteristică fiecărui centru al fiecărui individ. La efort, viteza de rotatie creşte
proporţional cu efortul depus, până la o limită maximă, după care – dacă menţinem
efortul voliţional – viteza de rotaţie scade brusc. În timpul somnului, viteza de rotaţie a
chakrelor e minimă.
● Totdeauna, în dreptul centrilor IE, spre partea dinainte a sistemului viu, există un mic
vârtej IE (palnia), care este normal.
● Timpul de accelerare a vitezei de rotaţie arată capacitatea de efort şi antrenamentul
structurii respective. Se poate pune o chakră la capacitate maximă în circa 10 minute la
o persoană normală şi în zecimi de secundă la maeştrii spirituali.
Funcţiile chakrelor
● Coordonarea structurilor şi a biocâmpurilor acestora.
● Transferul informaţiilor specifice fiecărei structuri.
● Interfaţa între sistemul endocrin şi stimulii exteriori aflaţi în nişa IE a sistemului viu
(funcţionează ca nişte antene + rădăcini).
Fiecare structură a unui sistem viu este integrată într-un Vers corespunzător
nivelului ei de vibraţie, din care structura primeşte inforenergii specifice. Pentru aceasta
însă, trebuie ca sistemul viu să aibă pe structura respectivă SV > 90.
Păcatele şi încălcarea Legilor Divine au ca urmări, între altele, dezactivarea
centrilor IE urmată de stări patogene şi afectări ale Versurilor în care ne integrăm.
Cât timp centrii IE ai unui sistem viu sunt dezactivaţi, structurile şi biocâmpurile
acestuia nu se pot vindeca. Reactivarea centrilor IE se face doar când pacientul are
parametri de redresare.
______________________________________________________________________
Tehnica de reactivare a centrilor IE
1.
În stare Ready, se aşează ambele palme în paralel cu suprafaţa proiecţiei centrului
IE. Se mişcă mâinile levogir, încet şi temeinic, fără a atinge pacientul, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se reactivează
această... (numele chakrei), de culoarea... (specifică) intens-pozitiv-benefic, de
către Sfântul Duh, atât de mult şi de puternic cât corespunde punerii în stare
de vindecare de 100%. Amin.” Se continuă rotaţia până la terminarea rostirii
algoritmului şi apariţia sentimentului de linişte şi de inutilitate a continuării.
2. Se trece la reactivarea următorilor centri IE, unul câte unul (se începe de la
Muladhara).
3. Se verifică cu ansa şi raportorul fiecare centru pentru a vedea dacă a fost activat
corespunzător punerii în stare de vindecare.
4. Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat.
______________________________________________________________________
Reactivarea centrilor IE, directă sau prin spaţii speciale, este una din procedurile
de urgenţă pentru resuscitarea sau menţinerea unei persoane în viaţă. Întotdeauna,
114
această tehnică va fi urmată de chemarea şi implementarea de ENB şi ECB care
trebuie, vor şi pot sa vină.
Nu avem voie să lucrăm în stare de oboseală avansată sau în momente de
perturbare emoţională sau afectivă. Eforturile de resuscitare trebuie făcute oricând şi
oriunde.
Persoanele bolnave (terapeuţi) ce au boli grave NU pot lucra pe centrii IE până
nu sunt restabiliţi complet (până la cca. 2 ani după restabilire).
Semnificaţii ale dezactivării centrilor IE
● La primii 4, o dezactivare de până la 60% indică stări patogene foarte grave
● 30 – 60% anunţă stări grave
● Cca. 70% anunţă deces iminent
● Peste 70% fiinţele respective sunt declarate decedate, deşi anumiţi centri IE îşi
păstrează activitatea un timp de 7 ani
● Se atinge valoarea de activitate 0 în momentul degajării totale de SN din fiinţa
decedată (perioada după care se întamplă acest lucru e de 1 – 7 ani, în funcţie de
gradul de elevare al persoanei decedate şi de ajutorul primit la deces şi ulterior de la cei
care au iubit decedatul)
● Animalele îşi degajă SN în perioade variind de la câteva luni la câteva zile, plantele în
câteva minute, arborii mari ceva mai greu.
Dacii au constatat capacitatea de înmagazinare IE a diferitelor lemne.
În perioada protodacică se construiau piramide.
Ei tăiau lemnul şi îi menţineau prin tehnici IE diferite funcţii de viaţă,
în paralel cu rigidizarea materiei, până când devenea tare ca betonul.
Spatii Benefice Speciale (SpBSpec)
Aceste spaţii au PIE-uri mari. Spre deosebire de spaţiile simple, SpBSpec au:
● Centrii IE 1 – 4 creaţi
● Durată de acţiune şi existenţă nelimitată în timp
● Cinematică IE proprie
● Mod de acţiune propriu, conform algoritmilor implementaţi în centrii IE
Caracteristici ale SpBSpec
● Nu se consumă, absorbind continuu inforenergii prin centrii IE proprii.
● Centrii IE conţin algoritmi şi funcţii manifeste necesare absorbirii şi emisiei de
inforenergii proprii fiecărui centru IE al beneficiarului, scop cu care au şi fost create.
● Animalele şi plantele reacţionează foarte rapid la aceste spaţii, în funcţie de EBF-ul
lor. S-au dresat animale pentru identificarea EBF-ului spaţiilor.
● Produc amprente foarte puternice în locurile unde acţionează.
● Conţin “cartea de vizită” a creatorului lor, mai evidentă şi mai completă decât la spaţiile
simple.
● Sunt un instrument foarte puternic pentru obţinerea efectelor la distanţă.
______________________________________________________________________
Tehnica de realizare a SpBSpec
1. Se realizează un spaţiu benefic simplu (ca la Gradul III).
115
2.
Se creeaza primii 4 centri IE (Muladhara, Swadisthana, Manipura, Anahata), astfel:
Se introduc ambele palme, paralele, orizontal, la baza spaţiului simplu creat.
Mişcându-se levogir palma dreapta peste cea stângă, se deplasează cam 30 cm
peste mâna stângă şi deasupra ei, realizând în acest mod o cruce orizontală,
concentrându-ne pe următorul algoritm: “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, se alcătuieşte această... (numele chakrei) al... (numele
destinatarului), de culoarea... (specifică) intens-pozitiv-benefic, strălucitoare de
la Sfântul Duh, astfel încât inforenergiile acestui centru să fie cele necesare
activării de 100% a similarului ei de pe... (numele destinatarului), pentru
punerea sa în stare de vindecare continuă. Amin.”
Dacă spaţiul e destinat unui alt scop, algoritmul devine: “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, se alcătuieşte această... (numele chakrei), de
culoarea... (specifică) intens-pozitiv-benefic, strălucitoare de la Sfântul Duh,
atât cât corespunde realizării permanente de 100% a... (scopul pentru care se
realizează SpBSpec). Acest centru IE va absorbi toate inforenergiile specifice
şi necesare pentru a putea realiza continuu şi permanent... (se menţionează
din nou scopul, pe scurt). Amin.”
3. Pe axa verticală a spaţiului, se realizează similar, unul câte unul, ceilalţi centri IE.
4.
La terminarea executării tuturor centrilor IE, se pun ambele palme la partea
superioară a spaţiului (cu faţa în jos, spre spaţiu), apoi se coboară pe capetele unuia
din braţele crucilor formate de centrii IE, se continuă această mişcare până la partea
inferioară a spaţiului, unde executăm cu palmele o rotire de 90º. Apoi, ne vom
îndrepta cu palmele înapoi către partea superioară a spaţiului, prin dreptul capetelor
celuilalt braţ al crucii formate de centrii IE, pe algoritmul “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, toţi aceşti centri IE vor lucra împreună în acest
spaţiu benefic special, pentru ca... (se menţionează scopul) să se realizeze
100% pentru... (se vizualizează şi se denumeşte beneficiarul). Amin.”
Variantă scurtă de algoritm: “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,
toţi aceşti centri IE vor lucra împreună, absorbind toate inforenergiile specifice
şi necesare îndeplinirii de 100% a misiunii conţinute de centrii acestui spaţiu
benefic special. Amin.”
5. Se măsoară cu ansa şi raportorul dacă spaţiul şi fiecare centru în parte corespund
100% scopului respectiv (punerea în stare de vindecare, curăţare, protecţie etc.) şi
dacă toţi parametrii spaţiului sunt 100.
6. Se suflă semnul Sfintei Cruci, se pun palmele la baza spaţiului şi se lansează.
7. Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat.
______________________________________________________________________
116
Observaţii
● Ca şi la spaţiile simple, cinematica celor speciale se stabileşte înaintea lansării, în
timpul algoritmării.
● Putem algoritma ca “La terminare, acest spaţiu îşi va relua ciclul de activitate / va
trece pe un alt destinatar similar / se va muta într-un alt loc de acţiune”.
● Dacă se măsoară EBF-ul acestor spaţii la lansare, în situaţia când spaţiul a avut mai
mulţi creatori, EBF-ul poate fi > 100 (are caracteristici ale altor Versuri). Motivul este
venirea şi participarea unei entităţi la realizarea spaţiului.
De fiecare dată când ne concentrăm, primim ajutorul unor entităţi.
● De asemenea, este important de măsurat PIE-ul spaţiului la lansare. Având inerţie
mare, poate ajunge la capacitate maximă de acţiune în timpi diferiţi (de la câteva minute
la câteva zile). Un SpBSpec poate ajunge la PIE maxim într-un timp destul de lung,
deoarece necesită o perioadă de autoreglare, după care va deveni mai puternic decât
orice factor agresor. Prin acest tip de spaţii, se manifestă puterea Cuvântului, a
rugăciunii, ele fiind un dar de iubire.
● Persoanele malefice nu pot perturba SpBSpec care au EBF-uri şi PIE-uri > 87.
● PIECT realizat în spaţiu poate fi cu 1 – 2% mai mare decat PIECT al operatorului,
atunci când acesta este ajutat de 1 – 2 ECB. PIEC-urile operatorilor cresc cu cât vor
face mai multe SpBSpec.
Nu se lansează spaţii cu EBF < 100 şi cu PIEC < PIECN al operatorului!
Alungarea sau anihilarea diferitelor tipuri de agresiuni caracteristice anumitor
sisteme vii constituie o faptă cu EBF mare.
Se pot face spaţii pentru punerea în stare de vindecare a oamenilor, animalelor
şi plantelor, pentru aplicarea separată a anumitor tehnici de curăţare şi redresare, pentru
paza şi menţinerea curată dpdv IE a intrărilor sau a altor zone din spaţiile de locuit, de
muncă, din instituţiile publice etc.
117
Se pot influenţa caracteristicile de formă, culoare, miros ale diferitelor culturi,
precum şi timpul de germinare şi creştere al acelor culturi. Se poate spori rata de
supravieţuire a plantelor încolţite. Plantele pot supravieţui cu IE-uri, fără apă şi lumină.
Spaţiile colective create de minim 12 operatori care au toţi DHPOT min > 60 pot
îndeplini aproape orice tip de MP terestru. Aceste spaţii nu pot fi afectate negativ de nici
o existenţă IE malefica, terestră sau astrală.
Piramidologie externă IE
Inforenergetica se ocupă şi cu studiul formelor, stabilindu-se clar că fiecare formă
determină în Uni-Vers, ca şi în celelalte Versuri variabilităţi IE specifice, caracteristice
formei respective.
Forma constituie o modalitate de existenţă pentru manifestarea materiei, a unui
complex energetic şi informaţional, a unei formaţiuni conceptuale. Fiecăreia îi sunt
caracteristice anumite variabilităţi IE.
Orice sistem viu are o formă optima pentru îndeplinirea MP în fiecare moment.
Fiecare creaţie a Tatălui Ceresc este corespunzătoare Conceptului Său anterior,
incluzând forma diverselor sale existenţe.
Formele pot fi:
● Fixe
● Constante
● Cu variabilităţi minime, în anumite limite
● Cu variabilităţi mari, în funcţie de necesităţile de manifestare ale existenţelor de sine
stătătoare.
Ex. Formele fixe, foarte variabile sunt caracteristice sistemelor vii foarte primitive.
O formă aparent constantă a unor sisteme vii este în realitate supusă unei
modificări, deoarece întotdeauna sistemele vii sunt în curs de evoluţie.
În Uni-Vers, orice existenţă bidimensională sau tridimensională determină o
perturbare IE proprie, mai mare sau mai mică, în nişa IE în care se află.
Dintre formele geometrice regulate care produc perturbări IE maxime, sunt:
sfera, emisfera, conul, prismele şi piramida.
Formele geometrice regulate produc modificări şi efecte IE mai puternice decât
cele neregulate. Dintre piramide, cea cu bază pătratică dreaptă produce efectele IE cele
mai puternice, având diferite utilizări.
Din cercetarea IE a reieşit că forma de piramidă este mai bătrână decât sistemul
solar, ea fiind întrebuinţată în Actul Creaţiei pe alte corpuri cereşti, pentru civilizaţii mult
mai bătrâne decât a noastră.
După originea lor, piramidele pot fi:
- naturale (cristale, munţi, dealuri etc.)
- artificiale (făcute de om)
Mărimea piramidei determină mărimea efectelor ei. De aceea, egiptenii, peruanii,
sud-americanii au creat piramide mari, dar n-au reuşit să facă “piramida vie” a dacilor,
care era mult mai mică dar mult mai eficientă.
În România, Muntele Mălâia (Meru), piramidal, era folosit ca loc de iniţiere.
În general, formele făcute de om s-au realizat din dragostea lui faţă de unele
locuri, menţionând poate în acest fel importanţa locului respectiv.
De fapt, printr-o formă, o existenţă exercită o anume influenţă şi primeşte
influente în consecinţă de la alte existenţe. Forma favorizează comunicarea (sau este
chiar un mijloc de comunicare) între diferite sisteme vii.
118
Funcţiile piramidei pătratice drepte
1. Far astral (antenă de emisie specială). Concentrează inforenergii şi generează un
semnal foarte puternic. La nivelul planului bazei se realizează, cu o parte din IE-urile
conţinute, o cruce imaterială de natură IE. Prin vârful piramidei, se transmit fluxuri de
informaţii către Uni-Vers, asigurându-se astfel o parte din transferul informaţiilor
caracteristice Terrei în Banca de Date.
2. Far terestru. Piramidele erau folosite de operatorii radiestezişti care erau pe mare.
3. Tezaur de cunoaştere. Fiecare piramidă este o bibliotecă IE scrisă într-un limbaj
încastrat în dimensiunile ei, sau în propriile amprente IE, ce pot fi descifrate numai
de cei care merită. Piramida lui Keops se mai numeşte şi Biblia de Piatră.
4. Loc sacru pentru ritualuri, iniţieri, antrenamente, examene şi trepte de spiritualitate
sau de capacitate fizică a diverselor şcoli.
5. Loc optim pentru mumificare. Orice substanţă organică aşezată la 1/3 de bază, la
intersecţia bisectoarelor unghiurilor triedre ale bazei, nu se va altera, ci se va usca şi
micşora, pentru că în această zonă concentraţia radiaţiilor telurice ale SST-urilor
existente blochează procesele fundamentale ale vieţii => reproducerea şi viaţa nu
mai sunt posibile (nu mai apar bacterii). În afară de acest fapt, acelaşi tip de influenţe
IE din zonă accelerează procesul de evaporare al apei, fapt care - coroborat cu
substanţele folosite la mumificare - conduce la efectul cunoscut.
6. Cavou mortuar pentru personalităţi importante, pentru ca la o eventuală reîntoarcere
să-şi găsească trupul intact (astfel, credeau că vor atinge nemurirea).
Credinţa în reîncarnare a fost abolită în 325 de Conciliul de la Niceea,
pentru că “ar defavoriza evoluţia cu paşi mici”.
După natura lor, piramidele pot fi clasificate în:
- materiale
- energetice
- informaţionale, conceptuale şi supraconceptuale
După vechime:
- antice
- moderne
Considerăm că o formă are efecte IE până la o distanţă D. În cazul
piramidei, influenţele sunt atât interne cât şi externe.
D = 2,58 X l
119
D
l
Când piramida este materială, la nivelul planului bazei există o cruce IE, iar
atunci când crucea este materiala, la intersecţia braţelor se formează o piramida IE
biconică.
Aceste lucruri erau ştiute de mult. Simbolul creştinismului modern are şi
semnificaţia însuşirii de către creştinul modern a cunoaşterii spirituale a Vechiului
Testament, care are ca simbol piramida.
În secolul XVII s-a încercat o spargere cu foc şi apă la Piramida lui Keops,
printr-o muche şi mergând în zig-zag. Spărgătorii au ştiut (prin informaţii transmise oral)
că de-a lungul bisectoarei unghiului triedru este o foarte puternică sursă de radiaţii
telurice, care poate produce moartea. Piatra albă reflectă radiaţiile telurice.
Piramida lui Keops a fost construită în trepte pentru a concentra semnalul teluric
către vârf şi are această putere a semnalului teluric mai mare decât un munte. Orgolioşi,
constructorii piramidei au crezut că pot controla prin acest tip de emisie Cerurile.
Acum 4.000 de ani, Piramida lui Keops era strălucitor de albă, iar decopertarea a
dus la încălzirea ei şi pierderea funcţiilor ei IE iniţiale, parţial sau total. Acum, se mai
păstrează 30-40% din capacitatea ei iniţială, inclusiv funcţia de mumificare.
Energetica internă a piramidei este foarte complexă şi nu poate fi detectată cu
AMC-uri, decât în foarte mică parte.
Faţă de piramidele construite în antichitate, s-ar putea aduce multe îmbunătăţiri,
chiar cu piramide mai mici, dar de alte proporţii şi din alte materiale.
Inforenergetica presupune memorie.
Ea nu poate fi practicată de oameni care uită repede.
Uitucii ori sunt în varsta, ori surmenaţi, pentru că memoria poate fi antrenată.
O bună memorie depinde de respectarea unui regim sănătos de viaţă.
120
Solicitarea fizică şi biosică mare în lucrul cu piramidele determină surmenajul
fizic şi raţional, fapt pe care unii încearcă să îl remonteze prin utilizarea piramidelor de
terapie.
Cei elevaţi spiritual (ex. Brâncuşi) au ridicat piramide artificiale pentru a creşte
importanţa locurilor respective.
Coloana Infinitului este o sumă de piramide.
Poţi să-l copiezi pe Brâncuşi, dar nu să creezi “în stilul lui”.
Fiecare tip de formă materială determină influenţe în lumile paralele, cu care
formează un tot unitar. Exista o ştiinţă a formelor, care s-a pierdut şi care se ocupa cu
influenţele formelor din fiecare lume.
Geometria modernă studiază formele doar din punct de vedere material şi al
aspectelor cantitativ-valorice.
În Yoga, yantrele reprezintă mantre.
Pentru a avea o existenţă longevivă, formele trebuie să aibă un corespondent în
fiecare lume paralelă, Cer sau anticer. Dacă din Ceruri lipseşte corespondentul formelor
materiale din Uni-Vers, aceste forme materiale au o durată foarte mică de existenţă,
neavând suportul necesar viabilităţii lor. În inforenergetică, această relaţie se numeşte
interdeterminismul existenţelor lumilor.
