Uploaded by cristina neagoe

CREATIVITATE FEBRUARIE 2020

advertisement
CREATIVITATE
FEBRUARIE 2020
Cele mai importante abilități pe care le învață copiii în primii ani de viață nu sunt
academice. Când micuții noștri pleacă la grădiniță, ei fac primii pași într-o călătorie pe tot
parcursul vieții. Nu numai că vor începe să-și dezvolte abilități fundamentale, care să deschidă
calea spre succesul academic, ci vor învăța de asemenea abilități socio-emoționale, care vor
contribui la succesul lor general în viață.
De fapt unele cercetări în domeniu, sugerează că abilitățile emoționale împreună cu cele
sociale ar putea fi cel mai important lucru pe care copiii îl învață în primii ani de viață (un
studiu din 2015 a constatat că starea de bine socio-emoțională la grădiniță, a corelat cu
succesul până la vârsta de 25 de ani).
Cum să-i ajutăm pe copii să-și dezvolte abilitățile emoționale?!
Copiilor mici le este greu să exprime modul în care se simt – mai ales pentru că nu știu
numele sentimentului pe care îl experimentează.. În schimb ar putea să-l exprime plângând,
urlând, aruncând sau distrugând. Copiii mici pot învăța emoțiile de bază (fericire, tristețe,
teamă, etc.), chiar de la 2 ani și mai mult cu cât înaintează în vârstă.
Cum? Adăugarea muzicii și artelor plastice în rutina de zi cu zi, este una din cele mai
constructive metode de a-i ajuta să exprime cine sunt și ce simt. În calitate de profesori, de
multe ori credem că trebuie să deținem abilități artistice pentru a introduce sau a preda arte
(muzică, activități artistico-plastice) copiilor. Nu toți trebuie să fim un Vincent, Van Gogh,
Picasso sau Mozart…. A fi artistic nu e o condiție prealabilă pentru profesorii care doresc să
introducă artele în rutina copiilor mici. Necesită o abordare creativă a proiectării activităților
de învățare din grădiniță. Majoritatea grădinițelor par să aibă o abordare mai mult academică
în ceea ce privește învățarea, iar copiilor nu li se oferă întotdeauna activități practice, ce să
mai vorbim de oportunități de a se exprima non-verbal sau creativ. Există puțin sau deloc
accent pus pe arte, asta datorită și părinților care au așteptări atât de nerealiste de la copiii lor,
încât profesorii consideră că timpul nu poate fi irosit la muzică, desen, pictură, etc..
Provocarea constă în educarea părinților și a profesorilor asupra valorii artelor introduse în
activitățile de învățare din grădiniță și a modului în care copiii pot învăța prin aceste activități
artistice. Dând copiilor posibilitatea de a învăța prin activități artistice, oferim multiple
beneficii, dintre care am putea aminti:
- Se accesează mai multe inteligențe (printre care și inteligența emoțională);
- Se dezvoltă abilități superioare de gândire;
- Sporirea inteligențelor multiculturale;
- Se construiește stima de sine;
- Se obțin răspunsuri emoționale pozitive la învățare;
- Sunt implicate o varietate de stiluri de învățare;
Copiii sunt curioși, se uită, ating și ascultă în timp ce învață mai multe despre tot ce-i
înconjoară…. Din acest motiv trebuie să oferim activități care să-i încurajeze pe copii, să le
exploreze gândurile și ideile, să comunice cu ei înșiși și cu ceilalți. O proiectare bună care să
includă educația prin artă, îi poate ajuta pe copii să găsească conexiuni logice și să dezvolte
exprimarea și asimilarea prin jocul lor artistic.
Spontaneitatea, imaginația, jocul, experimentarea și lipsa inhibiției sunt componente
dezirabile ale creării artei și pentru promovarea libertății de exprimare. Copiii învață să se
exprime nu doar verbal. Chiar și atunci când aceste expresii sunt non-verbale, poate avea loc
învățarea și transferul de informații importante. Ei ajung să cânte, să danseze, să joace un rol
și să-și picteze, deseneze, modeleze sentimentele. Experiențele de învățare artistică se
potrivesc copiilor cu diferite stiluri de învățare și de asemenea acelor copii cu nevoi
emoționale sau probleme de comportament. Copiii care au probleme să se exprime verbal pot
excela în pictură, dans, muzică etc.. Întrucât mulți dintre noi văd rolul nostru în sala de clasă
pentru a oferi fiecărui copil, șanse egale de a avea succes în viață, atunci nu putem ignora
acest aspect important al învățării prin arte.
Atunci când artele sunt integrate în programa de învățământ timpuriu, copiilor li se oferă
posibilitatea de a exprima vizual ceea ce este posibil să nu poată spune verbal. Copiii mici pot
dezvolta independența, încrederea, mândria și exprimarea de sine prin intermediul artelor.
Atunci când se utilizează materiale și tehnici adecvate pentru reușita unor activități de
învățare, se promovează atât expresia verbală și non-verbală a copilului cât și dezvoltarea
fizică și abilitățile emoționale.
Download