Lumile superioare, cu existenţele lor specifice, determină lumea materială şi
formele ei. Formele existente în lumile paralele nu sunt veşnice, nu sunt constante şi
fixe, lucru pe care îl dovedim prin variabilităţile formelor, extincţia unor specii şi apariţia
altora noi, în cadrul lumii materiale.
Se cunoaşte de mii de ani că piramida manifestă influenţe exterioare şi interioare
ei. Acesta a fost unul din motivele pentru care crucea a fost aleasă pentru martiriul
Domnului Iisus Hristos, în cadrul Conceptelor Divine, şi nu de către oameni, care n-au
făcut decât să îndeplinească Legea.
Crucea există pe sarcofagele din Delhi, Acropole, Egipt. După sfinţirea ei de
către Iisus Hristos, crucea reprezintă unitatea dintre noua cunoaştere christica şi vechile
cunoaşteri ezoterice planetare, pe care Domnul Iisus Hristos le-a cunoscut.
Agonia pe cruce durează mai mult.
Etaloane IE
Pentru fiecare parametru IE există un etalon potrivit. În funcţie de acesta, se va
stabili variabilitatea logică a unităţii de măsură, corespunzător scalei valorice unice.
Caracteristici
● Întotdeauna, etalonul NU se deosebeşte de categoriile cu care este comparat, decât
prin mărime.
● În măsurători,etalonul va avea întotdeauna valoarea de 100.
● Etalonul întruneşte toate calităţile IE ale tuturor celorlalte existenţe din seria
respectivă.
● Orice tip de măsurătoare trebuie făcută în baza unui singur etalon.
● Etalonul trebuie să fie clar, uşor de conştientizat, să conţină şi să exprime simplu
calităţile din seria respectivă.
121
● Când un utilizator este mai elevat spiritual, etaloanele cu care va lucra vor fi mai
complexe (şi invers).
● Valorile negative ale caracteristicilor etalonului au semnificaţia antagonismelor
acestuia şi se determină tot pe scala valorică, cu valori negative sau câteodată ≤ 80.
● Conştientizarea etaloanelor şi a valorilor măsurate este posibilă doar atunci când
raţiunea noastră va poseda un bagaj informaţional superior, potrivit unor algoritmi de
analiză încă neformaţi în momentul respectiv.
Optimizarea IE
Pentru optimizarea mai eficientă a unor activităţi, trebuie să măsurăm EBF-ul,
Compatibilitatea şi Acceptul Sfintei Treimi pentru fiecare categorie optimizată şi apoi se
va face suma acestor parametri.
Se va alege alternativa cu suma cea mai mare, aceasta fiind în momentul
respectiv optimizarea corectă.
Optimul este o funcţie dependentă de mărimea cunoaşterii celui care îl
apreciază.
Optimizarea este cu atât mai corectă cu cât este executată de o persoană cu
grad mai mare de pregătire raţională şi cu grad mai mare de pregătire în inforenergetică,
această persoană reuşind să implice în măsurătorile ei mai mulţi parametri tehnici şi IE.
Un DHPOT min > 65 şi Bil.DHUT > 85 asigură optimizări corecte şi obiective datorită
calităţilor ridicate ale subiectului.
Cristalografie IE
Cristalografia modernă se ocupă de formele cristaline ale sistemelor chimice şi
studiază legile cristalizării, condiţiile de cristalizare, utilizarea şi proprietăţile fizicochimice ale cristalelor.
Cristalografia IE include cristalografia modernă, este un capitol din
inforenergetica formelor şi studiază proprietăţile IE ale cristalelor, utilizările, fenomenele
adiacente şi prepararea IE a cristalelor.
Clasificarea cristalelor dpdv IE
1. După starea de agregare
- materiale (solide, lichide)
- imateriale (energetice, informaţionale => conceptuale, supraconceptuale)
2. După forma lor geometrica
3. După beneficitate
- benefice (cu EBF ≥ 81)
- malefice (cu EBF între -72 şi 80)
La măsurarea EBF-ului unui cristal, se au întotdeauna în vedere beneficiarul şi
scopul utilizării.
4. După transparenţă
- transparente
- translucide
- opace
5. Dupa perfecţiunea formelor
- imperfecte, cu vârfuri, feţe sau muchii ciobite, fisurate, zgâriate
- perfecte (fără defecte)
6. După gradul de puritate
- pure (fără încastrări de substanţe străine)
122
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
-
impure (conţinând substanţe, obiecte etc., altele decât substanţa cristalizată)
După culoare
variantele derivate din spectrul luminii albe
După mărime
mici (< 2,5 cm)
medii (2,5 – 5 cm)
mari (5 – 15 cm)
foarte mari (15 – 50 cm)
gigantice (> 50 cm)
După tipul substanţei chimice cristalizate
După vârstă
După provenienţă
terestre
astrale
După timpul de remanenţă al inforenergiilor acumulate
remanenţă mică (< 5 min.)
remanenţă medie (5 – 15 min.)
remanenţă mare (15 – 30 min.)
remanenţă foarte mare (>30 min.)
După modul de formare
naturale
artificiale
Pentru a caracteriza un cristal, se trece prin toate criteriile de clasificare.
Proprietăţi ale cristalelor
Constituie acumulatoare de inforenergii specifice sistemelor vii în a căror nişă IE
se găsesc. O parte din BDD se găseşte în anumite cristale de pe Terra sau de pe alte
corpuri cereşti.
Japonezii au construit un calculator PSI, pe baza unui cristal care înmagazinează
comenzi date prin intermediul gândurilor.
Dupa încărcarea IE a unui cristal, acesta iradiază în mod continuu inforenergiile
conţinute, descărcându-se energetic (dar nu şi informaţional) în lungi sau foarte lungi
perioade de timp (sute de mii de ani).
Fenomenul cristalizării este coordonat pentru fiecare tip de substanţă benefică
de către o ECB specializată. Totalitatea acestor ECB este coordonata de o ECB
terestră, iar pentru toate corpurile cereşti există o ECB astrală, care răspunde în faţa lui
Dumnezeu pentru felul în care îşi îndeplineşte MP.
Substanţele cristaline malefice au exact acelaşi sistem de organizare, dar prin
ECM-uri, iar coordonatorul este unul din îngerii cazuti (un demon).
Cristalele pregătesc condiţiile IE specifice şi necesare proceselor fundamentale
ale vieţii sau morţii pe un corp ceresc, ele şi entităţile conceptuale coordonatoare fiind
mai bătrâne decât orice sisteme vii.
Orice cristal are 5 structuri, 5 biocâmpuri (le lipsesc CSC şi CP) şi 5 centri,
cristalele putând fi considerate nişte părţi vii ale unui sistem viu astral (corp ceresc).
Fiecare substanţă cristalizează într-o formă optimă pentru manifestarea
proprietăţilor ei IE şi pentru îndeplinirea MP-ului său, conform Arhistrategiei de Lumină.
Orice variabilitate în matricea IE a cristalului determină variabilităţi energetice şi
materiale, ceea ce se reflectă atât în poziţionarea moleculelor reţelei cristaline, cât şi în
cadrul proprietăţilor fizico-chimice, energetice şi informaţionale ale cristalelor. De aceea,
în urma preparării IE a cristalelor, acestora li se schimbă proprietăţile (gradul de
transparenţă).
123
Amprentele IE ale oricărui sistem viu sunt absorbite în matricea unui cristal, care
va conţine “cartea de vizită” a sistemului viu respectiv, sistem ce a determinat variabilităţi
în caracteristicile cristalului. Aceste informaţii pot fi “citite” numai de persoanele care
merită şi se antrenează în această direcţie.
În cristalele Pământului se găsesc:
- istoria sa energetică, care a început de la solidificarea scoarţei (acum 1,8 mld ani)
- istoria informaţională (începută acum peste 4,5 mld ani)
- istoria conceptuală, care a generat istoria informaţionala (acum mai multe mld ani)
Orice depozit cristalin de pe Terra sau alt corp ceresc este păzit din motivele de mai
sus de către o EN coordonatoare, care se supune unor EN coordonatoare ale planetei.
EN coordonatoare a Terrei este Moise.
Pentru utilizarea IE, cele mai recomandate cristale sunt cele sferice, ovoidale,
piramidele mixte (transparente sau opace), având culori de la roz deschis strălucitor
până la alb-auriu, de mărime medie, pure, perfecte şi vechi pe cât posibil. Pot fi cristale
de stâncă, pietre semipreţioase sau diamante.
Scopurile utilizării cristalelor în inforenergetică
● Punerea în stare de vindecare a anumitor sisteme vii, de orice tip
● Realizarea tehnicilor de curăţare IE
● Realizarea tehnicilor de redresare IE
● Misiuni de pază pentru obiective
Prepararea IE a cristalelor
De regulă, au un scop şi un beneficiar.
Cristalele selectate prin optimizare se spală foarte bine cu o periuţă şi apoi se
aşează pe o foaie de hartie, le identificăm cu un număr şi sub ele vom trece parametrii
IE determinaţi (EBF, eficienţa faţă de un anume beneficiar, Acc de a lucra acel cristal).
Se face suma acestor parametri şi se alege cristalul cu suma cea mai mare.
Se recomandă ca, după spălare, cristalele să fie manipulate numai cu cleştişori
sau pensete.
Cristalul ales se ia şi se aşează pe o altă foaie de hârtie, împreună cu un ac de
cusut de 4-5 cm. Se aplică asupra lor o tehnică de anihilare IE a tuturor inforenergiilor
malefice.
Se energizează foarte puternic acul şi cristalul (ca la Gradul III), având în vedere
scopul şi beneficiarul.
Lungimea cristalului se împarte în 4 segmente, care se marchează pe foaia de
hârtie. Se va alege vârful de lucru al cristalului (partea cea mai bună a lui). Cealaltă
parte este baza cristalului.
De-a lungul axului longitudinal al cristalului şi apoi pe fiecare faţetă laterală se
vor crea cu acul centrii IE necesari. Dacă avem un vârf (B), se poate crea o singură
Muladhara, comună celorlalţi centri.
Următorii 3 centri se vor crea de-a lungul axului longitudinal virtual şi pe fiecare
faţetă laterală, la acelaşi nivel, astfel încât în final - pe un cristal hexagonal – vor fi creaţi
22 de centri IE, dintre care unul singur va fi Muladhara.
Se ia acul de oţel cu mâna, ne apropiem cu vârful la cca. 2 mm de suprafaţa
zonei unde formăm centrul IE, unde îl rotim către stânga, pe un cerc cu diametrul de 2-3
mm, concentrându-ne exploziv pe algoritmul “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, rog Sfânta Treime să pună în această... (numele chakrei) culoarea...
(specifică) intens-pozitiv-benefic, strălucitor, atât de puternic cât este necesar
pentru realizarea de 100% a... (scopul urmărit), pentru... (numele beneficiarului).”
124
Se continuă rotaţia acului până la terminarea rostirii algoritmului şi eventual până
la apariţia sentimentului de realizare. Un centru IE pe o faţetă a unui cristal se formează
în 2-3 minute. Un cristal se realizează cu toţi centrii lui în una sau mai multe zile, cu
pauze, pentru ca operatorul IE să-şi revină la SV-uri de 100.
NU avem voie să lucrăm cristale când suntem neodihniţi, stresaţi sau
dizarmonici!
Muladhara (pe axul central)
B
După terminarea creării celor minim 22 de centri, se suflă semnul Sfintei Cruci
peste extremităţile cristalului, concentrându-ne pe “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, acest cristal preparat energetic şi informaţional pentru... (numele
beneficiarului) îşi va îndeplini 100%... (scopul). Amin.”
Ne facem semnul crucii şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutor.
Verificăm dacă energizarea locala (pe centri) şi cea generală corespund 100%
scopului propus, verificăm dacă algoritmii implementaţi sunt suficienţi.
Punem cristalul într-un săculet de pânză, notăm unde se află vârful şi îl putem da
beneficiarului.
După 2 săptămâni de utilizare, verificăm cu ansa şi raportorul dacă biocâmpurile
(în special în dreptul vârfului) nu au scăzut sub 90% din mărimea iniţială, caz în care se
reprepară cristalul şi moment în care încă mai putem să completăm cu eventualii
algoritmi lipsă pe care i-am descoperit în aceste săptămâni.
Un cristal corect preparat nu îşi pierde din eficienţă în 2 săptămâni.
Cristalele preparate IE sunt individuale şi se pot utiliza numai în scopul prevăzut.
Dacă aceste cristale au fost atinse de alte persoane, se reprepară.
Cristalul pus în săculeţ se recomandă a fi purtat în dreptul zonei afectate, în
permanenţă, până la vindecare.
125
Se pot prepara cristale pentru ajutarea mămicilor la naştere.
Nu este bine să lucrăm pe cristale industriale.
Furtul, distrugerea cristalelor este un păcat.
Cauzele IE ale suferinţelor
Suferinţele oricărui sistem viu, pe structura fizică, sunt determinate de
perturbările IE produse de păcatele făcute şi implementate în cele 8 structuri
nemuritoare, perturbări care ulterior migrează din structură în structură, iar apoi - prin
intermediul SB – ajung şi se manifestă în SF. Urmează creşterea acestor ABEP-uri,
atragerea de factori karmici (ENM, ECM, SpM, demoni), afectarea IS şi apoi moartea.
Animalele şi plantele suferă influenţa directă a activităţii speciei umane şi suportă
consecinţele IE ale faptelor noastre.
Concluzie: Orice păcat atrage lanţul factorilor karmici agresori şi determină perturbări IE
patogene la toate sistemele vii aflate în nişa IE a păcătosului.
Situaţia se amplifică atunci când este vorba de colectivităţi umane.
Toate sistemele vii ce trăiesc între Cerurile ± 7,2 trăiesc în Legea Karmei, cunosc
suferinţa şi boala, ca urmare a greşelilor şi păcatelor din manifestările lor lipsite de
iubire. Ele pot învăţa şi evolua numai prin suferinţă, iubirea neputând fi trăită sau
conştientizată, deşi aceste fiinţe au amintiri ancestrale despre ea şi o caută.
Eradicarea bolilor va fi posibilă doar când omenirea va ieşi din Legea Karmei
(atingând un nivel de vibraţie corespunzător Cerurilor > 7,2 - adică făcând strict voia lui
Dumnezeu).
Deci, starea patogenă de pe structurile nemuritoare migrează spre SB şi SF iar,
în algoritmul general al Creaţiei, entităţile căzute au MP de a veghea ca nimeni să nu
poata încălca Legea Divină fără a fi sancţionat cu suferinţe corespunzătoare încălcărilor
săvârşite.
Uni-Versul constituie Cerul de întâlnire pentru toate tipurile de entităţi, cu sau
fără trup, pentru toate cele 17,2 Versuri. Este zona în care se dă cu adevărat bătălia
pentru îndumnezeire (muchea de cuţit).
Este necesar ca fiinţa omenească să-şi rezerve o bucată de timp pe zi ca să-şi
revizuiască încălcările făcute în timpul zilei.
Legea Karmei are în vedere 2 tipuri de entităţi:
1. Cele care păcătuiesc, adică
- cei care, în timp, îşi conştientizează păcatele şi se străduiesc cu LA să le corecteze,
pentru a le fi parţial sau integral iertate
- cei care, în loc să-şi recunoască greşeala, dau vina unii pe alţii şi nu fac nimic pentru
iertarea păcatelor lor, în schimb “tabără” pe cei care greşesc. În această categorie
de oameni se găsesc cele mai multe victime ale Îngerilor Păzitori ai Karmei, primii ce
încep să sufere şi, imediat după ei, cei care le acceptă iubirea.
2. Cele care acceptă iubirea celor ce păcătuiesc. Orice fiinţă trebuie să dovedească că
a învăţat Legea Iubirii, că vrea să iasă din Legea Karmei, doar prin faptele, vorbele şi
gândurile ei, care să dovedească eficienţa, intenţia şi atitudinea faţă de actul
existenţei.
Transferul de perturbări IE de la nivelul structurilor superioare spre SF se
realizează în Răgazul dintre facerea greşelii şi apariţia ABEP-ului pe SF. Dacă în acest
timp făptuitorul face FB necesare inverse păcatelor săvârşite, energiile malefice
corespunzătoare păcatului vor fi anihilate, iar transferul perturbării IE se va încetini sau
opri, câteodată chiar anihilându-se perturbarea cu totul.
126
Cauzele suferinţelor în societatea umană, determinate de Legea Karmei, sunt:
● Păcatele neiertate personale
● Acceptarea iubirii unor persoane necredincioase, păcătoase şi orgolioase
● Existenţa în matricea SN proprie a unor grave carenţe (începând cu orgoliul, minciuna
şi prefăcătoria)
Se transferă şi migrează de pe o structură pe alta doar perturbările care au
energii. În momentul când algoritmii respectivi sunt lipsiţi de aportul energetic, şi când
s-au anihilat energiile prin energiile antagonice ale FB reparatorii făcute, acele perturbări
pot rămâne în aşteptarea altor energii malefice, ale altor pacate, nefăcute încă. În toate
situaţiile, păcatele pot fi făcute în această viaţă sau în toate vieţile precedente.
Prin urmare, pentru ca un suferind să se vindece, în recomandările care i se fac,
trebuie să urmărim despăgubirea celor afectaţi şi îndepărtarea ateilor şi orgolioşilor din
jurul lui. Pentru obţinerea acestor efecte, foarte importante sunt:
● Interzicerea accesului persoanelor incompatibile pentru suferind
● Lucrul IE zilnic cu pacientul (1-3 şedinţe / zi)
● Optimizarea activităţilor în care este implicat suferindul
Cei mai “favorizaţi” de aceste carenţe ale societăţii moderne au fost, sunt şi vor fi
copiii. În Legea Karmei, ei sunt barometrul spiritual al mărimii traistei de păcate.
Soluţii pentru ieşirea din Legea Karmei
● Îmbunătăţirea şi extinderea învăţământului spiritual
● Sacralizarea activităţilor zilnice
● Optimizarea activităţilor sociale
● Optimizarea tipurilor de influenţă mass-media
● Optimizarea sistemului legislativ
______________________________________________________________________
Schema de lucru pentru determinarea cauzelor suferinţelor unui pacient
Acum 55%
Proprii
60%
Altădată 45%
Acum 12%
Mama
60%
Altădată 88%
Părinţi
Acum 8%
38%
Cauzele suferinţelor
Tata
(CS 100%)
40%
Altădată 92%
Soţ/Soţie 15%
Copii 5%
Alţii
Bunici 31%
Prieteni apropiaţi 11%
______________________________________________________________________
40%
Cauzele suferinţelor au aspect de retrocogniţie şi pot fi stabilite numai de către
persoanele care merită accesul informaţional în trecut.
NU avem voie să judecăm pacienţii şi să le comunicăm rezultatele
127
acestui tip de investigaţii!
Aflând natura problemelor, se va căuta tipul de faptă bună care să compenseze.
Ex. Pentru întrerupere de sarcină:
● Spovedanie şi canon (femei)
● Spovedanie şi canon mai uşor (bărbaţi)
● Între 3 şi 9 renunţări la alte întreruperi de sarcină
● Botezuri (cât mai multe)
● Rugăciuni de iertare pentru entităţile care au fost afectate (nu toţi preoţii ştiu să facă
aceste rugăciuni)
Acest tip de păcat poate fi reparat şi de descendenţii persoanei care a făcut
păcatul, atenuându-i astfel încărcătura.
Determinarea cu frecvenţă mare a cauzelor suferinţelor formează
extrasensibilităţile necesare pentru a cunoaşte şi vedea tipul acestora, ceea ce ajută la
găsirea FB inverse tipului de păcat.
Importante sunt dezdăunările celor prejudiciaţi şi cererea directă a iertării.
Dacă nu se fac FB efective, anihilatoare ale păcatului respectiv, nici o fiinţă nu se
poate vindeca definitiv.
PRACTICĂ
Examen de sfârşit de Grad IV:
● PT – curăţare şi redresare în 14 sec. (excepţie procedurile ce nu se includ în PT).
● Realizarea unui SpBSpec (poate fi făcut de acasă).
Examen de admitere în Gradul V:
● Cauzele suferinţelor unui pacient (poate fi şi un coleg)
Parametri IE
PIE şi PIEC
● Ce calculăm noi ca PIEC este un parametru potenţial, nu util!
● PIE< 0 pe o structură arată capacitate de jertfă pe structura respectivă.
● Capacitatea de jertfă este o caracteristică a Entităţilor Benefice şi creşte odată cu DH.
● Entităţile malefice au DH < 0, prin urmare nu au capacitate de jertfă.
● Entităţile Benefice cu PIECN > 90 au întotdeauna PIECF,B < 0.
● Entităţile malefice nu pot avea PIEC = 100.
● PIEC > 95 creşte foarte greu, cam din 0,1 în 0,1.
Sfântul Duh se ocupă cu Darurile către entităţi. Nu se iau înapoi, ci se pierd.
Se redobândesc apoi foarte greu.
● NU putem fi pe valorile maxime de PIEC decât o dată, într-un interval scurt. Dacă
continuăm, riscăm să ne “scurtcircuităm”. Dacă tot mai continuăm, putem să ne
destrupăm, datorită neacceptării de către structurile noastre a inforenergiilor primite.
PIEC / Rodica
F
-4
B
-9
128
N
85
T
82
Entităţile necreate sunt automultiplicări ale Tatălui Ceresc.
CD
PUT = PPOT x CDUT/100
CDUT = CDPOT X CDCON/100 X CDAPL/100
ΣDHUT = DHUT min + DHUT max
DHUT m,M = DHPOT m,M X CDUT m,M(T)/100
CDUT m,M(T) = CDPOT m,M(T) X CDCON m,M(T)/100 X CDAPL m,M(T)/100
DHUT m = DHPOT m X CDUTm(T)/100
CDUT m(T) = CDPOT m(T) X CDCON m(T)/100 X CDAPL m(T)/100
Definiţie: Păcatul reprezintă rănirea Iubirii lui Dumnezeu.
Demonii vor să-i arate lui Dumnezeu că a greşit. Îngerii au fost creaţi înaintea
omului, dar Dumnezeu a spus că prin oameni se va desăvârşi creaţia Lui. O parte din
îngeri s-au revoltat, iar mândria lor deşartă i-a făcut să cadă din Împărăţia Cerurilor. De
atunci, se luptă să-l împiedice pe om să se îndumnezeiască, făcându-l să greşească şi
prin aceasta să-i arate lui Dumnezeu că omul nu merită Iubirea Lui.
Se compară MP de la întruparea în această viaţă cu cel de acum, ca să vedem
dacă avem suplimentare, reducere sau egalitate.
Putem eventual primi suplimentare de MP doar dacă avem MP1 = 100.
Pentru a nu fi judecaţi de Domnul Iisus Hristos, trebuie ca nici noi să nu-i
judecăm pe alţii, pentru că a judeca înseamnă inclusiv o sentinţă şi o pedeapsă. Noi nu
avem acest atribut, în schimb putem face doar constatări.
GRADUL V
Parametrii IE măsuraţi la admitere:
Sp B
Spec
9,4
PT
9,5
CS
5,3
RVD
F
31
B
73
O
-13
CFA
N
83
T
73
B
83
IP
56
IRB
64
Acc
86
Programa Gradului V
129
T
87
IO
PIEC
DH
94
94
58
• Parametri:
- Bunul Simţ (BS)
- Realizarea Voii Domnului Dumnezeu (RVD)
- Implicarea în Realizarea Voii Domnului Dumnezeu (IRVD)
- Capacitatea de a Forma Algoritmi (CFA)
- Iertarea Păcatelor (IP)
- Capacitatea de Iertare a Păcatelor (CIP)
• Numărul de structuri al sistemelor vii (NS)
• Punerea în Stare de Vindecare (PSV)
• Terapii inforenergetice optime
• Decesul sistemelor vii
• Principiul Densităţii Luminice Existenţiale (PDLE)
• Iubirea – concept existenţial divin reflectat in fiecare n-Vers
• Codul inforenergetic personal al sistemelor vii
• Entităţi Conceptuale Benefice/Malefice (ECB/ECM)
• Programarea suferinţelor copiilor de către părinţi
• Integrarea în Cerurile Sfintei Treimi
• Chirurgia de Lumină (CL)
Bunul Simţ (BS)
BS înseamnă o scală valorică corect formulată din punct de vedere etic, spiritual
etc. BS mai înseamnă şi “cât de mult ne respectăm fundamentele spirituale,
etice, sociale, umane etc.”
Ex. simţul echităţii, iubire şi respect pentru întreaga Creaţie a lui Dumnezeu,
sentimentul pudorii (care trebuie însă adaptată valorilor morale).
Definiţie: BS reprezintă capacitatea de a evita producerea de vibraţii negative, chiar
şi pentru cei cu sensibilitate maximă. BS mai înseamnă şi capacitatea de a produce
vibraţii IE pozitive în nişa proprie.
BS momentan variază în funcţie de epocă, vârstă, sex, educaţie, influenţe ale altor
sisteme vii din propria nişă IE.
130
BS poate fi:
- BSPOT (reprezintă potenţele de BS de care dispune fiecare structură şi întregul
sistem viu)
- BSCON (reprezintă ceea ce sistemul viu conştientizează din potenţialul pe care îl
are)
- BSAPL (reprezintă cât aplică sistemul viu din ceea ce conştientizează)
- BSUT (reprezintă cât utilizează sistemul viu din ce aplică)
În general, BSPOT ≥ BSCON ≥ BSAPL ≥ BSUT. La Domnul Iisus Hristos erau egale.
În funcţie de “locul de formare”, BS este:
- BSANC (de obicei este 39)
- BSDOB
Suma lor reprezintă BSTOT.
BSTOT = BSANC + BSDOB în viaţa prezentă + BSDOB în totalitatea vieţilor
• BSANC este BS de sosire a EN la concepţie. Pe parcursul unei vieţi, BSANC este
constant. Pe parcursul mai multor vieţi, BSANC este totuşi într-o creştere continuă,
chiar dacă într-o viaţă sau alta decade.
• BSDOB = ± ∆BS pe care îl determină orice sistem viu în fiecare moment al vieţii sale
cu trup. Această dobândire va amplifica sau va diminua BSANC după deces.
• BS este influenţat de BSANC şi BSDOB al părinţilor, influenţându-se astfel
caracteristicile de BS pe fiecare structură în parte şi ca rezultantă de total.
Actul concepţiei este foarte important pentru calitatea entităţii care va veni la
întrupare. Dacă părinţii sunt alcoolici, nervoşi, supăraţi unul pe celălalt etc., vor
perturba programele viitorilor copii şi vor permite imixtiunea unor programe sau
entităţi malefice. Deci, astfel de părinţi îşi compromit şansele de a avea un copil
provenit dintr-un ENB. Odată cu venirea la trup a unei EN mai puţin evoluate, vor
veni şi multe alte entităţi tot mai puţin elevate cu care EN respectivă a fost corelată
până la ultima viaţă cu SF şi SB. Aşa funcţionează Legea Karmei.
Ideea de a te căsători la modul “cu timpul o să vină şi iubirea” este un slogan ce
maschează interese materiale sau sociale meschine. Între două persoane se poate
manifesta reciproc adevărata iubire, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- cei doi s-au întâlnit şi iubit de peste 25 de ori în trecut
- cei doi sacralizează iubirea dintre ei în proporţie de peste 91%
Se recomandă păstrarea obiceiurilor dacilor: în cuplu, înainte de concepţie, să ne
rugăm ca Dumnezeu să ne dăruiască “cea mai luminoasă şi vrednică entitate pe
care o merităm”.
Sosirea la concepţie a unei EN cu VA < 2,7 mld. ani (ceea ce reprezintă ceva mai
mult de jumătate din timpul de formare a Pământului) poate conduce la apariţia unei
fiinţe handicapate spiritual (nu înţelege lumea şi nu se poate adapta acesteia). Există
tehnici de Gradul VII pentru corectarea unor caracteristici IE ale copilului (permise
numai în primele 9 zile de sarcină), dacă ne temem că EN care a venit la întrupare
este malefică sau neevoluată.
Fiinţele care au făcut mult rău în existenţa cu şi fără trup vor trăi în permanenţă în
“Iad”, pe Pământ sau în apropierea lui. Sunt entităţi cu EBF foarte scăzut care au
făcut rău în istorie (ex. Hitler, Stalin, Pol-Pot), entităţi care vin la nesfârşit să îşi
rezolve problemele de Karmă. Dacă chiar nu îşi corectează nimic, vor ajunge în
“Iezerul de Foc” (anihilarea totală a inforenergiilor).
În România, după 1990, ar trebui să vină la trup majoritar EN provenind din Ceruri
de la 6,5 în sus şi cu o VA cuprinsă între 2,7 – 4,5 mld. ani. Acest lucru este necesar
pentru ca România şi Terra să capete oameni de calitate la nivelul structurilor
noesice.
131
Nemulţumirile privind relaţiile dintre părinţi şi copii “macină sufletele” ambelor părţi.
În toate aceste situaţii, apar modificări ale LA: separări, fuga de acasă, izgonire etc.,
fapte care nu vor înceta până la soluţionarea problemelor karmice dintre entităţi.
Gradul
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
-1
ADMITERE
40
7
12
17
20
24
28
33
38
43
BSDOB
TERMINARE
5
10
15
19
22
26
30
35
42
46
BSTOT
44
49
54
58
61
65
69
74
80
85
BS se măsoară doar pe total sistem viu, având valori între [–72, +100], cu
semnificaţiile corespunzătoare.
• Valorile negative ale BS au semnificaţia “mitocăniei” (indică demoni cu trup)
• Persoanele cu SN afectat malefic au BS < 0
• Cei cu BSANC < 39 nu ar mai putea veni la trup dacă nu ar mai exista părinţi
decăzuţi
• Persoanele cu handicapuri din naştere şi cu un BSANC mare au şi BSDOB mare. Sunt
ENB care au venit să-şi ajute părinţii şi să rezolve anumite probleme karmice
• Fiecare dintre cele 10 structuri îşi aduce aportul propriu la BSPOTT
• Fiecare tip de BS are o limită minimă şi una maximă în mai multe perioade din
viaţă şi în mai multe vieţi
• Şi la sistemele animale şi vegetale există BS care le caracterizează elevarea.
Numărul de Structuri (NS) ale unui sistem viu
Cele 10 structuri care caracterizează un sistem viu se pot găsi în următoarele stadii:
1. De germene (nestructurate, neconfigurate). La fel arată şi biocâmpurile şi
chakrele lor.
2. Configurate parţial (la fel şi biocâmpurile şi chakrele lor). În acest caz, fiecare
dintre aceste structuri îşi îndeplineşte funcţiile specifice doar parţial, direct
proporţional cu mărimea configurării.
3. Configurate în totalitate. Este cazul SF, SB şi a primelor 3 structuri nemuritoare.
Fiecare din structurile unui sistem viu este aferentă Cerului cu numărul de ordine al
structurii respective (se integrează în el prin vibraţie). Structurile configurate parţial
şi cele în stadiul de germene nu îşi îndeplinesc funcţiile de interfaţă dintre Structura
Sfântului Duh şi structurile inferioare, ceea ce în mod evident frânează
îndumnezeirea oamenilor. TOATE aceste structuri se configurează şi se dezvoltă
numai prin eforturi conştiente făcute în timpul vieţii cu trup: sacralizarea vieţii şi
slujirea lui Dumnezeu.
132
Structurile sistemelor vii umane
Structuri temporare
1.
Structura Fizică
2.
Structura Biosică
• Sunt implicaţi centrii Muladhara, Swadhistana, Manipura şi Anahata
• Sunt configurate 100%
Structuri nemuritoare
3.
Structura Noesică
4.
Structura Enisică
5.
Structura Eonică
• Sunt implicaţi centrii Vishudda, Ajna şi Sahasrara
• Sunt configurate 100%
6.
Structura Sacră
• Sunt implicaţi centrii crucificării (prezenţi în dreptul palmelor şi al picioarelor) şi
este exterioară biocâmpurilor
• Este configurată < 100% la oameni
7.
Structura Cunoaşterii Iubirii
• Este activată de “Chakra de Argint”
• Este configurată < 100%
8.
Structura Integrării prin Iubire
• Este coordonată de “Chakra de Aur”
• De obicei este în stadiul de germene
9.
Structura Divină
• Este activată de “Chakra Divină” sau “Centrul Opalin”
• De obicei este în stadiul de germene
10.
Structura Sfântului Duh
• Se întreţine printr-un canal IE de legătură la Sfântul Duh
• Este configurată < 10%
Centrii crucificării sunt în exteriorul corpului, doi dintre ei în dreptul umerilor şi al
treilea pe axul vertical al picioarelor. Acesta se mai numeşte şi Chakra POD
(Programul Original Divin), are forma unui trunchi de con şi se activează când laba
piciorului drept este peste cea a piciorului stâng.
• Mărimea centrilor crucificării denotă mărimea capacităţii de jertfă din iubire
• Au culoare rozalie şi sunt foarte necesari şi prezenţi activ la persoanele cu un MP
deosebit
• Acesti centri au apărut după anul 33 şi sunt un dar al Mântuitorului
Chakra de Argint (sau a Cunoaşterii Hristice) se află la 10 - 12 cm deasupra
capului. Are forma unui disc cu diametre diferite de la o persoană la alta, între 20 –
60 cm şi o grosime de 3 – 10 cm.
• Mărimea acestei chakre este corelată cu existenţa aptitudinilor în însuşirea şi
aplicarea învăţăturilor Mântuitorului Iisus Hristos
• Are o culoare argintie-strălucitoare
• La atei este neformată
Chakra de Aur se află la 15 cm deasupra Chakrei de Argint. Are forma unui disc cu
diametre diferite.
133
• Diametrul acestei chakre arată capacitatea manifestă de iubire spirituală
• Are culoare auriu-strălucitor
• Se recomandă măsurarea acestui centru la partenerii de cuplu. Dacă sunt diferenţe
sensibile de diametru, vor apărea neînţelegeri între ei la nivelul iubirii spirituale
Chakra Divină are forma unei cruci spaţiale aşezată orizontal, cu capătul înainte.
• Aceasta chakră indică Amploarea Comunicării cu Entităţile Divine ale Sfintei Treimi
• Lipsa acestei chakre indică ateism activ sau pasiv
• La intersecţia braţelor crucii se formează un turbion circular, în care se formează un
triunghi. În acest triunghi este ochiul care ne veghează
Canalul IE de legătură cu Sf. Duh ţine loc de chakră a Structurii Sfântului Duh.
• Are culoare opalină
• Este median, străbătând pe verticală structura fizică şi ieşind prin creştet
Toţi aceşti centri IE superiori Sahasrarei sunt exteriori SF şi se află în interiorul CIU.
După decesul clinic, toţi aceşti centri se dezagregă, rămânând proprii entităţii noesice
în curs de degajare doar cei corespunzători gradului ei de elevare spirituală.
Fiinţele umane cu MP deosebit au centrii IE ai structurilor superioare în diferite
nuanţe,cu străluciri mai mari, iradiind benzi de lumină etc.
Întotdeauna sacralizarea vieţii şi eforturile de a aplica învăţătura Mântuitorului
determină accelerarea configurării structurilor superioare, a biocâmpurilor şi a
centrilor acestora.
Ca parametru, NS exprimă numărul de structuri configurate.
Ex. NS = 6,5 arată că din structura 6 a început să se configureze nivelul 5. Celelalte
5 structuri sunt configurate 100%. Se măsoară şi cât la % din ce este dupa virgulă
este configurat.
6,5/70  nivelul 5 al structurii 6 este configurat 70%
Demonii nu au Scânteie Divină. Este în AL ca ei să se întrupeze
pentru ca din faptele lor rele să se poată trage concluzii şi să se înţeleagă ceva.
NS
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Admitere
5,5
6
6,5
7
7,5
8
8,5
9
9,5
10
Observaţii
Om obişnuit, bun
Om cu cunoaştere ezoterică
Trebuie multe eforturi pentru a le configura
Structura 8 se configurează greu, în mult timp şi cu eforturi intense.
Realizarea Voii Domnului Dumnezeu (RVD)
Definiţie: RVD reprezintă capacitatea umană momentană de a realiza în sine sau în
afară, în mod firesc sau pe concentrare, cu Liberul Arbitru, Voia lui Dumnezeu.
134
Definitie: LA reprezintă manifestări, fapte, realizate fără constrângeri şi în
deplinătatea capacităţii decizionale.
Putem spune ca RVD este ”rezultatul faptelor noastre prin care facem Voia lui
Dumnezeu”.
Caracteristici ale RVD
• Se măsoară pe scala valorică unică, cu valori cuprinse între [–72, +100], pe fiecare
structură şi pe total sistem viu, cu semnificaţii adaptate
• Valorile negative reprezintă fapte caracteristice demonilor, sunt fapte ce
caracterizează ateismul activ şi contracarează Arhistrategia de Lumină a Sfintei
Treimi. Aceste fapte reprezintă păcate de o gravitate mai mare sau mai mică
• Păcatele au RVD cuprins între –72 şi +80
- Cele între 0 – 80 sunt mai puţin grave şi semnifică ateism pasiv. Aceste valori
sunt proprii păcatelor împotriva Tatălui şi Fiului, păcate care pot fi iertate făcând
canoane şi respectând recomandările făcute de preoţi sau de inforenergetică
- Cele între –68 şi –72 (adică cele mai grave) sunt păcatele împotriva Sfântului
Duh. Acestea mutilează nivelul de conştiinţă al individului
• Valorile între 81 – 90 sunt proprii faptelor bune neoptimizate. Nu se încadrează
complet în legile divine. Noi nu avem voie să facem astfel de compromisuri; trebuie
să ne optimizăm activitatea pentru fapte cu RVD între 91 – 100
• Valorile între 91 – 100 caracterizează pe toţi bunii slujitori ai lui Dumnezeu. În mod
ideal, toate faptele noastre ar trebui să aibă RVD = 100. Toate faptele cu RVD = 100
fac parte din Arhistrategia de Lumină. Întotdeauna, când pe măsurătoare ne iese
RVD < 100 pentru o faptă, vom căuta să optimizăm această faptă, modificând
momente, condiţii, persoane etc. Nefacerea faptelor cu RVD =100 constituie păcat.
Populaţiile şi indivizii din fiecare Cer sau anticer, dintr-o colectivitate, naţiune etc. se
caracterizează printr-o limită minimă şi maximă a RVD-ului propriilor fapte. Valorile
maxime de RVD pentru o fiinţă sau structură reprezintă Capacitatea de Integrare
(CI) a acesteia într-un Cer corespunzător. RVD minim reprezintă gradul de elevare
al fiecărei structuri sau al fiinţei respective.
CI arată posibilitatea integrării mai frecvent, mai rar, sau chiar deloc în Cerul
caracteristic structurii sau entităţii respective. CI se realizează temporar (nu poţi
rămâne “ancorat” într-un Vers superior pentru că înnebuneşti) pe rugăciune, în
timpul concentrărilor, meditaţiilor, slujbelor etc. CI = RVDTPOT max
-
RVDB = modul în care ne formulăm ideile
RVDN = modul în care simţim; modul în care SN se implică în coordonarea SF şi
SB
RVDF = modul în care acţionăm
RVDT = rezultanta celorlalte 3
RVD este mai important pentru o acţiune decât EBF
RVD mare, Acc mare, EBF mic  vom avea de suferit, dar trebuie să facem acea
acţiune
EBF = 100, RVD < 81  ispită. NU trebuie să facem acea acţiune!
Caz
1
2
3
4
5
RVD
93
100
100
-20
-10
Acc
97
100
63
2
84
EBF
92
100
85
94
97
Interpretare
Acţiune care se poate optimiza
Acţiune obligatorie
Acţiune interzisă. Nu trebuie sau nu suntem în stare
Ispită
IMPOSIBIL
135
6
7
8
9
10
74
89
100
100
72
78
100
90
100
63
85
100
75
43
75
Acţiune interzisă. Vom avea de suferit
Nu este clar ce trebuie făcut
Acţiune obligatorie, dar vom avea de suferit
Jertfă
Greşeală clară din care vom ieşi “şifonaţi”
Implicarea în Realizarea Voii Domnului Dumnezeu (IRVD)
Definiţie: IRVD reprezintă implicarea prin propriile fapte sau decizii în RVD.
IRVD arată ce eforturi depunem pentru a realiza VD.
IRVD se măsoară pe structuri şi pe total.
Întotdeauna IRVD ≤ 100.
Limitele RVD în funcţie de Ceruri
Nr.
crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Cerul
Univers
Bivers
Trivers
Tetravers
Pentavers
Hexavers
Septavers
Octovers
Nonavers
Decavers
RVDmin
RVDmax
∆RVD
11,21
17,26
29,10
34,33
47,41
71,12
99,25
100
100
100
17,25
29,09
34,32
47,40
71,11
99,24
100
100
100
100
6,04
11,83
5,22
13,07
23,70
28,12
0,75
0
0
0
Cerurile 1 – 4 sunt Cerurile Inferioare
Cerurile 5 – 7 sunt Cerurile Intermediare
Cerurile 8 – 10 sunt Cerurile Superioare
Cerul 6 este Cerul cel mai activ pentru venirea la întrupare în perioada actuală. În
Cerul 10 (Oraşul de Opal), limita superioară a RVD tinde spre +oo. Complexitatea
algoritmilor divini este în creştere. Dumnezeu evoluează, îşi realizează singur RVD-ul
Său. În Cerurile 8 – 10, entităţile cu sau fără SF fac RVD = 100 continuu şi firesc,
spre deosebire de Cerurile < 8, unde faptele cu RVD = 100 se fac pe concentrare, cu
analiză.
Ridicarea RVD pe structuri şi pe total determină pentru fiinţa respectivă un număr
mai mic de suferinţe în Legea Karmei şi o răsplată pe măsură. Ex.: neconsumul de
carne creşte RVD pe SF şi stimulează SB şi SN, aceasta pentru că nu suntem
pregătiţi pentru consumul de carne (abia acum producem substanţele necesare).
Întotdeauna meditaţia, slujbele, terapia IE etc. conduc la RVD şi IRVD pe limite
maxime (momentane sau temporare). IRVD pe structuri şi pe total este şi el
corespunzător gradului de elevare spirituală al fiinţei respective.
Suma valorilor măsurate ale RVD pe F,B,N şi T se notează cu ∑RVD şi formează
Bilanţul RVD, care poate fi un criteriu foarte bun de ierarhizare al personalităţilor
spirituale.
136
Adam o conţinea pe Eva. Se înmulţeau prin continenţa aceluiaşi principiu: masculin
şi feminin care formau un tot. Desprinderea Evei din Adam = evoluţie.
Femeile se pot înmulţi singure. Dintr-o anumită celulă se poate obţine un
spermatozoid. Deşi “corciturile genetice” nu au capacitate de reproducere, în acest
caz există capacitate de reproducere.
Valori ale RVD pe grade
RVD
Grad
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
F
Adm
20
22
24
26
30
35
39
43
51
61
B
Term
21
23
25
27
31
37
42
49
55
65
Adm
59
61
63
65
71
78
84
92
99
100
N
Term
60
62
65
68
74
80
86
92
99
100
Adm
65
70
72
75
81
88
95
100
100
100
∑RVD
T
Term
69
71
73
80
85
91
97
100
100
100
Adm
58
61
63
65
73
78
85
94
99
100
Term
60
62
64
70
75
85
91
97
100
100
Adm
144
153
159
166
182
201
218
235
250
261
Term
150
156
163
175
190
208
225
241
254
265
Riscul de demonizare pe o structură sau pe total
Tip
demonizare
Temporar: ≤
Permanent: ≤
RVD
F
17
5
B
56
24
N
64
55
T
41
35
∑RVD
137
84
La riscul de demonizare temporară, observăm că diferenţele faţă de valorile RVD
aferente Gradului I sunt mici.
Pe de altă parte, atunci când:
RVDT ≥ 90
IRVDF,B,N,T = 100
DHPOT min ≥ 67
apare efectul neputrezirii trupului după moarte.
Când RVD-ul unui pacient corespunde valorilor unui risc de demonizare, acea
fiinţă NU se poate vindeca!
Capacitatea de a Forma Algoritmi (CFA)
Definiţie: CFA reprezintă potenţialul de a organiza o cantitate de informaţii Qi, mai
mică sau mai mare, în algoritmi mai simpli sau mai complecşi, pentru a afla un
rezultat necunoscut iniţial care îl interesează pe cercetătorul respectiv.
137
Cu cât operaţiunile folosite în prelucrarea informaţiilor sunt mai complexe, cu atât
inteligenţa necesară organizării algoritmilor este mai mare.
Algoritmi simpli: cele 4 operaţiuni aritmetice de bază
Algoritmi complecşi: operaţiunile din matematicile superioare
Fiecare din procesele prelucrării informaţiilor este determinat fie de o schemă logică
de calcul, fie de un program mai mult sau mai puţin complex cu logică dialectică (de
tip cauză – efect).
Fiecare structură a unui sistem viu are capacităţi mai mari sau mai mici de a culege
şi organiza energii, informaţii, concepte, atât din propria nişă IE cât şi din propriul
depozit de memorie, pentru a constata, analiza, sintetiza şi decide (pe SB), iar apoi
de a executa anumite fapte pentru asigurarea propriilor necesităţi sau ale altora, sau
pentru a asigura integrarea propriilor structuri sau ale altei persoane în Cerurile
aferente structurilor nemuritoare.
CFA este proprie fiecărei structuri dintr-un sistem viu care îşi va aduce aportul la
totalitatea inteligenţei sistemului viu respectiv.
Pe SF, informaţiile sunt culese prin organele de simţ, ajutând la formarea unor
algoritmi primari (poftă, plăcere, saţietate etc.) care reprezintă inteligenţa SF.
Pentru structurile următoare, CFAN determină CFAB (niciodată invers) însă CFAB
influenţează puternic CFAN.
Informaţia prelucrată de una din structuri este apoi transmisă către celelalte
structuri, în vederea realizării necesităţilor sistemului viu respectiv.
Caracteristici ale CFA
• Se măsoară pe scala valorică unică, cu valori între [0, 100], pe fiecare structură şi
pe total sistem viu
• Ne interesează valorile CFA pe SB şi SN
• Pe diverse perioade de timp, apar fluctuaţii de CFA şi există în consecinţă un CFAmin
şi un CFAmax
• IQ-ul este o rezultantă a CFAB şi CFAN
• Suma CFAB + CFAN = ∑CFA (Bilanţul inteligenţei sistemului viu). Există un bilanţ
maxim şi unul minim
• ∑CFA este corelat cu ∑DHPOT şi cu ∑PIEC
• CFAN este direct proporţional cu VA
• CFAN exprimă modul în care SN percepe, îşi însuşeşte şi transmite informaţiile şi
trăirile sale, prin intermediul raţiunii
Se întâmplă să descoperim inteligenţe demonice superioare oamenilor, pentru că au
VA mare.
Mărimea CFAB este determinată de educaţie, pregătiri profesionale, vârsta terestra
etc. şi are o curba ascendentă, apoi evoluează pe orizontală şi apoi are un declin.
Cu cât o fiinţă umană este mai elevată spiritual, cu atât utilizează mai mult în
formarea algoritmilor biosici informaţii provenind din SN. Pe de altă parte, bogaţia de
informaţii de la nivelul SN ce se păstrează în memoria ancestrală furnizează
informaţii noi pe SB, care duc la o creştere a inteligenţei.
Adevarată inteligenţă umană este determinată de ∑CFAUT a tuturor celor 10 structuri.
∑CFAUT = ∑CFAPOT x CDUT/100
Corespunzător cu VT şi VA, ∑CFA variază, fiind sub formă de constantă numai o
scurtă perioadă de timp din viaţa terestră.
În faza de îndumnezeire, va exista o inteligenţă de natură divină, atunci când tot
potenţialul de inteligenţă care există la nivelul sistemului nervos central se va
manifesta.
În fiecare epoca şi loc terestru, fiecare naţiune şi etnie are un vector rezultant de
CFA pe fiecare structură şi pe total, vector care este prezent în egregorul naţiunii.
138
S-a observat că amplificarea CFAN duce la amplificarea CFAB, în timp ce strădaniile pe
biosic au rezultate mediocre asupra CFAN.
În inforenergetică, IQ-ul se poate măsura cu ansa şi raportorul, sub formă de
rezultantă a CFA pe SB şi SN şi poate fi urmărit uşor chiar în cadrul unui
antrenament susţinut pentru ameliorare.
Concentrările, meditaţia, rugăciunea, activităţile spirituale determină amplificarea
accelerată a CFAB,N. Cei care nu se roagă, nu aplică tehnici IE, nu meditează, obţin
rezultate mediocre. Lucrul doar cu SB (toceala) nu aduce rezultate. Neimplicarea SN
în procesul de învăţare frânează elevarea spirituală.
Algoritmii realizaţi pe o structură şi pe total, conform CFA individual, sunt
caracterizaţi de:
- cantitatea de informaţii continuţă de algoritmi
- complexitatea prelucrării informaţiilor
Cu cât CFA pe o structură va fi mai mare, va influenţa şi RA, PIEC sau DH.
CFA poate fi:
- potenţial (dar nemanifestat)
- util
Mântuitorul Iisus Hristos a avut o remarcă - “Credinţa ta te-a vindecat”, deoarece
potenţialul de inducţie al unui algoritm prin SB declanşează un potenţial “interior”
care produce miracole. Legătura dintre CFAB şi CFAN se produce prin efect placebo.
Valori ale CFA pe grade
Grad
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
CFA
SB
65
72
78
80
82
89
94
96
98
100
SN
65
67
70
79
86
94
99
100
100
100
∑CFA
130
139
148
159
168
183
193
196
198
200
Activitatea SN ne face mai deştepţi.
∑CFAUT constituie un criteriu de ierarhizare a existenţelor, cu sau fără trup.
Satan are un handicap de CFA: nu înţelege iubirea cu SB şi n-o primeşte pe SN.
CFA-ul entităţilor malefice este văduvit de prezenţa informaţiei referitoare la iubire,
motiv pentru care complexitatea algoritmilor acestui tip de entităţi va fi de multe ori
scăzută.
Ierarhizarea inteligenţei existenţelor umane în faza solara (la începutul
căreia suntem)
∑CFA (B+N)
< 124
> 124
> 135
> 144
> 157
> 164
Tip de inteligenţă
Retard mental
Inteligenţă minimă normală
Inteligenţă medie normală
Inteligenţă medie bună
Inteligenă ridicată
Inteligenţă superioară
139
> 174
Inteligenţă de geniu, de mare maestru spiritual
Clasificarea retardului mental după IQ şi CFA
IQ
55 – 68
35 – 49
20 – 34
< 20
∑CFA
< 124
< 110
< 81
< 66
Observaţii
Alienare totală, debilitate
Retard mental mediu
Imbecilitate, retard sever
Idioţenie diagnosticată
CFA ar fi foarte util pentru selectarea angajaţilor. Odată ştiut, se poate optimiza
poziţia individului în societate. Tipul de inteligenţă este foarte important:
- neelevată
- raţională
- armonioasă (caracteristică în general maeştrilor spirituali; dar întâlnită câteodată
şi la fiinţele foarte primitive)
- inteligenţă ce apare în timpul elevării spirituale (crize de misticism)
Toţi factorii agresori specifici umani micşorează CFAPOT şi CFAUT pe structuri şi pe
total. Întotdeauna, în optimizarea oricăror soluţii, vom măsura EBF, C (dacă e cazul),
RVD, CFAPOT,UT, Acc şi facem totalul pentru a vedea ce şanse are acţiunea noastră.
Sacralizarea vieţii cu tot ce înseamnă disciplină şi autodisciplină duce inevitabil la
mărirea CFA.
Iertarea Păcatelor (IP)
Definiţie: IP este un parametru exprimat printr-un raport procentual între păcatele
iertate de Dumnezeu (răscumparate), care nu vor mai influenţa viaţa viitoare a
sistemului viu, şi totalul păcatelor făcute până în momentul determinării.
IP = păcate iertate/total păcate * 100
În general, păcatul are o compoziţie IE. Păcatele iertate de Dumnezeu au energiile
malefice anihilate din structurile participante la păcat, precum şi din BDD, dar
informaţia caracteristică lor rămâne până la Judecata de Apoi. Dacă un păcat se
repetă, pedeapsa va fi mult mai dură, pentru că energiile malefice vor fi activate
mult mai intens de cantitatea dublă de informaţii (cea veche şi cea nouă).
Iertarea constituie un dar de iubire al Entităţilor Sfintei Treimi făcut oamenilor, sau
altor existenţe care au greşit. Păcatele făcute într-o viaţă se iartă doar parţial (foarte
rar în întregime), în funcţie de FB făcute, inverse păcatelor anterioare.
Este importantă obţinerea iertării şi de la cei păgubiţi, pentru ca descărcarea de
energii malefice să fie desăvârşită şi în plan terestru, iertarea putând să apară la
prima Împărtăşanie după dobândirea iertării terestre. Păcatele neiertate pe pământ
se iartă foarte greu în Ceruri. Creştinismul are 2 lucruri superioare celorlalte religii:
iertarea şi iubirea.
Dacă se cere iertare şi păgubitul nu o acordă, faptul îl va afecta negativ şi pe autor
(într-o măsură mai mică) şi pe păgubitul neiertător. În cazul acordării iertării, va
acţiona principiul hristic care va scoate de sub influenţa inforenergiilor malefice pe
toţi cei implicaţi.
Mai sunt situaţii când păcătosul nu-şi cere iertare, dar păgubitul îl iartă. Astfel, se
anihilează doar 1/3 din energiile malefice, iar pentru diferenţa de 2/3 păcătosul va
plăti în Legea Karmei.
Cei incapabili de iubire sunt şi incapabili de a ierta. Nu reuşesc să spună adevărul,nu
acordă ajutor la nevoie şi nu-şi respectă promisiunile.
140
În funcţie de momentul comiterii păcatelor, acestea aparţin:
Altor vieţi (până la venirea la concepţie)  păcate ancestrale
Acestei vieţi (între concepţie şi momentul măsurătorii):
(1)
Făcute de persoana în cauză
(2)
Făcute de persoane a căror iubire subiectul în cauză o acceptă
Canalele de iubire dintre rudele de gradul I apar în timpul sarcinii.
În categoria (2) intră păcatele făcute de mamă şi de tată în perioada de sarcină şi în
copilărie (au ponderi diferite). Se recomandă ca înainte cu 1 an de momentul
concepţiei, în perioada de sarcină şi ulterior, viaţa părinţilor să fie cât mai curată şi
sacralizată, pentru a evita venirea ENM, ECM la concepţie, sau avorturile spontane
(cand EN nu vrea acei părinţi), pentru a se evita programarea suferinţelor ulterioare
ale copiilor.
Păcatele pot fi făcute împotriva mai multor categorii de existenţe: Dumnezeu, Sfânta
Fecioară Maria, Fiii lui Dumnezeu (Hristos e răspunzător pentru Terra, alţii sunt
pentru alte planete), Creaţia lui Dumnezeu, Sfântul Duh.
Păcatele împotriva Entităţilor Divine şi împotriva Creaţiei pot fi iertate dacă:
- Sunt dezdăunaţi păgubiţii 100%
- Se fac FB inverse FR, în proporţie de 100%
- Se fac rugăciuni de iertare
- Se fac spovedanie + canon + Împărtaşanie
Există şi azi persoane care trăiesc în Legea Vechiului Testament: sunt incapabili de
iertare, chiar dacă aparent se pot detaşa. Păgubitul care a iertat se dezleagă de
Karma în care a fost implicat de agresor până în momentul iertării. Păcătosul rămâne
singur în acea Karmă şi va căuta alte soluţii să scape de ea: de la a face şi mai mult
rău până la a cere în mod absurd iertare tuturor.
Îngerii Păzitori ai Karmelor veghează în permanenţă pentru “răsplătirea” păcătoşilor.
Astfel, demonii se folosesc de energiile malefice proprii ale păcătoşilor pentru a-i
pedepsi.
Îndumnezeirea oamenilor va avea viteza maximă numai în absenţa păcatelor care o
încetinesc. FR câteodată blochează îndumnezeirea, sau chiar duc la îndrăcire. Sunt
păcate pentru care nu există FB contrare. Pentru a fi iertate, trebuie o schimbare de
atitudine.
Instinctul de asociere (un dar făcut de Dumnezeu omului)
s-a transformat în instinct de adresabilitate, de comunicare.
Reversul îndrăcirii este angelizarea (parţială sau pe anumite domenii). Aceasta
atrage ENB-uri către o fiinţă umană, pregătind fiinţa respectivă pentru etapa de
îndumnezeire, când ea va putea atrage şi manifesta partea care îi revine din jertfa
Mântuitorului Iisus Hristos (partea de program). Cu alte cuvinte, va trebui să trecem
o probă, în alte conjuncturi. Până la venirea lui Iisus, omenirea mergea “în jos”.
Fiecare tip de păcat determină o anumită perturbare IE pe o anumită structură
nemuritoare (sau pe mai multe). Aceasta este Faza 0 a oricărei stări patogene.
Faptul va induce o anumită variabilitate IE patogenă către structurile inferioare,
această variabilitate amplificându-se treptat, cu cât se apropie de SF. Este valabilă şi
reciproca: de jos în sus, variabilităţile se disipă, se volatilizează.
În yoga, se trezeşte Kundalini de jos în sus,
preluându-se energii grosiere şi sublimându-le.
În creştinism, datorită prezenţei Canalului Sfântului Duh,
se acordează receptorul la cele mai înalte energii din univers (ale Sfintei Treimi).
141
Capacitatea de Iertare a Păcatelor (CIP)
IP implică o anumită disponibilitate: CIP. IP şi CIP marchează gradul de elevare al
unei fiinţe pe perioade determinate de timp (fie şi chiar o zi). Există o limită minimă
şi una maximă atât pentru IP cât şi pentru CIP.
CIP se dezvoltă continuu. Teoretic, cândva va ajunge la 100%. La început se
dobândeşte cu eforturi voliţionale, până când CIP se va manifesta continuu, firesc.
Evoluţia IP pe grade
Grad
IP
Admitere
Terminare
1
43
43
2
44
46
3
47
49
4
53
55
5
57
60
6
67
72
7
77
81
8
83
85
9
87
90
10
95
100
Diferenţa dintre CIPPOT şi CIPUT se numeşte ∆CIP şi indică neiertări provenite din
conştientizări incomplete şi din absenţa eforturilor făcute pentru iertare. În mod
ideal, ∆CIP = 0 şi caracterizează persoanele foarte elevate spiritual. Diferenţa de la
100% până la CIP măsurat indică rezerve de elevare prin acordarea iertării.
CIP arată importanţa Legii Karmei pentru subiectul măsurat.
• Când un bolnav are IP ≤ 32 şi CIP ≤ 25, înseamnă că el suferă din cauza propriilor
păcate.
• Când are IP ≥ 51 şi CIP ≥ 42, înseamnă că suferă şi din cauza celor a căror iubire o
acceptă.
• La IP ≤ 25 şi CIP ≤ 14, persoana ori moare trupeşte foarte rapid, ori se izolează
complet (nu este viabilă).
Întotdeauna, CIP arată capacitatea de intrare în starea de vindecare. Etalonul pentru
CIP este Iisus Hristos. La El, ∆CIP = 0. Probabil au mai fost şi alte personalităţi cu
CIP= 100 şi ∆CIP = 0, dar puţin probabil s-au confruntat cu situaţiile în care a fost
pus Mântuitorul.
Caracteristici ale CIP
• Întotdeauna CIP < IP
• Se măsoară pe scala valorică unică, doar pe T, cu valori între [–72, +100]
• Valorile negative au semnificaţia neiertării şi chiar a amplificării conflictului ce a
generat fapta
• Valorile între 0 – 80 arată incapacitatea de iertare, cu o implicare firească în Karma
individului
• Valorile între 81 – 90 sunt nesatisfăcătoare pentru o personalitate spirituală elevată
• Valorile între 90 – 96 arată eforturi cu succese în elevare
• Valorile între 96 – 100 indică personalităţi foarte elevate spiritual
• Valori mari de CIP şi IP se obţin într-o fază inţială pe concentrare şi pe efort
142
• Neiertarea implică în general un orgoliu uriaş
• S-a constatat că CIP autentic este prezent la persoanele ce au beneficiat de
educaţie spirituală şi în afara religiei proprii
Punerea în Stare de Vindecare (PSV)
Definiţie: PSV este o stare IE superioară stării de vitalitate normală, implicând
prezenţa în fiecare structură a unor cantităţi de inforenergii suplimentare, necesare
vindecării.
“Bogaţia” IE caracteristică PSV este atât cât e necesară sistemului viu, oricât ar
consuma.
PSV, ca şi efort energetic pentru terapeut, nu s-ar putea realiza fără ajutorul direct al
Sfântului Duh şi al altor entităţi de lumină. Altfel, operatorul n-ar avea de unde să
dea sau s-ar “scurtcircuita”, el fiind doar unitatea de transfer al energiilor şi
informaţiilor.
Cu cât gradul de elevare al terapeutului este mai ridicat, cu atât va reuşi PSV mai
rapid şi mai eficient.
La terminarea fiecărei şedinţe, terapeutul este dator să verifice dacă suferindul este
pus în stare de vindecare de 100% şi, dacă constată valori mai mici, să reia tehnicile
de redresare IE necesare, sau să trimită pacientul la colegi mai compatibili sau cu
experienţă mai mare (sub un pretext elegant).
La fiecare revenire a pacientului, se verifică PSV pentru a vedea variabilităţile lui de
la ultima şedinţă. Pentru vindecarea cu viteză maximă, ar trebui ca PSV să nu scadă
sub valoarea de 100 între 2 şedinţe de terapie. Deci, trebuie ca şedinţele să fie dese
(uneori chiar 3 pe zi) sau terapia puternică (PSV eficient).
Terapii IE optime
Terapiile IE recomandate sunt:
-
Lucrul direct pe suferind
Teleproceduri IE
Pe structuri, se recomandă
• SN: 75% direct şi 25% de la distanţă
• SB: 25% direct şi 75% de la distanţă. Dacă sunt afectări pe SB la pacienţi, e totuşi
bine să lucrăm de aproape
• SF: poate fi lucrat 100% de la distanţă, însă este obligatorie o întrevedere cu
pacientul, pentru că întâi se vindecă SN şi apoi SF
Este de preferat totuşi să se lucreze în principal direct. La teleproceduri, se lucrează
fie pe fotografie, fie pe imaginea fantomă a pacientului. Este mult mai bine pe
fotografie.
Cu cât se lucrează mai mult, cu atât BCF-urile palmelor şi în general se vor amplifica.
Există o pondere în structuri astfel încât, în evoluţia unei stări patogene, debutul se
produce la nivelul structurilor superioare. Dacă de exemplu avem o afectare pe
Structura Eonică de 3%, la Structura Enisică poate ajunge la 16%, la 45% pe
Structura Biosică şi la 47% pe Structura Fizică. Ajungem la 85% stare patogena
gravă pe Structura Fizică când pe Structura Eonică nu mai e nimic şi se ajunge la
100% stare patogena (deces) când structurile superioare încep să se degaje.
În inforenergetică se consideră momentul 0 al stării patogene momentul comiterii
păcatului. Atunci se determină o perturbare la nivelul unei structuri oarecare,
143
perturbare care este direct proporţională cu gravitatea păcatului. Datorită unei
percepţii greşite a realităţii, noi ignorăm unele fapte ale noastre ca fiind păcate. Când
nu vom mai avea păcate, nu vom mai avea boli.
Răgazul dintre momentul 0 şi începerea suferinţelor fizice este acordat de Dumnezeu
în funcţie de gravitatea păcatului respectiv. O sancţiune gravă se instalează greu,
una uşoară vine imediat, aproape simultan cu conştientizarea greşelii făcute.
PSV a unui suferind trebuie să înceapă cu vindecarea SN şi abia apoi a SB şi a SF.
Este un principiu al Şcolii Zamolxiene.
Eradicarea bolilor depinde 100% de intensificarea educaţiei spirituale şi religioase în
familii, instituţii, învăţământ etc.
Decesul sistemelor vii
Toate sistemele vii mor din cauza unor factori agresori malefici, specifici fiecărei
grupe de sisteme vii în parte, factori coordonaţi de Îngerul Morţii şi care fac parte din
întreaga legitate universală. Aceşti factori au eficienţă doar în Universul nostru, unde
există trup.
Ultimele 4 structuri din inforenergetică sunt cunoscute în teozofie sau antroposofie
drept Corpul Akashic. Noi le numim Corpul Hristic. Aceste structuri participă mai
mult sau mai puţin la decesul plantelor, animalelor şi oamenilor.
Contributia structurilor la decesul sistemelor vii
Nr. str.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Total
Nume str.
Fizică
Biosică
Noesică
Enisică
Eonică
Sacră
Cun. Iubirii
Int. prin Iubire
Divină
Sfântului Duh
Oameni
83,4
14
1,7
0,33
0,34
0,16
0,07
0
0
0
100
Animale
89,6
4,1
6,3
Plante
91,8
1,3
6,9
100
100
Observaţii
Zgomotul informaţional
Lipsa iubirii
Lipsa iubirii oamenilor faţă de plante şi animale le devitalizează, grăbindu-le şi
determinându-le uneori decesul.
În 1997 s-a acordat Premiul Nobel pentru stabilirea faptului că o acţiune psihică
direcţionată produce modificări chimice. Au fost efectuate experimente biochimice,
fiind implicate biocâmpurile plantelor şi al oamenilor.
Există o pondere minimă de “eficienţă” a fiecărui factor cauzator de deces şi care
determină anumite nivele ale RA pe structuri şi pe total sistem viu:
Nr.
crt.
1
2
3
4
Tip factori
Fizici
Energetici
Informaţionali neorganizaţi (zgomotul inform.)
Informaţii malefice organizate în algoritmi
144
Oameni
(%)
29
34
5
23
Animale
(%)
87
12,1
0,9
Plante
(%)
44
21
12
5
6
7
-
Concepte malefice neorganizate
Concepte malefice organizate în algoritmi
Supraconcepte malefice organizate
3,7
4
1,3
8
15
Observăm că pe locul I la oameni sunt cauzele energetice. La animale şi plante
sunt cauzele materiale.
Pe locul II la oameni: cauzele fizice. La animale şi plante sunt cauzele energetice.
Pe locul III la oameni şi animale: algoritmii malefici organizaţi. La plante sunt
supraconceptele malefice. Ex. de supraconcept malefic (emis de umanitate)
împotriva plantelor: defrişările la scară largă.
Informaţiile malefice organizate în algoritmi malefici sunt cam de 5 ori mai active
decât ”zgomotul informaţional”. Ex. mass media este mai nocivă decât ţipetele
vecinilor. Există şcoli malefice de creare de imagine.
Plantele şi animalele mor de 4 ori mai mult din cauza lipsei iubirii decât oamenii. La
aceştia apare moartea datorată lipsei activităţii raţionale.
Una din alternativele strategice pentru începerea unui nou ciclu de viaţă era să
dispară întâi plantele, apoi animalele şi în final oamenii. S-a evitat acest lucru.
Observaţii
Datele din tabele constituie valori medii pentru Terra. Se constată că plantele sunt
mai sensibile la afecte decât animalele. Oamenii sunt la afecte pe ultimul loc.
Animalele şi plantele au o anumită emisie referitoare la propriul deces către celelalte
animale şi plante – si către oameni (anunţă că mor). Ele nu pot emite către Entităţile
Conceptuale sau Divine. Se roagă doar oamenilor.
Ecologia modernă este în prezent eficientă parţial pentru plante şi mai puţin eficientă
pentru oameni.
Suprasensibilitatea plantelor la factorii malefici conceptuali (omenirea) stătea la baza
vechii Arhistrategii de Lumină privitoare la sfârşitul unui Ciclu de Viaţă pe Terra,
schimbată însă după 1950.
Principiul Densităţii Luminice Existenţiale (PDLE)
• Este analogic principiului lui Arhimede
• Este rezultanta, ca şi cotă vibraţională, a FB şi a FR
• Se merge de la subtil la grosier, căzându-se până unde densitatea luminica te
acceptă
În fiecare postulat, lege, principiu există rădăcini dintr-o Lege Divina. PDLE este
principiul divin originar care a fost conştientizat de Arhimede doar parţial, şi numai
pentru cazul scufundării solidelor în lichide.
PDLE, pe o bază asemănătoare principiului lui Arhimede, dar referitoare la categorii
vibraţionale subtile, stabileşte fără excepţii poziţia şi mişcarea tuturor Entităţilor
Noesice sau Structurilor Noesice degajate în timpul somnului, în şi între Ceruri sau
anticeruri.
PDLE arată că o existenţă noesică “scufundată” într-un mediu IE specific al unui nVers îşi pierde o parte din tensiunea determinată de proprii parametri IE, pierdere
egala şi corespunzătoare cu tensiunea determinată de caracteristicile IE
145
corespunzătoare dislocuite din mediul IE al n-Versului respectiv. Este o secvenţă din
Judecată, o etapă de “refacere” şi totodată o misiune.
Fiecare EN care se găseşte într-unul din cele 17,2 Ceruri şi anticeruri determină o
variabilitate a stării IE din Cerul respectiv, corespunzătoare propriilor parametri cu
care a ajuns în acel loc. Cu alte cuvinte, suntem direct răspunzători pentru calitatea
Cerurilor unde mergem.
Toate venirile sau plecările de entităţi în sau dintr-un Vers face ca mediul IE al
Versului respectiv să se schimbe continuu – la fel ca la moartea sau naşterea unei
fiinţe.
Consecinţe ale PDLE
1) Orice EN ajunge şi va face parte din mediul IE specific n-Versului care are aceeaşi
densitate luminica (fizică, energetică, informaţională, conceptuală şi
supraconceptuală) cu a Entităţii Noesice
2) Existenţele care populează fiecare n-Vers au parametri IE foarte apropiaţi, relativ
omogeni, proprii fiecărui nivel din fiecare Cer sau anticer
3) În fiecare Cer sau anticer există câte 10 nivele caracterizate de o limită minimă şi
o limită maximă a fiecărui parametru IE. Omogenitatea parametrilor IE
favorizează şi caracterizează ierarhia pe nivele a tuturor entităţilor din Cerul
respectiv, raportată şi la ierarhia din celelalte Ceruri, rezultând o structură
piramidală
4) În fiecare nivel şi Cer se găsesc numai EN asemănătoare, antagonismul neputând
fi prezent ca în Universurile unde sunt necesare SF şi SB, iar prezenţa simultană
a celor 2 principii – Binele şi Răul – este posibilă (numai incidental) până în Cerul
7,2
5) Ierarhizarea EN exprimată prin parametri IE caracterizează limita inferioară şi cea
superioară din fiecare nivel al unui Vers
6) Existenţa celor 3 Ceruri superioare neantagonice şi fără corespondenţă în
anticeruri asigură superioritatea absolută a existenţelor cu sau fără SF şi SB din
cerurile superioare asupra acelora din Cerurile intermediare, inferioare şi din
anticeruri. Acest fapt explică frica pe care o au entităţile malefice faţă de cele
benefice puternice.
Un ENM dispare doar dacă îl “speriem” cu lumina din noi.
În timpul terapiei IE, dobândim momentan o cotă vibraţională
mai înaltă decât avem în mod normal.
Acesta este motivul ce determină caracterul vremelnic al EN-urilor din
anticeruri, spre deosebire de caracterul veşnic al celor din Cerurile de Lumină. Întrun viitor îndepărtat, existenţa anticerurilor va înceta, cel puţin în Versul din care face
parte Terra. DLE al Terrei va trece de nivelul 7,2. Alte planete au atins deja acest
nivel prin condiţia lor evolutivă.
Orice EN dintr-un n-Vers conţine toate caracteristicile IE maxime ale tuturor
n-Versurilor pe care le-a parcurs în evoluţia sa.
O EN, cu sau fără trup, NU poate urca sau coborî mai mult de 2 Ceruri la o singură
moarte. Dacă o entitate este tentată să facă o faptă cu o vibraţie care ar trimite-o cu
mai mult de 2 Ceruri în sus sau în jos, moare. Au urcat cu 2 Ceruri doar o parte din
Sfinţii Martiri.
Deci, atunci când o EN, cu sau fără trup, se află într-un moment de cumpănă în care
există posibilitatea să adopte alternativa de a comite o faptă care va determina cu o
probabilitate de peste 50% decăderea cu mai mult de 2 Ceruri, acea fiinţă NU va
putea supravieţui. Este una din cauzele creşterii frecvenţei accidentelor mortale din
perioada modernă. Această întrerupere brutală a vieţii este un ajutor dat de Îngerii
de Lumină indivizilor ce riscă o decădere drastică. Această situaţie a apărut după
146
trădarea lui Lucifer, la hotărârea lui Dumnezeu care a decis ca o astfel de cădere să
nu se mai repete.
Lucifer emite algoritmi malefici, pe care oamenii care sunt
în rezonanţă cu el îi primesc şi îi aplică.
Toate căderile şi salturile au fost prevăzute în supraconceptele divine, cu mult
înaintea Ciclurilor de Viaţă în care acestea s-au produs şi înainte ca urmările acestor
fapte să devină fenomene cu repetabilitate mare.
Toate sistemele vii terestre sunt influenţate de acest determinism strict, care rezultă
din PDLE şi care influenţează o EN înainte de naştere, la naştere, în timpul vieţii, în
momentul morţii şi după moarte.
Cunoaşterea acestui principiu şi a altora permite fiinţei umane să-şi mărească viteza
de evoluţie şi să tindă în mod accelerat către îndumnezeire. De asemenea, îi va ajuta
şi pe alţii să facă ce trebuie pentru atingerea aceluiaşi scop. Noi am primit un ajutor
uriaş din partea Mântuitorului Iisus Hristos – evoluţia umană s-a făcut în mod diferit
după venirea Lui.
Toate aceste aspecte sunt aferente Ciclului 4 de Viaţă şi se vor manifesta până la
finele său. În Ciclurile anterioare, aceste principii s-au manifestat într-o măsură mai
mică, în cele viitoare se vor manifesta amplificat şi vor apare şi aspecte noi care în
acest ciclu se găsesc doar la nivel de germene supraconceptual.
Nenumăratele mişcări ale EN din şi înspre toate Cerurile şi anticerurile determină ca
mediul IE din fiecare Cer şi anticer să devină tot mai dens, cu o urmare firească:
creşterea Densităţii Luminice în Cerurile superioare şi creşterea densităţii
întunericului în anticeruri, la fel ca o supernovă comparată cu o gaură neagră.
Calitatea vibraţiei se polarizează.
Toate aceste aspecte au constituit Taine pentru majoritatea oamenilor. Dacă
experienţa succesivă de viaţă nu ar exista, îndumnezeirea prin eforturi individuale ar
fi imposibila într-o singură viaţă cu SF şi SB.
În plan energetic şi informaţional, civilizaţia umană este într-o fază incipientă.
Suntem încă legaţi prin “cordoane ombilicale” energetice de civilizaţiile cereşti
coordonatoare. Dl. Claudian Dumitriu a determinat că aceste civilizaţii sunt de pe
stelele Vega şi Alcor. Această legătură este în România, realizată prin cordonul din
Vârful Omu. Există 4 tipuri de implicare extraterestră pe Terra.
Femeia va fi asemenea bărbatului. (Apocalipsa)
Prin acest cordon de legătură, vin periodic ENB-uri şi ECB-uri pentru a se
întrupa şi a creşte calitativ condiţia speciei umane.
În deplasările EN-urilor către Cerurile de care aparţin, viteza de parcurgere
este mai mare prin Cerurile mai îndepărtate şi tot mai mică cu cât Cerul străbătut
este mai apropiat de cel de origine. Este ca şi cum ar creşte forţa de frecare când se
apropie cu ce “seamănă” cu ele ca densitate. Cerurile mai îndepărtate de cel de
origine sunt mai “transparente” pentru o EN în deplasare, aceasta putând obţine o
viteză de deplasare luminică superioară.
Concluzie: Viteza de deplasare prin Ceruri este determinată de diferenţa dintre
parametrii IE ai entităţii şi cei ai mediului parcurs (rezultată din diferenţa de DL)
La ajungerea EN în cerul de origine, datorită egalizării DL, entitatea respectivă
realizează că “a ajuns acasă” (dispare tensiunea determinata de ∆DL pe care a
resimţit-o pe tot parcursul). Urmează o perioadă de acomodare, perioadă în care va
fi asistată de entităţi care au acest MP, apoi o pregătire ce are ca scop pregătirea
MP-urilor din următoarele etape cu trup şi raţiune. După această instruire ce are loc
la diferite nivele, atât EN instruite cât şi instructorii (îngeri) îşi consideră partea de
147
MP astral încheiată. În aceeaşi situaţie se află şi Îngerii Păzitori. Când nu fac faţă
misiunii lor, trec şi ei la instruire sau canon.
Îngerii Păzitori cu MP îndeplinit între 50 – 81% vor trece şi ei printr-o fază de
reinstruire, iar dacă MP-ul lor este îndeplinit mai puţin de 50% urmează canonul cel
mai grav pentru un înger: şcolirea în trup timp de 1 – 7 vieţi umane.
Îngerii Păzitori veniţi la trup, atât bărbaţi cât şi femei, au caracteristici foarte
clare: sunt blânzi, buni, smeriţi, nu se ceartă, sunt pozitivişti, se întristează aparent
fără motiv (le este dor de casă), uneori în prima viaţă cu trup deznădăjduiesc şi au
tentaţia de a-şi abandona FB, sunt deosebit de sensibili când au motiv, sunt foarte
fideli ca parteneri şi în general prezintă (către sfârşitul canonului) o perseverenţă
deosebită în finalizarea MP-ului lor. Niciodată nu pot fi determinaţi să facă rău, să
trădeze, să mintă, să urască, să distrugă. Întotdeauna sunt parteneri optimi în
mariaje dar şi victime sigure în cazul în care viaţa îi alătură cu fostele fiinţe pe care
le-au păzit.
În societatea umană există încă mulţi foşti îngeri care se află la canon, societatea
oamenilor fiind o metodă de reeducare spirituală prin suferinţă pentru ei. Lipsa de
iubire din societatea umană îngreunează revenirea îngerului în ierarhiile îngereşti,
pentru că începe să stabilească legături karmice în timpul vieţii cu trup, de regulă cu
fostele fiinţe păzite, precum şi cu foştii agresori ai fiinţelor păzite de care n-au putut
să-i apere.
Mulţi dintre aceşti Îngeri Păzitori se străduiesc şi reuşesc să surclaseze legile
karmice. Ei pot obţine chiar iertarea pentru vechile neîndepliniri dacă se jertfesc
pentru foştii “clienţi” sau pentru foştii agresori. Este una din explicaţiile pentru care
constatăm acte de eroism nejustificat şi “întâmplător”.
În Legea Karmei, sosirea la concepţie a unui partener din cuplul păzit-păzitor atrage
la concepţie şi celălalt partener al cuplului, ei trebuind să se întâlnească pentru că au
datorii ancestrale foarte puternice. Ei au de evoluat şi de omogenizat DL-uri,
deoarece variabilităţile cele mai mari de DL se obţin în timpul vieţii cu trup şi raţiune.
În perioada dintre vieţile cu trup, foarte puţine entităţi îşi schimbă în mod evident
parametrii (doar dacă se implică în activităţile unor oameni, ajutându-i la realizarea
unor MP-uri importante).
Tensiunea generatoare de evoluţie pe care o resimte o entitate aflată într-un Cer
oarecare este orientată către conceptul suprem (Iubirea), concept conţinut în
Fiinţa lui Dumnezeu.
Neintrarea în rezonanţă la tensiunea evolutivă specifică din fiecare Vers, resimţită şi
la oamenii cu SF şi SB este determinată de opacizarea structurilor EN respective,
similar unei scleroze. Aceasta se datorează lipsei conţinutului informaţional şi
conceptual de nivel superior şi, în paralel, acceptării unor concepte şi suporturi
energetice de condiţie joasă (sau întunecată). În timpul existenţei cu trup, LA al EN
respective este puternic determinat (câteodata în totalitate) de impulsuri provenite
de la structurile inferioare (SF şi SB), cu urmările cunoscute.
Biocâmpurile entităţilor dintr-un Cer sunt influenţate de biocâmpurile entităţilor
aflate în Cerul imediat superior. Toate se află în biocâmpurile lui Dumnezeu. Sursa IE
pentru toate Entităţile Conceptuale o constituie însăşi fiinţa Domnului Dumnezeu, de
la care se alimentează direct sau indirect toate populaţiile din toate Cerurile.
Sensibilizarea capacităţilor de rezonare proprie biocâmpurilor unor existenţe dintr-un
n-Vers se realizează prin:
• Eforturi de a intra în rezonanţă cu biocâmpurile existenţelor din versul imediat
superior (n+1)
• Anihilarea voita (sau ignorarea) şi debarasarea de influenţele biocâmpurilor
existenţelor din versurile inferioare (de la n-1 în jos)
Practicată silit, din dezorientare sau necunoaştere, Ascultarea (Lege Divină
atunci când este firească) va atrage decăderea spirituală accentuată. Pe de altă
148
parte, Ascultarea dată în necunoştinţă de cauză unor nemerituosi (demoni, ENBF-uri
grupate etc.) atrage o decădere spirituală mare. Corespunzător propriei densităţi
luminice, orice EN va ajunge acolo unde îi este locul în mod firesc şi numai ca
rezultat al propriilor eforturi de îndumnezeire, atât în timpul vieţii cu trup (prin
realizare de MP) cât şi în starea de EN, prin realizarea de MPA.
Cerul cu o altă densitate luminică decât cel propriu poate fi numai vizitat. Entitatea
respectivă este întotdeauna însoţită de entităţi-ghid din Cerul respectiv şi numai cu
acordul Coordonatorilor de Cer. Cerurile superioare pot fi vizitate de entităţi din
Cerurile inferioare, chiar când acestea au trup şi raţiune (în timpul somnului sau al
meditaţiei), dar întotdeauna pentru îndeplinirea unei sarcini care face parte din
Arhistrategia de Lumină (ex. profeţii ce au “călătorit în Duh”).
În Proto-Dacia au existat foarte mulţi prooroci care au informat asupra multor
evenimente care urmau să se producă în viitorul îndepărtat. Noi L-am aşteptat pe
Mântuitor, care a venit la noi în mod firesc.
Dacii “călătoreau în Duh” sub supravegherea unor entităţi evoluate. Când n-au mai
reuşit, au trecut la sacrificii umane. Mesajul hristic era “să te rupi de mama”, fără
însă a mai face sacrificii. Dacii nu l-au ascultat şi şi-au îngreunat karma (a lor şi a
noastră). Este motivul pentru care au disparut.
Tot în Dacia foarte veche s-a produs o parte din Marea Colonizare Atlantă, începând
din NV Carpaţilor către sud, unde au existat colonii mari, cetăţi atlante care au
devenit ulterior laboratoare. Datorită faptului că ei ştiau că urmau să se scufunde,
scopul spiritual al migraţiei a fost salvarea de către atlanţi a tezaurelor de cunoaştere
(inclusiv materială) din Atlantida. Pe de altă parte, cercetările ştiinţifice şi spirituale
ale atlanţilor au tentat anumite formaţiuni (Fiii lui Belial) să distrugă Terra pentru a
pregăti invazia unui anumit tip de “valori”. În zona de SV a Carpaţilor (Hunedoara –
Călan - Petroşani) s-au aşezat o parte dintre cercetătorii atlanţi malefici care studiau
metalele şi radioactivitatea. Acea zonă “stă rău” cu parametrii IE.
În momentul cataclismului care a dus la sfârşitul Atlantidei existau deja pe teritoriul
nostru 6 cetăţi, cea mai puternică fiind între Oradea şi Baia Mare. Cunoaşterea
cercetătorilor din Dacia era similară atlanţilor, care însă deţineau o tehnologie
superioară. Ultimele rămăşiţe umane ale atlanţilor de pe teritoriul Daciei au fost
eliminate cu 4.500 de ani î.H. de către popoarele migratoare primitive. În aceeaşi
perioadă, s-a petrecut fenomenul “încurcării limbilor”.
O Entitate Noesică îşi poate manifesta tendinţele către Versurile vecine după felul în
care îşi ascultă sau ignoră influenţele SF şi SB.
În judeţul Hunedoara, există Cetatea Colţ (cu o vechime de peste 6.000 de ani), care
a fost o colonie atlantă. Acolo s-au găsit oase, dinţi etc. aparţinând unor oameni cu o
înălţime de 2,5 – 3 m.
Până în prezent s-au identificat 5 Eve, după liniile genetice ale sângelui diferitelor
populaţii de pe Terra.
Sursele variabilităţilor IE din toate cele 17,2 Ceruri sunt:
• EN sosite provenind din SN al fiinţelor decedate
• SN degajate parţial în timpul somnului, care stau un timp limitat în Cerul de origine
unde se “reîncarcă” cu IE specifice şi necesare lor, şi care se întorc apoi şi
revitalizează fiinţa adormită
• EN plecate la întrupare
• EN plecate temporar sau permanent la angelizarea şi respectiv demonizarea
oamenilor
• Entităţi Divine care asigură continuu, în fiecare Cer, “Cumpăna Densităţii Luminice”,
pentru a menţine anumite valori necesare Arhistrategiei de Lumină şi pentru a
asigura tuturor entităţilor sursele necesare de inforenergii
149
O fiinţă elevată trebuie să simtă responsabilitatea producerii unei variabilităţi IE în
Cerurile prin care trece, atât în timpul vieţii cât şi după moartea ei. Deoarece aportul
de inforenergii, conform timpului terestru, contribuie la creşterea constantă a
densităţii luminice, Versurile se află în plină expansiune IE (în special cele
superioare), ceea ce determină şi expansiunea materială a universului. Dinamica
Cerurilor este determinată de însuşi Tatăl Ceresc. Există un echilibru dinamic
crescător reglat de Dumnezeu.
Când o EN vine la concepţie, începe prin a îşi “aduna” structurile nemuritoare din
Cerurile unde acestea se află. Entităţile din Cerurile 8 – 10 nu au nevoie să vină cu
toate structurile. În momentul morţii, fiecare structură se duce în Cerul specific şi
necesar acesteia.
Iubirea, concept existenţial divin reflectat în fiecare n-Vers
Iubirea Tatălui Ceresc are un caracter activ, care s-a manifestat în toate fazele
anterioare şi posterioare Genezei din fiecare Ciclu de Viaţă (Apocalipse au fost şi vor
mai fi).
Iubirea a fost conceptul fundamental primordial care s-a manifestat în matricea IE a
fiecărei Creaţii. Ea se regăseşte în Misiunea Personală Astrală a fiecărei entităţi
create. Geneza însăşi este un act de Iubire manifestă a lui Dumnezeu. La baza ei
stau conceptele dumnezeieşti ce au cuprins perioada anterioară acesteia, momentele
în care s-au cristalizat detaliile referitoare la actul efectiv al Genezei, dar din toate
Ciclurile de Viaţă precedente şi viitoare.
Evoluţia variabilităţilor IE pozitive şi negative ale tuturor creaţiilor din acest Ciclu de
Viaţă (şi din celelalte) cuprinde efectele Iubirii Tatălui Ceresc şi efectele faptelor
făcute cu Liber Arbitru. Conceptul de LA este garantat de Tatăl Ceresc, deoarece
acesta stă la baza evoluţiei individuale, permiţând dobândirea asemănării cu
Dumnezeu în etape – angelizare, îndumnezeire.
Formele de manifestare ale Iubirii Divine acţionează mai mult în Cerurile superioare
şi mai puţin în Cerurile inferioare, având chiar efecte inverse în anticeruri (îi arde pe
cei de acolo).
Diferenţele de LA existente între indivizi constituie una din problemele evoluţiei
contemporane. Unul dintre scopurile evoluţiei ar fi acela ca diferenţele de LA să
scadă şi să ajungă în final nule. Indiferent dacă acest fapt se va dobândi cu aportul
nostru sau nu, evoluţia va continua numai cu cei care pot să se integreze în Cerurile
superioare permanente. Anticerurile cu populaţiile lor au un caracter temporar, dar
Creaţia şi evoluţia vor continua în permanenţă.
În acest Ciclu de Viaţă, ne aflăm într-un moment de amplitudine: se află în
expansiune toate cele 10 Ceruri de Lumină, dar şi anticerurile. Cu cât Cerurile sunt
mai ridicate, mai apropiate de 10, cu atat Iubirea Divină este percepută mai
puternic, deşi “lecţiile” sunt tot mai grele. Pe măsură ce se produce îndumnezeirea,
cu atât se pierd mai multe din caracteristicile vechi din anticeruri, influenţa acestora
scăzând continuu. În acest Ciclu de Viaţă, influenţa ENB şi ECB pe de o parte şi a
ENM şi ECM pe de altă parte se produc simultan. Ponderea efectelor acestor influenţe
este diferită, oscilantă, în funcţie de deciziile luate cu LA de către oamenii aflaţi pe
diverse trepte de elevare spirituală.
Iubirea constituie forţa propulsoare a sistemelor vii umane care au ales-o.
Reprezentantul absolut al acestei forţe este Domnul Iisus Hristos. Sunt şi alte
manifestări ale forţei iubirii în afara sacrificiului suprem: sacrificii mai mici pe termen
lung, specializări cu cote de renunţare pentru îndeplinirea Arhistrategiei de Lumină
etc. Întotdeauna, organizarea Cerurilor şi anticerurilor, precum şi a existenţelor din
150
ele, a fost o urmare a desfăşurării acţiunilor care au avut iniţial la bază scopul
manifestării Iubirii Divine.
Antagonismul dintre forţa iubirii şi cea a urii este exprimat prin manifestările
provocate direct sau prin inducţie algoritmică de către Îngerii Căzuţi, în antiteză cu
Arhistrategia de Lumină care îi aparţine lui Dumnezeu. Acest Ciclu de Viaţă este unul
de răscruce şi un apogeu. Antagonismele dintre Bine şi Rău sunt foarte manifeste în
acest Ciclu de Viaţă (demoni versus Dumnezeu), se constată o recrudescenţă a
potenţialelor negative, acest Ciclu de Viaţă fiind hotărâtor. Din cauza acestei
disensionări a drumului evoluţiei, în această perioadă se formează principalele
caracteristici tipice sistemelor vii umane, necesare în viitor îndumnezeirii.
Neînsuşirea acestor caracteristici în acest Ciclu de către unele entităţi le va face
necorespunzătoare pentru următorul Ciclu de Viaţă. Pentru ca aceste entităţi să nu-l
poată accesa, există Judecata de Apoi şi Iezerul de Foc.
În acest Ciclu de Viaţă, nu inteligenţa trebuie să primeze (acesta va fi obiectivul
Ciclului 5), ci ne vom mulţumi cu performanţele intelectuale actuale, în schimb
trebuie să creştem cu alţi parametri.
Einstein este cu totul special şi în trup şi ca EN.
Acţionează în mai multe Versuri.
Dacă Adam şi Eva n-ar fi părăsit Cerurile 8-10 (Raiul), evoluţia lor ar fi fost
alta. Satan era “plecat”, izgonit; el i-a ademenit pe cei 2 că vor fi “la fel de inteligenţi
ca Dumnezeii”. Căzând, a început Ciclul de Viaţă nr. 1. Dacă n-ar fi fost păcatul
adamic, sacrificiul Mântuitorului n-ar fi fost necesar. Pe de altă parte, ar fi trebuit să
fim mereu conduşi şi păziţi. În momentul păcatului adamic, Structura Biosică a
refuzat să mai fie traductor şi a intrat în analiza Binelui şi Răului, transformându-se
în inteligenţă. Totuşi, din acel moment n-a mai fost nevoie să fim conduşi; am
început să acţionăm cu Liber Arbitru şi să suportăm consecinţele.
Dacă Adam şi Eva n-ar fi coborât pe Terra, evoluţia ar fi însemnat cu totul
altceva, acele fiinţe umane necesitând să fie conduse pas cu pas, apărate etc. În
condiţiile Terrei, evoluţia a permis însuşirea unor caracteristici care permit indivizilor
umani să tindă spre asemănarea cu Dumnezeu, prin acţiuni făcute ca urmare a
propriilor decizii luate cu Liber Arbitru.
Vibraţia deciziei iniţiale n-a mai corespuns densităţii luminice a Raiului. Adam
şi Eva au dobândit densitate materială şi instinctualitate.
În preajma războaielor se nasc mai mulţi bărbaţi.
Femeile “ştiu” că în acea perioadă specia are nevoie de bărbaţi.
Conceptele Tatălui Ceresc asigură amplificarea continuă a complexităţii în
desfăşurare a Entităţilor Divine. Dumnezeu este într-un turbion evolutiv permanent.
Adam şi Eva, ca şi toate celelalte creaţii trecute sau viitoare, nu fac decât să
evidenţieze Iubirea activă a Tatălui Ceresc. Forţa acestei Iubiri face ca lucrurile să se
modifice permanent: ea stă la baza tuturor celor create, precum şi la baza
amplificării permanente a manifestării lui Dumnezeu în universurile Creaţiei.
În acest Ciclu de Viaţă, principalul scop în evoluţia fiinţei umane este acela de
a învăţa să-L manifeste pe Dumnezeu. Dacă vom învăţa acest lucru, atunci vom
putea să înţelegem ce înseamnă să fim alături de Mântuitorul Iisus Hristos.
Îngerii de Lumină îi ajută, sfătuiesc şi apără pe cei care se iubesc şi pe cei
care radiază iubirea. Îngerii întunecaţi sunt atraşi de vibraţia urii, minciunii, mâniei
etc. Longevitatea creşte cu iubirea, ura reduce durata vieţii.
Atunci când într-o categorie oarecare (ştiinţă, artă, iubire), dintr-o lume sau
dintr-un cuplu lipseşte Dumnezeu, acestea nu au cum să fie altfel decat satanice.
Fiecare sistem viu are potenţiale specifice de recepţie şi emisie a iubirii. Atunci când
151
raportul dintre iubirea recepţionată şi cea emisă este egal cu 1, fiinţa este
armonioasă. Dacă acest raport este diferit de 1, fiinţa este dizarmonioasă. În funcţie
de mărimea diferenţei dintre iubirea emisa şi cea recepţionată, se evaluează
gravitatea cazului respectiv. Se poate realiza o lucrare pe această temă.
Codul inforenergetic personal al fiecărui sistem viu
Odată cu suflarea divină care face posibilă viaţa în orice existenţă vie, o parte
din inforenergiile proprii Domnului Dumnezeu au fost dăruite fiinţei nou-create. Acest
dar se numeşte cod IE personal şi constituie o radiaţie IE foarte complexă provenind
din Cerul 10, determinată pentru toate particularităţile unui sistem viu, care nu se
regăsesc niciodată într-un altul.
Numai Dumnezeu şi cei împuterniciţi de Acesta cunosc caracteristicile acestei
radiaţii IE atât de complexe. Această cunoaştere este inaccesibilă şi interzisă tuturor
entităţilor create, nepregătite pentru însuşirea şi utilizarea ei. Cunoaşterea de acest
fel este conţinută în fructele pomului cunoaşterii Binelui şi Răului din Rai, alături de
multe alte aspecte. Prima utilizare a CIEP a aparţinut lui Dumnezeu în momentul Alfa
şi tot lui îi va aparţine în momentul Omega.
Reutilizarea CIEP de către entităţile conceptuale împuternicite sau de alte Entităţi
Divine este motivată de:
• acordarea de către Iisus Hristos a unui MP suplimentar
• luarea de MP de la cei leneşi
• împiedicarea unor oameni de a face greşeli şi păcate ce le-ar determina căderea cu
mai mult de 2 Ceruri
• neîndeplinirea MP-ului de către o fiinţă  decesul
• decesul unei fiinţe foarte vrednice, de neînlocuit. I se întrerupe prezenta viaţă şi se
întoarce rapid cu una nouă
• schimbarea fundamentală a personalităţii unei fiinţe omeneşti, necesară şi de
neînlocuit într-un moment
• ajutorul de iubire în momente grele pentru oamenii care Îl slujesc pe Dumnezeu
(alinarea suferinţelor pentru cei buni sau pentru martiri)
Recepţionarea CIEP are ca efect creşterea vitezei de evoluţie a entităţii
respective. În acest mod au evoluat şi s-au ridicat în Ceruri înalte toţi slujitorii şi eroii
neamurilor care au aplicat principiile hristice, chiar dacă nu erau creştini.
Utilizarea CIEP este un prerogativ exclusiv divin. Întotdeauna când se
pregăteşte emisia acestui cod, existenţele inferioare se înspăimântă. Fiinţa avizată
de emiterea CIEP este părăsită de Îngerii Karmei, pe aproape rămânând doar ENBuri.
Atunci când se modifică MP-ul unei fiinţe umane, odată cu aceasta primeşte şi
îngerii necesari pentru ducerea la bun sfârşit a misiunii respective.
CIEP este compus din
- o parte fixă (constantă în fiecare viaţă, de-a lungul tuturor vieţilor)
- o parte variabilă (în permanentă schimbare pe parcursul unei vieţi, dar şi pe
toate vieţile, ca urmare a acţiunilor săvârşite)
Cu cât VA este mai mare, cu atât partea variabila a CIEP este mai mare ca
pondere. Atunci când inforenergiile din partea variabilă coincid cu cele din partea
fixă, acestea fuzionează, devenind predominante în cadrul CIEP.
Prin intermediul emisiei şi receptiei CIEP pentru un om sau pentru o naţiune,
Tatăl Ceresc intervine direct în fiecare Cer asupra EN sau SN respective, în mod
152
determinant, atunci când intervenţia împuterniciţilor Lui nu a fost eficientă (ex.
Sodoma şi Gomora).
În catastrofele şi accidentele de până acum nu au murit suficiente persoane
ca să îndepărteze ateii, leneşii şi pe cei care nu îşi rezolvă problemele de karmă. În
viitor, aceste modalităţi de eradicare a unor rămăşiţe evolutive umane se pare că se
vor îndesi, determinând oamenii să îşi rezolve problemele karmice.
Îngerii Păzitori ai Karmei aşteaptă “deznodarea” (violentă) a karmelor.
Intenţionat, cu efort, CIEP poate fi ameliorat prin cunoaşterea dată şi
căpătată, doar dacă respectivele persoane îşi vor sacraliza viaţa lor şi a celor dragi.
Cei care nu fac astfel îşi vor încărca karma.
În momentul când se recepţionează CIEP, în stare de somn sau de trezie,
orice activitate a celui “chemat” încetează, şi toate entităţile înregistrează noul MP
dat sau luat.
Un război nu face decât să amplifice problemele de karmă,
deşi începe cu scopul de a le rezolva.
Cei care au înfiinţat Troia erau descendenţi ai dacilor.
Limba vorbită de ei s-a transmis romanilor.
Pentru chemări pe bază de CIEP apar nişte “criterii de selecţie” de către
demoni, care aleg anumite tipuri de indivizi:
• generatorii de IE malefice mai mari decât cele tolerabile de Arhistrategia de Lumină
• cei cu probleme de karmă nerezolvată şi mai mari decât cele tolerabile de AL
• cei care acceptă iubirea categoriilor de mai sus
Acceptarea iubirii celor care greşesc înseamnă acceptarea faptelor rele ale
acestora. Numărul celor din această categorie se va amplifica în viitor, având drept
consecinţă dezastre cu mulţi morţi.
Se va amplifica emiterea de CIEP până când entităţile care nu corespund
actualului nivel de evoluţie vor fi înlocuite cu entităţi benefice, în special după anul
2005. Alte teorii spun că în 2006 va fi o încercare foarte grea.
În viitor, atunci când se va manifesta plenar perioada celor 1.000 de ani pace
(care a început deja), vom avea o perioada când CIEP va fi folosit tot mai puţin,
nemaifiind necesară emiterea lui. Orice fel de implicare într-o activitate spirituală
benefică favorizează primirea de MP suplimentar. Cunoaşterea lungeşte viaţa.
Entităţi Conceptuale (EC)
Definiţie: EC sunt entităţi cu grad de inteligenţă şi de complexitate a algoritmilor
mai mare decat EN.
EC sunt arhistrategii coordonatori ai activităţilor de întuneric şi Lumină.
Fiecare tip de EC este specializată într-o anumită categorie de activităţi în care sunt
implicate alte EN din primele 7 Versuri.
EC sunt entităţi arhistratege de tip interfaţă între Entităţile Divine şi restul
entităţilor pe de-o parte, iar pe de altă parte sunt interfaţa dintre Prinţul Întunericului
şi celelalte ENM. Din punct de vedere al ierarhiei zonelor întunecate, ECM sunt
considerate existenţe superioare.
153
Apropierea sau intrarea unei EN sau EC (demon sau înger) de biocâmpurile
unui sistem viu este semnalizată de Câmpul de Protecţie prin senzaţii şi stări
corespunzătoare tipului entităţii respective. Aceste stări şi senzaţii sunt semnale al
căror scop îl constituie determinarea unei anumite reacţii a sistemului viu la acea
prezenţă. Dacă BCF nu sunt dezvoltate, acestea nu pot să semnalizeze suficient de
puternic şi atunci ne dăm seama târziu că suntem agresaţi. De aceea,
inforenergeticianul are obligaţia să caute Entităţile Malefice, să anihileze conţinutul
lor malefic, să cheme şi să implementeze Entităţile Benefice în persoanele care au
nevoie de aceasta. La sfârşitul fiecărei şedinţe de terapie, se cheamă şi se
implementează “toate ECB care trebuie, pot şi vor să contribuie la ……..
(scopul benefic urmărit), pentru ca astfel să se manifeste Slava, Lumina şi
Puterea Sfintei Treimi în această fiinţă.”
NU se denumesc niciodată ECB-urile chemate (nu facem spiritism)!
ECM se anihilează, aceasta constituind o tehnică de curăţare obligatorie.
Anihilarea este similară ca gestică cu cea a SpM sau a AM, înlocuindu-se numai
algoritmul de concentrare, în mod corespunzător: “Se anihileaza în totalitate orice
informaţie, energie, algoritm, concept şi supraconcept malefic al acestui
ECM.”
Întotdeauna, anihilarea ECM presupune tăierea şi câteodată anihilarea
stringurilor pe care ECM le generează. Foarte des, ECM se prezintă în zona capului.
După anihilarea ECM, rămân nişte “găuri” pe unde au trecut stringurile. Aceste găuri
se repară ca la reducerea de ABEP şi energizarea locală: prin umplerea cu Lumină.
Un ECM poate agresa simultan mai multe ţinte umane, de regulă cei care au
comis acelaşi gen de păcate.
ECM coordonatoare ale maladiilor grave şi foarte grave au anumite
caracteristici, după cum urmează:
• ECM de tip sandwich. Sunt prezente lângă bolnavii de cancer. Distanţa minimă
până la victimă începe de la 1 m şi poate ajunge la maxim 30 m
- la boli cu iminenţă de deces, ECM este în zonele cu organele afectate de starea
patogenă, la 1-5 m
- la boli cu gravitate mare, ECM este la 5-8 m
- la boli cu gravitate medie, este la 8-12 m
- la boli cu gravitate mică, este la 12-18 m
- la stări patogene aflate în faza iniţială pe SF, este la 18-24 m
- la faza de agresiune dirijată către SN, este la 24-32 m
• ECM de tip colac. Sunt prezente deasupra capului bolnavilor de scleroză în plăci.
Pot fi şi 2 colaci, care treptat se lasă în jos, prinzând total capul suferindului.
Dacă ECM se află la distanţă, îi trimitem un spaţiu.
Dacă se constată că persoana afectată este benefică dar primitivă şi este
unită de ECM printr-un string, este bine să se verifice dacă fiinţa respectivă nu este
vreun ENB slab, din maxim Cerul 4, care formează cu ECM-ul respectiv un ENBF din
care s-a întrupat cu un anumit scop doar ENB-ul. ECM-ul urmăreşte agresarea celor
din apropierea persoanei respective, cu motivaţii karmice. Aceste persoane au un fel
de personalitate dublă. Trebuie internate în spitalele de specialitate, altfel riscă să
facă fapte reprobabile. Se mai recomandă aplicarea tehnicilor de exorcizare de la
gradul VII sau slujbele de exorcizare.
În unele cazuri, după decesul clinic al fiinţelor demonizate sau al demonilor
întrupaţi, pot apărea fenomene stranii în zona respectivă (îmbolnăviri ciudate,
sentimente de parazitare excesivă etc.), din cauza faptului că la moarte ENBF-ul
încearcă să se menţină la nivel energetic şi informaţional.
154
Există credinţa că anumiţi morţi (sinucigaşi, criminali etc.) nu se îngroapă în
locuri sfinte, ci la marginea cimitirelor. Pe lângă aceste morminte există risc de
sperieturi, vampirism energetic, infarct etc. La mormintele demonizaţilor îngropaţi ar
trebui făcute slujbe creştine speciale pentru liniştirea/alungarea entităţii respective.
Aceste slujbe mai vizează ruperea legăturilor demonice pe care decedaţii le-au făcut
cu persoanele care sunt încă în viaţă şi “expedierea” acestor entităţi în Versurile de
care aparţin în mod firesc.
Anihilarea unui ECM cu Lumina lui Dumnezeu înseamna sfârşitul lui.
Dumnezeu îngăduie ca prin palmele noastre “să sară scântei din Iezerul de Foc”.
Semnificaţia acestei tehnici pentru ECM este a finalului definitiv conţinut în Marea
Judecată de Apoi.
Aplicarea acestei tehnici de către o persoană nepregătită poate avea urmări grave.
Nu se recomandă să râdem, să ne batem joc de demoni etc.; aceştia trebuie să fie
evaluaţi corect. Dacă identificăm demoni în structurile unei persoane, acea
persoana nu trebuie ascultată şi nu trebuie să i se acorde încredere.
Demonii şi îngerii simt foarte bine vibraţia gândurilor oamenilor şi o favorizează,
transferându-le algoritmi şi energii suplimentare.
Demonii care au VA mari nu mai coincid cu nimic din matricea lor originală, datorită
păcatelor repetate săvârşite. Când vin la trup, produc efecte absolut halucinante.
Câteodată, pot fi foarte inteligenţi. Pot ocupa în timpul activităţii lor volume între 1,5
m3 şi 300 m3 (când apar catastrofe).
În urma Căderii, demonii şi-au pierdut dreptul la forma frumoasă pe care Dumnezeu
le-a dat-o iniţial şi în consecinţă nu au o formă fixă. Îşi permit să ia tot felul de forme
temporare, înşelătoare, chiar aspectul unor personalităţi spirituale deosebite.
Demonii sunt fotofobi, încearcă să evite lumina, sunt alergici la procesele de
conştientizare (victima se revoltă sau se blochează) pentru a avea eficienţă maximă
în agresiunile dezvoltate şi în ideea că vor scapa de exorcizare.
Programarea suferinţelor copiilor de către părinţi
Mai înainte de a veni la concepţie şi după ce şi-a aflat necesarul din viitorul
MP, cu acordul sau la sfatul Coordonatorului de Cer, o entitate îşi alege cu 3 - 6 luni
înainte de venirea la trup:
• perechea de părinţi optimă pentru îndeplinirea MP-ului propriu
• momentul concepţiei (acesta poate fi ales chiar înainte ca viitorii părinţi să se
cunoască), ce are în vedere:
- modul în care acest moment va influenţa desfăşurarea MP-ului EN respective
- conjunctura astrală optimă, cu care crede că va beneficia de influenţe favorabile
maxime dpdv astral
După concepţie, mai sunt implicate în formarea şi programarea IE şi fizică a
fătului următoarele existenţe:
• entitatea sosită (55%), min=44%, max=66%
• fiinţa mamei (21%), min=14%, max=26% (IE-urile mamei ajung primele la făt)
• fiinţa tatălui (17%), min=12%, max=19%
• celelalte fiinţe apropiate mamei (4,5%), min=2,5%, max=5%
• astrele (2,5%), min=2,3%, max=2,7 %
Venirea la concepţie a fost, este şi va fi determinată strict de necesităţile
realizării AL. Concepţia şi naşterea au fost considerate Taine, acest aspect fiind
necesar omului simplu, care acceptă noţiunea de Taină. Oamenii ar trebui să
înţeleagă că întotdeauna vor exista Taine de nepătruns pentru ei.
155
În Legile Divine, care se vor cunoaşte tot mai mult, se va putea realiza în
viitor tot ce ţine de apariţia unei fiinţe pe lume. Acum, ştim câte ceva doar despre
caracteristicile fizice ale concepţiei, sarcinii şi naşterii.
La noi în ţară erau cunoscute de daci tot felul de adevăruri: nu se concep copii
la mânie, din răzbunare, sub influenţa alcoolului, din interese materiale sau sociale,
de către fiinţe decăzute sau handicapate. Existau pedepse grele pentru astfel de
încălcări.
Se recomandă a fi acceptată doar iubirea fiinţelor elevate spiritual cel puţin ca
şi noi. Un semn de compatibilitate mare este impulsul de a face copii cu cineva, de a
ne amesteca genele cu o persoană. Se recomandă mariaje, prietenii, asocieri numai
cu fiinţe credincioase, sănătoase în judecată etc., pentru a evita plata păcatelor
făcute de acea persoană.
La programarea IE a unui copil contribuie ultimile 9 generaţii de străbuni,
incluzând părinţii.
Pe cei neevoluaţi, suferinţele îi înrăiesc, ceea ce le frânează şi mai rău
evoluţia. Suferinţele copiilor depăşesc în general suferinţele părinţilor; acest fapt se
întâmplă în familiile care trăiesc în Legea Karmei. La cele care trăiesc în Legea Iubirii,
fericirea generaţiilor următoare se amplifică.
Acestea sunt o parte din cauzele pentru care speranţele puse de părinţi în
copii nu se realizează. Mai contează şi VA. Sunt foarte multe situaţiile unde
programele karmice de suferinţă ale copiilor făcute de către parinţi au la bază lipsa
credinţei şi orgoliul.
Modalitatea principală de a scapă de aceste probleme este educaţia spirituală
şi sacralizarea propriei vieţi, lucruri care ar trebui introduse şi în învăţământ, massmedia etc.
Deoarece părinţii sunt selectaţi de EN-uri care trebuie să vină la întrupare în
Legea Karmei, în ultimul timp au apărut tot mai mulţi copii care au intrat în conflict
cu părinţii lor foarte devreme, datorită faptului că EN a copilului nu vrea să poarte
tarele datorate părinţilor.
Influenţarea copiilor de către părinţi
M
M
M
Mama
T
T
T
Copil
M
M
M
Tata
T
T
T
Ateii nu pot fi scoşi din Legea Karmei, nici partenerii lor de viaţă de care îi uneşte
suferinţa. Abia în faza de evoluţie solară, creşterea ponderii manifestărilor de iubire
156
va determina creşterea capacităţilor de manifestare pozitivă şi a eficienţei în
educarea copiilor.
În viitor, s-ar putea ca înmulţirea sexuată să nu mai fie necesară.
Hermafroditul este fiinţa supremă, reprezentând îmbinarea
principiilor masculin şi feminin. Ponderea structurii fizice va scădea.
Până în prezent, se cunoaşte doar cazul Sfintei Fecioare Maria ce a realizat
concepţia şi naşterea în Legea Iubirii. Toate celelalte femei au realizat aceste 2
lucruri în Legea Karmei.
Păcatele părinţilor condamnă la suferinţe copiii încă înainte de a fi concepuţi şi
născuţi, ceea ce constituie o inechitate care încă se manifestă în această lume.
Repetarea aceluiaşi tip de păcat de-a lungul generaţiilor atrage suferinţe şi entităţi
malefice tot mai numeroase comparativ cu generaţiile străbunilor. “Se înrăieşte
lumea”.
Informaţia conţinută în păcatele săvârşite de părinţi îşi va găsi suport
energetic compatibil cu propria calitate şi va alcătui o structură IE (ca un spaţiu),
care va alimenta copilul cu inforenergiile caracteristice păcatului ce a stat la baza
structurii respective. Aceste structuri se pot anihila IE, dar din păcate se refac
imediat datorită legăturilor dintre copii şi părinşi. Singura solutie este iertarea
păcatului care se găseşte în “baza” părinţilor.
Integrarea în Cerurile Sfintei Treimi
Sistemul viu caracterizat prin existenţa structurilor sale, prin biocâmpurile şi
centri IE temporare şi vesnice îşi continuă permanent ciclul de existenţă din veşnicia
pe care o are de parcurs, trecând în stare de EN între vieţile cu structuri temporare.
Entităţile Noesice care aparţin fiinţelor aferente Cerurilor [–7,2, +7,2] rămân
pentru reîntrupare în permanenţă pe Pământ, în timp ce EN ce aparţin Cerurilor [8,
10] se pot deplasa pentru vieţi şi pe alte corpuri ceresti, în condiţiile în care Cerurile
8 – 10 există şi pentru pământeni.
Pentru EN din Cerurile 2 – 7 venirea la concepţie se face prin trimiterea de
către Coordonatorul de Cer, simultan cu acceptul EN respective. Aceste Ceruri sunt
zona de unde EN vor să vină foarte frecvent la întrupare pentru că sunt încărcate
karmic. O entitate determină venirea la trup cu 32 de ani înainte a entităţilor de care
este legată karmic şi influenţează acest lucru şi 50 de ani după naşterea ei.
Venirea la concepţie din Cerurile 8 – 10 se face mult mai rar, factorul
determinanat fiind LA al ECB-urilor de acolo. Aceste entităţi “se oferă” pentru MP-uri
speciale, iar MP-ul lor constă în manifestări de implementare a Iubirii şi nicidecum
pentru rezolvări de karmă (eventual le rezolvă pe ale altora). O astfel de apariţie
determină venirea la trup şi o succesiune de karme în desfăşurare cu cca. 500 de ani
înainte şi cca. 7.000 de ani după.
Dupa Geneză, fiecare ENB creată îşi alege Calea fie spre întuneric fie spre
Lumină. Cerurile 2 – 4 se parcurg foarte greu.
Există teorii care spun că Terra a fost “însămânţată” de civilizaţii superioare. Acest
transfer al formelor de viaţă primitive pe Terra a durat sute de milioane de ani. Abia
157
când primele, coordonate de entităţi astrale umanoide, au ajuns la un stadiu suficient
de evoluţie pentru a putea primi entităţi de tip uman, putem spune că a apărut pe
Terra acest tip de entităţi (acum 17 milioane de ani). Nu ne înrudim cu maimuţele.
Am evoluat din ele printr-o intervenţie genetică. ECB specializate au pregătit cu mult
înainte condiţiile geologice şi climaterice compatibile şi necesare evoluţiei umane.
Pe Terra, cu 200 mil. ani înainte de Hristos, au început adaptări genetice pentru
anumite sisteme vii şi care ulterior au putut fi împământenite. Entităţile au circulat
prin toate cordoanele energetice care leagă Terra de Alcor şi Vega.
Teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin constituie un segment incomplet al
evoluţiei. Cu cât sistemele vii sunt mai elevate, cu atât viteza de parcurgere a fazelor
intermediare se accelerează. Între aceste faze şi cele superioare nu vor mai trece
milioane de ani, ci doar câteva mii. Pe parcursul evoluţiei vieţii pe Terra, au apărut
specii incompatibile cu AL, deci aceste specii au dispărut.
Istoriile tuturor ţărilor ar trebui să servească la formarea capacităţii de conştientizare
şi de comportament care să asigure îndumnezeirea fiinţei omeneşti. Va urma o fază
în Ciclul 5 de Viaţă când SB va deveni scopul nr. 1, în schimb capacitatea de
decodificare corectă a informaţiei va fi o condiţie sine qua non. Celelalte calităţi se
vor atinge în Ciclul 4, cel actual.
ECB care petrec o viaţă cu trup au următoarele caracteristici:
• au o mulţime de pasiuni colaterale activităţilor de bază
• sunt capabile de manifestări artistice
• sunt foarte adaptabile şi sociabile
• sunt diferite de ENB din Cerurile 2 – 7, care pot fi persoane foarte bune, cu câte un
talent, dar fără capacitatea de răspândire energetica şi informaţională a ECB
Persoanele care au ca SN un ECB sunt creative în orice domeniu de activitate
şi vor “ridica” locul de muncă în mod cert. Aceste persoane sunt foarte solicitate de
încercările ECM-urilor (vor avea probleme de conştiinţă, vor fi solicitaţi de tot felul de
mişcări cu faţadă spirituală). Dacă greşesc, vor plăti faptul că şi-au pus potenţialul în
slujba unui ţel inferior (în special dacă nu îşi ajută semenii, scop pentru care au
venit) şi vor fi sancţionate mai drastic decât ECM-urile. Tentaţiile cu care vor fi
confruntate pot fi momeli spirituale, creatori de noi religii sau dogme etc.
Decesul corpurilor cereşti poate fi observat de pe Pământ prin diferite
manifestări: explozii de supernove, coliziuni ale corpurilor cereşti, ajungerea în faza
de “pitică neagră” (faza 10 din astronomie = decesul stelei dpdv IE. SN-ul acelei
stele se degajă, dar se va implementa imediat într-o stea gigantică). Întreg Universul
se reîntrupează. Entităţile care se ocupă de acest lucru pleacă de la piticele negre şi
ajung pe alte stele.
Probabil că acum, în paralel cu noi, deja există alte tipuri de viaţă ce vor
trebui să evolueze şi să devină suport pentru entităţile de tip uman.
Fiecare Ciclu începe cu o Facere şi se termină cu o Judecată, după care
urmează o perioadă foarte lungă dpdv terestru numită Interciclu. Toate existenţele
dintr-un Ciclu au un MP specific corelat, chiar dacă nu se cunosc între ele. MP-urile
aceleiaşi entităţi de la un Ciclu la altul pot diferi, însă. Totalitatea MP-urilor dintr-un
Ciclu ale unei entităţi se numeşte MP Ciclic, iar toate MP-urile din toate Ciclurile
luate la un loc se formează MP Astral al entităţii respective.
În fiecare Ciclu de Viaţă există 2 tipuri de entităţi integrate în Versurile
aferente Ciclului respectiv:
• Entităţi prevăzute pentru întrupare, care au nevoie de viaţa cu trup pentru
îndumnezeire (în intervalul [-7,2, +7,2]) şi au IP şi CIP < 10.
• Entităţi Conceptuale, prevăzute pentru a nu se mai întrupa (în intervalul [8, 10]) ce
au IP şi CIP= 100 şi care nu mai au nevoie de viaţa cu trup pentru evoluţie.
Inforenergetica urmăreşte formarea creştinismului activ şi ajutarea
conştientizării superioare a informaţiei din memoria astrală aflată în structurile
158
nemuritoare ale SN umane. Acest lucru se poate realiza doar cu eforturi voliţionale
pe care indivizii trebuie să le facă cu LA. Orice evoluţie spirituală determină o
evoluţie raţională şi apoi o evoluţie fizică, materială. Orice fel de variabilitate
materială va determina variabilităţi energetice şi informaţionale, apărând aspecte
noi, ceea ce duce la înţelegerea fenomenului de stare permanent evolutivă a
Cerurilor Creaţiei.
Fenomenul integrării într-un Cer sau altul este dependent de LA momentan pe
care sistemul viu îl manifestă. Acesta este o rezultantă a influenţelor externe şi
interne.
Ca urmare, LA este cel care determină Densitatea Luminică Existenţială a
entităţii respective. Pe parcursul unei vieţi cu trup, se adaugă acumulări la virtuţile
umane care sunt proprii SN, deşi ele se manifestă prin SF şi SB (ex. fidelitate,
generozitate, voinţă etc.), fiind întâlnite la toate grupările religioase ale planetei.
Virtuţile manifeste sunt cele care facilitează îndumnezeirea.
Integrarea cea mai grea este cea în Cerul 10. Iniţial exista doar Cerul 10. Prin
căderea luciferică au apărut anticerurile şi apoi Cerurile 2 – 10. Cerul 1 a aparut în
urma căderii adamice. Căderea demonilor a marcat apariţia anticerurilor (infernului),
iniţial coexistând cu Cerurile 8 – 10.
Extinderea continuă a Cerurilor şi anticerurilor în viitor va îngreuna accesarea
BDD privind trecutul şi viitorul. Legile integrării într-un Cer vor rămâne aceleaşi,
având la bază PDLE.
Principalele Căi de evoluţie vor rămâne virtuţile manifeste, care din păcate au
o evoluţie lentă, mai ales pentru cei care le manifestă inconştient.
Atingerea obiectivelor de integrare în Cerurile foarte ridicate se va putea face
mai rapid doar când educaţia spirituală în învăţământul de toate gradele şi în toate
mijloacele de informare în masă vor viza acest scop. Momentan, interesele materiale
şi de putere din lume ecranează total ascensiunea spirituală. În acest timp, creşte
indiscutabil capacitatea de conştientizare a variabilităţilor existenţiale şi a
fenomenelor, fapt care va cere o reaşezare a valorilor.
Desfiinţarea valorilor istorice în România şi desfiinţarea valorilor spirituale au
drept scop aneantizarea unităţii spirituale a acestui popor (ultima noastră resursă).
Manifestările de iubire şi cele de virtute umană faţă de valorile istorice autentice ale
neamului sunt necesare din ce în ce mai intens. Trebuie să se tindă cu toată fiinţa la
refacerea unităţii spirituale a poporului român. În caz contrar, de exemplu, în loc de
mărţişor vom avea un şnur la o inimioară de plastic.
Alb-roşul şnurului mărţişorului reprezintă simbolul dac al jertfei de sânge.
Mărţişorul în sine este un simbol roman, sărbătorit la Idele lui Marte,
de către femeile care luau bucăţele de arme de pe câmpul de luptă
şi le purtau la piept.
159
Chirurgia de Lumină (CL)
CL este o tehnică deosebit de eficientă. De regulă se lucrează pe un organ, dar se
poate lucra şi pe zone mai extinse (ex. la leucemii). CL realizează o conectare de un
tip special la Sfânta Treime şi la pacient.
CL este o tehnică foarte veche, fiind menţionată în scrieri de demult (cartea “Degete
de lumină”). Această tehnică IE de redresare a fost pusă la punct în perioada ’94 –
’95 şi s-a predat prima oară în ’95. Este realizarea unui grup de cercetători din
Timişoara şi Bucureşti (Chira Nicolae, Florin Sipoş, Claudian Dumitriu).
Pentru aplicarea CL, pacientul trebuie să aibă DHPOT min ≥ 45, RVDN ≥ 62,
IP ≥ 45, EBFF ≥ 83, EBFB ≥ 90, EBFN ≥ 93, EBFT ≥ 90.
Terapeutul trebuie să aibă CFAN ≥ 75 si PIECT ≥ 92.
De la un IP < 39 al pacientului, CL nu mai are eficienţă. Ca să beneficieze de CL,
pacientul trebuie să atingă un anume grad de evoluţie spirituală.
Înainte de CL se face curăţarea IE şi măsurarea parametrilor. Dacă pacientul se
încadrează în parametrii de mai sus şi terapeutul îi este compatibil cu cel puţin 90 pe
noesic şi total, se aplică CL. Întotdeauna se vizează organul cu IS-ul cel mai mic. La
IS-uri egale, se vizează organul mai important. Înainte de CL se reduce ABEP-ul la
organul ales pentru lucru.
Faze de lucru
1) Se intră în stare Ready pe rugăciunea “Mă rog la Dumnezeu să mă ajute.”
2) Se aşează ambele palme la 3–4 cm deasupra zonei/organului cu IS minim (ex.
ficatul). Se rotesc levogir palmele, pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, se înveleşte acest… (ficat) cu Lumina Sfintei
Treimi, care umple zona în totalitate. Amin!”
160
3) Se apropie palmele la 2-3 cm una de alta, cu planul palmelor perpendicular pe
suprafaţa vizată, vizualizând cum din vârful degetelor ţâşneşte Lumina Sfântului
Duh. Se configurează cu ambele palme simultan semnul Sfintei Cruci, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se
secţionează cu Lumina Sfintei Treimi acest… (ficat). Amin!”
4) Se apropie ambele palme orizontal, paralel cu suprafaţa zonei respective,
rotindu-le levogir pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al
Sfântului Duh, toţi termenii IE perturbaţi ai matricii IE aparţinând
acestui… (ficat), precum şi toate celulele afectate patogen se desprind
acum şi în totalitate. Amin!” Se întrerupe mişcarea de rotaţie a palmelor către
sfârşit şi se face gestul smulgerii, până la o distanţă convenabilă.
5) Ţinând palma stângă pe loc, se roteşte palma dreaptă levogir, apropiind-o de cea
stângă, pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,
toată Lumina Sfintei Treimi reflectată prin palmele mele anihilează în
totalitate toţi termenii IE perturbaţi din matricea IE a acestui… (ficat) şi
toate celelalte elemente IE sau fizice perturbate extrase din acest…
(ficat). Amin!”
6) Se întind ambele palme orizontal cu faţa în sus, cu o mişcare levogiră, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, toţi
termenii IE din matricea acestui… (ficat), limpezi, curaţi şi strălucitori
conform Sfântului Concept al Tatălui Ceresc făcut pentru această fiinţă, şi
toate celulele adamice/evice fizice noi, sănătoase, corespunzătoare celor
ce lipsesc, să vină acum în palmele mele. Amin!” Se aşteaptă 10-15 secunde,
până la apariţia sentimentului de realizare.
7) Se rotesc ambele palme încet către suprafaţa vizată, pe concentrarea “În
numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, toţi termenii IE ai matricii
acestui… (ficat), limpezi, curaţi şi sănătoşi ca Sfântul Concept al Tatălui
Ceresc şi toate celulele adamice/evice fizice noi, sănătoase,
corespunzătoare celor ce lipsesc, se implementeaza în acest… (ficat) acum
şi în totalitate, pentru vindecarea rapidă, totala şi definitivă a acestui…
(ficat). Amin!”
8) Ne deplasăm către stânga suferindului, îi prindem capul între palme, la cca. 10
cm distanţă, rotim palmele levogir şi coborâm până mai jos de bazin, apoi
revenim până în dreptul pieptului, unde configurăm semnul Sfintei Cruci pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se
anihilează în totalitate orice inforenergii malefice privitoare la orice
perturbare IE şi modificare structurală vizând acest… (ficat) şi această
fiinţă. Amin!”
9) Ne reîntoarcem în faţa suferindului, aşezăm palmele în cruce deasupra frunţii
acestuia, coborâm până mai jos de bazin, ne reîntoarcem şi în dreptul pieptului
configurăm semnul Sfintei Cruci pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, noua matrice IE şi toate celulele fizice ale
acestui… (ficat) comunică firesc, corect, normal cu toate celelalte matrici
IE şi celule fizice ale tuturor organelor şi zonelor din această fiinţă,
interacţionând pentru PSV. Amin!”
161
10) Întoarcem palmele în sus, rotindu-le levogir pe concentrarea “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, toţi anticorpii de Lumină de la
Sfântul Duh, specifici şi necesari vindecării rapide, totale şi definitive a
acestui… (ficat), precum şi a tuturor celorlalte organe şi zone din această
fiinţă să vină acum în palmele mele. Amin!”
11) Întoarcem palmele către suferind, ne apropiem până la 3-4 cm de zona vizată, cu
o mişcare levogiră a palmelor, apoi configurăm semnul Sfintei Cruci asupra
suferindului, pe concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului
Duh, se implementează toţi anticorpii de Lumină de la Sfântul Duh care
sunt specifici şi necesari pentru vindecarea rapidă, totală şi definitivă a
acestui… (ficat) şi a acestei fiinţe. Amin!”
12) Se aşează din nou palmele în poziţia de la pct. 3, se reconfigurează semnul
Sfintei Cruci deasupra locului unde s-a secţionat anterior la pct. 3, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, se închide
şi se cicatrizeazş cu Lumina Sfântului Duh secţionarea făcută la început
acestui… (ficat). Amin!”
13) Ne deplasăm din nou în stânga suferindului şi îi prindem capul între palme, la o
distanţă de cca. 10 cm, coborâm cu mişcări levogire ale palmelor până mai jos de
bazin, ne întoarcem şi refacem semnul Sfintei Cruci în dreptul pieptului, pe
concentrarea “În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, toată
Lumina Sfântului Duh armonizează fiecare în parte şi toate structurile,
biocâmpurile şi centrii IE ai acestei fiinţe. Amin!”
14) Ne ducem în faţa suferindului, întindem palmele orizontal cu faţa în sus, rotindule levogir pe concentrarea “În numele şi pentru ca Puterea, Slava şi Mărirea
Tatalui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh să se manifeste asupra acestei fiinţe
punând-o în stare de vindecare, să vină acum în palmele mele toate ECB
specializate în vindecarea stărilor patogene ale acestei fiinţe, care trebuie,
pot şi vor să facă această lucrare, intrând în structurile, biocâmpurile şi
centrii IE ai acestei fiinţe. Amin!” Aşteptăm 15-20 sec., până când simţim că
ni s-au încălzit palmele, semn că ECB au venit.
15) Se trece la faza de implementare, la fel ca la ENB, pe concentrarea “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, toate ECB specializate în
vindecarea rapidă, totală şi definitivă a acestui… (ficat) care trebuie, pot
şi vor, să se implementeze în structurile, biocâmpurile şi centrii IE ai
acestei fiinţe. Amin!” Se continuă rotaţia levogiră a palmelor, pe o concentrare
absolut explozivă, până la dobândirea sentimentului de realizare. Ne rugăm la
Dumnezeu să răsplătească ECB după fapta lor. Este faza de angelizare.
16) Suflăm semnul Sfintei Cruci asupra pacientului, pe concentrarea “În numele
Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, această fiinţă se va vindeca rapid,
total şi definitiv, pentru ca prin acest fapt să se manifeste puterea, slava şi
mărirea lui Dumnezeu. Amin!”
17)Se face semnul crucii, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutor, cerem pacientului
să facă la fel, adresăm în gând o rugăciune lui Dumnezeu prin care lăsăm în
mâna Lui pe fostul pacient, pentru a se putea face cu el numai voia Sfintei
Treimi.
18)Se verifică CL ca să vedem dacă:
162
•
•
•
•
•
•
toţi cei 7 centri IE sunt activaţi 100% pentru PSV
toate tehnicile de redresare sunt realizate 100%
nu mai există nici un ABEP
fiecare organ este energizat 100% pentru PSV
întregul sistem viu este energizat 100% pentru PSV
CV este amplificat 100% pentru PSV
Observaţii
- CL se poate aplica pe orice sistem viu
- durata CL variază la început între 15 – 20 min. Cu lucrul, se ajunge la 3,5 – 5
min.
- rata de refacere a IS cu ajutorul CL ar trebui să ajungă la 15% pe zi
- s-a constatat la copiii cu leucemie că unul din părinţi a comis adulter
- dacă fiinţa este afectată rău de un ECM, CL are caracter de exorcizare
- prin CL se reactivează funcţia pierdută de regenerare a celulelor
- CL se desfăşoară exact ca în fazele unei operaţii chirurgicale normale
- CL are aspect de miracol
- pe timpul aplicării CL, ferim pacientul să urmeze şi alte recomandări (făcute de
alte forme de cunoaştere)
- NU se întrerupe medicaţia sau tipul de alimentaţie (se fac optimizările cunoscute)
- persoanele care afectează bolnavul trebuie evitate
- cine nu închide ochii la tratament NU va fi tratat. La CL lucrează Sfântul Duh
- persoana care nu a ascultat de două ori consecutiv recomandările va fi
abandonată.
163
Download